Zece sub semnul Cǎutǎrii

Ȋntâlnirile Internaṭionale de la Cluj, 2021

Tamara Constantinescu

Festivalul Teatrului Naṭional „Lucian Blaga” din Cluj, numit simplu „Ȋntâlnirile Internaṭionale de la Cluj”, eveniment anual, care este dedicat unei teme sau unei personalitǎṭi din lumea teatrului, în jurul cǎreia graviteazǎ diversitatea spectacolelor sau a conferinṭelor, a avut prima ediṭie în anul 2011, o ediṭie închinatǎ scriitorului suprarealist Gellu Naum. Au urmat apoi teme ca: întâlniri Est-Vest, George Banu (cea de-a treia ediṭie, din 2013, dedicatǎ acestui important critic, eseist ṣi cercetǎtor al artei teatrului din întreaga lume), Europa noastrǎ, Ȋn cǎutarea autorului, Viziuni, Ȋmpreunǎ (cea de-a noua ediṭie, în anul 2019, când s-au împlinit ṣi 100 de ani de existenṭǎ, a teatrului românesc la Cluj), ca sǎ numesc aleatoriu doar câteva dintre ele. Anul fatidic 2020, un an în care am fost obligaṭi sǎ învǎṭǎm cuvinte noi, lockdown, ne-am însuṣit comportamente neobiṣnuite, izolare, distanṭare, am devenit inseparabili de mascǎ, dar, din pǎcate, nu de binecunoscutul dispozitiv teatral, ci de o mascǎ  a memamorfozei noastre în triṣti Arlechini, ai unei alte „Commedia”, a întrerupt succesiunea fireascǎ a ediṭiilor. Conducerea instituṭiei, natural, a sperat ca anul 2021 sǎ însemne ṣi revenirea la normalitatea teatralǎ, dar nu a fost aṣa, ediṭia aniversarǎ, a X-a, s-a petrecut în online, în perioada 26-28 noiembrie, purtând pecetea Cǎutǎrii, o cǎutare poate a propriei noastre fiinṭe în lumea artei teatrului, o cǎutare a normalitǎṭii, a proustianului timp pierdut. Aṣadar, ediṭia Ȋntâlnirilor a fost una atipicǎ, a întâlnirilor virtuale, a unui spaṭiu teatral gol, dar nu în sens brookian, în care singurul spectator real a fost supradimensionata cifrǎ zece, aṣa cum o înfǎṭiṣau, tragic pentru unii, comic pentru alṭii, imaginile din pagina de Facebook a instituṭiei, imagini în care jucǎuṣa cifrǎ strǎbǎtea traseele publicului prin foaier, pânǎ la locul din fotoliu sau lojǎ, aflatǎ chiar ṣi acolo sus pe scenǎ, privind sala ca pe un hǎu imens, luxos ṣi elegiac.

Ilustrative retrospective în imagini, ale celor nouǎ ediṭii precursoare, au precedat evenimentul propriu-zis, iar întâlnirile oamenilor de teatru s-au concretizat, din pǎcate, doar       într-un colaj al unor amintiri ṣi urǎri filmate, rostite acum de invitaṭii acelor ediṭii. Spectatorii virtuali au putut revedea ṣi câteva dintre conferinṭele mai reprezentative ale unor întâlniri trecute. „Literatură și totalitarism, etic și estetic. Dezbateri, problematizări, polemici, în mileniul trei”, masa rotundǎ din ediṭia Cǎile libertǎṭii (2014), la care au participat Alina Nelega, Matei Viṣniec, Ion Vianu, Cosmin Budeanca, Marius Oprea, Virgil Ţǎrǎu, Doru Radosav, Angelo Mitchievici, Ion Bogdan Lefter, conferinṭǎ moderatǎ de scriitoarea Ruxandra Cesereanu. Din ediṭia Extreme (2017) a fost selectatǎ conferinṭa susṭinutǎ de George Banu, „Teatrul extremelor și extremele teatrului”, având-o ca moderator pe directorul artistic al instituṭiei, conf. univ. dr. Ștefana Pop-Curșeu, iar Mircea Cărtărescu, în ediṭia Viziuni (2018) s-a aflat într-un dialog cu criticul literar, profesor universitar, Ion Pop, abordând tema „De la Țiganiada la Levantul - epopei eroi-comico-satirice”. „Despre teatrul românesc în Anul Centenarului”, un schimb de opinii între doi creatori, dramaturgul Matei Viṣniec ṣi actorul Ion Caramitru, a fost selectatǎ tot din ediṭia a VIII-a, Viziuni, ṣi prezentatǎ In Memoriam Ion Caramitru.

Oamenii de teatru nu au avut întâlniri autentice, în aceastǎ ediṭie, dar virtualii spectatori    s-au întâlnit cu o trupǎ cotatǎ printre cele mai bune din ṭarǎ, iar oferta titlurilor, doar în numǎr de ṣapte, a fost variatǎ, cu autori ca Dostoievski, Gogol, Pirandello sau Jarry, dar ṣi Matei Millo, Radu F. Alexandru sau Florin Bican, cu dramǎ, comedie, spectacole de teatru, muzicǎ ṣi dans, producṭii din perioada pandemicǎ 2020-2021, repetate cu întreruperi ṣi restricṭii, jucate uneori doar în online. Cu toate acestea, aṣa cum s-a întâmplat ṣi în alte instituṭii de spectacole, când se contopesc meṣteṣugite energii creatoare, arta poate învinge. Nu voi reveni asupra unor spectacole precum Chiriṭa în carantinǎ (devenit un succes, fiind selecṭionat în mai multe festivaluri, inclusiv în FNT), Cartoforii sau Şase personaje în cǎutarea unui autor, despre care am notat câteva gânduri la premierǎ.

Romanul Demonii, semnat de F.M. Dostoievski, a apǎrut în paginile revistei „Russki Vestnik” (Mesagerul rus), în anii 1871-1872, fǎrǎ capitolul central  La Tihon, publicat abia în 1923 sub titlul Spovedania lui Stavroghin. Tudor Lucanu semneazǎ scenariul, regia, decorul ṣi proiecṭiile video ale dipticului Demonii. Ȋnceputuri ṣi Demonii. Spovedania lui Stavroghin, cel de-al doilea prezentat în aceastǎ ediṭie a Ȋntâlnirilor. Sprijindu-se pe scrierea lui Dostoievski, Tudor Lucanu compune un scenariu coerent, cu personajele bine individualizate, fiecare purtându-ṣi propria lume, parte din acest întunecat roman dostoievskian. Un drum în pantǎ asigurǎ simplu planul de joc, atât în ce priveṣte interioarele, cât ṣi exteriorul, iar proiecṭiile video devin o alegorie a întunecimii, a demonicului omniprezent. Actorul Ionuṭ Caras, care apare în acest eveniment ṣi în calitate de iscusit regizor al Cartoforilor gogolieni, printr-o abordare de profunzime a personajului, figureazǎ cu dibǎcie, distinctiv, complexitatea tenebroasǎ a lui Nikolai Vsevolodovici Stavroghin, o fiinṭǎ cutremurǎtoare, complicatǎ, insensibilǎ, un ticǎlos, plin de cruzime, dar capabil în final   sǎ-ṣi salveze demnitatea umanǎ, aplicându-ṣi singur pedeapsa. Matei Rotaru primeṣte o nominalizare la Premiile UNITER 2021, Cel mai bun actor în rol secundar, pentru rigurozitatea interpretǎrii lui Piotr Stepanovici Verhovenski, un alt personaj ce atinge limita monstruozitǎṭii, a grotescului, latura vulgarǎ a lui Stavroghin, pe care dealtfel îl admirǎ, un criminal cǎruia autorul nu îi acceptǎ salvarea. Dan Chiorean îl întruchipeazǎ expresiv pe ucigaṣul, jefuitor de biserici, Fedka-Ocnaṣul, iar Sânziana Tarṭa, cu sensuri transparente ale jocului bine diferenṭiat, se transpune în nu mai puṭin de patru prezenṭe dostoievskiene, ṣchioapa „idioatǎ” Maria Timofeevna Lebeadkina, cea mai spectaculoasǎ, provocatoarea Daria Pavlovna Șatova, Lizaveta Nikolaevna Tușina, o altǎ victimǎ a dramei, ṣi în demonicul Șigaliov. Adrian Cucu, Miron Maxim, Cosmin Stănilă, Mihai Florian Nițu, Radu Dogaru ṣi Ecaterina Pop-Curșeu (holograma Matrioșei), cu roluri mai mult sau mai puṭin consistente, desǎvârṣesc atmosfera sumbrǎ a realitǎṭilor demonice prezente în roman, în care sclavii trebuie sǎ fie egali, lipsiṭi de culturǎ ṣi educaṭie, cu obligaṭia de a se spiona unii pe alṭii, omul sǎ fie o „scârnǎvie dezgustǎtoare, laṣǎ ṣi egoistǎ”, un haos în care va boci pǎmântul, pentru ca în final Stavroghin sǎ afirme: „Mi-e silǎ de tot ce existǎ pe lumea asta, de mine, în primul rând!” O notǎ aparte pentru mǎṣtile cu trǎsǎturi exagerate, monstruoase, demonice, purtate în momente cheie de unii interpreṭi, ṣi pentru sonoritǎṭile muzicale semnate de Radu Dogaru, ce amplificǎ tensiunea, suspansul.

Ubu în concert, continuǎ seria „celebritǎṭilor” care au concertat pe scena naṭionalului clujean, cum sunt Švejk sau Cocoana Chiriṭa. Ca precursor al Suprarealismului şi al Teatrului absurdului, Alfred Jarry satirizează cu precǎdere în textele sale, în care Ubu e principalul personaj, puterea, lăcomia şi pe conducǎtori. Regizorul Gábor Tompa rescrie textul lui Jarry, inventând un Domn Ubu care vrea sǎ munceascǎ, sǎ fie sclav, sǎ cureṭe pantofi, iar Madam Ubu este obligatǎ sǎ-i caute clienṭi pentru lustruit, celui care nu mai vrea sǎ fie nici rege, nici împǎrat ṣi pe care periatul îl face fericit, ajungând sǎ declame shakespearean: „A peria sau a nu peria?”. Partea finalǎ pare a fi o continuare a lui UbuZdup (dupǎ Ubu înlǎnṭuit) spectacol mai vechi, realizat de aceeaṣi echipǎ Gábor Tompa ṣi Ada Milea. Ubu vrea la puṣcǎrie, „unde e bine, cǎ scapi de sǎrǎcie! La puṣcǎrie e feerie! Hai la Puṣcǎrie!”. Distribuṭia este în linii mari cea din Švejk ṣi Chiriṭa. Adrian Cucu ṣi Anca Hanu, Dl ṣi Dna Ubu, formeazǎ un cuplu rubicond, comic ṣi  plin de farmec. Actorii cântǎ ṣi danseazǎ, cu energie ṣi entuziasm. Sânziana Tarţa e Cântăreaţa îndrǎgostitǎ de tandrul Ofiţer (Radu Dogaru). Cetǎṭenii, Fratele Trombon (Miron Maxim), Fratele Beton (Cătălin Herlo), Fratele Cajon (Cristian Rigman), Fratele Kaki (Mihnea Blidariu), Fratele Căpăţână (Dan Chiorean), care îṣi poartǎ un cap „suplimentar”, pentru o memorie de rezervǎ, „sǎ ṭinǎ minte tot ce zic”, alǎturi de corul „franţuzoaicelor" (Adriana Băilescu, Elena Ivanca, Irina Wintze şi Angelica Nicoară), precum ṣi de un turist englez rǎtǎcit (Cornel Răileanu), dau amploare parodiei ṣi caricaturalului. Muzica inspiratǎ, semnatǎ de Ada Milea ṣi Anca Hanu, creeazǎ suportul perfect pentru miṣcarea scenicǎ expresivǎ a Andreei Gavriliu, iar scenografia conceputǎ de Carmencita Brojboiu ṣi  Alexandra Constantin (ultima ei creaṭie, din pǎcate), întregesc tabloul comicului absurd ṣi al lumii rǎsturnate. 

Apǎrut în anul 2018 în volumul „Ultima dorinṭǎ”, cu titlul în ghilimelele aṣezate de autor, Radu F. Alexandru, volum ce cuprinde cinci comedii de diverse facturi, textul Ȋn oglindǎ este mai degrabǎ o „comedie” ce aminteṣte de textele Teatrului absurdului, semnate de Samuel Beckett, Ohio Impromptu, Ultima bandǎ a lui Krapp. Teatrologul ṣi totodatǎ regizorul Andreea Iacob a încredinṭat acest text, un monolog încǎrcat de dramatism, actorului Dan Chiorean, pentru un spectacol-video în exclusivitate, cu o împletire inspiratǎ a spaṭiilor de joc, interior ṣi exterior, completate cu efecte video sugestive. Textul este o cǎlǎtorie în lumea interioarǎ, un drum la centru, al personajului Matei, care are ca partener de dialog o fiinṭǎ imaginarǎ (deseori ṣi pe spectatorii imaginari), pe farmacista Ema, care ireal îi acceptǎ invitaṭia în propria locuinṭǎ ṣi tot jocul ce va urma. Matei sondeazǎ în propria conṣtiinṭǎ, în propriile amintiri, în propriile neîmpliniri ṣi deziluzii, o introspecṭie în care devine propriul psihanalist. Se fac trimiteri spre Kafka, spre porṭile la care aṣteptǎm ṣi prin care se poate circula doar în sensul în care se scurge viaṭa, cu momente urzite din piese de domino care se ridicǎ ṣi se prǎbuṣesc exasperant, viaṭa care este sau nu o fântânǎ, viaṭa în care orbecǎim pentru cǎ nu-i aflǎm rostul, conṣtiinṭa neputinṭei, chiar a neputinṭei de a „scrie” FINAL. Ema, întruchiparea FEMEII, devine chintesenṭa neîmplinirilor, a decepṭiilor, a iubirilor ratate, materializate spre final de mai multe actriṭe. Dincolo de unele lungimi ale spectacolului, este pus în valoare potenṭialul actorului Dan Chiorean, pe care l-am putut vedea în multe creaṭii în acest eveniment. Actorul îl figureazǎ pe Matei cu sensibilitate ṣi delicateṭe, profunzime ṣi subtilitate, captând atenṭia publicului, fiind, de asemenea, unul dintre actorii trupei cu multiple valenṭe, cu o paletǎ largǎ de disponibilitǎṭi.  

Singur printre mârlani, ultima propunere a acestei ediṭii, este o premierǎ din decembrie 2019, momentul aniversǎrii a 100 de ani de teatru românesc la Cluj. Avand la bazǎ volumul în versuri Singur printre mârlani, semnat de Florin Bican, coregrafa ṣi regizoarea, Andreea Gavriliu, concepe un spectacol de muzicǎ ṣi dans, special pentru centenar. „Mi s-a părut că exprimă foarte bine tot ce ne înconjoară, și nu de ieri, de azi, ci dintotdeauna. Dar dincolo de aspectul moralizator, cele mai importante lucruri mi se par umorul și cinismul cu care tratează toate aspectele societății. Fiind în versuri, textul are un anumit tip de muzicalitate, o ritmicitate foarte ofertantă pentru mișcare, pentru zona de spectacol pe care mi-o doresc.”, mǎrturiseṣte creatoarea, despre alegerea textului. Montarea satirizeazǎ lumea în dezordine a „mârlanului contemporan”, o „caterincă“, „panaramă“ și „paranghelie“, ce are drept motto: „Am renume mondial, sunt mârlanu' universal!“. Mârlanul real, însǎ, nu vine la un spectacol de teatru, iar oglinda care i se pune în faṭǎ... poate sǎ nu fie întotdeauna pe placul unui alt tip de spectator. Andreea Gavriliu semneazǎ coregrafia multor spectacole clujene, dar aici, a pus trupa la „muncǎ grea”. Folosind un limbaj tipic mârlǎnesc, de cocǎlar manelist, care a primit o educaṭie cu multiple corecṭii corporale, proclamaṭi campioni la înjurǎturi sau pasionaṭi de consumul de droguri, alteori dând cu toporul în cǎrṭile marilor autori, actorii Radu Dogaru, Radu Lărgeanu, Cristian Rigman, Matei Rotaru, Cosmin Stănilă, Alexandra Tarce, Sânziana Tarța ṣi Irina Wintze, costumaṭi adecvat de Alexandru Petre (lanṭuri, cǎmaṣi colorate ṭipǎtor), construiesc un spectacol pamflet în care, într-un ritm nebunesc, sunt cântǎreṭi, dansatori, acrobaṭi, bat step, metamorfozându-se de la o secvenṭǎ la alta.

O trupǎ cu actori totali, provocaṭi spre a-ṣi demonstra abilitǎṭile actoriceṣti, în cele mai diverse creaṭii, în a purta cu mǎiestrie feluritele „mǎṣti” - personaje, având libertatea perpetuǎ de a se preschimba veridic în altul. „Masca (cu sensul de „rol”, n.n) înseamnǎ sǎ pleci spre a reveni, sǎ te înstrǎinezi spiritualmente de firea ta pânǎ la limita unde simṭi cǎ o pierzi, ca sǎ te întorci în tine ca într-un necunoscut, cǎtre un ‹eu› încǎ irevelat. Masca supune unei rigori expresive subiectivitatea actorului, acesta întâlnind, totuṣi, în cuprinsul ei, o paradoxalǎ libertate.”, nota regizorul Mihai Mǎniuṭiu, managerul Teatrului Naṭional „Lucian Blaga”, în volumul Despre mascǎ ṣi iluzie. Aṣteptǎm ediṭiile viitoare ale Ȋntâlnirilor Internaṭionale de la Cluj, în care sperǎm sǎ avem libertatea de a revela, doar „mǎṣtile” expresive ale histrionului din SCENĂ.

 Cronica publicata in Agenda LiterNet

Actrița Tamara Constantinescu recită Sonetele XXV (25) și CXVI (116) de William Shakespeare.

Steaguri, muzici, chiote, tǎmbǎlǎu,

tricoloruri, drepturi ṣi libertǎṭi...

(Nocturnele lu’ Leonida la

Teatrul Dramaturgilor Români)

Tamara Constantinescu 

Pentru regizorul Alexa Visarion Caragiale este ca o chemare fǎrǎ sfârṣit. Descoperindu-l, în primii ani de ṣcoalǎ, regizorul mǎrturiseṣte pǎtimaṣ cǎ l-a aflat ca pe o cǎlǎuzǎ necesarǎ, acceptând „darul” de a-i deschide poarta spre lume. Simṭirea profundǎ a operei caragialiene s-a materializat în montǎri marcante, atât în luminile rampei, cât ṣi în lumea seducǎtoare a cinematografului. Spectacolul, în sine, Alexa Visarion îl percepe ca pe un drum în care desluṣeṣti pas cu pas, pornind de la taina interioarǎ, de la frǎmântarea interioarǎ a artistului, pânǎ la transpunerea, la destǎinuirea scenicǎ a mesajului din text. Scenariul spectacolului Nocturnele lu’ Leonida, de la Teatrul Dramaturgilor Români, realizat tot de regizor, are în osaturǎ textul Conu’ Leonida faṭǎ cu reacṭiunea, dar ṣi fragmente din momente și schițe, nuvelistică, publicisticǎ sau corespondența lui Caragiale. Textul a fost publicat în volumul Profeṭii spectaculare, semnat de Alexa Visarion, apǎrut la Editura Artes, Editura Universitǎṭii de Arte „George Enescu” Iaṣi, în anul 2020, volum dedicat (cui altcuiva?) personajului caragialesc nenea Anghelache, „pentru că dumnealui... n-a vrut să răspundă”, îṣi motiveazǎ autorul opṭiunea. Ȋn nesfârṣitele condiṭii de pandemie, Teatrul Dramaturgilor Români prezintǎ publicului înregistrarea spectacolului online, ca pe o „Temǎ cu variaṭiuni...pandemice”.

Maestru al imaginii, regizorul-scenarist Alexa Visarion înfǎṭiṣeazǎ încǎ din primele didascalii ale textului spaṭiul de joc, remarcabil figurat scenic de scenografa Viorica Petrovici: „Risipite în acest spațiu după reguli neștiute: un coș cu haine, două cufere din nuiele, o perdea de dantelă, cadrul unei uşi pe rotile, o uşă dublă cu ferestre, o cutie cu ventuze, o mașină de scris acoperită cu un steag tricolor, pantofi, o colivie cu un canar împăiat, o oală de noapte din porțelan cu chipul lui Napoleon, un pat mobil, un pieptăn de os, un satâr, ziare risipite și împachetate, un lighean de tablă, o pendulă (sau ceas cu cuc), flori de tei uscate înșirate peste tot, un glob pământesc fără suport, rătăcit printre obiecte, nuci într-o sacoșă, un ciocan de lemn, un căruț de copil și o copie după tabloul România revoluționară al lui Rosenthal.” Fidelǎ viziunii regizorale, scenografa amplificǎ aceastǎ dezordine cu tuṣe ionesciene, lumea sufocatǎ de inutilitǎṭi, materializând în exterior neorânduiala interioarǎ a universului leonidian, „utopia distopicǎ” a democraṭiei.

Marian Râlea (Leonida) se aflǎ deja la a treia colaborare, în ultimii ani, cu regizorul - scenarist Alexa Visarion, dupǎ Noaptea bufonilor de la Teatrul Naṭional „Radu Stanca” din Sibiu (2015), unde a interpretat personajul Sufleorul ṣi cea de la UnTeatru (2020), în care îl compune pe cel al Actorului. Inventiv, Marian Râlea aduce la rampǎ un Leonida original, prin jocul plin de farmec al actorului, riguros dozat, un Leonida în „armurǎ de patriot”, revoltat pentru chestiuni politice acute, criză economică, agricolă, finanțiară, dar mai ales pentru cǎ umanitatea noastrǎ moṭǎie, aruncatǎ înainte fǎrǎ viitor. „Vai de biata țara asta! O să ajungă rău, domnule! (ridicând tonul) Când vine, mă-nțelegi, un guvern de bandiți, fiindcă n-are cine să-l oprească... fiindcă tăcem toți, și eu și dumneata și dumnealor ca niște lași, fără nimica sacru, mă-nțelegi! (privind în sală spre spectatori) Firește că ei are să-și bată joc de poporul întreg...[…] Fiindcă nu mai este patriotism şi totul se vinde... nişte laşi, fără nimica sacru. Să-şi bată joc de poporul întreg...” Filozofând pe teme politice, preocupat ṣi de soarta Europei, poartǎ ca pe o icoanǎ imaginea României, zugrǎvitǎ în celebrul tablou al lui C.D. Rosenthal. Cântǎ Tricolorul emoṭionat, cu mâna la inimǎ, înveṣmântat în pânza unui steag, scrie cu convingere un protest cu dublu sens „Jos Masca!”, semnând apoi cu - „un grup de anonimi revoltaṭi”. Leonida desǎvârṣeṣte, astfel, seria rolurilor remarcabile compuse de actor. „Cu mine s-a petrecut un soi de reîmprospătare a mijloacelor, un fel de reciclare în meseria de actor. Lucruri pe care le uitasem sau de care îmi aduceam aminte vag, cum ar fi: bucuria jocului, desăvârşirea gestului, asumarea temei, au renăscut datorită propunerii teatrale susţinuta de domnul Alexa.”, noteazǎ Marian Râlea, despre colaborarea cu Alexa Visarion.

Consoarta lui Leonida, figuratǎ impecabil de Rodica Mandache (Efimiṭa), actriṭǎ de marcǎ a scenei româneṣti, este o apariṭie caldǎ, seninǎ ṣi luminoasǎ, naivǎ ṣi candidǎ, sorbind maximele „bobocului” ei, cu certitudinea celei mai profunde înṭelepciuni: „Ei, bobocule, apăi cum le ştii dumneata toate, mai rar cineva!”. Suportǎ cu resemnare ieṣirile, cu nuanṭe de agresivitate (bǎtaia cu perne), la adresa capacitǎṭii ei de a descifra complicatele treburi politicieneṣti: „Ei! Bravos! Ș-asta-i bună! Cum, ce procopseală? Vezi asta-i vorba: - cap ai, minte ce-ţi mai trebuie?”, tolerantǎ, în acelaṣi timp, ṣi faṭǎ de târziile tresǎriri tupeṣti ale „bobocului”, aflat la vârsta senectuṭii, stârnite de imaginea tinerei servitoare – Safta, Sǎftica, Sǎftiṣoara...

Distribuṭia este întregitǎ de tânǎra Amelia Ursu (Safta), „fata în casǎ” ce poartǎ blanǎ ṣi tiarǎ, elegantǎ „ca o sorcovǎ”, apariṭie fantomatic-seducǎtoare, uneori, în nocturnele somnambulice ale stǎpânului, chefuieṣte noaptea cu deputaṭi. Safta, ca întruchipare a realitǎṭii, a ordinii rǎsturnate, încearcǎ un puseu de ascezǎ reflexiv- patrioticǎ, în final.

Filmarea-spectacol se încheie cadru larg pe sala de spectacol, în care fotoliile cavitǎṭi-celule  apar „locuite” de câteva mǎṣti chirurgicale, accesoriu definitoriu al noii normalitǎṭi.

Alexa Visarion a ridicat o montare-pamflet, în care râsu’-plânsu’ alterneazǎ permanent, un spectacol care obligǎ la adâncǎ meditare asupra realitǎṭilor politice ṣi sociale, asupra condiṭiei artistului în vremuri pandemice, asupra vieṭii în sens larg. Un spectacolul al delirului fără sfârșit... desăvârșit.

Fotogarfii din arhiva Teatrului Dramaturgilor Români

Material publicat in LiterNet.ro

https://agenda.liternet.ro/articol/25292/Tamara-Constantinescu/Steaguri-muzici-chiote-tambalau-tricoloruri-drepturi-si-libertati-Nocturnele-lu-Leonida.html?fbclid=IwAR2t2wzGLEkjzvYo6jJIeWYULXApfoIRIwmLV_IxVjDtPZt02-qDj10NTG4

Week-end teatral clujan... de pandemie

Angajare de clovn, Cartoforii, Idiotul

Tamara Constantinescu

Fotografii din arhiva Teatrului Naṭional „Lucian Blaga” Cluj

S-au scris, în ultimul an, zeci de articole, în presa naṭionalǎ ṣi internaṭionalǎ, despre timpul prezent care se scurge anormal, despre restricṭii ṣi frustrǎri, despre neprevǎzut, nevoi ṣi depresii. Ne-am revoltat, am protestat ṣi, în final, ne-am adaptat, pentru cǎ viaṭa (nu-i asa?) trebuie sǎ învingǎ, chiar dacǎ ne-am mutat – cu foarte mici excepṭii - în online.  Acestea m-au influenṭat ṣi pe mine, în a accepta invitaṭia fǎcutǎ de Teatrului Naṭional „Lucian Blaga” din Cluj, de a mǎ aṣeza cât mai comod, în propriul fotoliu de acasǎ, ṣi de a urmǎri, cu ajutorul tehnologei, reprezentaṭiile teatrale din week-end-ul trecut. Ştim cu toṭii cǎ ochiul camerei de filmat poate fi subiectiv, dar când cel care mânuieṣte camera este un profesionist, spectacolul de teatru nu are de pierdut.

Angajare de clovn, celebrul text semnat de dramaturgul Matei Viṣniec, poate unul dintre cele mai jucate texte ale sale, devine în varianta scenicǎ clujanǎ (a cǎrei premierǎ s-a petrecut cu trei stagiuni în urmǎ) o contopire perpetuǎ de note tragi-comice, ce amintesc de binecunoscutele personaje beckettiene sau felliniene, alcǎtuind un spectacol pe placul publicului.

Sorin Misirianṭu, în dublǎ ipostazǎ, de regizor ṣi actor, brodeazǎ pe structura de bazǎ a textului, dezvoltând povestea dulce-amarǎ a celor trei ridicoli clovni bǎtrâni, dornici de a reveni în luminile rampei. Personajele ofertante - Nicollo, Filippo ṣi Peppino - clovnii a cǎror glorie (îndoielnicǎ!) e demult apusǎ, provoacǎ pe cei trei actori Ovidiu Criṣan, Ioan Isaiu ṣi Sorin Misirianṭu sǎ îṣi demonstreze complexitatea talentului actoricesc.

Momentele comice de muzicǎ, dans, pantomimǎ, pǎpuṣerie, alunecǎ, nu o datǎ, în derizoriu, actorii ilustrând cu expresivitate condiṭia artistului îmbǎtrânit, neputincios în faṭa sfârṣitului. „Pe clovni i-am văzut şi ca pe nişte purtători de oglinzi sparte în care se reflectă strâmb lumea reală”, afirma dramaturgul referindu-se la textul sǎu. Spectacolul clujan se încheie totuṣi cu o undǎ de speranṭǎ în viitor, în devenirea artistului, a creatorului în general.

Piesa de teatru Jucǎtorii de cǎrṭi / Cartoforii, semnatǎ de N. V. Gogol, nu a fost mereu în atenṭia creatorilor de spectacole, calitatea textului, a mesajului, fiind umbritǎ de cea a Revizorului sau a Cǎsǎtoriei, considerate a fi mai valoroase. Textul a fost scris probabil undeva între anii 1830-1840, premiera moscovitǎ a piesei având loc la Teatrul Mare, în februarie 1843, iar la Sankt Petersburg câteva luni mai târziu. Ȋn spaṭiul teatral românesc sunt cunoscute, mai ales, cele douǎ montǎri - cea pentru Teatrul radiofonic,  din 1963, în regia lui Sicǎ Alexandrescu ṣi spectacolul de Teatru TV, realizat în 1977, în regia ṣi adaptarea lui Cornel Popa, ambele având în distribuṭie mari actori de atunci. Ȋn 7 februarie 2021, peste 178 de ani de la primul spectacol moscovit, tot într-o lunǎ februarie (coincidenṭǎ sau nu!), are loc premiera spectacolului Cartoforii la Teatrul Naṭional „Lucian Blaga” din Cluj, de data aceasta însǎ în condiṭii atipice, adaptate vremurilor de pandemie, folosind din plin mijloacele tehnologice, „on-line-ul”, care ne-a cotropit total.

Patima jocurilor de noroc, a jocului de cǎrṭi, cu toatǎ tensiunea pe care o încearcǎ împǎtimiṭii, se pierde undeva în istorie. Marile drame, generate, au inspirat în timp nu numai literatura, dar ṣi teatrul sau chiar pictura. Cartoforii însǎ ilustreazǎ, în stil gogolian, nu numai patima, ci ṣi escrocheria, ṣarlatania, impostura, altfel spus lipsa de moralitate. Ionuṭ Caras, regizorul spectacolului clujan, se destǎinuie, în privinṭa creaṭiei sale, astfel: „Construcția mecanismelor comice în cadrul piesei e condusă fin și atent, fără lăbărțări inutile și lungimi parazitare. Textul e construit bine. Și da, cred că subiectul interesează. Este vorba până la urmă de teme care nu ne sunt deloc străine (și la umbra cărora, din păcate, creștem ca popor): corupție, hoție, demagogie, lene, lipsa unor valori autentice, minciună - aceștia sunt demonii care bântuie în textul lui Gogol și în spectacolul nostru.”

La ridicarea cortinei, imaginea unui decor inspirat, semnat de  Zsófia Gábor, care sugereazǎ decorul clasic, aproape naturalist, specific perioadei în care se petrece acṭiunea, înfǎṭiṣeazǎ un imobil vechi, neîngrijit, patinat de timp. Suspansul este potenṭat de sonoritǎṭile stranii ale fondului muzical, de maṣina de fum ṣi de silueta unui fantomatic servitor, exagerat de bǎtrân. De o parte ṣi de cealaltǎ a pereṭilor, strǎjuieṣte portretul dramaturgului, care supravegheazǎ cu severitate, parcǎ, evoluṭia conflictului scenic, dar ṣi un nas reliefat într-o ramǎ, tablou închinat cunoscutei scrieri gogoliene, dar care, sugestiv, aminteṣte de organul simṭului olfactiv, capabil, la propriu sau la figurat, de a mirosi, de a „simṭi” sau nu, în acest caz, unda de pericol, ṣarlatania, despre care Iharev afirmǎ cǎ este: „Un lucru necesar! Cum sǎ trǎieṣti fǎrǎ ea?”.

Personajul bǎtrânului servitor mut, adus de spate, personaj inventat de Ionuṭ Caras ṣi construit impecabil, cu o rafinatǎ subtilitate de Irina Wintze, întruchipeazǎ un demon al ispitei, omniprezent, care cu gesturi lente, cu paṣii mici, bine calculaṭi, pare sǎ coordoneze întreaga intrigǎ. Mânuind diverse obiecte, lumânarea ṣi becul de la început, ce par sǎ repoziṭioneze fraza biblicǎ a Genezei, craniul pe care mecanic îl ṣterge de praf sau crucifixul imperfect, pe care stǎ rǎstignit un Crist ciung, ca semn al dezordinii, al Legilor Divine rǎsturnate, creazǎ haosul în care domnesc josnice fǎrǎdelegi omeneṣti: minciuna, înṣelǎtoria, impostura, etc. Dacǎ la începutul spectacolului risipeṣte cu vârful degetelor fumul (totu-i fum, în lumea asta!), ajunge în final sǎ domine spaṭiul  tolǎnit pe canapea.

Personajele sunt compuse cu minuṭiozitate ṣi pricepere, actorii teatralizând cu tuṣǎ groasǎ uneori, sau jonglând supleṭea rostirii nuanṭate alteori, fiecare potrivit întinderii ṣi importanṭei rolului sǎu. Desigur, se disting cei patru interpreṭi ai personajelor principale mult mai substanṭiale. Mihai-Florian Nițu, aflat într-o excelentǎ formǎ fizicǎ, întrupeazǎ expresiv complicatul rol al lui Iharev, care pretinde cǎ în viaṭǎ ai nevoie de „ṣtaif ṣi rafinament”, cǎ trebuie sǎ ṣtii „sǎ înṣeli, fǎrǎ sǎ fii înṣelat”, fluidificând cu naturaleṭe complexitatea stǎrilor, emoṭiilor, personajului. Remarcabili ṣi prin gest, voce, atitudini Matei Rotaru (Uteșitelnîi), Cosmin Stănilă (Șvohnev) ṣi Miron Maxim (Krughel).  Relevante în unitatea reprezentaṭiei, rolurile de mai micǎ întindere aduc un plus de spectaculos, individualizându-se prin notele personale ale interpretǎrii. Cornel Răileanu (Glov, tatăl) cu eleganṭǎ ṣi pedanterie, nu numai în rostire, Cristian Grosu (Aleksei, băiat la han) evidenṭiindu-se ṣi prin plasticitatea limbajului sǎu corporal sau al privirilor, Radu Dogaru (Glov, fiul), Ruslan Bârlea (Zamuhrîșkin), Petre Băcioiu (Gavriușka, servitorul lui Iharev), completeazǎ prin jocul lor sugestiv tabloul figurilor gogoliene.

Actorul Ionuț Caras nu este pentru prima datǎ aṣezat în scaunul regizorului, ṣi mǎ gândesc mai ales la spectacolul PROCESE LA TEATRU. EPISODUL I: HAMLET, spectacol realizat în anul 2019. Şi de aceastǎ datǎ reuṣeṣte o descifrare scenicǎ apreciabilǎ, o montare coerentǎ, amuzantǎ, care are toate premizele sǎ fie „pentru public”, dar ṣi pentru actori, pentru plǎcerea, bucuria jocului. „Îmi place umorul lui Gogol. Pedepsește și iartă în același timp. Vrea să îndrepte, să corijeze și să repare moravuri, defecte sau obiceiuri proaste”, mǎrturiseṣte regizorul, care s-a întâlnit cu Gogol ṣi în 2010, când l-a întrupat pe Hlestakov. Cartoforii a fost ridicat în condiṭii de lucru perfect adaptate momentului. Repetiṭii ṣi în online, filmarea, pe care Teatrul Naṭional o prezintǎ, este realizatǎ în absenṭa publicului. Tocmai de aceea, unele „cǎderi” de ritm îṣi vor regla cu siguranṭǎ tempoul, când experienṭa jocului, a întâlnirii cu spectatorii îl va influenṭa.

Idiotul este un spectacol din 2012. Numeroase cronici, mai mult sau mai puṭin laudative, de atunci, l-au catalogat ca fiind un spectacol imperfect. Dar, înregistrarea, pe care spectatorii o pot urmǎrii acum online, este realizatǎ în anul 2017. O reprezentaṭie cu sala arhiplinǎ, un spectacol rodat timp de cinci ani, în care actorii se simt bine în rol, au forṭǎ ṣi dramatism. Ȋncǎ de la început frazele muzicale, exceptional interpretate de Anca Hanu, Sânziana Tarṭa, Miriam Cuibus, Matei Rotaru, Cristian Grosu, aduc parfumul rusesc dostoievskian al trǎirilor intense, profunde, instinctuale, aproape de demenṭǎ uneori.

Spaṭiul scenic, imaginat de Adrian Damian, extrem de funcṭional, ajutǎ la crearea atmosferei. Platforma oscilantǎ, multimea de scaune, banchete mobile, copacii scheletici, construiesc rapid spaṭiul de joc. Dramatizarea, ce poartǎ semnǎtura regizoarei daneze Anna Stigsgaard, în colaborare cu Ştefana Pop-Curşeu, reduce pânǎ la esenṭǎ scrierea lui Dostoievski, este dinamicǎ, cu partituri generoase pentru actori.

Remarcabilǎ puritatea, candoarea lui Cristian Rigman în Prinţul Mîşkin, excelent Ionuţ Caras în (Parfion Rogojin), Ramona Dumitrean (Nastasia Filipovna), tandrǎ, pasionalǎ sau feroce deseori, Miriam Cuibus (generăleasa Epancina), Anca Hanu (Aglaia), Sânziana Tarṭa (Adelaida) îṣi folosesc cu inteligenṭǎ ṣi rafinament abilitǎṭile actoriceṣti.  Petre Băcioiu (Toţki), Matei Rotaru (Ganea), Cristian Grosu (Ippolit) creeazǎ convingǎtor momentele tensionate.  

Material publicat in Agenda LiterNet. 

 SALOMEEA (fragment - lectură) După „Salomé” de Oscar Wilde

Distribuția: Irod - GABRIEL CONSTANTINESCU

Irodiada - TAMARA CONSTANTINESCU

Salomeea - CARMEN ALBU

Ioan Botezătorul - CRISTIAN GHEORGHE

Soldați - SVETLANA FRIPTU, DAN CĂPĂȚÂNĂ, AURELIU BÂTCĂ

Regia artistică: Eugen Făt

Editare audio-video: Aureliu Bâtcă

Într-o zi de mare sărbătoare în calendarul ortodox, pe 24 februarie, când creștinii prăznuiesc Întâia și a doua aflare a capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” difuzează online spectacolul-lectură SALOMEEA (fragment) după „Salomé” de Oscar Wilde.

https://www.youtube.com/watch?v=WB_aV2LlToU&fbclid=IwAR08RlonpO8grma58G-agnrKwFovH5DsFdD8u0eRaj0h12KZWFbYw2Gp2PM

  https://www.youtube.com/watch?v=0HxORP8qPkY&t=1s

 In videoclip recit cateva poeme din antologia de versuri „Ne me dérêve pas” („Necăderea din vis”), semnată de poeta Muriel Augry, traducere de Raluca Vârlan-Bondor, volum apărut la Editura Junimea, Iași, în anul 2020.

https://www.youtube.com/watch?v=fX1-fvBBLx4&t=17s

  https://www.facebook.com/TeatrulDramaticFaniTardini/videos/623615508218560/

"S-a născut la Brașov și i-ar plăcea să locuiască la Hollywood. S-a îndrăgostit de teatru pe când avea 3 ani și jumătate și a început să interpreteze în fața membrilor familiei spectacolele pe care le viziona la teatrul pentru copii. De-a lungul carierei a fost ziaristă în trei spectacole diferite și și-a asumat acest rol și în afara scenei, devenind și critic de teatru.

Vorbim de actrița Tamara Constantinescu. Mărturisirile complete, în interviul pe care îl vom difuza pe YouTube și pe Facebook. Rămâi aproape!"

https://www.facebook.com/TeatrulDramaticFaniTardini/videos/225123528595779/UzpfSTEwMDAwMjQ2MzkwNjQ2MjoyODY4NTMxOTA2NTcyMjQ1/

https://www.youtube.com/watch?v=dmejy24Ct00&feature=youtu.be

O sutǎ de ani de teatru românesc, nouǎ ediṭii ṣi multe aplauze - Ȋntâlnirile Internaṭionale de la Cluj, 2019

Clujul, capitala neoficialǎ a Ardealului, a deschis / rǎsfoit alte pagini de istorie, istorie teatralǎ de aceastǎ datǎ, prin cea de-a IX-a ediṭie a Ȋntâlnirilor Internaṭionale de la Cluj, eveniment organizat de Teatrul Naṭional „Lucian Blaga”, ṣi desfǎṣurat între 9-13 octombrie 2019, sub semnul cuvântului ȊMPREUNĂ / TOGETHER. Privind afiṣul festivalului, un uriaṣ ochi în al cǎrui iris este amprentat spaṭiul alveolar al sǎlii de spectacole, strǎjuit de raza rafinatului candelabru central, eṣti proiectat parcǎ în lumea fascinantǎ a scenei, a spectacolului teatral. Ochiul, ca oglindǎ a sufletului, a sufletului creaṭiei scenice în acest caz, dar ṣi ca ochi ce pune în faṭa lumii o oglindǎ, îmbinǎ astfel douǎ semnificaṭii, iar Ȋmpreunǎ, oameni de teatru ṣi spectatori, gazde ṣi invitaṭi, umbre ale trecutului ṣi prezent au strǎbǎtut timp de cinci zile tinuturile magice ale reprezentaṭiilor scenice oferite de organizatori.

O trupǎ echilibratǎ, poate una dintre cele mai bune din ṭarǎ, bine pusǎ în valoare, cu actori totali cu voci excelente, expresivi corporal, a prezentat creaṭii din anul teatral 2019, cât ṣi realizǎri valoroase mai vechi. Patru actriṭe, devenite convingǎtoarele personaje ale textului Moarte ṣi reîncarnare într-un cowboy, de Rodrigo Garcia -  Elena Ivanca, Romina Merei, Sânziana Tarṭa ṣi Irina Wintze – sub îndrumarea regizorului Andrei Mǎjeri, „filozofeazǎ” depre viaṭǎ, prietenie, copii, sex, despre degradare umanǎ, fǎrǎ prefǎcǎtoria convenienṭelor sociale. Râsul devine o armǎ purtatǎ de fricoṣi, râdem pentru cǎ nu suntem fericiṭi. Viaṭa, un adevǎrat dezastru, cu uṣi ca metaforǎ a lumii construite de noi pentru noi. Bucǎṭile muzicale evident country, excelent executate de actriṭe, aduc un plus de valoare întregului. Un spectacol cu note de tragi-comic, care pune în luminǎ patru actriṭe talentate, cu multiple disponibilitǎṭi scenice.

 Il Nullafacente. Aleg sǎ nu fac nimic, de Michele Santeramo, ca sǎ rǎmânem în sfera spectacolelor prezentate la Sala Studio Euphorion a Teatrului Naṭional, propune o temǎ tulburǎtoare, incitând la meditaṭie. Ce ar trebui sǎ faci dacǎ ai o boalǎ incurabilǎ? Sǎ trǎieṣti la maxim fiecare secundǎ, sǎ te bucuri de timpul rǎmas sau sǎ îl risipeṣti cǎutând fǎrǎ succes vindecarea? Regizorul italian Roberto Bacci, aflat la cea de-a patra colaborare cu teatrul clujean, împreunǎ cu actorii: Ramona Dumitrean,  Cǎtǎlin Herlo, Ovidiu Criṣan, Radu Lǎrgeanu, Cristian Grosu reuṣesc un spectacol în care nota pricipalǎ este mǎsura. Spaṭiul scenic are ca element esenṭial al decorului o masǎ, cu întreg simbolismul ei, locul împǎrtǎṣirii dar ṣi masa rece a mormântului în final. Personajele au comportamente controversate, mai ales cel al soṭului (Cǎtǎlin Herlo) cu o frapantǎ indiferenṭǎ faṭǎ de slǎbiciunile fizice ale soṭiei bolnave (bine conturatǎ de Ramona Dumitrean).

Andreea Gavriliu, tot în spaṭiul intim al Sǎlii Euphorion, cu al sǎu One-woman show realizat în anul 2017, OST (Organic Sound Twist), pentru care semneazǎ conceptul, coregrafia, interpretarea, ilustraṭia muzicalǎ, textul dar ṣi sudoarea, a încântat pentru 45 de minute publicul, cu expresivitatea-i corporalǎ ṣi incontestabilul ei talent. Cel dintâi solo, dupǎ cum mǎrturiseṣte creatoarea lui, este în totalitate dedicat muzicii, cu care are o relaṭie specialǎ.

Prima searǎ a evenimentului, dupǎ deschiderea oficialǎ în Salǎ Mare a Teatrului Naṭional, debuteazǎ cu Cel mai iubit dintre pǎmânteni, regia ṣi scenariul semnate de Tudor Lucanu, scenariul având la bazǎ celebrul roman al lui Marin Preda. Regizorul concepe un spectacol ce redǎ uneori cu fidelitate scenele din roman, fǎrǎ excese de vulgaritate sau cruzime, brutalitate, demonstrând cǎ tema principalǎ, comunismul cu toate ororile lui, poate fascina ṣi dupǎ 1989. Distribuṭia este numeroasǎ, cu actori care interpreteazǎ mai multe personaje, reuṣind compoziṭii bine diferenṭiate: Radu Lǎrgeanu, Radu Dogaru, Cosmin Stǎnilǎ, Cǎtǎlin Herlo, Ioan Isaiu, Miron Maxim, Anca Hanu, Adrian Cucu, Ovidiu Criṣan, Ruslan Bârlea, Petre Bǎcioiu. Convingǎtor ṣi nuanṭat Matei Rotaru în Victor Petrini. Ramona Dumitrean (Matilda) ṣi Sânziana Tarṭa (Suzy) îṣi construiesc personajele îmbinând perfect secvenṭe de lirism cu dramatismul situaṭiei scenice. Notabilǎ Irina Winṭe în Mama lui Petrini. Decorul, imaginat de Cristian Rusu, este extrem de funcṭional construind cu rapiditate spaṭiile de joc. Ilustraṭia sonorǎ cǎptuṣeṣte potrivit secvenṭele, amplificând sau diminuând, dupǎ caz, starea dominantǎ.

Cu mare plǎcere am vǎzut / revǎzut Clasa Noastrǎ, de Tadeusz Slobodzianek, o creaṭie eveniment în regia lui Bocsárdi László, care a obṭinut Premiul UNITER pentru Cel Mai Bun Spectacol al anului 2015.  Titlul piesei ṣi într-o oarecare mǎsurǎ acṭiunea amintesc de Clasa moartǎ a lui Kantor. Personajele în numǎr de zece, foṣti colegi de clasǎ, sunt polonezi catolici şi evrei. Antisemitismul, trǎdǎrile, acṭiunile agenṭilor poliṭiei secrete, în mare parte evrei, fanatismul religios creeazǎ momente în care lucrurile scapǎ de sub control. Piesa vorbeşte despre fapte cumplite, de o cruzime aparte, sǎvârṣite de foṣtii colegi de ṣcoalǎ, acum adulṭi, unii împotriva celorlalṭi. Subiectul inspirat din realitate este dat de masacrul de la Jedwabne, în care zeci de oameni au fost omorâti în chinuri sau au fost lǎsaṭi sǎ ardǎ de vii. „Spectacolul este conceput ca un concert. Altfel spus, viaţa mea e un performance: urc pe scenă şi povestesc, nu îmi joc viaţa. Toate întâmplările de pe scenă au de-a face cu un concert în care în locul pieselor rock avem de-a face cu poveşti şocante”, mǎrturiseṣte regizorul. Astfel atrocitǎṭile iau forma unor emoṭionante poeme cântate, de cele mai multe ori. Boros Csaba, care semneazǎ ṣi muzica, transformat într-un personaj spectral, dirijeazǎ corul din loja centralǎ. Decorul lui Bartha József este reprezentat de zece scaune de concert cu zece microfoane, iar Kiss Zsuzsanna costumeazǎ extrem de inspirat actorii în haine transparente din material plastic, amintind de imaterialitatea trupurilor celor morṭi, veniṭi sǎ îṣi spunǎ povestea. Actorii: Sânziana Tarţa, Irina Wintze, Anca Hanu, Cristian Rigman, Radu Lărgeanu, Miron Maxim, Cătălin Herlo, Ovidiu Crişan, Matei Rotaru, Ionuţ Caras îṣi tǎlmǎcesc fǎrǎ cusur personajele. Un spectacol despre care poṭi vorbi / scrie doar la superlativ.

Spre deosebire de Clasa Noastrǎ care este un spectacol pǎstrat din alte stagiuni, Furtuna de William Shakespeare, în regia lui Gábor Tompa a avut premiera oficialǎ în cadrul evenimentului. Regizorul noteazǎ despre text: „Furtuna este piesa lui Shakespeare care se apropie, ca structurǎ, cel mai mult de muzicǎ. Muzica are o formǎ precisǎ, abstractǎ. Şi de aceea pentru mine bagheta magicǎ este ṣi o baghetǎ de dirijor, cu care Prospero orchestreazǎ furtuna de la început. Când Prospero rupe bagheta, în teatru nu mai rǎmâne nimic. Dispare totul. Chiar ṣi proiecṭiile pe care el le orchestreazǎ.”  Gábor Tompa opteazǎ pentru o montare modernǎ, în care accentul cade pe actor ṣi personajul sǎu. Decorul este reprezentat de trei ecrane pe care apar umbre sau proiecṭii, ce figureazǎ spaṭiul de joc sau completeazǎ explicit cu imagine acṭiunea. Momentele scenice, lupta dintre bine ṣi rǎu, alterneazǎ mai degrabǎ între liric ṣi comic. Prezenṭa binelui este oarecum intuitǎ prin permanenta reprezentare a ochiului divin din tavan. Costumele concepute de Carmencita Brojboiu (care semneazǎ ṣi decorul) se subordoneazǎ perfect viziunii regizorale, fǎcând „corp comun” cu actorul – personaj. Actorii, pe umerii cǎrora se sprijinǎ întreg eṣafodajul reprezentaṭiei, construiesc cu rafinament, nuanṭat ṣi inspirat personajele. Prospero propus de Marcel Iureṣ este esenṭa înṭelepciunii, detaṣat ṣi distanṭat de urǎ ṣi rǎzbunare, un Prospero al iertǎrii sub semnul ochiului divin. Actorul, care a demonstrat în ani mǎsura complexitǎṭii talentului sǎu, probeazǎ aici o imensǎ dozǎ de generozitate faṭǎ de colegii sǎi clujeni. Excelentǎ relaṭia cu Anca Hanu (Ariel). Actriṭa figureazǎ remarcabil un personaj sensibil, cu multǎ ludicidate ṣi inteligenṭǎ scenicǎ, cu expresivitate vocalǎ ṣi corporalǎ, cu a cǎrui imagine spectatorul rǎmâne pentru mult timp. Apoi, Cristian Grosu (Caliban) strǎluceṣte prin tot: interpretare, miṣcare, machiaj, costum. Adrian Cucu (Trinculo), care „cântǎ ṣi danseazǎ în ploaie” parodiind cu umor celebra secvenṭǎ de film, ṣi Radu Lǎrgeanu (Stephano) formeazǎ cuplul ce-ṣi descifreazǎ cu subtilitate în cheie comicǎ personajele. Sânziana Tarṭa ṣi Matei Rotaru gǎsesc nota potrivitǎ pentru cuplul îndrǎgostiṭilor Miranda ṣi Ferdinand. Colaborarea lui Gábor Tompa cu pianistul ṣi compozitorul Lucian Ban, care creeazǎ muzicǎ originalǎ pentru montarea shakespearianǎ, este beneficǎ pentru întreaga construcṭie.

Un spectacol de excepṭie marca Ada Milea, Chiriṭa în concert, adaptare cât mai contemporanǎ dupǎ Vasile Alecsandri ṣi Matei Millo,  a delectat publicul în penultima searǎ. Se râde cu lacrimi, se aplaudǎ furtunos o echipǎ ce transmite în salǎ plǎcerea jocului ṣi satisfacṭia actorului care se simte bine în personaj. Muzica ṣi versurile compuse de Ada Milea ṣi Anca Hanu, parodiazǎ cu mult umor variate teme de rock, latino, tango sau chiar sonoritǎṭi asiatice. Actorii cântǎ, inclusiv la o multitudine de instrumente, danseazǎ tot în cheie comicǎ, înfǎṭiṣând personaje compuse cu maiestria unui bijutier faimos. Anca Hanu creazǎ cu ingeniozitate, haz ṣi energie debordantǎ, o Chiriṭǎ delicioasǎ. Actriṭa, ca ṣi în serile precedente, îṣi foloseṣte la maxim capacitatea de a se transpune în rol ṣi abilitǎṭile scenice în materie de muzicǎ ṣi dans. Cornel Rǎileanu, un amuzant Bârzoi baterist aflat sub papucul nevestei, în momentele de prim–plan încearcǎ în zadar sǎ-ṣi impunǎ autoritatea masculinǎ. Mihnea Blidariu ṣi Cristian Rigman, în travesti (Aristitza ṣi Calipsitza), se desfǎṣoara cu deinvolturǎ ṣi umor în cele douǎ fete rǎsfǎṭate ale Chiriṭei. Sânziana Tarṭa ṣi Matei Rotaru (Lulutza ṣi Leonash) se întâlnesc din nou în cuplu, unul foarte comic de aceastǎ datǎ, probând cu rafinament mǎsura talentului lor. Miron Maxim (Gulitzǎ), Radu Dogaru ṣi Cosmin Stǎnilǎ (Şarlatanii) completeazǎ cu mǎiestrie momentele de mare haz. Ȋntregeṣte tabloul comic Alexandra Constantin, prin costumele sugestive ṣi spaṭiul creat.

Ultima searǎ, a transformat spectatorii în membrii unui juriu cu juraṭi la Procese la teatru. Episodul I: Hamlet. Ionuṭ Caras (Maestrul de ceremonii), care semneazǎ ṣi regia, prezintǎ în faṭa publicului un proces, cel al personajului shakespearian Hamlet. La intrarea în salǎ spectatorilor le sunt împǎrṭite cartoane albe ṣi negre pentru vot. Dupǎ o necesarǎ introducere fǎcutǎ de Maestrul de ceremonii, pe scenǎ Cosmin Stǎnilǎ (Hamlet) ṣi Irina Wintze (Ghertrude) interpreteazǎ celebra secvenṭǎ a piesei - confruntarea dintre mamǎ ṣi fiu - în care Hamlet îl ucide pe Polonius (Constantin Grindean). Roxana Mândruṭiu ṣi Gabriela Groza, specialiste în materie, înfǎṭiṣeazǎ faptele din punctul de vedere al Procurorului ṣi din punctul de vedere al Avocatului apǎrǎrii, ca într-un proces real. Publicul este invitat apoi sǎ voteze pedeapsa pe care o meritǎ Hamlet. Este el cu adevǎrat un criminal, care sǎvârṣeṣte fapta cu premeditare sau nu? Demersul, ca analizǎ juridic-teatrologicǎ, pare incitant, poate are nevoie de câteva completǎri (ṣi o examinare finalǎ a verdictului dat de spectatori), dar pentru spectatorul care nu a cunoscut temeinic textul ṣi personajul, cu siguranṭǎ a fost o provocare în a-l cerceta mai în amǎnunt. Aṣteptǎm cu interes Episodul II: Procesul Meṣterului Manole!

Ȋn dimineaṭa zile de 10 octombrie public obiṣnuit ṣi invitaṭi speciali au fost prezenṭi la Vernisajul expoziṭiei Plimbǎri printr-un secol de teatru clujean, deschisǎ în foaier-ul de rang 2 al Teatrului Naṭional, anticipând ziua de 1 decembrie, când se împlinesc o sutǎ de ani de la deschiderea primei stagiuni în limba românǎ la Teatrul Naṭional din Cluj, în anul 1919. Expoziṭia cuprinde fotografii ale oraṣului de la finele secolului al – XIX – lea ṣi începutul secolului XX, imagini vechi ale clǎdirii teatrului, clǎdire construitǎ în anul 1907 de arhitecṭii austrieci Helmer ṣi Fellner, ṣi ale Pieṭei din faṭa teatrului, cu modificǎrile pe care le-au suportat în timp. Totodatǎ poate fi admirat biroul original al lui Zaharia Bârsan, primul director al acestei instituṭii, dar ṣi costume vechi din mari spectacole. Fotografiile prezintǎ actori ai teatrului încǎ din anii 1920 pânǎ în prezent: Olimpia Bârsan (cea care a rostit prima replicǎ în limba românǎ - „ S-a potolit furtuna” - din Poemul Unirei de Zaharia Bârsan), Ligia Moga, Ştefan Braborescu, Maria Cupcea, Alexandru Munte, Constantin Anatol, Gheorghe M. Nuṭescu, Silvia Ghelan, Melania Ursu, Dorel Viṣan, Anton Tauf, Ileana Negru, Miriam Cuibus, Marius Bodochi, ṣi mulṭi alṭii. De asemenea sunt ilustrate scene din spectacole celebre ale unor mari regizori: Vlad Mugur, Aureliu Manea, Liviu Ciulei, Gheorghe Harag, Alexandru Dabija, Mihai Mǎniuṭiu, Victor Ioan Frunzǎ sau mari scenografi, ṣi afiṣe mai noi ṣi mai vechi cu particularitǎṭile lor (afiṣele vechi aveau culori speciale pentru fiecare tip de reprezentaṭie: premiera, spectacol ordinar sau matineu!). Pot fi rǎsfoite ṣi alte documente vechi din arhiva teatrului: corespondenṭǎ din anii 20, reclamaṭii, demisii ale actorilor sau ale personalului de scenǎ. Evenimentul s-a încheiat cu un spectacol-lecturǎ pregǎtit de actorii clujeni, un fragment din poemul Trandafirii roṣii semnat Zaharia Bârsan.

Ȋntâlnirile Internaṭionale de la Cluj, s-au bucurat de prezenṭa unor invitaṭi de marcǎ de peste graniṭǎ, dar ṣi din ṭarǎ, critici de teatru, regizori, jurnaliṣti: Roberto Bacci, Dana Rufolo, Dino Mustafic, José Gabriel López Antuñano, Tomasz Kubikowski, Alexa Visarion, Ion Bogdan Lefter, Nicolae Prelipceanu, Florica Ichim, Elena Săvulescu Voudouris, Ludmila Patlanjoglu, Maria Zǎrnescu, Ion Parhon, Ion Cocora, Elisabeta Pop, Maria Ciolan, Alina Epingeac.

.  

Un moment aparte l-a reprezentat omagierea adusǎ unui alt invitat special, Robert Cohen, regizor, profesor ṣi teoretician al teatrului, critic, traducǎtor ṣi dramaturg. Ȋntâlnirea a fost moderatǎ de Anca Mǎniuṭiu, prof.univ. dr. la Facultatea de Teatru ṣi Televiziune a Universitǎṭii Babeṣ-Bolyai ṣi de Dana Rufolo, editorul prestigioasei  reviste londoneze Plays International, redenumitǎ Plays International & Europe care apare la Luxemburg. Totodatǎ a fost lansat volumul Dramatic Works / Teatru, ediṭie bilingvǎ alcǎtuitǎ ṣi îngrijitǎ de Anca Mǎniuṭiu, apǎrut la Editura Casa Cǎrṭii de Ştiinṭǎ, Cluj-Napoca, în anul 2019. Volumul reuneṣte trei piese de teatru, diferite stilistic ṣi tematic, semnate Robert Cohen, texte care au fost montate la Teatrul Naṭional din Cluj între anii 2011 ṣi 2016, de regizorul Rǎzvan Mureṣan. Volumul a fost oferit gratuit de cǎtre organizatori. De altfel, un alt cadou oferit publicului larg de cǎtre autorul lui, pe parcursul întregului eveniment, a fost volumul Aventurile hingherului în Balkanya, semnat de regizorul ṣi scriitorul Mihai Mǎniuṭiu.

Strǎjuitǎ ṣi de cele douǎ muze, „Thalia” și „Eutherpe” (opere ale sculptorului Vasile Rus-Batin, adǎugate în anul 1990 în nișele de pe fațada clădirii Teatrului Naṭional), a noua ediṭie a Ȋntâlnirilor Internaṭionale de la Cluj a fost un eveniment pentru care meritǎ felicitǎri întreaga echipǎ: Mihai Mǎniuṭiu, managerul teatrului, Ştefana Pop-Curṣeu, directorul artistic, dar ṣi Iulia Huiculescu, Andreea Iacob, Delia Oancea, Oana Herlo.

Fotografii - Nicu Cherciu, Teatrul Naṭional „Lucian Blaga”

                                                             Material publicat in Agenda LiterNet. ro

https://agenda.liternet.ro/articol/24115/Tamara-Constantinescu/O-suta-de-ani-de-teatru-romanesc-noua-editii-si-multe-aplauze-Intalnirile-Internationale-de-la-Cluj-2019.html

  ALEXA VISARION – Lecţia de NEUITARE

           Cea mai nouă apariţie editorială semnată Alexa Visarion, cartea Împotriva uitării, poartă amprenta cifrei divine şapte, simbolul celor şapte trepte spre desăvârşire, sau al celor şapte trepte cereşti, prin publicarea ei în anul împlinirii a şaptezeci de ani de viaţă a autorului, urcând, şi prin aceasta, treaptele desăvârşirii carierei sale impresionante. Regizorul, care se percepe a fi în acelaşi timp pământean şi stelar, pentru care teatrul este „o năframă ispititoare de magie albă, aşezată întâmplător pe respiraţia vieţii”, distins cu numeroase premii, printre care Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, acordat în 2002, iar pentru întreaga activitate, marele premiu „George Apostu”, înmânat în octombrie 2017, vibrează nu numai pe tărâmul teatrului sau al filmului, ci şi pe acela al împărtăşirii ideilor profunde ale unui experimentat eseist. „Am vrut dintotdeauna să fac teatru şi film, să-mi identific întrebările prin marile texte în necuprinsul scenei şi, totodată, să deschid căutarea şi dincolo de teatru.”

        O parte dintre textele cuprinse în acest univers al mărturisirilor, din domeniul artei spectacolului, au apărut şi în spaţiile unor publicaţii literar-dramatice, dar împreună cu celelalte alcătuiesc un document teatral, prin care autorul îşi propune să „încetinească goana uitării, pentru prezenţa amintirii, pentru viaţa ei.” Parafrazând prin titlu celebra lucrare, Împotriva interpretării, a criticului american Susan Sontag, Alexa Visarion asimilează revelaţii ale trecutului teatral românesc, ce capătă sensuri într-o arhitectură ţesută prin emoţie şi gândire. În cele douăzeci şi şase de eseuri, conturează imagini ale unor personalităţi marcante ale scenei, unele dintre ele prezenţe definitorii şi în propriu-i destin: regizorul Liviu Ciulei (Amintindu-mi-l pe Liviu Ciulei), desăvârşit prin darurile harului său, criticul de teatru Valentin Silvestru (Valentin Silvestru), care a „păstorit” teatrul românesc şi l-a rodit prin viziunea sa ... sau „caratele de esenţă ale unicităţii” regizorului-pedagog Radu Penciulescu, creatorul unor spectacole eveniment ce au reformat structural arta scenică (Radu Penciulescu).

          Actorul, cel făurit din „cristale de veşnicie”, e definit cu desăvârşita fineţe şi intuiţie a regizorului înzestrat, ca fiinţă binecuvântată de har, creatoare de viaţă în viaţa scenei, developând profunzimi, înnobilând prin arta sa (Jocul actorului e Fiinţă). Victor Rebenciuc stăpâneşte cu rafinament arta interpretativă purificând-o (Victor Rebenciuc - Arta de a trăi înţelesurile), Olga Tudorache, legendă şi desUnivetin al artei ce se împlineşte trăind, fascinează prin autenticitatea-i absolută (Universul scenic – Olga Tudorache), George Constantin, purta zboruri şi furtuni în mădulare, călărea visurile, imaginând universuri (George Constantin), Marin Moraru, artistul nuanţelor şi al simplităţii subtile, esenţializa „virtuţi interioare necunoscute şi măşti exterioare de neexplicat” (Marin Moraru), Liliana Tomescu desăvârşea chemări şi ecouri cu arta ei, „naviga în surdina cuvântului şi în explozia lui” (Inteligenţă şi vocaţie – Liliana Tomescu).

          Teatrele, în accepţiunea regizorului Aureliu Manea, întruchipează acele spaţii sacre unde se va preda mereu lecţia cosmică a iubirii, unde se vor dezlega misterele tinereţii fără batrâneţe şi ale vieţii fără de moarte (Magia şi Lumina scenei – Aureliu Manea). Pe altarul acestora autorul aşează, ca ofrandă, vibraţii ale sufletului său translate în emoţionante imagini, unele cu intense fremătări autobiografice şi tonuri din neliniştea începuturilor scenice (Clujul teatral) sau cu note despre „viul artei spectacolului” (Festival de legendă – FITS, Îngerul scenei şi apelul memoriei), altele cu nostalgia locului unde s-au cristalizat primele trasee de dragoste şi credinţă spre fiinţa teatrului, încă din primii ani de viaţă pentru tot firul ei (Biserica lui Eminescu şi teatrul nimănui), fiindcă în teatru, spune eseistul, ne putem descoperi în funcţie de propria noastră nevoie de regăsire. Dezamăgirea artistului autentic în faţa unor „realităţi neprielnice”, care inundă şi lumea scenei (Entertainmentul şi nostalgia valorii), capătă formă prin definirea prezentului ca timp al uitării rosturilor, având ca anturaj mediocritatea şi tirania entertainmentului, unde cultura se abandonează unei culturi de carnaval, fără valoare, vulgarizată şi trivializată.

          Regizorul Alexa Visarion a avut şi are o orientare permanentă, marcată de intense profunzimi, spre trei mari dramaturgi - Shakespeare, Cehov, Caragiale - pe textele cărora a înălţat creaţii de o veritabilă originalitate. Eseistul, care îl dublează, tălmăceşte şi în acest demers virtuozităţile stranii, încărcate de mister, ale esenţelor umanului cuprinse în operele celor trei (Tăcere vorbitoare...şi, undeva, ca din cer, sunetul corzii care plesneşte... , Măşti şi idealuri, Monşer... , Lumea întreagă e o scenă, În vidul coroanei, Altfel despre Hamlet).

           Fiecare eseu este precedat de un motto, fir călăuzitor spre rădăcina adevărului cuprins; filtrat prin propriile emoții și viziuni, despre lumea seducătoare a teatrului, care pentru autor echivalează cu însăşi motivaţia de a fiinţa.

Publicat la Editura Ideea Europeană, volumul se adresează tuturor căutătorilor de „iluminări teatrale”, tuturor iubitorilor de adâncimi călăuzitoare spre semnificaţia verbului scenic tăinuit.

                                            Material publicat in revista "Vatra veche" nr.12/2017