Maraton Panorama Literară 2024, ianuarie
19. experiment (poezie)
Variantă/continuare la ... MANSARDA de Corneliu Neagu pe februarie 18, 2024 la 3:18 în poezie
Mansarda batantă
Prin mansarda uitată de lumina zilei,
răsfoiesc amintiri, tăcute file gri,
sub praful vechi al uitării stelare,
se ascund povestiri, subțiri ca o ață.
Cu pași ușori pe scările trecutului,
pe punți de umbre și visuri pierdute,
la etajul cel mai înalt al regretelor,
în mansarda vremii, doruri ascunse mute.
Canapeaua mea e un tablou uitat,
pe pânza minții, istorii se desprind,
chipuri vechi, ca flori în aburul serii,
pe tăcute rânduri, amintirile răspund.
Muzica din taverna veche răsare,
din corzi de vioară, se leagă un freamăt,
în falsa gamă a timpului ce trece,
dragostea se plimbă, o dramă într-un cânt.
Amante părăsite în umbre de seară,
pictura timpului se rupe și se zbate,
în clipe de tristețe și strigăte stinse,
mansarda devine scena unei drame batante.
În căutarea unei împăcări vechi,
cu mâinile tremurânde deschid cufărul,
al albumelelor cu scoarțe împăturite,
și amante străine își arată chipul.
Cu ochi ce adâncesc în altă eră,
înțeleg că timpul nu iartă nicio amintire,
și poveștile se încheie în tăcerea serii,
la ușă adunate, cu teama de a le deschide.
©Ioan Muntean, 2024
(alte variante/continuări/replici pe experiment HORS-CONCOURS)
text participant la Cronopediada - Maratonul Panorama Literară
-->
Comentarii
Răspuns la "Mansarda batantă":
Replica mansardei
În mansarda batantă a uitării,
unde se leagă tăcute file gri,
umbre de visuri pierdute în aer,
povestiri subțiri, ca ața de fier.
Pe treptele timpului trecut,
pe podurile umbrelor rătăcite,
la etajul regretelor pierdute,
doruri ascunse în clipe mărunte.
Canapeaua, un tablou nevăzut,
pe pânza minții, istorii se contopesc,
chipuri vechi, ca flori în amurgul serii,
pe rânduri tăcute, amintiri se întâlnesc.
Muzica în mansarda vremii răsună,
corzi de vioară într-un freamăt fermecător,
în gamă falsă, timpul trece ca o poveste,
dragostea plimbându-se pe corzi de dor.
Amantele părăsite, umbre în seară,
pictura timpului se zbate și se frânge,
în clipe de tristețe și strigăte stinse,
drama batantă în fiecare atingere strânge.
În căutarea împăcării în mansardă,
cu mâinile tremurânde deschid cufărul,
al albumelelor cu scoarțe împăturite,
amante străine își dezvăluie chipul.
Cu ochi adânci în altă eră zăresc,
timpul nepăsător închizând ușa serii,
poveștile în tăcerea ce se deschide,
cu teama de a privi în umbra deschiderii.
Răspuns la "Mansarda batantă":
Alt pod cu ecouri
Pe scara veche, urc spre podul tăcut,
Unde umbrele șoaptei se ascund sub un strat de praf,
Amintiri uitate, ca un manuscris rupt,
Așteaptă să fie dezlegate, cu un oftat.
Lumina lunii pătrunde prin fereastra spartă,
Dezvăluind cufere pline de secrete vechi,
Rochii de epocă, cu parfumul de altădată,
Și scrisori de dragoste, cu cerneală stinsă pe hârtie.
Pe jos, jucării uitate zac abandonate,
Martori ai copilăriei pierdute în timp,
Un caiet de desene, cu pagini îngălbenite,
Povești neterminate, cu vise neîmplinite.
Un aer rece plutește prin încăperea prăfuită,
Mirosul de lemn vechi și de timp ce a trecut,
O fantomă a trecutului pare să mă privească,
Din oglinda spartă, cu un zâmbet trist și mut.
Cobor scările cu inima grea,
Lăsând în urmă ecourile unei vieți trăite,
Podul cu secrete rămâne o taină ascunsă,
Un loc al memoriei, unde timpul s-a oprit.
Replica poeziei "Mansarda batantă"
Podul cu ecouri
Pe scara veche, urc spre podul prăfuit,
Unde umbrele șoaptelor uitate zac,
Un labirint de vise, de regrete țesut,
Un cufăr plin cu taine ce nu tac.
Prin fereastra spartă, lumina lunii cade,
Pe fotografii vechi, pe scrisori îngălbenite,
Fantome ale iubirii ce odinioară ardea,
Și povești cu finaluri nefericite.
Un vals trist se aude din clavirul tăcut,
O melodie de jale ce plânge în tăcere,
Ecouri ale pasiunii ce s-a stins, un foc născut,
Din dorințe arzătoare și speranțe efemere.
Pe pereții scorojiți, portrete uitate stau,
Ochii lor goi privesc spre un trecut îndepărtat,
Secrete șoptite de ecouri ce vin și pleacă,
Din adâncurile podului unde timpul s-a oprit.
Cufărul cu amintiri se deschide alene,
Eliberând fantome ce dansează în lumina lunii,
Iubiri pierdute, regrete ce ard ca tăciune,
Pe scena vieții, sub cerul nopții tăcute.
Replica poeziei "Mansarda batantă":
Podul cu umbre
Pe scări de ecou, urc spre podul vechi,
Unde umbrele șoaptei își țes povești,
Un cufăr cu secrete, cu zăvoare grele,
Păstrează amintiri, sub cerul tăcut, cenușii.
Prin ferestre obloane, lumina se strecoară,
Pe fotografii vechi, cu chipuri neclare,
Zâmbete uitate, lacrimi șterse,
O viață ce s-a scurs, ca un râu în mare.
Un vals trist se aude, din clavirul prăfuit,
Melodia iubirii, pierdută în timp,
Un parfum de lavandă, plutește în aer,
Fantome ale trecutului, vin cu un fior.
Rochii de bal, cu dantelă fină,
Atârnă tăcute, pe umerașe goale,
Martori ai unor nopți, de vis și lumină,
Acum doar umbre, în lumina lunii pale.
Pe un caiet vechi, cu pagini îngălbenite,
Sunt scrise poezii, cu cerneală estompată,
Versuri de iubire, cu inima zdrobită,
O poveste tristă, de mult apusă și uitată.
Închid cufărul greu, cu un oftat adânc,
Și las amintirile să doarmă în pace,
Podul cu umbre, un refugiu al tăcerii,
Un loc unde sufletul meu, găsește alinare.