Vă spun azi, şi nu sunt poveşti,
Din file de cronici româneşti,
Ca să desluşim ucazul
Dat de Vodă-al nost', Viteazul:
Într-o mare de-otomanie,
Din frumoasa Românie,
Un viteaz -fără frică –
Spre-nalt măna își ridică:
- Bravii mei, porniți, vă ordon,
Spre țara lui Machedon
Și, fără nici un ocol,
Până la Coonstantinopol!
Bravi, călcând pe semilună,
Trece armia română
Prin Balcani, cu Crucea-n mână,
Lumina Crucea creștină.
Avâd pe Domnul aliat,
În lupta lui cu-n Goliat,
I-a mușcat ca un pitbul,
De-a băgat spaima-n Stambul.
Și așa, de bună-seamă,
Turcii l-au lăsat, de teamă,
Visul să și-l împlinească:
Marea țară românească.
Bine, îi mult de povestit...
În Ardeal când a sosit
Pe cal, cu mare prestanță,
Pentru români mare speranță:
Acest popor obidit
Și de străini asuprit,
A sperat în ușurare
Într-o Românie mare.
Dar boieru-i tot boier
Și nu-i pasă de oier,
Când îi fac temenele
Ale grofilor”cățele”!
Sperând a fi mare și tare,
Grofilor le-a dat ascultare,
Pentru a fi domnul lor
Și nu al asupriților
Și-a dat ucazul nemilos:
Să-l pună-n jug pe cel de jos,
Numit, după cum se știe,
Legătura cea de glie!
Dacă sapi, deschizi o rană
De istorie română:
Pentru unii un gest scuzabil,
Pentru iobagi un jug palpabil.
După cum spune-n poveste:
Orice bine răsplătește,
Așa că grofii au uneltit
Și de cap l-au despărțit.
Așadar, se-adevește:
Nu dușmanul te lovește
Pe la spate, mișelește,
Ci de prieten te ferește!
MdR , 2019
-->
Comentarii
Mulțam, zână bună! O zi faină! Cu drag.
Minunate versuri!