Nu sunt specialist în asemenea probleme, nu mă pot "arunca" în explicaţii savante, am să încerc să expun părerile mele şi promit să nu mai fiu aşa de lung ca în postarea precedentă.
O primă referire o fac la adresa famiilor tinere unde apar, după perioada iubirii ca-n filme, arzătoare, când nici unul nici altul nu văd şi nu aud nimic, dificultăţi de acomodare cu caracterul partenerului. Fiecare vine cu personalitatea şi cu ritmurile sale, care nu se prea potrivesc totdeauna cu ale celuilalt.
O a doua referire o fac la existenţa, dintotdeauna, a luptei care se dă între cei doi pentru putere, pentru supremaţie, luptă care duce la conflicte inevitabile. "Eu am vazut că acasă la mine conducea tata", iar celălalt "acasă la mine ultimul cuvânt îl avea mama" şi fiecare vrea ca celălalt să se conformeze. Continuarea, certuri, supărări, vorbe urâte si grele şi lista poate continua. Este vorba despre climatul familial în care au crescut cei doi parteneri, fel de a fi, de a vorbi, de a reacţiona, care le este intrat în sânge. Cât efort le trebuie pentru a conştientiza, în primul rând, problema, s-o recunoască apoi şi la urmă s-o rezolve.
Un alt aspeect este "obişnuirea" cu celalalt. Îl vezi mereu şi mereu, e acelaşi, îl cunoşti prea bine, îi ştii gusturile, plăcerile, formulele de apelare devin aceleaşi, mereu aceleaşi ăntrebări, aceleaşi răspunsuri, glumele lui se repetă, iar eu trebuie să râd la ele etc, etc. Şi totul se accentuează în momentul în care intervine interesul pentru un coleg/o colegă nouă de la serviciu, faţa ţi se luminează pentru că apare NOUL! care înseamnă un plus de adrenalină în corp.Nu mai insist, puteţi continua dumneavoastră. Cert este că permanent trebuie să fim alţii, mai noi, mai buni, mai înţelegători şi să încercăm să schimbăm câte ceva în comportamentul nostru.
Răceala dintre cei doi e un alt moment, apare distanţa, se răcesc sentimentele, unul sau amândoi descoperă că nu mai au rezerve sau capacitatea de a iubi o persoană imperfectă. Este perioada în care cei doi ajung să nu se mai iubească (sau cel puţin aşa au impresia!) şi de aici apare infidelitatea (pentru că de multe ori apare un umăr pe care să plângi!).
O altă cauză poate fi situaţia grea financiară, facilitată de lipsa unui loc de muncă. Unii cad în patima consumului de băuturi alcooice (care poate fi ea însăşi o cauză!), cu violenţă familială şi altele şi altele.
Următorul caz doar îl enunţ, unul dintre cei doi parteneri n-a putut ieşi de sub papucul mamei, lăsându-vă pe dumneavoastră să comentaţi.
Cauze ale situaţiei actuale sunt multe, aş mai aminti doar una, chiar dacă am promis să fiu scurt. Este vorba despre tipul de retea relaţională în care se "învârt" cei doi. Dacă în acea reţea există "prieteni" care se poartă urât cu soţiile, dacă te mai şi îndeamnă în aceeaşi direcţie "hai mă, ce eşti aşa bleg, să te conducă femeia?" şi dacă şi tu eşti o persoană uşor in fluenţabiă, atunci aşa vei proceda şi tu şi pe deasupra vei fi şi mândru de tine "chiar aşa, o să vadă ea, o pun eu la respect!", pe când tu, în realitate eşti "un prost" care nu ştii să gândeşti singur. Şi ea, la rândul ei, poate fi influenţată de "prietene" şi astfel situaţia se dă peste cap.
Cel mai tragic este faptul că cea mai mare parte dintre cei cu "probleme" au copii şi ei sunt cei care suferă mai mult (se auticulpabilizează la un moment dat!) rămânând cu urmări toată viaza.
Unde s-a greşit? În ciuda celor mai bune inteţii ale unui cuplu, ei descoperă în cele din urmă că două persoane independente nu pot avea toate nevoile împlinite tot timpul, aşa că fiecare trebuie să lase de la el dacă se vrea continuarea relaţiei. Nu mai există statornicie în sentimente? Nu mai există răspundere, altruism şi iubire de familie? Capacitatea de a se iubi unul pe celălalt paralizează? Nu se mai asigură destulă protecţie familiei? Vremurile s-au schimbat? Sau ne-a prins "răul" şi noi nu mai putem să ne schimbăm?
Aş încheia cu câteva maxime despre căsătorie:
"Căsnicia este un edificiu care trebuie să fie reclădit zi de zi" (Andre Maurois)
"Singura bucurie a oamenilor căsătoriţi este să participe la căsătoria altora ... o bucurie diabolică!"
(Ramon Gomez de la Serna)
"Căsnicia poate fi cel mai mare rău sau cel mai mare bine" (Voltaire)
"Proştii se însoară întotdeauna, nebunii câteodată, înţelepţii nicicând" (Mihai Eminecu)
-->
Comentarii