Nici izolați nu suntem singuri dragă Kitty

soarele pată de sânge

înroșește tot orizontul spre casă ultima redută

exilat pe muchia de cuțit a disperării

îl înțeleg pe Cioran din scorță-n scoarță

aproape că nu mai am nevoie să-l (re)citesc

aproape că nu mai trebuie să te naști

ca să mori

aproape prin departe

vorba poetului

Costel Zăgan, NEPOTUL LUI KAFKA, EDITURA ECREATOR, BAIA MARE, 2024

Ce mai pot

zice

înafară

de

bună dimineața

când

zorii mi-au ocupat deja

prima strofă

a

zilei

iar eu

am

mâinile înroșite

de

cuvinte

Costel Zăgan, POEME POLIȚISTE

Mi-am

pus

în

frigider

certificatul

de

naștere

Costel Zăgan, Axiomele lui Don Quijote

Eminescu nu-i canon

Eminescu-i libertate

muzica ne dă un ton

noi le vrem pe toate

Costel Zăgan, Axiomele lui Don Quijote

Eu barbarul din oglindă

eu ca Hanibal la poartă

aștept Roma să mă-nchidă

într-o operă de artă

Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE

copii

să recităm

ultima ninsoare

doldora

de muguri cu mănuși

***

children

let-s recite

the last snow

a bunch of

buds with gloves

Ne naștem fără să vrem.

Din (ne)voia dragostei de-a fi.

Verbe ale lui Dumnezeu.

Închise pe viață în pușcăria unor sustantive.

 Comune.

Ori proprii.

Destinul face diferența.

Și faptele.

Uneori, doar intențiile contează.

A fi. A avea. A vrea!

Deplasarea lui Adam și-a Evei spre Paradisul pierdut continuă.

Roșu(l).

De la rogvaiv-ul speranțelor pierdute...

Unde?

Undeva, în viitorul anterior.

tăcerea de aur

din preajma poeziei

rest de Dumnezeu

Costel Zăgan

Dragă Kitty confirm

nici eu nu dau înapoi în fața adevărului

și înaintez împotriva minciunii boala secolului

eu sunt neastâmpărat tu ești neastâmpărat el este neastâmpărat

ea își scrie amintirile din copilărie ca un om mare

din toate punctele de vedere

dureroase și atât de neplăcute

și-atunci

i-au zis

pur și simplu

Surioara lui Kafka

 Costel Zăgan, LITERELE TOAMNEI NOASTRE, EDITURA ECREATOR, BAIA MARE, 2024

Domnul de (ne)voie

Lancelot fără cupa

Graalului său

Costel Zăgan

Nici azi iubito nu pot trăi fără tine

nici azi dragostea nu-mi dă pace

toate se scaldă însă în aur și ruine

Dumnezeu calcă albastra carapace

Nici azi dragostea nu-mi dă pace

nici azi totuși pământul nu-i acasă

spune-mi iubito poetul ce mai face

și ce nefericire viața-i mai apasă

Nici azi totuși pământul nu-i acasă

toate se scaldă însă în aur și ruine

numai de mine niciodată nu-mi pasă

nici azi iubito nu mai pot trăi fără tine

Nici azi dragostea nu-mi dă pace

ce înger aș scoate din tine drace

Costel Zăgan, Cez(e)isme II

Poetul riscă toamna

dar nu curge pică

pur și simplu

pică frunza

galben de Bacovia

adică

COSTEL ZĂGAN, HIPERBOLE BLITZ, 2005

Scriu
adică
strâng
firmituri
de
la
cina cea de taină

Costel Zăgan, Poeme polițiste

în căutarea

adevărului pierdut

eu tu el și ea

Costel Zăgan

Am impresia dragilor că mă prelucrează
madam poezia de-mi merg fulgii cu tot cu
sau fără aripile mele rablagite și supersonice
scriu și zbor de pe-o dugheană pe alta a poezie
fulger ambulant
nu citiți în timpul zborului
între romanul zilei de ieri
și
apocalipsa unei poezii de dragoste
n-are loc niciun înger
răstignită între două ceruri dragostea
iluminează totul
orbit dau cu capul în Nirvana
fără să vreau
am să-mi las aripile
la pagina asta între sânii iubitei
poate scap cu-atât

Costel Zăgan, Erezii second hand, 2014

Toată ziua lumea-i cu ochii și urechile pe mine

să nu care cumva să sar gradul condiției umane

să nu care cumva să tac mai tare decât ceilalți

să nu care cumva una să nu care cumva cealaltă

însă eu îmi văd liniștit de treabă

în ferma mea de cuvinte și fantome

și nu mă pot abține

și noaptea-s fericit că-s român

Costel Zăgan, EREZII SECOND HAND, 2014