FĂURAR

O altă lună-i primadonă, în calendar,
Meșteru-Făurar s-a pus iar pe treabă
și chiar de-i iarnă obiceiul e legendar,
ca plugurile să fie pregătite degrabă.

Noaptea, pământul îngheață bocnă,
dar Soarele cu dinți, ziua, îl înmoaie,
februarie-i capricios... uneori și tună,
iar sub ploaie, nămeții devin șuvoaie.

În Făurar, natura geme sub zăpadă,
durerile (re)nașterii tot cresc în timp,
copleșitor travaliul în a iernii ogradă,
când la final va încolți un alt anotimp.

Noua lună a coborat, printre nămeți,
Făurar și-a-nhămat iar bidivii la sănii,
vor alerga pân' la Mărțișor, ca smintiți,
când îi vor struni hamurile primăverii.

1 Februarie 2018 - MIT

IARBA NEUITĂRII

Caii gândurilor pasc același tabun,
iarbă crescută-n lacrimile neuitării
și-atunci când fierbe cerul se răzbun,
bat cu copita-n pământul depărtării.

Ploile fierbinți au opărit iarba-ncolțită,
borangicul-verde s-a macerat tăceri,
câmpia dorințelor a rămas nepețită,
iar peste umeri s-au înțelenit dureri.

Tăcerile suspină prin porii neputinței,
împânziți peste pământul înstrăinării, 
dar am rămas credincioasă năzuinței,
fără de care nu va-ncolți iarba iubirii.

În privirea mea se-ascunde o dorință,
ce n-a părăsit câmpia de sub pleoape,
iarba neuitării a crescut ca o sentință,
chiar de caii gândurilor pasc aproape.

15 Ianuarie 2018 - MIT

TE-AȘ ÎNTREBA...

Te-aș întreba... sau poate ai uitat, 
despre anotimpul din ramă
peste care s-a așternut altă iarnă,
despre iarba suspinelor
ce-a năpădit sub pasul rătăcit
și chiar de oglinda, fără de voal,
ce s-a spart în poemul nescris.
Poate nu ai uitat, dar te-aș întreba,
despre sămânța temerilor aruncată,
(cu brațul cuprins de grafospasm)
peste pământul fertil al neîncrederii,
unde au încolțit embrionii tăcerii.
Poate chiar ai uitat... și totuși,
te-aș mai întreba despre o poveste,
dintr-o toamnă fără de prihană, 
rătăcită într-un calendar cu sfinți,
care și-au ieșit din minți.
Și câte nu te-aș mai întreba?...
Au sleit cuvintele așteptând
prin anticamera neputinței,
șoaptele s-au răzbunat și pe furiș,
de multe ori, au făcut feedback.
De nu te-aș întreba... oare, aș putea?
Despre anotimpul din ramă
peste care s-a așternut altă iarnă
și despre dragostea mea verde,
ce-ți va colora ultima iarnă din vene...

5 Ianuarie 2018 - MIT

LUNĂ NOUĂ ÎN VĂRSĂTOR

Luna s-a-nnoit, din nou, în Făurar,
n-a renunțat, chiar dacă este iarnă,
în straie albe de brocat s-a asortat
cu zăpada ce stă să se deștearnă.

Defilează atentă pe pasarela nopții,
totdeauna, interesată să fie în vogă,
plouă sau ninge nu renunță la modă
și când frigul strânge-și pune o togă.

A defilat chiar și de Valentine's Day,
stelele au acompaniat-o la estradă,
dar bolta s-a dovedit neîncăpătoare,
căci Luna a ținut o veritabilă paradă.

Lună Nouă în Vărsător poartă iubire,
iar Eclipsa parțială-i un nou început,
un fenomen ce dezleagă multe taine,
dar fără reflectare nu va fi perceput.

15 Februarie 2018 - MIT

FORȚA GÂNDULUI

Motto: Gândul, cea mai puternică forță din univers - prof. Dumitru Constantin Dulcan

Privirea mi s-a topit, de multe ori, în zare
căutând răspunsuri prin partituri de vânt,
ascultând simfoniile, îmi ostoiam gândul,
apoi tăcerea surdă se destrăma-n cuvânt.

Mătasea de vise-mi înfășura-ntreg trupul,
iar de sub pană-nfloreau bobocii din vers
gândul, un rebel, nu voia să asculte, căci 
este ,,cea mai puternică forță din univers''

Cu sufletul ascuns pe sub coala de hârtie,
emoția respiră, împresoară-ntregul alfabet, 
gândul se revoltă, obrajii reaprind culoarea
și privirea se scufundă-n albia unui zâmbet.

Gându-mi rămâne toiagu-n care mă sprijin,
lemnul ancestral care-mi înnobilează ființa,
vehicolul cu care lumea-nconjoară planeta,
iar înveșmântat în cuvânt... exprimă voința.

7 Februarie 2018 - MIT

PUZDERIE DE GÂNDURI

De multe ori, am simţit 
prea apăsat, talpa vieţii,
iar condurii gândurilor
s-au tocit de atâtea drumuri,
înainte şi înapoi...
Dar noroc cu răbdarea,
între timp, a ajuns şcolăriţă
s-a aşezat în prima bancă,
este tare conştiincioasă
(speră să primească coroniţă)
şi sub peniţă caligrafiază
gândurile, ca drumuri-vindecări.
Cândva, aveam încălţări multe,
puteam să deschid o consignaţie,
în ani, rezervele s-au diminuat,
achiziţiile au intrat în insolvenţă 
şi cu toate astea, m-am pricopsit 
cu o puzderie de gânduri...
Unul şi-a ,,rupt pingelele'', căutăndu-te!

ARIPI DIN GÂNDURI

Cândva, m-ai întrebat de ce sunt tristă?
nu am dorit să-ţi dau răspunsul aşteptat,
o lacrimă, şi astăzi, suspină-ntr-o batistă,
simplu-argument că iubire te-am păstrat.

E mult de-atunci şi totuşi ... atât de puţin,
căci sufletele se-ntâlnesc printre cuvinte,
timpul hain nu va-ngropa dorul-sanguin,
chiar dacă, deseori, şi tăcerea mai minte.

Dar s-a-ntâmplat într-o toamnă la iuţeală
s-ajungem pe-un drum cu sensuri opuse,
inima nu ţine cont de direcţii, n-are sfială
şi gândurile nebune au rămas nesupuse.

S-a şters avatarul cuvintelor, fără chenar,
doar foşnetul gândurilor respiră prin clipe,
culoarea viselor va decora pereţii din altar,
iar în gânduri, mereu, vor creşte noi aripe.

22 Octombrie 2016 - MIT

ŞOTRON

Nu caut demult, răspuns 
la timpul ce doare,
doar uneori, mai încolţeşte 
câte-o-ntrebare sălbatică;
nostalgiile-s ca păsările 
care vin şi pleacă,
purtând în cioc amurgul, 
o povară, când viaţa trişează.

MARELE CONFLUENT

Alerg, din greu, 
pe pista unui gând, 
târziu am inţeles
că timpul nu dă rest,
peste duritatea tăcerilor 
am presărat rozmarin 
până s-au destrămat 
în versuri însetate
de buzele amintirilor...
un revers al medaliei, 
fără de care tăcerea
ar fi ajuns năucă,
iar foșnetul gândului
nu s-ar fi condensat, 
în boabe de rouă, 
sub podul palmei.
Apele emoțiilor au spart
digul adâncurilor şi cuvântul
spirală şerpuieşte, 
între malurile poeziei, 
până la întâlnirea
cu marele confluent, cititorul!

29 Noiembrie 2017 - MIT

PLANETA DE SUB PLEOAPE

Ninge duios sub pleopele grele,
privirea-i inertă, precum un zid,
doar gândul, un voal de mireasă, 
a rămas tânăr și la fel de candid.

Anul vechi, ca umbră-ndurerată,
s-a furișat sub un rid circumscris,
fără a-nhăma cuvintele, la sănii,
purtându-le  pe pârtia unui vis.

Și-n iarna asta îngerii-s desculți,
din loja celestă răzbat suspine,
planeta de sub pleoape-i cimitir,
sub alb, dar speranța mă susține.

Noul An a tăiat ceața unui gând,
pătruns de râncezeala solitudinii,
iar sub pașii cuvintelor vor încolți
gingașe miozotis, semn al luminii.

1 Ianuarie 2018 - MIT

CRĂCIUNUL DE-ACASĂ

Departe, într-un capăt de lume,
sunt doruri ce le simt de plumb,
sărbătorile-s terne, reci ca un iglu,
doar lacrima-i singurul rumb.

În lumea asta nu se cântă colinda
și iernile cu zăpezi, chiar lipsesc,
orașu-i antic... muzeu în aer liber,
iar istoria spune că-i strămoșesc.

Îmi este dor de Crăciunul de-acasă,
cu obiceiuri moștenite din străbuni, 
înrămate în suflet, amintire duioasă
și prețuită ca o cartea de rugăciuni.

Departe, într-un capăt de lume,
nu răsună colindu-n seara de Ajun,
pe Moșul îl cheamă ,,Babbo Natale'',
dar într-o zi, va sfârși acest surghiun.

22 Decembrie 2017 - MIT

FLORI DE GHEAȚĂ

Nu te-am pierdut nicicum, prin gânduri,
chiar de umbrele din ochi au înghețat,
ca pașii răniți de viscolul depărtării...
curând, la fereastra încastrată-n zare
pe geamurile mătuite de aburul tăcerii,
iarna-și va deschide, din nou, florărie.
Fulgii îmi vor mirui fruntea îngândurată,
pe care face slalom tăcerea argintie, 
iar ochii, două lămpi aladine implantate
în turnul timpului, au rămas statornici 
să vegheze răscrucea amintirilor, unde
altă iarnă sculptează flori de gheață.
Pe palmele reci ale sincerității inocente,
îmi sprijin fruntea invocând gândurile
însingurate să se rostogolească 
ca să dospească bulgări de speranță.
Ninsorile au troienit cărarea din cuvânt,
dar prin gândul hoinar, încă deszăpezim
povestea... mai rătăcim pe pârtia visului
și cu tăceri nerotunjite ne bulgărim!

19 Decembrie 2017 - MIT✍️

TOAMNA RESEMNATĂ

Toamna-și bocește ultimele zile,
iar copacii-s demult, cu umerii goi
i-a împânzit reumatismul iernii,
chiar dacă nouarul desplește ploi.

Doar câte-o frunză rătăcită-și adie
neputinţa de-a se desprinde de ram,
iar vântul grijuliu crengile mlădie,
sa nu le prindă anotimpul hibernal.

Pomii-s ornaţi cu beteală din brumă,
pregătiţi să-ntâmpine noua iarnă,
resemnată, toamna cântă prohodul,
căci iarna se apropie de bornă.

Se simt miresmele anotimpului alb,
o altă toamnă-i gata de plecare,
iarna zâmbește pieziș din calendar
și-așteaptă ca decembrie să coboare.

22 Noiembrie 2017 - MIT