A primit apelul și s-a prezentat la adresă în 3 minute. Era în zonă. Nu era nimeni acolo de aceea a confirmat incă o dată adresa cu dispeceratul.

-Da, este o doamnă, a cerut neapărat un șofer bine crescut, cu o mașină curată. O clientă pretențioasă...

În acel moment s-a deschis poarta, și a ieșit doamna. A sărit imediat să o ajute, dar nu avea bagaj. Așa că a ajutat-o să intre în mașină. Părea așa, între două vârste, draguță, cochetă.

Unde mergem? Îmi spuneți dumneavoastră pe unde să o iau?! E în regulă, dar dacă-mi dădeați adresa eu vă duceam pe drumul cel mai scurt, sigur.

La dreapta... Noi taximetriștii suntem mai nevorbiti, așa, de aceea facem conversație cu clientul. Dacă e vreo problemă, să-mi ziceți, că nu vreau să vă plictisesc. Drept înainte, da?... Poate are omul o problemă o durere. Dacă suntem medici? Nu, dar mi-a zis odată cineva că aș putea să fiu doctor de suflete, știți, să le repar pe alea pierdute... sau ciobite. La stânga, dacă ziceți... Că la câte aud și văd aici... Bucurii, necazuri, nașteri, nunți, boli, divorțuri. Decese, da, botezuri și decese. Adică la preot nu e așa aglomerație ca la noi. Eu le-aș da voie taximetriștilor să oficieze toate astea. Nu pot la dreapta că au făcut sens unic... Ce faci frate, vrei să te căsătorești? Vrei să divorțezi, ai o depresie? Hai în taxi, că le rezolvă băiatul...Odată unul a vrut ...

La stânga, la dreapta și iar la dreapta...nu merge doamnă, acolo e o fundătură. Sigur știți drumul până unde vreți să mergeți? Il știți...

Să nu vă faceți griji, la mine-i ca la spovedanie, aici rămăsesem, nu pleacă nimic de la mine. Mucles! Asta ziceam, că odată unul cam abțiguit, nu și nu, să-l spovedesc! Ce să fac, am tras pe dreapta și l-am ascultat! Da' l-am taxat dublu. Bine, ăla merita triplu, la câte a făcut. Dar l-am iertat... Că așa e la spovedanie. Nu l-a iertat soacră-sa și pân' la urmă a divorțat. L-am nimerit și la divorț. La stânga... Da, se renovează și clădirea asta...merita, să știți... Oricum, de la mine nu află nimeni nimic. Păreți cam tristă, cine v-a supărat? La a doua ieșire, da?... Dacă pot să va ajut cu ceva?!

Și cât a trecut doamnă de atunci? Trei ani? Păi s-a prescris doamnă, nu mai are nicio vină ticălosul, din păcate, scrie aici în codul ăsta, și-i flutură o cărticica luată de pe bancheta din dreapta. Iertați-l doamnă și uitați, că a scăpat nemernicul. După 3 ani...Pa! Tot înainte, ok...

Știți, e un secret...vi-l spun pentru că sunteți mai deosebită...și simpatică, așa. Păi dacă-l iertați, îl ia Dumnezeu în primire, doamnă, și-i dă ce merită. Iar dumneavoastră vă relaxați, înfloriți din nou, că mi se pare mie că ați fost o mândră floare, nu?!

Da, da la stânga. Nu zâmbiți, că eu zic că mai sunteți, se vede, chiar dacă-i un pic întuneric aici. Și al doilea secret, dar asta aicea moare, doamnă, mă bazez pe dumneavoastră. Noi, taximetriștii de fapt nu vorbim ca să facem conversație, noi ne încărcăm așa cu ...habar n-am cu ce, de la clienți. Vorbim cu aia buni, care ne ajută cu treaba asta și nu scoatem o vorbă cu ăia de la care nu avem ce lua. Dar nu-i păgubim, adică nu le facem rău. Înainte, da... Ăsta-i "blestemul" nostru, să ne încărcăm cu ce-i mai bun de la clienți, ca să putem vorbi, să putem funcționa. Dreapta, dreapta... Iar mie mi-a plăcut așa, cu dumneavoastră, chiar dacă nu vorbiți prea mult. Dreapta... da... și am ajuns?!

Păi am ajuns înapoi de unde am plecat!... Ce-ați făcut, s-a întâmplat ceva?!

- Scriu o carte, sunt locuri și clădiri pe care le revăd cu plăcere pentru că mă inspiră, iar taximetriștii sunt cei de la care aflu situațiile cele mai interesante! Seară bună, multumesc!

A ținut mult la primul ales, l-a iubit mult. Din păcate, nepotrivirea a apărut, s-a accentuat și l-a pierdut. Poți sta singur, poți sta singur o veșnicie, câteodată, dar nu era genul. Avea de dăruit și, mai ales, voia să primească. Câțiva s-au apropiat, nu prea mulți, ceilalți păreau nepotriviți din start și nici nu era nevoie să-i încerce.

Dar s-a dovedit că abisurile din ea nu puteau fi umplute de munții din ei. Nu se potriveau, poate avea o conformație mai ciudată. Dar chiar așa, să nu se potrivească niciunul?

Atunci a apărut el. La început l-a ignorat, nu se arăta nicio potrivire, clar plinurile lui nu aveau nicio treabă cu golurile ei, era vizibil. Dar el tot îi da târcoale, simțea că trebuie să fie acolo.

-Știi că oricum este o chestie imposibilă, ce vrei de la mine?, l-a apostrofat ea.

Nu se aștepta la așa reacție directă și a rămas ușor împietrit.

"Pierdere de timp", și-a zis ea, și i-a întors spatele.

Atunci, el și-a dat seama.

-Stai puțin, te rog. Ea s-a oprit ușor iritată.

-Nu te întoarce, i-a zis pe un ton ferm. Și ea s-a blocat, nu se aștepta.

Atunci, el a venit și a cuprins-o de umeri, s-a lipit de ea și a luat palmele ei într-ale lui. Potrivire perfectă!

- Vezi, simțeam eu că locul meu este aici. Sunt cel care te va sprijini întotdeauna, fără să-l vezi sau să-l strângi in brațe măcar. Cel care va fi în spatele tău, necondiționat, fără să ceară ceva în schimb, făcând dintr-o dragoste imposibilă, o iubire de suflet, perfectă.

Iar în timp ce iubiții tăi se pot perinda oricând prin fața ta, undeva în spate, voi fi eu permanent, bucurându-mă că îmi permiți să-ți fiu sprijin.

-Ai auzit, s-a votat legea.

-Ce lege?

-Legea iubirii comunicante.

-Păi băgam fizica în iubire?

-Era cazul, prea mare debandadă pe aici, nicio regulă...

-Adică?

-Atunci când doi oameni se iubesc, nivelul iubirii se va egaliza între cei doi.

-Deci, dacă eu te iubesc atât de mult, și tu ești obligat să mă iubești la fel de mult?

-Nu neapărat, doar nivelul iubirilor noastre se egalizează, la unul scade și la celălalt crește până ajunge să fie la fel la amândoi.

Dacă la unul crește dragostea, îl trage în sus și pe celălalt. Și vor simți iubirea la fel.

Dacă din contra, iubirea scade la unul din ei, va scădea automat și la celălalt până se vor echilibra, și nu va mai fi nimeni distrus atunci când la vreunul iubirea se va stinge sau va coborâ prea mult.

Astfel, vor simți la fel, vor iubi sau nu vor iubi la fel, și va fi mai puțină suferința.

-Să băgăm si matematica!

I s-a părut că este cam grăsuț... Sport, clar! Alergări, cel mai bine... Și s-a apucat de alergat. Greu, tare greu. Mai ales că era și ceva zăpada pe jos. Mai mult se rostogolea decât să alerge! Se oprea destul de des și abia se mai urnea din loc.

-Ce faci, ce-ai pățit? Îl întrebau mirați cei care-l vedeau.

-M-am cam îngrășat, vreau să mai dau jos, dar nu văd nicio îmbunătățire. Din contră. De ce mă întrebați, voi nu faceți la fel?

-Ba da, dar la tine funcționează... invers! Tu nu știi că ești un bulgăre de zăpadă?!

A înțeles că trebuie să pună piciorul în prag. De aceea a convocat o ședința de urgență. El a răspuns destul de surprins cererii, un eveniment care se întâmplă foarte rar.

- Îmi pare rău dar trebuie să intervin, indiferent de părerea ta. Mie nu mai îmi place cum se întâmplă treburile pe aici și nu vreau ca lucrurile să scape de sub control.

Da, văd că nu-ți convine dar trebuie să recunoști că se forțează nota din toate părțile. Eu cred că le dai prea mare libertate oamenilor tăi, nicăieri lucrurile nu se întâmplă mai la liber decât aici. Plus că le dai foarte multe șanse, indiferent de cât de mult gresec. Este nevoie să schimbăm arbitrul din ecuația asta, care să nu mai fie așa libertin. Știu că-i iubești ca pe copiii tăi, înțeleg asta eu, ca mamă a ta, dar copiii trebuiesc și disciplinați, nu? Le-ai mai dat și acces nelimitat la net-ul ăsta, cine l-o mai fi inventat! Nu știu dacă nu cumva face mai mult rău decât bine.

Nu vreau să-i "desființezi", dar trebuie să li se atragă atenția mai repede, poate imediat ce s-a întâmplat să greșească, altfel nu se vor corecta și este foarte posibil să inregistrăm primul eșec din istoria noastră.

Dacă e să-i scuturăm un pic, din toți oamenii noștri mai rămânem cu câțiva, așa de mult s-au delasat. Au decăzut, de fapt, asta e situația și nu mai putem aștepta. Eu cred că incă se mai pot corecta.

De aceea, te rog să rezolvi tu treaba asta, ca să nu intervin eu. Tu ești bărbat iar eu ca mamă pot fi foarte hotărâtă dar nu pot să-ți prejudiciez imaginea în fața lor, a incheiar discuția Mama lui Dumnezeu.

știi că poți oricând să te bizui pe mine 
știi că eu mint doar ca să te simți tu bine 
știi că respir pentru viața din tine 
știi că eu am ... resurse divine

știi că se leagă universul prin noi 
știi că am împărțit divinul la doi 
știi că lumea ne știe doar ca "voi" 
și cu toate astea nu mă asculți niciodată....

La 15 fix ora locală s-a dat anunțul. Inițial doar pe televiziunea și radioul național. Apoi anunțul a fost preluat și de ceilalți. Nimeni n-a înțeles nimic la început, părea ceva așa ca o reclamă la suplimente sau vreo piesă de teatru ciudată.

-Ce-o mai fi și asta, cum adică, am fost preluați? a întrebat unul consternat.

-Ce vânzare, ce preluare? Cum adică, ne-au dat patronii? N-am auzit în viața mea vreodată de ei, a spus altul.

-Da, ce vă mirați, ca la orice companie, n-o mai vrei, o vinzi! Nu-ți mai place, o dai, ai ridicat-o până la un anumit nivel și a devent atractivă, iar o dai, și câștigi, frate, câștigi...

-Păi și la noi cum e, care e cazul nostru?! a întrebat cel mai tânăr din grup.

-Eu cred că suntem varză, se vede cu ochiul liber măi oameni buni! Eu zic că o să fie mai bine cu ăștia noi.

-Eee, varză! Eu zic că acesta-i nivelul maxim, ce Dumnezeu, nu-i vezi pe ăștia care vin după noi? Păi mai pot ei să ducă treaba înainte?

-Da măi, și eu cred la fel, au informații, studiază tendințe...

-Bine, dar cum să ne dea și cine să ne ia? Nu credeți că trebuia să fim și noi consultați?

-Ce să mai consulte, am primit tot sprijinul lor. S-au alocat resurse imense, s-a investit, dar voi nu ați fost în stare să restructurați ce trebuia. Doar ați tocat! E clar că se dă șandramaua repede, cât nu se prind ceilalți că suntem în pragul falimentului. Da, nu mai aveam nicio șansă! Faliment scria pe noi, de când vă tot zic asta?

-Bine, și cum o să fie cu cei care ne-au preluat, ce-or vrea să facă?

-Păi e simplu frate, e ca la bănci. Vine una mai mare și o preia pe aia mai mică. O restructurează, îi mătrășește juma' din oameni, investește ceva... investește că nu merge altfel, îi up-gradează și-i aduce la nivelul lor.

-Da, dar conducerea vine cu oamenii lor, schimbă optica, îi dă peste cap rău de tot pe cei vechi. Nu e deloc simplu. Iar riscul de neadaptare e imens.

-E nu cred, câți nu preiau pe unii și apoi îi omoară, scapă astfel de concurența lor, iar eu cred că, cu toate problemele imense pe care le avem, mersul era unul singur. Înainte! Am fi crescut extraordinar și am fi devenit prea periculoși pentru ei. Singura lor șansa ca să nu dispară, a fost să ne preia...

-Ia, liniște! Se dă un nou anunț...

Apoi i-au văzut și i-au ascultat cu gura căscata pe noii proprietari, care încercau să explice pe limba lor și în linii mari, faptul că începând din ziua următoare am fost preluați și ne vom supune legilor și influenței civilizației de pe planeta Kepler-186f.

Vechii proprietari ai planetei Pământ au vrut să rămână anonimi, ca și până acum.

"Cum aș putea să pătrund în sufletul tău?"

Întâi fandezi, fentezi, driblezi, doar vântul ce strada o inundă

apoi, faci mersul piticului și te-ascunzi după o umbră,

ușor, șpagatul pe două frunze ruginii

și traversezi discret în pas-săltat, pe langă puful unei păpădii

urci pe trotuar ușor făcând pe spate podul din picioare

te apropii în flick-flack, ca vântul și ca gândul, dar musai ca o boare

pătrunzi pe nevăzute în pas adăugat prin lateral

și aterizezi în inima-i c-un triplu salt mortal.

Chiar nu înțeleg de ce îmi spun toți că sunt întortocheat.

Nichita spune același lucru, folosește doar mai puține cuvinte.

............................

– Cum aș putea să pătrund în sufletul tău?

– Cu sufletul tău.
Nichita Stanescu

Situația din realitate este puțin diferită față de cea din cărțile sfinte. Omul nu a fost creat chiar într-o zi ci în mai multe, prin încercări repetate ale Creatorului împreună cu o echipă de ajutoare de la departamentele Prototipuri, IT și Promovare.

În ultima zi, i-au prezentat Creatorului varianta OM - 075. Au ținut cont de toate recomandările venite pentru celelalte variante anterioare, toate softurile au fost up-datate, deci ar fi trebuit să fie doar o întâlnire de rutină pentru acceptul final al Creatorului. Și, cam așa a și fost.

- Fiecare celulă, fiecare organ are instrucțiunile necesare implementate?

- Softul de susținere a fost transformat în energii greu detectabile chiar și de inițiați?

- Sigur îi dăm drumul pe piață?

Si tot așa a verificat Creatorul, care a primit răspunsuri afirmative de fiecare data.

Mulțumit de răspunsuri, suflă peste Om.

-Care-i rostul tău în lumea asta?

-Să mă Îndumnezeiesc?

Zâmbet...

-Care e regula din spatele tuturor regulilor?

Se uită către cei de la IT. Aceștia îi făceau semne de încurajare. Hai că știi, spune, păreau ei că-i zic.

-Sun multe reguli, dar nu sunt obligat de nimic, mi s-a dat Liberul Arbitru.

-Există reguli clare pentru orice ai putea face în viață, completă Creatorul, dar dacă alegi să nu le respecți sau nu crezi în ele, suporți consecințele conform unor algoritmi știuți numai de noi. Ok?

-Înțeles.

-De ce ești gol în fața mea?

-Ooo, zise Omul și se grăbi să-și acopere părțile rușinoase.

-Funcționează și Simțul Ridicolului, se întoarse mulțumit Creatorul către echipă. Nu ești supărat că te-au pus în situația asta?

-Ba da, răspunse Omul, dar sunt mirat că nu mi-am dat eu singur seama înainte...

-Dar nu te văd supărat, mirat nici atât. Și, întorcăndu-se către meseriași: sigur are tot ce trebuie, organele – cât de neînsemnate, funcțiunile, legăturile, energiile ...?

-Sigur, își făcu un pic de curaj cel de la Promovare, are absolut tot ce este necesar să funcționeze în parametri, nu am găsit nimic lipsă la ultimele teste. Orice i-am mai pune este inutil, nu vrem să-l incărcăm degeaba.

-Nu, nu e în regulă, ar trebui să ne dăm seama prin ce trece dintr-o privire și încă nu putem face asta acum... nu e deloc expresiv...

-Aoleu, nu e decât o varianată, să rescriem totul de la capăt, iși spuse IT-ul gândul cu voce tare.

-Stați un pic, stați un pic, ce Dumnezeu!, zise Creatorul. Și se roti de vreo două ori în jurul omulețului, apărând brusc de după el că să-i vadă fața.

-Gata, e rezolvată, i se va citi totul pe față zise El zâmbind, în timp ce-i cuprinse fața in palme și-i plăsmuia cu degetele mari deasupra ochilor două...sprâncene.

P.S. Cele mai mulțumite de inutilitățile astea au fost femeile, care intre timp le-au găsit și alte întrebuințări sprâncenelor, dar asta e altă poveste...

Taci și le faci

ce te mai prefaci!

M-ai păcălit dar...

nu m-ai prostit.

Iubești să trăiești,

ce mai zâmbești!

Urăști ca să crești

dar te amăgești,

te uiți să ochești

și să cucerești.

Vai ce noroc pe cine pleznești.

Cu spiritul divorțat de trup,

visezi să dezmierzi

dezbraci că să-mbraci,

faci să desfaci

aduni să arunci

alergi să culegi

stai să te miști.

Dar riști să EXIȘTI?

Te duci ca să vii,

numai fobii,

urci ca s-arunci

teama de munci,

dai ca să ai...

Ce mă-ntrebai?

Oferi ca să-înșeli,

culegi să distrugi si să alungi,

uiți să săruți,

ruperi de punți.

Minți pentru trei, vrei să ți-o iei?

Adori să cobori

starea din nori,

te lauzi frecvent

dar ai vreun talent?

O faci conștient?

Sau cu sentiment?...

Mănânci sau te uiți?

Trăiește prin pori sau, altfel mori!

Echilibrezi, eclipsezi,

visezi să dansezi și te luminezi.

Trăiești să urăști? - mă enervezi!

Eu chiar te rog

să comentezi.

Tintești să lovești,

ce te mai stăpânești!

Fugi ca să uiți, de cine asculți?

Nărav enervat? - la curățat!

Te-ai lăudat că m-ai ajutat

dar tu mai mult

m-ai afundat.

Hai la-ndreptat, nu te-ai saturat?

Există șanse,

s-au dat comenzi

ai face bine să crezi.

Ce te holbezi?

Te îndoiești?

Mă cântărești?

Ești inerent de incostient!

Mă scoți din minți, iluzii fierbinți

Cânți să descânți,

ca să mă-ncânti,

nu da din ochi

să mă deochi.

Doar tragi la sorți, te mai suporți?

Aduni doar furtuni.

Spui să fugim sau să ne-nvârtim?

Tremuri de vremuri,

ce te mai cutremuri!

Vei trece prin porți

dar nu pentru morți,

si-am să te fac

să înțelegi

lucrurile-n viată

cum să alegi.

Treci să muncești, ce lenevești?

Ia de iubește,

măcar prețuiește

apa și vântul,

focul, pământul

omul sau struțul,

Divinul drăguțul,...

Plângi sau m-alungi?

Și îmblânzește,

și cucerește

dorința ce crește,

mândria ce-orbește

răul ce izbucnește,

tot ce te stăpânește.

Înalță-te și te întărește!

Hai, și ia de trăiește. Și mulțumește!

Frumoasă întrebare, unde se duce Timpul? Eu mi-am imaginat că Timpul nu pleacă nicăieri, pentru că altfel nu s-ar mai întoarce. Îl prindem în noi, în toate ființele vii, și-l ducem în Pământ, de unde iese din nou ca să se bucure și alții care vin după noi.

Așadar, Timpul se duce în bunicii noștri, în pasarilele cerului, în fiarele pădurii, în pomi, în frunze, care-l iau cu ei și-l eliberează înapoi după ce se pleacă de noi. Ați observat, florile, frunzele, înmagazinează repede mult timp și ne arată asta prin tot soiul de culori superbe, iar apoi ne parasesc tocmai cand ne bucuram mai mult de ele?

Doar că avem o mare problemă, rezonanța Pământului se schimbă, Polii se imversează, Timpul accelerează și e nevoie de, din ce în ce mai multe suflete care să-l prindă. Din cauza asta sunt trimiși oameni într-un număr așa de mare pe Pământ, vom ajunge în curând la vreo 10 miliarde, tocmai ca să poată prinde cât mai mult Timp în ei!

După unele calcule savante, peste vreo cateva săptămâni migrația Polilor de la Nord la Sud și invers, îi va duce impreună pe la jumatea drumului. Așa că, cine vine cu mine la Ecuator să-i vedem cum bat palma când se-cruciseaza?