Postările lui Nicolae Valareanu Sârbu (2005)

Filtrează după

tac şi eu şi tu

Postat de Nicolae Valareanu Sârbu pe iunie 23, 2019 la 23:52
mă închid cu înţelegere-n etern
n-am altă variantă
şi tu te grăbeşti să mă urmezi
la fel

timpul prea scurt pentru doi
s-a împărţit ciudat
cu zecimale periodice

nu poţi să plângi
lacrimile se prefac în sare
şi n-am voie la sărat
mai bine gustă vinul rămas
n-are cine să-l mai bea

nu mă interesează niciun ritual
pune câte un cuvânt în gând
şi lasă-l să se scrie

îmbarci trecutul în amintire
îl scuturi de praf
păcat că se ofilesc florile
şi mor fără prihană.

mai încolo
fugi de singurătate
din ochi curg toate clipele
aştepţi
să foşnesc hârtiile pe masă
şi obosit să nu găsesc
ce caut

mângâi nesupus lumina
cer dretul întru odihnă
şi ea vine repede
în geamuri bate ploaia tomnatic
şi tu mă strângi la piept
dar inima a bătut prea des
şi tace

tac şi eu şi tu
respiră numai sufletul
în urcuş

Citeste mai mult…

cât pot meditez

Postat de Nicolae Valareanu Sârbu pe iunie 23, 2019 la 23:00
când public
unii spun că scriu mult
am scris câte puţin
anii s-au strâns mulţi şi grei
nimeni nu mă intreabă
doar fac deducţii neadecvate
asta-i lumea noastră

eu îi privesc
cu blândeţea anilor albi

uneori mă întreb de ce mai scriu
şi nu găsesc răspuns
poate că simt ceva interior
ce irumpe fără să vreau

fără dialog fiecare-i mulţumit cu ce crede
eu nu înţeleg preocuparea
cât pot meditez
şi scriu

Citeste mai mult…

în braţe cu minunea

Postat de Nicolae Valareanu Sârbu pe iunie 20, 2019 la 20:00
zilele mele nu trec oricum se adaugă cu fiecare prezent
vreau să nu pierd nimic din viaţă
clipele mă cheamă cu orice bătaie a inimii

întorc variantele pe faţă şi pe dos
nu pot să ratez niciun rezultat
dar mi-e teamă să verific indiciul
încrederea îmi consumă voinţa
tu crezi că joacă un rol şi hazardul clipei
eu rămân în braţe cu minunea

nu pot să mă îndepărtez de vectorii mei de stăpânire
ce nu s-a înrolat în mecanica fluidului semnalat
rămâne să-l caut în logica semnelor
fără să negilijez intuiţia

trec prin respiraţii grele şi mă bucur la depăşire
mi se topesc vorbele în gură
şi nu mai ajung să le rostesc
dinţii mă dor

orice suferinţă e un fel de călire la rece
nimic nu mă răneşte dar mă ustură cuvintele
e încercarea mea de a mă cufunda în linişte
în această lume plină de presupuse conspiraţii
verificaţi voi şi spuneţi dacă-i adevărat

Citeste mai mult…

Rar, dar clar

Postat de Nicolae Valareanu Sârbu pe iunie 20, 2019 la 19:30
aştept să mă atingi şi tăcerea se rupe,
îmi convine surâsul tău rece şi paşnic,
nu mă răzbun pentru timpul irosit în plâns,
s-a întâmplat să nu mai cred nimic
şi am scăpat de supărare.

Am atâtea variante în cărţile de viitor,
sunt dispus la experimente mai directe
şi tu nu vrei să încerci,
ai întâlnit pasărea cu clonţul ascuţit de furtuni,
glasul ei e prevestitor de nenorociri
se aude rar, dar clar.

Citeste mai mult…

întoarcerea la adevăr

Postat de Nicolae Valareanu Sârbu pe iunie 15, 2019 la 18:00
ai părăsit oraşul plin de plăceri
nu ţi-ai găsit refugiul pentru sufletul pietros
zilele s-au înghesuit triste

ai coborât înlăuntrul rămas din trecut sănătos
te fereşti de neprevăzut ca în vara cu furtuni
nu crezi în aparenţe înţelătoare
ori în ceva ce nu există

când totul s-a surpat ca un mal de pământ
şi ai văzut că nu sunt alte şanse
ai ştiut să părăseşti totul înainte de cădere
şi păşeşti pe drumul care nu se înfundă în promisiuni

semnele venite din dezamăgire şi aşteptare
caută porţile deschise spre sipritul liber
cu trăirea vieţii în sensul ei curat

Citeste mai mult…

Cămaşă de înger

Postat de Nicolae Valareanu Sârbu pe Aprilie 30, 2019 la 15:30
Numai cântecul risipit din corzile subţiri
mă lasă cu gândul înserat de plăcerea nopţii,
pierde urmele de singurătate departe de trup,
sufletul şlefuit de credinţă se urcă la cer.

Mâinile aruncă din mine tot ce-i neviu din viu
şi capătă culoarea amprentelor de inimă
împletind conturul cu fire lucioase de argint
ca pe o cămaşă de înger rămas de veghe.

O lamă de cuţit cât o fantă-n metaforă
pune şoaptele-n sunete abia percepute
până prinde coajă şi visul ce se pierde
pe urmele mântuirii din rugăciunea spusă.

Cred
că mâine se vor aşterne cuvintele-n miez
şi vor germina în faguri cu miere
sporind cântecul privighetorii-n apele dimineii.


Citeste mai mult…

Prinţesă furată

Postat de Nicolae Valareanu Sârbu pe Aprilie 29, 2019 la 23:00
Surâsul tău de prinţesă furată de necunoscuţi
are-n el o umbră răcoroasă şi dulce-n amiază,

o alcătuire cu înţelesuri ciudate aproape albastre
rupte din trup cu amintiri cu tot,

o câmpie vălurită în grâne pe înserări de crepuscul
cu dropiile ascunse prin ierburi înalte
unde am simţit cum fuge gândul din memoria sângelui.

Şi,
în surâs înfloreşte faţa de persică coaptă,
lasă nedumerită să-i zburde visul
cu spiritul vesel de pământeană suavă.

Se vor mişca pietrele fără să fie văzute,
apele fără să urce nu se vor opri,

florile din grădini se vor îmbăta şi vor plânge
blestemând iubirea pentru care sunt rupte,

nu pot să le mângâi din ochi fără să le iubesc.

Citeste mai mult…

Nopţile se arcuiesc după cer

Postat de Nicolae Valareanu Sârbu pe Aprilie 28, 2019 la 22:00
Nicio umbră nu s-ar îndrăgosti de un copac iarna,
ar aştepta să-i crească frunzele din muguri
şi raiul ei ar deveni ademenitor,

mai verde decât seva care inundă pădurea
trecerea se topeşte-n plăcerea demult visată
în care nu se mai simte decât foşnetul viu,

în lumea ei fagurele vieţii strânge minuni,
aici nu este nimic fără încleştare şi pândă.

Nopţile se arcuiesc după cer, freamătă de stele
până-n dimineţile cu trup de lumină
în care şi o rugă capătă chip.
Se ceartă norii deasupra şi cad ploi de argint
cu picături respirate de ramuri,

se vântură aerul, mă ia de guler pe nepregătite,
lumina alunecă odată cu timpul pe poteci,
vin din depărtări arome de fructe sălbatice,

inima mea bate şi se ridică cu smerenie-n piept.

Citeste mai mult…

În miezul nopţii de înviere

Postat de Nicolae Valareanu Sârbu pe Aprilie 27, 2019 la 21:00
Dragostea din mine nu va pieri
nici dacă se vor naşte alte întrebări

şi nici răspunsuri nu voi căuta
în afara îndoielilor în care neobosit mă zbat,

alte porunci îmi vor veni în minte
dar nu toate vor fi duse la sfârşit,

timpul se curbează între nemargini
pus pe pământ să măsoare trecerea.

lumina va răsări pe feţele îmbujorate,
va unge cu mir fruntea deşteaptă,

va bate în uşa bisericuţelor de lemn
în miezul nopţii de înviere sacră,

întunericul va fi spart de lumină
şi alungat pe pantele pierzaniei abrupte,

mâna dreaptă va căuta semnul crucii
şi-l va înfăptui cu pacea bucuriei lăuntrice,

se va umple cu sfinţenie şi sufletul răpus,
omul va fi transpus într-un altul mai bun.

Citeste mai mult…

amiaza se coace-n foc

Postat de Nicolae Valareanu Sârbu pe Aprilie 26, 2019 la 20:00
cum un mănunchi de raze strălucitoare
pun stăpânire pe ziua de vară
în tăcerea ei odihneam la umbră
pe ierburile coapte blând mirositoare

amiaza fără nicio boare se coiace-n foc
şi coace până-n inima pietrei

am alungat somnul pe apele înserării
simţindu-i trupul cum alunecă-n vânt
foşnitor prin frunze de plopi despărţiţi
cu tristeţe lăcrimată prin coaja alburie

drumul ca o purpură ţesută purta poveşti
spuse copiilor înainte de somn
şi înserarea bătea la porţile raiului
fără să intre grăbită-n ora captivă

noaptea se scufunda în adâncul întunericului
cu întâmplări rupte din viaţă
obosite de atâta lumină orbitoare

Citeste mai mult…

în zăcământul de platină

Postat de Nicolae Valareanu Sârbu pe Aprilie 25, 2019 la 19:00
cine se zideşte-n piatra înţelepciunii
boltă face cât un curcubeu peste lume

timpul se curbează şi el apoteotic
în zăcământul de platină
ce nu se scoate la mezat

se ridică prin suflet puterea neştiută
şi strânge în inimi dăruirea de sine
sângele Domnului odată cu logosul dulce

departe de unde vine înspicată
lumina fulgerată prin întuneric
rămâne în interior şi deasupra noastră
ia în stăpânire trupul înrudit cu lutul
în care se sapă fântâni
şi ies apele din care bem infinitul

Citeste mai mult…

pe fiecare faţă întoarsă

Postat de Nicolae Valareanu Sârbu pe Martie 15, 2019 la 18:30
strâns în corzi până simte aburul feminin
cu toate fibrele împletite ca sârma-n gard
ştie pe unde să taie cu foarfeca dreptunghiul
prin care ajunge dincolo cu dorul nestins
în care şi-a crucuficat instinctele primare
şi se hrăneşte cu frumosul lichefiat
rupe din trup propriile porniri trufaşe
îşi scoate din buzunar moneda de schimb
şi o pune pe masa negocierii libere
pentru ademenirea iubirii ei sclipitoare
care nu te lasă să scapi
decât vindecat de vechile năravuri.

de acum întregul femeii se vrea rodind
şi calităţile ei puse în sângele bărbăţiei
să armonizeze cuvintele adânci ale simţirii
fără să le macine la morile de vânt
care plimbă aerul pe fiecare faţă
şi-l scapă ca pe o haită de conducător
şi-i dăruieşte prin luptă altul.

cu timpul rămân doar zidirile
şi ele se înalţă
lângă piramide de suflet

Citeste mai mult…

Joc pe o scenă ipotetică

Postat de Nicolae Valareanu Sârbu pe februarie 15, 2019 la 18:30
Mă presupun pe toate scenele
un actor răzvrătit
ce nu-şi înţelege rolul
şi-l joacă cum vrea.

Cuvintele şi le aşază-n palme
şi face din ele copii,
nume care se nasc mai târziu
cu trupul pe soclurile oraşului.

Am gândit în scoica lumii
fereastra dinspre răsăritul din ape
şi încă mai aştept la ţărm
căderea cerului peste oraşul de aur.

Nu năzuiesc la mai mult decât pot
şi nici nu mă întreba cât
într-o limbă neştiută de alţii
cu consoanele strident legate.

Nu mai dispun de elocinţa de anvergură
în care ne îmbătam împreună
cu eliberarea
din închisorile logicii
ori ale sematicii din lucruri.

Citeste mai mult…

meditaţie

Postat de Nicolae Valareanu Sârbu pe ianuarie 15, 2019 la 18:00
s-a înpotmolit în cuvinte
într-o limbă
în care şi-a iventat iubirea
şi a tăcut apoi
cu privirea înfiptă-n cer

a rupt pe rând silabele
şi a pornit să adauge consoane tari
între zidurile unde era inima închisă
ca într-o cetate medievală
pentru ca în final
cu ochii pironiţi în tavan
să rupă oasele tăcerii între dinţi
şi să se furişeze în sine
scormonind fără zăbavă
în tot ce s-a bucurat întâmplător
pentru a descoperi fluviul albastru
care străbate câmpia dorinţelor
pe această secetă
când ploile nu vin fără ofrande
şi nopţile de dragoste poetică
se lasă aşteptate
lumina din gânduri se ascunde
şi-n mâinile moi
prinde speranţa şi o răsuceşte
ca pe frânghie a norocului
să scoată apă neîncepută din fântâni
pe care singură şi le sapă
în trupul supus prejudecăţilor
şi dorinţelor de iubire sălbatică
într-o lume plină de norme
care nu se încalcă uşor
fără păcat

Citeste mai mult…

Scenariul jucat în fiecare zi

Postat de Nicolae Valareanu Sârbu pe decembrie 15, 2018 la 21:30
M-am născut vinovat pentru păcatul originar
aşa că sunt sortit lui,
mi-a rămas doar calea mântuirii
şi întruparea cu măsura din lucruri.

Mereu mă regăsesc în iubirea aproapelui
într-un oraş cu oameni străini
de care să-mi apropii
scenariul jucat în fiecare zi
de un actor cu aură de martir.

Pe fereastra mea se vede departe,
sub piele îmi înfloreşte floarea de crin,
nicio umbră nu-mi odihneşte în oase
zăbovind sub arbori numele soarelui,
să nu rămână pe pământ nicio urmă.

Din instinct mă înrobesc la cuvinte
şi din iubire îţi fac semne cu mâna,
să nu treci mai departe
de sufletul meu îmblânzit de aşteptare.

Citeste mai mult…

De nu va fi prea mult

Postat de Nicolae Valareanu Sârbu pe noiembrie 15, 2018 la 19:30
Am rămas alături de copii la joacă,
să-mi hrănesc miezul copilăriei
și să împart miracolul cu fiecare în parte,
împreună cu urcarea în trup,
a tot ce înseamnă iubire.

Ochii tuturor aprobau orice năzbâtie gândită,
potecile și copacii ne acopereau din umbră,
niciodată nu puteam face o năstrușnicie
fără să ne bucurăm după.

În mintea mea nu era niciun pericol
dacă se întâmpla să trecem peste ziduri
păstrate-n cuvinte de oamenii mari,
purtam în buzunar nisipuri mișcătoare
care-mi intrau sub unghii
și mi le tăia mama
întotdeauna înțelegătoare.

De nu va fi prea mult
am intrat pe poarta zilei cerești
cu însemnele schimbătoare în sânge
în lumea ruptă din amintiri magice.

Citeste mai mult…

Ele rămân tot amintiri

Postat de Nicolae Valareanu Sârbu pe octombrie 14, 2018 la 17:30
Noaptea plânge pe drumul fără sfârșit
cu parcursul schimbat,
timpul îmi albește la tâmple uitarea
chiar dacă sentimente-mi răscolesc trecutul,
ele rămân tot amintiri.

Tot ce s-a întâmplat are un ecou
pe care nu-l aude nimeni străin
și de ce să-l audă ?
Când se simte cum pulsează sângele,
inima se încarcă cu energiile dragostei
pe care nu le pot capta,
nu întotdeauna sunt apt de absorție
am și clipe opace.

Când o să fiu un altul virtual
transpus undeva,
să mă urmezi cu seninătate.

Citeste mai mult…

Într-un regat de dragoste

Postat de Nicolae Valareanu Sârbu pe octombrie 13, 2018 la 23:16
Din vechime trag după mine rădăcini viguroase,
o sevă ca un izvor fierbinte
din care n-am băut des,
dar o simt prin sânge cum urcă.

Sunt un împătimit al cetăţii,
viaţa se clădeşte sănătoasă între zidurile ei
la o răscruce de străzi înguste
pe unde timpul trece uniform.

În casa mea se nasc dorinţe,
mă cuprind în ele
şi aştept să mă stăpânească viu
într-un regat de dragoste luminoasă.
Citeste mai mult…

Dorinţă

Postat de Nicolae Valareanu Sârbu pe octombrie 12, 2018 la 18:30
Avem prea puţini ochi
petru a vedea ce se întâmplă în spatele nostru,
avem prea slab auzul
pentru a distinge toate sunetele
şi cine ştie câte nu mai avem
ca să înţelegem cuvântul Domnului
şi înălţarea la cer.

Simţurile au şi ele limitele lor
de aceea unii n-au bun simţ,
dar toţi putem avea o dragoste
ca să ne menţinem între oameni,
să ne apropie
sau cine ştie,
să ne cucerească.

Lăsaţi-vă învinşi!
Citeste mai mult…

Toamna nudă

Postat de Nicolae Valareanu Sârbu pe octombrie 11, 2018 la 14:30
Toamna s-a dezbrăcat de hainele ponosite,
stau într-un picior şi o privesc,
mă gândesc cine o forţează,
cine o pregăteşte de plecare goală
de se grăbeşte să n-o prindă zăpada.

Lăsaţi să vină vânturile iernii
nimeni să nu se plângă,
e mai bine să te tăvăleşti în zăpadă decât în noroi.

Pentru noi viaţa se-mbracă gros,
hainele se schimbă odată cu gândurile,
nu uitaţi să treceţi mai departe
fără să priviţi în urmă
seduşi de iluzii.
Citeste mai mult…
-->