Înveşmântate,
în robe de misionare,
gândurile înlăcrimate
încercănează noaptea
până când ajung la porţile
îngropate-n ziduri de tăcere...
Porţile cu balamalele ruginite
şi prinse-n lemnul unui vis,
sunt demult zăvorâte,
dar la fereastra dinspre iezer,
lumina suferă de insomnii,
chiar reproşează zorilor că sunt,
mai mereu, cu noaptea-n cap.
Colindând întregul sferoid,
misionarele-s cu tălpile rănite
şi totuşi, reuşesc să se caţăre
pe liane de imposibil până ce,
sub pleoapele plumbuite,
din două lacrimi împietrite
răsar înşirate, ca nişte felinare,
alveolele paşilor tăcuţi,
metamorfozate în cuvânt-lumină...
Semn că misonarele nu s-au convertit!
14 Octombrie 2017 - MIT

Comentarii