Urare de Paşti

Oamenii mă fac dator

Urându-mi „Paște Fericit!”

Dac-aş fi doar erbivor,

La păscut m-aş fi grăbit!...

Hristos a inviat!

Urare de Paşti

Oamenii mă fac dator

Urându-mi „Paște Fericit!”

Dac-aş fi doar erbivor,

La păscut m-aş fi grăbit!...

10.04.2015

Justiţie dreaptă

Am privit eu dintr-o rână

La justiţia divină,

Cum le face şi desface,

Şi dreptatea o împarte.

Dar nu am înţeles defel,

Cum deciziile nu-s la fel,

De ce-n primă instanţă

Hotărârea e o zdreanţă,

Iar decizia din Apel,

E taman într-un alt fel!?

Eu atunci pun întrebarea,

Cum de-apare înturnarea?

Şi gândind în logică dreaptă,

Cred că-n saltul de pe treaptă,

Hotările ce s-au dat,

Compromit un magistrat:

Fie cel de la Recurs,

Fie cel de mai de sus,

Fie cel de la Apel,

Fie cel mai mititel!

Ş-atunci astă inconsecvenţă,

Seamănă a delicvenţă

Ori a incompentenţă!

Ori aceste mari cutume,

Va trebui atunci, pe bune,

Cineva să şi le asume!

Şi atunci din astă pasă,

Cineva să plece acasă,

Ori pentru delicvenţă,

Ori pentru incompetenţă!

Gabriel Todică - 04.04.2015

Foto: „Dream of Gilgamesh”, tablou de Elena Moskaleva (Rusia)

Imensa plasă planetară

Pluteşte în aer, atmosfera

Ancorată în păienjenescul fir

Şi îmi doresc să explorez Terra

Dar plasa subţire mă face fachir

Spintec văzduhul în stoluri de biţi

Zămislind ecouri ionice

Oricât ar fi copiii de cuminţi

Hipnoza induce trăiri neuronice

Îmi caut fiinţa cotrobăind prin dosare,

Dar răspunsul îmi cade în sunet mut.

Găsesc ecouri de palide felinare

Şi caut ca eul încă să mi-l ascult.

Mă regăsesc în virtualele file

Clădite cu greu transpirând uscat

Patetic avatar al fiinţei mele,

Ce-mi afişează doar stratul timbrat

Fluxul fotonic îmi suge fiinţa

Inhibând animalicele reacţii

Îmi contest acum chiar şi dorinţa,

Nu-s sigur nici pe simplele creaţii!

Haotica navigare în oceanul virtual

Permite naufragii în virale seducţii

Luând intelectul ca sclav sentimental

De către piraţi camuflaţi în bune intenţii

Imensa bibliotecă de scară planetară

Îşi pierde demersul său primordial:

De cuib de ştiinţă pentru Ştiinţă

Şi mediu pentru mediul intelectual.

Trăim într-o acerbă lume virtuală,

În care nici eul nu mai este eu

Şi nici ea parcă nu-i cea reală

Şi nici Iisus parcă nu-i Dumnezeu!…

Mă tem de deplina degringoladă

Jonglată abil dintr-un luxos cabinet

Şi nici evadarea n-o să se prevadă

Cu doar un simplu şi necesar reset!

Gabriel Todica 23.01.2015

Fluturi fluturând,

Din aripi bătând ritmat,

Din lan au zburat.

Fluturi albaştri,

Ca nişte aştri celeşti,

Roiuri regeşti.

Fluturaşi galbeni

Ce îi asameni privind,

Stele dănţuind.

Fluturaşi roşii

Aiurindu-şi moşii vii

Stol pe păpădii

Fluturi peste frunţi

Nu sunt, pentru mulţi, bine:

E de ruşine.

Fluturi în stomac,

Emoţiei fac ştire:

Semn de iubire!

19.01.2015

Foto: Tablou de Jorge Ignacio Nazabal (Cuba)

Sâmburi de prună

Sâmburi de prună

Peste vară pârguiţi,

Căzuţi din mână,

Cu grijă culeşi,

De la oameni înstăriţi,

Nobili şi aleşi.

Sâmburi de prună

Peste mână aruncaţi.

Haide, adunaţi!

Licurici

Dansuri de stele,

Lumini paralele, mii

Traiectorii vii.

Foton organic

Emis nocturn, hormonic

În ritm taciturn.

Parfum de sclipici

Cu dans nupţial aici

Pentru licurici.

19.01.2015

Perjarul

Din Comuna Rădăşeni,

Mai la deal de Fălticeni,

E o faimă răspândită

De-o-ntâmplare inedită.

Cică o cioară dintr-un pom,

A furat de la un domn,

Perje dintr-un prun bazat.

A dat iama… ş-a zburat!

A-ncercat omu’ s-o prindă,

Aruncând la ea din tindă,

Cu chetroaie şi cu sape,

Din cioc pruna ca să scape.

Şi văzând că ist demers,

A rămas fără succes,

A rugat-o atunci în toane,

Măcar sâmburele să-l întoarne!...

Nu pruna era problema,

Ci sâmburele crea dilema:

Că-i sămânţă pentru pom

Şi altul s-ajunge domn!

Şi de-atunci din cea pricină,

Fără nici o altă vină,

Cine-i neam din Rădăşeni,

„Perjar” e şi-n Fălticeni!

Şi d-atunci acest renume,

Chit că pleacă de la prune,

E pentru omul zgârcit,

Prea avar şi pricopsit.

Dar demersul meu artistic,

Chiar de e puţin caustic,

Se termină c-o-ntrebare:

Cum se cheamă acela care

Fructele iradiază,

Sămânţa o estompează,

Ca să nu scape, pe bune,

Sâmburi productivi în lume?

15.01.2015

Foto: tablou de Abdessadeq Kaoui EL Kaoui

Recunosc că subiectul mi l-a oferit, oarecum neaşteptat, un articol din ziarul „Formula AS” (nr. 1066 din 14.03.2013) scris de Vasile Andru (versiunea on-line o găsiţi la adresa http://www.formula-as.ro/2013/1066/miracole-crestine-109/maica-domnului-din-guadalupe-16338). Am găsit în imaginile din articol, ceva ce semăna cu un tablou realizat de Octavio Ocampo. (Octavio Ocampo este un artist plastic mexican a cărui bibliografie am preentat-o pe scurt în articolul precedent). Ştiam de mult timp lucrarea. Am studiat-o atent, dar niciodată nu am înţeles semnificaţia personajelor ce compun scena. Acum m-am edificat. Şi cum pentru mine a fost o mare descoperie, nu mă pot abţine să n-o împărtăşesc şi cu voi.

Va trebui mai întâi să vorbim de fenomenul Guadalupe, iar informaţiile le extrag din articolul menţionat mai sus:

„Fenomenul „Nuestra Seňora de Guadalupe”, din Mexic, poate fi comparat cu „Fenomenul Lourdes”, din Franţa, cunoscut de europeni. Doar că aici, în Mexic, este un Lourdes ridicat la pu­terea a cincea, sau ridicat la puterea Lumii Noi. Şi, spre deosebire de toate apariţiile mariane din lume, în Mexic, miracolul a produs şi o probă materială, pe care o pu­tem vedea şi azi, cu ochii noştri.

Minunea s-a întâmplat pe colina sacră Tepeyac, loc numit astăzi Villa Guadalupe.

Pe această colină, Maica Domnului i s-a arătat, pe 8 decembrie 1531, unui indio, un aztec sărman. Era o zi de sâmbătă, era dimineaţa. Aztecul s-a auzit strigat pe nume: "Juanito!", numele lui de după botezul creş­tin era Juan Diego.

La data când i-a apărut Fecioara Maria, Juan Diego avea 57 de ani. Era creştinat de când avea 51 de ani, la puţin timp după ce Mexicul fusese cucerit de spanioli. Când s-a auzit strigat pe nume, Juan Diego s-a oprit şi a văzut o tânără foarte frumoasă, care i-a spus că este Mai­ca Domnului şi i-a cerut să transmită un mesaj mi­sionar episcopului din Cetatea Mexicului. Maica Dom­nului i-a vorbit lui Juan Diego pe limba lui natală, în nahuatl, limba aztecilor. I-a spus să-i ceară episco­pului să ridice în acel loc o biserică, în care Ea să-L reveleze oamenilor pe Dumnezeu şi să ridice suferinţa Lumii Noi.

Juan Diego porneşte imediat spre oraş, merge la episcopul Zumarraga. Acesta este chiar primul episcop al Mexicului de după conchista: ierarh zbir, a ordonat să fie aruncate pe foc multe codice aztece, şi să fie dis­truse 500 de temple străvechi... Diego îi relatează apa­riţia Fecioarei Maria, o descrie. A fost o apariţie con­cretă. Adică Diego n-a avut o "viziune", el nu era un mistic, nu era un contemplativ; n-a avut vreo "ve­denie" în timp de rugăciune, el a avut parte de o apa­riţie fizică! Episcopul l-a ascultat aferat (se înţelegeau prin translator), nu credea de fel că un indio sărman a avut parte de o apariţie divină. Şi l-a expediat repede.

Juan Diego s-a întors la locul unde-i apăruse Fe­cioara, ca să raporteze eşecul său. Astfel are loc a doua apariţie a Maicii Domnului, care l-a ascultat, iar în final i-a spus ferm: "Îţi poruncesc să te duci din nou mâine, să-l vezi pe episcop şi să-i repeţi cererea misionară!".

Au fost, în total, cinci apariţii; prima pe 8 decem­brie, iar a cincea pe 12 decembrie 1531. Nici la a doua audienţă, episcopul nu l-a crezut pe Juan Diego. I-a cerut să-i aducă o probă concretă că s-a întâlnit chiar cu Maica Domnului. Sfânta Fecioară i-a spus: "Te vei întoarce aici mâine ca să-i duci episcopului semnul pe care ţi l-a ce­rut!". Şi Maica Domnului a pregătit pro­ba concretă. Ea avea să lase imaginea feţei sale întipărită pe mantaua indianului, ca o fotografie! Mantaua ("ayate") era un fel de pătură care se încheia pe umărul drept. Era o ţesă­tură din fibre de agave, de 1,67 m pe 1,05 m. Pe această mantie s-a imprimat imaginea Sfintei Fecioare.

S-a petrecut aşa: Când Juan Diego s-a aflat iarăşi în faţa episcopului, a desfăşurat mantaua  în care înve­lise trandafirii culeşi la în­demnul Fecioarei. În clipa aceea, pe ţe­sătura de agave s-a "revelat" lent, sub ochii celor de faţă, imaginea Mai­cii Domnu­lui. În culori vii, strălucitoare. Era ca şi cum pe o placă fotografică, introdusă într-o soluţie chi­mică "revelator", se iveş­te chipul sub privirile tale. Imaginea are calităţile şi fidelitatea unei fotografii, uimitor de expresive, cu dimensiunile 143 cm pe 55 cm. Deşi ţesătura din fibră de agave este rară, "foto­grafia" Fecioarei s-a aş­ternut compact, armonios.

Cu acest miracol a început o fervoare religioasă fără sea­măn, care a adus şi succesul cultului creştin printre me­xicani. Mantaua cu chipul Maicii Domnului poate fi văzută în uriaşa catedrală închinată Fecioarei din Gua­dalupe”.

Aflând despre minunea petrecută în Guadalupe, putem lesne deduce şi explicaţia scenelor ce stau în spatele realizărilor artistice ale maestrului Octavio Ocampo. Eu am identificat două tablouri în creaţia sa care îşi au sursa de inspiraţie din legenda de la Guadalupe. Este vorba de „Miracolul trandafirilor” („Miracle of the Roses”) şi „Doamna din Guadalupe” („Lady Guadalupe”).

Se observă în „Miracolul trandafirilor” tocmai scena descrisă în povestea de mai sus. Îl putem identifica pe sărmanul Juan Diego, mai ales după sombrero-ul specific mexican,  cum îşi desface mantaua (ayate) în faţa episcopului. Acesta din urmă este cu spatele, aşeat pe un divan şi priveşte uimit cum dintre trandafirii aduşi în manta, se iveşte chipul strălucitor al Feciarei Maria.

La minune participă şi îngerii dispuşi aici în aşa fel încât formează veşmântul Fecioarei (din icoană).

Lucrarea „Doamna din Guadalupe” („Lady Guadalupe”) reprezintă la propriu şi la figurat o pânză. De fapt este vorba de mantaua lui Juan Diego. Se văd reprezentate în colţurile de sus mâinile acestuia ţinând de ayete, iar pe mijoc, o mică frântură din chipul acestuia (se pot intui ochii).

Central observăm reprezentarea icoanei Fecioarei de la Guadalupe. Numai că  veşmântul acesteia este de astă dată compus din trandafiri, acei trandafiri ce au fost trimişi, prin Juan Diego, episcopului. Veşmântul albastru al Mariei este presărat cu îngeri a căror aripi formează aoreola de lumină din jurul Maicii Domnului iar capetele pot fi confundate uşor cu steluţele. Tot de jur împrejur se află naţiunea mexicană ce priveşte cu evlavie la minunea de la Guadalupe. Pe chipul Mariei este refăcută scena descrisă în lucrarea descrisă anterior, numai că la alte cote şi cu mici corecturi.

De o meticulozitate ieşită din comun, lucrarea Lady Guadalupe impresionează şi prin multitudinea de soluţii cu carecter de iluzie optică, modul cum artistul a găsit să disimuleze în desenul descris de celebra icoană mexicană, nu numai a intregii legende, dar şi consecinţele produse de aceasta.

Prin descrierea destul de lapidară a acestor două lucrări ale maestrului Octavio Ocampo, am încercat să demonstrez cititorului genialitatea creaţiei sale. Ca un mare artist al lumii, universalitatea sa artistică este deja recunoscută, iar noi suntem datori să-i cunoaştem opera şi s-o apreciem ca atare.

Vaca

Printre munţi şi printre văi

La Chelaru în zăvoi

O văcuţă beată muci

S-a pornit către Tecuci

Şi-a luat cu ea-n maşină,

Ş-o sticlă de tescovină

Ca să-i ţină companie,

Dacă sete o să-i fie.

Iar în vad pe la Gâzoi

I-au ieşit în faţă doi

Ş-au săltat-o ca valiza

Ca să-i facă analiza.

Au plimbat-o la spital

În spectacol infernal

Ca să-i vadă alcoolemia

Dacă depăşeşte mia.

Şi spre marea lor stupoare

Au văzut că vaca are,

Dar se ţine pe picioare

C-o ambiţie foarte mare!

Unii spun că astă divă

Ar avea şi recidivă

Dar de fiecare dată

A scăpat basma curată.

Numai că de astă dată,

A ieşit puţin pătată

Şi copoiul cel ciufut

Dosar penal i-a şi făcut.

Dar acum se-ntreabă vaca:

Cât de gravă îi este fapta?

Chiar de-a mers cu mustu’-n freză,

Ea doar n-a avut viteză!...

Gabriel Todică

11.12.2014

Foto: tablou de Artush Voskanyan (Armenia)