Te-am așteptat,
Nu ai venit,
La mine, nu te-ai gândit,
Să mă privești măcar odată,
Să îmi faci inima bogată.

Oare, eu te-am supărat?
De nu ai venit!
Întâlnirea dintre noi,
Va fi răspuns pentru amândoi.

De ce oare nu ai venit ?
La întâlnirea noastră?
M-ai pus pe gând!
Te-am așteptat!
Dar nu ai venit,
Și am oftat.

Ochii mei au lăcrimat!
Inima puternic bătea.
Sufletul era pustiu,
Te-am așteptat pănă târziu.

Inima îmi spune să te aștept,
Pe mai târziu, nu vreau să regret,
Căci vreau ca să înțelegi,
Căci eu iubirea o prețuiesc.

Te mai aștept,
Căci tu mă vrei,
Dar cred că timpul va rezolva,
Iubirea dintre noi doi.

Eu cer de la Tatăl meu
Să mă păzească de rău,
Să asculte Ruga mea,
Să-mi Fie alăturea.

Din iubire, sunt făcut,
Și de Tine, sunt crescut,
Tu mă ajuți să gândesc bine,
Să nu fac rău la nimeni,
Să fac doar bine.

Să iubesc ce e frumos,
Frați, familie și nepoți,
Tot ce este în natură,
Să am o inimă bună.

Și la bine și la greu,
Să ajut să dăruiesc,
Ție, lumii și oricui,
Viața să o prețuiesc.

Eu știu că nu merit
Nimic din toate astea,
Dar iubirea ce o porți
În gând, Tu îmi dai speranță.

Eu nu dăruiesc nimic,
Față de Tine sunt mic,
Dar într-o zi, voi crește mare,
Știu că Tu ai Milă și Răbdare.

Eu cer de la Tatăl meu,
Să mă iubească mereu,
Să fii alături de mine,
Să m-ajuți să fac doar bine.

Stau și mă gândesc la tine
Așteptându-te să vii,
Să fim din nou împreună,
Să privim la cer și lună.

Dar ce folos?
Acum sunt singur,
M-am săturat să tot aștept,
Lacrimile să le tot șterg.

Crede-mă, te rog, îți spun,
La pieptul meu, aș vrea să te strâng,
Mereu, vei fi numai al meu,
Și la bine... și la greu.

Încă speranță eu mai am!
Că vei veni din nou.
Singurătatea este grea,
Îmi este greu să lupt cu ea.

Dacă ai ști ce greu îmi este,
Așteptându-te mereu.
Ești acea, stea strălucitoare,
Ce stă deasupra unui om.

Trist, cu inima rănită,
Și cu sufletul de aur.
Întoarce-te, te rog, din drum,
Să vindeci sufletul unui om bun.

Am cunoscut în lumea asta
O fată, ce-mi va da speranță...
Una mândră-n toată lumea,
Ce inima-mi va vindeca.

O iubesc pân-am să mor
Chiar de e în depărtare... ????
Îi dau o rază de soare,
S-o acopere de ploaie.

Iubesc, să fiu iubit.
Te iubesc numai pe tine,
Sunt sigur în astă lume,
Tu ești totul pentru mine.

Ți-am trimis un porumbel
Să-ți aducă un bilețel,
Să-l citești, să te gândești,
Numele să îl rostești.

Glasul tău vreau să-l aud,
Inima, să ți-o ascult.
Ochii, vreau ca să îi văd,
La mine vreau să te-ntorci,

Și tu mă iubești pe mine,
Și tu te gândești la mine.
Nu lăsa timpul să treacă!
Vreau ca să te strâng în brațe!
Nu da timpul înapoi,
Privește iubirea, dintre noi doi.

Am plâns mult!
Și am oftat!
Și sufletul s-a înecat ,
Nu lăsa ploaia de afară,
Urmele iubirii, să le șteargă

Te iubesc, te vreau alături...
Mă iubești, mă vrei și tu...
Și sub cer cu Lună plină
Numărăm stele-mpreună...

Să fii porunbița mea,
Eu să-ți dau gurița mea.
Cu drag, să ieșim în lume,
Să fii totul pentru mine!

Să te iubesc, să mă iubești.
Să mă respecți, să te respect,
Să fii numai pentru mine,
Să fiu numai pentru tine.

Asta îmi doresc să spun...
Că sufletul meu este bun...
Între mine și între tine
Există un strop de iubire.

Astăzi, toamna se întoarce,
Soarele ne lasă-n pace,
De azi, ploaia se întoarce!
E semnul unei toamne drage.

Frunza galben-aurie,
Pe toate străzile se așează,
Pomii plâng sub cer cu lună.
Parcurgem o toamnă împreună .

Reci
O atmosferă rece, iar învie.
În fiecare noapte pustie...

E toamnă, mult așteptată,
E toamna ce astăzi se arată.
Și la mine, și la tine,

E aerul ce ne învie.
E toamnă, pentru toată lumea,
Peste tot, este pustiu.
Pe pământ cât și pe cer ...
Și-n interiorul unui suflețel.

E prea târziu să te întorci!
E prea târziu să vii din nou!
Ca să mă rogi,
La mine să te întorci .

Din clipa când eu te-am zărit,
De tine m-am îndrăgostit!
Drept răsplată am primit,
Inima tu mi-ai zdrobit.

E prea tarziu, acuma spun
Să mă întorc din drum,
Pe tine să te recuceresc!
Inima din nou să îmi rănesc.

Voi regreta această zi
Când tu pe mine m-ai mințit,
M-ai jignit și m-ai rănit.
E prea târziu să-ți spun: bine ai venit!

M-ai mințit de la-nceput,
M-ai trădat cum tu ai vrut,
Acum, îți spun că e târziu,
Iubirea noastră e-n pustiu.

Ce s-a întâmplat atunci?
Încerc acuma ca să uit!
Să trec peste acest gând,
Și să-ți transmit un rămas bun.

Să ai în cale fericire!
Să te gândești numai la tine,
Căci ce-ai avut nu ai prețuit!
Iar Dumnezeu te-a pedepsit.

Ziua asta o dau uitării,
E prea târziu să mă întorc,
Dar la Dumnezeu mă rog!
În viață să îmi dea noroc.

Rămas bun, îți spun acum!
Să ai parte, de un suflet bun!
Așa cum am fost și eu,
Și la bine și la greu.

E prea târziu să mă gândesc!
E prea târziu să îți vorbesc!
E prea târziu să înțelegi!
Iubirea cum s-o prețuiești...!

Ce am fost cândva?
Și ce sunt acuma?
Eram și eu ca orice om!
Cu putere și speranță,
Însă astăzi sunt
O frunză clătinată-n vânt.

M-am desprins din pom uscat,
Pe pământul umed cad,
Înapoi, nu mă pot întoarce.
Chiar de mie încă îmi place.

Îmi place să fiu bătut de vânt,
De picături de ploaie,
Omului să-i dau răcoare,
Să-l adăpostesc de Soare.

Am ajuns să fiu călcat,
De mii de oameni în picioare.
Sub papucul lor să stau,
Insectelor, hrană să dau.


Verde, eu am fost odată,
Mă plăcea o lume-ntreagă.
Astăzi, chipul s-a uscat,
Lumea m-a abandonat.

Cum sunt fluturat în vânt,
Așa și viața ta va fi,
Cu lumină și întuneric,
Necazuri și bucurii...

Ascultă, Omule, la mine
Căci te-nvăț, numai de bine.
Cum copilul, ți-l iubești,
Natura s-o prețuiești,

Din lumea, asta am plecat.
Așa cum nici nu s-a observat,
Și spun adio, lumii-ntregi,
Chiar de nopțiile sunt reci...
Omule! Să te gândești,
Natura cum s-o prețuiești.
Viața cum să ți-o trăiești,
Căci lumea, nu o moștenești!