STĂPÂNUL FURTUNII
Pe acoperișuri norii cerneau plânsul cerului
văduvit de măreția aștrilor nopții,
norii negrii- câinii de atac ai furtunii
gem săgetați de biciul de foc al stăpânului.
Ramurile își frâng mâinile
tremurând de furia vântului care le îndoaie
trupurile în iureșul pasiunilor înfricoșătoare,
dezlănțuit amant în orgii, șuierându-și cu furie
dorințele nesățioase dornic să le înfăptuie.
Se strecoară parșiv în frunziș posedându-le
Tremuratul, gustând cu sălbatică voluptate,
teama arborilor ce i se pleacă frenetic
abandonându-se jocurilor centaurului fantomatic,
Undeva în beznă o poartă uitată deschisă
Se zbate neputincioasă gemând în zvârcolirile
Mistralului, ploaia tremură înfricoșată
când pasiuni îi sfâșia trupu-n șiroaie
zvârcolindu-se sub săruturile amantul sălbatic,
haotic căutând ascunziș în cele mai mici
crăpături. Plânsul ei de fecioară umilită
se transformă-n săbii de gheață aruncate
cu furie pe acoperișuri, ferestre
pe trupul nefericitelor creaturi
ce rătăcesc pe sub cer, în ceasuri
fatale, ale dezlănțuitelor pasiuni.
Se îndoiau toartele cerului,
podul peste râu gemea năpraznic
ca o pasăre neagră între fălcile
ucigașe ale balaurului de ceață,
gata de a fi transformat în mii de fărâme
Înghițit de furiile zmeului, stăpânul furtunii.
-->
Comentarii
Vă mulțumesc tuturor cu mult drag și prețuire!
Felicitari pentru un poem atat de frumos!
Frumos!
Se îndoiau toartele cerului,
podul peste râu gemea năpraznic
ca o pasăre neagră între fălcile
ucigașe" Frumos!