A ținut mult la primul ales, l-a iubit mult. Din păcate, nepotrivirea a apărut, s-a accentuat și l-a pierdut. Poți sta singur, poți sta singur o veșnicie, câteodată, dar nu era genul. Avea de dăruit și, mai ales, voia să primească. Câțiva s-au apropiat, nu prea mulți, ceilalți păreau nepotriviți din start și nici nu era nevoie să-i încerce.
Dar s-a dovedit că abisurile din ea nu puteau fi umplute de munții din ei. Nu se potriveau, poate avea o conformație mai ciudată. Dar chiar așa, să nu se potrivească niciunul?
Atunci a apărut el. La început l-a ignorat, nu se arăta nicio potrivire, clar plinurile lui nu aveau nicio treabă cu golurile ei, era vizibil. Dar el tot îi da târcoale, simțea că trebuie să fie acolo.
-Știi că oricum este o chestie imposibilă, ce vrei de la mine?, l-a apostrofat ea.
Nu se aștepta la așa reacție directă și a rămas ușor împietrit.
"Pierdere de timp", și-a zis ea, și i-a întors spatele.
Atunci, el și-a dat seama.
-Stai puțin, te rog. Ea s-a oprit ușor iritată.
-Nu te întoarce, i-a zis pe un ton ferm. Și ea s-a blocat, nu se aștepta.
Atunci, el a venit și a cuprins-o de umeri, s-a lipit de ea și a luat palmele ei într-ale lui. Potrivire perfectă!
- Vezi, simțeam eu că locul meu este aici. Sunt cel care te va sprijini întotdeauna, fără să-l vezi sau să-l strângi in brațe măcar. Cel care va fi în spatele tău, necondiționat, fără să ceară ceva în schimb, făcând dintr-o dragoste imposibilă, o iubire de suflet, perfectă.
Iar în timp ce iubiții tăi se pot perinda oricând prin fața ta, undeva în spate, voi fi eu permanent, bucurându-mă că îmi permiți să-ți fiu sprijin.
-->
Comentarii