La marginea orașului și-au făcut o casă, nu era casa mult visată pentru că nu știuseră că pot avea și visul asta. Lipsa copilului, plecat la studii și care ajungea mai rar pe acasă, în vizite scurte, lăsa un gol ce se umplea greu, sau poate chiar deloc.
-Era bine să mai avem unul, aveam cu cine să mai vorbim, să mai râdem sau să ne întristăm de trăirile lui. Dar asta nu era spusă cu voce tare, era doar gândul lor nespus, pe care prin telepatie și-l trimiteau unul altuia din când în când, ca un ping-pong nesfârșit.
Dar în numai câțiva ani strada s-a umplut de copii, unii mutați în casele construite între timp, alții născuți sau crescuți acolo, pe nevăzute. Întâmplarea face ca atât gardul lor cât și cel de vis-a-vis să fie un pic mai retrase, iar strada să fie ceva mai largă. Așa că în alergăturile lor, copii se opreau de multe ori acolo, având loc să se ferească din calea mașinilor care din întâmplare mai intrau pe străduța îngustă.
De aceea s-au gândit să facă ceva să-i atragă pe copii la gardul lor. A ales ideea de a crea pe panourile de la poarta pentru masina, doua hărți: una a României și alta a a județului în care locuiau. Cel la care le-a comandat i-a propus să facă panouri duble din tablă, nu o singură foaie, cum se obișnuiește, cu un rând de leduri pe interior pentru un aspect deosebit noaptea. Așa se putea citi mai bine iar pe întuneric, efectul era garantat. Cei mici n-au înțeles ei prea bine ce s-a întâmplat, noroc cu cei mai mari, care uimiți, au început să le traducă și lor.
-Timișoara, băi. I-a uite, Baia Mare!
-Da mă, uite și Ploieștiul, aici stăm noi, i-a explicat unui pici surioara lui mai mare, deja clasa a patra. Haideți la hartă cealaltă, se vede mai bine acolo. Oare în ce zonă suntem noi? Și fugiră la celălalt panou.
-Aaa, aici cred că suntem...
-Nu există, p-aici suntem. Acolo e rafinăria, unde zici tu.
-Ba nu, rafinăria este acolo, arată alt pici cu degetul înspre spatele lor, unde era de fapt rafinăria.
-Nu băi țâcă, las-o p-aia, unde-i pe hartă, aici.
-Tati, unde suntem noi acum? Ionuț, tatăl Ancăi, tocmai deschidea porțile peste drum de grupul gălăgioșilor.
-Pe stradă, unde să fiți.
-Nu tati, aici, pe hartă...
-A, ia să vedem... Păi, pe aici pe undeva.
-Aaaa, rămaseră cu gura căscata cu toți, păi n-a ghicit nimeni, atunci.
-Nenea Ionuț, să-l rugați pe nenea vecinu' să ne lase să tragem o dungă roșie pe unde e strada noastră, să știm și noi.
-Bine măi, o să vorbesc cu el.
Dar nenea vecinu' auzise toată discuția și a două zi a pictat o liniuța marcând strada și un punctuleț pe unde ar fi venit gardul.
La celelalte panouri a hotărât să treacă la următorul nivel. Pe ele se vor fi scrise elemente privitoare la formarea lor ca fiinte umane, repere turistce sau de istorie pe care ar rebui să le viziteze orice român. Pe ultimul panou, ceva pentru copii, demn de a rămâne încă 100 de ani, până la următorul centenar.
Zis și făcut, s-au montat și celelalte patru panouri. De acum ziua s-a micșorat și era o plăcere să-i vezi pe micuți cum încercau să citească toată informația de pe un gard luminos! Cum își suceau gâtul că să citească pe verticală sau își scrânteau limba să pronunțe cuvintele scrise în diferite mărimi sau în engleză, pentru ca mai erau și din astea.
-Bu-nă-ta-te, iu-bi-re, Su-port... Ce fel de suport o fi vorba? Că n-o fi suport de cărți?! Râsete.
-Empa-tie! Asta ce-o mai fi?
-Em-pa-tie, răspunse mămica unui copil care tocmai se întorcea cu cel mic de la grădiniță. A încercat să le explice cuvântul. Empatia este atunci când nu-i faci cuiva rău pentru că te pui în locul lui și știi că o să-l doară.
Altul citea pe panoul următor: Ai zâmbit cuiva azi? Ai fost bun cu cineva azi? Ai luat în brațe pe cineva?..
-Eu l-am luat pe Pricină?
-Motanii nu se pun!
-Ba da, nu contează că e om, ca-i pisoi, că e pom, se pune, mi-a zis mie nenea vecinu'.
La al treilea panou o fetiță se miră:
-Bâlea, Transfăgărășan, Sfinxul, Babele..
-Babele se ouă!..interveni unul mai mic.
-Ei, am fost eu în vară acolo, e frumos.
Pe ultimul panou "Acum, la primul centenar de la Marea Unire, din păcate găsim la poporul nostru destul de multă:". Apoi cu litere de diferite mărimi: Ură, vrajbă, corupție, răutate, minciună, hoție, etc. La sfârșit, un îndemn și o rugaminte pentru ei: "Vă revine vouă, noile generații, onoarea de a îndrepta toate astea. Fiți mai buni decât noi!"
Și, în fiecare zi nenea vecinu' ieșea și le mai răspundea copiilor la întrebările pe care ei le aveau în legătură cu informațiile de pe panourile de gard. Aducea și bomboane dar se mai întampla să nu ajungă, pentru ca întotdeauna apăreau figuri noi de pe la străzile învecinate, curioase să vadă minunea de gard (i)luminat. Întotdeauna le explica faptul că pe panoul cu harta țării ei vor avea sansa să mai lipească o bucată, Moldova de peste Prut, și încheia cu ceea ce ne dezbină acum și îndemnul de a întelege aceasta: "Vă revine vouă, noile generații, onoarea de a îndrepta toate astea. Fiți mai buni decât noi!"
-->
Comentarii
Frumoasă poveste, am citit cu plăcere!
Multumesc mult, Gabriela Mimi Boroianu si Nicoleta Mija.
Am citit cu multă plăcere. Mulțumesc!
Reverență! Extraordinară poveste!
Foarte darnica, Aurelia. Multumesc!