Numai cântecul risipit din corzile subţiri
mă lasă cu gândul înserat de plăcerea nopţii,
pierde urmele de singurătate departe de trup,
sufletul şlefuit de credinţă se urcă la cer.
Mâinile aruncă din mine tot ce-i neviu din viu
şi capătă culoarea amprentelor de inimă
împletind conturul cu fire lucioase de argint
ca pe o cămaşă de înger rămas de veghe.
O lamă de cuţit cât o fantă-n metaforă
pune şoaptele-n sunete abia percepute
până prinde coajă şi visul ce se pierde
pe urmele mântuirii din rugăciunea spusă.
Cred
că mâine se vor aşterne cuvintele-n miez
şi vor germina în faguri cu miere
sporind cântecul privighetorii-n apele dimineii.
mă lasă cu gândul înserat de plăcerea nopţii,
pierde urmele de singurătate departe de trup,
sufletul şlefuit de credinţă se urcă la cer.
Mâinile aruncă din mine tot ce-i neviu din viu
şi capătă culoarea amprentelor de inimă
împletind conturul cu fire lucioase de argint
ca pe o cămaşă de înger rămas de veghe.
O lamă de cuţit cât o fantă-n metaforă
pune şoaptele-n sunete abia percepute
până prinde coajă şi visul ce se pierde
pe urmele mântuirii din rugăciunea spusă.
Cred
că mâine se vor aşterne cuvintele-n miez
şi vor germina în faguri cu miere
sporind cântecul privighetorii-n apele dimineii.
-->
Comentarii