MĂ CREDEAM NEMĂRGINIRE

[maria giurgiu]

Timpul mă amăgea
Cu eternitatea
Dacă voi curge laolaltă cu firele
De nisip din clepsidră spre negurile
Vorticoase ce se revarsă în nemărginire.
M-a zidit în clipele ce alergă
Inexorabil, în cursă fără întoarcere
și m-a înghițit într-o clipire.
Mă crezusem o pasăre curcubeu
iubită de voracele zeu
Și eram doar o fărâmă de clipă
Într-o infinitate de epoci apuse.
Mă crezusem un val de iubire
într-un ocean infinit de simțire,
mă vedeam sărutând cu ardoare
dansul languros al sirenelor,
balerine ale adâncurilor
și eram de fapt arzătoare
șoaptă și cântec al inimii.
Mă visam rază de soare
Ce se coboară din văpaia zorilor
să-și oglindească cosițele
aurii în străluciri de cristal ale
firelor de iarbă cu perle
Și se îmbăiază în miresme florale,
când eram doar picătura de rouă
răcorind sărutul razei de soare.
Mă simțeam pulsând laolaltă
Pentru anii ce-au trecut
Și anii ce vin, cu inima universului
Eram vers de iubire în cântecul infinitului,
În șoaptele valurilor,
În lacrimile frunzelor și petalelor
Sărutate de văpaia razelor
în mirajele clipelor.

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]