Mă agăț
De necunoscutul nevorbit
Când nu este
Vorbă în depărtare.
Doar vibrațiile aerului
Pe clapele pianului
Acest pian
Apărut spontan
Pe aleile durerilor.
Degetele
Au atingeri nesigure
Imaginii inlăcrimate
Ale unor acorduri reale
Dar roase de vreme.
Mă agăț
De pașii pașilor mei
O combinație de vers alb
Pentru o poezie a tăcerii.
Mâinile mi se dizolvă
În zborul Îngerilor
Mult adorați.
Muzica astrală
Pătrunde în Universul
Ființei mele
Cu sunete transparente...
Vladimir Nichita / Australia.
30/07/2019
-->
Comentarii
Mulțumesc, Daniela !
Mulțumesc, Ștefan !
Mulțumesc, Mircea !
Mulțumesc pentru vizită, Maria !
,Mâinile mi se dizolvă
În zborul Îngerilor
Mult adorați.
Muzica astrală
Pătrunde în Universul
Ființei mele
Cu sunete transparente... ,, Toată admirația!,
îmi plâng tăcut măicuța mea
pe care tare mult aș vrea,
s-o am alăturea de mine
fără de lacrimi, sau suspine...
trei ani de zile de durere
și dor ce sacrificii multe cere,
s-au dus de când m-a părăsit
deci ca urmare-s foarte necăjit....
Eu cu măicuța mea... cu ani și ani în urma, Dorinel !
Au trecut trei ani de când m-a parasit...
Când „sunetele transparente” se agață
Și degetele-au adormit în... prefață,
Nu știu, mă-ntreb: Mai este viață
Sau totu-i atârnat, tacit, pe-o ață.