Nu am uitat nimic

Din ceea ce nu ştiam

Şi n-am ştiut nimic

Din ceea ce nu puteam uita.

Acum, nu mai ştiu ce am uitat

Şi am uitat ce trebuia să ştiu.

Trebuia să ştiu, ca să nu uit

Şi ca să  nu uit,

Trebuia sa tin minte.

Să ţin minte să ...

Ştiu ... 

          Să nu uit ...

               Să-mi aduc aminte ...   

                               Să nu mai ştiu ...

                                                Să uit ...

”Salut copilul din tine, ”OMULE!”

- fată, băiat,femeie sau bărbat. Îți doresc să reziști, acolo, în interior,acoperit de sentimente, pasiuni,”probleme” sau necazuri. Rezistă, căci altfel, dacă tu ai dispărut, omul moare! Fă-l, pe om. aceaă ”trestie plângătoare”, să-i (re)placă ”jocul”, să-și amintească de ”cea mai frumoasă și mai importantă” perioadă din viața lui, să-i placă din nou să se joace, să creadă că totul e adevărat, că nu există răutate, că cerul e senin, de-a pururea, că ”problemele” pe care ”și le face” nu sunt reale, că ...  e adevărat doar ce trăim noi și experiențele noastre, că restul e ”deșertăciunea-deșertăciunilor”, că ... există magie și minuni, că ...

      ”LA MULȚI ANI,COPILE DRAG!”

      Ai cunoscut fata, ai alergat după ea cu "limba scoasă", frumoasă, deşteaptă, subţirică şi care te considera amuzant, chiar şi sexy. Cu promisiunile de rigoare, cu siguranţa în traiul în doi, aţi spus, fără să gândiţi prea mult! cu glas hotărât "DA!". Mamă-mamă, ce grerşeală!!! 

      V-aţi mutat împreună şi totul a fost minunat ... dar ... încetul cu încetul ... ceva a început să se schimbe, a început să scârţâie şi să se transforme în ceva care seamănă cu ... iadul???
      Ai început să nu mai fii atât de sexy, "uită-te la tipul ăla din film, ce bine arată", "tu ar cam trebui să mergi la sală", uitând că ea (cu guriţa ei cea dulce!) îţi spunea odată "ei, o burtică, acolo, te-ar face să arăţi mai masculin, mai important!". Aţi putea spune "hei, nişte cuvinte aruncate", ce contează. Dar staţi că vine replica lui şi asta după câţiva ani împreună, ani în care ea a făcut toate treburile gospodăriei (tu erai plecat la muncă !?!?) şi între timp a mai făcut şi un copil (chiar, când l-a făcut?). Parcă pielea mâinilor ei nu mai e aşa de fină, ca altădată, parcă şi picioarele nu mai sunt aşa cum erau pe vremea când îi spuneai "căprioara mea!", iar fata cea slăbuţă, după care oftai, nu mai e chiar aşa şi ca să-ţi dovedeşti bădărănia i-o spui, plin de dispreţ "uită-te la tine cum arăţi, parcă eşti o vacă!!!. Mizerabil, Făt frumos, mizerabil! Cu de astea-mi vii? Iar ea, cu lacrimile în ochi, jignită şi făcută praf, se retrage în camera ei, plângându-şi soarta. Iar el, se poate duce sa privească la TV, liniştit, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat ... Asta-i căsnicia la care aţi visat?
      Bine, să trecem mai departe ... La un moment dat, începe să plauă cu pisălogeală, cred că aşa-s femeile! Îmi aduc aminte celebra "dragă, ce vrei să mănânci azi?, cu care te omora de câteva ori pe zi. Iar tu, care habar n-ai unde e bucătăria (căci tu mănânci în sufragerie, cu fărâmituri pe jos etc), te stresezi să-ţi aminteşti de o mâncare ca să spui şi tu ceva. Apoi te mai pisează şi cu altele "îţi place cum a ieşt?", "a, nu, nu-ţi place, că se vede!", "era mai bună mâncarea făctă ieri?" (chiar, ce-o fi făcut...?", ştiu că nu a ieşit aşa de bine", "ei, altele fac mâncăruri mai bune" şi toate astea, de cele mai multe ori, în timp ce tu mănânci (sau încerci...).
      Bărbaţii, cea mai mare parte dintre ei, nu-şi dau seama ce înseamnă munca în casă, Ei, dai cu mătura (cu aspiratorul, mai precis), mai dai cu mopul, mai speli câte ceva (bine, spală maşina), mai calci, mai faci şi mîncare, mai ai grijă şi de copil, ei, mare lucru!!!
      Femeia îl mai dă pe spate pe bărbat cu insinuări "dragă, cred că m-am îngrăşat puţin", "dragă, pantalonii ăştia nu mă fac prea grasă?", "cred că ar trebui să ţin regim, că nu-mi place cum arăt", chiar dacă ea arată la fel (bine, nici tu nu mai ai timp să te uiţi mai atent la ea!, că parcă colega ta de la serviciu e mai ...). Cert e că femeia trebuie asigurată, mereu şi mereu că arată superb, nici n-ar fi greu s-o faci din când în când, un compliment şi un dulce "TE IUBESC". Ea ar fi încântată şi ar uita gesturile proaste ale tale. 
      Şi mai e ceva care te cam doboară, cînd vii obosit de la serviciu auzi "dragă, nu m-ai mai scos în oraş de mult" şi atunci, obosit o faci (cu "cheful" de rigoare). Sau, când vrei şi tu să ieşi cu băieţii la un fotbal sau la o bere, începe "petrecerea", "da, bineînţeles, lasă-mă singură!", "cu mine nu poţi ieşi în oraş?", "nu mă mai iubeşti, măcar respectă-mă" şi tu rămâi acasă şi-ţi piere şi cheful de orice!
      Şi se ajunge, încetul cu încetul, ca fiecare să aştepte un motiv oarecare, o vorbă, un gest pentru a începe cearta, creşte tensiunea, totul se inflamează, stă gata să erupă, ea ridică vocea, mai trânteşte câte ceva, el spune, de abicei, vorbe urâte, grele care lasă urme pe sufletul gingaş al femeii (de multe ori se ajunge şi la bătaie!) ... Asta să fie oare căsnicia pe care am visat-o?
      Viaţa de cuplu poate fi obositoare şi daca scapi hăţurile, se duce cărruţa în şanţ. Bărbaţii sunt mai nepăsători, le trece repede şi "UITĂ" vorbele grele aruncate femeii. Femeile sunt altfel, mai sensibile, pot fi rănite uşor iar greşelile făcute de noi, de barbaţi, se adună (femeile nu uită!), pot exploda la un moment dat şi dacă ai pierdut respectul femeii l-ai pirdut pentru totdeauna (pentru că femeia iartă foarte greu!).
      Adrian Păunescu spunea:
"Sunteţi la fel de răi şi de flămânzi,
 Durerea femeii pentru soţi,
 E-un credit fără giruri şi dobânzi.
 Vă e urât cu noi, vă e urât,
 Şi ne-aţi ucide dragilor bărbaţi,
 Aşa că vă rugăm numai atât:
 Puteţi să ne jigniţi, să ne-njuraşi,
 Dar faceţi-o cu tonul coborât
şi pân-ceadorm copiii, aşteptaţi!"

Doamne'ajută !      

      Nu sunt specialist în asemenea probleme, nu mă pot "arunca" în explicaţii savante, am să încerc să expun părerile mele şi promit să nu mai fiu aşa de lung ca în postarea precedentă.
      O primă referire o fac la adresa famiilor tinere unde apar, după perioada iubirii ca-n filme, arzătoare, când nici unul nici altul nu văd şi nu aud nimic, dificultăţi de acomodare cu caracterul partenerului. Fiecare vine cu personalitatea şi cu ritmurile sale, care nu se prea potrivesc totdeauna cu ale celuilalt. 
      O a doua referire o fac la existenţa, dintotdeauna, a luptei care se dă între cei doi pentru putere, pentru supremaţie, luptă care duce la conflicte inevitabile. "Eu am vazut că acasă la mine conducea tata", iar celălalt "acasă la mine ultimul cuvânt îl avea mama" şi fiecare vrea ca celălalt să se conformeze. Continuarea, certuri, supărări, vorbe urâte si grele şi lista poate continua. Este vorba despre climatul familial în care au crescut cei doi   parteneri, fel de a fi, de a vorbi, de a reacţiona, care le este intrat în sânge. Cât efort le trebuie pentru a conştientiza, în primul rând, problema, s-o recunoască apoi şi la urmă s-o rezolve.
      Un alt aspeect este "obişnuirea" cu celalalt. Îl vezi mereu şi mereu, e acelaşi, îl cunoşti prea bine, îi ştii gusturile, plăcerile, formulele de apelare devin aceleaşi, mereu aceleaşi ăntrebări, aceleaşi răspunsuri, glumele lui se repetă, iar eu trebuie să râd la ele etc, etc. Şi totul se accentuează în momentul în care intervine interesul pentru un coleg/o colegă nouă de la serviciu, faţa ţi se luminează pentru că apare NOUL! care înseamnă un plus de adrenalină în corp.Nu mai insist, puteţi continua dumneavoastră. Cert este că permanent trebuie să fim alţii, mai noi, mai buni, mai înţelegători şi să încercăm să schimbăm câte ceva în comportamentul nostru.
      Răceala dintre cei doi e un alt moment, apare distanţa, se răcesc sentimentele, unul sau amândoi descoperă că nu mai au rezerve sau capacitatea de a iubi o persoană imperfectă. Este perioada în care cei doi ajung să nu se mai iubească (sau cel puţin aşa au impresia!) şi de aici apare infidelitatea (pentru că de multe ori apare un umăr pe care să plângi!).
      O altă cauză poate fi situaţia grea financiară, facilitată de lipsa unui loc de muncă. Unii cad în patima consumului de băuturi alcooice (care poate fi ea însăşi o cauză!), cu violenţă familială şi altele şi altele.
      Următorul caz doar îl enunţ, unul dintre cei doi parteneri n-a putut ieşi de sub papucul mamei, lăsându-vă pe dumneavoastră să comentaţi.
      Cauze ale situaţiei actuale sunt multe, aş mai aminti doar una, chiar dacă am promis să fiu scurt. Este vorba despre tipul de retea relaţională în care se "învârt" cei doi. Dacă în acea reţea există "prieteni" care se poartă urât cu soţiile, dacă te mai şi îndeamnă în aceeaşi direcţie "hai mă, ce eşti aşa bleg, să te conducă femeia?" şi dacă şi tu eşti o persoană uşor in fluenţabiă, atunci aşa vei proceda şi tu şi pe deasupra vei fi şi mândru de tine "chiar aşa, o să vadă ea, o pun eu la respect!", pe când tu, în realitate eşti "un prost" care nu ştii să gândeşti singur. Şi ea, la rândul ei, poate fi influenţată de "prietene" şi astfel situaţia se dă peste cap.
      Cel mai tragic este faptul că cea mai mare parte dintre cei cu "probleme" au copii şi ei sunt cei care suferă mai mult (se auticulpabilizează la un moment dat!) rămânând cu urmări toată viaza.
      Unde s-a greşit? În ciuda celor mai bune inteţii ale unui cuplu, ei descoperă în cele din urmă că două persoane independente nu pot avea toate nevoile împlinite tot timpul, aşa că fiecare trebuie să lase de la el dacă se vrea continuarea relaţiei. Nu mai există statornicie în sentimente? Nu mai există răspundere, altruism şi iubire de familie? Capacitatea de a se iubi unul pe celălalt paralizează? Nu se mai asigură destulă protecţie familiei? Vremurile s-au schimbat? Sau ne-a prins "răul" şi noi nu mai putem să ne schimbăm?

      Aş încheia cu câteva maxime despre căsătorie:
   "Căsnicia este un edificiu care trebuie să fie reclădit zi de zi" (Andre Maurois)
   "Singura bucurie a oamenilor căsătoriţi este să participe la căsătoria altora ... o bucurie diabolică!" 
                                                                                              (Ramon Gomez de la Serna)
   "Căsnicia poate fi cel mai mare rău sau cel mai mare bine" (Voltaire)
   "Proştii se însoară întotdeauna, nebunii câteodată, înţelepţii nicicând" (Mihai Eminecu)

BĂRBAȚI ȘI FEMEI ȘI DORINȚELE LOR

      Ce vor femeile de la bărbaţi?
      În primul rând, să recunoască că este o fiinţă umană şi, ca atare, să fie respectată ca om. Vrea să-i fie recunoscute calităţile, să participe egal la viaţa familială, socială şi politică. Femeia s-a descoperit pe ea  şi i-a plăcut ce a văzut, un univers minunat pe care ele, dar mai ales bărbaţii încearcă să-l înţeleagă.
      Să trecem la viaţa de cuplu şi să vedem ce vrea femeia de la partenerul ei. În primul rând siguranţă, care are importanţa ei, dar mai ales cea emoţională, atât de importantă pentru o femeie.
      Apoi, ea vrea întelegere şi comunicare. Femeile, de multe ori, nu înţeleg bărbaţii, iar reciproca este deja un adevăr fundamental. O vorbă înţeleaptă spune aşa: "Femeia nu trebuie înţeleasă, ci iubită!" Când apare o problemă, bărbatul are nevoie de linişte şi singurătate pentru a găsi rezolvarea, iar femeia poate crede ca s-a îndepărtat de ea. Femeia vorbeşte (şi mult!!!) despre acea problemă pentru a găsi rezolvarea, iar bărbatului nu-i prea place vorba multă, îl enervează şi atunci îi  lasă "loc" de gîndire, ea interpretând că nu-i pasă. Deci, un compromis e inevitabil, ea să-l lase liniştit , iar el să vorbească cu ea. Ce simplu este şi câte neînţelegeri se pot evita!
      Femeia mai are nevoie de respect şi apreciere. Femeile nu se simt apreciate pentru efortul depus la rezolvarea problemelor casnice, probleme pe care bărbaţii le văd ca de la sine înţelese, însă un sărut şi un "mulţumesc mult pentru tot ceea ce faci!", ar fi minunate.
      Şi ce mai vrea femeia? CALM, ROMANTISM, TANDREŢE, dar mai presus de toate IUBIRE!
     
      Ce vor barbaţii de la femei?
      Bărbaţii, aceste fiinţe colţuroase şi simple, deţinătoare a forţei, brute din păcate, vor să conducă! În orgoliul lor, se cred superiori femeilor, dar, cu siguranţă, nu sunt! Bărbaţii au purtat războaie, în care şi-au arătat vitejia, au vânat arătându-şi iscusinţa şi au crezut că au dreptul de a fi primii, că au dreptul de a organiza şi conduce societatea. Într-un anume fel nu este vina lor. Sunt, din păcate, mai puţin sensibili, poate datorită celor de mai sus şi nu au avut inteligenţa şi răbdarea să se aplece spre femeie, care are de oferit ceea ce-i lipseşte bărbatului - delicateţea!
      Iar acum voi trece, cam telegrafic peste "dorinţele" bărbaţilor.
Să nu vorbească prea mult despre sentimente
Să aibă nevoie de el
Ar vrea să-i spui sincer ceea ce vrei şi dacă se poate, fără apropouri
Să fii "deşteaptă" pentru ca el să se poată mândri cu tine
Vrea să ai încredere în el
Vrea să fii sinceră, să nu fii nici măcar adepta minciunii prin omisiune!
Femeia să facă sex atunci când vrea el, dar, în acelaşi timp, este perfect conştient că sexul, deşi este grozav, nu reuşeşte să pună bazele unei relaţii:
Şi într-un fel de încheiere, bărbatul vrea toate cele de mai sus DAR NU ATUNCI CÂND ESTE MECI!!!

 ”D Ziua Internațională a Poeziei”, gândul meu ...

E ... VIAȚA

E cerul nesfârșit de vară
Și pasărea ce pleacă-n zbor
E cel ce râde-ades pe scenă
Și plânge în ascuns, că eactor

E fluierul de mierlă
Ce urcă spre înalt
E câmpu-ntins și înverzit
Și mâna-ntinsă, suav, spre celălalt

Este umbrela învârtită
Cu gându-ascuns că ai s-o vezi
Și evantaiul ce răcorește vara
Cu umbra-dâncă din livezi

E aburul de dimineață
Ce zăbovește încă pe pământ
Și amintirea ce te-atinge
Când ești aproape de mormânt

E sabia ce se-nvârtește
Și-o viață amenință!
Sau poate că o ocrotește ...
Luptând ascuns pentru credință

Este pământul ce primește

Timid, urma pașilor tăi
Și umbra care trece
Pe ape și prin văi

E piesa de GO, pe tablă pusă
Lăsată-acolo cu speranță
Și tinerețea care-i plină
De-avânt și-exuberanță.

E pasărea ce-ți părăsește
Palma, cu fața spre înalt
Și dragostea ce moare
Gândind, cu drag, la celălalt

Dar e și fluturele de pe umăr
Ce ți se-așază obosit
Este și gândul care-ți spune
Că ești aproape de sfârșit

Sunt clipele de-uitare
Pe care le ai, din când în când
Cu satisfacția vieții trăite
Din plin, pe-acest pământ

E ceaiul parfumat pe care-l bei
Și florile ce cad ușor
Știind că nu va trece mult
Și vei pleca și tu în zbor!

Ce-ar fi dacă ar dispărea cuvintele? Cum ne-am descurca sau ”ne-am mai descurca?” Am mai putea comunica? Răspunsul cred că este evident - DA, bineînțeles! Cineva spunea -
”comunicarea nonverbală, reprezintă peste 90% din toată comunicarea!”, din puctul meu de vedere, este cam exagerat, ceva din mine refuză să creadă acest lucru dar, să dăm crezare specialiștilor. Poate că e adevărat, iar dacă ar dispărea cuvintele cred că această comunicare s-ar îmbogăți, ar deveni mai profundă, mai plină de substanță, mai aproape de felul de felul în care comunicam la începutul - începuturilor, adică transmiteam gândul ”fără să ne gândim” la asta, pur și simplu, era ”normalul pe care-l căutăm de cine știe când ... și pe care l-am pierdut. La început, când nu existau poduri peste ape, când omul zbura, când era fericit, nu, nu fericit am vrut să spun ci atunci când ”TRĂIA” pur și simplu!, când nu existau griji, când mâncarea nu era o problemă, când nu exista invidie, teamă, gelozie, ură, când totul curgea pe un cer senin ... oamenii comunicau unii cu alții fără opreliști și se înțelegeau perfect.
”Când frumosul este cunoscut ca frumos,
Atunci este cunoscut si urâtul ca urât.
Când binele este cunoscut ca bine,
Atunci si raul este cunoscut ca rau.

Astfel un aspect îsi are opusul sau,
Greul si usorul se sprijina unul pe altul,
Lungul si scurtul se opun unul altuia,
Înaltul si josul sunt diferite ca nivel,
Vocea se sprijina pe sunet,
Începutul are totdeauna un sfârsit.” (Tao Te Ching)
Când au început să se facă deosebiri, când omul a intrat în materialitate și când ... au apărut cuvintele, toate s-au strâmbat și de aici a început viața și trăirea pe care o cunoaștem azi. Ce încheiere mai bună decât un alt citat și tot din (Tao Te Ching)
”Când renunț la ceea ce sunt, devin ceea ce pot fi.
Pentru a obține cunoașterea, adaugă lucruri în fiecare zi.
Pentru a obține înțelepciunea, elimină lucruri în fiecare zi.
Fii mulțumit cu ceea ce ai;
bucură-te de toate așa cum sunt.
Când vei realiza că nu lipsește nimic,
Întreaga lume îți va aparține.

Un om care are curaj exterior nu se teme să moară.
Un om care are curaj interior nu se teme să trăiască.

Cu nădejdea, că CEL CARE NE-A FĂCUT, ne va iubi și ne va lua - când va fi cazul - înapoi ... ACASĂ !

      Aș dori ca în această zi să avem zâmbetul pe pe buze, iar dacă nu-l aveți ... o să vi-l aduc eu, cu câteva ”ziceri” despre FEMEI!

                                                                                                       (Maxim Gorki)

                                                                                                       (Turgheniev)

O VAD PE EAaa

Fiinţa ei o vad …
În părul mătăsos şi în privirea dulce
În capul înclinat uşor, ca-n vis
În rochia neagra, vaporoasă, cu un anchior promiţător ...
În felul gingaş în care-şi duce palma la ceafă
În gura, deschisă uşor într-un zâmbet miraculos
În buzele perfecte, strălucind a tinereţe
Şi în privirea atentă, rezemându-şi bărbia în palme
În zâmbetul cochet şi în părul căzând zulufi
Şi-n eleganţa cu care-I cade părul pe umeri
În zâmbetul candid din rochia înflorată
Şi în privirea care aşteaptă sărutul pătimaş ...
În ochii prelungi şi-n buzele cărnoase, senzuale
Şi în bobocul de trandafir din părul negru
În capul uşor înclinat şi-n umărul împins, vinovat , în faţă
În privirea întrebătoare dintre două şuviţe care caad neglijent
Şi-n mâna care cade moale
Şi-n mâna care se încurcă-n păr
… Şi-o văd în soare şi-o văd în stele
… Şi-n vântul care adie şi în parfum de floare
Şi-o vad în ochii tuturor ...
şi-n picăturile din nor …

Felicitări tuturor domnișoarelor, doamnelor, mamelor, pentru această zi, cea mai frumoasă și mai minunată. Vă dorim, sănătate, ganduri bune, fericire și aș vrea să vă păstrați mereu frumoase, gingașe, curate sufletește, pline de ”vino-ncoa”, delicate și aceasta pentru a avea grijă și de noi, de bărbați! 
Din toată inima mea, vă doresc să aveți o zi și o viață perfecte, așa cum de fapt, meritați!
Vă sărut mâna și vă urez ”LA MULȚI ANI!”

Să o revăd acum pe mama, ce n-aș da! sau ce aș face? Cred că aș rămâne mut și aș privi-o până m-aș sătura! Sau ce i-aș spune? Nu știu, poate tot ce nu i-am spus atâta timp cât trăia si tot ce ar fi vrut să audă - că nu sunt rece, că îmi e dor de ea, că o iubesc chiar dacă nu i-am spus-o niciodată! Îmi închipui cât ar fi vrut s-o audă! Dar, nu, eu am tăcut și mi-am trăit viața într-un egoism feroce, poate ca o mare parte dintre tineri. Nu mă interesam de ei, de trăirile lor, de sentimentele și așteptările lor vizavi de mine, dacă era mândră sau nu de mine, dacă îi placea ce-am realizat sau dacă ar fi vrut altceva. Poate că aștepta de la mine să-i întorc, măcar în parte, draogstea pe care ea mi-a arătat-o, poate, deși nu o cred, puțină recunoștință, poate să fiu mai atent cu ea. Nu și-a dat seama, niciodată, că știu de existența ei, că știu că era aici pentru mine, că a muncit mult pentru ca eu să reușesc ceva în viață, că a îndurat pentru mine, atâtea și atâtea, poate chiar și foamea, de multe ori, pentru că am trecut și prin perioade mai proaste pentru ca eu să am ce mânca! La câte nu a renunțat, săraca, pentru mine ? A stat sărmana, dormind pe jumătate pe pat, jumătate pe un scaun, în spital, cu mine ... timp de patru luni! De câte ori nu a plâns pentru că eu făceam pozne, pentru că nu eram copilul pe care ea îl spera? Un singur exemplu este edificator - nu am fost un copil care să se omoare cu învățătura și ea, MAMA, mă îndemna mereu și mereu, parcă o aud și acum ­''Hai, Licușor, treci și învață!'' și asta de nenumărate ori, până la exasperare! Ei îi datorez faptul că amfăcut o școală! Mulțumesc, mamă și sărut mâna! Nu, nu învățam, dar promiteam, în vânt, de cele mai multe ori. Îmi amintesc de sfârșiturile de an școlar,când eu terminam undeva departe, în a doua jumătate a clasamentului, dar, totdeauna, îi promiteam ''Lasă, mamă, ai să vezi la anul!'' Și anul trecea și totul se repeta ca într-o buclă a timpului, și mama aștepta, dar eu continuam să fiu printre cei din urmă! Cât de mult trebuie să fi suferit săraca, atâta timp cât ei îi plăcea să citească, îi plăcea cartea! Era tristă, de multe ori, acum îmi dau seama de ce, pentru că fiecare mamă are anumite așteptări de la copii, își pune toate speranțele în ei! Iar atunci câand copiii o dezamăgesc, ea devine tristă și se închide în ea, iar noi nu ne dăm seama de aceste realități! Oare ăsta să fie mersul lumii?
Acum ce să mai fac, cum să procedez pentru ca tu, mamă, să auzi gândurile mele? Sunt ănsă sigur, că tu mă auzi, mă simți, dar nu poți răspunde sau poate nu ai voie! N-am relizat multe înviață cu toate că moștenirea de la tine a fost una foarte consistentă. Da, puteam face lucruri mari dar ... nu am făcut nimic sau aproape nimic. Îmi pare rău mamă, sincer îmi pare rău!
Poate că în bucățica de viață care mi-a mai rămas de trăit, să mă gândesc la tine mai des, mai intens și poate că îmi vei apărea în vis și cât de bine îmi va părea! acolo vom vorbi și le vom spune pe toate! Să știi, mamă, că te-am iubit, mult de tot, în străfundul sufletului meu, dar nu am izbutit să o arăt sau săo spun. Ne vom întâni în vis, sper, dar cu siguranță ne vom întâlni DINCOLO și atunci VA FI BINE!

FEMEIA ȘI LUMEA

Bărbatul a fost făcut primul și asta îi conferă, în viziunea lui, un anumit statut, o anumită întâietate, iar asta a făcut să-i dezvolte la maxim orgoliul - a nu se uita care e cauza căderii îngerilor!
Să gândim altfel - Creatorul a făcut, așa cum se obișnta (uiește (cu Adam), o încercare, dar neplăcându-i ce a ieșit sau cum a ieșit, a revenit și a făcut, de de data aceasta, ceva perfect - FEMEIA! Privirea îți aluneca pe rotunjimea formelor, observând migala, atenția cu carea a lucrat la perfecționarea primului model ceva și nu se poate să nu-ți dai seama de iubirea imensă, pe care trebuie s-o fi avut, ieșind ceva atât de diferit și atât de minunat! Esste perfecțiunea întruchipată în femeie, nimic nu mai poate fi adăugat și nimic nu mai poate fi scos!
Bărbatul are ceva în plus - anatomic vorbind - și asta-l face tare mândru, bărbatul e mai mare, mai puternic, maicolțuros și poate că asta e cauza agresivității sale!
Să gândim altfel - Dumnezeu a făcut, înaintea omului, animalele și le-a luat ca exemplu, procedând la fel și uitați-vă ce a ieșit!
Femeia a fost făcută, din toate punctele de vedere, mai apropiată de ''chipul și asemănarea'' cu EL - amintiți-vă de îngerii din Biblie, care erau ca niște femei, delicați și frumoși, așa că unii oameni vroiau să se însoțească cu ei!
În aldoilea rând, ceea ce este foarte important, femeia crează, la fel ca Dumnezeu! și amintiți-vă că primul creat nu a avut această șansă!
Să gândim altfel - nici asta nu o apropie, decât într-o oarecare măsură, sw Creator, ci marea ei misiune, pentru care a fost, din nou, creată! Vă întrebați, cu siguranță, care e aceastămisiune, ei bine, este cea deGHID SPIRITUAL al BĂRBATULUI! ''Cea mai sfinta menire a femeii se afla sus, in Spiritual,si nu casatoria si
procreatia. Casatoria si fericirea materna,considerate in mod eronat ca cel mai inalt tel al femeii pe Pamint,au radacini numai in materia densa (Animistic),in timp ce Feminitatea se afla in intreaga Creatie. Afundindu-se si pierzindu-se in materia densa,femeia acestui Pamint nu s-a putut dezvolta asa cum trebuie. In timp , a devenit o femela,in general cu rol de sclava sexuala si pentru a procrea.Astfel femeia si-a pierdut increderea in sine si in propria menire,aducind chiar multa confuzie in lumea material densa,pentru ca nu ii apartine.
Cea mai inalta menire din viata femeii pe Pamint este innobilarea mediului ei si mentinerea unui flux continuu de radiatii din Lumina pe care numai femeia,prin finetea Intuitiei,o poate mijloci. Innobilarea inseamna inaltarea spre Lumina si este o lege a spiritului. De aceea,insasi existenta femeii autentice este suficienta pentru a asigura Inaltarea,Innobilarea si continua puritate a intregii Creatii. Dar femeia se situeaza spiritual pe cel mai inalt loc numai daca ea a devenit cu adevarat constienta de feminitatea ei.Femeia formeaza ancorarea barbatului cu Lumina,sprijinul de care acesta are nevoie pentru activitatea lui in Creatie. Barbatul sta in Creatie orientat spre exterior,gata de lupta,in timp ce Femeia, acoperindu-i spatele,mentine legatura cu Lumina si formeaza astfel nucleul,izvorul de forta si tarie. Astfel in Creatie femeia este purtatoarea celei mai inalte meniri: innobilarea a tot ce se afla in jurul ei, prin simpla ei existenta. Aceasta este femeia nobila voita de Dumnezeu. De aceea ,barbatu-le,felul a ceea ce simti intuitiv pentru femeie va deveni pentru tine Poarta spre Lumina,drumul tau spre implinire.Sa nu uiti niciodata aceasta!"
( “In Lumina Adevarului,Mesaj Graal” de Abd –Ru-Shin)
Iisus: “Respectati Femeia pentru ca ea este Mama Universala.Intregul adevar al Creatiei se afla in EA.Ea este temeiul a tot ce este bun,blind si frumos. Sprijiniti-le pe femei caci Iubirea unei femei il innobileaza pe barbat si inmoaie bruta din el. Tot ce faceti pentru femei, faceti pentru Dumnezeul vostru.”
Dar, să gândim, iarăși, altfel - femeia, datorită comportamentului iresponsabil al bărbatului, s-a transformat înceva ce nu-i place, sigur,lui Dumnezeu și tind săcred că nici ei, în schimb îi place bărbatului, care se manifestă ca un cocoș, ca un iepure sau ca ub taur comunal! Dar, din pacate, privind în jur vedem o femeie cu un comportament confecţionat, cu o atitudine masculină, dornică să fie cît mai egală cu bărbatul în ierarhia socială, sa-l conduca sau sa-l domine. Vă întrebați în ce s-a transformat femeia, ei bine intr-o MARFĂ, bună de vândut și de cumpărat! Dar, frumusețea mare este că se vinde și singură și se complace înaceastă ipostază, abdicând de la statutul privilegiat în Creație, de care cu siguranță a uitat! Ce vedem cum - buze mai mari, sâni și fese pe măsură, fuste scurte, viața cât mai zugravită, viața dusă în plăceri perverse - exact ca omarfă, de ce calitate decideți dumneavoastră! În plus, gesturile și privirea, mimca, toate orientate pentru a atragepriviri, a iesi în evidență, a se face remarcată și a atrage apropouri și propuneri. Ce pierder imensă de statut, de misiune, ce păcat că irosește darurile primite și talanții dați de Creator! Urmarea este criminală, spun eu, o parte mare și foarte mare din timpul dedicat creșterii și educării tinerei generații este pierdut, iar pervertirea tineretului, dezirientarea lui, pierderea oricăruiorizont, i se datorează, într-o mare măsură și femeii. Societatea, carea șiea trebuiesă facă educație, are și ea o mare parte de vină, prin orientarea preponderentă spre sex, pornografie și depravare - a se vedea revistele, ziarele și emisiunile TV, din care nu lipsesc femei cât mai goale, animatoare și asistente! Și să nu uităm un lucru, aparent banal, una din cauzele disparitiei Imperiului Roman, este și libertinajului, proliferareahomosexualității,practicarea travestiului, în multe regiuni tolerate de autorități, fapt pentru care Salvianus considera inevitabila cucerirea orasului !
Sunt presupuneri, ipoteze, realități ți ... adevăruri. Să ne trezim, bărbați și femei, să stăm un moment, să reflectăm și să devenim ''mai oameni'', adică mai buni, mai iubitori, mai miloși și cu maimultă credință în Dumnezeu! Să devenim oameni cu majuscle și ''să fim, nu să existăm!''
În această zi, când sărbătorim FEMEIA - culmea creației lui Dumnezeu, vreau să-mi cer iertareși asta în numele tuturor băebaților, tuturor femeilor, cărora le suntem datori pentru - nesimțirea pe care o manifestăm de multe ori, pentru agresivitatea arătată în vorbe și gesturi, pentru că le desconsiderăm des (dacă ați ști câți bărbați se consideră superiori femeilor, ați fi surprinși!), de câte ori vă uităm, privind ți nu numai, la altele, pentru că vă mințim cât de des putem, pentru că reușim să găsim motive ca să nu vă aducem, măcar o floare, vă compătimim câteodată, dar ne trece destul de repede, pentru că suntem ca niște lupi flămânzi, ne îndârjim contra voastră, ca și cum ați fi dușmancelenoastre, ne încruntăm, iar supărarea noastră ține și două săptămâni, și tot noi suntem cei care vă judecăm! și pentru multte, multe altele!
Haideți, dragi bărbați, să ne schimbăm, să fimmai buni, mai blânzi, mai înțelegători, mai răbdători, mai inteligenți, mai răbdători, mai amuzanți, mai sensibili, mai tandri și vom fi mândri de rezultatul unei astfel de purtări!
Dumnezeu ne-a făcut săfim împreună, bărbat și femeie, să nu-l dezamăgim iar și iar!