Te caut în șoaptele vântului
să-mi alini dorul
de nopți cu lună oglindit
în albastrul ochilor tăi
te caut în solitudinea zilelor
și nopților să-mi alini sufletul
însetat de-o mângâiere
a degetelor tale prin amintirile
adormite, caut gustul anilor
scurși în bătăile inimii mele
te caut iubire în neliniștea
mării ce ne-a răpit urmele trupurilor
îngropându-le laolaltă cu tezaurele
pierdute în adâncuri
îmbrățișările noastre le veghează
sirenele și peștii spadă zăvorâte
în lumea întunecată a comorilor.
În căutări rătăcitor peste timp
respir cu nesaț gustul
îmbrățișărilor tale în miresmele
ambrate ale cimbrului
sălbatic și margaretelor înlăcrimate.

Te cuprindeau în curgerea lor lină
Ultimele clipe ale mileniului printre firele
de nisip în vârtejuri inexorabile.
Mă topeam de căldura iubirii
picătură cu picătură, purtată de visuri
în valurile erelor, când Cel Veșnic
nu zidise încă lumea și nu exista începutul
și sfârșitul, ci doar duhul măsura infinitul
cu căldura gândului,
sâmbure al viitoarei creații.
În el germina facerea lumii, oul iubirii
În cuibul genunilor veșniciei.
Peste valurile mileniilor, din logos
s-au revărsat toate. Muream și renășteam
încălziți de focul creației, de luminile
aștrilor. Ne învăluia de fiecare dată
aburul uitării, ne reducea în praf de stele
și șoapte duse de vânt.
mă ningeau iernile cu inima zăpezilor
dansau cu șoaptele noastre prelinse
zimbrii veghetori ai liniștii munților,
în zbor maiestuos acvilele cântau
zărilor, iubirile noastre . Din răsăritul lunii
coborau îngerii, Ioan își împlinea menirea
botezului, spăla cu sfințirea păcatele lumi.
În noaptea dinaintea sfințirii
cândva, când iubitul îmi ținea zâmbetul
privirilor și săruturile cu gust de ciocolată
amăruie, într-o icoană în altarul inimii sale,
îi descântam iubirea cu miresme de iasomie
și busuioc sfințit, căutând în visele mele
chipul drag și îmbrățișările sale
cu miros de foc neostoit și de pâini calde.
Noi eram decât fărâme de clipe fierbinți
În veșnicia creației.

Sufletu-mi pribeag rătăcind
printre galaxii și catrene, căutând
cu întunecimile ochilor stinși de pătimire
cioburile clipelor noastre de iubire
cenușa patimilor semănată-n
pământ și-n poeme, crește-n
rădăcinile mătrăgunei și-n visele
a doi brazi crescuți îmbrățișați
ca-n ,,Înșiră-te mărgărite”legați
într-o tulpină cu vrajă de lună.
Într-o noapte cu vânt și furtună
ne-o săruta fulgerul cu flacăra-i vie
vom renaște-n versuri-scântei plăsmuire
om scrie-n ruguri-poezii, povești de iubire
a doi iubiți pribegi prin spații
diametral opuse-n adâncul univers
și timpuri paralele în veșnicul logos.

Era trecut de ora unu din noapte, când Ștefan și fiica sa au coborât în parcare. Fata pusese în rucsac lucrurile strict necesare pentru noaptea aceea, printre care dezinfectant sanitar și ce a mai considerat necesar, pentru a dezinfecta rănile ce le observase pe corpul și pe gura fetei din magazie și au plecat în grabă.
Au lăsat mașina într-o parcare puțin mai departe și s-au îndreptat către magazia cu bărci a localului cu precauție, mergând pe partea opusă a străzii până în dreptul stabilimentului vecin, au traversat pe acolo și văzând că nu se vedea nimeni pe stradă la ora aceea , au înaintat mai întâi pe plajă, unde nu se vedea nici o mișcare, apoi s-au apropiat tiptil de magazie, au deschis și au intrat închizând ușa pe interior. Anca s-a îndreptat către barca unde o puseseră mai devreme pe Desire. Ea se mișcase puțin, însă părea tot în stare de inconștiență. Când ea a chemat-o cu voce ușoară, nu a tresărit. A aprins lanterna ce o avea cu sine și a început să-i cerceteze îndeaproape rănile, care păreau superficiale, cu excepția unei vânătăi urâte deasupra ochiului stâng și avea buzele rănite și umflate. De la acea rană de deasupra ochiului sângerase ușor și era mânjită prin păr și pe față de sânge. Pe brațe avea vânătăi, urmele degetelor acelor bestii. Sub unul din sâni era o zgârietură mai profundă care sângerase și când Anca a apăsat ușor pansamentul îmbibat cu dezinfectant ea a tresărit puternic gemând de durere. Ștefan se apropie îngrijorat văzând acea reacție și-i zice fetei sale în șoaptă, căci până atunci el fusese tot timpul cu urechea atentă afară la eventuale zgomote:
– Dumnezeule Anca! Nu cumva are vreo coastă ruptă, care îi atinge vreunul din organele interne? Asta ar fi grav, dacă are și vreo hemoragie internă. Trebuie să o ducem la spital în cazul acesta. Încearcă totuși să o trezești mai întâi, punându-i alcool la nas să respire.
– Da tati, îi curăț gura de sânge și încerc cum spui tu, s-o aduc în simțiri. Pare că începe să se miște. Bine că suntem noi cu ea.
– Anca, eu tem reacția ei când ne va vedea pe amândoi aici lângă ea! Dacă se pune pe urlat crezând că noi i-am făcut rău sau că am răpit-o? Cred, că ar fi mai bine dacă te-ar vedea doar pe tine. Tu ești femeie, îi vei inspira mai puțină teamă, îi vei explica ce s-a întâmplat, de ce am adus-o aici și apoi va decide ea ce să facă. După părerea mea ar fi bine să-i denunțe pe bandiții aceia. Dacă vrea s-o ajutăm, o vom duce la spital, dacă e nevoie, sau unde vrea ea, însă trebuie să-i explici că noi suntem într-o situație delicată și nu dorim să avem probleme pentru că am făcut un bine.
– Tati, tu ai dreptate! E mai bine să nu te vadă deloc pe tine deocamdată, așa că ieși afară și supraveghează să nu se apropie cineva pe neobservate și să ne audă vorbind înlăuntru! Cine știe dacă acei delicvenți n-or mai fi pe plajă sau nu au lăsat pe cineva să supravegheze. Eu mă descurc bine cu ea și știu cum să-i explic situația.
-Bine Ancuța! Dă un bip, când ai nevoie de mine, că am pus telefonul să vibreze!
Zicând acestea, Ștefan iese și Anca începe să curețe ușor fața rănită a fetei, care începuse să se agite neliniștită, apoi îi apropie cu precauție tamponul îmbibat de spirt de nas. Desire se agită, începe să strănute și să se zbată, gemând de durere, foarte posibil provocată de rana de sub sân. La un moment dat deschide ochii înspăimântată și Anca îi acoperă gura cu o batistă de teamă că va țipa și privind-o îi face semn cu degetul să nu țipe. Ea se trezise de-a binelea și văzând fata aceea tânără a cărei față și-o amintea vag, ea se liniștește puțin și întreabă contrariată:
– Unde mă aflu? Ce s-a întâmplat cu mine și cine ești tu?
Anca îi spune cu voce ușoară:
– Domnișoară, eu vă îndepărtez batista aceasta de pe gură, însă vă rog să nu țipați că suntem amândouă în pericol! Nu vă temeți de mine vă rog, sunt aici să vă ajut.
Desire face semn cu privirea că a înțeles, apoi Anca îndepărtează batista.
– Unde mă aflu și ce mi se întâmplă? Mă simt foarte rău, mă doare peste tot.
Geme ea cu suferință în glas. În acel moment încearcă să se ridice și are un spasm de durere care ia smuls un strigăt.
Anca o privește cu îngrijorare și o întreabă:
– Vă doare foarte rău? Sunteți rănită, însă nu-mi dau seama nici eu cât e de grav. Eu eram la petrecerea de aseară, serveam la mese, am observat tot ce vi s-a întâmplat și mi-am asumat riscul de a vă veni în ajutor.
– Acum îmi amintesc! Eram la petrecere …eram cu Marco,iubitul meu dar ce sa întâmplat ? Marco a pățit ceva? Unde mă aflu de fapt și de e nu e el cu mine? Ce mi-ai făcut? Dumnezeule!
În timp ce încerca să se ridice tot mai alarmată, a avut iarăși un spasm dureros dar strângând din dinți se ridică șezând în acea barcă și la lumina slabă a lanternei privea în jur cu ochi speriați, confuză. Abia atunci, alunecându-i prosopul care o acoperea, realiză că nu avea nimic altceva pe ea și vede semnele întunecate ale vânătăilor pe corp și pe mâini.Trage instinctiv colțul prosopului acoperindu-și nuditatea și spune privind dușmănoasă către Anca:
– Nu știu cine ești și ce dorești de la mine. Ca să nu încep să strig după ajutor imediat, lucru ce am observat că ți-ar displace, trebuie să-mi dai o explicație. Sunt cumva prizonieră aici?
– Nu, absolut nu! Puteți ieși pe acea ușă când doriți și să plecați. Pentru binele dumneavoastră însă ca să vă puteți apăra singură de aci încolo, ar fi bine să ascultați măcar ce vi s-a întâmplat, chiar de nu o să vă placă deloc!
-Bine, te ascult! Sunt nerăbdătoare să aflu de ce sunt vânătă peste tot și mă simt de parcă am fost călcată de un tractor. Mă doare peste tot, mă ard rănile, și am greață. Ce am pățit Dumnezeule?
Scâncește ea tot mai speriată părând că o scânteie de luciditate din adâncul ei caută să-și facă loc în mintea-i încă rătăcitoare în ceața incertitudinilor.
Anca începe cu o ezitare în voce și cu milă, la gândul de ai destăinui lucrurile acelea oribile:
– Domnișoară, eu mă aflam, nu departe de voi când a-ți leșinat în brațele iubitului dumneavoastră, imediat după ce v-a dat să beți un pahar de șampanie.Eu l-am zărit punând ceva în pahar înainte de a turna din sticlă, fiind mai departe nu am văzut bine și nici nu mă interesa. Eram ocupată cu aranjatul meselor undeva în spatele vostru și am văzut asta din întâmplare. Imediat ce ați băut paharul, ați început să vi se înmoaie picioarele, în acel timp când el vă ajuta să vă dezbrăcați rochia. Cred că ați leșinat căci v-am văzut alunecând și ați fi căzut dacă el nu vă susținea în brațe. Am văzut cum s-a îndepărtat ducându-vă în brațe, în afara terasei, pe plajă. Nu prea am fost atentă la început, ce se mai întâmpla între voi, doar era iubitul dumneavoastră. După mai mult de un sfert de oră de când ați părăsit terasa , eu mă întorceam din restaurant cu un platou cu aperitive, când l-am văd venind înlăuntru pe acolo pe unde plecase cu dumneavoastră în brațe, însă singur. A venit și sa așezat alături de amicul său mai vârstnic, Nicola și eu care îmi făceam de lucru în separeul de alături, ascunsă vederii lor, de tufișul de trandafiri, l-am auzit pe Marco, spunându-i celuilalt:
– Eu am încălzit-o pentru voi. Du-te și ia-o Nicola! Ai mâncat-o din priviri de când a venit și ea te-a observat și era de-a dreptul furioasă pe tine. E a ta, profită cât vrei! Domnișoară, eu cred că de dumneavoastră era vorba. La început nu-mi venea să-mi cred urechilor, însă l-am văzut pe Nicola plecând în aceeași direcție pe unde v-a dus Marco mai devreme și am avut o senzație neplăcută însă nu reușeam să mă conving că el își dă iubita pe mâna altora. Era absurd și totuși când am văzut după un timp pe acel Nicola că se întoarce la masă cu cămașa și pantalonii în dezordine și cu un rânjet dezgustător și satisfăcut pe fața aceea de șobolan m-au trecut fiori de spaimă. Am început să fiu mai atentă, când glumeau între ei și se îndemnau care e la rând și atunci am înțeles că bănuielile mele nu erau simple absurdități. Am decis să mă conving sperând că poate e o greșeală, însă din păcate nu era.
– Nu e posibil! Nu! Marco nu putea să-mi facă una ca asta, cred că aveai halucinații!
Protesta cu voce înspăimântată Desire.
– După ce s-a întors Nicola l-am văzut plecând afară pe un altul. Atunci am lăsat un moment lucrul și m-am furișat către plajă să vă caut. Lucrând deseori la localul acesta, cunosc bine locul. După ce Nicola s-a întors, a plecat un altul, unul slab, înalt și mai brunet, e albanez și nu face parte din orchestră, cred că e omul lui Nicola și îl chemau cu numele de Grigori. Nu v-am găsit imediat și doream să renunț făcându-mi totuși iluzii, că am interpretat greșit lucrurile, dar între timp a apărut acel Grigori pe plajă și m-am ascuns după colțul gardului. Atunci l-am zărit pe el nu prea departe, după o stivă de șezlonguri, cum se agita și bolborosea și am bănuit că mai era cu cineva acolo. După ce el a plecat eu m-am apropiat și atunci v-am văzut. Fără urmă de îndoială erai dumneata… ăăă erai complet inertă și inconștientă, am crezut că erai moartă și atunci m-am speriat rău și am fugit înnebunită de frică în restaurant. L-am căutat pe la tatăl meu și i-am spus ce se întâmplă.
Desire plângea șocată, de cele ce-i povestea Anca și îngăima cu voce disperată și lipsită de vlagă:
– Nu,nu, nu! Ooof Doamne, trăiesc un coșmar!
– Îmi pare foarte rău că trebuie să vă contrazic, însă e numai adevăr în cele ce vă spun.
M-am asigurat că erați dv, apropiindu-mă pe furiș după ce el a plecat înlăuntru lăsându-vă acolo singură…mie îmi face rău să continui domnișoară Desire! Vă rog mult să mă iertați însă nu mă simt în stare să mai continui cu detalii! Atunci, imediat văzând grozăviile de care erau capabili acei prieteni ai dumitale am simțit o frică și un dezgust imens pentru acei oameni!
– Acei oameni nu sunt prietenii mei! Nu,nu!
Țipă ea înnebunită. Anca tăcea încurcată și impresionată de suferința ei. Ea plângea și se tânguia și la un moment dat îi zice cu voce răgușită Ancăi:
-Te rog să continui și nu omite nimic,nimic!Trebuie să știu totul!
– Credeam că invitații dumitale îți sunt prieteni, însă mă înșelam. Văzând cele ce se întâmplau, îngrijorarea pentru viața dumitale mi-a dat curaj și am decis să intervin și să vă iau de acolo când nu e niciunul pe plajă , cât mai repede. Mă temeam că la urmă vă vor ucide. V-am lăsat și am alergat degrabă după ajutor, nu puteam să mă descurc singură, să risc să vă găsească ei din nou sau să știe că v-am ajutat eu. Sunt oameni periculoși. M-am întors cât de repede am putut, v-am luat de acolo și vă asigur că erați complet inconștientă, abia de vă simțeam pulsul. Am fost ajutată de cineva de încredere apropiat mie, altfel nu aș fi reușit și v-am ascuns aici. Eu și persoana în cauză a trebuit să așteptăm să plece un altul, ce venise între timp la dv, era acel Carlo, ce cântă în grupul lui Marco.
– În tot acest timp, Desire ascultase încremenită și șoptea cu privirea rătăcită:
– Nu ! Nu! …Nu poate fi adevărat! Marco e prietenul meu, el mă iubește! Nu!
Când Anca tace, ea se ridică febrilă cu ochii strălucindu-i ciudat și o prinde de bațe cu furie strângând-o tare și privind-o cu ură îi zice:
– Ești o ticăloasă ordinară! Cum poți inventa lucruri atât de oribile? Ha? Poate tu mi-ai pus ceva în pahar, cine știe cu ce scop mârșav, Însă ai să plătești! Ești o străină nenorocită și vrei să obții bani cu manevrele tale mizerabile, însă eu te aranjez! Nu știi cu cine ai de-a face! Prietenele mele deja au observat lipsa mea și cred că au chemat poliția. Ce minte bolnavă ai, să inventezi astfel de grozăvii! Deschide-mi imediat să ies că simt că mă sufoc, îmi lipsește aerul!… Oooh Doamne! Ajută-mă! Ajută-mă!
Se agita tremurând plângând și frângându-și mâinile ca ieșită din minți. Fata îi spune supărată:
– Îți deschid imediat domnișoară și poți pleca când dorești însă trebuie să înțelegi că eu nu mint. Prietenele dumitale au fost și ele drogate, probabil ca să nu poată vedea ce-ți fac d-tale și doi dintre amicii voștri le-au dus acasă, sau dumnezeu știe unde. Erau inconștiente toate patru, fetele acelea!
Când un altul, Fernando a venit pe plajă să vă caute fiind rândul lui și nu va mai găsit, că noi vă ascunsesem aici în magazie între timp, s-a întors furios pe terasă crezând că cel dinainte,Carlo, i-a jucat vreo farsă și l-a pocnit furios. Când au înțeles însă că altcineva v-a luat de acolo și că a văzut ceea ce v-au făcut, Nicola și Marco au plecat furioși în căutarea dv și dacă află cumva că eu sunt aceea ce va salvat, mă vor ucide cu siguranță. Spuneau ceva, că de data aceasta nu trebuie să le mai scăpați. Eu cred că nu se resemnează cu dispariția dv și continuă să vă caute suspectând și de mine și ai mei care lucrăm la restaurant. Massimo fiul patroanei a stat cu ochii pe noi continuu de când a-ți dispărut de pe plajă. Patroana a văzut în ce hal erau celelalte fete, crezându-le bete și era supărată din cauza d-tale că nu te-ai arătat deloc în restaurant, să o saluți și ai plecat fără veste. Massimo i-a spus că amicul dumitale Marco, te-a scuzat pentru că a trebuit să pleci degrabă, fiindcă acasă ți s-a întâmplat ceva neprevăzut.Tot ce spun e adevărul. Eu v-am adus aici geanta care rămăsese uitată pe plajă, uitați-vă dacă aveți totul în ea ca să nu mă faceți apoi și hoață și plecați de aici vă rog, dacă credeți că eu mint!
Între timp Desire se așezase distrusă și epuizată pe marginea bărcii și privea împietrită în gol, strângând în brațe geanta în neștire suspinând cu greu, cu lacrimile ce curgeau în voie prelingându-i- pe buzele crăpate și pe obrajii învinețiți. Anca, în ciuda supărării ce i-o provocase cu vorbele-i necugetate, simțea că i se rupe sufletul de durerea și umilința acelei femei. A trebuit să riște să-i dezvăluie adevărul fără s-o menajeze, astfel indiferent ce va decide să facă pe parcurs, cel puțin ea avea cunoștință de ce i se întâmplase și va ști la ce să se aștepte de la cei, ce-i credea prieteni.
Desire se adună puțin din răvășeala teribilă ce-i răscolea toată ființa de oroare și zice cu voce pierdută Ancăi:
– Continuă, nu mă asculta cum delirez!
– Amicii dumitale… scuze, invitații dumitale sunt disperați și furioși că nu au putut duce la bun sfârșit mârșăviile lor și vă rog, făceți-mi o mică favoare și nu le spune-ți că eu v-am scos din mâna lor, lipsindu-i de distracție, ci că ați plecat singură, altfel ei se vor răzbuna pe mine și ai mei pentru că am dorit să vă salvăm crezând că facem bine! Nu mi-am închipuit că pot greși față de dumneata și acu mi-am căpătat altă belea pe cap!
– Ooh doamne! Ați făcut bine, salvându-mă din mâinile acelor ticăloși și nu vă voi putea mulțumi îndestul, niciodată pentru acest mare bine. Scuză-mă te rog pentru vorbele mele necugetate de mai devreme! Erau vorbe spuse la disperare. Te rog! Iartă-mă te rog și nu mă trimite afară, nu doresc ca ei să mă găsească! Nu! Nu! Sunt o proastă! Am fost o credulă și m-am băgat singură în necazul acesta. Încă nu-mi vine să cred că poate fi real. Acum îmi dau seama că felul cum eu mă simt, deși eram inconștientă în acele oribile momente când mi se întâmpla, confirmă cele ce mi-ai spus și alte lucruri pe care am greșit ignorându-le din iubire pentru un om nedemn. Spune-mi te rog cum te cheamă și nu mă lăsa singură!
– Anca! Anca mă cheamă!
– Nu mă lăsa, Anca! Îți mulțumesc că ai avut curajul să-mi vii în ajutor! Sunt confuză și distrusă, de aia spun tâmpenii! Trebuie să merg acasă! Da,da! Trebuie să ajung acasă și să mă spăl…să mă spăăl ca să scap de murdăria asta care simt că e peste tot, pe mine și înlăuntrul meu. Să mă spăl! Repede,repede, să mă spăl!…
Îngâna Desire învârtindu-se pierdută prin magazie și strângând în neștire mâna Ancăi neslăbind-o o clipă, de parcă era unicul lucru sigur în marea neorânduială și haosul din mintea și sufletul său.
Anca a priceput că e în stare de șoc și că e periculos să mai stea acolo. Îi spune, strângând-o de umeri încercând s-o calmeze :
– Dominșoară!
– Desire! Spune-mi Desire și atât!
– Bine! Desire, liniștește-te! Trebuie să plecăm de aici degrabă, înainte să fim văzute sau auzite. Mă tem, că ei încă te caută și se pot întoarce, dacă nu au lăsat pe cineva să supravegheze împrejurimile. Acum îl chem pe tatăl meu la telefon, să vină să ne ia de aici cu mașina și ne spui unde te putem duce, ca să fii apărată și în siguranță. Îți sugerez să mergem la carabinieri, ei te pot apăra de acei delicvenți, sau să chemăm mai bine pe cineva din familia ta, părinții, să vină imediat să te ia, ei vor ști cel mai bine ce să facă și te vor ocroti cu siguranță. Noi suntem străini, cum bine ai spus mai devreme, nu avem acte și riscăm foarte mult draga mea, în plus nu avem o casă, stăm cu chirie într-o singură cameră la alți compatrioți.
– Nu, nu! Nu pot chema pe ai mei că-s plecați departe, în vacanță și nici la poliție nu mergem.Te rog! Te rog condu-mă acasă la mine! Acolo voi decide eu cum voi face. Te rog Anca, să nu spuneți la nimeni de rușinea aceasta a mea. Jură-mi, că nu vei merge nici la carabinieri, nici Vilmei patroana nu-i vei sufla o vorbă! Jură!
– Dacă tu nu vrei, noi ne vom ține gura Desire, însă e periculos pentru tine. Nu cred că te poți apăra singură de ei multă vreme.
Între timp Anca îl sunase pe tatăl său și el îi spusese că pot veni în parcare la mașină că nu e nimeni prin preajmă.
Anca îi dă tinerei femei un tricou și o pereche de pantaloni de ai săi să se îmbrace și ies tiptil din magazie, încuie ușa și merg spre parcare. Desire își amintește că mașina ei e în parcare și spune:
– Anca, eu cred că e mai bine să mergem cu mașina mea, căci trebuie să fie încă în parcare unde am lăsat-o aseară. Doresc foarte mult, ca tu să vii cu mine, acasă la mine. Nu mă simt bine și acum nu e nimeni acasă dintre ai mei. Nu mă simt capabilă să înfrunt această situație singură. Cred că voi mai avea nevoie de ajutorul unui prieten adevărat în care să mă pot încrede și îți cer să fii tu prietena mea Anca. Astfel eu voi confirma tuturor că am venit singură acasă inclusiv Vilmei, la nevoie voi confirma această variantă mizerabilului acela ce mi-e atât de rușine că l-am crezut prietenul și iubitul meu. Îi voi putea arunca în față că am simțit deși nu am putut reacționa și deși ei mă credeau inconștientă, îi voi face să creadă că nu eram. Le voi confirma că am reușit să mă ridic singură și să mă ascund de ei, astfel îndepărtând bănuiala de tine și de tatăl tău. Voi putea astfel să-i ameninț că-i denunț și vor sta departe de mine, cel puțin până voi decide ce voi face.
Anca ascultând-o pe Desire cum raționează a înțeles că deși suferea mult, depășise primul șoc.
Fără să stea pe gânduri îi zice:
– Cred că nu-i o idee rea. Stai, că-l sun imediat pe tata să-i spun. El trebuie să ne aștepte acolo să se asigure că nu e nici un pericol, să fim văzute. Te simți în stare să conduci?
– Da Anca, nu e trafic acum pe străzi, mă descurc cu tine alături! Spune-i tatălui tău că doresc să-l întâlnesc neapărat ca să-i mulțumesc personal imediat ce mă simt mai bine.
– Bine, îi spun!
Telefonul sună și Ștefan răspunde:
– Alo, Anca, ce se întâmplă, de ce durează atât, aveți cumva probleme?
– Nu tati, doar că Desire se simte mai bine și vrea să meargă acasă cu mașina ei și mă roagă ca eu s-o însoțesc. Zice că pentru noi e bine să nu se afle că am ajutat-o și să nu spunem nimănui ce s-a întâmplat. Și-a făcut ea un plan, eu o însoțesc acasă la ea și mă întorc la ziuă acasă, așa că stai liniștit tati!
– Mă tem pentru tine Anca, să nu intri în alte belele! Vă aștept în parcare copilă, să mă asigur că nu-i nimeni prin preajmă până plecați către casa ei. Unde are mașina parcată?
– Desire îmi spune că e în aceeași parcare cu a noastră, peste drum de local. Venim într-acolo acum.
– Puteți ieși, că acum nu-i nimeni prin preajmă. Eu sunt în apropiere și mă îndrept spre parcare. După ce vă voi vedea plecate , plec și eu. Sună-mă, când ajungeți acasă, să știu că a-ți ajuns cu bine! Pe mama ta o pun eu la curent. Sunt mai liniștit acum.
– Desire dorește să te cunoască și să-ți mulțumească personal pentru ajutor.
– Orice om cu suflet ar fi făcut același lucru și nu e nevoie de mulțumiri. Nu trebuie, să se gândească la asta acum. Spune-i lui Desire, să aibă grijă de sine și să fie mai atentă cum își alege prietenii în viitor. Sfătuiește-o să-i denunțe Anca! Să nu-i lase în pace!
– Îi spun tati însă asta va decide ea. Te pup!
Între timp au ajuns în parcare unde era parcată mașina lui Desire,un OPEL VECTRA nouă de culoare bej, au urcat și au plecat spre casa fetei unde au ajuns cu bine. Fiind abia orele patru de dimineață, parcarea și strada era pustii.
Va urma.

Timpul mă amăgea
Cu eternitatea
Dacă voi curge laolaltă cu firele
De nisip din clepsidră spre negurile
Vorticoase ce se revarsă în nemărginire.
M-a zidit în clipele ce alergă
Inexorabil, în cursă fără întoarcere
și m-a înghițit într-o clipire.
Mă crezusem o pasăre curcubeu
iubită de voracele zeu
Și eram doar o fărâmă de clipă
Într-o infinitate de epoci apuse.
Mă crezusem un val de iubire
într-un ocean infinit de simțire,
mă vedeam sărutând cu ardoare
dansul languros al sirenelor,
balerine ale adâncurilor
și eram de fapt arzătoare
șoaptă și cântec al inimii.
Mă visam rază de soare
Ce se coboară din văpaia zorilor
să-și oglindească cosițele
aurii în străluciri de cristal ale
firelor de iarbă cu perle
Și se îmbăiază în miresme florale,
când eram doar picătura de rouă
răcorind sărutul razei de soare.
Mă simțeam pulsând laolaltă
Pentru anii ce-au trecut
Și anii ce vin, cu inima universului
Eram vers de iubire în cântecul infinitului,
În șoaptele valurilor,
În lacrimile frunzelor și petalelor
Sărutate de văpaia razelor
în mirajele clipelor.

Catrenele lui Nostradamus
Și Apocalipsa colindă, tesaurus
Dezvăluie tainele manuscriselor
Cifrele se scriu pe elipsa stelelor
Din coduri luminând destinul națiilor,
Planetele grele se aliniază
Nefast, libertatea amenințată
Cu moartea, se-nlăcrimează.
Uranus și Mercur în qvadratură
Complot la bătrâna regină
Tabla de șah a bătrânului continent
Se răstoarnă străpunsă de un trident
Se amestecă iar piesele, se reîmpart
Sorții, se întorc la viață bătrânele scorpii
Caii adormiți și pionii și leii se răzvrătesc
terorizați de noaptea walkiriilor
pogorând peste secole de progres.
Bat în porțile mileniului colindătorii
Vestindu-ne zorii erei terorii
Al șaptelea înger colindă și rupe sigilii
Trâmbițele răgușite vestind sortilegii
În suflete, uitate colinde trezesc nostalgii
Se răscolesc pe o parte-n morminte
Oștirile ce dorm de veacuri pe stindarde
Ne colindă spiritele întristate
Ale vechii Dacii,sabia Mușatinilor
Geme ruginit din negura veacurilor:
,,Vreau capul vânzătorilor!”

Zilele dinaintea sosirii Valeriei și a lui Iancu se scurgeau în ritm de maraton. Pentru cei doi copii așteptarea aceea, făcea să le mărească nerăbdarea cu fiecare nouă zi. În sat lumea se pregătea să întâmpine sărbătorile și să înfrunte iarna în același timp, care așa cum căzuse peste sat, se anunța lungă și friguroasă.
Copiii învățaseră colinde, pregătiseră cu migală cadouri pentru părinți realizate cu mâinile lor, căci bunicul le spusese că cel mai de preț cadou ce-l puteau face lor, va fi ceva realizat de ei înșiși. Violeta pictase felicitări de Crăciun așa cum se pricepuse mai bine. Mai făcuse desene și la grădiniță și demonstra o înclinație aparte pentru această activitate. Ionuț modelase figurine din traforaj cu animale și oameni și se străduia să încropească o iesle așa cum și-o imagina el, din povestea ce i-o spusese bunicul despre nașterea lui Isus. El îl ajutase cu realizarea ieslei, îi pusese la dispoziție materialele necesare și îl învățase cum să modeleze placajul sau bucăți din lemn, îi desenase șabloanele pentru figurine iar bunica îl învățase cum să amenajeze un colțișor în sală, în apropierea bradului de Crăciun, cum să facă zăpada din vată și așternutul animalelor din iesle din fân uscat. Bunicul Gheorghe era cunoscut în sat și pentru priceperea lui în sculptura lemnului care era hobbyul său și tot stându-i prin preajmă, băiețelul era atras de lucrul bătrânului și devenise pentru el un joc preferat. Violeta era topită de admirație pentru iesle și puțin geloasă, se oferise să participe și ea la creație cu figurine din plastilină și cu picturile sale.
După discuții furtunoase cu frățiorul ei mai mare care ar fi dorit ca la realizarea ieslei să aibă exclusivitatea, în cele din urmă, bunicii aplanaseră discuțiile care erau pe punctul de a degenera și convinseseră băiatul că ieslea va fi cu atât mai frumoasă cu cât vor fi mai mulți participanți cu figurine. Puțină culoare nu strică. Pacea s-a instaurat din nou între copii și ieslea a devenit în final un mare succes comun. Devenise un punct de atracție pentru toți ai casei și după ce montaseră și o instalație electrică cu lumini, serile,copiii nu se mai săturau admirând-o căci era cu adevărat realizată cu artă și fiecare din casă contribuise cu câte ceva la ieslea aceea.Într-una din serile de dinaintea sărbătorilor bunica Florica îi zice bărbatului său:
– Omule, trebuie să vii cu mine la târguieli mâine, că se apropie colindețele și trebuie să cumpăr covrigi mere și alte lucruri necesare.
– Bine femei, vin dar cred că trebuie să-i luăm și pe copii cu noi, că n-au cu cine rămâne. Sper să țină și timpul cu noi.
Peste noapte s-a lăsat ger și vântul a început să sufle în vârtejuri spulberând zăpada și troienind-o. În dimineața următoare, cu greu Gheorghe a răzbit afară pe ușă, căci zăpada adusă de vânt blocase intrarea și gerul înghețase totul. Odată ieșit a trebuit să înceapă ași croi pârtie printre troiene ca să poată răzbi până în târla caprelor și la porci. Deși foarte ger, vântul continua să sufle și ningea spulberat . Nămeții erau până la ferestre și dacă mai continua astfel existau toate șansele să rămână izolați până timpul se mai îndrepta. Urâtă treabă și în astfel de condiții meteorologice nu se putea merge să facă cumpărături așa cum ar fi dorit, iar în caz de probleme de sănătate, nici la doctor nu se puteau merge, sau la farmacie care era tocmai la Vedea la 7 km de sat. Copiii trebuiau să meargă la școală însă cum să-i trimiți pe o așa vreme și stai să vezi dacă învățătoarea poate veni din Govăra până la școală prin nămeții ăștia. Sunt mai bine de 5 km de acolo până în sat. Nu se mai întâmplase de mulți ani o astfel de iarnă și îi cam luase prin surprindere. Noroc că lemne de foc se îngrijise să pună la adăpost din timp și făină și mălai era în hambarele din magazie. Vor fi nevoiți să se descurce cum puteau. Pe o astfel de vreme trebuiau să-și ia măsuri de pază suplimentare căci satul fiind situat între păduri adânci și cam izolat, foamea ar putea aduce haitele de lupi în sat, la grajdurile oamenilor. El în peregrinările prin pădure observase urme de fiare în pădure, însă lupii se adună în haite și îndrăznesc să se apropie de sat doar în cazuri extreme, în ierni grele ca aceasta de acum, când nu mai găsesc hrană suficientă în pădure. Pe astfel de vreme orice era posibil. ,,Trebuie să vorbesc cu Costache tractoristul, să iasă cu plugul pe drum să facă un pic de pârtie, până în vale ca să nu rămânem izolați mult timp și să o sun pe Ella învățătoarea să văd dacă poate să răzbească până aici, în sat. După aia îl trezesc pe copil.”își zicea Gheorghe în sinea sa. Din casă, apare și Florica înfofolită bine, căci trebuia să aprindă soba în bucătărie, să le încălzească hrana animalelor și să facă un pic de cald înainte să vină omul ei și copiii să-și ia gustarea de dimineață.
– Ia uite ce vreme măiculiță! N-am mai văzut așa nămeți de ani mulți, omule.
– Eeh! Apoi,Dumnezeu face ce vrea el, femeie! E bună și zăpada, că se face grâul și o să avem pâine din belșug.
Tu du-te și fă focul în bucătărie, că aseară ți-am dus lemne uscate înlăuntru și acum, uite că prind bine! Fă o cafea fierbinte și niște ouă cu șuncă că termin cu treaba și vin înlăuntru.
– Da Gheorghe, uite acum fac și apoi îi telefonez Ellei să văd dacă vine azi la școală! Cred că nu va putea răzbi cu mașina pe nămeții ăștia. Dacă continuă așa e posibil că vom rămâne izolați și rupți de lume, pentru o vreme.
– Da, da sun-o tu, Florico! Eu îl sun pe Costache și îi spun să vină cu plugul să deschidem pârtie prin sat, că nu e bine să rămânem izolați din cauza zăpezii, tocma acum în prag de sărbători.
Femeia s-a dus în bucătărie la treburile sale, în timp ce Gheorghe a continuat să facă pârtie, chiar dacă viscolul acopereau la loc cărarea printre nămeți. A dat la animale hrană și le-a pus strat curat, apoi a intrat în bucătărie ,bucurându-se de căldura focului, de cafeaua fierbinte și îmbietoare.
– Să știi, că azi Ella nu poate veni la școală, nu poate ieși cu mașina din cauza ninsorii. Mi a spus că ne sună ea mâine și în funcție de starea vremii ne anunță dacă vine la școală. Copiii au note la toate materiile și le va putea încheia mediile. Oricum, mai sunt patru zile până la vacanță și va vedea ce zice directorul, vor lua o decizie.
Școala din sat era doar pentru ciclul primar și funcționa acolo și grădinița pentru copii preșcolari. Ionuț și Violeta frecventau școala din sat. Copiii de la a cincea în sus mergeau la școală la Vedea, cale de vreo șapte km cu un autobus și pentru a lua autobuzul, trebuiau să străbată satul și să coboare până în vale la Săliștea, de unde îi lua autobuzul. Viața pe aceste meleaguri a fost aspră dintotdeauna și continuă încă, să fie astfel. Asfalt există doar din vale de la Săliștea și până la Vedea, în rest drumurile sunt doar pietruite și mijloace de transport în comun între sate nu sunt, în afara autobuzului care trece prin Săliștea de două ori pe zi, spre Pitești. Cine are mașină e norocos, altfel drumul se parcurge la picior, sau cu bicicleta, când e vreme bună. Satul e înconjurat de păduri. Pe timpul iernii, Gheorghe care fusese pădurar și câțiva prieteni ai săi se mai încumetau să se avânte în pădure, restul sătenilor,unii erau prea bătrâni și le lipseau forțele s-o mai facă, iar tinerii băteau drumurile spre oraș mai mult, nu prin pădure.
După ce a băut cafeaua și a mâncat, omul a ieșit la drum, că deja Costache venise cu tractorul și se înțelesese cu el să-l însoțească la făcut pârtie pe drum și să se repeadă și până la Vedea dacă se va putea. Își ia cojocul și căciula de miel, din cuier și iese grăbit, strigându-i Floricăi care era prin oborul păsărilor.
– Femeie, vezi că plec cu Costache cu tractorul până la Vedea!
– Bine, bine! Ai grijă să nu rămâneți înzăpeziți!
Iese la poartă și se urcă alături de prietenu său.
– Hai noroc Costache!
– Bună ziua nea Gheorghe!
– Crezi că răzbești cu plugul până în vale la șosea?
– Daa! Răzbim! Vorbii la primărie și mi-a zis Alexandru primarul că a trimis pluguri și pe Linia Mare și prin celelalte sate ca să nu cumva să rămână drumurile blocate.
– Crezi că putem să mergem până la Vedea?
-Cred că da, în ciuda ninsorii. Ai treabă pe acolo?
– Da , am o treabă și aș vrea să fac și ceva târguieli.
– Bine, mergem cu tractorul, că ăsta e sigur că ajunge. Cu mașina pe vremea asta riști să rămâi în pană, înzăpezit.
– Așa e!
Până în vale, troienele erau încă intacte și zăpada depășea cu mult, un metru de înălțime. Prin curți sătenii osteneau cu lopețile să-și croiască pârtii. Viscolul începuse să scadă puțin în intensitate însă continua să sufle și ningea cu nemiluita. Tractorul înainta anevoie pe coastă devale cu plugul croindu-și drum și în cele din urmă au ajuns, lăsând în spate o pârtie care dispărea repede sub chiciura albă, șfichiuitoare, ce venea în rafale necontenite, unind turmele vălătucite ale norilor care acopereau în întregime cerul, cu pământul. Pe vale, pe șoseaua către Vedea nu trecuse încă nici un tractor cu plugul, așa că tractorul continua să deschidă pârtie cu plugul, gâfâitul motorului fiind singurul sunet care tulbura liniștea satului ascuns sub povara iernii câinoase ce îl luase în stăpânire. Câte un lătrat de câine se auzea din curțile troienite. Abia când au ajuns aproape de drumul ce urcă către Govăra, au zărit primele urme ale trecerii unui tractor care urcase croind pârtie. Ei au continuat drumul către Vedea, pe luncă ,cu plugul lărgind pârtia care se vedea că fusese făcută mai devreme.
Din șosea până hăt, în depărtare, aproape de liziera pădurii, se așternea câmpul acoperit de plapuma vălurită de nea, de un alb neîntinat, care acoperise imperfecțiunile terenului și tufișurile. Unde se termina câmpul și începea coasta împădurită, chiar la poalele dealului, Gheorghe zărește primul, haita de lupi, siluete întunecate ce se mișcau neliniștite în jurul a ceva, tulburând nemișcarea albă. El scoate la iveală din rucsacul său verde un binoclu și privește atent, în direcția cu pricina. Haita era de circa cincisprezece exemplare și se vede că vânaseră ceva, vreo căprioară sau alt animal și-l devorau chiar la poalele dealului.
-Ia încetinește un pic Costache și privește acolo! Ia uite, că fiarele deja nu se sfiesc să se arate ziua în apropierea satului. Au prins ceva. Nu-mi place deloc, că lupii au venit așa aproape de sat. Sunt periculoși.
Zice el privind prin binoclul ce-l avea cu sine și i-l întinde și amicului său, să privească.
– Ai dreptate, nea Gheorghe! Ia uite domnule, ai dracului lupi! Ăștia or fi aceiași lupi care vineri seara au ucis-o pe fata aia din Profa.
-Ce tot zici Costache? Unde ai auzit tu de grozăvia asta? A fost mâncată de lupi o fată de pe aici?
– Da nea Gheorghe, eu am auzit aseară de la un tractorist din Govăra, prieten al meu. Era elevă la liceu fata și când terminat orele , în loc să aștepte autobuzul să se ducă acasă ca de obicei cu alți elevi, ea a hotărât să facă o vizită bunicii sale într-un sat dincolo de Ciorâca și fiindcă tractoarele făcuseră pârtii inclusiv pe drumul ăla care trece prin pădure, ea a luat-o într-acolo ca să scurteze drumul până în sat. Prietenul ăsta al meu și un altul au auzit-o când vorbea cu două prietene ale sale în fața barului din centru , unde intenționa să meargă și i-ar fi zis: ,,Ascultă fătucă, te auzii că vrei să mergi la bunica ta traversând prin Ciorâca. Noi nu te cunoaștem, însă suntem tractoriștii care au făcut pârtie cu plugurile și când am trecut azi prin pârăul ăla, am văzut urme de lupi. E periculos să te aventurezi singură prin pădure. Mai bine, mai așteaptă puțin, că noi avem treabă un pic pe aici prin centru și te duc eu cu tractorul până acolo în sat, astfel nu riști să te mănânce lupii.”
Fata i-a răspuns lui Sandu cam în răspăr. Se vedea, că necunoscându-i pe oameni, a crezut că o mint și i-o fi fost și teamă să plece la drum cu necunoscuți. El a insistat să-l aștepte până se întoarce și i-a arătat tractorul lui, însă când a terminat treaba și s-a întors, fata nu mai era. Plecase către casa bunicii sale, singură. Sandu și celălalt, unul din Fata, pe nume Mitroi au avut așa o presimțire rea și au hotărât să plece împreună spre Ciorâca sperând s-o prindă din urmă pe drum că tot nu le dădea pace gândul, că ea poate să dea de belea. Ei văzuseră clar urmele lupilor în pădure. Când au ajuns, în vale la ieșirea din pădure, au zărit de departe haita cum se încăiera pe pradă și s-au dus cu tractoarele amândoi drept într-acolo. Din păcate ce au văzut au zis că nu vor uita câte zile vor avea. Din fată rămăsese puțin, era aproape în întregime devorată de fiare, care erau circa cincisprezece la număr și au fost siguri că e vorba de ea după hainele sfârtecate împrejur, cizmele ei și ghiozdanul. Au chemat poliția și salvarea dar nu mai era nimic de salvat și abia au reușit să îndepărteze lupii întărâtați, care încă nu terminaseră tot de mâncat.
– M-ai terminat cu știrea asta, Costache! Vestea, se vede că nu a ajuns la noi în sat, din cauza vremii rele. Dau un telefon la Rică pădurarul și la șeful ocolului silvic să le semnalez haita. Cred și eu că este aceeași haită, că nu e departe Ciorâca de unde sunt ei. Nu am văzut prea multe haite de lupi în ultimii ani pe la noi. Ăștia au venit din alte părți că aici în zonă sunt de puțină vreme și sigur vor veni vânătorii după ei, dacă au omorât oameni.
Gheorghe simțea că i se întoarce stomacul pe dos de oroare și de mila bietei fete sfâșiate de lupi. A telefonat la Rică șeful ocolului silvic ,i-a spus unde e și unde se află haita de lupi iar acela i-a răspuns, că adună oameni și vor pleca neîntârziat să-i vâneze, până nu mai fac și alte victime. În ultimii ani rar se întâmplase ca animale de pradă să atace oameni însă cazuri izolate mai fuseseră. Un om din sat dispăruse acum câțiva ani fără urmă și l-au găsit oamenii după vreo lună, devorat în parte de fiare, în pădure. Nu însă de haite de lupi.
Când au ajuns în centru la Vedea, Gheorghe a plecat după treburile sale, la fel și tractoristul. După un timp Gheorghe s-a întors cu o colivie cu doi porumbei și cu târguielile. Pe Costache l-a găsit la bar, în centru, au băut împreună câte o cafea și s-au întors la tractor pornind către casă. Încetase ninsoarea între timp, însă gerul era mușcător.
Când a ajuns acasă, se făcuse aproape ora prânzului. Florica pregătea demâncarea în bucătărie iar copiii priveau la televizor și își făceau de lucru cu jucăriile. Gheorghe a dus colivia în cotețul porumbeilor cu fereală să nu-l vadă careva și apoi a venit înlăuntru aducând cu sine șirurile de covrigi, merele și ce mai târguise.
În zilele următoare, școala s-a deschis și copiii erau fericiți, căci în una din acele zile moș Crăciun era așteptat, să sosească la serbarea de la școală, organizată de doamna învățătoare împreună cu ei, pentru al întâmpina pe moșul cu sacul plin de cadouri, cum se cuvine. Nu mică a fost uimirea și bucuria lui Ionuț când moșul le-a adus în dar, băiatului o colivie cu doi porumbei frumoși rotați și Violetei un cățeluș tare frumos și neastâmpărat, care abia ce și-a cunoscut noua stăpână, a început să-i tragă șireturile de la ghete.
Când au sosit părinții copiilor, bucuria lor a fost deplină. Au petrecut sărbătoarea Crăciunului în sat, acasă la bunici. Copiii au colindat prin sat împreună cu prieteni de seama lor. La masa de Crăciun au gustat bunătățile pregătite de Florica ajutată și de Valeria; caltaboșii, cârnații și mușchiuleț afumat de la porcul lor și sarmalele nu au lipsit așa cum era și firesc într-o casă de români,apoi cozonac și prăjituri și vin din cel bun pe care Gheorghe îl ținea pentru astfel de ocazie. La sfârșitul festinului,au găsit sub brad cadouri pentru fiecare, Valeria și Iancu nu se mai săturau să admire ieslea făcută pentru ei de copii. În viața lor nu mai văzuseră una asemănător de frumoasă. În timp ce deschideau cadourile copiii le-au cântat steaua și colinde, în jurul bradului de Crăciun.
După Crăciun,copiii au plecat la munte cu părinții în vacanță, la săniuș și revelionul l-au petrecut în oraș la casa lor. Către sfârșitul vacanței s-au reîntors la bunici și părinții cu inima strânsă se pregăteau să se întoarcă la muncă odată ce terminau concediul. Copiii însă erau bucuroși să se întoarcă fiecare la animalele sale. Băiețelul s-a destăinuit părinților cum visa să facă din porumbeii săi ,campioni de zbor, și Violeta dusese dorul lui Miki, cățelușul ei care rămăsese în grija bunicilor.
Cei doi părinți care plecau de lângă copiii lor cu sufletul în lacrimi, văzând cât de mult se implicau cei doi bunici să-i facă fericiți pe micuți și cum reușiseră să le trezească interesul și iubirea pentru natură, pentru animale erau cu sufletul mai împăcat. Îi surprinsese plăcut pasiunea fiului lor de numai opt ani pentru porumbei și dorința de a se dedica antrenării lor împreună cu bunicul. Copiii erau fericiți și educați cum se cuvine, deși le duceau dorul, părinților. Era un moment dureros despărțirea de ei, mai cu seamă pentru Valeria. Era decisă ca după ce termină cu plătitul apartamentului să nu mai plece de lângă micuții săi. Spera să strângă ceva bani și să încerce să deschidă o mică afacere din care să se întrețină, în țară.
Haita de lupi a fost în cele din urmă stârpită, însă înainte, au reușit să mai atace noaptea, în unul din satele împrăștiate pe coasta dealurilor vecine și au ucis animale, dând iama în grajdurile oamenilor. Deveniseră foarte îndrăzneți și agresivi.
Oamenii se temeau să mai plece la drum, la treburile lor de teama lupilor care puteau să apară când nu se așteptau pe ulițele satelor, din pădurile învecinate.
Sfârșit

De două zile cerul și-a ascuns surâsul în spatele vălurilor fumurii. Norii îngrămădiți vălătuc deasupra satelor au alergat bezmetici în ultimele două zile mânați până la epuizare de harapnicul vântului mânios, care răsculat contra nevolniciilor lumii, a dat iama în tot ce-i stătea în cale, cât cuprindea cerul și pământul. Astă noapte, vlăguit de forțe și odată ce demonii stihiilor sale s-au mai domolit, s-a retras în văgăunile lui din spatele munților, dând răgaz de odihnă pădurii ce-și întinde brațele descărnate, obosite de apriga luptă cu stihiile și norilor care scăpați de prigoană își scutură cu grație coamele albe, lac de sudoare și spaimă, cernând cu fluturi de omăt fantomatica liniște a nopții, brațele descărnate ale pădurii și acoperișurile caselor împrăștiate pe coastele muscelelor.
Iarna și-a instaurat în cele din urmă domnia deplină asupra pământului, înveșmântând tristețea livezilor și singurătatea codrului și a câmpiei cu hlamidă imaculată, pictează cu veșnicie întinderile și satul pregătind decorul cu fast și străluciri alb argintate pentru întâmpinarea cum se cuvine, a sărbătorilor care se apropie. Are înțelegere pecetluită cu Crăciunul, cu Noul An și Boboteaza și are pregătit arsenalul complet pentru a se demonstra la înălțimea cuvenită în această nouă perioadă a ei de domnie.
Frunțile ridate ale munților, sunt spălate de și
șuvoaiele de lacrimi plânse în izvoare tainice și torente sălbatice și reci precum inima stâncilor din care s-au năsut și care își feresc privirile oarbe de strălucirile dureros de albe, ce se revarsă în cascade tăcute orbitoare. Pe unul din brațele descărnate ale mărului din spatele casei se lăfăie căsuța vrăbiilor și a pițigoilor, agățată acolo de Ionică și Violeta, cu două zile în urmă. Bunicul îi ajutase să construiască din scândurele adăpost păsărelelor din livadă explicându-le că iarna bate la ușă și ele au nevoie de un adăpost și un loc, unde ei să le ducă hrană, când se va așterne zăpada și gerul peste sat.
Peste noapte, casa, livada și malurile lacului din grădină, pomii golași și bradul din fața casei au fost împodobite în veșmânt sărbătoresc. Satul întreg și colnicele au devenit peste noapte un decor de poveste, asemănător celor din felicitările de sărbători.
De dimineață, satul se înfățișează privirilor în strai de sărbătoare. Bradul din fața casei își pleacă crengile verzi sub povara promoroacei, streșinile sunt dantelate cu salbe de cristale strălucitoare și stele de argint. Pe unul din geamurile casei se întrevăd neclar două năsucuri lipite, printre flori argintii de gheață, ce au început să lăcrimeze intimidate de lumina cernută, a zilei de duminică. Cerul cerne neostenit și iar cerne. Fulgii pufoși se depun degrabă continuând să acopere pârtia făcută până-n ziuă de Gheorghe și nevasta lui Floarea, care trebuiau să răzbească în târla caprelor să le dea fân și să le mulgă și în ograda păsărilor și la porci să le dea demâncare. Florica a făcut focul în soba din bucătărie și a încălzit terciul porcilor și mâncarea câinelui, căci cu frigul de afară, măcar demâncarea să le-o dea caldă.
Cei doi porci mari îi dau de furcă și azi ca în fiecare dimineață. Ea îi bombăne supărată când animalele mai, mai să-i răstoarne tuciul. Gheorghe trebăluiește de zor în fânar, să dea jos nutreț pentru capre și umple un sac cu paie să le pună strat porcilor. Îi strigă neveste-si:
- Hai femeie, că Gogu nu o să-ți mai dea multe zile de furcă! Săptămâna viitoare îl tăiem.
- Lasă Gheorghe, că ne răsplătește și el săracul, pentru cât l-am hrănit! Ce să-i faci? Așa e rânduiala pe lumea asta, omule! Sănătoși să fim noi și-om mai crește și alți porci, că uite, ne ducem traiul de pe urma lor. De unde bani să cumperi totul de la magazin? Și apoi, ăia le dau să mănânce tot felul de chimicale să-i îngrașe repede. Animalele noastre mănâncă cereale și hrană curată, bio. Noi mâncăm sănătos, nu muncim degeaba.
- Așa o fi! Vino după ce termini, să mulgi caprele să le pregătești mâncarea nepoților că stau amândoi cu nasurile lipite de geam și te așteaptă. Cred că vor să iasă afară la zăpadă.
- Da, da, termin repede și mă ocup de ei, pupa-i-ar mama, că mi-s tare dragi!
- Eu o să rânesc cotețul porcilor și în târlă la capre între timp și după aceea îi însoțesc în poiană la săniuș. Nu-i las singuri între berbecii ăia mai mari de băieți, că mi-e să nu-i lovească din greșeală. O să fie poiana plină azi de copii. Sunt toți acasă, fiind duminică și ninge ca-n povești.
- Bine omule! Te-ai gândit, ce le punem în ghete diseară? La noapte vine moș Nicolae,de! Eu le duc vestea că vin părinții lor de Crăciun. Aseară când a sunat Valeria era târziu și ei se culcaseră. Să vezi, ce-or să se mai bucure când vor afla!
- Așa e! M-am gândit! O să le pun dulciuri și câte o jucărie meșterită de mine. Fetei i-am făcut un cărucior din lemn pentru păpuși și lui Ionuț i-am procurat un clopoțel pentru când va merge cu plugușorul. Până la Crăciun vreau să iau o pereche de porumbei tineri, de la Mișu de la Vedea, pentru Ionuț, că își dorește tare mult. Pentru Violeta îi aduc un cățel că ea asta vrea. Zice că Ianoș e mare și ea vrea un cățeluș mic. O voi învăța să-l dreseze. Restul, jucării, puzzle și alte năzbâtii, or să le aducă părinții lor când vor veni. Facem și noi ce putem.
Din hornurile caselor, fumul se înalță în chip de ofrandă la cer întretăindu-și cărarea cu fulgii de nea speriați de răsuflarea sporadică a vântului care încearcă cam fără vlagă să sperie iarăși norii. Cei doi copii, Ionuț care împlinește opt ani chiar în ziua de sfântul Ion și Violeta surioara lui de nici șase ani, s-au trezit și așteptau ca pe jar, să vină bunica cu laptele de la capre să le pregătească micul dejun, ca apoi să se echipeze și să iasă afară, la joacă cu zăpadă, împreună cu prietenii lor din sat. Diseară vor trebui să-și curețe ghetele și să le pună pe săliță, căci noaptea ce vine e o noapte sfântă. E noaptea când sosește moș Nicolae, așa le-a spus buni.
Violeta se adresează lui Ionuț:
- Ionuț, eu vreau ca moșul să mi-i aducă pe mama și pe tati acasă!
- Violeta, trebuie să scriem o scrisoare lui moș Crăciun și să-i cerem să ni-i aducă! Moș Nicolae nu are sanie cu reni care zboară ca vântul și ca gândul. Știi că așa ne-a spus bunelul. Mâine scriem scrisoarea și o trimitem lui moș Crăciun. El merge prin toată lumea și cred că merge și în Spania, unde sunt ei.
- Eu nu știu să scriu! O să-i pictez pe amândoi pe foaie ca să-i găsească moșul mai repede și tu scrii pentru amândoi. Da?
- Da Violeta! Eu îmi doresc tare mult ca moșul să-mi aducă o pereche de porumbei voiajori. O să-l rog pe bunicul să mă ajute să-i dresez, să devină campioni.
- Vreau să mi-o aducă pe mama și pe tati.
- Asta vreau și eu. Dar altceva nu vrei?
- Dacă vin ei, ne aduc jucării. Eu aș vrea să-mi aducă moșul un cățel.
În acel moment intră buni Floarea și pune pe masă un platou mare înflorat pe care abureau două căni pântecoase cu lapte cald și cornuri cu dulceață încălzite și nesquik. Cei doi copii vin în trombă și se așează fiecare pe câte scaun.
- Vă e așa foame, dragii bunicii?
- Daa buni! Răspund copiii în cor.
- Bunico, putem să-i scriem lui moș Crăciun? Vrem să-i cerem să ni-i aducă pe mami și pe tati. Ionuț mai vrea o pereche de porumbei și eu mi-aș dori un cățel.
- Cereți moșului alte lucruri, căci părinții voștri s-au rugat să-i ajute să vină acasă de sărbători, că le era tare dor de voi și moșul i-a ajutat. Au cumpărat deja biletele de avion și vin peste zece zile, sigur. Am vorbit cu ei aseară la telefon. Vom merge atunci la aeroport cu mașina să-i întâmpinăm. Ce ziceți?
- Daaa! Daa!
Răspund cei doi țânci într-un glas, învârtindu-se foarte fericiți în jurul bunicii.
- Bine copii! După ce mâncați, scrieți scrisoarea pentru moș Crăciun, cu dorințele voastre și bunicul o va pune la poștă.
- După aceea, vrem să ieșim să facem un om de zăpadă și să ne dăm cu săniuța.
- Să vă îmbrăcați bine, să nu răciți!
Zis și făcut când au terminat cu micul dejun, au dat fuga în camera lor și s-au echipat în grabă apoi au ieșit în curte unde s-au afundat în zăpada care între timp se așternuse în strat tot mai gros acoperind pârtia făcută de bunici, mai devreme.
Valeria, mama copiilor și fiica lui Gheorghe și a Floricăi împreună cu bărbatul ei Iancu, au rămas fără serviciu cu doi an în urmă pentru că fabrica unde lucrau a redus drastic posturile. Erau într-o situație disperată căci de ceva vreme , făcuseră împrumut la bancă și cumpăraseră locuința unde stătuseră cu chirie până atunci. Fusese atunci mare bucurie pentru ei și se credeau împliniți deși ratele și dobânda la bancă era o povară grea pentru o familie cu doi copii mici. Îi mai ajutau și părinții căci le mai creșteau câte un porc de crăciun, păsări și altele care îi ajuta să meargă înainte,până când pe neașteptate, au pierdut serviciul amândoi și au ajuns într-o situație grea. Nemaireușind să plătească ratele la timp, riscau să-și piardă casa și banii pe care deja îi plătiseră și care constituiau economiile lor de mai mulți ani. Atunci, de comun acord au decis să-și caute de lucru în afara țării. A plecat mai întâi Iancu la un văr al său care lucra în Valencia și care la ajutat să-și găsească ceva. Se descurca binișor și cu limba spaniolă că începuse să o învețe înainte de plecare cu asiduitate ca de altfel și Valeria care spera să-și găsească și ea ceva cu ajutorul soțului și cunoștințelor sale. După trei luni de la plecarea lui Iancu a chemat-o și pe ea. Între timp, ea și părinții săi au aranjat ca Ionuț să meargă la școală, în sat. Părinții s-au oferit să aibă grijă de micuți cât ei vor fi plecați. Violeta mergea și ea la grădiniță, tot în sat . Gheorghe și Florica erau oameni încă în putere și Valeria era unicul lor copil, așa că erau hotărâți să o ajute. Nu erau oameni bogați, însă aveau inimă bună, erau pricepuți, vrednici și încă în putere. Părinții lui Iancu erau mult mai bătrâni și mama lui era bolnavă. El era fiul cel mai mic dintre patru frați. Cu părinții lui în casă locuia una dintre surorile sale.
Deciseseră ca ei să lucreze trei patru ani în Spania, să-și plătească casa și apoi vor mai vedea. Copii erau încă mici, însă când vor mai crește doreau să-i aducă în oraș la școală, și să se ocupe de ei, cum se cuvine. Micuții creșteau frumos la bunici care se străduiau să-i educe bine și în special băiatul era fascinat de viața la țară. Bunicul Gheorghe îi lua cu sine uneori în pădure și le umplea capul cu povești despre pădure, despre păsări și animale. În ultimii ani el dedicase o parte din timp studiind îndeaproape viețuitoarele pădurii și în ultimul timp, făcea acest lucru și pentru a oferi o distracție și un folos celor doi micuți. Fusese pădurar, lucrase mulți ani pentru ,,Ocolul Silvic”în comună și cunoștea toate tainele pădurii. Gheorghe de când ieșise la la pensie, continua încă să-și ocupe o parte din timp veghind la siguranța vietăților, pădurii sale îndrăgite. De când veniseră copii să stea la ei, cumpărase porumbei voiajor și se înscrisese la clubul cinefililor. Aceasta o făcuse în parte, de dragul nepotului. Printre păsările sale ajunsese să aibă doi dintre cei mai buni porumbei voiajori, campioni. Se ocupa cu pasiune de ei și făcuse să crească în sufletul nepoțelului interesul și pasiunea pentru acest tip de sport. Deasemenea ambii micuți adorau să meargă cu bunicul lor în pădure, unde el se mai îngrijea și în prezent, ca pe timp de iarnă sălbăticiunile să aibă ce mânca. Avea locuri de el știute, unde lăsa pentru căprioare și cerbi nutreț și frunză. Făcea adăposturi pentru păsări și lăsa acolo grăunțe să nu moară de foame când venea gerul.
În prezent își educa nepoții insuflându-le respectul și iubirea pentru natură, pentru animale și pentru pădure. Aceste lucruri, plus iubirea și atențiile bunicilor le umplea tinerele lor vieți și îi ajuta să sufere mai puțin depărtarea de părinții, care fuseseră nevoiți să plece să muncească departe.
În plimbările lor, câinele mare ciobănesc, Ianoș, îi însoțea adesea și devenise prietenul nedespărțit al copiilor. Străbătuseră împreună potecile pădurii de multe ori înainte de căderea zăpezii și bunicul le dezvăluise multe taine ale codrului și ale viețuitoarelor ce trăiau în desișuri, în scorburile copacilor și în vizuini, sub rădăcinile arborilor bătrâni. Făcuseră împreună câteva adăposturi pentru păsărele și puseseră nutreț pentru căprioare și cerbi. Cu atât mai mare era acum bucuria copiilor în prag de sărbători când așteptau ca pe jar, să sosească părinții lor. În acea dimineață de iarnă, cu multă zăpadă, au ieșit la săniuș și ei însoțiți de bunicul lor și de Ianoș. Buni Florica i-a petrecut până la poartă la drum, în timp ce le recomanda să-și țină mânușile de lână în mâini și fularele la gură ca să nu prindă vreun guturai, până i-a pierdut din vedere în grupul de copii care porniseră cu săniuțele pe drum la deal către poiana din mijlocul satului, fiind acela, locul ideal dintotdeauna pentru dat cu săniuțele.
În acea zi cu belșug de zăpadă, pe ulița satului ieșiseră muți copii, cu sănii și câțiva săteni își făceau de lucru pe la porți croindu-și pârtii cu lopețile, pentru că ninsoarea dădea semne clare că va continua. Ningea încă și stratul de nea creștea văzând cu ochii. De mult nu se mai văzuse o iarnă așa și previziunile anunțau ger în următoarele zile și viscol. Din cauza ninsorilor abundente traficul rutier devenise dificil în mai multe regiuni ale țării. Pentru copii însă era o bucurie pe care o gustau din plin. Erau încotoșmănați în haine groase îmblănite, cu căciuli, cizmulițe, mânuși și fulare că abia li se zăreau ochii și nasurile. Unora dintre copii, hainele și cizmele le erau prea mari și căciulile de asemenea fiindcă îmbrăcaseră haine rămase mici, de-ale fraților mai mari. Înaintau voinicește pe drumul care devenise deja o pârtie de săniuș, toți croindu-și pârtie prin nămeții care acoperiseră în parte cărarea făcută mai devreme de un tractor cu plugul, urmând grăbiți aceeași direcție și anume poiana din mijlocul satului, destul de întinsă și cu pante repezi care coborau până în vale, loc ideal pentru dat cu săniile. În poiană, unii înălțaseră oameni din zăpadă, alții încinseseră bătaie cu bulgări și râsetele și chiotele lor se rostogoleau în cascade vesele și nestăvilite, la unison cu dansul grațios al fulgilor de nea.
Violeta și Ionuț împreună cu alții de seama lor se dedicaseră înălțării unui om de zăpadă, făcând întrecere cu un alt grup. Careva adusese ardei roșu și cărbuni într-o cutie de cremă, altul un ciot de mătură, bunicul a scos și el la iveală o pălărie veche, destul de ponosită, cu care copiii au acoperit capul omului lor de zăpadă. El nu-i perdea din ochi, în timp ce stătea de vorbă cu un vecin mai tânăr. Cei mici s-au bucurat de joacă, până pe la ora prânzului după care convingându-i cu greu să se desprindă de grupul vesel, Gheorghe i-a dus acasă, căci sosise ora prânzului.
Fiind zi de duminică, după amiaza, cei doi bunici ajutați de copii au dedicat-o împodobirii bradului de Crăciun. Pe seară, începuse să sufle iarăși un vânt rece și se lăsase gerul. Focul trosnea vioi în soba mare din teracotă, în timp ce ei cinau vorbind cu aprindere despre mult așteptata sosire a părinților din străinătate și își croiau planuri pentru întâmpinarea zilelor de sărbători, care băteau la ușă.

Anca intră în bucătăria restaurantului unde tatăl ei pregătea platourile cu salată din fructe de mare, ce trebuiau să fie duse pentru oaspeții de la petrecere pe terasă. În acest timp mama sa, spăla vasele alături de o altă angajată a restaurantului, o albaneză, pe nume Ivana. Se apropie de tatăl său făcându-i semn discret că trebuie să-i vorbească. Ștefan Teodoroiu ridică ochii o clipă și văzândîn frumoșii ochi verzi ai fiicei sale umbre de neliniște și teamă, întrebă îngrijorat:
- Ancuța, ce se întâmplă? Ai probleme afară cu stricații ăia?
- Nu tati! Acolo se întâmplă ceva oribil, o adevărată crimă pe care eu vreau neapărat să o împiedic dacă nu o fi deja prea târziu. Las-o puțin pe mama în locul tău și vino cu mine imediat, însă trebuie să o faci fără să observe cineva unde mergem, mai ales invitații de afară, nu trebuie să te vadă.Pe hol îți explic ce se întâmplă.
Anca vorbea cu voce scăzută, era foarte palidă și încordată și făcea eforturi vizibile să nu-și piardă controlul de sine. Fata era destul de speriată și impresionată de scena la care fusese martoră.
- Vin acu Anca, liniștește-te!
El se întoarce spre soția sa și-i spune:
- Nina! lasă vasele alea și vino aici un moment, să termini platourile în locul meu, că am ceva urgent de rezolvat!(Între ei vorbeau românește și nu puteau fi înțeleși de ceilalți, nefiind alți români prin preajmă.)
- Ce treabă ai Ștefane? Vin acum omule dar vezi de rezolvă repede treaba aia, că nu face față singură Ivana aici la spălat vase! E plin restaurantul de lume astă seară și când se eliberează o masă vin repede alți clienți și o ocupă. Grăbește-te!
Între timp Ancuța îl informase pe șoptite cum stau treburile și era alarmat și el de situație. Gândea că dacă lucrurile stau cum îi spusese fata, e foarte posibil că vor veni carabinierii pe aici și primii care pot avea probleme sunt ei, fiind străini și fără documente pe deasupra. El nu dorea în ruptul capului să se întâmple acest lucru, deci se apropie de nevastă și-i zice:
- Dacă întreabă de mine careva, zi-i că sunt la toaletă și mă întorc imediat.
- Bine omule! Dar ce se întâmplă? Văzui pe Anca pe aici puțin mai înainte. Are probleme?
- Nu-i nimic! Fă cum ți-am spus și lasă discuția femeie, că am treabă acum!
Răspunde el nerăbdător și iese pe ușa din dos unde nu-l putea vedea nimeni, îndreptându-se repede spre plajă, acolo unde-i spusese fata, că se întâmplă acea mârșăvie. Trebuia să apară și ea, așa cum se înțeleseseră.
El îi dăduse Ancuței cheia de la magazia cu bărci să deschidă, să ia de acolo o pătură sau un prosop, ceva pentru a o înveli pe amărâta aceea, care zăcea inconștientă pe plajă, ca apoi ei amândoi să aștepte momentul când acele bestii care o batjocoreau cu rândul, se întorceau pe terasa piscinei și în momentul când ea rămâne singură pe plajă, ei să o ia repede, neobservați de nimeni și să o ascundă în magazia cu bărci, ca acei ticăloși să nu o mai găsească. Altfel, pot să o și ucidă nenorociții. Ei au drogat-o deja, după spusele fetei și pot s-o mai facă din nou ca să facă ce vor cu ea în continuare. Ar fi chemat poliția totuși, dar era mai bine pentru toți, să o salveze imediat și să o lase pe ea să facă denunțul, pentru că unul dintre violatori era chiar iubitul ei. Anca îi spusese:
- Tati, noi nu ne putem pune fățiș contra acelor mizerabili care fiind prieteni cu Massimo fiul patroanei și se știe că nu prea e poamă bună nici acela, riscăm să fim denunțați drept clandestini, fără acte. Suntem vulnerabili, deci hai să facem ce trebuie, fără să ne expunem la cheremul acestor bandiți periculoși. Eu cred că grasul acela, Nicola e cel care-i comandă și e un mafiot, pentru că din întâmplare am auzit cum vorbea cu Marco, iubitul fetei acesteia.
- Ai dreptate Anca! Nu trebuie să ne atragem alte necazuri.
Când Ștefan ajunse la colțul gardului care împrejmuia piscina, se opri și scrută cu privirea în direcția indicată de fiica sa. Ascunsă privirilor când veneai dinspre plajă, de o stivă de șezlonguri puse chiar de el acolo mai devreme, Desire nu se vedea, însă el vedea în schimb pe unul din acei mizerabili de așa ziși amici ai ei, cum moșmondea și se agita în acel loc și nu i-a fost greu să înțeleagă ce făcea acolo.
Ar fi dorit tare mult să poată merge imediat la el să-l strângă de gât sau ar fi chemat carabinierii dacă ar fi fost sigur că asta ar rezolva treaba, însă avea serioase dubii și dorea să o scape mai întâi din mâinile lor. În acel moment simte o mână ușoară pe umăr, tresare și se întoarce văzând-o pe Ancuța chiar în spatele său:
- Sunt eu tati! Am lăsat ușa descuiată, cum mi-ai zis.
-Bine fata mea! Aș ucide bucuros pe cineva în momentul ăsta.
Zice el abia stăpânindu-și furia și indignarea.
- Te înțeleg! Trebuie să o salvăm imediat din mâinile lor.
- Ce zici tu, de animalele astea ordinare, f...le crivățu mamii lor! Îi vezi îmbrăcați toți ca niște domni, cu haine scumpe, că nouă nu ne-ar ajunge salariul ce ne plătesc ei pe o lună, ca să le cumpărăm, se dau drept oameni civilizați, sunt invitați aici de fata aia să se distreze pe de-a moaca și uite ce-i fac gunoaiele și lepădăturile dracului! Că bine mai știu să-și aleagă prietenii amărâta aceea!
Se vede pe ea că e femeie educată și cu toate astea, se înhăită cu lepădăturile astea. Nu e prea deșteaptă, dacă are de-a face cu gașca asta de proști și de drogați. Deschide bine ochii fata tati, cum îți alegi prietenii!
- Hai tati, că nu de mine e vorba acum!
Zice ea cu voce rugătoare și în același timp, îl strânge de braț pentru al mai tempera un pic căci se aprinsese rău. În acel moment, văd amândoi unul din oaspeți, căruia ceilalți îi spuneau Carlo și ei îl știau din vedere, căci cântase în vreo câteva ocazii cu trupa aceea de muzicanți, la restaurant, cum se ridică din locul unde zăcea acea nefericită și încheindu-și pantalonii satisfăcut, dă apoi colțul după gardul terasei, în partea opusă de locul unde se aflau ei și intră înlăuntru, pe unde venise.
- Ăștia sunt amicii patronului cel tânăr, Massimo. Halal amici, dacă astfel de oameni pot fi amicii cuiva.
Nenorociții ăștia sunt niște vipere veninoase, Anca! Nu pot fi amici cu nimeni! Nici sare-n ochi nu merită ăștia taică!
Îi șoptește el printre dinți fetei, care era toată încordată și atentă, ca o panteră gata să atace.
- Acum tati! Hai repede, până nu apare un altul și ne vede ! Hai s-o luăm de acolo!
- Hai!
Se avântară amândoi furișat ca două umbre, fata o ia înainte și acoperă repede cu prosopul corpul gol, inert și plin de sânge și vânătăi al tinerei femei, înfășurând-o ca pe un copil, cât poate mai bine cu prosopul de plajă. Ștefan îi strânge o clipă pulsul și îi simte bătăile slabe, semn că e vie, după care o ia repede în brațele-i vânjoase și urmat de Anca care scruta cu privirea-i ageră în toate părțile să nu fie văzuți de careva, se îndreaptă pe o alee, printre două stive mari de sezlonguri și umbrele ce-i ferea de eventuale priviri dinspre restaurant, se strecoară pe lângă niște bărci mari, acoperite cu prelată, toate așezate în spatele magaziei unde erau ținute restul bărcilor, umbrele, prelate și alte lucruri pe care el le avea în custodie, fiind omul de încredere al patroanei.
Patroana, doamna Vilma, conducea afacerea ajutată de fiica sa Laura și de ginerele Alberto. Acesta din urmă venea rar la restaurant, el ocupându-se de contabilitatea afacerii la sediul unde avea deschis biroul lui de contabilitate. Mssimo se învârtea și el pe la local aproape seară de seară, însă avea certuri aprige cu mama lui, că venea mereu să ceară bani și mai puțin să muncească. El era coșmarul vieții mamei sale, deoarece era dependent de droguri. Făcuse cure de dezintoxicare, însă recăzuse de două ori și era din ce în ce mai rău.
Ștefan și Anca intrară în magazia cu bărci, o așezară pe Desire pe fundul uneia din ele și o acoperiră cu o prelată. Fata era tot inconștientă, nedînd semne că s-ar trezi curând. Au lăsat-o acolo în întuneric, au încuiat ușa și s-au întors repede la treaba lor pentru a nu li se observa lipsa.
Anca intră din restaurant în bucătărie, pe ușa dinspre piscină, între timp Ștefan se întorsese pe ușa din spate, trecând pe lângă containerele de gunoi și toalete de unde neobservat, a intrat direct în bucătărie, fără a trece prin restaurant. Îi spune cu voce joasă nevestei:
- Poți să mergi la treaba ta nevastă! A întrebat careva de mine?
- Nu omule, dar ce se întâmplă? Că ceva se întâmplă, nu-mi zice că nu! Eu văd asta în ochii tăi și ai fetei.
-Să sperăm că nu au toți ochi așa scormonitori ca ai tăi! Când terminăm aici vom vorbi și vei afla că e ceva care nu trebuie să afle și alții, că altfel iese mare belea, așa că te rog nu scote o vorbă și du-te la vase, Nina!
-Bine Ștefan, mă duc! Spune-mi însă, că fata nu a a pățit nimic rău!
-E totul în regulă cu Ancuța, stai liniștită! Iat-o că vine după platouri.
În acel timp Ancuța intră în bucătărie și ia două platouri mari cu salată, îi surâde mamei sale, care o privea cu o expresie îngrijorată și intrigată în același timp. Se apropie de tatăl ei și-i zice:
- Deja au intrat în alertă hienele alea tati, când un altul dintre ei s-a dus pe plajă și nu au mai găsit-o. Eu duc platourile astea la ei acum, dar cred că nu-i mai interesează demâncarea. Celelalte fete dorm cu capul pe mese. Le-au drogat pe toate, însă au ei ce au cu cealaltă. Ea e prada. Celelalte cred că le-au scos din circulație, ca să nu vadă ce îi fac ei.
- Vorbim când terminăm aici și între timp o pun la curent și pe mama ta. Vom pleca toți trei spre casă, atunci cel puțin toți vor trebui să creadă asta, după care unul din noi se întoarce și doarme în magazie cu ea căci dacă se trezește în beznă singură, se sperie. Nu putem să aprindem lumină că ne pot descoperi.
Înainte să se facă ziuă și să vină lumea pe plajă, trebuie să o scoatem din magazie. Trebuie să reușim să o aducem în simțiri până atunci.
-Rămân eu tati cu ea, îmi iau lanterna cu mine și trusa medicală ca să-i curăț rănile, că era plină de sânge și de vânătăi. Sunt femeie și vorbesc bine italiana, așa că pot să-i explic ce i s-a întâmplat, ca să nu țipe cumva și să-i atragă e ticăloșii aceia într-acolo.
-Vom vorbi, când terminăm aici treaba despre ce și cum. Acum, pleacă la treaba ta Anca, ca să nu atragem atenția asupra noastră.
După ce au observat că Desire dispăruse de unde o lăsaseră, acei mizerabili care nu aveau nici un pic de îndurare pentru prada lor, au devenit furioși la culme. La început au suspectat pe Carlo, ultimul care o vizitase și profitase de ea. Când un altul, pe nume Fernando s-a dus pe plajă să profite fără nici o remușcare de ea, acel om de joasă speță la fel ca și ceilalți tovarăși ai săi, s-a întors spumegând de furie, considerându-se tras pe sfoară de cel de dinaintea lui și fără multă vorbă se repede la acesta, îl înșfacă de pe scaunul unde stătea satisfăcut și trăgându-i un pumn zdravăn îl aruncă pe podea, înjurând și proferând blesteme:
-Ticălos nenorocit! Îți permiți să mă iei peste picior, după ce ți-ai satisfăcut poftele? Unde ai dus-o ticălosule, că nu putea să plece singură dacă era inconștientă!
Carlo încerca să se ridice de jos, cu sângele prelingându-i-se din gură și neînțelegând bine ce i se întâmpla:
-Ești nebun și tâmpit! Ce tot spui? Fata a rămas exact acolo unde am găsit-o. Nu putea să plece că era leșinată. Abia de scotea câte un vaiet slab.
Ceilalți din gașcă se privesc uimiți și Marco se ridică repede înjurând printre dinți și o ia către locul cu pricina, urmat de Nicola care aruncă o privire urâtă, rea,către cei doi, scuipând semnificativ către cel ce zăcea încă șezut pe podea, privind în jur cu spaimă. Acesta se adresează celor rămași la masă, privindu-l:
-Vă zic adevarul! Fata era acolo când eu m-am îndepărtat.
Fernando vrea să-l pocnească iar, în timp ce încerca să se ridice, însă Massimo și un altul din trupă pe nume Enrico care venise de puțin timp pe terasă și nu era deloc la curent cu cele întâmplate, îl opresc temperându-l:
- Dacă e așa cum spune, atunci careva care l-a văzut, a așteptat să plece și a luat-o, ducând-o cu sine să se bucure în voie de ea, sau și mai rău, poate să ne trimită poliția pe cap. Enrico care venise pentru Gemma verișoara lui și era uimit s-o vadă beată criță, întreabă neînțelegând:
-Voi v-ați pilit rău! Ce dracului se întâmplă aici și de ce să trimită cineva poliția? Unde sunt ceilalți și ce-ați băut de sunt fetele în halul ăsta? Massimo realizând situația îi răspunde în grabă aruncând priviri urâte celor doi, să-și țină gura:
- Se întâmplă ceea ce se întâmplă mereu la petreceri, Enrico. Au amestecat băuturile și le-a cam luat valul precum vezi, pe fete. Nici ăștia doi nu-s mai breji, că li s-a urcat la cap alcoolul. Tu vezi mai bine de Gemma și de cealaltă, să ajungă cu bine acasă amice, dacă ai terminat treaba în local, că de rest mă ocup eu. Enrico se îndepărtează abținându-se să mai pună întrebări, căci Massimo era mereu irascibil și nu dorea să aibă probleme cu el. Nu prea agrea gașca aceasta și era dezamăgit că Gemma acceptase să rămână la petrecere și mai și exagerase în seara aceasta cu alcoolul, lucru care nu se întâmpla de obicei. Mâine va avea o discuție cu ea, căci ar fi păcat să se lase atrasă de droguri cum din păcate se întâmplase cu câțiva din grupul lor. Unul era chiar Marco care deși era un bun impresar și avea talent , era dependent de droguri și se cam învârtea în cercuri dubioase. Cine știe ce dracului combinaseră și nu era de mirare că se temeau de poliție, cu mafiotul ăla de Carlo prin preajmă. Desire nu se vedea și nici Marco, însă asta nu era treaba lui. Trebuia să o ducă pe Gemma și pe Ella de acolo.
După ce Enrico s-a îndepărtat ceilalți se priveau unii pe alții speriați, apoi privirile li se opresc la cele două fete care dormeau pe masă lăsând impresia că băuseră până-și pierduseră cunoștința. Massimo se ridică enervat:
- Eu băieți, nu doresc să văd carabinieri pe aici în seara aceasta și să am probleme din cauza afacerii voastre urâte! Vă sfătuiesc să o găsiți și să rezolvați lucrurile cât mai în liniște și fără scandal și aveți grijă să nu afle mama că e de rău! Eu nu pot face nimic și ea, așa cum o cunosc eu, e capabilă să cheme poliția.
Zicând acestea, dă să plece către intrarea în restaurant, însă Nicola care tocmai se întorcea furios , urmat de Marco îl prinde brutal de umăr și-l împinge la loc pe scaun zicând:
- Tu nu pleci nicăieri până nu zic eu,ticălosule! Tu faci parte din grup vierme și ești la fel de vinovat ca toți ceilalți! Vei controla dacă nu cumva vreunul din oamenii voștri ne-a văzut și ne-a jucat festa aceasta, luând fata de pe plajă. Trebuie să mergi și să nu-i scapi din ochi, mai cu seamă pe cei care s-au ocupat de mesele noastre. În timpul acesta noi ne întoarcem pe plajă, să vedem dacă nu cumva vreunul din drogații ăia, care pe timpul nopții se aciuiază pe plajă nu au ajutat-o ei, totuși. La dracu! Fata aia nu a intrat în pământ și nu cred că a plecat cu propriile picioare după doza ce i-am administrat-o, numai dacă cumva nu a băut-o pe toată.
Zicând acestea întoarce privirea întrebătoare către Marco, iubitul fetei. Acesta răspunde înțepat:
- Așa ceva nu intră în discuție! A băut totul din pahar, în timp ce eu o provocam ținând-o în brațe, chiar sub ochii mei.
- Atunci trebuie, să o găsim până la ziuă, înainte să treacă efectul drogului, ca să-i dăm altul. Altfel planul cade și mie nu-mi place să pierd în afaceri. Ea nu trebuie să mai poată să se retragă de data aceasta din capcană. Taică-su are o grămadă de bani și nu pot să ajung la acei bani, decât având-o pe ea în pumn. Ea, e cheia seifului cu bani ai doctorului.
Așa e! Afirmă Marco furios și privind suspicios către Nicola, îi spune tăios:
- Nu uita Nicola, că eu îmi vreau partea mea din afacerea asta, așa cum ne-a fost vorba! Altfel...
- Altfel ce ticălosule? Ce crezi că va zice ea, dacă eu îi spun ce bastard ești tu, că ai dispus de corpul ei dăruind-o gratis nouă tuturor? Te va mai crede Desire că tu o iubești și va mai dori să fie cu tine pentru altceva decât să te ucidă cu propriile mâini dacă află asta? Ha, ha,ha! Dar prost mai ești! Se vede că era prea orbită de dragoste dacă nu a putut vedea că nu ești altceva decât un gunoi și că nu valorezi nici doi bani. Eu nu i-aș face niciodată una ca asta porumbiței aceleia, dacă m-ar accepta. Mai degrabă aș ucide cu mâna mea pe oricine ar încerca să o atingă. Afirmă privind fioros în jur încălzit de furie și de alcool.
Marco îl privea cu gura căscată spumegând de furie și dă să-l pocnească, când Massimo îl oprește interpunându-se între cei doi care își aruncau flăcări de ură din priviri unul altuia, gata să se sugrume reciproc.
- Calmați-vă imediat și concentrați-vă cum să ieșim din rahatul în care suntem cu toții, la dracu! Dacă vreți să vă strânge-ți de gât, mergeți în altă parte, nu aici, că dacă mama prinde de veste , într-o clipă cheamă carabinierii. Înceta-ți și mergeți în căutarea fetei, iar eu merg să supraveghez oamenii de la restaurant, deși mă îndoiesc că ei au de-a face cu treaba aceasta! Cineva să se ocupe de celelalte fete, să le ducă de aici, până nu se complică lucrurile mai rău. Ele nu trebuie să creadă altceva, decât că s-au îmbătat de nu-și mai amintesc nimic. Careva dintre voi să le ducă acasă.
Nicola se adresează lui Carlo și lui Fernando:
- Ocupați-vă voi de ele, apoi mă contactați! Noi ne întoarcem pe plajă,să vedem ce reușim să facem ca s-o găsim pe Desire.
- Am văzut dându-și de lucru pe aici pe o tânără. zice Carlo împăciuitor.
- Nu te-a văzut cumva Marco, când ai dus fata leșinată pe plajă?
- Nu m-a văzut nimeni, am privit cu atenție în jur. Fata aceea nu era pe aici în acel moment.
Zice el înveninat, iar în sinea lui deși nu dorea să recunoască, nu era foarte sigur. Totuși puștoaica nu se vedea prin preajmă atunci și el de câteva ori o privise insistent, căci merita toată atenția. Era mereu absorbită de lucrul ei și nu-i dăduse atenție nici o clipă . De mai multe ori el îi căutase intenționat privirea, căci lui îi plăcea fata aceea.
-Nici eu nu am văzut-o prin preajmă atunci. Locul a fost ales bine, era mascat de tufișurile acelea.
Zice Nicola, încercând să îl îmbuneze pe Marco, ca nu cumva să înrăutățească mai rău lucrurile.
- Marco, să știi că eu când spun o vorbă, așa rămâne și iau foc când cineva pune cuvântul meu la îndoială, mai ales în fața oamenilor mei, așa cum tocmai ai făcut tu. Pe toți dracii! Ai meritat vorbele ce ți le-am spus, pentru felul cum m-ai lipsit de respect de față cu toți. Din partea mea nu-ți port pică, dar dacă nu-ți convine poți să te retragi. Crezi că te descurci tu singur cu fata aia, în caz că afacerea ajunge la urechile cui nu trebuie? Fata era drogată de tine, nu-și poate aminti ce i s-a întâmplat, dacă nu-i spune careva. Pentru ea tu ești iubitul ei, dacă va avea bănuieli, pe tine cad.
- Nici vorbă Nicola, doresc să rămânem în afacere și să continuăm treaba aceasta cum am plănuit. Trebuie însă s-o găsim! Știi ? Eu nu o iubesc pe Desire. Când am reîntâlnit-o, am jucat teatru cu ea și ea a căzut în plasă ca o proastă fără minte. Nu pot uita umilințele din trecut, ce m-a făcut să îndur îngâmfatul acela de taică-su și am hotărât, că merită o lecție pe care să nu o uite toată viața. Credeau că poziția și banii lor îi apără de orice. Îl urăsc pe tatăl ei și mi-am dorit să-i dau această lecție chiar de nu aș câștiga mare lucru.
Continuă el cu voce mai scăzută, în momentul când ceilalți au plecat să-și ducă la îndeplinire sarcinile. Nicola îi răspunde împăciuitor în timp ce ieșiseră pe plajă din nou, dorind să arunce câteva priviri pe plaja și la localurile învecinate gândind, că cineva de pe acolo putea să fi observat cortegiul lor pe plajă și fata nudă de care ei toți se bucuraseră pe rând, nemaifiind destul de vigilenți împrejurul lor, oricât încercau să conteste acest lucru.
Făcuseră multe greșeli fiind prea siguri de reușită. Mergând de-a lungul mării ale cărei valuri împroșcau nisipul cu stropi înspumați lovindu-se de țărm, masa verde de apă cu o inteligență ancestrală le sorbea vorbele și ducea cu sine esența gândurilor lor mârșave, departe în larg, înregistrându-le intențiile. Ei erau prea mărunți și ignoranți și nu pricepeau cum creștea furia valurilor mării, care murmura surd în neliniștea undelor negre și spumegânde, ura contra nimicniciei umane. Surzi și ignoranți la disprețul valurilor, ei continuau să-și țeasă uneltirile:
- Înțeleg Marco! Acum că mi-ai spus acest lucru, văd altfel problema! Îți dau dreptate și gândesc că pe viitor, dacă vreau să mi-o fac iubită pe Desire, nu ai avea nimic contra.
- Dacă o vrei, eu ți-o las ție amice! Tare aș vrea să văd figura lui taică-su, când ea va deveni o marionetă pentru noi și nu va mai vrea să știe de el, marele om! Șoptește el înveninat mai mult pentru sine, cuvintele ca un blestem, ochi-i străfulgerând întunericul nopții cu priviri încărcate de o ură drăcească.
În timpul acesta terasa piscinei se golise complet de oaspeți, Anca și mama sa au început să debaraseze mesele, observând platourile cu bunătăți neatinse. Fata a văzut cum doi dinte acei ticăloși au luat fetele și le-au dus cu ei, ele fiind complet incapabile să plece singure, în halul cum erau. Se întreba în sinea ei, dacă nu vor tenta să profite de starea lor pentru ași face ei meandrele, cum făcuseră cu Desire.
- Câtă ticăloșie există în lume doamne! Murmură ea ca pentru sine.
- Ai spus ceva Anca? Întrebă mama ei nedumerită.
- Ziceam, că oaspeții aceștia nici nu s-au atins de mâncare! Sunt intacte platourile.
- Au turnat în ei mai mult alcool, după cum se vede. Muierile alea erau bete toate. Pe cea roșcată însă nu am văzut-o deloc. Ciudat! Tu ai văzut-o? Ea era sărbătorita! Cum e posibil ca sărbătorita să dispară astfel și să-și lase oaspeții? S-o fi dus pe plajă cu iubitul ăla al său, însă asta nu se face astfel. Eu îți spun sincer copilă dragă, că nu-i pot înțelege deloc pe italienii aceștia și apucăturile lor. Ce maniere sunt astea? Ee- he! Nu se pomenește pe la noi așa ceva, dragă!
Încă nu-i spuseseră ce se întâmplase și Anca gândea că poate era mai bine, dacă nu o vor implicau și pe ea în povestea aceasta ca să nu se frământe fără rost. Îi va face această propunere tatălui său. Acum Maxim îi stă mereu prin preajmă, ca o umbră și el a rămas în restaurant să debaraseze mesele acolo, pe măsură ce clienții pleacă, ca să nu dea de bănuit.
După miezul nopții au reușit să-și termine treaba și doamna Vilma le-a spus să plece acasă, să se odihnească. Ștefan trebuia să vină dimineața devreme la muncă, să niveleze nisipul pe plajă, să deschidă umbrelele când primii turiști apăreau pe plajă să profite de soarele de dimineață, să ducă bărcile la malul mării pentru cei care vor dori să închirieze. Duminica era mult de muncă pe plajă, mai mult ca în timpul săptămânii. Noroc că Ștefan era un om puternic și munca și-o făcea cu tragere de inimă. De aceea în fiecare an în sezonul de vară, madam Vilma nu dorea să angajeze pe alții fiind foarte mulțumită de cum munceau ei. Erau vrednici și onești și ea avea încredere în oamenii aceștia. Anca lucra aici numai în anumite ocazii,ca în seara aceasta și nu i-ar fi plăcut să lucreze permanent la local, fiind o muncă prea extenuantă. Era o fată frumoasă, subțirică, înaltă cu părul scurt,de culoarea mierii, ochii verzi luminoși sclipind de istețime și deseori visători, umbriți de genele lungi negre ce contrastau cu pielea fină, catifelată și ușor bronzată a obrazului. A doua zi fiind duminică era liberă și putea să doarmă până mai târziu.
Vilma era intrigată și ea, că de o bună bucată de timp Desire nu se arătase deloc prin restaurant. A doua zi dorea să-i telefoneze.
Tocmai îi spunea acest lucru lui Ștefan, care o asculta în tăcere gândind că dacă fata aceea se trezește prea repede închisă în magazia cu bărci, în întunericul de acolo și se pune pe țipat de frică, aduce beleaua pe capul lor.
-La naiba, asta ar mai lipsi! Și idiotul ăsta de Maxim care nu se dezlipește din preajma mea de când au observat dispariția fetei, spionându-mi toate mișcările și scrutându-ne suspicios când vorbim între noi.
Acum ei bănuiesc pe toată lume și au devenit atenți la orice indiciu. Trebuie să fiu atent atât eu cât și Anca și am făcut bine că nu i-am destăinuit nimic Ninei, astfel ea nu se poate trăda, citindu-i-se pe chip îngrijorarea. Mai bine așa!
Massimo se apropie și întreabă:
-Mai aveți mult Stefano până plecați acasă?
-Sper să putem pleca cât mai repede Massimo, căci e trecut de miezul nopții și eu am nevoie să dorm barem câteva ore, căci mâine mă trezesc devreme să mă întorc la treabă. Patroana ne-a spus că putem pleca deci imediat ce terminăm, noi plecăm acasă.
-Bine Stefano, ai dreptate!
Fetele terminaseră de pus la loc vesela și s-au dus să se schimbe, se schimbă și el și le cheamă:
- Nina , Anca! Hai să mergem !
- Gata Ștefan! Iată-ne!
În hol Vilma vorbea cu Massimo:
- Știi Massimo? Desire mi-o imaginam o fată educată cu bun simț , însă nici măcar nu s-a arătat pe aici de când a venit , să mă salute cel puțin. Mâine îi telefonez să-i spun vreo două vorbe. Sau poate nu se simțea bine? O fi băut și ea prea mult ca celelalte?
Anca care lucrase pe terasă toată seara, profită de discuție ca să-i distragă atenția lui Massimo și spune:
- Nici pe terasă nu am mai văzut-o doamnă de ceva timp. O fi avut vreo problemă și a plecat în grabă? Massimo a stat la masa lor, el trebuie să știe mai bine.
Privesc amândouă întrebătoare spre Massimo.
-Ca să fiu sincer, nu am fost atent nici eu dar îmi amintesc acum, că a spus Marco la un moment dat, să o scuzăm că a trebuit să plece repede acasă,pentru că s-a ivit o problemă neprevăzută.
Anca în timp ce făcea curat pe terasă a găsit geanta lui Desire, care alunecase sub un scaun, lângă o tufă de trandafiri în momentul când ea își pierduse cunoștința și o luase, ascunzând-o cu intenția să o ducă în magazie, unde zăcea stăpâna ei. Nevăzînd-o, niciunul nu-și amintiseră de geantă.
Au plecat toți trei în parcare unde aveau mașina și acolo, înainte să pornească, Ștefan se adresează nevestei:
- Nina, după ce după ce vă duc acasă, mă întorc și dorm în magazie în noaptea asta, că am băgat de seamă, că cineva tot încearcă să forțeze iala și să intre de noapte acolo. Dacă Ancuța vrea mi-ar plăcea să vină și ea noaptea asta să-mi țină de urât.
- Ce tot zici Ștefane? Crezi că eu pot să dorm liniștită când știu că fata mea doame în magazia cu bărci unde ar putea să intre vreun răufăcător peste voi? Ești nebun omule? Vin eu acolo cu tine ! Du fata acasă!
- Mamă, nu-ți face griji degeaba! Te rugăm să accepți să dorm eu cu tata în magazie!
Zice fata veselă ciufulindu-i părul mamei sale, care stătea pe scaunul din fața sa, necăjind-o în joacă.
- Nu se poate!
- Tu mâine lucrezi, iar eu sunt liberă și țin să te odihnești noaptea asta. Uite cum facem! O ducem repede pe mami acasă și ne întoarcem imediat înapoi tati și dormim în magazie. Nu accept favoritisme! Pot să dorm mâine cât vreau.
În acest timp, îi întoarce fața spre sine și îi dă un sărut tandru pe fruntea încruntată.
- Hai, hai! Văd că faci cum faci și ne joci pe degete cum vrei tu domnișoară, pe amândoi. Pot dormi și eu foarte bine în magazia de bărci cu tacică –tu și tu să dormi în pat. Zi-i și tu ceva omule! Asta puneați voi la cale azi în bucătărie? Lipsește ceva de acolo? Erai îngrijorat azi?
- Nu Nina, nu am observat nimic lipsă dar vreau să fim văzuți acolo la noapte să descurajăm hoțul. Te rog să nu scapi vreo vorbă patroanei sau la altcineva că nu-s sigur de nimic și nu trebuie să o alarmăm. Știi că nu e bine să vină poliția și să știe de noi ,că suntem clandestini.
- Ooof doamne! Mereu nenorocita asta de situație. Măcar de ar intra România noastră în Schengen, de la începutul anului viitor cum se aude, ca să nu mai trebuiască să așteptăm sanatorii și alte legi ale italienilor să avem și noi drepturi în țara asta că nu facem rău nimănui ci doar ne spetim muncind pe bani puțini. Am făcut cerere de două ori până acum și nimic.
- O să fie bine mami drag! Fii liniștită!
- Nu-mi fac griji atât pentru noi puiule, mă gândesc mai mult la tine, fată! Noi dorim să-ți poți continua studiile aici așa cum visezi ,că ești deșteaptă și meriți să ai mai mult de la viața asta.
- Toate la timpul lor mami! Hai, coboară că am ajuns acasă! Eu cu tati ne întoarcem.
- Veniți un pic în casă, să vă trageți sufletul și să vă luați schimburi pentru dormit! Insist!
În sinea lor stăteau amândoi ca pe jar cu gândul la fata aceea închisă în magazie dar pentru nu a o neliniști și mai mult pe Nina, au intrat în casă pentru un moment și după ce au luat schimburi și ce mai aveau nevoie s-au întors degrabă la mașină.
Au fost norocoși căci fără să-și dea seama, au fost urmăriți de Massimo cu mașina, până i-a văzut intrați în casă, după care a plecat acasă , telefonând mai întâi amicilor săi, să le spună, că ei nu au nimic de-a face cu dispariția fetei. El însuși văzându-i ajunși acasă la ei și nu mai era în mașină cu ei, nimeni. A coborât și s-a uitat bine înlăuntru, după ce ei au intrat în casa lor.
Va urma

Mânia iernii cernite
A slobozit din temnițe
Fantomele înaripaților
Lupi albi. Se dezlănțuie
În orgii fantastice fiarele împărăției
Înghețate, în hore amețitoare
încleștate-n orgii de iubire amăgitoare
cu vânturile turbate.
Se scutură caruselul cu norii,
Crivățul cerne acoperișurile lumii cu roiuri
de fluturi albi cu aripi tăioase
Și săgeți cu vârfurile argintate
în decoruri fanteziste,
urzind cărări fastuos pavoazate
alaiului fieratic al nopții
lui moș Andrei. Din cimitire pustii
năvălesc slobozite
din farmece și magii descântate
lupii licantropi, vampiri în cohorte,
duhurile blestemate din infernul lui Dante
prin portalurile deschise-ntre
lumi, se-ntrupează-n schelete
de ucigași ruginite în moarte,
bântuie somnul copiilor cu spaime
și ațin calea nefericitelor creaturi rătăcite
pe potecile pustii și abisuri ascunse în noapte.
Se dezlănțuie în baleturi livrești
fantasmele lumilor vrăjitorești,
cristale de ger, flori de gheață pe ochii
orbi desenate, iubirile fantomatice
ale lupilor înaripați cu vânturile turbate,
călători pierduți în rătăciri halucinante
sub raze de lună plină pictată cu umbre
grotești și vârcolaci devorând sufletul ei,
pictează decorul sideral al nopții sfântului Andrei
cu spaime însângerate și ritualuri macabre.

Era perioada vacanței estive. Desire terminase universitatea și obținuse diploma de medic veterinar. A organizat o petrecere la unul din Localurile de-a lungul mării, pentru a sărbători evenimentul cu prietenii, după petrecerea care cu o săptămână în urmă o organizaseră părinții ei la Belvedere unul dintre localurile cele mai selecte din oraș pentru același motiv. Atunci, fuseseră invitați rudele, prieteni de familie și un număr restrâns dintre prietenii săi, lista fiind cenzurată drastic de tatăl ei, doctorul Bruno Belmonte cum se întâmpla de mulți ani.
Ea alesese de această dată, să facă petrecerea la unul din numeroasele stabilimente existente de-a lungul plajei, unde venise în repetate rânduri cu prietenii la o pizza sau la câte o serată de dans și chiar se împrietenise cu Vilma Marone, patroana localului. Stabilimentul avea restaurant cu pizzerie, piscină proprie, avea plajă bine întreținută, amenajată cu umbrele și sezlonguri de închiriat, ca de altfel toate stabilimentele de-a lungul plajei; posedau deasemenea ambarcațiuni, de închiriat, bărci cu vele și cu motor și tot ce clienții iubitori ai mării ar mai fi dorit. Serviciul era bun și bucătăria, îi fusese recomandată de oameni de încredere și se preta de minune pentru petreceri private. Stabilimentul se afla nu departe de portul turistic al orașului, plaja era curată și mereu bine întreținută.
Fiind cald și timp frumos de stat la plajă, alesese să facă petrecerea lângă piscină, în aer liber. Locul era frumos amenajat, cu sezlonguri, cu ring de dans și mese de lemn, cu fețe din bumbac de culoare crem cu imprimeuri albastru cu galben, cu umbrele de soare în aceeași cromatică de culori. Grădina era încântătoare și vegetația în jurul micilor fântâni țâșnitoare era luxuriantă, în jurul fiecăreia fiind bolte de trandafiri cățărători în culori vii, galben roșu și roz, bănci gazon și flori, de-a lungul aleilor asfaltate. Aveau separat și o piscină pentru copii și parc de distracții însă nu era necesară în cazul lui Desire, printre oaspeții săi nefiind copii. Grupurile de câte două mese erau împrejmuite cu palmieri,dafini și trandafiri cățărători ce formau un fel de separeuri din verdeață și toată acea arie era împrejmuită cu gard înalt de doi metri dintr-o împletitură deasă ca de bambus, deci discreția era asigurată.
Ca meniu, optase pentru platouri bine garnisite cu variate gustări asortate cu fructe de mare, brânzeturi, legume la grătar, frigărui și alte bunătăți alese cu grijă. Băuturile erau la alegerea invitaților și printre altele, lichioruri șampanie și desert.
Aranjase totul cu discreție, ajutată de două prietene și foste colege de liceu, Diana și Maria Carla și de Marco, un fost prieten din anii de liceu cu care de curând reluase vechea prietenie în mod discret, pentru că tatălui ei nu i-ar fi făcut deloc plăcere această prietenie.
Demult, când ea era foarte tânără și Marco deasemenea, el fusese cel ce o însoțise la acea petrecere nefastă, unde pentru prima oară încercase alcoolul depășind măsura și el, Marco îi oferise și primul spinello iar mai târziu o încurajase să încerce și droguri mai tari.
De atunci Marco pătimise multe necazuri și se schimbase. Când cu câteva luni în urmă se regăsiseră întâmplător la sala de gimnastică s-a bucurat mult. Ulterior el a convins-o că o iubește mult și îi lipsise enorm prezența ei în viața lui, în toți acești ani ce s-au scurs de atunci. Îl plăcuse întotdeauna în ciuda opoziției tatălui sau și era fericită să reînceapă relația cu el. Era un om de lume, charismatic inteligent și sigur de sine, lucruri care ea admira mult la un bărbat. El era impresarul unei trupe de băieți și fete care în prezent dădeau spectacole prin localurile de-a lungul plajelor din Pescara și Montesilvano, sau pe unde se iveau ocazii în așteptarea marii ocazii, care trebuia să fie lovitura vieții sale și care spera să nu mai întârzie mult. Își făcuseră un nume bun, ca formație, aveau un repertoriu apreciat și priză la publicul de prin localuri unde erau angajați. Cântau și pe la diverse petreceri ale cunoștințelor și prietenilor și în seara aceasta erau invitații ei la petrecere, însă nu întreaga trupă, ci doar o parte.
Tatăl și mama ei erau plecați pentru câteva zile la munte în vacanță și tocmai de aceea reușise Desiree să organizeze totul după placul său și să invite pe cine dorea. Avea 30 de ani și dorea să-și ia viața în propriile mâini acum că terminase universitatea. Reușise să treacă examenul de licență și spera să obțină un ajutor de la papa(tata) până își va găsi un serviciu, să poată locui singură. Se săturase de condițiile pe care el mereu i le impunea, amenințând că o lipsește de susținerea financiară dacă nu-i dă ascultare. Nu-i vorbă, papa avea și dreptate în unele privințe iar Desire era destul de onestă să recunoască, că fără acea mână forte a lui, foarte posibil ar fi ajuns destul de rău dacă ar fi fost abandonată în acel grup dubios unde consumau droguri, unde mai mai că o atrăsese Marco atunci în trecut.
Acum însă totul era schimbat, ea dorea mult, să-și facă o carieră, își dorea chiar o familie a sa și copii mai târziu, cu un om care să o iubească pentru sine însăși. Marco era ocrotitor și afectuos cu ea deși pe papa nu-l putea suferi, antipatia fiind reciprocă și fățișă.
Bruno Belmonte era un medic cunoscut și stimat în oraș, mama ei Adeline, era o femeie încântătoare și de o mare bunătate, era medic farmacist de profesie și Desire unica lor fiică le cam dăduse de furcă încă de când era o adolescentă de șaptesprezece ani. Intrase pe atunci într-un anturaj îndoielnic, atrasă de un amic,(același Marco Sabatini cu care ea reluase prietenia azi) cu vreo câțiva ani mai mare ca ea, care o făcuse să consume alcool și să ia droguri. Norocul a fost că papa fiind un om meticulos, care nu făcea niciodată lucrurile pe jumătate, observase repede pericolul spre care fiica lui se îndrepta cu inconștiența tinereții fără măcar să-i perceapă gravitatea.
Devenise el deja bănuitor, în ce privește cercul de prieteni pe care începuse să-i frecventeze fiica lui de câtva timp și când într-o noapte târziu ea s-a întors de la o petrecere mirosind puternic a alcool și fiindu-i destul de rău, el s-a decis să intervină. A luat măsuri decisive în ciuda protestelor fetei și chiar ale mamei care spera să-și recupereze fiica pe căi mai blânde și mai tolerante. Doctorul Bruno însă, a fost radical în deciziile sale de a nu mai permite fiicei, să frecventeze amici care în prealabil nu i-au fost prezentați lui și trebuia să știe la orice oră unde era ea și cu cine, altfel Desire nu avea permisiunea de a se mișca de acasă.În final ea trebuise să accepte neavând alternative și doctorul a perseverat în acest mod destul ani, ținându-și din scurt fiica, tocmai pentru că o iubea foarte mult fiind unicul lor copil.
Papa, după părerea lui Desire a întins cam mult coarda când în urma acelei nefericite întâmplări angajase o persoană, care trebuia să o ducă și să o aducă pe ea acasă și să nu o lase singură la petreceri, un fel de gardă de corp a fetei. Doctorul Bruno Belmonte avusese motivele sale pentru a proceda astfel, pe care tânăra și neexperimentata lui fiică nu le putea înțelege și nu le agrea în ruptul capului.
În munca lui, vedea adesea tinerii ce ajungeau la spital drogați și de multe ori în comă. El știa cât de greu se mai poate recupera un astfel de om ce a devenit dependent de droguri sau alcool, de cele mai multe ori recădeau și era un coșmar nesfârșit viața lor și a părinților sau rudelor din cauza fiului sau fiicei ce căpătaseră dependență. Extrem de rar ieșea câte unul din acest cerc vicios și fatal cu adevărat, oricâtă bunăvoință ar fi avut. Pericolul de recădere era mereu în apropiere și cât se poate de real, pentru că cei ce vând droguri, nu lasă să le mai scape prada, odată ce le-a căzut în gheare.
El era decis, să facă imposibilul ca fiica sa unică, să nu ajungă astfel, o sclavă a drogurilor și avut ocazia repede să înțeleagă că nu-i lucru ușor, mai cu seamă pentru că ei erau o familie înstărită și Desire intrase fără să aibă habar într-un cerc foarte periculos, cum el aflase, de la un prieten al său șef la chestură, care îl informase despre acel Marco Sabatini.
Băiatul era dependent de droguri și o trăsese premeditat pe Desire a lui pe calea acestui viciu, având această misiune de la cei care-l aprovizionau cu drogurile pe care le consuma. Fusese arestat de câteva ori pentru că vindea droguri și se știa că era dependent. Părinții lui trăiau un continuu coșmar din pricina băiatului, care devenise dependent și mai și intrase într-un cerc de traficanți periculoși punând în pericol pe sine și propria familie, dintre care sora lui pe care în inconștiența lui era cât pe ce să o tragă după sine dacă tatăl lor nu ar fi luat măsuri drastice să o îndepărteze trimițând-o departe în nord la o școală de asistente sanitare ca să nu o mai știe în pericol.
Desire era o fire sensibilă și destul de influențabilă, tăria de caracter a tatălui său nu o moștenise ea, cel puțin în aparență. Avea acum 30 de ani, era o făptură înaltă și bine clădită făcea regulat sport pentru menținerea condiției fizice, în privința aceasta existând multă asemănare între ea și tatăl ei, avea ochii mari căprui, adumbriți de gene lungi negre un chip cu trăsături plăcute și linii unduioase, nu colțuroase și puternic conturate ca ale tatălui său al cărui chip parcă dăltuit în stâncă, avea contururi puternice foarte proeminente, emana prin toți porii o voință foarte puternică și un caracter făcut parcă să domine.
Ea avea o bunătate înnăscută moștenită mai degrabă de la mama sa, Adeline, care avea un suflet bun și un caracter blând și maleabil, fapt pentru care soțul său o îndrăgea mult. Ea era exact contrariu firii aprige și determinate a soțului. Desire în privința bunătății și a caracterului moștenise mult de la mama sa și de la bunicul din partea mamei sale. Chiar și acel altruism și încredere prea mare în oamenii pe care abia dacă îi cunoștea, o moliciune de pisicuță languroasă și dornică de mângâiere, ce îi dăruia mult farmec personal. Avea părul lung buclat, de culoarea aramei, buclele arămii încadrându-i fața prelungă cu oase delicate, o gură un pic cam mare, cu buze cărnoase, partea de jos răsfrântă în jos, îi conferea o expresie copilărească de bosumflare atunci când nu surâdea arătându-și dinții frumoși. Era o făptură fermecătoare fără a fi deosebit de frumoasă și când surâdea se oglindea pe față spiritul ei deschis, încrezător, solar, atunci devenind cu adevărat frumoasă.
De la tatăl său, Desire moștenise iubirea pentru medicină, însă ea preferase să urmeze cursurile faculțății de medicină veterinară, având o adevărată slăbiciune și pasiune pentru animale. Era totuși un caracter slab și cam delăsător și trebuise să fie mereu împinsă de la spate, ca să se țină de școală și de alte lucruri, pe care avea tendința să le înceapă, însă nu le ducea la capăt decât dacă era într-un fel obligată de severitatea și criticile tatălui său. Era capricioasă și nesigură pe sine și ușor de a fi manipulată de alții, fapt pentru care doctorul era mereu neliniștit pentru ea, el iubind-o mult și fiind conștient că mai devreme sau mai târziu, va trebui să o lase să zboare cu propriile aripi iar el nu era convins că e pregătită pentru acest lucru.
În seara aceea de sâmbătă, Desire se simțea liberă, fericită și mândră de sine. Era excitată de faptul că decisese să dea pe ascuns de ai săi petrecerea aceasta, deși mulți dintre cei invitați nu-i erau cunoscuți bine, fiind prieteni de-ai lui Marco. El îi garantase pentru aceștia când ea manifestase o umbră de ezitare pentru a-i invita. Îi reproșase la un moment dat, că s-a molipsit de la tatăl ei suspectând mereu pe alții de intenții rele și astfel îi spulberase dubiile. Ea avea încredere în acest Marco nou în care credea că se schimbase el. Marco reușise să nu mai consume droguri după ce în prealabil făcuse o cură de dezintoxicare cu trei ani în urmă și acum era curat, nu mai recăzuse. Ea, fiindcă îl iubea, dorea să-l susțină și să-l facă fericit, ca să nu mai ajungă iar în acel cerc vicios de unde cu greu reușise să se salveze, așa cum el însuși îi mărturisise.
Singurele persoane apropiate care participau la petrecerea ei, erau Marco, Maria Carla și Diana. Ele îi fuseseră colege la liceu după care un timp pierduseră contactul, până cu câteva luni în urmă când le reîntâlnise la sala de gimnastică pe care începuse să o frecventeze și pe care, cele două fete o conduceau, fiind ele proprietarele.
Ar fi dorit să o invite pe Giovanna și pe logodnicul acesteia, fiind o prietenă bună care terminase medicina veterinară cu doi ani înaintea sa și lucra la o clinică în oraș.Ea cu Giovanna plănuiau în anii de studenție ca după terminarea stagiului să se unească și să facă cercetare în domeniul medicinei veterinare, fiind acesta un vis frumos ce le unise. Rămăseseră în bune relații de prietenie și o plăcea mult pe Giovana care era foarte leală și o fire deschisă și jovială, însă ea acum îl detesta pe Marco. Deasemenea ar fi dorit să invite pe Matteo Pascutti și pe Carla sora lui pe care deasemenea îi îndrăgea și erau nelipsiți la reuniunile de familie și ei fiindu-i prieteni apropiați și fuseseră prezenți la petrecerea de acum o săptămână iar acesta era de fapt motivul pentru care renunțase cu părere de rău să-i invite, la sugestia lui Marco, dacă nu dorea ca părinții ei să afle de petrecerea secretă ce ea o dădea acum.
La ora 19 Desire era deja la local pentru a-și întâmpina oaspeții. Privind localul, cum arăta înainte ca ea să-și primească invitații, era mulțumită de felul cum personalul restaurantului aranjaseră perasa din jurul piscinei; vazele cu flori de pe mese aranjate în stil ikebana la sugestia ei, fiind ea o iubitoare de flori și admiratoare a artei ikebana, dădeau o notă reală de eleganță și rafinament partiului în aer liber, căci aceasta se vroia a fi petrecerea ei, de fapt.
Oaspeții , fuseseră toți anunțați dinainte să-și aducă costumele de baie căci petrecerea fiind intimă, puteau să facă baie în piscină să se răcorească, să se simtă în largul lor. Era încântată și mândră de sine, și-i părea rău într-un fel, că papa nu putea vedea de ce e ea în stare, căci el era un punct de referință în viața ei.
Iată că încep să apară și invitații. Printre primii sosiți, Marco, îmbrăcat în costum de seară de culoare negră, cămașă roz cravată asortată, foarte elegant și sexi,cu părul său negru și pielea bronzată, înalt de statură și robust arăta magnific. Maco i se adresează cu nonșalanță străduindu-se vizibil să-i fie pe plac, o-mbrățișează și o sărută pe gură cu foc șoptindu-i:
- Bună seara iubito! Ești răpitoare și-ți stă fantastic de bine rochia aceasta!
Zicând acestea o ia în brațe și o învârte teatral pe ringul de dans, în aplauzele invitaților care deja începuseră să sosească.
- Bună seara amore mio! Și tu îmi pari a fi în fantastică formă. Sunt mândră de tine Marco și te iubesc la nebunie!
Îi șoptește languroasă Desire înfășiurându-i brațele lungi, frumos bronzate în jurul gâtului, lipindu-și corpul atletic cu picioare lungi frumoase, abia acoperite de rochia scurtă de seară, neagră, din mătase fină, care se mula minunat în jurul său, cu bretele subțiri, iar dedesupt se ghicea vag costumul de baie discret de culoare neagră miniatural. În jurul gâtului purta un colier de aur alb frumos lucrat, cu un medalion în formă de peștișor cu un ochi de diamant, încrustat cu meșteșug , la fel cu cerceii și brățara cu peștișori du ochi din diamante swaroski.
Il dăruiseră bunicii din partea mamei, cu ocazia petrecerii dată de părinți în cinstea ei, cu o săptămână în urmă. Îi făcuseră o frumoasă surpriză că veniseră de laTrieste pentru ea. Erau în vârstă și bunicul era suferind. Cu toate acestea nu dorise să lipsească de la petrecerea nepoatei lor îndrăgite, pentru nimic în lume.
Îi plăcuse mult acest cadou. Ei îl comandaseră pentru ea, special pentru această ocazie.
Maria Carla și Diana sosiseră și ele și păreau nedespărțite ceea ce îndreptățea cumva vorbele care circulau pe seama lor, că ar fi lesbiene, deși ele negau fățiș și vehement acest lucru spunând că e o calomie. Cine știe? Lumea e rea și pot fi simple invenții, gândea Desire și apoi pe ea chiar nu o interesa acest aspect la prietenele sale. Din partea sa puteau să fie tot ce doreau, nu le judeca ea după aceste criterii de preferințe sexuale. Era treaba lor și cu ea fuseseră întotdeauna drăguțe, prietenoase și se dovediseră persoane oneste, chiar dacă papa nu dorise să le invite pentru motivul că nu le cunoștea el bine.
Ceilalți oaspeți, erau vreo zece cu toții, dintre care doar două fete, una dintre ele, Ella părea a fi anorexică, atât era de slabă și cealaltă, Gemma o fată scundă și plinuță, care fuma mult, judecând după degetele îngălbenite de nicotină și țigara din colțul gurii. Ceilalți erau amici de-ai lui Marco, trei dintre ei componenți ai trupei dintre care făcea parte și Ella și Gemma. Restul trupei cânta în restaurant în timp ce aceștia participau la petrecerea ei. Li se alăturase între timp și Massimo, fiul Vilmei, patroana restaurantului, cu care ea se cunoștea mai demult.
Desire nu cunoștea prea bine ceilalți amici ai lui Marco și acest lucru o făce să se simtă cam stingheră însă firea ei amabilă nu a făcut prea mare caz de aceste senzații ale sale. Își amintea că abia dacă îi zărise de vreo două ori, fără să-i fi fost prezentați, deci nu știa nimic despre ei și nici numele nu le reținuse bine, după ce se salutaseră, la sosire. După începerea petrecerii, pentru unul dintre ei, pe nume Nicola, care era mult mai în vârstă comparabil cu restul grupului și care o dezbrăca practic din priviri, neluându-și ochii de nevăstuică cu privirile-i libidinoase și nerușinate de la decolteul ei,începuse să simtă o reală aversiune. Acel nerușinat nu făcea nici un efort să-și mascheze poftele și rânjetul drăcesc și dezgustător de pe fața lui grasă și transpirată, cu o mustață slinoasă și părul rar unsuros care părea nespălat continuând să se comporte foarte necuviincios nepăsându-i că o ofensa cu grosolănie, în ciuda faptului că ea era gazda. Părea că sunt gata să-i crăpe hainele prea strâmte, pe corpul gras și respingător. Era de-a dreptul furioasă și i-a spus-o în față lui Marco:
-Ascultă iubitule, să știi că nu-mi place deloc acel prieten al tău! Cine se crede obraznicul acela că-și permite să mă privească în acel mod, mai cu seamă că tu îl crezi prieten iar noi suntem iubiți!
-Nu-l lua în seamă Desire! Cred că Nicola a băut cam multe pahare de șampanie și tu ești într-adevăr amețitoare iubirea mea.E foarte greu ca un bărbat să nu te remarce. O să-i zic eu vreo două vorbe mai încolo, ca să-l aduc cu picioarele pe pământ, însă acum lasă-l în pace pe acel necioplit și privește-mă doar pe mine, care mă topesc de dragul tău, iubita mea!
Și Marco în timp ce dansau, a tras-o într-o parte la o masă în spatele unui boschet de palmieri departe de privirile libidinoase ale amicului său și a început s-o acopere de sărutări, ca s-o consoleze, i-a dezlegat cu degete îndemânatice bretelele subțiri ale rochiei făcând-o să-i alunece la picioare. Între timp umpluse două cupe cu șampanie, dintr-o sticlă pe care o luase din frapiera cu gheață, apoi tot cu pasiune în voce îi declara iubire, o ruga șoptindu-și dorințele, să-l ajute să-și scoată și el cămașa și cravata care-l stinghereau, tot timpul incitând-o, făcând-o să uite incidentul cu acel libidinos de Nicola și să-i provoce dorința cu jocul lui înnebunitor de sărutări și atingeri pe corpul ei sculptural cu piele satinată, rămas doar în minusculul costum de baie negru. într-o stare febrilă de necontrolat, îl ruga:
-Să mergem în piscină amore mio, ca să nu mă transform într-o flacără și să mă topesc imediat, aici în brațele tale! Simt că ard.
- Te doresc enorm de mult, Desire amore! Îmi place să arzi astfel, de iubire, în brațele mele cum ard și eu pentru tine.Nu încă, nu te duc în piscină iubirea mea, mă înnebunește pasiunea ta și doresc să te gust încă bucățică cu bucățică iubito, iar tu să faci la fel cu mine! Ea se zbătea să meargă degrabă în piscină să se răcorească, căci acel pahar de șampanie din care băuse simțea că o mistuie pe dinlăuntru, însă el cu încăpățânare o reținea prizonieră între brațele sale, lipită de corpul lui tare și o picura cu șampanie din paharul lui, pe umeri, pe sâni după care o gusta încet , dureros de încet șoptindu-i că dorește să guste împreună fiecare cupa lui de șampanie până la fund și abia după aceea, poate el se va îndura de ea, să o ducă în brațe, în răcoarea piscinei.
Ea încerca să continue jocul deși nu înțelegea deloc acea senzație ciudată de sfârșeală care o făcea să se simtă în pragul leșinului și a continuat să soarbă cu sete din cupa pe care el i-o umpluse cu îndemânare, apoi picurându-l cu licoarea ce rămăsese, ce-o simțea curgându-i deja ca un foc prin vine, încerca să-l guste și ea, însă simțea deja licoarea băută învăluindu-i parcă mintea și creierul într-o căldură plăcută, moleșitoare și făcând-o să simtă că a început să se topească, să devină lichidă precum licoarea aceea vrăjită, simțea că începuse deja să-i curgă de-a lungul picioarelor topindu-le și transformându-le în masă lichidă, ea însăși se lichefia, tot corpul ei și mintea începuse deja să se dezintegreze devenind lichid fierbinte, ce se scurgea printre brațele iubitului său, în nisipul de sub picioarele lor, devenind neant ...dispărând ea însăși... și Marco și petrecere...
Printre mesele de la petrecere, se mișcau cu discreție și îndemânare trei lucrători ai localului, o femeie mai vârstnică, o tânără în jur de 19-20 ani și un bărbat cam de vârsta femeii care era chiar soțul acesteia iar tânăra, Anca pe nume, era fiica lor. Erau toți trei străini, fuseseră angajați la negru căci erau extracomunitari(era în vara anului 2006). Nina și Ștefan Teodoroiu fuseseră angajați la stabiliment pentru stagiunea de vară și se ocupau de curățarea plajei și nivelarea nisipului după ce turiștii se retrăgeau, deschideau umbrelele și șezlongurile pentru turiștii din aria de plajă a stabilimentului, aveau grijă de bărcile depozitate într-o baracă mare al cărui lacăt îl închideau și deschideau ei, ocupându-se ca toarte ambarcațiunile să fie în stare bună, în fiecare dimineață și la dispoziția turiștilor care doreau să le închirieze. În seri ca aceasta ajutau la servit și la spălat vasele în restaurant, făcând ore suplimentare după terminarea lucrului pe plajă. Salariul lor era modest și banii se câștigau muncind din greu însă ei erau mulțumiți că aveau o muncă și că puteau fi împreună.
Anca le dădea o mână de ajutor în toate serile, când termina munca ei la ore, prin alte părți, căci era mult de muncă la stabiliment, mai cu seamă în weekenduri. De fiecare dată în weekend mai veneau doi băieți angajați și ei de stabiliment și ajutau. Erau doi băieți tineri, români și ei de prin Curtea de Argeș, care în restul săptămânii lucrau la alte stabilimente. Unul dintre ei, Augustin, devenise amicul Ancăi. Celălalt, Ionică era însurat și nevastă-sa Iuliana, lucra și ea la un restaurant din împrejurimi. Anca fiica lui Ștefan și a Ninei, lucra în anumite zile la bucătărie cu mama sa și la curățenie în bucătăria stabilimentului, mai făcea ore și prin alte locuri pe unde reușise să găsească. Locuiau cu chirie la niște cunoștințe ale lor într-o singură cameră, toți trei. Erau oameni foarte vrednici, îndemânatici și cinstiți, astfel de vreo trei ani lucrau pentru acest stabiliment, munca și onestitatea lor fiind apreciată.
În această seară fuseseră solicitați cu toții pentru a servi la petrecere. Pregăteau platourile la bucătăria restaurantului și le duceau la mese, Ștefan ajuta la friptul cărnii, Nina ajuta la pregătitul platourilor, la spălat vasele, se ocupau și de curățenie și bineânțeles erau foarte discreți și se strecurau printre mese tăcuți și foarte eficienți, făcându-și fiecare munca conștiincios, căutând să mulțumească clienții, căci astfel li se recomandase. Vilma le explicase, că acești clienți erau lume bună și aceasta era o petrecere privată între prieteni . Restaurantul în seara aceea era plin și serveau acolo ceilalți ospătari, ei trei se ocupau în primul rând de cei de la petrecerea privată.
Anca înțelegea foarte bine italiana și o vorbea, însă în această seară, vorbea doar strictul necesar, așa cum i se recomandase. Observase însă lumea de la petrecere și era uimită auzind discuțiile dintre prietenul fetei frumoase care era sărbătorită și unii dintre oaspeți care numai prieteni ai fetei nu erau. Văzuse cu stupoare cum bărbatul gras ce privea pofticios la frumoasa sărbătorită, strecurase ceva pe furiș în paharele fetelor, văzuse cum amicul domnișoarei Desiree, care ei îi plăcuse căci părea o femeie fină și educată fiind diferită de majoritatea prietenilor ei demonstrând, bune maniere, în timp ce se retrăseseră la acea masă ascunsă de boscheți, unde Anca neobservată puțin mai departe de ei, în tăcere curăța resturile de la alte mese debarasând și făcând treaba pentru care era acolo, văzuse clar cum acel Marco înainte de a turna șampanie, vărsase în paharul prietenei, conținutul unui pliculeț și bănuise că nu-i lucru curat la mijloc. Ea a devenit atentă și privea ce se întâmplă, cu multă abilitate și discreție. A văzut cum fata imediat după ce a băut, a căzut inconștientă iar amicul a luat-o mai mult pe sus și a ieșit pe o alee lăturalnică din grădina piscinei, pe plajă unde erau sezlongurile și fiind întuneric nu mai era aproape nimeni pe plajă în afară poate doar de vreun drogat ce dormea pe acolo ascuns, la acea oră.
Nu putea să-i urmeze căci risca să fie văzută și apoi, avea și de lucru. Fetele celelalte două,prietenele sărbătoritei, băuseră și ele din paharele aranjate de gras și păreau că se îmbătaseră și se simțeau rău, una fiind scoasă din piscină unde leșinase( se chema Maria Carla din câte reținuse Anca) și dusă pe o bancă alături de prietena ei Diana care se simțea rău și scâncea disperată având puternice senzații de vomă. Ella părea o mumie tăcută și bea însă fără să atingă mâncarea, în timp ce Gemma cea plinuță, se simțea și ea destul de rău căci grasul le pusese ceva în sticla din care băuseră toate, încât nu se mai țineau în picioare niciuna.
După un timp, Anca vede pe Marco că apare la masa grasului singur, Desire nu se vedea pe nicăieri. Vede apoi pe grăsanul acela slinos cum se scoală de la masă rânjind, încât ea a simțit fiori de spaimă presimțind că lucrurile au luat deja o întorsătură sinistră pentru acea sărmană nefericită fată, care era sărbătorită. Nu știa cum să facă să lase un moment treaba, neobservată de fiul patroanei care se alăturase petrecerii părând că îi cunoaște pe gras și pe Marco și să meargă înlăuntru să-l avertizeze pe tatăl său, să meargă în căutarea acelei fete și să o salveze.
,, Dacă ea pățește ceva rău, putem avea și noi necazuri fiind lucrători fără documente aici și mai ales că noi le aducem la mese hrana și băuturile”. își zicea fata în sinea ei.
Ea și ai săi făcuseră cererea pentru documente, însă nu se aprobase și deci trăiau cu teama că pot fi prinși și expulzați sau chiar mai rău, de când se dăduse acea nenorocită lege Bossi-Fini.
Când într-un târziu vede acel animal scârbos cu numele de Nicola că se întoarce de pe plajă încheindu-și pantalonii fără rușine, cu cămașa în dezordine, a simțit că o apucă vomitatul și tocmai vroia, să plece ea în căutarea acelei fete, să o salveze cumva, când vede un altul dintre oaspeți, un slăbănog, care cânta uneori în restaurant cu grupul lui Marco și care după părerea sa, se drogase la masă, că o ia împleticit către plajă și atunci Anca decide repede ca înainte de a anunța pe tatăl său să se furișeze să vadă unde au dus fata. Se strecoară neobservată pe plajă prin spărtura în gard pe unde ieșise Marco cu fata și mai încolo pe plajă vede acel om drogat, profitând de corpul complet gol al fetei care zăcea inertă pe plajă. Și-a înfipt unghiile adânc în carne să nu țipe de oroare și furie, se întoarce târâș înlăuntru prin aceeași spărtură și aleargă furișat la tatăl ei să-i ceară să vină grabnic, să ajute fata, rugându-se tremurând de spaimă ca nu cumva să nu fie moartă deja și să fie prea târziu pentru a fi salvată.
Va urma

Zâmbete exaltate,
ochi scânteind în luminile
reflectoarelor ce se-aprind
și se sting în ritmurile
muzicii ritualice, mărșăluitul
Inimilor tinere pe bubuitul
Tamburilor și-al chitarelor,
dezlănțuitele energii ale ritmului
Învolburează pletele lungi
ale soliștilor precum lanțurile
de ancore ale corăbiilor wikinge.
Libertatea e asediată de demonice
energii ce învăluiesc în pânze
de păianjeni vampiri
și veninul văduvelor negre
zâmbetele copiilor și orașul.
Moartea se prinde de mâini
în sarabanda execuțiilor
se dezlănțuie ploaia
de flăcări și plumb, escortată
de spiritele negre-n alaiuri
cu ochi de nebuni și ciocuri
de hidre, hrănind iluziile unui
zeu păgân, cu jertfe de sânge,
de carne și scrum. Păsări
negre de pradă,
împânzesc nopțile senine
cu vaier prelung, ochii șerpilor
dorind să-nlănțuie
hipnotic, sufletul lumii
în temnițele tenebrelor.
Cad laolaltă copiii pământului
și păsările morții
în plasa păianjenului
în inimi curge prin venele timpului
venin de văduve negre
și năvălesc torenți de teroare.

Am ieșit la plimbare pe aleile parcului mare, din spatele castelului medieval urmată de Figaro, brakul german, care abia sosită în casa doctorului Terențio m-a adoptat. La venirea mea în casa aceea, stăpânul său a făcut prezentările și făcând parte din familie, natural că mi l-a prezentat și pe Figaro. El drept salut de bun venit, dorind să-mi arate simpatia ce i-am trezit, a sărit în brațele mele și mi-a lins obrazul pe neașteptate cu limba lui lungă și plină de bale, că m-a lăsat încremenită de surpriză și șocul provocat de cordialitatea-i excesivă. Privirea mea mută alerga după ajutor de la unul, la altu, către ceilalți membrii ai clanului Terențio, neștiind cum să fac să mă debarasez de namila de câine care mă folosea fără jenă pe post de pe fotoliu, înainte de a fi terminate prezentările de rigoare. Era un animal frumos, impunător ca mărime, de culoare gri cu pete mai închise la culoare pe burtă, blana lucioasă cu păr scurt, coada scurtă și dreaptă, bot lung cu dinți puternici urechile mari și blegi și o figură flegmatică de câine fără complexe. Eu dimpotrivă începusem să mă simt foarte stingherită și complexată, trezindu-mă tam-nisam cu el în brațe. Stătea nepăsător ca un pașă pe genunchii mei ce tremurau de frică și de toate căldurile ce simțeam că mă asaltaseră, copleșită de acea instantanee familiaritate nedorind s-ăi provoc agresivitatea și să-i devin antipatică. Mauro fiul doctorului un tânăr simpatic de vreo douăzeci de ani mi-a zis râzând cu gura până la urechi, văzând că în ciuda insistențelor tatălui său, Figaro nu dorea să se dezlipească de mine:
- Iris, cred că într-o altă existență Figaro te-a iubit iar acum e fericit că te-a regăsit! De obicei nu se comportă astfel cu persoane necunoscute. Ai câine acasă?
- Nu! Am pisică! am îngăimat eu.
Între timp doctorul a trebuit să ia namila în brațe să o dea jos de pe mine și l-a trimis afară, căci el era tentat să vină iar. De atunci între noi s-a născut prietenia. Eu a trebuit să accept favoarea neavând încotro. Până atunci nici nu fusesem conștientă cât de atrase erau animalele de mine. Figaro m-a ajutat să mă lămuresc.
Era sfârșit de septembrie, fusesem angajată pentru a asista pe Ivana, mătușa doctorului, femeie în vârstă care suferise un accident și avea nevoie de asistență. La fel ca Figaro și Ivana m-a întâmpinat favorabil. Mergea în cârje și nu dorea să o scot la plimbare în căruțul cu rotile. Detesta să o vadă lumea astfel și decisese să nu iasă pe afară, până nu va reuși să se vindece, să scape de cârje. Când aveam pauză, ea mă îndemna să vizitez parcul castelului medieval din apropiere care în această perioadă de sfârșit de octombrie era un spectacol demn de admirat. Mi-a explicat cu lux de amănunte cum să ajung în parc, să fac o plimbare pe aleile sale pictate de cel mai neîntrecut pictor, în a armoniza culorile autumnale pe pânzele naturii, măria sa crăiasa Toamna în persoană. Mi-a vorbit cu atâta patos despre minunata priveliște a parcului în această perioadă a anului, că mi-a trezit dorința de a o gusta cu proprii mei ochi.
După prânz se retrăgea în camera sa, privea un timp la televizor sau citea, apoi făcea un pui de somn, eu în acest timp fiind liberă să fac ce cred.
Într-una din zile i-am ascultat sfatul și am plecat să mă plimb în parcul castelului ,,da Curtis de Vado”.
Figaro se atașase de mine foarte mult între timp. Toți din casă priveau acest lucru ca o ciudățenie, însă acceptaseră unanim inclusiv eu. Când ceilalți lipseau, el mă urma în micul parc cu arbori sau pe aleile grădinii lor iar Ivana îmi spunea să-i permit câinelui să mă urmeze și în parcul castelului în plimbările mele, lucru pe care l-am acceptat bucuroasă. Plimbarea alături de un prieten fie el și câine, fiind de preferat solitudinii din punctul meu de vedere. Cel puțin aveam cui adresa o vorbă. Astfel se face că el acum îmi călca pe urme răscolind covorul frunzelor veștede, neliniștit mirosind urmele micilor sălbăticiuni ca: iepuri, arici,veverițe fazani și chiar vulpi ce-și făcuseră sălaș prin desișul pădurii. Figaro în ciuda taliei mari era un câine tânăr și uneori doctorul când mergea la vreo partidă de vânătoare cu amicii începuse să-l ia cu sine, împreună cu alți doi câini din aceeași rasă, mai bătrâni, antrenați bine pentru vânătoare. Aceștia erau ținuți în cotețele lor afară, în grădină, nefiind așa sociabili precum Figaro cu străinii. Uneori îi lăsa liberi și dacă la început mă temeam de ei, după ce am ieșit de vreo două ori în grădină când era și stăpânul lor prin preajmă s-au obișnuit cu prezența mea și cum el m-a asigurat că nu-mi- vor face nici un rău chiar dacă voi ieși singură, eu m-am încrezut și am îndrăznit. Nu s-au lipit de mine precum Figaro însă nu-mi făceau probleme.
Parcul castelului din Curtis de Vado e străbătut de un râu și de pe balustrada de lemn construită în spatele morii de apă situată în extremitatea nord estică a sa, m-am oprit să privesc și să ascult armonia locului, zgomotul curgerii apei, jocul păstrăvilor mari cu spinările negre marmorate ce săgetau prin valuri, printre vegetația acvatică și pe sub maluri, zbenguitul a două vidre care lunecau furișat pe lângă mal, puțin mai departe de locul unde mă aflam, aproape de vâltoarea de lângă podul din fața morii, acolo vegetația acvatică fiind mai bogată.
Începuse să sufle deodată dinspre vest un vânt rece care se întețea, scuturând și contorsionând ramurile bătrânilor arbori din parc și de pe maluri. Mă felicitam că îmi luasem cu mine mantoul călduros de lână, astfel puteam să mai rămân, în ciuda vântului rece și să mă bucur de spectacolul idilic. Mă răvășea cu furie cum făcea cu arborii și roțile morii care începuseră să se învârtă mai repede, întețindu-se gâfâitul răgușit al angrenajului care le ghida.
Figaro alerga ca un zănatic incitat de mici vietăți sau el știa de ce, prin tufișurile de pe mal. Eu priveam fascinată zborul cohortelor de frunze galbene aurii sau roșietice ale copacilor bătrâni, unii scorburoși precum gura știrbă a unei bătrâne ,,Befana”(vrăjitoare legată de ritualul Bobotezei în Italia) duse de curenții râului în cârdășie cu Bora, vântul rece și încrâncenat împotriva a tot ce-i stătea în cale. Plutea în vârtejuri dezorientate podoaba arborilor maiestuoși ai parcului, precum uriașe stoluri de păsări, unele de mărimea unor minusculi colibri, altele de dimensiunile unor păsări mai mari cu aripile înmuiate parcă într-o baie de aur și flăcări. Platanii, gorunii, arțarii magnolii,pinii, toți bătrânii străjeri ai parcului, ca și plopii și sălciile de pe malul râului își ascundeau umilința plecându-și dureros crengile dezgolite cu brutalitate.
Nemilosul și prea zănaticul venetic, ce se dezlănțuise în vârtejuri amețitoare, pornit tocmai din lăcașul lui ascuns în apele mării printre colțurile stâncilor de la Trieste, le smulgea, fără milă podoabele și demnitățile, în ciuda încrâncenării ramurilor zbuciumate de cruzimea ,,zgripțorului” luptând în zadar a i se-mpotrivi.
El se distra făcându-le să sufere, văzând cum frumoasele lor mantii se așterneau pe jos troienind potecile și luminișurile pacului sau erau duse departe, plutind pe oglinzile verzi, translucide ale râului, ale cărui unde aleargă necontenit în pas cu mersul timpului și mereu în aceeași direcție precum clipele.
Există pe râu în mijloc, un vad mai larg, moara de apă de care am pomenit și o mică insulă unde se poate ajunge pe podul din scânduri care începe de lângă moară. Ei bine, insula a devenit lăcaș al păsărilor din parc.
Moara bătrână datând din evul mediu, este obiectiv turistic, e funcțională și constituie piesă de muzeu. Roțile mari cu structură și paleți din lemn se învârt în scrâșnetul necontenit al mecanismului de ghidare, acționate de debitul apei care în acel loc formează o vâltoare. În trecut aici veneau femeile de la castel și fetele din împrejurimi de înălbeau rufele și lâna. Îmi povestea bătrâna Ivana, cum veneau la scăldat în verile toride și flăcăii încercau să le spioneze trupurile goale ascunși bine în parc, în ciuda faptului că fetele făceau pază strașnică ca să-i împiedice.
E un loc frumos, apărat de privirile indiscrete, vegetația a crescut luxuriantă, favorizată de apa râului, formând o perdea naturală. Odinioară, cred că străjeriii parcului secular și malurile râului au ținut umbră în verile calde și au încântat sufletele multor solitari ca mine sau au adăpostit îndrăgostiții din părțile locului, fiindu-le martori muți ai iubirilor tainice. Ehe! Dacă arborii și undele acestea ar putea vorbi, multe ar avea de povestit.
Zgomotul necontenit al roților și felul cum se înfruntă cu debitul apei îmi amintesc de orologiu din turnul medieval al castelului care și el este o bucată de istorie, are propria poveste și e o atracție turistică, deasemenea și castelul, deschis toate duminicile pentru a fi vizitat.
Insula, pe lângă faptul că e un habitat al multor specii de păsări și mici animale, e și un loc unde cresc plante rare considerate ,,specii protejate de lege” locul chiar e declarat ,,rezervație protejată de lege”. Tocmai priveam vidrele cum se zbenguiau unduindu-și corpurile alungite și lucioase, înotând într-un continuu du-te vino pe lângă maluri. Le zărise și câinele și se perpelea să le ajungă alergând pe mal și mârâind supărat. În parc este interzis vânatul. Locul e un colț de rai și o adevărată oază necontaminată în mijlocul acelui mic burg medieval, însă marcat de avalanșa necruțătoare a civilizației moderne.
Se scurseseră clipe multe, de când noi hoinăream pe aleile parcului și pe malul apei iar Figaro fiind cam descoperit cu blana lui scurtă și lucioasă pentru a înfrunta îndelungă vreme furia dezlănțuită a burascăi(vântul Bora) s-a lipit de piciorul meu cu capul său pleoștindu-și mai mult urechi lungi și blegi, semn că ar vrea să-l însoțesc acasă. Cred că îi trecuse cheful de alergătură sau poate că-i se făcuse foame, fiind mai mult de trei ore de când plecaserăm de acasă în plimbare. Eu aveam liber până la cinci și era abia patru însă frigul mă cam răzbise și pe mine, așa că am ascultat rugămintea lui mută și am plecat de pe pod către casă printre copaci, pe aleile cu tufe de trandafiri dezgolite pe jumătate de frunze și petalele florilor, care-și plecau capetele umilite de goliciunea lor, la trecerea noastră. Le-am mângâiat o clipă cu privirea umilința, asigurându-le că totul trece, chiar și acest vânt nemilos. Ele au prins curaj și îcercau timid să mă agațe de mânecile mantoului meu de lână, ca să le mai țin de urât un pic, însă le-am făcut semn cu capul către tovarășul meu și au înțeles. Le-am promis că ne vom revedea în curând.
Când am intrat pe poarta casei Figaro a năvălit spre ușa de la intrare înaintea mea. A început să scheaune și să râcâie nerăbdător ușa. Nu ajunsesem eu destul de aproape când ușa s-a deschis și în cadrul ei, silueta slabă și înaltă a doctorului și-a făcut apariția exact la timp ca labele lui Figaro s-ăl îmbrățișeze lingându-i mâinile și fața aplecată asupra lui, să-l ia în brațe. De aceea devenise el nerăbdător să ne întoarcem acasă. Cunoștea ora când se întorcea de la muncă stăpânul său. Eu înțelegeam abia acum misterul.
- Bună ziua doctore!
- Bună ziua Iris! A-ți fost la plimbare?
- Da, am vizitat parcul castelului și doamna Ivana m-a îndemnat să-l iau și pe Figaro. Trebuie să spun, că a fost amuzant să-l am alături, în plimbarea prin parc. Are un foarte bun spirit de observație și datorită lui am putut vedea lucruri care altfel mi-ar fi scăpat din vedere în mod sigur, în special animalele ascunse pe lângă malurile râului.
- Ha, ha! E un câine de vânătoare și va să zică, a învățat, să miroase urma vânatului.
M-a cam înfiorat observația doctorului însă era adevărat, Figaro era un exemplar reușit al rasei sale.
- Doriți o cafea doctore? Pun ibricul să fac pentru doamna Ivana și pentru mine.
- Da Iris și te rog lasă-mi-o pe birou!
- Ok!
L-am lăsat pe doctor în compania lui Figaro. Între timp, eu am pus de cafea. Lui i-am turnat licoarea neagră cu miros îmbietor în ceașca de pe birou și am urcat la etaj să o beau pe a mea, împreună cu Ivana pe care am bucurat-o relatându-i în detaliu despre capriciile lui Figaro și suferințele străjerilor parcului. Evident, pe lângă descrierea în cuvinte i-am arătat și cele câteva fotografii făcute de mine cu mașina fotografică de care nu mă separam niciodată în peregrinările mele. Îmi place să imortalizez imagini frumoase ca să le pot revedea în momentele când singurătatea și nostalgia încearcă să mă agaseze cu umbrele sale. Mi-am propus să vin cu prima ocazie, când va fi deschis, să vizitez și castelul.
(Curtis de Vado e denumirea veche în latină, a unei localități italiene numită azi – Cordovado, din regiunea Friuli Veneto)

Te căutam în galopul cailor sălbatici
Năluci, pierzându-se în nopți cu lună
Printre stânci la malul mării, lunatici.
Te îmbrățișam cu adierile toamnei
Pe aripile păsărilor călătoare.
Eram o flacără vie, o scânteie
Și mă furișam în visele tale
În pașii de tango ai frunzelor căzătoare
Flăcări palide pe cărările
Căprioarelor și te învăluiam
Cu fieratică vrajă, în boncăluitul
Cerbilor. Eram fluviu de flăcări
În inima ta, te plouam
cu potopul de aur din codrii, eram
femeia toamnă și te îmbrățișam
cu geamătul ramurilor
în vârtejurile Nemirului.
Te sărutam cu frăgezimea merelor
roșii și dulcele amărui
din asprimea gutuilor.
Te iubeam cu patima ultimului
cântec al lebedelor.

STĂPÂNUL FURTUNII

Pe acoperișuri norii cerneau plânsul cerului
văduvit de măreția aștrilor nopții,
norii negrii- câinii de atac ai furtunii
gem săgetați de biciul de foc al stăpânului.
Ramurile își frâng mâinile
tremurând de furia vântului care le îndoaie
trupurile în iureșul pasiunilor înfricoșătoare,
dezlănțuit amant în orgii, șuierându-și cu furie
dorințele nesățioase dornic să le înfăptuie.
Se strecoară parșiv în frunziș posedându-le
Tremuratul, gustând cu sălbatică voluptate,
teama arborilor ce i se pleacă frenetic
abandonându-se jocurilor centaurului fantomatic,
Undeva în beznă o poartă uitată deschisă
Se zbate neputincioasă gemând în zvârcolirile
Mistralului, ploaia tremură înfricoșată
când pasiuni îi sfâșia trupu-n șiroaie
zvârcolindu-se sub săruturile amantul sălbatic,
haotic căutând ascunziș în cele mai mici
crăpături. Plânsul ei de fecioară umilită
se transformă-n săbii de gheață aruncate
cu furie pe acoperișuri, ferestre
pe trupul nefericitelor creaturi
ce rătăcesc pe sub cer, în ceasuri
fatale, ale dezlănțuitelor pasiuni.
Se îndoiau toartele cerului,
podul peste râu gemea năpraznic
ca o pasăre neagră între fălcile
ucigașe ale balaurului de ceață,
gata de a fi transformat în mii de fărâme
Înghițit de furiile zmeului, stăpânul furtunii.

Mă dor privirile
de atâtea iluzii în van
tăcerea -mi rănește auzul
perechea de fluturi îndrăgostiții
Îmi întind o scară de jad
Și-un ghem fermecat.
Prind capătul firului
Și arunc ghemul deschizând
Labirinturi.
Soarta mă leagă la ochi
Și mă duce-n răscrucea
destinului, acolo ești tu
necunoscutule, îmi arunc năvodul
Și cazi pradă te zbați la un loc
Cu peștii și strângi la piept
Inima mea, adun în căuș
Teama ta de singurătate
Și o privesc fascinată, o sărut,
O adun și-ți cer înapoi inima
Să le logodim. Îmi propune
Străinul un pact, să urcăm
împreună pe scara de jad
să atingem inima izvorului
viu să-i sărutăm undele
și să bem cupa vieții
să escaladăm muntele
ca să adunăm în năvod stele
și să semănăm luna
cu semințe de vise
când vor fi pârguite
să le savurăm la masa
destinului roadele.

Era perioada vacanțelor estive, Desiree își luase examenul de licență în medicină veterinară și a organizat o petrecere la unul din stabilimentele de-a lungul plajei,pentru a sărbători evenimentul cu prietenii, după petrecerea care cu o săptămână în urmă o organizaseră părinții ei la Belvedere unul dintre localurile cele mai selecte din oraș.Atunci fuseseră invitați: rudele, prieteni de familie și un număr restrâns dintre prietenii săi,lista fiind cenzurată bine de papa.
Ea alesese de această dată să facă petrecerea la stabilimentul SIRENE BLU, unul din numeroasele existente de-a lungul plajei. Stabilimentul avea restaurant cu pizzerie, piscină proprie,aveau plajă bine întreținută, amenajată cu umbrele și sezlonguri de închiriat,ca de altfel toate stabilimentele de-a lungul plajei;aveau ambarcațiuni, de închiriat, bărci cu vele, și tot ce clienții aveau nevoie, serviciul era bun și bucătăria, îi fusese recomandată de oameni de încredere și se preta de minune pentru perteceri private.
Fiind cald și timp frumos de stat la plajă,alesese să facă petrecerea lângă piscină, în aer liber,locul era frumos amenajat, cu sezlonguri,cu ring de dans și mese de lemn, cu umbrele de soare deasupra, gradină cu boscheți de palmieri și trandafiri ce formau între grupurile de mese un fel de separeuri din verdeață și toată acea arie era împrejmuită cu gard înalt de doi metri dintr-o împletitură deasă,deci discreția era asigurată.
Ca meniu,optase pentru platouri reci , băuturi la alegerea invitaților,printre altele șampanie.
Aranjase totul cu discreție, ajutată de două prietene și foste colege de liceu, Diana și Maria Carla și de Marco, un fost prieten din anii de liceu cu care de curând reluase vechea prietenie în mod discret pentru că lui papa, nu i-ar fi făcut deloc plăcere această prietenie.
Demult, când ea era foarte tânără și Marco deasemenea, el fusese cel ce o însoțise la acea petrecere nefastă, unde pentru prima oară încercase alcoolul depășind măsura și fără știrea lui papa el îi oferise și primul spinello și mai târziu o încurajase să încerce și droguri mai tari.
Între timp Marco se schimbase și a convins-o că o iubește mult și îi lipsise enorm prezența ei în viața lui în toți acești ani ce s-au scurs de atunci. El era impresarul unei trupe de băieți și fete care în prezent dădeau spectacole prin localurile de-a lungul plajelor din Pescara și Montesilvano, sau pe unde se iveau ocazii în așteptarea marii ocazii care va fi lovitura vieții lor și care sperau să nu mai întârzie mult.Cântau și pe la diverse petreceri ale cunoștințelor și prietenilor și în seara aceasta erau invitații ei la pertrecere.
Papa și mama erau plecați pentru câteva zile la munte în vacanță și tocmai de aceea reușise Desiree să organizeze totul după placul său și să invite pe cine dorea. Avea 33 de ani și dorea să-și ia viața în propriile mâini acum că terminase universitatea,reușise să treacă examenul de licență și spera să obțină un ajutor de la papa până își va găsi un serviciu, să poată locui singură. Se săturase de condițiile pe care el mereu i le impunea, amenințând că o lipsește de susținerea financiară dacă nu-i dă ascultare.Nu-i vorbă, papa avea și dreptate în unele privințe iar Desiree era destul de onestă să recunoască cinstit, că fără acea mână forte a lui, foarte posibil ar fi ajuns destul de rău dacă ar fi fost abandonată în acel giro de droguri unde mai mai că o atrăsese Marco atunci în trecut.
Acum însă totul era schimbat, ea dorea mult să-și construiască propria viață,să-și facă o carieră, își dorea chiar o familie a sa și copii mai târziu, cu un om care să o iubească pentru sine însăși.Marco părea schimbat în bine,ocrotitor și afectuos cu ea deși pe papa nu-l putea suferi,antipatia fiind reciprocă și fățișă.
Papa, domnul Bruno Belmonte era un medic cunoscut și stimat în oraș, mama Adeline era și ea o femeie respectabilă, era medic farmacist de profesie și Desiree unica lor fiică le cam dăduse de furcă încă de când era o adolescentă, de 17 ani.Intrase într-un anturaj îndoielnic, atrasă de un amic,(același Marco Sabatini) cu vreo câțiva ani mai mare ca ea, care o făcuse să consume alcool și să ia droguri. Norocul a fost că papa fiind un om meticulos care nu făcea niciodată lucrurile pe jumătate observase repede pericolul spre care fiica lui se îndrepta cu inconștiența tinereții fără măcar să-i perceapă gravitatea. Era el deja bănuitor în ce privește cercul de prieteni pe care ea începuse să-i frecventeze de câtva timp și când într-o noapte târziu fiica lui s-a întors de la o petrecere mirosind puternic a alcool și fiindu-i destul de rău,a luat măsuri foarte severe în ciuda protestelor fetei și chiar ale mamei care spera să-și recupereze fiica pe căi mai blânde și mai tolerante. Doctorul Bruno însă,a fost implacabil în deciziile sale de a nu mai permite fiicei să frecventeze amici care în prealabil nu i-au fost prezentați lui și trebuia să știe la orice oră unde e fiica sa și cu cine, altfel Desiree nu avea permisiunea de a se mișca de acasă.
Papa,după părerea lui Desiree a întins cam mult coarda când angajase o persoană ce trebuia să o ducă și să o aducă pe ea acasă și să nu o lase singură la petreceri, un fel de gardă de corp a fetei.Doctorul Bruno Bemonte avusese motivele sale pentru a proceda astfel, pe care tânăra și neexperimentata lui fiică nu le putea înțelege și nu le agrea în ruptul capului.
În munca lui, vedea adesea tinerii ce ajungeau la spital drogați și de multe ori în comă.El știa cât de greu se mai poate recupera un astfel de om ce a devenit dependent de droguri sau alcool, de cele mai multe ori recădeau și era un coșmar nesfârșit viața lor și a părinților sau rudelor din cauza fiului sau fiicei ce căpătaseră dependență de alcool sau droguri. Extrem de rar ieșea câte unul din acest cerc vicios și fatal cu adevărat, oricâtă bunăvoință ar fi avut. Pericolul de recădere era mereu în apropiere pentru că cei ce vând droguri nu lasă să le mai scape prada odată ce le-a căzut în gheare.El era decis să facă imposibilul ca fiica lui,unică să nu ajungă astfel și avut ocazia repede să înțeleagă că nu-i lucru ușor mai cu seamă pentru că ei erau o familie înstărită și Desiree intrase fără să aibă habar într-un cerc foarte periculos cum el știa foarte bine, de la prietenul său de la chestură, care îl informase despre acel blestemat de Marco care reușise să o atragă premeditat pe calea acestui viciu ,el fiind arestat de câteva ori pentru că vindea droguri și mai și consuma fiind dependent.
Desiree era o fire sensibilă și destul de influențabilă, tăria de caracter a tatălui său nu o moștenise ea, cel puțin în aparență.Avea acum.33 de ani era o făptură înaltă și bine clădită făcea regulat sport pentru menținerea condiției fizice,în privința aceasta existând multă asemănare între ea și tatăl ei, avea ochii mari căprui, adumbriți de gene lungi negre un chip cu trăsături plăcute și linii unduioase, nu colțuroase și puternic conturate ca ale tatălui său al cărui chip parcă dăltuit în stâncă cu contururi puternice foarte proieminente, emana prin toți porii o voință foarte puternică și un caracter făcut parcă să domine.
Ea avea o bunătate înnăscută moștenită mai degrabă de la mama sa, Adeline care avea un suflet bun și un caracter blând și maleabil, fapt pentru care soțul său o îndrăgea mult, ea fiind exact contrariu firii aprige și determinate a soțului.Desiree în privința bunătății și a caracterului moștenise mult de la mama sa,și de la bunicul din partea mamei sale. Chiar și acel altruism și încredere prea mare în oamenii pe care abia dacă îi cunoștea, o moliciune de pisicuță languroasă și dornică de mângâiere ce îi dona mult farmec personal.Avea părul lung culoarea aramei ce-i încadra fața prelungă cu oase delicate ,o gură un pic cam mare cu buze cărnoase, partea de jos răsfrântă în jos, îi conferea o expresie copilărească de bosumflare atunci când nu surâdea arătându-și dinții frumoși.Era o făptură fermecătoare fără a fi deosebit de frumoasă și când surâdea se oglindea pe față spiritul ei deschis ,încrezător, solar, atunci devenind cu adevărat frumoasă.
De la tatăl ei Desiree moștenise iubirea pentru medicină, însă ea preferase să urmeze cursurile universității de medicină veterinară ,având o adevărată slăbiciune și pasiune pentru animale.Era totuși un caracter slab și cam delăsător și trebuise să fie mereu împinsă de la spate ca să se țină de școală și de alte treburi pe care avea tendința să le înceapă însă nu le ducea la capăt decât dacă era într-un fel obligată, de severitatea și criticile tatălui său. Era capricioasă și nesigură pe sine și ușor de a fi manipulată de alții, fapt pentru care tatăl său era mereu neliniștit pentru ea, el iubind-o mult și fiind conștient că mai devreme sau mai târziu va trebui să o lase să zboare cu propriile aripi iar el nu era convins că ea e pregătită pentru acest lucru.
În seara aceasta de sâmbătă Desiree se simțea liberă, fericită și mândră de sine. Era excitată de faptul că decisese să dea pe ascuns de ai săi petrecerea aceasta, deși mulți dintre cei invitați nu-i erau cunoscuți bine, fiind prieteni de-ai lui Marco, el îi garantase pentru aceștia când ea manifestase o umbră de ezitare penru a-i invita.El îi spulberase dubiile și ea avea încredere în acest Marco nou, ce devenise el azi.Marco reușise să nu mai consume droguri după ce în prealabil făcuse o cură de dezintoxicare cu trei ani în urmă și acum era curat, nu mai recăzuse. Ea, fiindcă îl iubea ,dorea să-l susțină și să-l facă fericit ca să nu mai ajungă în acel cerc vicios de unde cu greu reușise să se salveze, așa cum el însuși îi mărturisise.
Singurele persoane apropiate care participau la petrecere era Marco, Maria Carla și Diana. Ele îi fuseseră colege la liceu după care un timp pierduseră contactul, până cu câteva luni în urmă când le reîntâlnise la sala de gimnastică,ce începuse să o frecventeze și ea.Ar fi dorit să invite pe Giovanna și pe logodnicul ei, ea fiind o prietenă bună care terminase medicina veterinară cu 2 doi ani în urmă și lucra la o clinică în oraș. Rămăseseră foarte apropiate prietene și o plăcea mult pe Giovana, însă aceasta îl detesta pe Marco.Deasemenea ar fi dorit să invite pe Matteo Pascutti și pe Carla sora lui pe care deasemenea îi îndrăgea și erau nelipsiți la reuniunile de familie și ei o îndrăgeau și fuseseră prezenți la petrecerea de acum o săptămână iar acesta era de fapt motivul pentru care renunțase cu părere de rău să-i invite,la sugestia lui Marco,dacă nu dorea ca părinții ei să afle de petrecerea secretă ce ea o dădea acum.
La ora 19 Desiree era deja la local pentru a-și întâmpina oaspeții.Privind localul pentru care plătise, cum arăta înainte ca ea să-și primească invitații,era mulțumită de felul cum personalul restaurantului aranjase mesele, vasele cu flori de pe mese aranjate în stil ikebana la sugestia ei care era iubitoare de flori și era admiratoare a artei ikebana, dădeau o notă reală de eleganță și fast partiului în aer liber căci aceasta era petrecerea ce o dorise, oaspeții odată sosiți, fuseseră toți anunțați dinainde să-și aducă costumele de baie căci petrecerea fiind intimă ,odată ce oaspeții se încălzeau ,puteau să se acomodeze în ținute lejere, să se răcorească făcând baie în piscină și să se simtă toți în largul lor.Era încântată și mândră de sine, și-i părea rău într-un fel că papa nu putea vedea de ce e ea în stare.
Iată că încep să apară și invitații săi; Primul vine Marco, îmbrăcat în costum estiv de seară cambrat, de culoare negru,cămașă roz și cravată asortată și pantalon sport asortat cum chiar ea îi sugerase.Maco i se adresează cu nonșalanță străduindu-se vizibil să-i fie pe plac,o îmbrățișeză și o sărută pe gură cu foc șoptindu-i:
-Bună seara iubito!Ești răpitoare cu adevărat ,rochia aceasta a ta e foarte șic, îți vine fantastic!
Zicând acestea o ia în brațe și o învârte teatral pe ringul de dans, în aplauze invitaților care deja începuseră să sosească.
-Bună seara amore mio!Și tu îmi pari a fi în fantastică formă!Sunt mândră de tine Marco și te iubesc la nebunie!
Îi șoptește languroasă Desiree încolăindu-i brațele lungi frumos bronzate în jurul gâtului, lipindu-și corpul atletic cu picioare lungi frumoase abia acoperite de rochia scurtă de seară, neagră, din mătase fină ce se mula minunat în jurul său, cu bretele subțiri, iar dedesupt se ghicea vag costumul de baie discret de culoare neagră miniatural.În jurul gâtului purta un colier de aur alb frumos lucrat, cu un medalion în formă de peștișor cu un ochi de diamant, încrustat cu meșteșug , la fel cu cerceii și cu brățara. Il dăruiseră bunicii din partea mamei,cu ocazia petrecerii dată de părinți cu o săptămână în urmă ,pentru ea. Îi făcuseră o frumoasă surpriză că veniseră de la Trieste, din nordul țării,cu trenul. Erau în vârstă și bunicul era suferind,cu toate acestea nu dorise să lipsească de la petrecerea nepoatei lor îndrăgită pentru nimic în lume.
Îi plăcuse mult acest cadou pentru că ei îl comandaseră pentru ea special pentru acestă ocazie. Cu acei peștișori încrustați cu diamante lucrate în filigran,semnificând că ea fiind născută sub semnul peștilor și având o înclinație pentru talismane, pietre norocoase și alte simboluri cu conotații zodiacale ,aceste bijuterii erau de două ori prețioase pentru ea..Era convinsă că aceste bijuterii ce-i deveniseră dragi constituie pentru ea un talisman ce o apără de pericole de aceea le purta cu plăcere și amintirea bunicilor săi o făcea mereu fericită.
Maria Carla și Diana sosiseră și ele împreună și păreau nedespărțite ca de obicei ceea ce îndreptățea cumva vorbele care circulau pe seama lor,că ar fi lesbiene, deși ele negau fățiș și vehement acest lucru spunând că e o calomie. Cine știe? Lumea e rea și pot fi simple invenții, gândea Desiree și apoi pe ea chiar nu o interesa acest aspect la prietenele sale. Din partea sa puteau să fie tot ce dorea, nu le judeca ea după aceste criterii de preferințe sexuale. Era treaba lor și cu ea fuseseră întotdeauna drăguțe, prietenoase și se dovediseră persoane oneste, chiar dacă papa nu dorise să le invite pentru motivul că nu le cunoștea el bine.
Ceilalți oaspeți, erau vreo 12 dintre care doar două fete, una dintre ele, Ella părea a fi anorexică, atât era de slabă sărmana și cealaltă, Gemma o fată scundă și plinuță, ce fuma mult, privindu-i degetele îngălbenite de nicotină . Ceilalți erau amici de-ai lui Marco, 3 dintre ei componenți ai trupei lui Marco, împreună cu Ella anorexica.Desiree nu-i cunoștea pe niciunul, abia dacă îi zărise de vreo două ori fără să-i fi fost prezentați. Deci nu știa nimic despre ei și nici numele nu și le mai amintea bine după ce se salutaseră la sosire.Pentru unul din ei, Nicola,care era destul de în vârstă comparabil cu restul grupului, părea că are peste de 55 și o dezbrăca practic din priviri neluându-și ochii de nevăstuică cu privirile-i libidinoase și nerușinate de la decolteul și de la picioarele ei și nefăcând nici un efort să-și mascheze rânjetul drăcesc și dezgustător de pe fața lui grasă și transpirată cu o mustață slinoasă și părul rar unsuros că părea nespălat.Părea că sunt gata să-i crăpe, hainele prea strâmte pe corpul gras și respingător.Era de-a dreptul furioasă și i-a spus ân față lui Marco că nu-i place deloc cum își permite să o privească acel nesimțit de om.Marco ce dansa cu ea a tras-o într-o parte la o masă în spatele unui boschet de palmieri departe de privirile libidinoase ale amicului său, și în timp ce o acoperea de sărutări i-a dezlegat cu degete îndemânatice bretelele subțiri ale rochiei făcând-o să-i alunece la picioare, între timp umpluse două cupe cu șampanie dintr-o sticlă ce o luase din frapiera cu gheață,apoi tot cu o dorință în voce și priviri a început să o roage să-l ajute să se dezbrace și el de cămașă și cravată în timp ce o incita făcând-o să uite incidentul cu acel libidinos personaj și să-i provoce dorința cu jocul lui înnebunitor de sărutări și atingeri pe corpul ei gol și încălzit. Ea îl ruga să meargă degrabă în piscină, însă el cu încăpățânare o reținea prizonieră între brațele sale lipită de corpul lui tare și o picura cu șampanie pe umeri pe sâni după care o gusta încet , dureros de încet... șoptindu-i că dorește să guste împreună fiecare, cupa lui de șampanie și abia după aceea,poate el se va îndura de ea, să o ducă în brațe în răcoarea piscinei.
Ea s-a prins în jocul lui și a început să soarbă cu sete din cupa ei, apoi picurându-l cu licoarea ce rămăsese,pe care o simțea curgându-i deja ca un foc prin vine, încerca să-l guste și ea, însă simțea deja licoarea băută învăluindu-i parcă mintea și creierul într-o căldură plăcută, moleșitoare și făcând-o să simtă că a început să se topească, să devină lichidă precum licoarea aceea vrăjită, simțea că începuse deja să-i curgă de-a lungul picioarelor topindu-le și transformându-le în masă lichidă ea însăși , tot corpul ei și mintea și că a început deja să se dezintegreze devenind lichid fierbinte ce se scurgea printre brațele iubitului său scurgându-se în nisipul de sub picioarele lor ...devenind neant ...dispărând ea însăși... și Marco și petrecere...
Printre mesele de la petrecere se mișcau cu discreție și îndemânare trei lucrători ai stabilimentului, o femeie mai vârstnică,o tânără în jur de 19-20 ani și un bărbat cam de vârsta femeii care era chiar soțul acesteia iar tânăra Anca pe nume, era fiica lor.Erau toți trei străini, fuseseră angajați la negru căci erau extracomunitari(era în vara anului 2006). Nina și Ștefan Teodoroiu fuseseră angajați la stabiliment pentru stagiunea de vară și se ocupau de curățarea plajei și nivelarea nisipului după ce turiștii se retrăgeau, deschideau umbrelele și șezlongurile pentru turiști din aria de plajă a stabilimentului,aveau grijă de bărcile depozitate într-o baracă mare al cărui lacăt îl închideau și deschideau ei, ocupându-se ca toarte bărcile și ambarcațiunile să fie în stare bună în fiecare dimineață,pentru un salariu modest.Anca le dădea o mână de ajutor în toate serile când termina munca ei, căci era mult de muncă și uneori ,în weekend mai veneau doi băieți angajați și ei de stabiliment. Anca fiica lor, făcea ore la spălat vase și curățenie la bucătăria stabilimentului, mai făcea ore și pe la alte localuri unde reușise să găsească, și locuiau in chirie la niște cunoștințe ale lor într-o singură cameră toți trei.Erau oameni foarte vrednici, îndemânatici și curați,astfel de vreo trei ani lucrau pentru acest stabiliment, munca lor fiind apreciată.
În această seară fuseseră solicitați cu toții pentru a servi la petrecere, pentru a prepara platourile , spăla vase ,curățenie și desigur erau cât mai discreți și se strecurau printre mese încercând să și facă treaba fără a deranja clienții căci li se recomandase să fie discreți și mereu prezenți.Clienții erau lume bună și aceasta era o petrecere privată între prieteni. Anca înțelegea foarte bine italiana și o vorbea, însă în această seară, vorbea doar strictul necesar așa cum i se recomandase. Observase însă lumea de la petrecere și era uimită auzind discuțiile dintre prietenul fetei frumoase care era sărbătorită și unii dintre oaspeți care numai prieteni ai fetei nu erau.Văzuse cu stupoare cum bărbatul gras ce privea pofticios la frumoasa sărbătorită,strecurase ceva pe furiș în paharele fetelor,văzuse cum amicul domnișoarei Desiree care ei îi plăcuse căci părea o femeie fină și educată fiind diferită de majoritatea prietenilor ei, în materie de bune maniere,în timp ce se retrăseseră la acea masă ascunsă de tufe de trandafiri curgători și palmieri ,unde Anca neobservată puțin mai departe de ei, în tăcere curăța resturile de la alte mese debarasând și făcând treaba pentru care era acolo,văzuse clar cum acel Marco înainte de a turna șampanie, vărsase în paharul prietenei conținutul unui pliculeț și bănuise că nu-i lucru curat la mijloc. Ea a devenit atentă și privea ce se întâmplă. A văzut cum fata imediat după ce a băut a căzut inconștientă iar amicul a luat-o mai mult pe sus și a ieșit pe o alee lăturalnică din grădina piscinei, pe plajă unde erau sezlogurile și fiind întuneric nu mai era aproape nimeni pe plajă în afară poate doar de vreun drogat ce dormea pe plajă ascuns, la acea oră.
Nu putea să-i urmeze că risca să fie văzută și avea și de lucru. Fetele celelalte, ce băuseră și ele din paharele aranjate de gras, păreau că se îmbătaseră rău și se simțeau rău, una fiind scoasă din piscină unde leșinase( se chema Maria Carla din câte reținuse Anca) și dusă pe o bancă alături de prietena ei Diana care se simțea rău și scâncea disperată având puternice senzații de vomă. Anorexica părea o mumie și bea decât, fără a atinge mâncarea în timp ce,fata scundă și mai plinuță se simțea și ea destul de rău căci grasul le pusese prafuri în sticla din care băuseră toate,că nu se mai țineau în picioare niciuna.
După un timp ,Anca vede pe Marco că apare la masa grasului singur, Desiree nu se vedea pe nicăieri. Vede pe grăsanul acela slinos cum se scoală de la masă rânjind că a simțit fiori de spaimă presimțind că lucrurile au luat deja o întorsătură sinistră pentru acea sărmană nefericită făptură, Desiree.Nu știa cum să facă să lase un moment treaba, neobservată de fiul patroanei care se alăturase petrecerii părând că îi cunoaște pe gras și pe Marco și să meargă înlăuntru să-l avertizeze pe tatăl său meargă cumva în căutarea acelei fete să o ajute. Dacă pățește ceva pot avea și ei necazuri fiind lucrători fără documente aici, căci ea făcuse cerere de documente și tatăl ei, însă nu se aprobase și deci trăiau cu teama că pot fi prinși și expulzați sau chiar mai rău de când cu acea nenorocită lege Bossi-Fini.
Când într-un târziu vede acel animal scârbos cu numele de Nicola ce vine de afară de pe plajă încheindu-și pantalonii fără rușine, cu cămașa în dezordine, afară din pantaloni, a simțit că o apucă vomitatul și tocmai vroia să plece ea în căutarea acelei fete să o salveze cumva,când vede un altul dintre oaspeți, un slăbănog , care după părerea sa se drogase la masă, că o ia împleticit către plajă și atunci Anca decide repede ca înainte de a anunța pe tatăl său să se furișeze să vadă unde au dus fata. Se strecoară neobservată pe plajă prin spărtura în gard pe unde ieșise Marco cu fata și mai încolo pe plajă vede acel om drogat profitând de corpul complet gol al fetei ce zăcea inertă pe plajă. Și-a înfipt unghiile adânc în carne să nu țipe de oroare și furie se întoarce târâși înlăuntru prin aceeași spărtură și aleargă furișat la tatăl ei să-i ceară să vină grabnic să ajute fata rugându-se tremurând de spaimă ca nu cumva să nu fie moartă, deja și să fie prea târziu pentru ea.
Va urma

În nopți cu lună
când între așternuturi
simt că nu-mi găsesc liniștea
mă ridic ,deschid fereastra și-mi
eliberez spiritul în căutarea
adevărurilor ce până acum
au rămas învăluite-n mister.
Cum se face că-n mine
s-au zămislit vieți și destine
în care se regăsesc semințe de eternitate
dorinți și aspirații ce nu-mi aparțin?
Cine știe! Poate am dat la lumină
Fii, celor ce au venit din stele
Și au creat lumea noastră,
Au plecat apoi în lumea lor de creatori
Și dorind să revină,
Au coborât pe pământ într-o noapte
Cu lună, când spiritul meu iubind
pierdut, călătorea printre stele,
sa cuibărit în sufletul meu, a
ocupat o parte din mine ,
s-a hrănit din spiritul meu,
a crescut în mine,o femeie terrană
o sămânță din spiritul universului său
Dorind să renască...
Pe pământ, sămânță cerească.

De când fusesem angajată în casa Dorei Tomassini mă adaptasem destul de bine,cu cele ce erau de competența mea de îndeplinit în fiecare zi, acceptasem și modul neobișnuit și cam trăznit de a se comporta al Dorei cu mine și cu alții, chiar și glumele sale aiurite nu mă mai speriau ca la început cu toate că de multe ori m-a surprins și-mi provocau reacții pe care mi le controlam greu și deseori când eram surprinsă pe neașteptate aveam reacții normale ale oricărui om luat prin surprindere.
Într-o seară înainte de cină, ea stătea în salonul mare la televizor cu pisicile ce-i făceau companie,fiind mai mereu în preajma sa. Când eu am lăsat-o în salon părea că a ațipise. M-am retras atunci în bucătărie să pregătesc cina și să termin ce mai aveam de făcut pe ziua respectivă.
Când lucrez, nefiind nimeni prin preajmă mă mai las furată de gândurile mele însă orice zgomot sau chemare ajung pentru a-mi distrage atenția și dacă Dora are nevoie de mine, ajunge să cheme sau să sune cum face de obicei și eu merg la ea să văd care-i problema.Uneori însă, ca de pildă în seara cu pricina ea în loc să sune nu are altceva mai bun de făcut decât că-în loc de sonerie conectează cum doar ea e capabilă un lătrat gros de fiară gata de atac. Chiar lângă mine aud o mârâitură agresivă și un lătrat puternic în spatele meu așa din senin ce m-a făcut să tresar puternic. M-a surprins și m-a speriat că mi-a căzut din mâini mixerul cu care frulasem legumele pregătite într-un castron mare, preparate în cremă de legume pentru cina din acea seară, căci trebuia să vină nepotul ei și fratele, Marcus să cineze cu noi și cum era în funcțiune mixerul, castronul plin s-a răsturnat și crema de legume s-a împrăștiat în chiuvetă pe jos și pe șorțul meu .M-am dus enervată în sală căci bestia ei electronică făcea o zarvă infernală ceea ce echivala că are nevoie de mine și când intru mă vede și o apucă râsul iar eu destul de necăjită îi spun:
-Dora, uite ce am combinat, din cauza glumei tale, am compromis toată cina!Conținutul castronului cu crema de verdure e pe șorțul meu ,pe jos în bucătărie și în chiuvetă!Cel puțin când gătesc ai face bine să mă avertizezi cu un miaunat de pisic sau ceva mai blând nu cu lătrat de câini gata să mă sfâșie că mă sperii! Accidenti! Acum ce veți mânca la cină?
Ea se abținea cu greu să râdă ca de o mare ispravă și-mi zice cu o voce moale,mângâietoare:
-Ești o neândemânatică Ingrid! Dai vina pe mine pentru neândemânarea ta! Păcat de cremă! Îi promisesem lui Marcus cremă de legume că ultima dată i-a plăcut mult cum ai prepat-o!
-Îi vom spune că din cauza spiritului tău pus pe șotii nu poate să se bucure de această plăcere astă seară!
-Nu sunt destule verdure în frigider să faci altă cremă?
-Nu sunt suficiente, și apoi trebuie să întârziem cu cina dacă trebuie să le gătesc din nou!
-Nu face nimic ,Ingrid dute și te schimbă și te spală și spune-mi ce ai putea să prepari în loc de cremă ?
-Pot face altă cremă cu legume din congelator dar voi întârzia cu cina desigur!Și te rog de această dată barem, fără lătrături de câini când eu gătesc dacă dorești să cinezi azi, Dora!
Ea surâde și zice:
-Data viitoare voi improviza să trimit o pisică să te cheme ca să nu te sperii așa tare că ești capabilă să mă ții nemâncată!
-Și te implor Dora nu –mi mai trimite fantome ce miros așa oribil că mă îmbolnăvesc de hepatită sau fac un infarct de groază și rămâi fără mine cara!
VA URMA
Ea zâmbește în spatele unui evantai pe care obișnuiește s-ăl aibă mereu cu sine, o piesă delicată dintr-un lemn fin lucrat cu încrustații și dantelă pe margini, destul de veche, o adevărată bijuterie antică, cred că o amintire de familie.
-Va bene Ingrid,vom vedea ce se poate face!Ți-am mai spus că spiritele nu sunt sub stăpânirea mea cara!
-Totul e sub controlul tău aici Dora!Tare aș dori să știu dacă cumva te-ai inspirat din cartea lui Jules Verne pentru a mă bântui pe mine cu spiritele din acea mașinărie infernală a ta! Cred că te-ai inspirat din romanul lui,”CASTELUL DIN CARPAȚI”.
În timpul acesta eu venisem în bucătărie , curățasem dezastrul ce l-am provocat acolo și puneam la foc deja alte legume pentru cină.Ea mă urmase și se oprise cu scaunul ei pe roți în fața ușii, mă privea gânditoare și nu aș putea spune că privind-o nu mă impresiona.Degaja micuța sa făptură, o impresie de forță de caracter inteligență și finețe de spirit,ochii ei mari căprui puțin visători chiar triști uneori și foarte frumoși în ciuda vârstei când surâdea te fascina și te cucerea Mulți dintre vechile sale cunoștințe, prieteni sau vecini, scandalizați de acele ciudate sâcâieli și manii ale sale o detestau pe de o parte însă în ciuda neajunsurilor ce le provoca nu știu cum făcea că îi îmbuna și le trecea repede supărarea, ca spre exemplu:Un vecin destul de în vârstă, Hector, cu o seară în urmă își scosese la plimbare cățelul și trecând pe stradă liniștit, se vede că în acel moment Dora plictisită observa strada prin ecranul interfonului conectat la poartă și l-a văzut trecând. Atunci, fără ezitare a pus în funcțiune microfonul sau cum naibii se numește mecanismul acela al său ce imită lătratul de câini și alte grozăvenii și au început să mârâie și să-l latre pe bietul om și pe câinele său o haită fioroasă de dulăi ,din microfonul de la poartă. Efectul a fost mai tare decât la mine cu castronul de legume.Cățelul s-a speriat rău și a început să latre înfricoșat dorind să scape și să o rupă la fugă târându-l pe bietul bătrân care și el s-a speriat fiind luat prin surprindere. Se vede însă că nu era prima dată că i se întâmpla beleaua că după ce a reușit să se recompună după primul șoc și lătrăturile au încetat iar ticăloasa de Dora aștepta satisfăcută reacția , el s-a apropiat de poartă și a început să-i zică de toate:
-Vechie strega,pazza! Vai al inferno!(bătrână vrăjitoare nebună! Du-te în infern!)și altele din acestea . Ea a pus din nou câinii și el s-a îndepărtat repede în culmea furiei proferând amenințări teribile în timp ce Dora jubila de plăcere și satisfacție frecându-și mâinile mulțumită că l-a speriat pe bietul Hector.Eu o priveam din hol aiurită și sincer, mă amuzam pe tăcute după care bat la ușă deși era deschis și intru zicându-i :
-Dora , ce se întâmplă ? Afară se aud lătrături teribile de câini și înjurături! Iar ai slobozit demonii tăi contra vreunui trecător pe stradă?
-Vatene!Vatene!(pleacă!pleacă!) Nu te-am chemat pe tine cara! Fai cavoli tuoi!(vezi-ți de treabă!)
Am ieșit căci nu doream să o enervez, temându-mă de ce i-ar mai putea trece prin minte să-mi improvizeze mie.La sfârșitul săptămânii s-a împăcat cu Hector, l-a invitat la ea împreună cu alt vecin Giorgio la fel de în vârstă și două femei, Federica care era ceva mai tânăra și Bea în jur de 80 de ani și amică foarte bună cu Dora și la fel de trăsnită.După ce s-au săturat de jucat cărți, au început să facă ședințe de spiritism.
Bea, fiind mediumul care invoca spiritele, în timp ce toți ceilalți se țineau de mâini în jurul mesei cu lumina stinsă și lumânări aprinse. Am fost invitată și eu să particip și desigur că nu am ratat ocazia ,fiind prima ședință de spiritism la care asistam! Muream de curiozitate cum e și natural și a fost o experiență interesantă.
Bea printre alte spirite a invocat și pe Fiorinda la cererea Dorei,pentru că eu continuam să fiu sceptică în ce privește existența fantomelor și ea dorea să mă convingă de contrariu cu argumente. Bea a vorbit cu vocea spiritelor invocate ,dând răspunsuri la întrebările celor prezenți că eu gândeam că dacă totul e o cacealma apăi negreșit doamna aceasta trebuia să se facă actriță că juca foarte bine rolul. Dora a dorit să îi pun eu o întrebare spiritului chinuit al Fiorindei și cum nu prea știam ce să întreb am întrebat prin intermediul Beatricei firește că doar ea le auzea pe spirite, ce vrea de la mine de mă bântuie?
Bea din nou a intrat în transă și mi-a vorbit cu vocea Fiorindei, care mi-a spus că nu poate să plece, și are nevoie să fie ajutată și a lansat un hohot teribil de plâns prin intermdiul madamei Bea. Atunci s-a produs nu știu cum, acea senzație de frig în cameră care ia înfricoșat pe toți și mirosul neplăcut și madam Bea a căzut leșinată pe scaun Eu am sărit și am aprins lumina și Bea era în continuare și madam Federica i-a apropiat de nas o sticluță cu picături care au făcut-o să se trezească din leșin. Părea foarte real totul așa că nu știam ce să mai cred.
În sinea mea am hotărât să recurg seară de seară la talismanele mele din valiză; agheasmă cruciulița sfințită mi-am pus și o iconiță sfințită la căpătâi cartea de rugăciuni, căci începusem să simt fiori reci doar gândind că am nimerit într-o casă bântuită cu adevărat, în plus nu știam cum poate fi ajutată o fantomă. Fiorinda nu răspunsese căci mediumul căzuse leșinat de epuizare și emoții ,cel puțin acestea au fost explicațiile ce mi le-a dat madam Fderica care din câte mi-am dat eu seama o aseconda pe bătrână...De atunci Fiorinda nu a mai apărut niciodată și eu am refuzat să mai particip la vreo ședință de spiritism. Concluzia mea a fost că totul e regizat.

Cred că eu am dreptate pentru că după ce am cunoscut bine pe Dora mi-a lăsat o senzație aparentă de forță interioară și în același timp de fragilitate, din cauza infirmității sale. Era fără tăgadă o persoană deosebită, puternică și cu invențiile sale teribile cred că se străduia să compenseze acea infirmitate ce o lovise prematur. Își colora existența cu un suflu de vitalitate ,în felul său folosindu-și fantezia și cunoștințele profesionale căci ea fusese o ingineră foarte apreciată într-un institut de cercetări și încă mai colabora cu vechii săi colegi din câte am aflat eu pe parcursul șederii în serviciul ei.Ea mă uimea și cu alte lucruri , credea că plantele sunt vii și comunică cu cine știe să le asculte și știa să fie foarte convingătoare căci studiase acest fenomen. Voi reveni cu detalii despre acest lucru mai târziu.
Făcuse împreună cu nepotul său și cu susținerea unor vechi colaboratori de la institutul unde lucrase, un sistem de alarmă neobișnuit, la proprietatea sa, cu care a reușit să îndepărteze hoții speriindu-i de moarte dându-le certitudinea că au intrat pe o proprietate bântuită de spirite. Ea se și distra singură și gândesc că astfel reușea să se bucure de un sentiment de autostimă, faptul că din acel scaun cu rotile reușea să facă încă lucruri de care noi ceilalți muritori le considerăm subiect de saint fiction Despre acest lucru aflasem de la Andrea și mi-a fost confirmat când într-o zi la prânz au venit trei foști colegi de ai săi de la instituția unde ea lucrase ,o femeie și doi bărbați. Era prezent și Andrea nepotul ei care se pare că preluase postul Dorei și lucrase un timp sub directa ei îndrumare.
Ei bine, acele persoane s-au amuzat copios în timp ce vorbeau de episodul cu hoții, ce încălcaseră proprietatea bătrânei. Le păruse excelentă invenția, sistemului de alarmă atât de original și eficace.Sau distrat copios și de farsele ce le făcuse ea la diverși trecători despre care au aflat de la nepot,ea stând tăcută și cuminte și pe față i se contura doar un trist surâs în spatele nelipsitului său evantai.Privind-o din colțul meu, discretă, aveam sentimentul că am dinainte o mare doamnă.
Oaspeții săi din acea seară și-au amintit de farse lugubre ce le făcea în trecut unora din colegii săi, de unde am dedus eu că aceasta era o mai veche pasiune a ei ce o posedase și când era mai tânără.
Când i-am vorbit eu se Jules Verne ,a micșorat ochii și mi s-a adresat cu oarecare interes:
-Se pare că tu ai citit jules Verne. Îmi plăcea și mie când eram copilă și trebuie să afirm că ideile sale de vizionar au fost puse în practică de cei ce au venit după el, însă nu are legătură cu sistemul meu care e mult mai avansat. E uimitor însă câte invenții geniale au fost inspirate realizatorilor lor ,tocmai de idei preluat din cărți foarte vechi. Mulți din marile genii ale umanității au mărturisit că cele mai incredibile idei le-au fost inspirate din studiul Bibliei.
O ascultam în tăcere în timp ce preparam cina și îmi dădea impresia că la un moment dat se lăsa furată de propriile reverii și îmi părea că mai mult se adresa propriului sine cu aceste conversații, decât mie.
În cele din urmă mă complimenta că-s o bună ascultătoare și se retrăgea în sine, devenind tăcută și gânditoare.
Am terminat de preparat cina în seara aceea ,când și-au făcut apariția cei doi oaspeți așteptați și eu am fost totuși în măsură să le servesc mult dorita cremă de legume pentru care am fost la final și complimentată de ei și de Dora în egală măsură.
A doua zi fiind duminică aveam liber și pentru că era timp frumos am decis să merg la Veneția împreună cu două prietene de la Pordenone, ca să-mi limpezesc un pic mintea după experiențele mele în casa Dorei.
M-am întâlnit cu Liliana, prietena la care eu fusesem găzduită până mi-am găsit de muncă și cu Maria o altă româncă cu care mă împrietenisem de când venisem î aceasă parte a Italiei.

Va urma.

După ce ne-am băut cafeaua, am ieșit împreună cu Dora la o plimbare în parc,urmate de una din cele două pisici persane ale sale, una pe nume Basti,de culoare galbenă cu păr lung și ochi aurii, cealaltă Siky de culoare gri cu ochii de culoare aurie, era cea pe care eu o văzusem mai devreme urmărită de un motan negru în parc.Dora tocmai mi se confesează gânditoare:
-Unde o fi dispărut Siky că nu o văd de azi de la prânz!Strano(ciudat),de obicei adoră să facă merereu un pisolino(să dormiteze)după prânz!
-Dora cred că Siky azi a avut o întâlnire de amor în parc!Am văzut cum o urmărea un motan mare negru!
-Uffa Ingrid! Ce spui, că Siky a mea era..seguită(urmărită) de un randaggio(vagabond)? Aici în parcul meu? Nu pot să concep că acest lucru e posibil!Acel animal a surprins-o introducându-se pe proprietate ca un hoț! Ce grozăvie!Sărăcuța mea dragă! Să o căutăm și să o aducem în casă, Ingrid!
-De acord Dora!
Ea începe să cheme pisica pe aleea parcului însă în zadar. Pe Siki, am găsit-o întinsă pe terasa de la parter a casei la întoarcere se încălzea la soare indiferentă la neliniștea ce provocase stăpânei sale.Între timp, noi ne-am continuat plimbarea în interiorul parcului pe o alee , printre copacii înalți.Tot mergând, am ajuns la un boschet din tufe de liliac și trandafiri cățărători ce formaseră o adevărată perdea în culori și ascundeau vederii un lac cu o insulă mică în mijloc,unde își aveau adăpostul păsări de apă;gâște, rațe și alte specii sălbatice ce cuibăreau libere pe insulă și pe lângă malurile lacului. Pe partea cu pădurea aleea era împrejmuită cu un gard de plasă de sârmă.
Aleea pe care noi mergeam se termina cu un pod de lemn ce se prelungea deasupra apei cu o terasă amplă semirotundă din scânduri cu balustradă și două bănci.Terasa era umbrită de ramurile ce curgeau către oglinda verde a apei, ale unor sălcii plângătoare care judecând după grosimea trunchiurilor aplecate deasupra apei aveau circa un secol .De pe terasa aceea, priveam oglinda apei limpezi de culoare verde unde se vedeau o mulțime de pești de toate mărimile ce înotau printre plantele acvatice care crescuseră pe fundul lacului.De-a lungul malurilor creșteau anini, multe specii de sălcii ce mărgineau aleea care înconjura lacul. Ceva mai departe de terasa unde noi poposiserăm, se vedea un alt podeț peste un râu care era și hotar într-e proprietatea Dorei și a fratelui său,Marcus, și curgea pe lângă sera cu răsaduri de legume și flori.Dincolo de seră era o grădină de legume,câteva joarde de vie, și o livadă de pomi fructiferi.În spatele serei, după ce ne-am apropiat venind pe aleea ce cotea de la lac s-a înfățișat privirii o grădină de flori, cu o mică fântână într-un colț, la umbra câtorva tufișuri ,alături fiind o bancă și un leagăn.Pe bancă am făcut un mic popas la cererea Dorei.De acolo aleea cotea din nou către intrarea din spate a casei, se urca pe terasă pe o mică rampă special amenajată pentru scaunul Dorei și de aici de pe terasă se intra direct în bucătărie.Pe pervazurile terasei și pe doi stâlpi erau agățate ghivece cu mușcate , azalee și alte flori curgătoare în diverse culori. Totul era făcut pentru a încânta ochiul și se vedea că exista o mână ce se ocupa de toate aceste plante.Dora plătea pe un om care se ocupa de grădină,astfel totul era bine întreținut, și iarba era periodic tăiată.Locul era cu adevărat încântător.
Am intrat în salon, unde Dora a dorit să rămână singură să citească o carte ce stătea pe un raft al bibliotecii alături de unul din fotoliile din piele neagră, în compania pisicilor sale ce se întinseseră ,una pe fotoliul celălalt de piele și alta pe un covoraș galben cu maron care era întins pe parchet pentru ele, fiind de fapt două covorașe asemănătoare așezate în fața semineului,eu în acest timp mă ocupam de pregătit cina în bucătărie.
În această seară nu erau așteptați oaspeți, părinții lui Andrea își anunțaseră vizita pentru prânzul de a doua zi.În timp ce eu adâncită în gânduri tăiam salata și mă pregăteam să o spăl,ușa la salon fiind închisă, aud un ușor foșnet căruia nici nu i-am dat atenție crezând că e vreuna din pisici, până nu am simțit că ceva se mișcă pe lângă piciorul meu și mă pregăteam să împing cu piciorul crezând că e Siky,o clipă zărind în fugă ceva de culoare gri mișcându-se la piciorul meu. A durat mai puțin de o secundă să realizez că de fapt era un șobolan și nu pisică.Am țipat simțind că mi se ridică părul în cap de repulsie și spaimă ,șobolanii și șoarecii chiar mititei, sunt practic ceea ce pe mine mă scoate din minți doar când le văd la distanță, dar dacă se mai urcă și pe piciorul meu...îmi pierd controlul dea dreptul. Se poate imagina deci, reacția mea în acest caz. Am scos un țipăt teribil de spaimă și dintr-un salt eram pe masa de marmură ce se întindea de-a lungul peretelui între chiuvetă și aragaz în timp ce castronul în are trebuia să pun salata l-am aruncat instinctiv în direcția agresorului, în același moment fără să stau pe gânduri,făcând un zgomot asurzitor.Șoarecele în mod ciudat sa răsturnat cu burta în sus și continua să bată din cele patru picioare fără încetare ca și cum dorea șă alerge prin aer ,în timp ce eu îl priveam oripilată de pe masa unde mă urcasem neștiind ce să mai fac.
În acea situație penibilă pentru mine, intră în bucătărie Dora alunecând mai ușor ca o pisică pe scaunul ei silențios , prin ușa care nu știu cum era întredeschisă deși eu am închis-o mai înainte.
-Ingrid ,ce se întâmplă?Te-am auzit țipând și credeam că poate te-ai tăiat din greșeală...sau te-ai speriat de șoricelul lui Basti?E doar o jucărie,dragă nu-i real !
Îmi zice ea cu voce suavă străbătută de o ironie subtilă și un surâs răutăcios și satisfăcut i se lățea pe față ,nici măcar nu încerca să-l mascheze privind cu milă acea vietate scârboasă ce continua să-și miște picioarele prin aer. Îi răspund coborând de pe masă, culegând castronul de pe jos și privind mai îndeaproape șoarecele care dacă nu mi-ar fi spus că-i o jucărie, ași fi jurat că-i real:
-Ah Dora, cum de a ajuns el pe piciorul meu singur ,dacă e o jucărie căci nu era aici puțin mai devreme și pe unde a intrat, că ușa era închisă?Te rog să mă pui la curent dacă mai sunt prin casă astfel de jucării surpriză ca să nu mă mai sperii! Nu aș dori ca într-un acces de surprize din acestea să-mi cadă din mâini vreun vas de porțelan sau de cristal și să se spargă! Bine că acest castron nu s-a spart când mi-a căzut!
Ea îmi răspunde râzând:
-Eu l-am pus în mișcare cu telecomanda dorind să le distrez pe pisici! Scuză-mă dragă nu mi-am închipuit ce efect poate avea asupra ta!
-Cred că tu ai pus jucăria intenționat să se miște pe lângă mine ca să te distrezi tu,nu doar pisicile Dora!Aceasta e o răutate, trebuie să recunoști, signora!
Mă scruta cu privirea ei din ochii negrii fără nici un regret pentru gluma aceea răutăcioasă și am fost convinsă că voi mai avea parte de multe altele de acest fel. Acesta fiind doar un preludiu.Viitorul mi-a dat perfectă dreptate,m-a convis pe deplin că Dora e neântrecută în astfel de farse și de fiecare dată mă lua prin surprindere.
Trecuse mai mult de o săptămână de când venisem în casa Dorei și credeam că eram la curent de-acum cu trucurile sale ,când într-o seară târziu, după ce ea se dusese la culcare demult, eu nu aveam somn și citeam în camera mea , rezemată între perne, la lumina veiozei.Era cred , miezul nopții, lectura era interesantă și mă captivase în așa măsură că-mi fugise somnul. La un moment dat lumina veiozei începe să pâlpâîe ca o flacără și s-a stins. Am crezut că s-a ars becul și am decis să mă culc imediat,fără să cobor din pat și să aprind lumina, când camera începe să se lumineze de o lumină confuză, ca o ceață ușor luminoasă.Stăteam întinsă în pat cu ochii larg deschiși perfect trează, când ușa de la cameră a început să se deschidă ușor...ușor și deodată...pac! se dă de perete cu zgomot ca deschisă de un curent de aer și pe ușă începe să intre în cameră o ceață lăptoasă de formă lungă care încet, încet, prindea formă umană ...păr lung, ochii ca de spectru că se vedea prin acea formă translucidă, avea fața vânătă, și descărnată, încât se vedeau contrurul oaselor prin transparența acelui abur lăptos din care era creată acea himeră ,ce răspândea și un miros neplăcut și o senzație de frig, însă nu de la un curent de aer ci un frig de parcă eram în prezența unui mort sau a unei stafii. Stafia aceea de abur era lugubră și întindea mâinile descărnate spre mine parcă a rugă, sau cerea ajutor și scotea gemete slabe dar oricum părea atât de reală că ași fi murit de frică dacă nu ași fi fost ferm convinsă că madame Franchestein... da am zis bine, Dorei i se potrivea mai degrabă supranumele acesta în loc de madame Einstein.
Franchestein! Îi venea perfect acest nume, ca o mânușă dacă e capabilă să clocească în căpșorul acela pervers al ei astfel de planuri sinistre ,că mi-ar fi înghețat sângele de spaimă în prezența acelui spectru ce-mi invadase camera în miez de noapte, dacă Andrea nu m-ar fi prevenit de ceea ce mătușa lui e capabilă.
Stăteam nemișcată în pat contemplând acea operă perfectă a Dorei și deși știam sigur că e un fals, tot simțeam fiori reci cum îmi curgeau prin vine.Reușea să mă impresioneze totuși, mai ales că a venit deasupra patului meu, sa aplecat deasupra mea privindu-mă și deodată a început să hohotească lugubru provocându-mi greață cu mirosul acela urât și cu aerul rece ca de criptă cu care-mi umpluse camera ,după care iese din cameră brusc lăsând în urma sa o dâră de ceață rece și un vaiet prelung ce se îndepărta pe scări spre etaj. În tot acel timp eu nu am putut să mă mișc, am stat ca paralizată Mulțumeam în gând lui Dumnezeu cu căldură că l-a luminat pe nepotul vrăjitoarei celei diabolice să mă prevină ca să nu mor de frică și pentru Dora simțeam în acel moment că o uram din tot sufletul.Eram decisă ca dimineață să îi spun ce cred eu francamente (dea dreptul) despre ea,oricât mă va costa acest lucru! Dar odată cu dispariția fantomei s-a aprins din senin veioza și atunci tensiunea din mine s-a topit și am reușit să mă mișc, inima a început să-mi bată cu putere din cauza furiei ce simțeam cum crește și iar crește înlăuntrul meu ,până m-a făcut să sar din pat instantaneu, am aprins lumina, am ieșit în coridor deși în treacăt am observat că era trecut de miezul nopții, am aprins lumina în coridor și în salonul mare și desculță m-am apropiat de ușa de la apartamentul vrăjitoarei o deschid ușor fără să fac zgomot intru în holul apartamentului său fiindu-mi de folos lumina din coridor, împing ușurel ușa de la dormitorul ei sperând să nu mă observe imediat și privesc în cameră. Dora era în patul său și după aparențe părea că doarme somn profund, lucrurile sale, scaunul erau toate așa cum le lăsasem eu când o ajutasem să se bage în pat . Nimic nu părea că se mișcase de atunci în camera sa.
Atunci cum naiba a făcut ea de a creat coșmarul acela ,căci pentru a ajunge la acel panou al ei ar fi trebuit să coboare din pat să coboare singură în scaun și după aceea să se întoarcă în pat din nou.Nu o credeam capabilă șă facă cu ușurință toate astea , doar dacă nu a programat dinainte totul … Cred că are secretele sale cum se fac aceste lucruri că nu degeaba au supranumit-o Einstein. E un geniu diabolic și nici cel puțin nu pot să o acuz așa fără probe concrete. Oricum a doua zi voi găsi o modalitate de ai reproșa că altfel îmi trimite stafia aceea iar în cameră peste mine și numai amintindu-mi acel miros fad mi se încrețește pielea de silă.
A doua zi la micul dejun în timp ce beam cafeaua împreună, i-am reproșat supărată teatru de la miezul nopții și i-am spus clar că sunt deja la curent că totul e regizat de ea. M –a privit intens fără să zânbească ,chiar părea tristă și deprimată și mi-a spus: -
- Ingrid, de ce crezi că coșmarul tău ar fi fost provocat de mine? Eu nu am provocat așa ceva, nici nu aș putea. Aceea care spui că te-a vizitat pe tine azinoapte cred că a fost spiritul Fiorindei ,știi… femeia din tablou care nu-și găsește liniștea că a avut o moarte violentă, îți voi povesti odată cine a fost ea și cum a murit!
- Accidenti Dora! Nu doresc să-mi povestești nimic din toate astea, nu vreau deloc să aflu povestea Fiorindei și să mă sperii și mai tare cu sugestiile tale lugubre. Tot ce te rog e să nu mai trimiți fantoma aceea în camera mea!Avea un miros oribil!
-Cred Ingrid, a murit înecată! Îmi pare rău cara, dar fantomele fac cum vor ele, nu le trimit eu! Se vede că a ales să te bântuie pe tine de data aceasta!
-Nu te teme Ingrid, Fiorinda bântuie casa aceasta și parcul de 100 de ani însă nu face nici un rău!Am întâlnit-o și eu de multe ori!
Tu ești nou venită și cred că a dorit să te cunoască!
Era de neconceput cât de răurăcioasă era bătrâna aceasta, de-a dreptul machiavelică!Dorea să mă facă să cred cu orice preț că aceasta e o casă bântuită și să mă sperie. Și eu care începusem să cred că îi eram simpatică. I-am spus-o și ea mă privea cu o expresie ofensată și tristă ce părea foarte convingătoare…
Va urma.

-

(