În turul doi,

 După cum ați aflat,

Vom avea de votat

Un hoț prezumat,

Sau un prost garantat!

MdR

Haideți, scumpii mei nepoți,

Să vă povestesc la toți:

Cum se trăia mai demult,

Liniștiți, fără stres mult:

Mâncau pită cu unsoare,

Ceapă și un bob de sare

Și un blid de aituri,

Cu cârnați și-afumături

Și nu au făcut, parol,

Nici strop de colesterol,       pic                

Cu așa „leacuri” la masă,

Au scos doctorul din casă.

Erau tari ca o stâncă,

Sănătoși și buni de muncă

Și nu aveau loc în rai

Până la suta de ai.

Dar un doctor i-a oprit,

De la toate i-a poprit,

Cu așa un “tratament”,

Ajungând la faliment

Și le-a scris pe o tâdulă

Să mănânce o pirulă

Și o hrană sănătoasă,

Din plic, e-uri la masă

De umblă foamea prin foale

Și cotrobăie prin oale,

După două– trei sarmale,

Află numai chimicale.

In stil popular

Cum să trăie mai demult

Haidaț, scumpti mnei nepoț,

Să vă povestesc la tăț

Cum să trăie mai demult,

Liniștiți, fără stres mult:

Mâncau ptită cu unsoare,

Ceapă și on bob de sare

Și on blid de aituri,

Cu cârnaț și-afumături

Și nu au făcut, parol,

Nici ptic de colesterol,                   

Cu așe „leacuri” la masă,

Au scos doctorul din casă.

Erau tari ca o stâncă,

Sănătoși și buni de muncă

Și nu aveu loc în rai

Până la suta de ai.

Da on doctor i-o oprit,

De la tăte i-a poprit,

Cu așe on “tratament”,

Ajungând la faliment

Și le-o scris pă o tâdulă

Ca să mânce o pirulă

Și o hrană sănătoasă,

Din plic, e-uri la masă

De umblă foame pân foale

Și cotrobăie pân oale,

După doauă– tri sarmale,

Află numa chimicale.

 MdRaesculum, 2019

blid [reg] = fafurie

 aituri [reg] = răcituri, piftie

 ai [reg] = ani

țâdulă [reg] = rețetă

pirulă [reg]  = pastilă

foale [reg]  = burtă

Vă spun azi, şi nu sunt poveşti,

Din file  de cronici româneşti,

Ca să desluşim ucazul

Dat de Vodă-al nost', Viteazul:

Într-o mare de-otomanie,

Din frumoasa Românie,

Un viteaz -fără frică –

Spre-nalt măna își ridică:

 - Bravii mei, porniți, vă ordon,

Spre țara lui Machedon

Și, fără nici un ocol,

Până la Coonstantinopol!

Bravi, călcând pe semilună,

Trece armia română

Prin Balcani, cu Crucea-n mână,

Lumina Crucea creștină.

Avâd pe Domnul aliat,

În lupta lui cu-n Goliat,

I-a mușcat ca un pitbul,

De-a băgat spaima-n Stambul.

Și așa, de bună-seamă,

Turcii l-au lăsat, de teamă,

Visul să și-l împlinească:

Marea țară românească.

Bine, îi mult de povestit...

În Ardeal când a sosit

Pe cal, cu mare prestanță,

Pentru români mare speranță:

Acest popor obidit

Și de străini asuprit,

A sperat în ușurare

Într-o Românie mare.

 Dar boieru-i tot boier

Și nu-i pasă de oier,

Când îi fac temenele               

Ale grofilor”cățele”!

Sperând a fi mare și tare,

Grofilor le-a dat ascultare,

Pentru a fi domnul lor

Și nu al asupriților

Și-a dat ucazul nemilos:

Să-l pună-n jug pe cel de jos,

Numit, după cum se știe,

Legătura cea de glie!

Dacă sapi, deschizi o rană

De istorie română:

Pentru unii un gest scuzabil,

Pentru iobagi un jug palpabil.

După cum spune-n poveste:

Orice bine răsplătește,

Așa că grofii au uneltit

Și de cap l-au despărțit.

Așadar, se-adevește:

Nu dușmanul te lovește

Pe la spate, mișelește,

Ci de prieten te ferește!

MdR , 2019

 Mihai%20Viteazul.jpg

Volum oferit ca premiu de excelență de către Biblioteca Cronopedia pentru activitatea desfășurată  de domnul Mircea Gordan pe rețeaua de socializare Cronopedia (lenusa.ning.com)

Mii de mulțumiri sponsorului, poeta Lungu Lenuș si redactorului Ion Muntean. care au făcut posibilă apariția cărții! Sunt amintiri din copilărie și povesti pentru copii.

Proasta României vrea să scrie un almanahe în care să-și laude trăznăile din 2018. Nu ratați să citiți…Urzica!

De la justiție, pleacă Mengele  și vine Ciomu

Cât îi dadaismu-n floare,

Nici o rimă nu mă doare!

Poezia modernă: din bube , mucegaiuri și noroaie.

Toamna ruginește și cade frunza…Evei!

Pe Pământ locuiește multă populație și puțini…oameni!

Învățăturile preacurviosului securviciu către preanefericitul învățăcel, pe care îl avea în custodie, după ce i-a citit manuscrisul:

• Întotdeauna e bine să aprinzi și dracului o lumânare!

  Informație primită (și prelucrată) de la prirtenul meu, scriitorul I. M(ahala) Bologanul , în cauză…

Din gâlceava înţelepţilor cu lumea a rămas doar gâlceava!

Cu fiecare senior care pleacă dincolo, arde o bibliotecă. Citeşte-o , până ai ce!

Nu orice intrus, care ţi intră pe fereastră, îţi aduce lumina...în ochi!

Cum este corect: Pădurea lui Ţepeş, ori pădurea ţeparilor?          

A fi român nu este un merit, ci o obligație!
Nu te mai bate cu cărămida în piept , –mândru că sunt român – pentru că nu ai nici un merit la realizările altuia. Pune cărămida la zidirea neamului, ca să te poți mândri cu realizările tale!

D.C. Giurăscu spunea recent: Cei trei cavaleri ai apocalipsei epocii postdembriste sunt:minciuna, corupția și demagogia.

Are dreptate, dar și Giurăscu ar trebui, de altfel, să se șteargă cu hârtie igienică la gură,pentru epoca ante-decembristă

     (Bibliografie: H. Daicoviciu- Dacii, ...)

MdR

La plajă

A sosit, ca o boare,

O zână fermecătoare,

Care m-a ferit de soare,

Dar m-a(m) prăjit la...buzunare!

Soacra, în vară

Soacră, soacră, poamă rară,

Frumoasă precum o...cioară,

În grădină, pe cărare,

Bună-i de-o....sperietoare!

MdR

Politice

scoateți icoana

făcătoare de minciuni

chipul lui Ilici

bandiți comuniști

dușmanii poporului

la mititica

neocomuniști

lupi în piele de oaie

azi sunt pesediști

de la răsărit

pute izmă rusească

hoitul lui Putin

Deocheată

când soțul e bou

dama are un amant

taur comunal

MdR

Politice

e un postulat

prostia nu te doare

ca pe Carmen Dan

în ziua de azi

prostia-i la putere

socialistă

la coada vacii

putori socialiste

analfabete

var:

e un pleonasm

putori socialiste

analfabete

în România

trecerea la comunism

în noaptea minții

hoții-hoților

gunoaiele comuniste

postdecembriste

MdR

 Negruța se învârtea disperată în preajma micii ferestruici de la beciul scării șase și nu avea curajul să intre. Se pare că puii îi sunt în pericol. O fi intrat șobolanii?!

  În urmă cu câteva zile a ieșit de aici însoțită de doi pui mărișori, unul alb-negru și unul negru complet. Au dat un spectacol încântător: s-au hârjonit între ei, au sărit pe pisică, apoi s-au așezat să se hrănească, sugând cu nesaț de la sânul mamei. O adevărată terapie pentru privitori.

În urmă cu doi ani  ne-a dus în curte șase pui, iar anul trecut cinci. Ne  desfătam privindu-i cum se jucau în verdeața de la colțul dintre scări.  Erau o încântare și pentru copiii mici, și ei sosiți recent pe lume! Unii au fost luați de diverși locatari de la blocurile vecine, iar alții au fost adoptați de  o fată iubitoare de animale, Clau…  Tot ea a mai plasat și alți pui, spre adopție,  în urma  campaniei de pe internet (vezi pozele!). Alții au crescut și și-au găsit alt loc de refugiu prin cartier.

  Din nefericire, în urma modernizării aleilor dintre blocuri, au închis și accesul în cotloanele unde puteau să se adăpostească, iar, în urma îngropării containerelor de la punctele gospodărești, li s-a tăiat și sursa de hrănire! Acum hoinăresc flămânde și înghețate printre blocuri, acea ferestruică , fără plasă,  fiind singurul loc pe unde pot pătrunde la adăpost, dar pe unde pot pătrunde și dușmanii!

 S-a lăsat o  noapte de smoală în pădurea dintre blocuri și lampioanele de pe alei nu s-au aprins. O noapte sinistră! La lumina slabă de la apartamente, am văzut-o pe Negruța trecând ca o nălucă, având puiul alb-negru în gură și s-a pierdut în pădure. Bag-sama, la adăpostul întunericului, Negruța a reușit să-i păcălească pe șobolani și să le smulgă prada.

 În bezna dintre blocuri, doar între cele două rânduri de garaje, din mijlocul pădurii, lumina un bec chior.

 La scurt timp, puiul a început să plângă și am văzut pisica pierzându-se în pădure. Am crezut că puiul plânge de urât și că pisica o să-l liniștească. Dar puiul nu s-a oprit din plans, un plans sfâșietor, de disperare.

 Mi se rupea sufletul, dar mintea mi s-a blocat și nu știam ce să fac!? Probabil, mult mai mult suferea pisica, între a-l liniști pe cel ce plângea și a-l salva și pe celălalt.

  Tot așa am mai pățit cu un pui de porumbel, căzut de undeva pe acoperișul balconului de la parter: Am căutat informații  despre cum se îngrijește, ce mănâncă etc, dar nu am găsit. L-am pus într-o cutie de carton, dar nu a rezistat până dimineața.

Nici puiul de pisică nu a rezistat până dimineață. Nici celălalt pui nu a mai apărut.

  Vedem, în filmele făcute în țările civilizate, cum intervin asociațiile pentru protecția animalelor pentru a salva animalele în pericol. Ce bine era dacă aveam și noi! Poate așa ar fi putut fi salvati puii de pisică și pe cel de  porumbel?!

MdR, ianuarie 2019

Bomboana

   Bunicul a contiunuat să înșire brazde, iar eu am primit sarcina de a căuta lemne uscate în pădure.

   Sosind amiaza, bunicul, obosit, a pus coasa la ...odihna. Întins pe covorul de iarbă, bunicul a ațipit. Până când bunicul s-a odihnit, eu am adunat o grămăjoară de crengi uscate.

   Bunicul a curățat ceapa și castraveții, le-a spălat și le-a mărunțit într-un bol de tablă, apoi a pus sare și oțet și le-a amestecat. A clădit lemnele în piramidă și le-a dat foc, apoi a tăiat două crengi subțiri și le-a ascuțit la un capăt, frigările în care a pus clisa (slănina) crestată. A feliat apoi pâinea pe o ștergură, pâine pe care am picurat unsoarea de la slănina prăjită deasupra flăcării. Când slănina a fost gata prăjită, am feliat-o pe pâine și am servit-o, ca niște lupi flămânzi, cu legumele din bol.

   Bunicul s-a întins din nou să se odihnească așa că eu am facut o vizită într-un tufiș, unde văzusem o pasăre într-un cuib. Văzându-mă, pasărea a scos un țipăt de disperare și s-a îndepărtat.

   Curiozitatea m-a împins să văd cum arată căsuța ei, asemenea unui cuibar al găinilor și, surpriză, în cuib erau niște bile mici, colorate, bomboane am crezut eu. Am crezut că le-a furat de undeva și că acestea sunt hrana lor zilnică, așa că am luat unul și i l-am arătat bunicului.

• Uite, bunicule, am găsit o bomboană în cuibul păsării. Asta mănâncă ea?

   Bunicul s-a întunecat la față, dar văzând isprava mea nevinovată, a spus:

• Ei, nepoate, am stabilit că păsăsrile sunt doctorii pădurii?
• Da, bunicule! am răspuns.
• Ei, acestea nu sunt bomboane, ci ouăle păsăricii, din care vor ieși puiuții care să continue a curăța copacii de dăunători și care constituie una dintre sursele de hrană ale păsării. Du-te și pune oul înapoi în cuib, cu grijă, să nu-l spargi! Protejând păsările, protejăm și pădurea care, altminteri, poate să se ususce.

   Așa, am petrecut o zi minunată alătui de bunicul.

MdRaesculum, ianuarie 2019

Izvorul

• Bună dimineața, bunicule!
• Bună dimineața, nepoate! Da, ce te-ai sculat așa de dimineață?, mi-a spus cu un glas de mustrare-aprobare.
• Păi, mi-ai spus că azi mergem pe deal, la coasă și m-a sculat nerăbdarea.

 Am luat trăistuța frumos colorată, din material țesut în război, cu fuior de cânepă și lână, în care mama a pus o ceapă și doi castraveți, sare într-o cutie de chibrituri și puțin oțet într-o sticluță. Am pus-o la spate, cu șnurul trecut peste cap.

   Bunicul a luat pe spinare o  traista mai mare, în care a pus mâncarea, pâine și clisă (slănină) , vase și tacâmuri și o traistă din pânză cu sculele pentru coasă.

    Când soarele a strecurat raze peste orizont, bunicul a pus coasa pe umăr și am pornit la drum. Pentru mine, era o nouă aventură. Și Bircușel, lăsat liber, alerga vessel înaintea nostră, se mai oprea și dădea o tură în jurul nostrum. Am urcat pe platoul de pe Dâmb, am traversat Iertoiul cu pantă lină, locul ideal pentru dat cu sănia sau pentru  schiat iarna și, pe sub poala pădurii Iclejia, pe la Chețelești , am ocolit pe sub poale  dealul Săcătura (un deal sterp, cum îi spune și numele), apoi am traversat platoul de la Ciboaie, am coborât și am traversat pârâiașul Sturzului (nume primit de la numele familiei pe lângă casa căreia traversează satul) și am ajuns la bunica Ileana , cumnata bunicului.

Bunica a  crescut singură cei șapte copii, după ce bunicul s-a stins cu mulți ani în urmă,copii care acum aveau familiile lor. Acum locuia singură în căsuța de pe deal.

Tare s-a bucurat, văzându-mă și m-a strâns în brațe cu multă afecțiune! Ne-a servit cu vestiții ei scrobi, clătitele care ea știa că-mi plac așa de mult.

Și Burcuș s-a bucurat când m-a văzut! S-a ales cu o îmbrățișare. Am simțit cum tremură de fericire.Tare s-a mai bucurat și Burcușel și s-au hârjonit împreună. L-am lăsat acolo, să se joace împreună.

   Bunicul a împrumutat o săpăligă (o sapă mai mică).

   Văzând nedumerirea mea, mi-a spus că vrea să folosească săpăliga ca să sape și să descopere un izvor.

   Am urcat dealul până la ultima casă, a lui Cocoș, apoi am urmat cărarea prin pădurea Știubei și am coborât până la pârâul Vlădicului (nume dat tot după numele proprietarului casei pe lângă care traversează satul). L-am traversat ca să aprovizionăm cu apă de la izvorul din pădurea de brazi, izvor de la care se aproviziona și bunica.

   Fiind ostenit puțin, am băut o gură din apa limpede a izvorului, foarte rece, un deliciu.

   Pădurea era rară și brazii falnici și aveau așternut la ”picioare” un covor verde de iarbă și mușchi și plin de niște arătări ciudate, înalte cât o pisică, cu o pălărie cât a mea și sprijinită pe un băț gros, care era piciorul acesteia. Am smuls una și l-am întrebat pe bunicul ce este? Mi-a spus că sunt pitoance bolunde (hribe) și că nu sunt bune de măncat. Se deosebesc de cele bune de mâncat având bățul de sprijin subțiat spre pălăria maronie și un strat galben sub pălărie, al celor bune de mâncat fiind alb.

   Ne-am continuat urcarea pe cărarea de lângă pârâu, pe sub poala pădurii de fag, în continuarea celei de brad și am ajuns la o poiană cu irabă și flori încântătoare, un gol în pădure, în stânga pârâului, până aproape de vârful dealului.

• Am ajuns, a spus bunicul, și a pus jos straița (traista) și sculele, lângă un fag izolat în mijlocul poianei, lângă pârâiaș.

   Osteniți de drum, ne-am întins pe covorul verde și ne-am odihnit puțin. Urechile ne erau plăcut gâdilate de cântecul greierașilor din iarbă și trilurile păsărilor. Mulțime de fluturași vizitau florile. Din când în când izbucnea cearta brotacilor din balta de la marginea pădurii.

   Bunicul a atârnat traistele cu mâncare de o creangă a fagului și a pus sticla cu apă la umbră, în tufișul de lângă fag.

   A marcat terenul nostru, călcând iarba pe partea din stânga, dreapta fiind mărgintă de pădure. A traversat pârâul Vlădicului pe partea cealaltă, călcând iarba până în vârful acelui deal golaș, fără pădure, pe vârf fiind acoperit cu un stufăriș de brusturi.

   Din cauza expunerii la intemperii, fiind fără pădure, apăreau pete roșiatice de piatră roasă, ca urmare a aluncărilor de teren. Și iarba era rară, dominând pelinii și alte buruieni cu tulpini groase. Iarbă mai deasă era doar în apropierea pârâului.

   Bunicul a luat apă din pârâu în tocul ce-i atârna la curea, a scos de aici arcerul (piatra abrazivă) umezit și a mângâiat gura coasei, apoi a început să tragă o brazdă pe marginea terenului nostru. Alături mai erau două terenuri, ca și al nostru de întinse. Mă uitam cu admirație cum se pleacă iarba în fața buniculuiși așteptam să cresc și eu ca să ajung un magician ca bunicul.

   A continuat să cosească bălăriile de pe zona mlăștinoasă de la marginea pădurii, lată de cinci-șase pași și din care, prin scurgerea apei s-a format șantul unui pârâiaș care se scurge în pârâul care ne taie terenul nostru în două, pentru a se zvânta puțin.

   S-a oprit din cosit și, cu ajutorul săpăligii, a săpat o groapă la marginea de sus a mlaștinii, o goapă lată de un pas și adâncă de o palmă. Atunci, a apărut minunea: a descoperit izvorul, groapa umplându-se repede cu apă tulbure. La marginea de din jos a izvorului a făcut un mic șanț de scurgere a surplusului. Încet, încet apa tulbure s-a scurs și a făcut loc unei ape limpezi, bună pentru băut.

   Așa, bunicul a mai făcut o minune și pe terenul nostru a apărut un izvor.

MdR, ianuarie 2019

Cloșca

  După ce am aflat secretul cânepii, am lăsat-o pe mama în pace, să melițe și restul cânepii și am pornit într-o nouă aventură, să descopăr ce minuni mai ascunde curtea noastră. Am intrat în poiată (grajd) și   l-am mângâiat pe cap, apoi i-am dat un pupic pe botic vițelului Porumbei. Porumba era plecată la păscut. Vițelul a fost tare încântat și mi-a mulțumit cu un: muuu!

  Cocoșul conducea țanțoș cârdul de găini. S-a ridicat, ca pentru a-și lua zborul și a început să bată din aripi, a întins gâtul și a scos un: cucuriguu!, ca să anunțe că acolo el era șeful.

  Am intrat apoi în colniță (grajdul oilor), din grinzi de lemn, netencuit –oile au lâna, care le protejează la frig).  Fiind vară, până  toamna-târziu, oile sunt cu turma pe deal, așa că prin ieslea de fân și-au făcut cuibare găinile. Acestea cotcodăceau vesele după ce lăsau ofranda, oul zilnic.

  Mă învățasem să le urmăresc, să le iau oul abia ouat, cald încă, și să-l  duc, triumfător, mamei. Ea mă răsfăța cu obișnuitul “puiuț drag” și mă strângea la piept, cu afecțiune.

  Într-un cuibar, o găină stătea suspect de mult, de câteva zile și nu anunța că-mi lasă oul-trofeu.

Ciudat, îmi spun, ia să caut eu sub ea! și, cînd intind mâna, să-mi pun în practică intenția, găina a scos un sunet de dezaprobare și a dat cu ciocul ca să mă lovească.

  - Ei, fire-ai să fii!, am spus și am prins-o de aripi, cu ambele mâini, să o ridic. Tare s-a mai infuriat și a început să cotcodăcească a pericol și să dea din gheare și din din aripi, ca să se apere. Am apucat să văd cuibarul plin cu ouă, așa că am lăsat-o și s-a asezat iar pe cuibar, scoțând un sunet ciudat de protest.

  Auzind plânsul disperat al găinii, mama s-a oprit din melițat și a alergat într-un suflet, spunând:

• Ce trăznaie ai mai făcut?
• Păi are cuibarul plin de ouă și nu mă lasă să le iau, i-am răspuns.

  A început să râdă, amuzată. M-a luat în brațe, m-a mângâiat pe cap și mi-a spus:

 -    Of, puiuțul meu drag, multe mai ai de învățat! Îți plac preparatele cu ouă și cu carne de găină, nu-i așa?

• Sigur că-mi plac, am replicat.

 -     Găinile sunt păsări domestice, adică trăiesc în curtile oamenilor. La fel, sunt rațe și gâște domestice, dar și sălbatice. Păsările domestice nu mai zboară, cum fac cele sălbatice, și le creștem pentru ouăle, penele și carnea lor.

  Găina aceasta este o cloșcă. Câteodată, păsările sunt cuprinse de o stare de vrajă și clocesc pe un cuibar cu oule ouate în câteva zile.  Din ouăle clocite, adică în căldura asigurată de pasărea care stă pe ele, ies pui. Așteaptă și, când o fi vremea, o să vezi!

• Mare minune!, mi-am spus eu!

   După un timp, mama a început să aducă niște încântătoare păpușele vii, cu puf galben, care alergau vesele prin împrejmuirea făcută în târnaț, puii de care pomenise.

MdR, ianuarie 2019

Melița

  Astă iarnă, stăteam pe lângă mama și-i admiram priceperea la torsul fuiorului. Cu sfoara, de la capătul furcii de tors, înfășura caierul în spirală, la fel ca pe copii mici. Cu trei degete de la mâna stângă învârtea fusul, pentru a se răsuci firul din firele de fuior trase din caier cu degetele de la cealaltă mână, apoi îl bobina pe mosorul de pe fus.

  La întrebarea mea, de unde are caierul?, a zâmbit cu afecțiune, m-a mângâiat pe cap și a spus:

• Eu l-am făcut, din cânepă. O să-ți arăt la vară…

  Spre sfârșitul verii ne-am dus să adunăm cânepa (semănată în primăvară). M-au uimit cât erau de înalte tulpinile de cânepă, cu “spice” de semințe în vârf!  Erau mai înalte ca mama și groase cât un deget al mamei. Mama a smuls tulpinile, eu, fiind prea mic, nu am avut forța necesară smulgerii, apoi le-a scuturat, pentru desprinderea pământului de pe rădăcini și, cu un topor, le-a retezat rădăcinile.  Cu un mai, a bătut spicele pe o pânză, pentru desprinderea semințelor și le-a selectat printr-o sită, iar tulpinile le-a legat în mănunchiuri.

  Mama, ajutată de un căruțaș, au încărcat cânepa în căruță, apoi au descărcat-o lângă locul de „îmbăiere” (topire). Pe luncă, parcă de nicăieri, pornește un pârâu, în apropierea Crișului, lat cam de trei-patru pași și adânc de o palmă. Practic e un tău, căci deplasarea apei este insesizabilă.

 Acolo, mama a pus mănunchiurile unul lângă altul și le-a apăsat cu scânduri, peste care a pus bolovani. Apa din pârâu era caldă, deci era plăcut să stai în ea.

Am ajutat-o și eu, cum am putut, mai ținând de capăt mănunchiurile, mai cărând pietre de pe malul Crișului. Din când în când, mama se punea pup și mă cuprindea în brațe, cu capul lipit de al meu, și spunea:

• Puiuțul meu drag. Ce pui harnic are mama!

  Eram în al nouălea cer, de fericire, și nu simțeam oboseala. Pentru ea, aș fi trecut și prin foc! Asta mi-a fost o lecție pentru toată viața, de a-l încuraja pe cel harnic. O vorbă bună e un tonic.

 Luat cu preocupările zilnice, am uitat de cânepă, până într-o zi, când mama m-a chemat să scoatem cânepa de la topit. Ude, mănunchiurile erau mai grele, așa că eu am fost de ajutor  doar ...moral. Mama și tata au scos mănunchiurile și le-au așezat “în picioare”, rezemate de trunchiurile groase ale răchiților și aninilor care străjuiau malul apei.

  Aduse acasă, mînunchiurile de cânepa au fost înșirate pe lângă pereții grajdului, la uscat. În câteva zile, după uscare, tulpinile aveau o culoare albă ca varul. Totuși, mă întrebam eu, unde o fi ascuns fuiorul?, așa că am întrebat-o pe mama.

• Ai răbdare, mi-a răspuns, în curând o să apară!

 Te pomenești că mama a aflat secretele Samantei și o să facă una dintre celebrele ei minuni?, mă minunam eu.

  În curte a apărut un animal ciudat din lemn cu patru picioare, cu o sabie prinsă într-o articulație dintre două scânduri paralele. Mama m-a lămurit că ciudățenia se cheamă meliță.

  A luat un mănunchi uscat și l-a frânt peste  mijlocul meliței, apoi l-a pus cu mijlogul în gura meliței și, ținând-o de mâner, a coborât sabia cu forță peste el, mărunt-mărunt, până la capăt. Săreau bucăți de așchii albe și atunci s-a petrecut minunea:  din tulpini a apărut un  mănunchi de fuior! A repetat tocarea (melițarea) și a celeilate jumătăți, ieșind și de aici restul de fuior. Ținând fuiorul, pe rând de câte un capăt, a dat cu el de meliță, de câteva ori,  ca să se desprindă și restul de așchii mari.

- Ce frumos! Ai făcut o minune , i-am spus mamei, în timp ce o aplaudam.

Bag-sama, multe minuni vor mai face părinții și bunicii, dar am viața înainte și o să le aflu, pe rând!

MdRaesculum, decembrie 2018

spre-nalte piscuri

se-nalță maiestuos

dalb albatros

cum i-a fost soarta

purtat pe scut sau sub scut

soldatul spartan

pe-un picior de plai

turme de miorițe

apar în zare

dacă îl aștepți,

vine-ndată Moș Crăciun

să te colinde

cu-n frumos colind

la nașterea Domnului

vine Moș Crăciun

MdR

Lizuca vede

Dumbrava Mnunată

Patrocle latră

un film de groază

sângele lui Dracula

spală ecranul

un film de groază

crimele lui Dracula

pe micul ecran

pe un colț de rai

un trifoi cu patru foi

aduce noroc

ți-e scris în soartă:

drumul lung, fără noroc

gaură în plop

MdR

de la răsărit

spre vestul Europei

năvălesc flămânzi

ucigași plătiți

în estul Ucrainei

fac un genocid

când zeul Amor

își aruncă săgeata

pune-n suflet dor

de la rasarit

sosește un ger cumplit

iarna rusească

râde la soare

corola minunată

floarea soarelui

MdR

am fost odată

la cooperativa

munca în zadar

e un postulat:

pe plaiul mioritic

doina de jale       

vestul sălbatic

cântă marșul triumfal

postulatul lor

spre vestul putred

săraci din toată lumea

în marș triumfal

var

spre vestul putred

săracii Europei

în marș triumfal

MdR

un strigăt de fier

glasul roţilor de tren

din depărtare

legat de glie

de tai nodul gordian

eşti un om liber

paste fericit

de duci boul la păscut

pe un camp cu flori                                                                        

se va aprinde

flacăra olimpică

cu focul sacru

o para chioară

e semn de sărăcie

ochiul dracului

 MdR

o-ncornorare

chiar de-i cornul de aur

e tot  trădare

te ameţeşte

o gură de…cultură

din cartea alcool

  ( Pentru ”Cartea alcool”, poetul  Ioan Mureşan a fost premiat – premiul I - de USR în 2010)

pupăza din tei

o poveste de …Creangă

c-un cuc armenesc

e o regină
de ziua poeziei
s-o sărbătorim!

cu sete, seacă

Fântâna Blanduziei,

poetul din Pont

MdR

gura satului

meliță minciunile

din minți bolnave

marea trădare

lasă un atac de cord

scris pe inimă

de te-a consultat

doctoral Au-mă-doare

nu scapi ne-nțepat!

că la nunta mea

din lumea de dincolo

a căzut o stea

azi a izvorât

în lumea de dincolo

din ziua de ieri

MdR