Mă bosumflam foarte tare, când eram dimineața, sculat din somn.
 Dar în ziua aceea, fiind pe jumătate treaz, am simțit că ceva special 
 urma să se întâmple. Vântul își făcea mendrele, țiuind și icnind, dar
 cui îipăsa de ce se petrecea  afară, atât timp cât totul era perfect înăuntru. 
 Căldura moleșitoare, creată de cele  câteva lemne ce ardeau mocnit în micuța 
 sobă de pământ, era miraculoasă, invitându-te să uiți de cele lumești. 
 Lenea era Cucoană mare, și din păcate eu nu duceam lipsă de așa ceva.
 Într-o stare de așa zisă amorțeală, cât și de confuzie, creată de marea plăcere
 a somnului, am simțit palmele bunicii mangaindu-mă pe frunte, palme care
 erau extrem de reci și ude de zăpada care se topise în ele.
 Ceea ce așteptasem de foarte multe zile, se întâmplase. Ninsese întreaga
 noapte, și încă ningea fără de oprire.
 Neștiind ce să cred, am sărit că praștia din pat, fiind cuprins de o euforie pe
 care numai albul acela de vis putea ca să mi-o dea.
-Ninge, ninge, afară ninge, bunicuțo ! Bunica mă privea cu căldură, zâmbind.
 Cu năsucul lipit de sticlă rece a geamului, mă minunam de acea frumusețe
 nemaiîntâlnită... de care mă despărțea doar zidul casei. Împinși de tăria
 vântului, fulgii dansau piruete nemaivăzute, ca apoi istoviți, să cadă pe
 suprafața rece a pământului, inghesuindu-se unii în alții.
 Iernile copilăriei mele în Galați, erau speciale, fără a fi noroioase, această
 datorindu-se și faptului că în zona noastră nu era circulație de tramvaie și
 mașini, care să tulbure pitorească imagine a zăpezii, din suburbie.
 Băteam din palmele-mi micuțe, neavând răbdare să fiu înfofolit în haine
 călduroase, pentru a ieși cât mai repede afară, de unde se auzeau deja vocile
 gălăgioase ale copiilor din cartier.
 Tincuta, Sofica, Dorina, Ionel, Nuțu, erau foarte preocupați cu lucruri importante,
 specifice anotimpului de iarnă. Ei erau numai câțiva din bunii mei prieteni, care
 dădeau zor, construind un om de zăpadă, care începuse să ia forme, chiar dacă 
 părea a fi nu prea arătos. 
-A venit Vladimir ! Uitați-l pe Vladimir !
 Bucuria lor era sinceră, fapt pentru care eram întotdeauna foarte fericit, atunci 
 când luam parte la jocurile lor. Faptul că eram născut și venit de la București,
 oraș de care acești copii galateni, auziseră doar de la părinții lor, dar pe care ei
 nu nu îl văzuse niciodată, îmi crea un fel de avantaj pe care bieții de ei îl interpretau
 în mod greșit. Eram din Capitală...așa că !
 Mă considerau un fel de șef de al lor, lucru care nu îmi făcea de fel plăcere.
 Vântul își slăbise tăria, fulgii fiind mai mari și mai frumoși, lucru care îi bucura 
 mult pe copii. Bătăile cu bulgări creau vervă mare, iar săniuțele, se mișcau rapid
 pe pârtia unui mic deal din împrejurimi.
 Fericirea tuturor era nemărginită, fiecare agitându-se și vociferând, într-o manieră
 mai mult...sau mai puțin elegantă, dar cui îi mai păsa ?
 Fumurile ce ieșeau din coșurile caselor, aduceau un farmec deplin împrejurimilor,
 unde copacii acoperiți de cantități imense de zăpada, i-și aplecau crengile tot mai
 jos, încercând să sărute pământul.
 Ningea fără de oprire! Nu auzeai pe nimeni să se plângă, chiar dacă seara se lăsa
 încet peste acea minunată zi, ce adusese prima zăpada.
 Iarna, își intrase cu siguranță în atribuțiunile ei !

 Vladimir Nichita / Australia.
 30/09/2019

  Pe vremea când eram copil, vedeam lucrurile cum nimeni altul nu o făcea, punând  
  întrebări din cele mai năstrușnice, la care puțini puteau găsi dezlegare. 
  Lumea aceea de vis, constituia punctul de plecare spre o viață plină de fantezie pe 
  care numai o imaginație ca a mea putea să o inventeze. 
  Casa bunicii, așezată într-o suburbie a Galațiului, era făcută din tradiționalii vălatuci
  de pământ, amestecați cu paie, dar  care arăta nespus de frumoasă, având acel
  farmec pe care numai casele de la țară le au. 
  Curtea, cam de o jumătate de acru mărime, o numeam colțul de rai al jocurilor mele 
  nevinovate, mai bine spus tăramul tinereții fără de bătranețe și a vieții fără de moarte. 
  Pomii fructiferi se inălțau la fel ca și munții uriași, servind tuturor cățărarilor   mele,
  iar gura aceea adancă de la bătrana noastră fantană, nu putea fi decât tărămul 
  necunoscut al unui duh rău, despre care mi se spusese că mulți ani la rând i-ar fi  
  înghițit pe toți micuții care ar fi încercat să se apropie de marginile ei. 
  Târziu de tot am înțeles tâlcul acestei povești, care fusese inventată de „cineva” cu un  
  anumit scop bine definit. 
  -Vladimire, să lași fantâna în pace și să nu te apropii de ea ! 
  -Păi, dacă așa spui matale, bunico, te-oi asculta, că nu o fi bai ! 
  Și apoi fugeam la joacă, neuitând de sfatul dat, cu toată curiozitatea de care eram  
  stăpanit și nu îmi dădea niciodată astampăr. 
  Țineam în mana mea micută o nuia de a cărui capăt, atarnă o bucată de sfoară,  
  amandouă conturând imaginea unui așa zis bici, cu care loveam cu tandrețe pe 
  Nimbus, câinele meu uriaș, un ciobănesc de care îmi era tare drag. 
  Mă căra mereu pe spinarea lui, dragul de el, icnind adesea din greu, dar fără să dea
  niciodată semne  de supărare. 
  -Di, căluțul meu, du-mă departe, du-mă spre tăramuri nemaivăzute ! 
  Întotdeauna bietul de el mă înțelegea și era bucuros să o facă, fiind ajutat în mersul  
  lui și de piciorușele mele. 
  Într-una din zile l-am găsit mort, lungit langă cotețul lui, păstrand în ochii-i deschiși 
  acea lumina a vieții, a fericitei vieți trăite impreună. 
  - Bunicuță scumpă, mi-e foame, aș vrea să mănanc ceva ! 
  Nu pot să uit cât de frumoasă era, acolo în praqgul casei, stând în picioare, pregătită să  
  mă ajute la cea mai mică chemare a mea. 
  - Ce să-ți dau, dragul bunicii ? 
  - Pâine cu zahăr pe ea, dar să o uzi și cu putină apa ! 
  Mușcând cu poftă din delicioasă pâine neagră, unsă cu această substantă lipicioasă,  
  simțeam cum mă regenerez, căpătand puteri aidoma uriașilor din povești !  

  Vladimir Nichita / Australia.
  28/09/2019
   

 
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
 Prietenia, nu-i o joacă
 Este ceva foarte serios -
 Unește oamenii pe viață
 La modul cel mai glorios.
 
 E ca o floare, foarte rară
 Ce este plină de miros -
 Și de-o culoare exemplară
 Care aduce mult folos.
 
 Indiferent de-mprejurare
 Prietenul... ni-i necesar-
 Pe fața lui, lumină-apare
 Când sprijin, oferim ca dar.
 
 O vorbă bună și un zâmbet
 Urmate de o-mbrățișare -
 Sunt, diamantele dorite
 De cel, care speranțe are.
 
 Este ușor să faci o faptă
 Pentru prietenul iubit -
 O faptă bună, ce-i arată
 Că e stimat și prețuit.
 
 Prietenia, nu-i o joacă
 E-un legămant folositor -
 Este, desigur necesară
 Când suferința... e pe rol.
 
 Dacă-i reală, ea deschide
 Locaș de multe bucurii -
 Fiind rațiunea, ce îți spune:
 Că nu e greu... special să fii !

 Vladimir Nichita / Australia.
 26/09/2019

 Replică sonetului colegei Camelia Ardelean
  „Cum să te agăți de cer fără iertare”

 Să mă agăț de cer fără iertare
 Este ceva nespus de greu -
 Dar sper că Bunul Dumnezeu
 Acceptă a mea-ncercare.
 
 Să am curaj doar cum știu eu
 Să cer poetică-aprobare,
 Pentru a-mi crea unică stare
 De-a construi un  leagăn curcubeu.
 
 Bătăi de inimă și tainică simțire
 Compun mesajul meu pios,
 Ce-i „magic” pentru pomenire.
 
 Să mă agăt de cer este menire
 Pentru un zbor ce-i glorios,
 Pe-un leagăn Sfânt de dăruire.

 Vladimir Nichita / Australia.
 12/09/2012
 

   
 Poezie Sonet
   
 Azi este-o zi foarte specială
 Prietene... la tine mă gândesc -
 Și vreau desigur să-ți doresc:                         
 O viată lungă și fenomenală.
 
 Ai versuri unice, care vorbesc
 În lumea noastră cea reală,
 Cu o viziune colosală
 În poezii pe care le iubesc.
 
 Azi este ziua ta... și ca urmare
 La Mulți ani !  Din inimă îți spun -
 Cu o specială-mbrățișare.
 
 Azi este ziua ta... ce are
 Acele clipe unice ce nu apun,
 Câci este faină Sărbătoare.

 LA MULȚI ANI ! 

 MIHAI ȘTEFAN ARSENE...
 
 Vladimir Nichita / Australia.
  27/08/2019
 

 Adun din raze de lumină  
 Îmbrățișarea-ți minunată -
 O cos apoi cu multă stimă  
 În Curcubeu... ca niciodată. 
   
 Îmi scot vorbirea la iveală  
 Și visele ce le nutresc -
 Pentru o Muză literară  
 Pe care sincer o iubesc.  
  
 Te port pe culmi Astrale  
 Cu gând de magic instărit -
 Tu ești o Stea reală  
 Iar eu poetul ghiftuit. 
  
 Dă frâu imaginației  
 Și stai în preajma mea -
 Te rog o Muză dragă  
 Nu... nu mă evita. 
  
 De ai un vis așteaptă  
 Promit să îți răspund -
 Cu vorba mea rimată  
 Ce-o am mereu în gând.  
   
 Vreau trupul tău să fie  
 Șampanie-ntr-un pahar - 
 S-o sorb cu-a mea magie  
 Ce-i clinchet de cristal.  
  
 Să-ți mângâi fața-ți fină 
 Cu un sărut special -
 Am un motiv...doar unul: 
 Sunt un poet sentimental. 

 Vladimir Nichita / Australia.
 27/08/2019

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
    
  
 
  
 Amintește-ți să-l imbrățișezi
 Pe cel ce este zilnic langă tine -
 Atăt la rău, atât la bine
 Și clipe minunate să-i creezi.
 
 Amintește-ți fără de suspine                                 
 Ca viața ta s-o controlezi,
 Cu tot ce-n jur adesea vezi
 Și-accepți... când îți convine.
 
 Aceasta este unica Comoară
 Ce poți să o oferi cuiva,
 O dată... sau a mia oară.
 
 Intenția ta nu se măsoară
 Așa că nu te eschiva,
 Când inima-ți spre alții „zboară”...

  Vladimir Nichita / Australia.
  23/08/2019

  pe colina unduită
  trestii limpezi de oglindă -
  și un vânt bătând alene
  vinde gânduri de poeme...
 
   la subsoară
  „raclă” mică... o vioară  -
  sunete se duc spre stele
  altele se-ntorc din ele...
 
  lin pe strune
  muzică de muzici bune  -
  pe arcușuri lungi de vis
  diamante s-au sprins...
 
  crini și umbre laolaltă
  dănțuiesc în iarba-naltă 
  nuferi albi zâmbesc pe lac
  păsările nu mai tac...
 
  animale misterioase
  toate au ieșit din „case” -
  la un timp câd viața „geme”
  pe lungi note de catrene...
 
  pe colina unduită
  cresc idei care incită -
  lumea mea de vers avut
  într-un un loc necunoscut...
 
  sunt poetul visător
  ce admir mândrul decor -
  clopoței sunând îmi spun
  să iubesc acest tărâm...
 
  pe viorile de ceară
  stropi de auroră rară -
  două lacrimi luminează
  peste viața veșnic trează...

  Vladimir Nichita / Australia.
  03/08/2019

 
 Mă agăț
 De necunoscutul nevorbit
 Când nu este
 Vorbă în depărtare.
 Doar vibrațiile aerului
 Pe clapele pianului
 Acest pian
 Apărut spontan
 Pe aleile durerilor.
 
 Degetele
 Au atingeri nesigure 
 Imaginii inlăcrimate 
 Ale unor acorduri reale
 Dar roase de vreme.
 
 Mă agăț 
 De pașii pașilor mei
 O combinație de vers alb
 Pentru o poezie a tăcerii.
 
 Mâinile mi se dizolvă
 În zborul Îngerilor
 Mult adorați.
 Muzica astrală
 Pătrunde în Universul
 Ființei mele
 Cu sunete transparente...

 Vladimir Nichita / Australia.
 30/07/2019
 

  În munții Codrului din Apuseni  
  În astă seară viscolu-i în toi -
  E iarnă mai ceva ca-n alte ierni  
  Cum poți să vezi doar pe la noi. 
 
  M-ascund în șura-cestei case 
  Ce mi-a ieșit întâmplător în cale -
  Mă-ntind în fânul ce miroase 
  A dulce-aromă de-animale. 
 
  Este o vreme cum rar poți să vezi
  Și-un viscol care te doboară -
  Purtând suflarea rece ce n-o crezi 
  Spre locuri care par să moară. 
 
  Cincizeci de metri de la casă 
  Este liziera de pădure care cântă -
  Tonalități de sunete-nfiorătoare 
  Cu lupi ce urlă stând la pândă












 

  Aici e gospodar un om bătran 
  Ce mă imbrătisează cu-n sărut -
  Este Ion un nume tipic de român 
  Ce-mi povestește de al său trecut  
  
 De cățiva zeci de ani ciobanul 
 N-a coborât în sat unde-i născut -
 La cincisprezece km e limanul 
 Ce-i amintește de-nceput.


 
 
 
 
 
 
 
 
 
  
 

 Un câine ce-i uriaș cât lumea 
 Mai bine zis cât un vițel de rasă -
 E companionul drag al moșului 
 Văzand de oi cât și de casă  
  

 Are un cap de leu Zorilă 
 Și-o blană de covor persan -
 Pe creștet doar o pată ce-l inspiră
 De a munci întregul an  
   
 Adoră mult ca să vâneze 
 Fără a-ntreba de permisiune -
 Pe lupi el știe să-i trateze  
 Făcându-și faimă și bun nume.
 
  În munții Codrului din Apuseni 
  În astă seară viscolu-i în toi -
  E iarnă mai ceva că-n alte ierni 
  Cum poți să vezi doar pe la noi 
 
  Vladimir Nichita / Australia.
  24/07/2019

 ai fost mișcarea clipei mele                    
 atât cât am clipit din ochi -
 fără pretenții între ghilimele
 și fără a-ncerca să te deochi.
 
 am vrut să te iubesc fără să știi
 de existența mea cea efemeră -
 eram poet în nopțile târzii
 când gânduri așezam pe-o etajeră.
  
 colecție nesfarșită de menire
 și-alcătuiri de vise ce mă-nconjurau -
 vizau accesul de dorință către tine
 prin unice metafore care dansau.
 
 erai imagine de poezie și viziune
 ce-mi apărea în ochi la nesfărsit -
 erai minunea ce îmi dăruia pasiune 
 când eu eram de tine-ndrăgostit.
 
 m-ai încântat cu dansul tău pe care
 în ring de suflet eu l-am așezat -
 mi-ai dăruit un zbor de încântare
 dintr-un palat de vis indepărtat.
 
 nu am știut de ce mi-ai apărut în cale
 dar dulci senzații mă invăluiau de zor -
 inexplicabilă era a ta chemare
 când compuneam poeme de amor.
 
 ai fost imagine de timp și așteptare
 cu legănări din spațiul infinit -
 ai fost minunea clipei pentru care
 azi sunt poet... ce-i fericit.

Vladimir Nichita / Australia.
21/07/2019
 

 Ei erau
 
 Ei erau aerul căzut
 iar căzutul... aerul lovit
 adică o rană.
 Nu au putut să scape
 de lipitorile burghiu
 care le sugeau sângele.
 Unde sunt lumile 
 aceste lumi „paradoxale”
 ale rănilor ce nasc eroi
 fără răni ? 
  ------------------------------------- 
   
  Confuzii
 
 După viață, moarte
 ca un zbor amețit -
 confuziile mele.
  
 Niciodată nu am știut
 dacă sunt „mort” -
 sau dacă
 după moarte
 sunt „viu”.
  
 O teorie 
 a a probabilităților -
 ceva din principiul
 vaselor comunicante.

Sau poate
cântarul Universal -
când mâini nevăzute
împart „cadouri”
imprevizibile.

Vladimir Nichita / Australia.
14/07/2019

 Mai așteaptă un pic
 până când îți voi deschide poarta.
 S-a înțepenit zăvorul cerințelor mele
 când am crezut că încă mă mai iubești.
 Nu am cerințe speciale
 doar imagini prinse în cârlige
 pe o linie de infinitate imaginară
 în căușul anilor puși la „uscat”.
 Mă ocolești iubito
 fără să gândești că sunt necesare
 ore de înțelegere suplimentare
 când doresc să fiu cel ales.
 Mai asteaptă un pic
 lumea se schimbă în fiecare zi
 fără să îți ceară părerea
 fără să înțelegi ce nu știi.
 Dacă nu există strigăt
 fără strigăt totul se oprește aici.
 S-a înțepenit zăvorul cerințelor mele
 când am crezut că încă mă mai iubești.
 
 Vladimir Nichita / Australia.
 10/07/2019
 

cafeaua este aur
chiar dacă omul e de rând -
aduce sentiment de bogăție
când bogății nu sunt....

e neagră, zici că-i diavol
fierbinte ca și iadul -
e pură, dulce, ca și-un Înger
care ne trece pragul...

realizăm de toate
fără a fi deștepți -
cafeaua, dacă știm s-o facem
suntem oameni "perfecți"...

când inima ne plânge
și crize multe ne-nconjoară -
cafeaua-i antidotul
fie că-i dulce, sau amară...

cafeaua fără cofeină
este ca și un sărut pripit -
fiind lipsită de tărie
fără efectul cel dorit...

comunicarea e stimulativă
de bei o cească de cafea -
stai treaz și mintea ți-i activă
fără ca să ratezi ceva...

dacă eram femeie
cafeaua îmi era parfum -
îi foloseam esența
cum... nu pot să vă spun...

cafeaua în stomac ajunge
de simți o tresărire generală -
și-n gând începe „bătălia"
ce-i caștigată, fără îndoială...

cafeaua ! cafeaua !

Vladimir Nichita / Australia.
07/07/2019

  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
Dacă aș mai fi tânăr incă o dată
Tu... ai fi iubirea mea adevărată -
 Aș elimina imaginația-mi "dură"
 Și aș iubi real sublima ta făptură...

Te-aș purta pe brațe de dorință
Și legănări de pură biruință -
Petale unice de flori, te-ar mângâia
Iar vântul, gingaș te-ar curta...

Eu te-aș privi pășind incet, alene
Sub clar de lună si sub cer de stele -
Ți-as dărui, cascade de cuvinte
Când goliciunea ta-i stare fierbinte...

Te-aș prinde-n brațe și ți-aș spune
Că viața noastră, nu-i ficțiune -
E zbor, dorință, vis si faptă
Care deschide o nouă poartă...

Dacă aș mai fi tânăr încă o dată
Aș mai sui ușor... o altă treptă -
Sau poate sute, mai apoi
Pentru a fi uniți, numai noi doi...

Pe trupul tău, sărut ar fi
Versuri reale, magie, poezii -
Rațiuni si visuri colorate
Ce-s unice și foarte-adevărate...

Ți-aș arăta cu multa-ndemânare
Secrete căi, care formează-o cale -
Cu croșetări de sentimente pure
Ce vor ca inima să-ți fure...

Dacă aș mai fi tanăr incă o data !

Vladimir Nichita / Australia.
27/06/2019

 
 
 
  
 tu ești mireasa Mării, când marea te  cuprinde
 cu brațele-i de șoapte, rostindu-ți dulci cuvinte -
 tu ești Sirena ce-i purtată spre locuri de iubire
 fiind de soare adorată... căci el îți aparține...
 
 Lenușa ești specială și simt cât mă dorești
 eu sunt un val al vieții cu daruri pur Cerești -
 îți măngăi trupul cu dulci pasiuni care te vor
 atunci când grațioasă, ești visul meu de-amor...
 
 cănd te scufuzi, îți simt pe loc menirea
 Meduză ce-are trenă și-aduce fericirea -
 te-mbrătisez cu versuri și clipe... ce te vor
 metafore de gânduri din lumea curcubeelor...
 
 cu mângâieri anume, ce-s pline de culori
 îți dăruiesc pasiune de zbucium și de flori -
 prin care simt că timpul, mereu îți aparține
 și-ți dăruieste zilnic, senzații ce-s Divine...
 
 sărut pe buzele-ți speciale-ți dăruiesc
 și-ți spun fără de teamă... Lenușa te iubesc -
 dacă greșesc iubito, te rog a mă ierta
 de vină este sigur, doar frumusețea ta...

 Vladimir Nichita / Australia.
 26/06/2019

 

 poezie dedicată minunatei mele prietene... 
 POP DORINA,
 care s-a reîntors recent din concediu de la Mare...
------------------------------------------------------------------

 când valurile mării te vor ține-n brațe
 să te gândești că eu m-ascund în ele -
 purtându-te spre lumi de noi creații
 ce au desigur vise-n toate cele...
 
 când valurile mării te vor ține-n brațe
 un joc de magice atingeri te vor excita -
 întregu-ți trup va fi o carte cu imagini
 prin care depărtarea ne va apropia...
 
 când valurile mării  te vor ține-n brațe
 îți vor cânta frumoase cântece de dor -
 amestecate lumi de unice senzații
 ce vor compune rapsodii de-amor...
 
 când valurile mării te vor ține-n brațe
 vei fi aleasa-cestor valuri ce te vor -
 un dans superb ce-i plin de revelații
 pe-arena dulce a legănărilor...
 
 când valurile mării te vor ține-n brațe
 să te gândești că eu m-ascund în ele -
 cu stări de viață și situații
 ce-s doritoare-ntotdeauna de plăcere...
 
 Vladimir Nichita / Australia.
 24/06/2019
 

 



 

 am apăsat pe un buton surpriză 
 cănd viața îmi era în criză 
 și s-a deschis o Poartă-Universală 
 poetică și extraordinară -
 o Poartă către poezia cu minuni 
 care era din alte lumi 
 metafore... culori... secvențe 
 și alte unice prezențe... 
 
 m-am suit pe-un cal înaripat 
 care era de mine inventat 
 și cu-o imaginație
 ce mi-am dorit 
 poet pe loc am devenit -
 am mers prin sfere de lumină 
 ce-aveau rațiunea ce-a Divină 
 eram condus și îndrumat 
 de Dumnezeu neîncetat...  
  
 imagini multe-am întâlnit în cale 
 adesea foarte uimitoare 
 toate având ce-i necesar 
 pentr-un poet sentimental -
 apoi explozie-aparte de lumină 
 prin apariția ta sublimă 
 ca Muză-a poeziei mele 
 intinsă pe un pat de stele... 
 
 erai de-o frumusețe rară 
 cu-n trup de-o formă Spatială 
 mă așteptai cu zâmbet de Zeită 
 pentru a ta și-a mea trebuință -
 și uite-așa m-am combinat 
 în lumi poetice de invidiat 
 scriind o altă poezie de amor 
 pentru o iubită... ce-o ador...
 
 Vladimir Nichita / Australia.
 28/03/2019
 

 
 Să nu uiți
 să-ți trimiti inima
 și sufletul
 în afară -
 da... în afară
 peste văi largi și munți
 atât cât poți de departe
 să nu uiți...
 
 Să nu uiți
 să-ți dăruiești cuvântul
 care ți-a plăcut mai mult
 celor care au cuvânt
 și care te plac 
 purtându-l spre ființele lor
 în necunoscut -
 ți se va răspunde cu siguranță
 înapoi... 
  
 Să nu uiți
 să-ți trăiești libertatea
 traiului mult dorit -
 strigăt de iubire spontană
 către Masa Tăcerii
 apoi Coloana Infinită -
 amândouă există în noi...
 
 Să nu uiți
 să-ți lași zborul 
 să fie Înger cu aripi de sunet -
 aripi ce-și poartă respirația
 învăluită în pânze de aer
 spre momente de vis...
 
 Să nu uiți
 să-ți lași apa strigătului 
 să curgă
 aidoma privirii virginale -
 căutând prin locuri nevăzute
 taina mântuirii...
 
 Să nu uiți
 nu încerca să oprești
 plecarea cuvântului
 amintindu-i de moarte -
 s-ar putea ca viața
 să nu-ți mai răspundă înapoi...
 
 Să nu uiți !
 
 Vladimir Nichita / Australia.
 19/06/2019

 adun 
 într-un buchet de trandafiri
 viziunea vieții
 care mă-nconjoară -
 aceste clipe de iubire pură
 pentru întâia și a mia oară...
 
 adun
 aceste clipe, ce-n tăcere
 din inimă... în taină au ieșit -
 vorbind cu soarele și luna
 cu glas de Înger fericit...
 
 adun
 cu sângele-mi în piruete
 suavii fluturi de lumină -
 spunându-i timpului 
 ca să aștepte
 un anotimp mai fain
 să vină...
 
 adun
 doar diminețile cu soare
 ce au în ele-un zâmbet plin -
 de mângâiere și culoare
 când simt, că-n viață 
 des suspin...
 
 adun 
 desigur, strălucirea
 din ochii celei ce-o iubesc -
 ce cheamă-n noapte
 luna plină
 cu-n madrigal 
 de cânt Ceresc...
 
 adun
 din trupul tău plăcerea
 ce mă numește-al tău iubit -                                       
 când dornic sunt  
 de-o poezie 
 care mă face fericit...

 Vladimir Nichita / Australia.
 13/06/2019