Cartea mă smulge din raft

cartea mă smulge din viață

eu pentru carte mă zbat

cartea să fiu mă învață

Costel Zăgan, Axiomele lui Don Quijote 

Și totuși, tu ai fost cel ce m-ai chemat  cu o ultimă rugă,

Și ruga ta tainică,  șoptită prin gânduri șuvoi

Și-a adus către mine rodul arcuit de lumină

Într-un veșnic început ce-a purtat Altarul din noi.

Și totuși, tu ai fost cel ce mi-a protejat

Fiecar

🏆 Concurs special de poezie pentru pace și natură 2023🏆

 

În numele World Literary Art Impressions, evocăm toți poeții să participe la Concursul special de poezie pentru pace și natură 2023. 

  🕊️ Este o problemă că putem învăța mult mai multe de

🏆 Cupa universală de poezie 2023 🏆

Orașele se pregătesc de... beznă?!

Trișori, neaveniți se-ncurcă-n idei

Ornate cu minciuni până la greznă.

Acum, pe colțul umbros al agendei,

Mărșăluiește clipa în schimbare

Neputincioasă sau puțin fragilă.

Ăst veac cultivă rugină se pare

Într-u

Călătoresc iar prin toamna copilăriei, 

anotimpul și-a schimbat altă pălărie,

Mă rătăcesc lângă frunzele uscate,

am multe gânduri de ploaie furate.

Pe drumul plouat o frunză se plimbă, 

și în copaci toate ramurile se schimbă,

Printre bolțile mari a

Jean Moscopol - A ruginit frunza din vii

Puţini ştiu că aceste versuri au fost scrise de Ion Creangă, tot el compunând melodia pentru şcolarii săi, în vremea când era învăţător în Dulcele Târg.

A ruginit frunza din vii
Şi rândunelele-au plecat,
Pusti

De-aș mai putea să readuc,

cu umbrele ce vin din față,

refrenele din glas de cuc

pe iarba aspră din fâneață,

ori în izvoare dor să pun

să nu-și mai uite apa care

sub creanga sfântă de alun

adună semne de-ntrebare,

sau într-o margine de gând

să mai as

Ascult graiul verii noastre mai liniștit, 

în suflet un gând plecat iar a revenit,

Când tremură stelele pe cerul senin,

am gândul de toate verile noastre plin.

Pe cărarea înstelată suie încet Luna, 

trandafirul nostru și - a colorat cununa, 

Un gân

O petală albă a căzut iar pe prag, 

vântul strânge petale albe în toiag,

Zorii varsă peste noi multă lumină,

ferestrele se deschid în grădină.

Plouă, sub un pom mă adăpostesc, 

parcă și florile în grădină povestesc, 

Ascult triluri frumoase de priv

GUSTÂND NEMĂRGINIREA

 „La început era Cuvântul,  şi Cuvântul era cu Dumnezeu,

 şi Dumnezeu era Cuvântul”. (Sfânta Evanghelie dupa Ioan)

Mă-nalț spre tine armonie pură,

din cupa ta să beau adâncul infinit

al veșniciei sacre-a primului venit

ce s-a d

Calatoresc primăvara printre cuvinte, 

am multe gânduri strânse în minte,

Deseori privesc mai atentă pe stradă,

aștept ploaia peste noi iar să cadă.

Mergeam amândoi printre multe flori,

ascultam atenți ale primăverii acorduri, 

Vreau să te invit la

Gândul iar cu sufletul meu vorbește  

Luna pe cerul nopții îmi zâmbește, 

M-am gândit să-ți scriu câteva rânduri 

sunt pline mereu de multe înțelesuri.

Încerc să-ți găsesc sufletul printre stele,

călătoresc deseori noaptea printre ele,

Te regăsesc

Stau gândurile toate la un loc

privind metafora din poezie,

repusă de poet în strai baroc

în clipele de-adâncă frenezie.

Orfană-ntre cuvinte fără sens,

întinsă, parcă, pe o nicovală,

metafora, cu conținutul dens,

în strofă se așază cu sfială.

Și împletind

Sub pleoapa toamnei murmură gorunii,

Îşi dau bineţe păsări călătoare,

Iar ceru-şi prinde-un nor la cingătoare

(Pe gardul casei moţăie petunii).

Cu voal de-aramă, codrii şi ogoare

Se-nfăşură, în aşteptarea lunii –

Se-nghesuie printre zăplazuri unii,

Ce sper

Cândva om fi sfioase umbre râvnind la izul de gutui,

Ne-om „vindeca” singurătatea cu simţăminte amărui.

Ne vom feri sub crugul zilei de rânjetul anxiogen

Al morţii, care smulge clipe din fiece ipochimen.

Vom sta la coadă la uiumuri* cu tolba plină de p

Cyberpoeme

Ioan Muntean

o durere căzută

Tăiem adânc în muguri de angoase,

Aroma lor ne stă în gât, coclită

(Pe crengile atinse de artrită,

Atârnă, de un ştreang, speranţe roase).

Edenica secundă-i adormită,

Pe chipu-i alb se-nghesuie grimase;

Un ornic cam bezmetic stă de şase,

Cu suliţa de-o raz

S-a pornit război, aud chiar la știrile din crâng
Zumzăie umbrarul tot, paltini și-un salcâm nătâng
Parcă-n aer simt miroznă și de izmă și de nuc,
Ies pe prispă și desculță, uit de toate și mă duc!

Am uitat de gustul dulce, amărui și-nțepător,
Beau

De ziua voastră, sensibili creatori de emoții răscolitoare în vers sau în proză:

Cum, oare, poți trăi așa

Arzândă frunte, ah, mâna îți miroase acut a poezie!
Cu verbul A IUBI clădești imensul univers.
Din fiecare deget îți saltă îndrăzneț un vers;
Ca miei