După ce ne-am băut cafeaua, am ieșit împreună cu Dora la o plimbare în parc,urmate de una din cele două pisici persane ale sale, una pe nume Basti,de culoare galbenă cu păr lung și ochi aurii, cealaltă Siky de culoare gri cu ochii de culoare aurie, era cea pe care eu o văzusem mai devreme urmărită de un motan negru în parc.Dora tocmai mi se confesează gânditoare:
-Unde o fi dispărut Siky că nu o văd de azi de la prânz!Strano(ciudat),de obicei adoră să facă merereu un pisolino(să dormiteze)după prânz!
-Dora cred că Siky azi a avut o întâlnire de amor în parc!Am văzut cum o urmărea un motan mare negru!
-Uffa Ingrid! Ce spui, că Siky a mea era..seguită(urmărită) de un randaggio(vagabond)? Aici în parcul meu? Nu pot să concep că acest lucru e posibil!Acel animal a surprins-o introducându-se pe proprietate ca un hoț! Ce grozăvie!Sărăcuța mea dragă! Să o căutăm și să o aducem în casă, Ingrid!
-De acord Dora!
Ea începe să cheme pisica pe aleea parcului însă în zadar. Pe Siki, am găsit-o întinsă pe terasa de la parter a casei la întoarcere se încălzea la soare indiferentă la neliniștea ce provocase stăpânei sale.Între timp, noi ne-am continuat plimbarea în interiorul parcului pe o alee , printre copacii înalți.Tot mergând, am ajuns la un boschet din tufe de liliac și trandafiri cățărători ce formaseră o adevărată perdea în culori și ascundeau vederii un lac cu o insulă mică în mijloc,unde își aveau adăpostul păsări de apă;gâște, rațe și alte specii sălbatice ce cuibăreau libere pe insulă și pe lângă malurile lacului. Pe partea cu pădurea aleea era împrejmuită cu un gard de plasă de sârmă.
Aleea pe care noi mergeam se termina cu un pod de lemn ce se prelungea deasupra apei cu o terasă amplă semirotundă din scânduri cu balustradă și două bănci.Terasa era umbrită de ramurile ce curgeau către oglinda verde a apei, ale unor sălcii plângătoare care judecând după grosimea trunchiurilor aplecate deasupra apei aveau circa un secol .De pe terasa aceea, priveam oglinda apei limpezi de culoare verde unde se vedeau o mulțime de pești de toate mărimile ce înotau printre plantele acvatice care crescuseră pe fundul lacului.De-a lungul malurilor creșteau anini, multe specii de sălcii ce mărgineau aleea care înconjura lacul. Ceva mai departe de terasa unde noi poposiserăm, se vedea un alt podeț peste un râu care era și hotar într-e proprietatea Dorei și a fratelui său,Marcus, și curgea pe lângă sera cu răsaduri de legume și flori.Dincolo de seră era o grădină de legume,câteva joarde de vie, și o livadă de pomi fructiferi.În spatele serei, după ce ne-am apropiat venind pe aleea ce cotea de la lac s-a înfățișat privirii o grădină de flori, cu o mică fântână într-un colț, la umbra câtorva tufișuri ,alături fiind o bancă și un leagăn.Pe bancă am făcut un mic popas la cererea Dorei.De acolo aleea cotea din nou către intrarea din spate a casei, se urca pe terasă pe o mică rampă special amenajată pentru scaunul Dorei și de aici de pe terasă se intra direct în bucătărie.Pe pervazurile terasei și pe doi stâlpi erau agățate ghivece cu mușcate , azalee și alte flori curgătoare în diverse culori. Totul era făcut pentru a încânta ochiul și se vedea că exista o mână ce se ocupa de toate aceste plante.Dora plătea pe un om care se ocupa de grădină,astfel totul era bine întreținut, și iarba era periodic tăiată.Locul era cu adevărat încântător.
Am intrat în salon, unde Dora a dorit să rămână singură să citească o carte ce stătea pe un raft al bibliotecii alături de unul din fotoliile din piele neagră, în compania pisicilor sale ce se întinseseră ,una pe fotoliul celălalt de piele și alta pe un covoraș galben cu maron care era întins pe parchet pentru ele, fiind de fapt două covorașe asemănătoare așezate în fața semineului,eu în acest timp mă ocupam de pregătit cina în bucătărie.
În această seară nu erau așteptați oaspeți, părinții lui Andrea își anunțaseră vizita pentru prânzul de a doua zi.În timp ce eu adâncită în gânduri tăiam salata și mă pregăteam să o spăl,ușa la salon fiind închisă, aud un ușor foșnet căruia nici nu i-am dat atenție crezând că e vreuna din pisici, până nu am simțit că ceva se mișcă pe lângă piciorul meu și mă pregăteam să împing cu piciorul crezând că e Siky,o clipă zărind în fugă ceva de culoare gri mișcându-se la piciorul meu. A durat mai puțin de o secundă să realizez că de fapt era un șobolan și nu pisică.Am țipat simțind că mi se ridică părul în cap de repulsie și spaimă ,șobolanii și șoarecii chiar mititei, sunt practic ceea ce pe mine mă scoate din minți doar când le văd la distanță, dar dacă se mai urcă și pe piciorul meu...îmi pierd controlul dea dreptul. Se poate imagina deci, reacția mea în acest caz. Am scos un țipăt teribil de spaimă și dintr-un salt eram pe masa de marmură ce se întindea de-a lungul peretelui între chiuvetă și aragaz în timp ce castronul în are trebuia să pun salata l-am aruncat instinctiv în direcția agresorului, în același moment fără să stau pe gânduri,făcând un zgomot asurzitor.Șoarecele în mod ciudat sa răsturnat cu burta în sus și continua să bată din cele patru picioare fără încetare ca și cum dorea șă alerge prin aer ,în timp ce eu îl priveam oripilată de pe masa unde mă urcasem neștiind ce să mai fac.
În acea situație penibilă pentru mine, intră în bucătărie Dora alunecând mai ușor ca o pisică pe scaunul ei silențios , prin ușa care nu știu cum era întredeschisă deși eu am închis-o mai înainte.
-Ingrid ,ce se întâmplă?Te-am auzit țipând și credeam că poate te-ai tăiat din greșeală...sau te-ai speriat de șoricelul lui Basti?E doar o jucărie,dragă nu-i real !
Îmi zice ea cu voce suavă străbătută de o ironie subtilă și un surâs răutăcios și satisfăcut i se lățea pe față ,nici măcar nu încerca să-l mascheze privind cu milă acea vietate scârboasă ce continua să-și miște picioarele prin aer. Îi răspund coborând de pe masă, culegând castronul de pe jos și privind mai îndeaproape șoarecele care dacă nu mi-ar fi spus că-i o jucărie, ași fi jurat că-i real:
-Ah Dora, cum de a ajuns el pe piciorul meu singur ,dacă e o jucărie căci nu era aici puțin mai devreme și pe unde a intrat, că ușa era închisă?Te rog să mă pui la curent dacă mai sunt prin casă astfel de jucării surpriză ca să nu mă mai sperii! Nu aș dori ca într-un acces de surprize din acestea să-mi cadă din mâini vreun vas de porțelan sau de cristal și să se spargă! Bine că acest castron nu s-a spart când mi-a căzut!
Ea îmi răspunde râzând:
-Eu l-am pus în mișcare cu telecomanda dorind să le distrez pe pisici! Scuză-mă dragă nu mi-am închipuit ce efect poate avea asupra ta!
-Cred că tu ai pus jucăria intenționat să se miște pe lângă mine ca să te distrezi tu,nu doar pisicile Dora!Aceasta e o răutate, trebuie să recunoști, signora!
Mă scruta cu privirea ei din ochii negrii fără nici un regret pentru gluma aceea răutăcioasă și am fost convinsă că voi mai avea parte de multe altele de acest fel. Acesta fiind doar un preludiu.Viitorul mi-a dat perfectă dreptate,m-a convis pe deplin că Dora e neântrecută în astfel de farse și de fiecare dată mă lua prin surprindere.
Trecuse mai mult de o săptămână de când venisem în casa Dorei și credeam că eram la curent de-acum cu trucurile sale ,când într-o seară târziu, după ce ea se dusese la culcare demult, eu nu aveam somn și citeam în camera mea , rezemată între perne, la lumina veiozei.Era cred , miezul nopții, lectura era interesantă și mă captivase în așa măsură că-mi fugise somnul. La un moment dat lumina veiozei începe să pâlpâîe ca o flacără și s-a stins. Am crezut că s-a ars becul și am decis să mă culc imediat,fără să cobor din pat și să aprind lumina, când camera începe să se lumineze de o lumină confuză, ca o ceață ușor luminoasă.Stăteam întinsă în pat cu ochii larg deschiși perfect trează, când ușa de la cameră a început să se deschidă ușor...ușor și deodată...pac! se dă de perete cu zgomot ca deschisă de un curent de aer și pe ușă începe să intre în cameră o ceață lăptoasă de formă lungă care încet, încet, prindea formă umană ...păr lung, ochii ca de spectru că se vedea prin acea formă translucidă, avea fața vânătă, și descărnată, încât se vedeau contrurul oaselor prin transparența acelui abur lăptos din care era creată acea himeră ,ce răspândea și un miros neplăcut și o senzație de frig, însă nu de la un curent de aer ci un frig de parcă eram în prezența unui mort sau a unei stafii. Stafia aceea de abur era lugubră și întindea mâinile descărnate spre mine parcă a rugă, sau cerea ajutor și scotea gemete slabe dar oricum părea atât de reală că ași fi murit de frică dacă nu ași fi fost ferm convinsă că madame Franchestein... da am zis bine, Dorei i se potrivea mai degrabă supranumele acesta în loc de madame Einstein.
Franchestein! Îi venea perfect acest nume, ca o mânușă dacă e capabilă să clocească în căpșorul acela pervers al ei astfel de planuri sinistre ,că mi-ar fi înghețat sângele de spaimă în prezența acelui spectru ce-mi invadase camera în miez de noapte, dacă Andrea nu m-ar fi prevenit de ceea ce mătușa lui e capabilă.
Stăteam nemișcată în pat contemplând acea operă perfectă a Dorei și deși știam sigur că e un fals, tot simțeam fiori reci cum îmi curgeau prin vine.Reușea să mă impresioneze totuși, mai ales că a venit deasupra patului meu, sa aplecat deasupra mea privindu-mă și deodată a început să hohotească lugubru provocându-mi greață cu mirosul acela urât și cu aerul rece ca de criptă cu care-mi umpluse camera ,după care iese din cameră brusc lăsând în urma sa o dâră de ceață rece și un vaiet prelung ce se îndepărta pe scări spre etaj. În tot acel timp eu nu am putut să mă mișc, am stat ca paralizată Mulțumeam în gând lui Dumnezeu cu căldură că l-a luminat pe nepotul vrăjitoarei celei diabolice să mă prevină ca să nu mor de frică și pentru Dora simțeam în acel moment că o uram din tot sufletul.Eram decisă ca dimineață să îi spun ce cred eu francamente (dea dreptul) despre ea,oricât mă va costa acest lucru! Dar odată cu dispariția fantomei s-a aprins din senin veioza și atunci tensiunea din mine s-a topit și am reușit să mă mișc, inima a început să-mi bată cu putere din cauza furiei ce simțeam cum crește și iar crește înlăuntrul meu ,până m-a făcut să sar din pat instantaneu, am aprins lumina, am ieșit în coridor deși în treacăt am observat că era trecut de miezul nopții, am aprins lumina în coridor și în salonul mare și desculță m-am apropiat de ușa de la apartamentul vrăjitoarei o deschid ușor fără să fac zgomot intru în holul apartamentului său fiindu-mi de folos lumina din coridor, împing ușurel ușa de la dormitorul ei sperând să nu mă observe imediat și privesc în cameră. Dora era în patul său și după aparențe părea că doarme somn profund, lucrurile sale, scaunul erau toate așa cum le lăsasem eu când o ajutasem să se bage în pat . Nimic nu părea că se mișcase de atunci în camera sa.
Atunci cum naiba a făcut ea de a creat coșmarul acela ,căci pentru a ajunge la acel panou al ei ar fi trebuit să coboare din pat să coboare singură în scaun și după aceea să se întoarcă în pat din nou.Nu o credeam capabilă șă facă cu ușurință toate astea , doar dacă nu a programat dinainte totul … Cred că are secretele sale cum se fac aceste lucruri că nu degeaba au supranumit-o Einstein. E un geniu diabolic și nici cel puțin nu pot să o acuz așa fără probe concrete. Oricum a doua zi voi găsi o modalitate de ai reproșa că altfel îmi trimite stafia aceea iar în cameră peste mine și numai amintindu-mi acel miros fad mi se încrețește pielea de silă.
A doua zi la micul dejun în timp ce beam cafeaua împreună, i-am reproșat supărată teatru de la miezul nopții și i-am spus clar că sunt deja la curent că totul e regizat de ea. M –a privit intens fără să zânbească ,chiar părea tristă și deprimată și mi-a spus: -
- Ingrid, de ce crezi că coșmarul tău ar fi fost provocat de mine? Eu nu am provocat așa ceva, nici nu aș putea. Aceea care spui că te-a vizitat pe tine azinoapte cred că a fost spiritul Fiorindei ,știi… femeia din tablou care nu-și găsește liniștea că a avut o moarte violentă, îți voi povesti odată cine a fost ea și cum a murit!
- Accidenti Dora! Nu doresc să-mi povestești nimic din toate astea, nu vreau deloc să aflu povestea Fiorindei și să mă sperii și mai tare cu sugestiile tale lugubre. Tot ce te rog e să nu mai trimiți fantoma aceea în camera mea!Avea un miros oribil!
-Cred Ingrid, a murit înecată! Îmi pare rău cara, dar fantomele fac cum vor ele, nu le trimit eu! Se vede că a ales să te bântuie pe tine de data aceasta!
-Nu te teme Ingrid, Fiorinda bântuie casa aceasta și parcul de 100 de ani însă nu face nici un rău!Am întâlnit-o și eu de multe ori!
Tu ești nou venită și cred că a dorit să te cunoască!
Era de neconceput cât de răurăcioasă era bătrâna aceasta, de-a dreptul machiavelică!Dorea să mă facă să cred cu orice preț că aceasta e o casă bântuită și să mă sperie. Și eu care începusem să cred că îi eram simpatică. I-am spus-o și ea mă privea cu o expresie ofensată și tristă ce părea foarte convingătoare…
Va urma.
-
(
-->
Comentarii
Mulțumesc frumos de popas și apreciere doamna Rodica Nicoleta!Prețuire!
Batranii... am citit pe nerasuflate povestioara dumneavoastra, ba am si zambit, m/am simtit in lumea povestilor si am retrait teama atator delicii ale batranei doamne. Felicitari pentru compozitie!