SĂ NU SUPĂRĂM CREMLINUL !

Scriitorul şi Patriotul Nicolae Dabija. Fotografie de Alexandru Moraru

 

Toţi cei care s-au perindat prin scaunele puterii  de la Chişinău după 1990 cunosc cel mai bine fabula conform căreia mielul este vinovat de fiecare dată de agresivitatea, ferocitatea şi lăcomia lupului! 

Împărtăşesc părerile celora care cred că în acţiunile noastre nu trebuie nicidecum să supărăm Kremlinul. Pentru că el ne fixează preţurile la gaze, la petrol şi la independenţa noastră. Le înţeleg şi alarma, or, imediat ce aceştia afirmă că moldovenii sunt români, observă că ruşii ne majorează preţul la gaze. Îndată ce vreun politician de-al nostru crede că limba vorbită de moldoveni este româna, mai creşte cu nişte dolari contravaloarea barilului de petrol.

În 1990 conducerea de atunci a republicii a decis să se declare Sărbătoare Naţională a Republicii Moldova ziua de 31 august, când limba română şi alfabetul latin au revenit Acasă. S-a stabilit ca sărbătorii să i se zică „Limba Noastră cea Română”.Dar când la putere au venit agrarienii, aceştia, oameni pragmatici şi clarvăzători, ca să nu enerveze Moscova, au dispus să evite din titulatură cuvântul „român”. Astfel sărbătorii noastre naţionale i s-a spus simplu: „Limba Noastră cea…”

Pe urmă s-a înscăunat Partidul Democrat, care, anulând tot ce a făcut partidul preşedinţilor de colhoz, cu „hăis…” şi „cea…”, au botezat sărbătoarea şi mai familiar: „Limba Noastră…”

Când minoritarii serbau şi ei cot la cot sau, cum se spune la noi, pahar lângă pahar, evenimentul, numit de ei „Limba Voastră…”, ciracii lui Voronin i-au zis şi mai simplu, pe înţelesul Moscovei: „Limba…” Care? Nu se ştie.

Această politică înţeleaptă n-a putut să nu aibă urmări care erau şi de aşteptat: Moscova a scumpit gazele de zece (în loc de unsprezece) ori şi petrolul de opt (în loc de nouă) ori.

Mă bucur că ea, acea politică de echilibru, are continuatori în Guvernul de la Chişinău.

De la 1 septembrie 2011 Istoria Românilor a devenit în şcoli Istoria. Simplu. Clar. Nepretenţios. Ca să nu supere Moscova. Sau alogenii. Doar istoria noastră e deopotrivă şi a lor. E logic! E chibzuit! Bravo celora cu iniţiativa!

Pasul următor, cred, trebuie să fie unul şi mai curajos. A venit, cred, rândul limbii române: ea trebuie să se intituleze simplu: Limba.Literatura română ar trebui să-şi zică şi ea: Literatura.

 Las’ să crape de ciudă cei din partidul „Patrioţii Moldovei”, care propuseseră ca în instituţiile de învăţământ să se studieze: Algebra Moldovei. Şi ţării îi putem spune ceva mai simplificat: Republica.

Sau, ca să-l împăcăm pe fiecare, de ce nu i-am pomeni pe toţi în titulatura statului şi să-i zicem: Republica Moldo-Ruso-Ucraineano-Găgăuzo-Bulgaro-Idiş?!

Ar fi normal. Doar suntem republică multinaţională, chiar dacă unele dintre cele 300 de grupuri etnice care o populează n-au decât câte un singur reprezentant. Şi atunci cei care îşi rup de fiecare dată bojocii strigând la mitingurile partidului comunist „Naşa Maldova!” („Maldova nostra!”) vor putea să strige pe bucăţi denumirea statului – fiecare cu partea lui – fără să se simtă lezaţi.

Doar ţara e şi a lor. Sau – mai ales a lor. Sau – doar a lor (cum afirmă pe blogul său www.liprom.ru tătarul rusificat Eduard Baghirov, care spune despre această „naţiune de dobitoace”, cum îi numeşte el pe moldoveni, peste care „în 1940 a venit Stalin şi le-a învăţat pe aceste animale sălbatice să-şi şteargă fundul cu hârtie de veceu, dar nu cu cărămizi…”). Iar nouă, celor 82 % de moldoveni români, nu ne va rămâne decât să urmăm sfatul altui mare patriot comunist, Ilin, din ziarul „Comunistul”:

„Cine vrea să vorbească limba română – să plece în România!”, pentru că acolo până şi ruşii, care fac cozi interminabile la Direcţia de Paşapoarte de pe strada N. Iorga, nr. 5, din Bucureşti, vorbesc limba română. Şi aceasta – până se văd cu paşaportul românesc în buzunar. După aceea iar o uită. E şi firesc. Pentru că cine mai are nevoie de ea? Găgăuzii?

Doamne fereşte! Ei n-au nevoie nici de limba lor. Ci doar de limba rusă. Ca şi bulgarii. Care şi-au creat la Taraclia o universitate ca să înveţe ruseşte. Ca şi ucrainenii. Ca şi Ambasada Ungariei de la Chişinău.

Elevii găgăuzi care au propus în cadrul protestelor să fie scoasă limba româna din şcoli ar trebui înţeleşi şi în atestate ar urma să fie trecut un singur obiect: limba rusă (fără matematică, fizică, biologie, chimie, găgăuză ş.a., care-s la fel de „imposibile” ca şi româna).

Şi atunci în ţară va fi armonie etnică.

Iată de ce salut politica cumpătată şi plină de înţelepciune a Guvernului nostru.

El vrea ce vrem şi noi şi ceea ce doreşte Moscova: pace.

Iar pentru pace ce nu face omul?

Numai câte războaie au făcut ruşii în ultimele secole ca să fie pace?!

Numai câte umiliri n-am suportat noi, în aceleaşi secole, ca să fie pace?!

Doar că, vorba vine, când cu haz, când cu necaz, am renunţat : ba la limbă, ba la nume, ba la neam, ba la istorie, ba la adevăr, ba la Dumnezeu şi, nu ştiu cum se face, că pace tot n-am mai avut!

 

Nicolae Dabija
Din  săptămânalul “Literatura şi Arta” mun.Chişinău

ALEXANDRU MORARU, mun.Chişinău

(DOCUMENTELE  ACUZĂ  REGIMUL SOVIETIC )

                                                                               Кадры решают все .

                                                                                                       И.Сталин

   În prima parte autorul,cu lux de amănunte în temeiul documentelor de arhivă demonstrează adevăratul tablou al provenienţei sarcomei bolşevice în Basarabia la 1940 odată cu ocupaţia acesteea de sovietici.Prezentul material  cuprinde limitele cronologice ale anului 1944,când noii stăpâni ai Basarabiei  au încep din nou să se căpătuiască cu casele şi bunurile materiale adunate cu atâta trudă de oamenii din părţile locului, să împartă între ei funcţiile bine plătite ,să baje în puşcării bărbaţii şi să-şi bată joc de femeile şi copiii Basarabiei.

Către începutul anului 1944 situaţia de pe frontul de est se schimbase în favoarea URSS,lucru care a devenit posibil datorită victoriei de la Stalingrad.Deja în primăvară

câteva raioane din nordul Basarabiei au fost ocupate de oştirile sovietice.

Atunci  au şi fost scrise cele două telegrame condusătorului statului bolşevic:

19 martie 1944

             Tovarăşului STALIN I.V.

CC al PC(b) al Moldovei şi Sovnarcomul RSS Moldoveneşti roagă să daţi dispoziţie Direcţiei Aviaţiei Civile privind rezervarea pentru deservire CC al PC(b)al Moldovei şi Sovnarcomului RSS Moldoveneşti pentru aprovizionarea transportării  cadrelor de conducere în raioanele eliberate  ale RSS Moldoveneşti  un avion"Duglas",două avioane"P-5"cu patru motoare şi două  avioane"U-2" pentru comunicaţie.[i] 

Secretarul CC al PC(b)al Moldovei                                  N.Salogor

Preşedintele Sovnarcomului RSSM                                  Constantinov

Următorul document al dosarului respectiv are exact acelaş conţinut, dar de data aceasta se solicită pentru cadrele de conducere : un avion "LI-2",două avioane "P-5" şi două avioane"U-2" pentru comunicaţie.[ii]

De fapt,în limba rusă sună mai haios"для переброски руководящих кадров"

Sigur,că tovarăşul Stalin le-a  dat  avioanele solicitate,altfel rămâneam fără conducere

Şi probabil ,că au ajuns cu bine,altfel n-ar fi  ajuns până azi atât de mulţi ?! 

Comportamentul  ocupanţilor în multe cazuri era violent şi obraznic.În scurt timp,când  cadrele NKVD-ului  au ieşit  total de sub controlul  executivului orăşenesc Chişinău ,acesta din urmă a trimis un demers oficial superior de partid.Să-l urmărim:

SCRISOARE INFORMATIVĂ

Secretarul CC al PC(b)M tov. Salogor N.L.

Preşedintele Sovnarcomului RSSM tov. Constantinov

Despre încălcarea hotărârii Sovietului Orăşenesc şi Comitetului Orăşenesc al PC(b) al Moldovei din 25 august 1944, despre confiscarea imobilului de stat şi ordinea de ocupare a fondului locativ din oraşul Chişinău.

Potrivit controlului înfăptuit de Comitetului Orăşenesc şi comitetele raionale ale PC(b)M din oraşul Chişinău s-a stabilit că, mulţi lucrători din rândul grupelor operative ale narcomatelor şi instituţiilor republicane, preponderent a lucrătorilor organelor şi unităţilor NKVD, şi unităţilor de grăniceri ale NKVD, sosind în oraşul Chişinău după ofensiva unităţilor Armatei Roşii în loc de a stabili o ordine revoluţionară în oraş, să restabilească imediat organele puterii sovietice, să organizeze paza obiectelor industriale de bază şi a averii statului au ales un drum greşit şi dăunător – confiscarea în interese personale a mobilei, ocuparea fără autorizaţia sovietului orăşenesc a imobilului locativ particular şi de stat; samavolnic au dat afară din case pe locatarii băştinaşi, şi-au însuşit averea acestor oameni şi au instalat pază armată la locuinţele goale.

Angajaţii narcomatului NKVD şi a departamentelor acestora prin oraş au „rezervat” un număr mare  de apartamente, pe care au instalat tăbliţe cu inscripţia „OCUPAT DE NKVD”. De exemplu: pe strada Armenească între strada Nicolaevscaia şi Haralampievscaia pe toate casele (puse tăbliţe – A.M.); pe strada Cuznecinaia între strada Armenească şi Cupecescaia mai mult de 20 de case pe care au fost atârnate tăbliţele respective sau scrise cu caractere grase pe pereţii caselor „OCUPAT DE NKVD”.

Folosindu-se de un asemenea dezmăţ, unii lucrători ai NKVD-ului, mulţi lucrători din alte narcomate au atârnat inscripţii: „OCUPAT DE NKVD”, „MINAT”, „ATENT – CÂINI RĂI” ş.a.

În afară de ocuparea locuinţelor şi apartamentelor, unii lucrători ai NKVD-ului au început a transporta mobila rămasă din unele case în altele, chipurile, pentru păstrare şi transmitere organelor financiare. Acest lucru a servit drept pretext pentru alte organizaţii şi persoane să delapideze (să fure, dacă vreţi – A.M.) averea statului şi să confişte ilegal averea orăşenilor.

În rezultatul acestor acţiuni în ultimele zile în oraş s-a creat o situaţie, când noaptea şi chiar ziua, persoane necunoscute cară mobila din apartamente şi case. Mulţi locatari au pierdut încrederea, că vor mai rămâne în casele lor să trăiască şi că li se va  lăsa  averea agonisită de o viaţă.

Din procuratura orăşenească noaptea a fost furată toată mobila. La 2 septembrie 1944 în casa nr.26 de pe strada Svecnaia, a fost săvârşit un furt a mobilei şi a altor obiecte din apartamentul lui Ohrimenco, împuternicit al narcomzagului a judeţului Chişinău, iar furtul l-a comis şeful grupei de gospodărie a direcţiei căii ferate Chişinău Condratenco (ultimul nume în document este scris de mână – A.M.).

Organele miliţiei nu duc o luptă hotărâtoare cu aceste crime, iar tov. Leahov trimite la Comitetul orăşenesc de partid informaţii că, chipurile, „în ultimele 24 de ore în oraşul Chişinău n-au avut loc nici un fel de cazuri criminale şi n-au fost înregistrate nici un fel de întâmplări”.

Lucrătorii narcomatului NKVD au stabilit posturi înarmate la un şir întreg de case goale ocupate de ei, cum de exemplu: chiar la apartamentul ocupat de secretarul comitetului orăşenesc de partid tov. Chiriac, personal, locţiitorul narcomului NKVD tov. Orlov a adus cu maşina o santinelă şi a pus-o lângă casă, iar peste două zile a mai adus o santinelă suplimentară, primul din aceştia n-a fost schimbat şi n-a mâncat mai bine de 24 de ore.

Exemplul lucrătorilor NKVD l-au urmat alţi lucrători cum sunt cei de la NCGB, Comisariatul militar orăşenesc, unităţile de grăniceri ale NKVD-ului. În felul acesta numai în raionul Krasnoarmeisk au fost puse mai mult de 50 de santinele, care trebuiau să  păzească apartamente goale.

Santinelelor li s-a ordonat să nu permită apropierea de apartamente şi să nu spună nimănui denumirea instituţiei, care a ocupat clădirea şi numele conducătorului acestei instituţii. Consecinţa este următoarea: autorităţile raionale şi orăşeneşti nu au posibilitatea să intre în locuinţe şi să le examineze. Numai în raionul Lenin, 70 de case până în prezent n-au fost examinate şi n-avem nici o informaţie despre starea lor.

Această situaţie cu atârnarea de tăbliţe „OCUPAT DE NKVD”, instalarea santinelelor la locuinţele goale în ochii populaţiei băştinaşe crează impresia, că în afară de organele NKVD, alţi reprezentanţi ai puterii sovietice în oraş nu sunt.

În ocuparea ilegală a apartamentelor, atârnarea tăbliţelor „OCUPAT DE NKVD”, alungarea din apartamente a populaţiei băştinaşe, instalarea santinelelor şi ignorarea autorităţilor orăşeneşti în primul rând este vinovat narcomul-adjunct NKVD tov. Seriojin şi Orlov, care ştieau despre acţiunile ilegale ale subalternilor, n-au luat nici o măsură şi au neglijat importanţa politică, n-au pedepsit pe vinovaţi punând interesele lor personale şi interesele subalternilor mai sus decât cele de stat.

Unii lucrători, care s-au inclus în aceste activităţi ilegale nu au asigurat în primele zile a venirii puterii sovietice (aşa-i în document – A.M.) în oraş păstrarea averii de stat: numai la staţia electrică orăşenească, ca rezultat că n-a fost păzită la 25-26 august de către populaţie au fost furate 2 tone de gaz şi 2 tone de ulei, iar raionul Morii Roşii până la 3 septembrie n-au fost luate sub pază 150 tone de petrol, din care 8 tone au fost scurse în sol. Narcomul-adjunct NKVD tov. Leahov a fost avertizat despre acest lucru, dar măsuri pentru a organiza paza n-a întreprins. Numai după amestecul Comitetului Orăşenesc de partid a fost stabilită paza şi nu din partea forţelor NKVD, ci cu efortul şi forţele Sovietului orăşenesc.

Unii lucrători ai organelor şi unităţilor NKVD-ului admit acţiuni şi atitudini nesovietice faţă de populaţia locală, cum de exemplu: şeful secţiei de miliţie nr.4, Antonov a trimis pe subalternul său, sergentul Astafiev în raionul secţiei de miliţie nr.2 pentru a confisca, fără nici un temei legal, pianul cetăţencei Tomici (str. Gogol, nr.4). Stafiev a ameninţat-o în prezenţa lucrătorului CR PC(b)M, şeful secţiei organizatorice tov. Borzovoi a raionului Krasnoarmeisk, că pianul va fi confiscat cu ajutorul armelor, dacă Tomici nu-l va da de bună voie.

Învăţătorul Cerencov (locuitor, str. Ostrovschii, 18) a fost evacuat forţat din propriul apartament. Tot de la el i s-a luat şi mobilierul. Acest lucru l-a făcut căpitanul Videaşev, şeful ITK NKVD-ului. Pe cetăţeana Popa (str. Alexandrovscaia, 155) lucrătorul NKVD-ului Bolteanschii a evacuat-o forţat din apartament în bucătărie şi i-a luat mobila. Feciorul cet. Popa face serviciul în Armata Roşie.

Asemenea exemple pot fi prezentate mult mai multe, dar din cauză că, mulţi infractori refuză să comunice numele şi locul de serviciu, noi nu le prezentăm, dar exemplele aduse de ajuns pentru a face o concluzie, că comportamentul unor lucrători ai organelor şi unităţilor NKVD-ului discreditează în ochii populaţiei băştinaşe puterea sovietică şi creează o imagine greşită cu dispoziţii politice dăunătoare.

Toate aceste fapte mărturisesc despre faptul, că organizaţia de partid a NKVD-ului RSSM şi secretarul ei de partid tov. Cabluca trec cu vederea încălcarea legilor sovietice de unii lucrători, nu-i dau o importanţă principială politică şi nu pedepsesc pe vinovaţi. Aceasta vorbeşte despre nivelul scăzut al lucrului partiinico-politic în rândurile colaboratorilor narcomatului.

Biroul comitetului orăşenesc de partid la 6 septembrie curent a discutat la şedinţa sa închisă situaţia creată în oraş privind îndeplinirea hotărârii Sovietului orăşenesc al PC(b)M din 25 august 1944. După o scurtă informaţie la tema respectivă, cei prezenţi la şedinţa biroului Comitetului Orăşenesc al PC(b)M Comisarul Norodnic al afacerilor interne a RSSM tov. Marcheev, locţiitorul lui, tov. Seriojin şi secretarul Cabluca nu conştientizau şi chiar considerau neîntemeiată problema pusă la biroul Comitetului Orăşenesc de partid. După cuvântările câtorva membri ai biroului comitetului orăşenesc, secretari ai comitetelor raionale a PC(b)M, preşedinţi ai executivelor raionale, sub influenţa faptelor relatate de tov. Marcheev în cuvântarea sa, a declarat, că problema este pusă corect şi la timp şi că el în calitate de narcom va lua cele mai hotărâte măsuri pentru instaurarea ordinei printre colaboratorii instituţiei sale.

În proiectul hotărârii s-a propus să fie excluşi din rândurile partidului comunist (bolşevic). tov. Seriojin, care s-a adresat membrilor biroului cu rugămintea că el a conştientizat şi recunoaşte greşelile şi că el va lua toate măsurile pentru corectarea lor imediată şi că el ca comunist trebuie să fie pedepsit pentru acţiunile sale. tov. Seriojin i s-a dat mustrare aspră cu înscrierea în fişa personală.

Biroul Comitetului Orăşenesc al PC(b)M a decis de a organiza o adunare extraordinară închisă de partid în organizaţia narcomatului NKVD, pentru a discuta hotărârea biroului Comitetului Orăşenesc al PC(b)M.

Cu toate că la şedinţa biroului Comitetul Orăşenesc al PC(b)M tov. Marcheev, Seriojin, Cabluca au recunoscut justă şi binevenită problema pusă la biroul Comitetului Orăşenesc de partid, în aceeaşi noapte din ordinul tov. Marcheev a organizat o investigaţie a faptelor, au pus la îndoială hotărârea biroului Comitetului Orăşenesc de partid, au început în toiul nopţii să meargă de la o casă la alta şi să ancheteze pe locatari privind problema nominalizată.

A doua zi, tov. Marcheev a declarat, că faptele nu s-au adeverit – 100 %  şi că la biroul Comitetului Orăşenesc pe ei i-au defăimat.

Tov. Marcheev a interzis secretarului organizaţiei de partid tov. Cabluca de a petrece o adunare de partid şi de a aduce la cunoştinţa comuniştilor hotărârea (ultimul cuvânt este adaos la textul dactilografiat – A.M.) Comitetului Orăşenesc al PC(b)M.

Comunicându-vă cele relatate, Vă rugăm să puneţi în discuţie această problemă la şedinţa biroului CC al PC(b)M.[iii] 

Secretarul Comitetului

Orăşenesc al PC(b)M /

semnat/ Selivanov

                                                                                        (ştampila)

                                                        Preşedintele Sovietului   

Orăşenesc / semnat/

V.Vizitei.

8 septembrie 1944

or.Chişinău

Probabil nu este nevoie de un comentariu,deoarece comportamentul ocupanţilor

este previzibil în toate perioadele istorice care include batjocora şi violenţa faţă de

băştinaşi,lipsa unei frici ,că vor fi pedepsiţi pentru faptele săvârşite.Mai laconic-

învingătorii nu se judecă!

    Concomitent cu ocuparea funcţiilor, caselor şi apartamentelor s-au luat toate măsurile pentru a se căpătui cu salarii exagerat de mari.O scrisoare adresată lui

G.M.Malencov,secretarul CC al PC(b) al URSS semnată de secretarul CC al PC(b)M , N.Salagor menţionează următoarelor[iv]:

                                  C E R T I F I C A T

În RSS Moldovenească sunt 6 Comitete judeţene de partid:Bălţi,care include 14

Raioane ,Bender-9, Soroca-9,Chişinău-8, Orhei-8 şi Cahul-6.

  Până în prezent,problema privind salariul lucrătorilor responsabili a comitetelor judeţene de partid n-a fost rezolvată.Până la soluţionarea  finală  a problemei privind salariul cadrelor de partid judeţene a fost stabilit la nivelul salariilor

Lucrătorilor de categoria I  ale comitetelor  de partid săteşti: prim-secretariicomitetelor judeţene- 1300 de ruble pe lună,II cecretari-1100 ruble, şefii de secţii-800 ruble,instructorii din secţii-600 ruble,şefii sectoarelor speciale-800 ruble şi ajutorii secretarilor-600 ruble pe lună.

    În prez ent chestiunea privind majorarea salariului secretarilor  unor comitete judeţene a fost înaintat  la CC al PC(b) al Moldovei.Noi considerăm că problema este pusă corect şi la timp.

   Biroul CC al PC(b)al Moldovei a discutat la 5 iunie 1944 această problemă şi a considerat oportun înaintarea unui demers către CC al PC(b) al URSS despre majorarea salariului lucrătorilor responsabili ale Comitetelor judeţene de partid din Moldova.

   Noi propunem de a stabili următoarele salarii lunare:

Prim- secretarilor  -    1500 ruble.

Secretarilor II       -    1400 ruble.

Şefilor de secţii    -    1100 ruble.

Instruc torilor din secţii- 800 ruble.

Şefilor secţiilor speciale – 1000 ruble.

Ajutorilor secretarilor   -  700 ruble.

Hotărârea Biroului CC al PC(b) al Moldovei privind respectiva problemă se

anexează."

Trudiţi-vă şi întrebaţi pe persoanele în etate,care era valoarea ,sau puterea de cumpărare a sumelor mai sus menţionate,ca să înţelege-ţi că acestea alcătueau o avere întreagă în respectiva perioadă.

    Cadrele bolşevice n-au uitat nici de ocrotirea  sănătăţii ,luînd un şir de măsuri şi hotărâri,care de facto au transformat propria lor sănătate într-un patrimoniu naţional.

Încă nu se terminase cel de-al II război mondial iar în locurile cele mai pitoreşti ale Basarabiei ,în imobilele mănăstirilor, spitalelor,şcolilor erau amenajate sanatorii şi case de odihnă pentru cadrele de partid staliniste.În câteva cazuri au fost construite clădiri noi  pentru aceleaşi necesităţi.

     Şeful Direcţiei Administrative al CC al PC(b) al URSS Krupin într-o circulară secretă[v] din 18 aprilie 1944 scria secretarului CC al PC(b) din Moldova Salogor:

"În legătură cu solicitările comitetelor regionale, privind repartizarea lucrătorilor de partid bolnavi la tratament, inclusiv şi la sanatorii,Direcţia Administrativă al CC al PC(b) al URSS vă comunică următoarele:

"1.Condiţii adecvate pentru tratamentul lucrătorilor de partid  trebuie de asigurat în primul rând pe loc,folosind sanatoriile şi casele de odihnă de pe loc.Cheltuelile necesare  pentru plata foilor de tratament în sanatoriile  şi casele de odihnă locale sunt prevăzute  din contul bugetului local la fondul indemnizaţiilor de tratament pentru activul de partid.

2. Deplasarea la tratament al lucrătorilor de partid peste hotarele regiunii lor în spitale şi sanatorii trebuie de efectuat numai când nu sunt condiţiile necesare de a organiza tratamentul  pe loc.

În acest caz,e necesar de a trimite din timp la Direcţia Administrativă a CC alPC(b)al URSS un demers cu o informaţie amănunţită despre boală şi bolnav semnat de medicii  care-l   tratamează şi  despre necesitatea de deplasare a bolnavului; în cazuri de urgenţă,aceste informaţii se transmit prin telegraf.

   Lucrătorii de partid se pot deplasa la Moscova sau în alte regiuni pentru tratament numai în cazul,când a primit confirmare despre deplasare de la Direcţia Administrativă  al CC al PC(b) al URSS.

 3.Direcţia Administrativă al CC asigură  tratamentul lucrătorilor responsabili din aparatul de partid, aflat la bugetul  partidului; personalul gospodăresc şi auxiliar al organizaţiei de partid , şi de asemeni colaboratorii arhivelor de partid,instituţiilorse studiere a istoriei partidului("istpart"),gazetelor,editurilor,care se află la bugetul local al sovietelor,trebuiesc trimişi la tratament prin secţiile regionale şi raionale de ocrotire a sănătăţii(Narcomzdrav) sau sindicate.

 4.Toate achtările băneşti cu lucrătorii de partid,trimişi la tratament se înfăptuesc

de către organizaţiile locale de partid; tot pe loc se hotărăşte eliberarea îndemnizaţiilor medicale pentru aceştea.

5.La eliberarea foilor de tratament în sanatorii şi case de odihnă 20% din costul

 acesteia o plăteşte lucrătorul de partid.

6.Este necesar de  pe lucrătorii de partid trimişi la tratament,că în sanatorii şi case de odihnă alimentaţia este asigurată în condiţii generale potrivit normelor stabilite de Harcomtorg(Comisariatul Norodnic pentru comerţ-A.M.)al URSS şi de a aloca fonduri suplimentare nu există o posibilitate."

Să nu uităm,că până la sfârşitul războiului mondial mai era.Pentru distrugerea totală a fascizmului era nevoie de multe resurse materiale şi financiare.Atât pe front cât şi în spatele lui oamenii reau într-o situaţie de nedescris.Sutele de mii de răniţi aveau nevoie de tratament şi medicamente;peste tot domnea sărăcia,foametea şi mizeria.Cu toate acestea ,cadrele bolşevicilor nu puteau ştirbi din cheltuelile rezervate pentru scumpa lor sănătate,din care motiv cu toate că aveau nişte salarii fabuloase ,costul foilor de tratament sau de odihnă erau achitate de aceştea numai 20% din costul lor nominal.

   Cred că e cazul să facem o paranteză şi să vorbim puţin despre atitudinea populaţiei locale faţă de cadrele bolşevicilor. Mai întâi e necesar să menţionăm,că  în perioada 28 iunie 1940-22iunie 1941,adică a primei ocupaţii sovietice a Basarabiei oamenii din părţile locului în acest termen scurt au văzut tot"farmecul" sistemului stalinist: înjosire,umilinţă,tâlhărie,deportări,foamete şi violenţă.

    Frica…O mare frică  şi ură  faţă de cei cu steluţa-n frunte şi baionetă la armă.

Necunoaşterea limbii ruse punea omul nostru într-o situaţie şi mai jalnică.

Doamne,ocroteşte-i pe români!

Toate aceste motive  duceau la refuzul  premilitarilor şi a părinţilor acestora de a se înrola în armata roşie.

Şeful  secţiei organizatorice şi instructaj al CC al PC(b)din Moldova Şcelocov la 15 august 1944 într-o" informaţie[vi] despre  totalurile mobilizării în armata roşie din RSS Moldovenească şi cazuri de dezertare" adresată lui Şamberg,din secţia organizatorică şi instructaj al CC al PC(b)din URSS menţiona[vii]:

"Cazurile de dezertare din Armata Roşie la început aveau un caracter izolat,apoi s-au răspândit în masă.Numărul celor care se eschivau de la mobilizare în Armata Roşie a căpătat proporţii mari.Astfel,în perioada aprilie-iunie de către organeleNKVD au fost reţinuţi 4321 de oameni,din care dezertori-3819 persoane,

iar 502 persoane s-au eschivat.

……………………………………………………………………………………………..

Cele mai afectate raioane de dezertare erau raioanele situate pe malul drept al Nistrului.Dacă în raioanele din partea stângă a Nistrului au fost reţinuţi în Camenca-64 de persoane,Grigoropol-48,apoi în 9 raioane din judeţul Soroca au

Fost reţinute tot în aceeaşi perioadă-1561 de oameni.

   Majoritatea dezertorilor din Armata Roşie şi persoanele, care se eschivau de la încorporare şi mobilizare,ziua se ascundeau în păduri,crânguri,diferite văgăune în apropierea localităţilor,erau dese cazuri când se ascundeau chiar în localităţile lor iar noaptea lucrau în câmp.Unii  din cei ca re se eschivau de mobilizare,încercau

să se aranjeze la lucru în transportul feroviar.

      În unele cazuri dezertorii erau bine conspiraţi,folosind pentru trai bordee, fortificaţii părăsite,construiau colibe în copaci,se deghizau în haine femeieşti etc."

Bineînţeles că în cazul dat, este vorba de ura populaţiei locale faţă de sovietici,ne-dorinţa lor de a lupta alături de armata lui Stalin,înţelegerea acestora, că a fost schimbată o dictatură cu alta.

Sigur, că cei care au fost încorporaţi şi mobilizaţi în majoritatea cazurilor şi-au făcut conştiincios datoria de ostaş, mulţi au căzut în lupte,mulţi au rămas schilozi.

   Propagandistic  ideologia bolşevică încerca să prezinte lucrurile, cum că locuitorii băştinaşi ai Basarabiei ,de la mic până la mare luptau împotriva adversarilor URSS.

Realitatea era însă alta.Mişcarea de partizani în Basarabia,organizată de Moscova ar putea fi comparată cu un spectacol bine regizat.Pe calea aerului în toiul nopţii erauparaşutaţi din Bielorusia,Rusia şi Ucraina "partizani moldoveni" în codrii Basarabiei

Un exemplu poate servi  un dosar de arhivă [viii],care nu este altceva decât Lista nominală a partizanilor din detaşamentul"За освобождение Советской Молдавии"în  anul 1943.Detaşamentul număra 406 partizani,din care 346 de bieloruşi, 39 de ucraineni, 12 ruşi , 3 polonezi şi un moldovan ( Torpan Fedor Vasilievici)din Grigoriopol.Vizele de reşedinţă până la război ale acestora erau în Bielorusia Ucraina, Rusia şi "republica" înjghebată de Stalin în scopuri propagandistice- RASS Moldovenească.

     Dar să revenim la subiect.

Probabil,că refuzul de a lupta de partea sovieticilor era motivat prin faptul, că cei care se considerau eliberatori, aveau un comportament de tâlhar la drumul mare.

Şi ca să nu fiu numai cu vorba, propun spre judecata cititorului câteva secvenţe din

Informaţia [ix]strict secretă adresată secretarului CC al  PC(b) din URSS Malencov G.M din 28 august 1944 semnată de secretarul CC al PC(b) din Moldova Salogor N:

"Despre paza averii ,imobilului şi a construcţiilor auxiliare abandonate temporar de

ţăranii din unele raioane ale RSS Moldoveneasă evacuaţi de pe raza a 25 km de zona

operaţiilor militare.

"Comisia, întocmită de CC al PC(b) al Moldovei în componenţa căreia au fost

incluşi reprezentanţi ai CC al PC(b)M, secretari ai comitetelor de partid Judeţene Bălţi şi Orhei,ai statului- major menit să asigure apărarea spatelui  frontului II Ucrainean şi Direcţiei NKVD care aveau aceiaşi misiune,reprezentanţi ai armatelor nr.52 şi 4  şi secretarii  CR  Sculeni,Făleşti şi Chiperceni al PC(b)M au înfăptuit o examenare privind paza averii,imobilului şi a construcţiilor auxiliare ale ţăranilor care au părăsit temporar zona, fiind evacuaţi la 25 km de apropierea frontului de linia judeţelor Bălţi şi Orhei.

     În urma cercetărilor  a 14 localităţi şi a 4 centre raionale s-a stabilit cazuri de tâlhărie şi delapidare a averii ţăranilor, daune imobilelor,bisericilor, şcolilor,livezilor etc.

În satul Lucaceni(aşa-i în document),raionul Sculeni la 90% imobile locative au fost zmulse uşile, ferestrele, podeaua.De la toate casele ţăranilor au fost scoase toate lăcăţile şi alte dispozitive de încuiat,a fost furată vesela şi altă avere privată.

Această avere a fost furată de către militarii corpului 5 tancuri şi regimentul 315

artilerie a armatei 27.

……………………………………………………………………………………..

În satul Valea-Rusului, raionul Sculeni au fost supuse distrugerii şi furturilor 50% din casele oamenilor.Locuitorii satului au declarat, că la majoritatea din ei militarii au furat toate rezervele alimentare, averea din casă şi au distrus construcţiile.Cetăţeana Tipa Alexandra Constantilnovna a mărturisit,că de la ea au fost luate 3 mese, un servant,un patefon  cu discuri,10 ştiubee,3 saltele, 3 perne,saci, scoase şi furate uşile şi ferestrele.Ţăranca Cumpa(probabil-Cumpătă-Al.M.)

Elena a mărturisit, că de la ea au fost furate 4 mese, 2 feşe de masă, 2 cuverturi, aproape tot vinul,porumbul , făina etc.

………………………………………………………………………………………

 Satul Celacu-Veci(aşa-i în document, probabil Vechi-Al.M.),raionul Făleşti,a fost supus nelegiuiri şi tâlhării  din partea militarilor din divizia Melitopoli, divizia 252 al corpului 78 şi 303, din componenţa armatei  a IV- a.Patruzeci de procente din sat a suferit din cauza tâlhăriilor.

Locotenentul major Şostacov şi sergentul major  Luchin  din statul major al corpului 78, cu toate că  aveau la dispoziţie grajduri specializate şi imobile în sat, samovolnic au ocupat 2 case, au scos şi dus averea din ele şi le-au transformat în grajduri.

……………………………………………………………………………………..

Au fost stabilite cazuri, când clădirile şcolilor şi a tehnicumurilor de asemeni au fost supuse tâlhăriilor  şi mizeriei..Astfel drept exemplu poate servi satul Goreşti,

raionul Sculeni, unde din clădirea şcolii au fost zmulse ramele,stricată sticla şi toate băncile şcolare.De  devastarea şcolii s-au ocupat subalternii locotenentului inferior Pidnov din brigada a 9-a motorizată……………………………………..

Din Şcoala agricolă din Cucuruzeni (în original-tehnicum)la 9 iulie, curent căpitanul Furmanov ( unitatea militară NAH,divizia 375) s-a căpătuit cu 2 cositoare, spitalul militar nr. 474 al armatei a IV-a şi-a luat 50 tone de porumb,

50 de paturi, tot felul de rechizite pentru cai şi vite, o ladă cu sticlă - oglindă.

Toate aceste bunuri au fost  furate după ce a fost ruptă lacata depozitului şcolii agricole……………………………………………………………………………

În satele Goreşti, Bugşa şi Rassiponi(aşa-i în document) bisericile au fost aduse într-o stare de haos.În interiorul bisericilor au fost rupte şi aruncate arhivele bisericeşti, s-a tras cu arma în atributele de cult aflate în interiorul edificiului, au fost deshumate  morminte, zmulse icoanele de pe pereţii bisericilor,distruse tavanurile şi podeaua.Tâlhăriile şi ruinarea bisericilor le-au făcut soldaţii brigăzii 56 mecanizate,  corpului 23 mecanizat a armatei 57"……………………………..

Nu este exclus,când au revenit localnicii pe la casele lor,sau ce a mai rămas din ele,  autorităţile sovietice să le fi spus, că aceste distrugeri şi furturi le-au făcut "călăii români".Considerăm inoportună necesitatea unui comentariu asupra respectivelor fragmente din documentul citat. Un lucru este cert,cadrele bolşevice au fost pilonii de bază a unui mecanism totalitar străin,care s-a infiltrat în vieţile şi minţile noastre pentru mai bine de şase decenii afectând multe generaţii de oameni normali.

                                                    Alexandru  Moraru, istoric-arhivist şi publicist

                                                                                     mun.Chişinău

CADRELE  BOLŞEVICILOR

(documentele acuză  regimul sovietic)



                         materiale  noi din arhive vechi

                                                                                     Кадры решают все.(Сталин)

Procesul de colonizare a Basarabiei, început în 1812 de autorităţile Rusiei ţariste după ruperea ei din trupul Moldovei ,a  avut un impact tragic pentru românii basarabeni şi extrem de favorabil pentru străini.Amestecul populaţiei locale cu tot felul de veniţi(ruşi,ucraineni,evrei,găgăuzi,bulgari,nemţi,ţigani) şi deportarea a sute de mii de familii basarabene în Ucraina,Altai,Siberia, preponderent din cei mai avuţi, avea un scop: de a distruge structura etnică românească şi de a schimba raportul de forţe în favoarea celor împroprietăriţi de guvernul ţarist din contul populaţiei locale deportate.

     Unii istorici consideră ,că anume de atunci au început toate nenorocirile.Străinii au pus stăpânire pe economie,comerţ ,politică şi cultură.Pământul mănos,frumuseţea naturii,oamenii harnici,buni,primitori şi în majoritate “cu capul plecat” i-au făcut pe străini să creadă că şi-au găsit, pământul făgăduinţelor.Din aceste motive au început să-şi aducă părinţii,fraţii,prietenii;să cumpere imobile  şi proprietăţi funciare la un preţ de nimic ,devenind adevăraţii stăpâni ai guberniei Basarabia.

     Perioada anilor 1918-iunie 1940,când populaţia Basarabiei prin act legislativ al Sfatului Ţării s-a reunificat cu Ţara ,a fost o perioadă de ascensiune naţională.Au fost stabilite principii marcante ale democraţiei.Autorităţile române n-au recurs la violenţă pentru a  schimba raportul de forţe în favoarea românilor basarabeni,n-au au fost făcute deportări,fiind  păstrată componenţa etnică constituită de Rusia ţaristă.Aceasta înseamnă, că întreaga masă de ruşi,evrei şi ucraineni cum s-au stabilit în oraşe şi orăşele până în 1917,aşa au rămas.În mediul rural reprezentanţii acestor naţiuni nu prea se stabileau cu traiul,probabil din motiv că la sate posibilităţile de a face politică sunt mai mici.În aceiaşi ordine de idei trebuie să clarificăm un lucru de la bun început: nici ruşii,nici ucrainenii veniţi în Basarabia nu se compară cu cei din patrie…Pe parcursul materialului,nu intenţionez să ofensez o naţiune oarcare,mă refer doar la o anumită categorie de”internaţionalişti”. 

           Dar să revenim la anul 1940.

După cum afirmă cunoscutul istoric Florin Becescu ,despre evenimentele care urmau să se desfăşoare în iunie 1940 populaţia evreiască a fost înştiinţată  şi pregătită din timp.

Dovada constă din unele măsuri  de prudenţă ale comercianţilor-preponderent evrei. Astfel,până în iunie 1940 erau destul de insistenţi ,propunând mărfurile sale pe datorie. Iar din partea a 2-a a lunii iunie 40 aceştea refuzau orice livrare de mărfuri în credit.[1]

         O parte din respectiva minoritate naţională,consideraţi în perioada aceea meşteri ai zvonurilor, îndeplinind misiunile Moscovei, lansau printre populaţie şi funcţionarii români  o aberantă recomandare,că în cazul cedării Basarabiei şi Bucovinei de Nord nu e nevoie de părăsit aceste provincii,căci sub ocupaţia sovietică se vor obţine slujbe mai bine plătite.Mai mult decât atât, în taină deja erau constituite comitete speciale(compuse din principalele minorităţi naţionale:evrei, ucraineni şi ruşi),care aveau ca scop organizarea programului  de primire a trupelor sovietice[2].

     În scopul de a demonstra credinţă sovieticilor,persoane din rândul minorităţilor naţionale, preponderent evrei şi ucraineni,înarmaţi în mare taină cu arme primite de peste Nistru cu câteva săptămâni înainte de ziua nefericită de 28 iunie, au omorât,batjocorit şi au adus mari stricăciuni ostaşilor,ofiţerilor români şi rudelor acestora.Există zeci de cazuri care demonstrează ,că mulţi soldaţi  români au fost împuşcaţi chiar în ziua aceasta ruşinoasă,fără a avea dreptul de a răspunde cu foc la foc.

      Cred că câteva  exemple după aceste afirmaţii n-ar strica.

La Chişinău,avocatul Carol Steinberg organizează,împreună cu alţi(…),comitetul de primire a bolşevicilor.Acest comitet, împreună cu multă populaţie evreiască întâmpină hoardele năvălitoare  cu steaguri roşii şi cu placarde pe care era scris:”Bine aţi venit,v-am aşteptat 22 ani”.

La Orhei,capitaliştii(…)Trostineţchi,Cogan Boris,avocatul Rabinovici şi doctorul Burd,au format comitetul comunist(comitet pentru întâlnirea”eliberatorilor”,fiindcă comitetul comunist a activat în ilegalitate pe tot parcursul perioadei 1918-1940,fiind doar luat la evidenţa poliţiei judeţene-A.M.).Imediat după instaurarea regimului sovietic,Trostineţchi a fost numit prefectul judeţului,tipograful Malchevici -primar,Cogan Boris-procuror  şi dr.Burd- medic primar al judeţului.Toţi aceştia la intrarea trupelor sovietice au ţinut discursuri prin care au adus cele mai grele insulte ţării noastre.(…)Rechis,fost funcţionar al prefecturii, a dat jos de pe pereţi portretele familiei  regale şi le-a batjocorit în faţa mulţimii îmbătate de fericire,iar un soldat evreu concentrat,părăsindu-şi unitatea cu întreg echipamentul şi ajungând în piaţa oraşului,a tras cu arma în statuia lui Vasile Lupu.

La Rezina,evreii au ridicat statuia regelui Ferdinand şi în procesiune au aruncat-o în Nistru,întâmpinând pe bolşevici cu drapele roşii şi pâine şi sare.Aceleaşi fapte jignitoare la adresa  demnităţii naţionale româneşti s-au întâmplat în târgul Teleneşti.

La Tighina,comitetul de primire a trupelor bolşevice a fost format din inginerul Mulmann,

fost în serviciul primăriei, avocatul Titus Boris şi alţii.S-au ţinut ,de asemenea, discursuri pline de insulte şi s-a manifestat îndelung  pe străzi,cu steaguri roşii.Ca la comandă,toate prăvăliile şi casele(…)au fost împodobite cu drapelul sovietic.În aceeaşi zi s-au schimbat şi firmele.

La Soroca,înainte de intrarea bolşevicilor s-au format gărzi(…)înarmate,care au jefuit instituţiile publice şi casele particulare ale românilor.Au fost ridicare toate portretele familiei regale şi arse pe foc.(…)Din ordinul sovietelor în simbria cărora erau,evreii au organizat un întreg sistem de a împiedicare a evacuării Basarabiei.Jefuiau bagaje şi creau obstacole celor ce încercau să se refugieze,în special - funcţionarilor,pe care îi arestau pentru a-i preda sovieticilor. Au rechiziţionat,sub ameninţarea revolverului toate mijloacele de transport:trăsuri,căruţe, maşini,etc.2a

     Cu un an mai târziu,la 19 octombrie 1941 Mareşalul Ion Antonescu în răspunsul lui la cele două scrisori ale lui Filderman Wilhelm,Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti

din România printre alte subiecte i-a adus aminte de anul 1940:

“Vă gândiţi,v-aţi gândit ce s-a petrecut în sufletele noastre anul trecut la evacuarea Basarabiei şi ce se petrece astăzi,când zi de zi şi ceas de ceas plătim cu mărinimie şi în sânge,cu foarte mult sânge,ura cu care coreligionarii Dvs.din Basarabia ne-au tratat la retragerea din Basarabia,cum ne-au primit la reîntoarcere şi ne-au tratat de la Nistru până la Odessa şi pe meleagurile Mării de Azov?

    Dar potrivit unei tradiţii,voiţi să vă transformaţi şi de astă dată din acuzaţi în acuzatori,făcându-vă că uitaţi pricinile care au determinat situaţiile pe care le plângeţi.Să-mi daţi voie să vă întreb şi prin Dvs.să întreb pe toţi coreligionarii Dvs.care au aplaudat cu atât mai frenetic cu cît suferinţele şi loviturile primite de noi erau mai mari.

    Ce-aţi făcut Dvs..,anul trecut cînd aţi auzit cum s-au purtat evreii din Basarabia şi Bucovina,au scuipat ofiţerii noştri,le-au smult epoleţii,le-au rupt uniformele şi cît au putut au omorât mişeleşte soldatii cu bâte.Am dovezi.

    Aceiaşi ticăloşi au întâmpinat venirea trupelor sovietice cu flori şi au sărbătorit-o cu exces de bucurie.Avem fotografii doveditoare.

      În timpul ocupaţiei bolşevice,aceia pentru care vă înduioşaţi astăzi au trădat pe bunii români,i-au denunţat urgiei comuniste şi au adus jale şi doliu în multe familii româneşti.

      Din pivniţele Chişinăului  se scot zilnic ,oribil mutilate,cadavrele martirilor noştri,care au fost astfel răsplătiţi fiindcă 20 de ani au întins o mână prietenească acestor fiare ingrate.

    Sînt fapte ce se cunosc,pe care le cunoaşteţi desigur şi Dvs.şi pe care le puteţi afla în amănunt.

      V-aţi întrebat Dvs. de ce şi-au incendiat evreii casele înainte de a se retrage?Vă puteţi explica de ce în înaintarea noastră am găsit copii evrei de 14-15 ani,cu buzunarele pline de grenade?

       V-aţi întrebat cîţi din ai noştri au căzut omorâţi mişeleşte de coreligionarii Dvs.,cîţi din ei au fost îngropaţi înainte de a fi morţi?Voiţi şi în această privinţă dovezi,le veţi avea.

      Sînt acte de ură,împinsă pînă la nebunie,pe care evreii Dvs.au afişat-o împotriva poporului nostru tolerant şi ospitalier,dar astăzi demn şi conştient de drepturile lui.”2b 

       Zilele trăite la sfârşitul lui iunie 1940 au fost desigur din cele mai tragice pe care le-a trăit vreo dată neamul românesc şi constituie o perioadă neagră în istoria lui.

       Deja e pe sfârşite al 5-le an din mileniului III,dar până în prezent există cărţi “închise în puşcării”.Pentru a confirma justeţea acestor cuvinte e de ajuns să vă propun să găsiţi de

exemplu două cărţi considerate”periculoase”până în prezent: 1.Basarabia dezrobită(drepturi

istorice,nelegiuiri bolşevice,înfăptuiri româneşti),lucrare a Guvernământului Basarabiei apărută în iulie 1942 sub îngrijirea Înstitutului de Arte Grafice”Marvan”S.A.R.(292 pag.)

2.Florin Becescu”Cu fierul roşu”(documentare anticomunistă)editată la Editura Dacia Traiană  din Bucureşti în 1942, cu 400 de pagini.Ambele monografii conţin un număr impunător de argumente,fapte,documente şi  o sumedenie de fotografii şocante.

   În temeiul unui document de arhivă sovietic[3] din 1940- în 2003 pregătisem un material documentar intitulat”1940:când au năvălit”eliberatorii”publicat în săptămânalul”Glasul Naţiunii” în nr.24-29 din iulie-august. Acest articolul este o dovadă,prezentând câteva sute de argumente solide, inclusiv statistice,economice şi culturale,că spre mijlocul anului 1940 în

Basarabia majoritatea oraşelor şi orăşelelor erau deja electrificate şi telefonizate,activau o

sumedenie de şcoli,o reţea bună de şosele,biblioteci, magazine,cinematografe şi teatre.Pentru

informare: în 1940,până la 28 iunie, în Chişinău erau mai multe cinematografe decât în 2005.

Toate instituţiile statului aveau clădiri bine amenajate.Tinând cont de faptul,că toate aceste

Informaţii au fost depistate din document rusesc scris de autorităţile sovietice după 2 luni de la ocupaţia Basarabiei de către URSS avem toate motivele să credem cele relatate mai sus.Tot în documentul cu pricina este inclusă şi prima împărţire administrativ- teritorială în proaspăt înjghebata de autorităţile staliniste  RSS Moldovenească.

Adică, după lichidarea structurilor statale româneşti (primării,prefecturi,judeţe etc.)sunt formate structuri după modelul sovietic(soviete săteşti,soviete raionale,soviete orăşeneşti ,

toate subordonate structurilor partidului comunist(bolşevic)din localitate,raion,oraş,republică etc. 

   În fruntea fiecărui raion au fost înscăunaţi câte 3 secretari ai CR al PC(b) M,adică

Primul secretar,al II-lea secretar şi secretarul pentru ideologie şi propagandă,mai popular spus secretarul al III-lea.De facto aceşti trei erau factorul de decizie în raion,oraş,republică şi nu sovietele de deputaţi,care aveau uneori drept de decizie numai în chestiuni de gospodărire.

Dar să vedem ,cine erau aceşti secretari;adică de unde au fost aduşi,unde au fost înscăunaţi,

de ce naţionalitate erau şi ce studii aveau ?

     Documentele prezentate în continuare sunt  pregătite şi traduse de mine ; se publicate în premieră absolută.

Lista prim-secretarilor ai CR al PC(b) din Moldova (funcţii şi persoane aduse de puterea sovietică în 1940 după ocupaţia Basarabiei de URSS-A.M.),  aprobată la şedinţa

Biroului CC al PC(b)M(Procesul-verbal nr.9, § 1,din 29 octombrie 1940 [4] 

 Observaţi,în lista primilor secretari sunt înscrişi tocmai 2”moldoveni”,care-s şi ei

de peste Nistru(dar peste Nistru e şi Tiraspol şi Camenca sau Grigoriopol, şi Reazani, şi Haricov şi Rostov).

Minim 6 din aceşti prim-secretari aveau studii primare(adică  ştiau să scrie şi să citească,probabil- şi să numere).

Este semnificativ şi faptul, că din 28 de secretari-18 sunt ucraineni,7- ruşi, un bielorus şi 2- “moldoveni”care, cel puţin ,nu erau din Basarabia şi nu cunoşteau româna. Să vedem poate în rândul secretarilor II al CR al PC(b)M găsim mai mulţi români -moldoveni . 

     LISTA SECRETARILOR  II ai CR al PC(b) al Moldovei (funcţii şi persoane aduse în 1940 după ocupaţia Basarabiei de URSS), aprobată la şedinţa Biroului CC al PC(b) din Moldova nr.9 § 2 din 29 octombrie 1940

     Referitor la secretarul II al CR Făleşti al PC(b)M totul este clar-este moldovean şi se numeşte Avraam.În schimb din ceilalţi 19 secretari II ai CR al PC(b)M 11 au fost ucraineni,3- ruşi şi 2- moldoveni.

     Dacă judecăm după numărul de ucraineni la posturile de secretari ai CR ale PC(b)M

este greu de înţeles cine totuşi a ocupat Basarabia ruşii sau ucrainenii ?

Dacă ne abatem puţin de la subiect şi medităm la rece,apoi anume aceştea şi alte sute de cadre de”cileni”aduşi pentru ocuparea posturilor de miniştri,directori,ofiţeriNKVD,medici,

etc. au alcătuit baza nomenclaturii comuniste din RSSM.Anume aceşti suspuşi au primit gratuit apartamentele cele mai bune,casele cele mai bune,posturile cele mai bine plătite,

dreptul de a face cumpărături în magazine speciale bine aprovizionate etc.

     Fără îndoială că toţi aceşti venitici la rândul lor şi-au adus rudele,copiii,prietenii aşezându-i în casele băştinaşilor, care au fost deportaţi,împuşcaţi,aruncaţi de vii în

gropi cu var.Toate oraşele şi orăşelele noastre au fost împânzite de larva comunistă.Acei puţini,care n-au izbutit să primească case sau apartamente gratuit,şi le-au cumpărat la un preţ de nimic.Nu voi rămâne şocat,dacă voi afla de exemplu,că strada Ştefan cel Mare este locuită de 2 moldoveni! Zic acestea, fiindcă nomenclatura este nemuritoare,pur şi simplu periodic îşi schimbă culoarea politică pentru a regenera!

             Lista secretarilor responsabili de cadre în CR ale PC(b)M,aprobată la şedinţa

             Biroului CC al PC(b)din Moldova(Procesul-verbal nr.9,§3 din 29.10.1940)

  Dar să revenim la temă şi să vedem cine erau secretarii III ai CR ale PC(b)M ?După cum

vedeţi în tabelul de mai sus deosebiri esenţiale nu prea sunt,comparativ cu cei înscrişi în

primul şi al doilea tabel.7 Din 23 de secretari ai CR al PC(b)- 18 sunt ucraineni, 2 ruşi şi

din nou 2 moldoveni,dacă numele de Malahov Ivan sau Tcaci Chiril  poate fi atribuit la moldoveni.Totodată,15 secretari aveau studii primare şi erau responsabili de cadre la

fel ca şi ceilalţi opt.

       Şi iată că toţi aceşti”cărturari”au venit aici să bage pe gât populaţiei băştinaşe sistemul stalinist şi noul mod de viaţă-socialist şi ateist .

În caracteristicile acestor”înalţi demnitari” semnate de secretarul CC al PC(b)M Borodin se menţionează  şi vechile locuri de muncă a celor nominalizaţi.De exemplu:

1. Doncenco G.P.  –До приезда на Молдавию работал секретарем по кадрам Белогуцкого райкома КП(б) У, Ворошиловоградской  области.8 

 2. Tişcenco I. P. -До приезда на Молдавию работал первым секретарем Олькованского райкома КП(б)У Харьковской области.С момента прибытия на Молдавию  работает первым секретарем Резинского  райкома КП(б)М.9 

3. Ursul V.I. -До прибытия в Молдавскую ССР  работал первым секретарем Кировского райкома ВКП(б)Черкесской Автономной области.10 

4.Rozumovici C.S. -До приезда  в Молдавскую ССР работал первым секретарем

    Попелянского райкома КП(б)У Житомирской области.11 

 5. Morgun F.A. -До прибытия в Молдавскую ССР работал первым секретарем Грушевского райкома КП(б)У Одесской области.12 

 6.  Alexandrov I.S.- До прибытия в Молдавскую ССР работал вторым секретарем              Корсунского райкома КП(б)У Киевской области. 

 7.  Cechin L.C.  …до прибытия в Молдавскую ССР работал  вторым секретарем Буринского райкома  КПб)У Сумской  области.                      

 8. Prohorschoi I.F.  До прибытия на Молдавию работал секретарем по кадрам

     Варвенского  райкома  КП(б)У Харьковской области.13

 9.  Cuşnerov A.D.  с 1939 года , до приезда на Молдавию, работал зав.оргинструкторским

     отделом Ново-Дмитриевского райкома КП(б)У Днепропетровской области.14                    

 10  Şapoval I.A.  До приезда на Молдавию работал редактором райгазеты  Шполянского

       района,Киевской области.15

  11.  Bezrucico C.M. с 1939 года работал  зав.оргинструкторским отделом Шорского

         райкома КП(б)У,Черниговской области. 16  

 Lista  poate  fi continuată.În unele documente nu este arătată adresa fixă de unde a venit  un cârmaci sau altul, ci numai se menţionează”când a venit în RSSM sau când a fost numit în

funcţie…”,dar informaţia,în esenţă,este de acelaş gen.

    Cu unele excepţii excepţii.Unii din cei trimişi înţelegeau că sunt nişte marionete de execuţie în politica lui Stalin ;alţii , pur şi simplu,nu doreau să-şi părăsească oraşul,famila şi încercau să se eschiveze…dar o încurcau.De exemplu,la şedinţa Biroului CC alPC(b)M(Procesul-verbal nr.9,punctul 31) din 29 octombrie  1940 a fost “ascultată” cererea lui Melinic Filip Chirilovici,

Care a fost trimis de CC al PC(b) al Ucrainei pentru a lucra în Basarabia(conform originalului)

Probabil că autorul cererii revenise în patrie,iar cererea fiind discutată în lipsa lui.Şi iată ce a hotărât Biroul CC:”În legătură cu faptul,că tov.Melinic F.C. a plecat din Moldova la locul anterior de lucru în or.Haricov fără permisiunea CC al PC(b) al Moldovei şi prin aceasta s-a dovedit a fi nedisciplinat –fiind membru alPC(b), de a anunţa CC al PC(b) al Ucrainei şi de rugat Comitetul Regional al PC(b)U din Haricov să fie ascultat în calitate de dezertor”.17 

 Dar cazuri de acest gen erau rare.În majoritate ocupanţii erau extrem de mulţumiţi.Primind posturile, pe care tot ei le-au  născocit,erau cazaţi în cele mai bune case sau apartamente, care

în scurt timp treceau în posesia lor la un preţ de nimic sau gratis; salariile-cele mai mari;dreptul

de a judeca populaţia băştinaşă,a-i trimite prin lagărele din Siberia,Altai etc;dreptul de a închide

şcolile şi bisericile naţionale;dreptul de a anula toate cărţile cu caractere latine,indiferent că sunt în română,franceză,germană sau engleză ;dreptul de a se folosi de rodul muncii oamenilor paşnici din Basarabia.

      Aveau drepturi şi erau mulţumiţi.

Iată o scurtă caracteristică semnată de secretarul PC(b)din Moldova tov.Borodin unuia din aceşti mulţumiţi:

                                ХАРАКТЕРИСТИКА

на секретаря по кадрам Криулянского  райкома КП(б)Молдавии,Оргеевского Уезда,

                              Молдавской ССР тов.Лукьяненко С.H

Тов.Лукьяненко Сергей Михайлович –рождения 1903 года,украинец,образование

низшее,член ВКП(б) с 1929 года, на партийной работе с 1935 года.

   С момента прибытия на Молдавию работает секретарем Криулянского райкома

КП(б)М по кадрам Оргеевского уезда.С работой справляется,партийную работу знает,в работе проявляет инициативу.

   Тов.Лукьяненко С.Н(potrivit originalului-A.M.)политически развит,дисциплинирован,

морально устойчив,партийных взысканий не имеет.Активно участвует в партийно-

политической жизни района”.18   

    Anexarea din 1940 nu putea fi posibilă fără acordul prealabil al Germaniei din 23 august 1939,când Hitler şi Stalin şi-au împărţit sferele de influenţă în Europa de Est. Astfel,Basarabia Nordul Bucovinei şi ţinutul Herţei au devenit primele regiuni româneşti în care a fost instaurat regimul comunist ,anticipând,de rând cu ocuparea Ţărilor Baltice şi a unor teritorii aparţinând anterior Poloniei, expansiunea dominaţiei sovietice asupra întregii Europe Centrale şi de Est

după cel de-al doilea război mondial.România pierdea 3 776 309 cetăţeni,dintre care 53,49% români,10,34% ruşi,15,50% ruteni şi ucraineni,7,27 % evrei, 4,91 % bulgari, 3,31 % germani.

Conform surselor sovietice numai în perioada 28 iunie-decembrie 1940 s-au repatriat în Basarabia în jur de 300000 basarabeni aflaţi în străinătate.Dintre aceştia aproximativ 220 000 proveneau din România,în rândul cărora,după date româneşti,”erau foarte mulţi evrei”.19

   Pentru a justifica declaraţia mincinoasă a lui Molotov,că “în Basarabia populaţia majoritară

o constituie ucrainenii”autorităţile sovietice au depus eforturi mari pentru a transforma mincuna în realitate. La acest capitol se înscrie şi următorul documentul inedit din fondul arhivistic al CC al PCM ,depozitat la Arhiva organizaţiilor social-politice a RM.Înainte de a vă propune textul documentului,vă amintim că în 1940,potrivit înţelegerii  dintre Stalin şi Hitler, mii de familii germane care locuiau în Basarabia s-au evacuat în Germania.Este binecunoscută

hărnicia,punctualitatea,practicitatea nemţilor.Au lăsat case bune,bine amenajate şi au plecat spre patria lor istorică.

    Autorităţile staliniste au luat la evidenţă tot imobilul respectiv şi au hotărât ca în scopul destabilizării unităţii naţionale româneşti din Basarabia,în casele nemţilor plecaţi să fie strămutaţi colhoznici ucraineni din diferite regiuni ale RSS Ucrainene.Observaţi!Nu români din Basarabia ,nu ruşi,nu bieloruşi,ci ucraineni.Iar acum textul documentului:

 Procesul-verbal nr.20 , § 8 al şedinţei Biroului CC al PC(b)M din 21 decembrie 194020 

    “Despre situaţia privind strămutarea kolhoznicilor din regiunea Izmail  în fostele colonii germane”

Biroul CC al PC(b)M a constatat ,că strămutarea kolhoznicilor din regiunile RSS Ucraine-

ne în fostele colonii germane din regiunea Izmail se îndeplineşte neorganizat.Descărcarea

celor strămutaţi şi averii lor din vagoane se înfăptuieşte extrem de încet,eşaloanele cu cei

strămutaţi staţionează căte 10-20 de ore în aşteptare să fie descărcate.

Cei sosiţi, după descărcare în staţii,îngheaţă de frig în staţii câteva ore în aşteptarea

Transportului pentru a fi duşi la locul destinaţiei.

    Durata mare a aflării în drum a celor strămutaţi,lipsa de combustibil în vagoane şi a hranei pentru vite a dus la o îmbolnăvire în rândul celor maturi şi a copiilor.

Drept consecinţă a celor expuse,pe tot parcursul căii ferate Chişinău,inclusiv staţiile de intersecţie şi anexele , de la 4 până la 18 decembrie1940 din 43 de eşaloane cu strămutaţi au

fost descărcate numai 15 eşaloane.Numărul mare de vagoane nedescărcate cu strămutaţi

(1500 de vagoane) crează dificultăţi în activitatea căilor ferate.

     Biroul CC al PC(b)M Hotărăşte:

   1.De înştiinţat CC al PC(b) alURSS şi CC al PC(b)al Ucrainei despre faptul,că din partea

     comitetului pentru strămutare de pe lângă Sovnarcomul RSS Ucrainene, Comitetul

Regional Izmail al PC(b)U şi executivul regional n-au fost luate toate măsurile privind repartizarea kolhoznicilor strămutaţi .

2.De însărcinat Sovnarcomul RSS Moldoveneşti de a pune la dispoziţie fonduri de furaje şi produse alimentare în ajutorul kolhoznicilor strămutaţi.

3.De însărcinat şeful căii ferate Chişinău tov.Golic să ea toate măsurile pentru o mişcare

cât mai rapidă a eşaloanelor cu strămutaţi la locul destinaţiei.

4.De însărcinat Comitetul Judeţean Bender,comitetele orăşeneşti Tiraspol şi Chişinău,

comitetul raional Căinari al PC(b)M de a organiza controlul asupra deplasării eşaloanelor

cu cei strămutaţi şi acordarea ajutorului necesar acestora.

5.În scopul acordării ajutorului kolhoznicilor strămutaţi, de a forma o comisie din 3 persoane:

vicepreşedintele Sovnarcomului RSSM-tov.Rudi , şeful secţiei transport al CC al PC(b)M

-tov.Ivancihin  şi şeful secţiei transport NKVD a căii ferate Chişinău-tov.Anosov.

                                     Secretarul CC al PC(b)M               Borodin”

    Deci, o politică destul de clară-băştinaşii în gropi cu var,împuşcaţi,în cel mai „bun caz”

deportaţi în Siberia şi Altai; străinii- în casele acestora.Atunci,în 1940 tovarăşul Nimeni a

devenit stăpân în Basarabia.

                                                                 Alexandru  Moraru, istoric-arhivist şi publicist

Odă adusă singurătăţii

Am să merg la Dumnezeu, reproşându-i,
De ce singurătatea suferă în gându-i
Că a lăsat-o pe nedrept făr- de parte,
Toţi o urăsc, crezând că au dreptate.

Toţi o alungă de la-l vieţii poartă,
De parcă ea, sărmana, vre-o vină poartă,
Căci trăind, noi căutam doar idealuri,
Vrem să urcăm fără efort - înalte dealuri.

Ea mi-e prietenă fidelă, mă-nţelege din priviri,
Ea mă alintă, când soarta-mi aduce negre ştiri,
M-aşteaptă tacit la un colţ de vreme,
În ospeţie, ştiu, mereu o sa mă cheme!

Singurătatea – considerând-o toţi o boală,
Ea strânge ca o Hârcă anii frumoşi în poală,
Îi risipeşte mai apoi în marea de-amintiri,
Ea-ţi şterge lacrima atunci când ai dezamăgiri.

Simt câteodată cum lent uşa îmi deschide,
Alţii ar alunga-o şi geamul ar închide,
Eu însă las capul fragil pe umăru-i deştept,
O aud şoptindu-mi: Când ai nevoie, Eu te aştept!

Am 32 de ani şi văd naiv în toţi - prieteni,
Chiar şi duşmanii au un fel de a mă iubi,
Singurătatea-mi este prinsă-n cetini,
De ea nicicând, probabil, mă voi desparţi!...

Ea este sora mea mai mare şi-nţeleaptă,
Pe drumul raţiunii, veşnic mă îndreaptă,
Dar dac-aşi putea aşi vrea s-o contopesc
Cu jumătatea ei…poate-ar ieşi un dulce: Te iubesc!
Sau poate-un univers, sau poate un miraj
Într-un pustiu finit , un pseudo - mariaj?!…

O fi prea tragic şi păcat când te simţi singur – singurel,
E şi mai tragic să fii singur, purtând de la logodnă un inel!...

LG
23.07.2010 

                                                                                   DOSARE   DE    ARHIVĂ 

                  COPIII  NOŞTRI  ÎN GRIJA STATULUI SOVIETIC  

                     ( din negativul adevărului bolşevic )

                                 1944- 1951

     Dacă e vreme de pace sau de război , dacă ninge sau plouă , dacă locuim într-o ţară occidentală sau în Moldova ; în toate timpurile viaţa continuă , oamenii trăiesc , se îndrăgostesc , se căsătoresc , nasc copii , îi cresc , îi învaţă  şi-i ocrotesc de toate relele .

     Prezentul studiu este o contribuţie modestă asupra situaţiei copiilor  din Basarabia după ce a fost ocupată de  armata  sovietică în 1944. Dacă până atunci copiii mergea cu părinţii la Biserică , erau educaţi să poarte respect părinţilor şi în general celor vârstnici , după 1944 copiii Basarabiei au  avut de suferit un impact moral esenţial.

Copiii , care s-au născut în ajunul şi în mersul ultimului  război mondial, au avut de înfruntat mai multe greutăţi , decât  predecesorii lor . În primăvara şi vara anului 1944 armatele sovietice au ocupat  Basarabia şi prin autorităţile  lor au impus românilor din părţile locului un mod nou de viaţă, străin , în majoritate bazat pe  minciună şi violenţă . Limba română începe să fie numită moldovenească , sistemul capitalist este înlocuit cu cel  socialist . Religia este scoasă din şcoli şi  instituţiile publice , paralizând în  acest fel  viaţa spirituală a societăţii. De peste Nistru  vin o sumedenie de „specialişti”  cu studii primare sau  şi fără de acestea în majoritate ruşi şi ucraineni , care nu cunoşteau nici limba romănă nici obiceiurile  oamenilor din părţile locului .

          În afară  de faptul că în 1940 teritoriul    Basarabiei a fost  mutilat la maxim şi dăruit Ucrainei ,sunt schimbate sau schimonosite denumirile localităţilor şi numele oamenilor . Astfel , Ion este înscris în documente Ivan , Tudor devine Fedea , Maria-Maşa , Marusia sau Musea ; satul Mihai Viteazul începe să fie numit Mihailovca. Acestea sunt doar câteva exemple din unele schimbări bolşevice. .În scopul de a izola pe băştinaşi de ceilalţi  şi a stârni ura minoritarilor faţă de localnici , autorităţile sovietice  au întocmit un mecanism bine pus la punct.Denumirea localităţilor  româneşti din Basarabia a fost schimbate în  denumiri ruseşti , iar denumirile germane ale unor sate de colonişti  schimbate în denumiri  româneşti .Toţi românii Basarabiei  în actele stării civile sunt înregistraţi ca moldoveni. Celor  la care nu le conveneau schimbările socialiste , erau daţi  dispăruţi sau deportaţi .

       Cel mai sălbatic dintre toţi dictatorii ruşi era , printr-o ironie a soartei , un străin , nu un rus ,Iosif Visarionovici  Djugaşvili , mai cunoscut în lume sub numele de Stalin . Nu era un om învăţat – nu era un mare orator , ca Troţki , nici un geniu militar , ca Blucher . Stalin ştia doar , mai bine decât oricine altcineva , care este valoarea teroarei .El a ridicat-o la rangul de dogmă de stat .Ea a devenit raţiunea de a fi a statului sovietic şi sursa progresului său . El a cumpărat filosofi de partid pentru a-i învăţa pe copii cât de dulce era să moară pentru el şi cât de generos era ca un om să-şi sacrifice viaţa pentru generaţiile care urmau să vină .Copiilor ei le spuneau   că trebuie să înveţe să urască – şi ei au început să creadă aceasta .Au fost învăţaţi să-şi denunţe părinţii ( punând ca exemplu  „isprăvile eroice” ale lui Pavlic Morozov – Al.M. )  - şi acesta a devenit crezul lor.Au fost învăţaţi că minciuna este o virtute când serveşte interesele partidului –şi ei au acceptat orbeşte aceasta ca pe un articol de credinţă .

          Această nouă religie a fost inoculată în sângele tinerilor generaţii din momentul când copiii începeau să se orienteze în viaţă .Şi o vreme s-a părut că lucrurile mergeau astfel . Copiii îşi urau  părinţii , femeile îşi urau soţii , şi cei bravi îi denunţau poliţiei (nkvd-ului – Al.M.)  secrete pe „trădătorii” care îndrăzneau să pună la îndoială adevărul care le era spus . [1]

            Tânăra generaţie era învăţată să vadă  în feţele bisericeşti nişte elemente suspecte , oameni periculoşi . Comuniştii încercau să-i înveţe pe elevii mici cele „ zece porunci” comuniste:

„ 1.Dacă vrei să fii un elev bun ,fii ateu ca Lenin şi Stalin .

   2. Să nu te laşi nicodată dus la vreo biserică .

   3.Dacă părinţii tăi vor să te facă să crezi în Dumnezeu , reclamă-i GPU-lui .

   4.Denunţă pe toţi inanicii statului pe care-i ştii că practică religiunea.

   5.A fi ateu , înseamnă să fii un discipol fidel a lui Lenin şi a lui Stalin .

   6.Orice şcolar ateu poartă insigna liber cugetător .

   7.Dacă vezi vreun preot , arată-l cu degetul ca pe cel mai mare inamic al

       proletariatului .

   8.Ca bun ateu, trebuie să cunoşti doctrina regimului sovietic .

   9.Nu uita niciodată că preoţii sunt cei mai mari duşmani ai revoluţiei noastre .

 10.Orice ateu trebuie să fie gata să-şi apere ţara cu armele în mâini contra duşmanilor dinăuntru şi dinafară .”[2]

        De la tribuna unei şedinţe importante de partid din 1946  au fost rostite următoarele  cuvinte (în limba rusă): „La noi în Basarabia(ca să vezi ! –Al.M.) nu pentru presă şi nu pentru cuvântări fie spus , foarte mulţi oameni mor, foarte mulţi copii mor.De ce mor ? Cauza principală este sărăcia  şi desigur mulţi au fost sleiţi de puteri din cauza ocupaţiei germano-române(ca să vezi,românii ne-au ocupat,iar ei ne-au eliberat-Al.M.).Poporul este secătuit şi terfelit.[3]    

---------------------------------------------------------------------------------------------- 

Ce folos de faptul că a fost instaurată puterea sovietică,dacă sovietul sătesc cu nimic nu se deosebeşte de o primărie românească, fiindcă în sovietul sătesc  sunt bătuţi vizitatorii.Iată numai un exemplu di Niciujeni,raionul Răspopeni (probabil că denumirea localităţii este schimonosită-Al.M.).Acolo o adolescentă de 15 ani a furat ceva.Ea a fost  bătută cu bestialitate şi purtată prin tot satul, iar secretarul sovietului cu o sulă pentru ciubotărie ia spart gurguii de la pieptul fetiţei încă ne format a băgat o sârmă prin ei de care a agăţat tăbliţa „eu am furat...”[4]  

Este greu de imaginat o asemenea cruzime,o atitudine antiumană împotriva copiilor de către autorităţile sovietice.Asemenea pedepse erau folosite numai în perioada  sclavagistă .Probabil  că asemenea metode  erau curat bolşevice.

    Regimul totalitar sovietic,în deosebi cel din Basarabia s-a ţinut pe cele 3 balene ale ideologiei staliniste : frică , minciună şi violenţă.În principiu asta şi era puterea sovietică . Cu regret , copiii n-au avut nici o şansă de a scăpa de acest zmeu cu trei capete: nici la grădiniţă , nici la şcoală , nici în anii de studenţie .Bătaia şi violenţa erau în capul mesei în toate instituţiile nominalizate. Pentru o bună parte din  oameni din generaţia anilor 50-70 este greu să-şi amintească un învăţător , care să nu fi folosit bâta în procesul de educaţie comunistă. Însă respectiva afirmaţie  nu este o dovadă că nu erau profesori ,care au exclus din metodele sale bătaia şi în general violenţa. Cu toate acestea se bătea şi la grădiniţă , şi acasă , şi la şcoală , şi chiar în instituţiile superioare de învăţământ. Erau cazuri când copiii fiind trataţi cu violenţă  de şcoală şi de familie aveau un final tragic. Despre două din aceste cazuri ne mărturisesc documentele ce urmează , care le-am selectat , tradus din limba rusă şi se publică  pentru prima dată. 

       Cu toate că au trecut mai bine de 50 de ani de la aceste evenimente , pentru a nu pune degetul pe rana rudelor , autorul acestor rânduri a înlocuit numele copiilor cu câteva  litere ,care nu pot arăta o direcţie fixă : 

                                       Secretarului CC al ULCT  tov.Mihailov  N.A. 

                Scrisoare informativă  despre sinuciderea elevului clasei III  a

                şcolii de şapte ani  Pogoreni ,raionul  Cotiujeni , RSS Moldove-

                 nească  Ţ . E . N. 

      La 26 mai  1950  elevul clasei III  a şcolii nominalizate  Ţ.E.N. s-a sinucis prin spânzurare. Elevul s-a născut în 1940 , tatăl său a murit la război ; mama a murit şi la rugămintea  mătuşii copilului  G.D.T.(sora mamei copilului) el se afla sub tutela ei.

     În urma controlului înfăptuit de lucrătorul CC al ULCT tov.Cemortan s-a stabilit , că mătuşa  lui Ţ.E.N. şi soţul ei se purtau cu băiatul  foarte crud , des îl băteau  şi îl impuneau să dădăcească copilul acestora şi să muncească în gospodărie.Din aceste motive  Ţ.E.N. foarte rar se juca şi la şcoală  era întotdeauna tăcut , timid şi deseori dormea în timpul lecţiilor. Lecţiile le pregătea rar,era permanent deprimat moral . Dirigintele clasei

tov.Rojco în loc să se intereseze  despre  viaţa copilului , des îl certa pentru

„lene”.Odată Ţ.E.N. a pierdut călimara şi temându-se  că mătuşa îl va bate , a furat o călimară de la o elevă. Dirigintele clasei în loc să se intereseze ce motive  l-au impus  pe elev să fure , l-a adus  în clasă  şi în faţa tuturor a spus că Ţ.E.N. este un hoţ şi că acest lucru este o mare ruşine .Elevul Ţ.E.N.  învaţă pe note de „3” şi „4”  şi când instructoarea superioară de pioneri a discutat cu el ,copilul a fost de acord să devină pioner.Dar la insistenţa dirigintelui  clasei ,care i-a spus că este lenos şi nu merită să fie pionier, în  consecinţă elevul Ţ.E.N. n-a fost primit în rândurile pionerilor . 

           Cu toate că Ţ.E.N. era moral distrus şi disperat ,în cursul anului nimeni n-a vorbit cu el omeneşte şi chiar comisia de la secţia raională de învăţământ  care a controlat  situaţia copiilor patronaţi ,s-a limitat  numai cu o discuţie cu tutela după care au apreciat  copilul după îmbrăcăminte  şi în temeiul acestora  a fost întocmit un act.

      La 26 mai , când se juca cu copiii Ţ.E.N. a aruncat şapca tovarăşului de joacă într-un şanţ  şi a refuzat s-o aducă .Băiatul  căruia îi aparţinea şapca s-a plâns mătuşii lui Ţ.E.N.  şi când acesta a venit acasă a fost crunt bătut cu băţul.

După acest caz băiatul a plecat de acasă , a dezlegat funia de la o fântână , s-a dus într-un crâng  şi s-a spânzurat de un copac.După cum a arătat expertiza , copilul nu mâncase nimic 2-3 zile şi era sleit de puteri .

       La 26 mai a avut loc o adunare zonală a învăţătorilor la care a fost discutată şi problema  îmbunătăţirii lucrului cu copiii orfani. Mătuşa cu soţul său vor fi traşi de către organele judiciare  la răspundere penală. 

          Problema privind  lucrul cu copiii orfani a fost discutată  şi  la CC al

ULCT din Moldova , la şedinţa primelor secretari a comitetelor raionale  şi a comitetelor orăşeneşti a comsomolului . În viitorul apropiat CC al ULCT şi Ministerul învăţământului  vor controla situaţia copiilor aflaţi sub patronat. [5]

                   Secretarul CC al ULCT din Moldova    V.Cohanschii   

Nu mai  comentez , e clar  de la sine că „ vinovat e mortul !” Anume de aceia şi n-a fost pedepsit nimeni nici din rândul profesorilor ,nici din rândul  puterii sovietice locale, nici din rândul organizaţiilor politice cum erau cea a comsomo-

lului şi a partidului comunist. 

       Dar să facem cunoştinţă cu alt caz tragic , care are acelaşi  amprentă a sistemului  bolşevic: 

                                 Secretarului CC al ULCT tov.Mihailov N.A.     

       Scrisoare informativă despre  cazul sinuciderii A.T.S. ,elevă în clasa VIII a şcolii medii din Cotiujeni , raoinul Cotiujeni ,RSS Moldovenească 

   La 16 mai 1950  eleva clasei a 8-a  şcolii medii Cotiujeni A.T.S.-născută în anul 1935 , moldoveană ,după origine din ţărani mijlocaşi , şi-a pus capăt zilelor spânzurându-se se scara din şcoală.

    Tov.Cemortan, lucrător responsabil la CC al ULCTM , trimis în deplasare a stabilit următoarele: Eleva  era prietena  unui coleg din aceiaşi clasă  B.V.I  şi uneori îşi pregăteau lecţiile împreună la el acasă. Când a aflat de acest lucru directorul şcolii , dirigintele clasei a 8-a  şi învăţătorii au început împotriva  acestor doi elevi o persecuţie pe toate căile.În acest fel , încă la sfârşitul lunii martie  directorul l-a chemat în cabinet pe B.V.I. şi i-a interzis să  discute şi să se întâlnească cu  A.T.S.  ameninţându-l că va fi  alungat din şcoală. Discuţia cu directorul şcolii l-a adus pe elev într-o stare că acesta a aruncat cărţile  la picioarele directorului , a scos  din buzunar un cuţitaş şi a declarat că se duce să se taie , fugind din şcoală şi două zile n-a mai venit la şcoală. 

        În luna mai A.T.S.  a primit nota doi la limba franceză şi profesoara tov.Goligştein a început s-o mustre că trebuie mai puţin să se ocupe de treburile amoroase  şi mai mult de învăţătură .Apoi a alungat-o din clasă. Învăţătorii au stabilit un sistem întreg de urmărire a celor doi elevi. Scrisorile adresate  unuia sau altuia nimereau la învăţători Dirigintele clasei Burmistrova  a pus mâna pe un asemenea bileţel  de fetei adresat băiatului şi l-a citit întregii clase după care a spus că ea face de râs şcoala. Ceilalţi profesori s-au alăturat şi ei la acest joc murdar, bătându-şi joc de sentimentele  celor doi elevi .

    După părerea noastră  în urma acestor persecuţii morale  elevul B.V. I a

Început să evite întâlnirile cu A.T.S. care ulterior a dus la sinuciderea elevei. 

       După cum a demonstrat expertiza eleva era virgină.

  După sinuciderea  elevei , în şcoală a avut  şoc o adunare comsomolistă deschisă. Au fost luate măsuri pentru a  îmbunătăţi lucrul organizaţiilor

Comsomoliste şi pionereşti din şcoli. 

             Secretarul CC al ULCT din Moldova           V.Cohanschii [6] 

  Ce poate fi mai trist pe lume …? Copii care au scăpat de focul războiului , de foametea organizată de autorităţile sovietice în anii 1946-1947 , au scăpat de canibalismul  anului 1947, dar n-au putut scăpa de  sistemul  stalinist de teroare fizică şi morală . Ce poate fi mai trist … 

  Spre sfârşitul anului 1954  RSS Moldovenească era  împânzită de case de copii. Organele statale  au înfăptuit  un lucru enorm pentru a strânge copiii vagabonzi şi orfani (de fapt mulţi din ei au ajuns astfel tot datorită eforturilor aceleiaşi puteri sovietice-Al.M.), ai caza , ai asigura cu hrană ,îmbrăcăminte ,încălţăminte , manuale , hârtie şi alte rechizite . A fost ridicată o armată întreagă de învăţători şi educatori , pentru salarizarea cărora au fost rezervaţi bani din bugetul RSSM .În faţa lor a fost pusă o problemă fixă: copiii , din aceste lăcaşuri să devină adevăraţi constructori ai socialismului , adevăraţi bolşevici, ateişti , adevăraţi urmaşi ai cauzei lui Lenin şi Stalin .Sigur că copiii fără părinţi sau în lipsa lor pot fi influenţaţi şi  manipulaţi mult mai uşor.

       Pentru a  îndeplini  cu succes acest scop „nobil”  trebuia de  muştruluit pe aceşti tineri  prin  lecţii şi prin muncă(după metodica lui Macarenco ) până când ideile leninist-staliniste le vor pătrunde-n sânge.Din rândul acestora şi a altor copii care nu prea au avut parte de „cei 7 ani de acasă” s-a conturat şi consolidat nomenclatura comunistă , care prosperă şi astăzi fiind risipită prin toate partidele şi mişcările social-politice .

      După război  autorităţile sovietice pornise o campanie de lichidare a neştiinţei de carte, pagină din cadrul revoluţiei culturale sovietice.Din  şcolile româneşti au fost adunate şi arse cărţile în limba română în deosebi cele de istorie ,limbă şi literatură română şi geografie. Cărţile”mai de preţ” au fost adunate şi transmise  în fonduri speciale ale câtorva biblioteci şi arhive , la care aveau acces numai  persoane bine verificate şi de încredere.Având acces la aceste cărţi unii nomenclaturişti (puţin mai deştepţi) copiind multe cărţi româneşti”interzise”  şi modificându-le sub un aspect ideologic bolşevic au ajuns  respectabili oameni de ştiinţă, operele cărora nu prezintă nici o valoare . 

Pentru a  demonstra că  în România nu se  învăţa carte şi că numai cu venirea ruşilor a fost adusă” lampa lui ilici” şi cartea în listele celor analfabeţi erau înscrişi şi copii şi maturi din Basarabia, care deja  aveau 4-5 clase româneşti.

Pentru a fi mai mulţi neştiutori de carte  în aceste liste erau incluşi  oameni bătrâni de 70-90 de ani , oameni orbi , oameni cu deficienţe mintale şi chiar oameni decedaţi. Şi ca să nu fiu numai cu vorba  vă propunem un fragment dintr-un certificat oficial semnat de Ministrul-adjunct al învăţământului din RSSM  F.Cibotari  de la 23 februarie 1951 adresat CC al PCM: 

 „Din cauza decalajului dintre datele prezentate de Ministerul Învăţământului din RSSM şi cele prezentate de Direcţia Centrală de Statistică a RSSM privind numărul de analfabeţi  în republică a fost înfăptuit un control pentru a stabili veridicitatea  informaţiilor prezentate , în urma cărora s-a stabilit următoarele:

 1.Raionul    Bălţi                                                                                            

 Potrivit datelor prezentate de Secţia Raională de Învăţământ şi  Direcţia Centrală de Statistică (actul a fost întocmit şi semnat de şeful secţiei raionale de învăţământ , Împuternicitul Direcţiei de Statistică şi aprobat de Preşedintele Executivului Raional ) către 1 octombrie 1949  în raion erau înscrişi 1040 de analfabeţi .În prezent, după doi ani( după două promoţii de licbez) în raion după datele DCS se numără 1450 de analfabeţi !? 

     Luând  ca exemplu un sat aparte(Grinăuţi), comisia în componenţa căreia a intrat , împuternicitul DCS  tov.Anaţchii , inspectorul secţiei raionale de învăţământ tov. Goihman şi reprezentantul Ministerului Învăţământului  tov. Barbalat  au stabilit următoarele : 

  1.După datele secţiei raionale de învăţământ în s.Grinăuţi analfabeţi nu sunt ,iar după datele DCS –sunt 37 de persoane.

  2.Controlând amănunţit cărţile de imobil  ale sovietului sătesc (un fel de primărie sovietică-Al.M.)(preşedintele sovietului sătesc tov. Badiuc N.A., secretar, Iacubovici M.F.) am depistat  43 de analfabeţi , în afară de copii , care învaţă în şcoala medie dar greu de explicat de ce sunt înscrişi la cei analfabeţi . 

   3.În numărul celor analfabeţi figurează t.Badiuc P.A.-născut în 1933, care de facto are termitate 5 clase , Perju C.D.-născut în 1922, care are 4 clase şi a terminat cursurile de tractorist , Buciaţchii N.I. –născut în 1914 , care are terminată şcoala primară , Jerbalovschii P.I.-1928 , cărturar ,Ciornaia A.F.  din 1922 , cărturară ;Perju V.C. – din 1914 ,care poate scrie şi citi româneşte(aşa-i în document-A.M.) , Frecăuţan M.I.-din 1929 cărturar ,care-i învaţă pe alţii carte; Bogaci E.I.-din 1923 ,Zaharciuc I.I.-din 1911 ; Cazac C.G.-din 1911; Ştefăneţ E.N. – din 1904-care învaţă în grupele mici de licbez .În afară de aceştea , după cărţile de imobil sunt înscrişi analfabeţi tovarăşii Petraş V.A.,care a plecat în oraşul Stalino la lucru ; Cruc A.D.-persoană de 58 de ani ;Kostiucenco D.Z. , persoană fără minte (adică bună de dus la Balamuc-Al.M.); Pânzari- un orb ; trei femei în etate , care sunt ţintuite de pat de o boală incurabilă.Patru oameni s-au dovedit a fi analfabeţi(ei au învăţat în grutele de licbez în anii 1945-1946 şi 1946-1947,din care cauză nu au fost cuprinşi cu învăţătura în anul curent).

         În acest fel, se vede , că datele cu care operează DCS , pe departe nu corespund realităţii.

       S-a stabilit , că inspectorii DCS , contrar instrucţiunilor au supus populaţia unor examene.Mai mult ca atât,  inspectorul de sector al DCS tov. Belan, neştiind  limba moldovenească, judeca despre analfabetism după gradul de cunoaştere al limbii ruse .(Mai clar fie spus, dacă nu ştia ruseşte era scris la analfabeţi –Al.M. )[7]

Considerat ne  epuizat, vom mai reveni la acest subiect.                              

                                                               ALEXANDRU  MORARU

Document de arhivă

Cultura  „ascultată” la Biroul CC

(anii ’70, sec. XX)

Alexandru Moraru

Anii ’70 ai secolului trecut s-au înscris în istoria RSSM drept ani de evidentă ascensiune în cultură. Procesul de numire în funcţie de răspundere a băştinaşilor care începuse pe la sfârşitul anilor ’60; promoţiile de studenţi ale instituţiilor superioare de învăţământ, care pe parcursul anilor de studii au adus în republică mii de volume de carte în limba română din oraşele Moscova, Kiev, Cernăuţi, Odessa şi alte oraşe ale URSS (această literatură, printre care se numărau cărţile lui Nicolae Iorga, Mircea Eliade, Mihai Eminescu, Vasile Alexandri, Constantin şi Dinu Jurescu, Nicolae Bălcesu, Adrian Păunescu, Gheorghe Coşbuc, Lucian Blaga, Mihail Sadoveanu şi alţii, discuri cu formaţiile „Mondial”, „Savoy”, „Sincron”, „Coral”, Dan Spătaru, Margareta Pâslaru, Constantin Drăghici, Irina Loghin, au luminat minţile tineretului studios, trezind sentimente patriotice şi de mândrie naţională.

Acelaşi lucru se întâmpla şi în ştiinţă. Cu toate că în perioada anilor 1970-1980 de sub peniţa istoricii sovietici moldoveni au apărut câteva tone de maculatură istorică care pretindeau a se numi monografii sau cărţi ştiinţifice, trimiterile la literatura folosită care le făceau aceştia în „operele” lor, N. Mohov, A. Lazarev, M. Sâtnic, I. Brâseachin ş.a., era o dovadă că despre Moldova şi Basarabia română au fost scrise lucrări mult mai multe decât se menţiona în istoriografia istorică sovietică moldovenească.

Cu toate acestea, pe ici colea apărea articole şi alte lucrări, în conţinutul cărora se strecurau alte opinii ce radical se deosebeau de linia generală a partidului comunist. În rândul acestora se înscrie articolul „Pe calea socialismului” publicat în organul de presă al CC al PCM „Sovetscaia Moldavia” din 23 august 1970. Autorul acestui articol era savantul Alexandru Constantin Moşanu. Da, da, anume acela, care a fost primul Preşedinte al Parlamentului RM; anume acela care a semnat documentul privind interzicerea activităţii PCUS pe teritoriul Moldovei.

Dar să revenim la articolul nominalizat. Probabil că demnitarilor de partid din vârful piramidei din RSSM nu le-a plăcut dacă a ajuns să fie pus în discuţie la şedinţa Biroului CC al PCM. În Procesul-verbal № 106 al Biroului din 15 septembrie 1970 alături de alte probleme discutate se numără şi subiectul „Despre articolul lui A. Moşanu” „Pe calea socialismului” publicat în „Sovetscaia Moldavia”. Aici se menţionează că „la 23 august anul curent gazeta „Sovetscaia Moldavia” a publicat articolul secretarului ştiinţific al Institutului de Istorie al Academiei de Ştiinţe a RSS Moldoveneşti A. Moşanu „Pe calea socialismului” în care denaturează evenimentele şi faptele istorice. Autoul minimalizează rolul Armatei Sovietice în eliberarea României de fascism, importanţa ajutorului economic şi politic ale Uniunii Sovietice la diferite etape de construire a unei noi societăţi în RPR, greşit se tratează problemele internaţionalismului proletar şi principiile relaţiilor comune dintre ţările socialiste şi partidele comuniste.

Politic dăunător, care dezorientează cititorul, articolul „Pe calea socialismului” a pătruns pe paginile gazetei „Sovetscaia Moldavia” din cauza iresponsabilităţii şi miopiei politice a redactorului adjunct tov. Macarov L.N şi altor colaboratori ai gazetei.

Membrii Biroului organizaţiei de partid al Institutului de Istorie al AŞ a RSSM în timpul discuţiei articolului nominalizat, au admis liberalism, n-au estimat la justa lui valoare, în fel şi chip s-au străduit să minimalizeze vina lui A.C. Moşanu”¹ (fragment) / traducerea îmi aparţine – A.M. /

Tot la capitolul patriotism şi îndrăzneală bărbătească, se înscrie şi răsunătoarea apariţie a culegerii de versuri a lui Petru Cărare „Săgeţi” în 1972. Cartea lui Petru Cărare „Săgeţi” a avut efectul unei bombe puse sub temelia comunismului. În timp de o zi a fost confiscată din toate librăriile, căminele studenţeşti şi alte părţi.

În perioada respectivă am avut fericirea să fiu student la Universitatea de Stat, mai mult decât atât, am avut fericirea, să cumpăr culegerea de versuri „Săgeţi”. Şi astăzi mai ţin în memorie vre-o 8-10 poezii din această carte. Câteva cărţi de „Săgeţi” au cutreierat atunci, practic, toate odăile căminelor universitare. Sunt sigur că şi astăzi mulţi mai păstrează cartea sau foile unde au copiat de mână.

Prin această plachetă de versuri P. Cărare a contribuit la ridicarea conştiinţei naţionale la modul cel mai serios. Când premisele s-au copt, şi în 1988-1989 s-au întâmplat evenimentele care le cunoaştem, cineva s-a străduit din răsputeri să-l ţină în umbră pe Petru Cărare, să-i treacă cu vederea meritul unui adevărat disident al nostru. Acum în 1988-1989 era mult mai uşor să spui lucrurilor pe nume. Iar atunci în anii ’70 nu prea.

La valoarea ei adevărată, a apreciat culegerea de versuri şi Biroul CC al PCM. În procesul-verbal № 23 al şedinţei Biroului CC al PCM din 28 martie 1972, în ordinea de zi a fost introdus şi subiectul „Despre culegerea de versuri a lui P. Cărare „Săgeţi” („Strelî”)”. În document se menţionează:

„Comitetul Central al PCM menţionează că culegerea de versuri a lui P. Cărare „Săgeţi” (Strelî) conţine un şir întreg de greşeli serioase şi este dăunătoare din punct de vedere politic. Culegerea este împânzită de spirit al deznădejdii şi lipsa soluţiilor. Direcţia tematică a multor poezii este ruptă de realitatea problemelor dezvoltării sociale contemporane; majoritatea din acestea sunt îndreptate către lumea micuţă a sentimentelor înguste improvizate de frământările bolnave ale autorului, care ne sunt propuse drept trăsături de caracter a realităţii noastre.” (ciclul „Omul om!” – „Celovec, esli on celovec”)

Dezorientat, ideinic greşită, gândirea poetului deosebit de evident s-a conturat în ciclul, dedicat, chipurile, demascării viciilor lumii capitaliste. Exactitatea

^{__________________________________}

   ^{1. A.O.S.P.R.M., F.51, inv.31, d.19, f.24.}

istorică, stabilitate socială şi poziţia de clasă au fost înlocuite cu o poziţie cetăţenească dubioasă, a unui umanism abstract şi cu o descriere duplicitară a vieţii faptelor şi a fenomenelor sociale, care au dus la denaturarea tratării luptei de clasă împotriva jugului social şi naţional în condiţiile capitalismului şi rolul de avangardă a forţelor sociale în transformarea lumii.

Un rând întreg de poezii din acest generic pot servi drept teren de interpretare greşită a vieţii noastre, de aţâţare a unor dispoziţii nesănătoase şi naţionaliste (poeziile „Doina de jale a robilor”, „Spovada unui învins din peile roşii”, „Plebeilor”, „Oamenilor de pe planeta Pământ” şi altele).

Ieşirea de sub tipar a culegerii de poezii a lui P. Cărare confirmă faptul că conducerea Comitetului de Stat al Consiliului de Miniştri a RSSM pentru tipărituri şi editura „Cartea Moldovenească” n-au tras concluziile cuvenite din Hotărârea CC al PCUS din 11 martie 1969 „Despre ridicarea responsabilităţii conducătorilor organelor de presă, radio şi televiziune, cinematografie, instituţii de cultură şi artă pentru nivelul ideinico-politic al materialelor publicate şi repertoriu”, n-au creat în editură o atmosferă de înaltă vigilenţă politică şi cerinţe aspre privind conţinutul literar (…) / fragment /” ^{2    / traducerea îmi aparţine – A.M./}

Nu ne rămâne decât să constatăm, că cunoscutul poet şi patriot Petru Cărare încă n-a fost apreciat la valoarea lui adevărată.

La ascensiunea în cultură în perioada deceniului VII al sec. XX a contribuit o întreagă pleiadă de oameni, care în prezent sunt bine cunoscuţi şi apreciaţi. Din motiv că sunt mulţi, nu dăm nici un nume, dar vom menţiona doar că în rândul lor se numără numai poeţi, scriitor, muzicieni, pictori sau cineaşti, dar şi acele persoane, în majoritate oficiali de stat şi de partid care au contribuit la apariţia şi lansarea acelor cărţi, articole, filme, melodii… În respectiva perioadă se conturase deja în aparatul de conducere a republicii „o aripă de dreapta” a nomenclaturii, care cu toate că erau reprezentanţii sistemului totalitar comunist, păstrase totuşi nişte sentimente de omenire şi patriotism. De unii din aceştia depindea finanţarea, aprobarea şi lansarea unor sau altor opere literare, muzicale, cinematografice sau din domeniul artelor plastice. Faptul că au apărut, totuşi, astfel de lucrări vorbeşte de existenţa în rândul demnitarilor din RSSM a unor oameni cu intelect, cu un bagaj de cunoştinţe mai avansate, cu concepţii democratice ş.a. Şi aceşti funcţionari cu riscul de a pierde funcţia şi biletul de partid finanţau, aprobau şi susţineau tacit apariţia respectivelor.

Un rol important în dezvoltarea artei muzicale în deceniul 7 l-au avut orchestrele folclorice,  formaţiile de muzică uşoară şi altele.

Câteva cuvinte despre situaţia din cinematograful din RSSM în anii ’70. Din fragmentul documentului, care urmează, aflăm că şi cinematografiştii din RSSM au creat „bătaie de cap” guvernanţilor. În Procesul – verbal № 96 al şedinţei Biroului CC al PCM din 7 aprilie 1970 la care a fost „ascultată” problema „Despre lacunele serioase idei în filmele, produse la studioul „Moldova-film”, în document se spune:

„CC al PCM menţionează, că în activitatea studioului „Moldova-film” există multe lacune şi neajunsuri. În activitatea de creaţie lucrătorii studioului se îndepărtează de la rezolvarea problemelor sociale, care frământă societatea sovietică.

_______________________

^{2. A.O.S.P.R.M., F.51, inv.33, d.7, f.29-30}

Conducerea studioului ne are grijă de producerea unor filme realiste, care să corespundă înaltelor cerinţe identico-estetice” ale anului sovietic, care să fie dedicate creării unei societăţi noi, a dezvoltării unor noi relaţii sociale şi formarea şi creşterea clasei muncitoare, a ţărănimii kolhoznice din Moldova, nu îndreaptă colectivul de creaţie la oglindirea în arta cinematografică a problemelor importante ale contemporaneităţii, tendinţele patriotice ale poporului moldovenesc, a marilor schimbări  sociale ce au loc pe pământul moldovenesc.

În unele filme se propagă viziuni străine ideologiei comuniste, se neglijează lupta de clasă, se foloseşte o atitudine subiectivă a faptelor şi evenimentelor istorice, a biruinţelor socialiste  ale poporului moldovenesc.

În peliculele cinematografice lansate în ultimii ani („Gorichie ziorna”, „Poslednii meseaţ oseni”, „Crasnâe poleanâ”, „Malanca” intenţionat sunt conturate interese îngust naţionale şi care falsifică tendinţa poporului moldovenesc spre prietenie şi unitate cu marele popor rus şi alte popoare ale ţării noastre, schimonosit este arătată viaţa în anii de după război, artificial sunt impuse  greutăţi şi dramatizate evenimentele, prin care au trecut oamenii muncii din Moldova în acea perioadă. Printre filmele, care grosolan au denaturat adevărul istoric, se numără filmul artistic „Gorichie ziorna” / „Grăunţe amare” /. Pomenindu-se în condiţii extremale impuse de o situaţie economică complicată  în rezultatul  ruinării de pe urma războiului  şi a unei secete nemiloase din anii 1945-1946, poporul moldovenesc a fost recunoscător tuturor popoarelor ţării noastre, care i-au venit în ajutor. Cu toate greutăţile prin care treceau popoarele Uniunii Sovietice, acestea trimiteau  în Moldova seminţe, pâine şi furaj. Autorii filmului intenţionat au denumit filmul „Grăunţe amare”, schimonosind adevărul şi reala atitudine a ţăranilor moldoveni, încercând să demonstreze că ajutorul acordat era calificat ca pe o necesitate amară, cum a fost şi eliberarea Basarabiei în anul 1940. Lucrătorii organelor Puterii Sovietice, reprezentanţii altor popoare, acţionează, în film, grosolan şi necuviincios faţă de populaţia băştinaşă, stârnind prin aceasta nemulţumiri şi ură. Acţiunile lor poporul nu le înţelege şi nu le acceptă. În cele din urmă, unii din ei mor, alţii părăsesc satul şi în localitate rămâne numai eroul filmului, un băştinaş, preşedintele sovietului sătesc cu însoţitoarea sa, în esenţă  un „apărător” al intereselor poporului cu concepţii naţionaliste. Cei care au turnat filmul intenţionat îi prezintă pe localnici cu tendinţe naţionaliste, fapt care este o aberaţie, sentimente care sunt străine poporului nostru.

În film nu sunt dezvăluite adevăratele cauze ale sărăciei ţăranilor, nimic nu se vorbeşte despre prietenia popoarelor, despre ajutorul statului sovietic. Contrar adevărului sentimentele de prietenie a ţărănimii moldoveneşti sunt înlocuite cu sentimente străine, de revoltă lăuntrică. Rezistenţa armată împotriva Puterii Sovietice din partea populaţiei autohtone este o calomnie grosolană la adresa poporului moldovenesc. Acest conflict politic a fost născocit de autorii filmului cu scopul de a demonstra că poporul moldovenesc era nemulţumit de Puterea Sovietică.

În filmul „Ultima lună de toamnă”, este demonstrată o compătimire faţă de o femeie-culac, la care i s-a confiscat bogăţia şi a fost deportată în Siberia. Ea, după cum se menţionează în film „a înmormântat pe toţi cei dragi în pământuri străine, a pierdut auzul şi glasul dar s-a întors tot atât de harnică cum era când a plecat forţat cândva.” În scop provocator este inclus în film şi epizodul transportării din sat a grâului  cu o coloană întreagă de maşini încărcată cu saci până la  imposibil. Pe fonul coloanei de automobile se zăresc doi copii îmbrăcaţi în zdrenţe, chinuiţi de nevoi, ducând nişte vreascuri. În urma lor merge o capră numai pielea şi osul.3  / fragment /

În alt fragment din acelaşi document se menţionează:

„CC al PCM consideră nenormal, că la studioul de cinema s-a constituit un cerc îngust  de persoane, care şi-au supus întreaga activitate de creaţie (Malarciuc, Condrea, Gagiu, Ioviţă). Ei scriu scenarii şi toarnă filme, majoritatea din care nu corespund principiilor partinităţii şi artei poporului. Toate filmele create de V. Ioviţă („Piatră-piatră…”, „Fântâna” , „Malanca” , „Se caută un paznic” sunt ideinic vicioase.

Directorul studioului tov. Mursa a contribuit la plecarea din colectiv a câtorva specialişti cu experienţă sosiţi din alte republici (tov. Derbeiov, Lâsenco, Calaşnicov).

Lucrătorii tineri, necopţi, care nu au îndeajuns experienţă şi n-au primit  educaţia şi orientarea corectă se ocupă în lucrul său de direcţii formale şi estetice. Faţă de scenariştii şi redactorii, care n-au o atitudine serioasă faţă de obligaţiile sale, care încalcă disciplina muncii  nu s-a luat nici o măsură  administrativă.

Tov. Mursa L.G. dezorientează lucrătorii Comitetului pentru cinematografie de pe lângă Consiliul de Miniştri al URSS, ascunde critica organelor de partid la adresa filmelor turnate, se laudă de susţinerea conducerii.4  / fragment /

În Hotărârea Biroului CC al PCM se subliniază:

„1. Pentru atitudinea iresponsabilă faţă de directivele partidului privind conţinutul ideinico-politic al lucrărilor artistice, slăbirea vigilenţei, susţinerea tendinţelor naţionaliste şi sprijinirea acestora,  membrul PCUS tov. Mursa L.G. să fie pedepsit cu mustrare aspră  cu introducere în fişa personală şi eliberat din funcţia de director al studioului de cinema „Moldova-Film”.

3. Comitetul de Stat  pentru cinematografie de pe lângă Consiliul de Miniştri al RSSM (tov. Iordanov I.E.) să scoată de pe ecranele republicii filmul artistic „Grăunţe amare”, motivat prin faptul că este o lucrare politic dăunătoare.”5 (fragment).

O soartă similară l-a avut şi filmul românesc „Columna”. Organele de resort unionale de la Moscova au apreciat filmul şi l-au cumpărat, însă pelicula n-a fost autorizată de conducerea RSSM pentru a ieşi pe ecrane. Chestiunea aceasta a fost hotărâtă la şedinţa Biroului CC al PCM (procesul-verbal nr.104) din 18 august 1970. În Hotărâre se arată că „În legătură cu faptul, că filmul românesc „Columna”, în esenţă, este dăunător, tendenţios oglindeşte trecutul istoric şi nu serveşte educaţiei corecte a oamenilor muncii, de a considera inoportună demonstrarea acestuia pe ecranele cinematografelor din republică”.6 (fragment)

Un document important în istoria cinematografiei în perioada anilor 70 a fost considerată Hotărârea CC al PCUS din 2 august 1972 intitulată „Despre măsurile privind dezvoltarea de mai departe a cinematografiei sovietice”, care a trasat noi sarcini în transformarea de mai departe a cinematografului într-o unealtă masivă de propagandă comunistă. La şedinţa Biroului CC al PCM din 9 octombrie 1972 (procesul-verbal nr.34), în baza documentului menţionat mai sus, conducerea RSSM  a pregătit şi aprobat o hotărâre a sa, ancorată la situaţia cinematografiei din RSSM.7

Anul 1973 a adus un mare succes artei cinematografice din RSS Moldovenească. Filmul artistic „Lăutarii” a lui Emil Loteanu, a ocupat un loc de frunte la Festivalul Internaţional din San-Sebastiano, cu toate că conducerea republicană a supus pelicula unei critici serioase.

În scopul pregătirii sărbătoririi aniversării a 50 de ani de la aşa-numita formare a RSS Moldoveneşti şi a PCM s-a hotărât să fie turnat un film documentar, în care să fie oglindit drumul parcurs de RSSM de la formare până în prezent, cu multe succese şi realizări în toate domeniile. Cu siguranţă că pelicula urma să aibă o orientare propagandistică, de laudă a sistemului socialist. Acest lucru s-a hotărât la şedinţa Biroului CC al PCM (procesul-verbal nr.49)8 din 26 iunie 1973, sub preşedinţia lui Ivan Bodiul, prim-secretar al CC al PCM.

În respectiva perioadă, dacă facem o comparaţie cu zilele de azi, e necesar să recunoaştem că în republică erau mult mai multe cinematografe, unde rulau mult mai multe filme decât în prezent, diversitatea producătorilor de filme, de asemenea, era mai mare, pe când în prezent în afară de producţiile americane, care deţin partea leului pe ecranele Republicii Moldova, mai putem numi doar câteva ţări.

Dacă punem în discuţie şi puterea financiară a spectatorului la cinema, apoi situaţia, de asemenea, nu este în favoarea zilelor noastre. Un bilet la cinema costa de la 25 copeici până la 50-60 copeici.

Cineva poate face o replică, că atunci nu erau atâtea aparate video, calculatoare, televiziune prin cablu sau accesul la reţeaua Internet. De acord, dar cinematografia este o artă, care se deosebeşte mult de toate ajunsurile tehnice contemporane; cinematografia este şi o armă ideologică extrem de puternică, lucru ştiut şi valorificat din plin de sistemul sovietic. Dar când pe ici colea apărea vre-o lucrare, care nu se înscria în procesul de educaţie comunistă, cazul era „ascultat” la Biroul CC al PCM unde se luau măsurile cuvenite pentru a stopa „imperialismul muribund”.

                                                           Alexandru Moraru

                               PENTRU  ONOARE   ŞI  DEMNITATE 

În cartea de aur a neamului românesc, alături de marii noştri voievozi şi ca urmaş demn al acestora, cu litere de foc şi sânge, stă scris numele eroului martir ION ANTONESCU, marele nedreptăţit al istoriei noastre, care prin jertfa sa supremă. A încercat şi a reuşit în mare parte să înalţe poporul şi patria română la rangul de cinste şi demnitate care i se cuvine.

Născut la 2 iunie 1882 la Piteşti în familia unui ofiţer, în scurt timp, talentul deosebit în arta militară îl ridică pe scara ierarhică, încât la începutul Primului război mondial Ion Antonescu era şef al Biroului Operaţii al Statului Major al Armatei de Nord, comandată de generalul Constantin Prezan, alături de care va face războiul.[1]

   „Viaţa popoarelor este o veşnică şi încordată luptă;o luptă pentru drepturi şi pentru dreptate, o luptă pentru afirmare şi pentru înălţare”.Aceste cuvinte ale Mareşalului Ion Antonescu, desprinse dintr-o cuvântare rostită la Radio Bucureşti la 5 noiembrie 1941 se raportează cel mai bine la situaţia României în epoca celui de-al doilea război mondial [2]

În iunie-iulie 1940 România se găsea în situaţia unei ţări greu încercate de loviturile nedrepte ale istoriei. După doar 22 de ani de la Unirea cea Mare, porţiuni importante din trupul sfânt al patriei s-au pomenit din nou sub ocupaţie străină. La sfârşitul lunii iunie 1940, Basarabia şi Nordul Bucovinei fuseseră cedate în urma notelor ultimative ale guvernului sovietic. Prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940, partea din nord-vest a României fuseseră cedată Ungariei hortiste şi la 6 septembrie 1940, Cadrilaterul, cele două judeţe din sudul Dobrogei, Durostorom şi Caliacra, au fost ocupate de Bulgaria.

În aceste condiţii, regele Carol II îl aduce la conducerea ţării pe Ion Antonescu, singurul om capabil să-şi asume enorma răspundere de a opri ţaraîn alunecarea sa pe panta haosului  şi de a pune ordine la hotare şi în interior. Ion Antonescu nu dorea puterea de stat, nu tindea spre funcţii şi privilegii. Chemându-l la palat, regele i-a spus: „ – Antonescu, nu poţi refuza puterea.Tu eşti un patriot. Numai ţie pot să-ţi las ţara. Te-am considerat întotdeauna ca pe singura mea rezervă. Timpul tău a sosit.” Prin Decretul nr.3052, generalul Ion Antonescu a fost investit cu puteri depline în stat, iar la 8 septembrie 1940, prin Decretul nr.3072 se crea o nouă instituţie, acea de conducător al statului, investit cu puteri discreţionare, concentrând atât atributele puterii legislative, cât şi cele ale puterii executive.

În toiul luptelor Armatei Române şi a aliaţilor ei împotriva bolşevismului, s-a iniţiat restabilirea administraţiei româneşti în Basarabia şi Nordul Bucovinei.  la 7 iulie 1941Ion Antonescu s-a adresat basarabenilor cu o proclamaţie în care menţiona că datorită vitejiei ostaşilor români a fost spulberată cotropirea sălbatică a celor ce i-au ţinut în robie şi au răspândit pe pământul nostru românesc moartea şi focul.[3]

În multe lucrări de specialitate de până la 1989  Ion Antonescu este arătat, ca un necruţător dictator, antisemit, responsabil pentru moartea a sute şi mii de oameni, în special evrei. Aceasta, însă, nici pe departe nu corespunde adevărului istoric.

Natura respectivei probleme este atestată de Wilhelm Filderman într-un testament legalizat la New York în 1956. În acea perioadă el scria:

„A fost mult acuzat regimul Mareşalului Ion Antonescu ca fiind înfeudat nazismului şi Mareşalul însuşi a fost executat de agenţii Moscovei ca fascist. Adevărul este că Mareşalul Antonescu este cel care a pus capăt mişcării fasciste în România, oprind activităţile teroriste ale Gărzii de Fier din 1941 şi suprimând toate activităţile politice ale acestei organizaţii. Eu însumi, răspunzând unei întrebări a lui Antonescu la procesul său – montat de comunişti – am confirmat că teroarea fascistă de stradă a fost oprită în România la 21 ianuarie 1941, zi în care Mareşalul a luat măsuri draconice pentru a face să înceteze anarhia fascistă provocată de această organizaţie şi restabilirea ordinii în ţară. În timpul perioadei de dominaţie hitleristă în Europa, eu am fost în contact permanent cu Mareşalul Ion Antonescu care a făcut foarte mult bine pentru îndulcirea soartei evreilor expuşi persecuţiilor rasiale naziste… Eu am fost martorul unor scene emoţionante de solidaritate şi de ajutor între români şi evrei în momente de grele încercări din timpurile imperiului nazist din Europa. Mareşalul Antonescu a rezistat cu succes presiunilor naziste care cereau măsuri dure contra evreilor…

El este cel care mi-a dat paşapoarte în alb pentru salvarea de teroarea nazistă a evreilor din Ungaria a căror viaţă era în pericol! Datorită politicii sale, averile evreilor au fost puse sub un regim de administraţie tranzitorie care, făcându-le să pară pierdute, le-a asigurat conservarea în scopul restituirii lor la momentul oportun.

 Am menţionat aceste lucruri pentru a sublinia faptul că poporul român, chiar când a avut într-o măsură limitată controlul ţării, a demonstrat sentimente umanitare şi de moderaţie politică.”[4]

Independenţa lui Wilhelm Filderman şi refuzul său de a urmări linia partidului comunist din România, l-au transformat repede într-o  ţintă a autorităţilor comuniste.  În 1956 el scria:

„Ataşamentul meu pentru ideile democratice şi refuzul meu de a face jocul comuniştilor a deranjat profund autorităţile de ocupaţie şi urma să fiu, asemeni altor personalităţi ale vieţii publice româneşti, victima metodelor totalitare de lichidare. Am decis atunci să părăsesc clandestin ţara.”[5]

Un alt argument la cele menţionate mai sus este şi dosarul ce a aparţinut Preşedenţiei Consiliului de Miniştri al României C.B.B.T. / secţia militară / întitulat „Evidenţa lucrărilor cu rezoluţiile dlui Mareşal”. Limitele cronologice ale dosarului sunt: 30 martie 1942 – 1 ianuarie 1944, acesta se păstrează la Arhiva Naţională a Republicii Moldova , Fondul.706 – Administrarea Basarabiei, Bucovinei şi Transnistriei şi este împărţit în 3 părţi: Chestiunea, Rezoluţia Mareşalului şi unde s-a îndrumat.(întregul dosar este inclus în prezenta culegere) Vizualizăm în continuare  un singur document din dosarul nominalizat  la numărul 20 pagina 17, spre a pune în evidenţă în contextul celor expuse, rezoluţia Mareşalului Ion Antonescu:

Ministerul Lucrărilor Publice raportează că Direcţia C.F.R. i-a făcut cunoscut că, printre mărfurile ce s-au transportat de la Odessa în ultimul timp, au sosit la diferite gări din Bucureşti şi pe adresa a diferiţi particulari, monumente de piatră din cimitirul israilit din Odessa şi vândute; de către Municipiul Odessa s-a dispus ca predarea acestor monumente să fie oprită şi ele să fie depozitate în magaziile C.F.R. -

Rezoluţia Mareşalului: Este o profanare. Un act odios şi necugetat, care poate avea consecinţe  pentru întregul Neam. Ne-am dus în Transnistria să facem o operă de oameni civilizaţi, nu de devastare.

Să fie totul retrimis la Odessa, în contul ticăloşilor care au pus la cale această odioasă faptă.

Vor plăti imediat toate cheltuielile care s-au făcut şi se vor mai face. Execuţie Ministerul Lucrărilor Publice. Dacă nu vor plăti, să fie imediat trimişi în lagăr un an şi să li se confişte partea corespunzătoare din avere.

Aspre observaţii prin Guvernator, acelora din Administraţia Transnistriei cu concursul cărora s-a putut comite această infamie.

G-ralul Potopeanu să împiedice pe viitor asemenea acte şi să repare ceeace eventual s-a comis. Va discuta cu mine.[6]”

 Comentariile sunt de prisos. Totuşi, cititorul, în textul acestei rezoluţii a observat fraza „dacă nu vor plăti, să fie imediat trimişi în lagăr”, care este o dovadă, că indiferent de naţionalitate, persoana care a săvârşit o infracţiune era trimisă în lagăr; fie  român, ucrainean, evreu sau ţigan. Era pedepsit infractorul. Fără îndoială că au existat şi  excepţii... Dar care trebuia să fie atitudinea autorităţilor legale româneşti  din Basarabia faţă de de exemplu, a cei 7 evrei prinşi  noaptea în Chişinău pe când lipeau foi volante cu caracter prosovietic şi antiromânesc? Pentru o asemenea faptă în URSS în mersul războiului persoanele vinovate erau puse la perete şi împuşcate fără anchetă şi judecată.În România însă, aceştea au fost anchetaţi , judecaţi şi în consecinţă trimişi în lagăr de muncă.Sau poate trebuia să fie lăsaţi să continuie agitaţia comunistă în centrul oraşului Chişinău, deoarece legile ţării nu se răsfrâng asupra minorităţilor naţionale?! Acelaş lucru se poate spune şi de speculanţi, care artificial  măreau preţurile  la produsele alimentare sau le ascundeau, şoptind prieteneşte cumpărătorilor „cu ruşii era mai bine , nu ? ”

   Care trebuia să fie atitudinea autorităţilor legale româneşti în Basarabia şi Transnistria faţă de haitele de ţigani , care spărgeau casele văduvelor, a familiilor în care bărbaţii erau plecaţi pe front şi furau tot: de la ou până la bou ?Să fie lăsaţi să-şi facă meseria  de „minoritari”sau să fie arestaţi , judecaţi şi trimişi în lagăr la muncă ?

A fost război. A fost cel mai sângeros război pe care l-a cunoscut omenirea.Iar războiul îşi are legile lui. Este binecunoscut faptul, că  comunismul are naţionalitate şi că în  iunie 1940, când  Chişinăul şi  celelalte localităţi din Basarabia au fost ocupate de armata sovietică, majoritatea populaţiei de origine evreiască a  întâlnit această armată cu nespusă bucurie şi entusiasm. După răsturnarea situaţiei şi revenirea României în graniţele ei fireşti, atitudinea populaţiei minoritare respective a devenit ostilă, iar în multe cazuri duşmănoasă, unii fiind lăsaţi de sovietici cu misiuni speciale de spionaj şi pentru tot felul de provocaţii.

Astfel într-un document depozitat la Arhiva Organizaţiilor Social-Politice a Republicii Moldova „Lista Centrului de partid, aruncat pe teritoriul Moldovei” descoperim, că din nouă persoane trimise de autorităţile sovietice, şase erau evrei, membri ai partidului comunist român, un rus, un ucrainean şi un „moldovean” pe nume Maslov Iacov Mitrofanovici, care până la război avea funcţia de secretar al CR Slobozia al ULCTM.

Cei şase erau Scvorţov Mihail Iacovlevici, născut în 1908, cu ultimul loc de muncă – şef al Direcţiei cadre a Narcomatului de finanţe a RSSM, cunoscător al limbilor rusă, română, franceză, germană, evreiască , „aruncat” cu documente false cu pseudonimul Stropşa Semion Iacovlevici; Morghenştein Izrail Marcovici, născut în anul 1903, ultimul loc de muncă – funcţia de preşedinte al executivului orăşenesc Soroca, cunoscător al limbilor rusă, ucraineană, română şi evreiască (aşa-i în document, probabil ivrit – Al.M.), cu documente false, cu pseudonimul Mariuţan Dmitrii Antonovici; Boguslavschii Iacov Tovievici, născut în 1907, fost funcţionar la fabrica de piele din Chişinău, cu documente false cu pseudonimul Kvitko Mihail Iosifovici, cunoscător al limbilor rusă, evreiască, franceză, germană, română; Bruhis Srul Pincusovici, născut în anul 1904, ultimul loc de muncă – director adjunct responsabil pentru secţia politică al FZO din or. Chişinău, cu documente false cu pseudonimul Kurnosov Efim Stepanovici, cunoscător al limbilor rusă, evreiască, română, germană; Grinberg Ester Srulievna, născută în anul 1914, cu ultimul loc de muncă la redacţia gazetei „Moldova Socialistă”, care ştia limbile rusa, evreiască, franceză, română, cu documente false, cu pseudonimul Dobrovoliscaia Natalia Ivanovna şi Grinman Isaac Iosifovici, ultimul loc de muncă – redacţia gazetei „Moldova Socialistă” din Chişinău, cunoscător al limbilor rusă, evreiască, germană, franceză, cu documente false, pseudonimul Vlasov Zaharii Vasilievici.[7]

Cititorul, probabil, intuieşte, că aceşti paraşutişti au fost aduşi din URSS, iar ultimile locuri de muncă ale acestora au fost în   RSS Moldovenească. Acest lucru înseamnă că în 1941, când Ion Antonescu a ordonat trecerea Prutului, numiţii funcţionari poligloţi „s-au retras” în URSS, iar după o oarecare pregătire au fost „aruncaţi” în Basarabia pentru a îndeplini misiunile speciale sovietice împotriva Statului Român.

Care ar putea fi atitudinea autorităţilor române faţă de spionii Moscovei? Cred că în cazul dat, nu mai contează de ce naţionalitate sunt ei! Probabil, că şi în cazul dat Conducătorul Statului a întreprins măsurile cuvenite,  grupa de spionaj menţionată o parte a dispărut fără urmă  chiar la marginea pădurii în apropierea satului Bravicea, raionul Orhei ( 2 din aceştea au fost prinşi de premilitarii din localitate şi transmişi organelor justiţiei-vezi în culegere), unde a fost aruncată în noaptea de 24 spre 25 septembrie 1941 dintr-un avion sovietic venit din localitatea Pocrovsk, regiunea Dnepropetrovsk fapt confirmat prin Scrisoarea secretă a secretarului CC al PC(b) din Moldova N.Salogor din 27.06.1946 adresată ministrului KGB a RSSM,Mordoveţ .[8]

Am prezentat doar un singur exemplu, din miile de cazuri atestate în  documentele aflate în fondurile arhivistice ale principalelor arhive din Republica Moldova, care confirmă complicitatea multor reprezentanţi ai minorităţii evreieşti din Basarabia la „lupta în ilegalitate” împotriva statului român. Din astfel de motive, şi nu numai, cei arestaţi erau trimişi în lagăre de muncă.

 Unii istorici, care încă se mai află în slujba caracatiţei roşii, încearcă să pună semnul egalităţii între lagărele de muncă sau ghetourile din Basarabia şi Transnistria şi lagărele de concentrare naziste din Germania, Polonia etc. dar nu prea reuşesc, fiindcă  ar fi o aberaţie să faci asemenea comparaţii!

În anii 1941-1944 în Basarabia şi Transnistria nu au existat lagăre de exterminare, nu a existat holocaust, iar despre politica statului, şi în special al conducătorului lui Mareşalul Antonescu în acele circumstanţe ne vorbesc documentele incluse în prezenta culegere.Iar cititirul este invitat să facă concluziile.

Despre viaţa şi activitatea Mareşalului au fost scrise multe articole, monografii, amintiri, albume şi culegeri.Un merit deosebit în cercetarea şi restabilirea adevărului despre România în cel de-al doilea război mondial, despre rolul important a lui Ion Antonescu în viaţa social-politică şi culturală a Ţării, în alungarea bolşevismului din teritoriile ocupate de URSS şi reîntregirea Patriei, îl are istoricul cu renume european dl Gheorghe Buzatu.Cărţile Domniei sale, sunt  o contribuţie semnificativă pentru ştiinţa istorică şi pentru  apropierea zilei când Mareşalul va fi reabilitat deplin; când de pe numele lui  va fi ştearsă pecetea de „fascist şi antisemit”, pusă de bolşevicii lui Stalin şi  cercurilor sioniste internaţionale.Atunci vom exclama tare: Aliniere la  Mareşalului !

Printe acestea: lupta autorităţilor împotriva ideologiei comuniste şi a pornografiei, răspândită cu atâta zel prin oraşele şi târgurile Basarabiei şi Transnistriei; deciziile privind copiii, pentru ca aceştea să fie curaţi, hrăniţi, sănătoşi şi toţi ca unul să frecventeze şcoala ; lupta împotriva şperţarilor,  a criminalităţii şi a tâlhăriilor; grija faţă de pământ şi plantaţii; deosebita atenţie şi rolul important al Bisericii ortodoxe în educaţia spirituală a societăţii româneşti; combaterea sectelor religioase;  necesitatea trecerii industriei şi comerţului în mâinile românilor etc.

Înainte de a fi executat, Ion Antonescu s-a adresat soţiei sale cu o scrisoare în care printre altele se spunea:

„Nimeni în această ţară nu a servit poporul de jos cu atâta dragoste, pasiune, dezinteres cum am servit eu. I-am dat totul, de la muncă până la banul nostru; de la suflet până la viaţa noastră, fără a-i cere nimic. Nu-i cerem nici azi.

Judecata lui pătimaşă de azi nu ne înjoseşte şi nu ne atinge. Judecata lui de mâine va fi dreaptă şi ne va înălţa. Sunt pregătit să mor, după cum am fost pregătit să sufăr. După cum şi viaţa mea, toată viaţa mea, mai ales în cei patru ani de guvernare, a fost un calvar; a ta, de asemenea, a fost înălţătoare!

Împrejurările şi oamenii nu ne-au îngăduit să facem binele pe care împreună am dorit cu atâta pasiune să-l facem ţării noastre!

Suprema voinţă a decis altfel. Am fost un învins, au fost şi alţii... mulţi alţii. După dreapta judecată, istoria i-a pus la locul lor. Ne va pune şi pe noi!”[9]

Timpul a sosit ! Să-l punem deci în rândul celor mai valoroşi Bărbaţi ai Neamului

Românesc.Acolo-i este locul !

Alexandru Moraru