ar aştepta să-i crească frunzele din muguri
şi raiul ei ar deveni ademenitor,
mai verde decât seva care inundă pădurea
trecerea se topeşte-n plăcerea demult visată
în care nu se mai simte decât foşnetul viu,
în lumea ei fagurele vieţii strânge minuni,
aici nu este nimic fără încleştare şi pândă.
Nopţile se arcuiesc după cer, freamătă de stele
până-n dimineţile cu trup de lumină
în care şi o rugă capătă chip.
Se ceartă norii deasupra şi cad ploi de argint
cu picături respirate de ramuri,
se vântură aerul, mă ia de guler pe nepregătite,
lumina alunecă odată cu timpul pe poteci,
vin din depărtări arome de fructe sălbatice,
inima mea bate şi se ridică cu smerenie-n piept.
Comentarii