fiicei mele

ea e una dintre acelea care înțelege mărimile cochiliilor

decupează ferestre pe tavan
coboară din primul anotimp
și face lumină

înlăuntru
împrejur

până la cer și chiar dincolo de toate tăcerile

ca o floare de regină a nopții ce adoarme soarele
adaugă nume exotice străzilor încă neumblate

când mă strigă orașul e îmbrăcat în rochie de mireasă
prin buzunare îmi cresc fire de iarbă
apoi traversez în liniște contururile oamenilor

câte taine și câte viori dansează pe degete

te chem precum camera în care am locuit
clandestin
ca să-mi înveţi sărutul

privește cum secundele se leagănă
parcă ar fi gigantice femei cu sâni voluptoși

cum ne adunăm într-un punct
la capătul liniilor ondulatorii ca niște cătușe

nici nu știi cum arată un bărbat
pregătit să își topească creierul

cad în tine
să te ridic

în momentul acela zâmbești

îmi desfaci fricile
și-ți simt mâna cum aleargă pe inimă -
un tren express prin câmpia bărăganului

toată muzica țipă în fiecare respirație

... și după ce înghit marginile cu flăcări
te văd cum mângâi cearșaful
sinucigaș

îmi amintesc cum a căzut ultima sămânță
crescută în unghiile mele
cu teama frigului de afară

a intrat în carnea ta fără să știu
printr-o fereastră deschisă de dumnezeu
în grădina unde te jucai îmbrăcat în pantaloni scurți

mi-ai atins urechea tocmai când mă întrebam
dacă știi cum e să atingi o poetă
pe glezna unde au păscut hergheliile lunii

cineva mi-a șoptit că în ochii tăi crește un templu
de câte ori îmi rostești numele

la vremea primelor țigări
locuiam amândoi într-un embrion
camera mi se părea mică pentru poemele mele
care crescuseră pe un vrej de fasole
și mă gândeam cum poate fi atât de plină dragostea

uneori lipeam tălpile de sensul tău invers
ca să îngheț formulele magice cu care mă împodobeai
ca pe o cadână în patul regelui
dar mă trăgeai înapoi în pielea ta
cu atâta frenezie încât nu mai puteam deosebi culorile

azi întinderile ne-au cuprins ochii
suntem două sfere într-un bulă transparentă
care ia forma mâinilor noastre

nu ai observat
fătul acesta e nenăscut

îl văd cum sărută măduva poeziilor noastre de dragoste
poartă în buzunar limba hașurată de atâtea străzi paralele
oricât ar lăsa perdelele
aerul se deghizează în bucătar
și îl ispitește cu o linguriță invizibilă

însetat
repetă în gând toate literele lumii

stelele iau foc
și curg în orașul crescut pe trupul lui
până când interiorul se dilată
cât un munte cosit de cer

săruta-mă acolo unde răsăritul îmi atinge zvâcnirea sângelui  

dansează-mi pielea în jurul buzelor
până când suntem un punct care curge fecund
adună-mă din tine cu vârful degetului
si umple-mi ploile care curg din serpentinele iubirii

cât soare mi-e în ochi iubitule

prăvăleste-mă ca o spumă peste pieptul tău
până când se dilată mugurii unei noi stele
plămădită în doi

risipeste-mă


atinge-mă acolo unde noaptea se coc visele

si când mă nasc femeie
....cântă

între două secunde suntem doi stropi te-le-lei

mai departe de mine
cu un anotimp
locuiești tu

din pieptul ciugulit de ceață
aproape că țipi de câte ori întorc spatele
strigi atât de tare încât mă ajung fricile tale
până la brâu

când întorc privirea
îți cresc ramuri din podul palmei
de parcă cerul tău e mai înalt ca al meu
cu cel puțin măsura unui vis

întinși deasupra carului mare
ne sărutăm cât să cuprindem toate fântânile
în care se scufundă stelele
sau până tăcerile oamenilor se transformă în rod

...apoi îți treci mâna
printre nasturii inimii

plesnesc odată cu respirația ta 

primul bărbat care m-a văzut fără hotare 
plânge pe dinlăuntru

el crede că poate trăi pe întuneric
cu cerul îngrămădit în pupilele dilatate

prin pielea lui s-a împrăștiat iubirea
ca o haină de foc în plină iarnă

și-a omorât visul cu sânge de porumbel

acum umblă ca un vampir însetat de dragoste
mângâind porțelanuri

lumina îl doare
pianul e dezacordat

...mărul stă pe masă
nemușcat

 am crescut ca o copilă printre fustele nopții
aproape translucidă
aproape înfometată de macarale ce țin stelele la distanță

parcă nimeni nu mai vede vinul îmbibat în pâine

niciodată îmbrăcată pe deplin
tremur în fiecare primăvară
și îmi usuc sângele îndelung la lumina unui far
singurul ghid care mă salvează
de trupul prin care umblă târâtoare

când mi-e teamă cânt
neînțeleasă

...în patul meu se topesc nămeți
și dorm pe un câmp cu flori

 în afara nopților când dorm
visez până la sufocare
până nu mai știu culorile
și hainele rămân mari pe tatuaje


când mi-e prea cald
stau cu mâinile întinse pe orizont
de parcă aștept să-mi lungesc trupul
în prelungirea soarelui
până ard ultima cortină
în spatele căreia dansez

sunt arlechinul care nu poate râde niciodată

 Într-un colț de fereastră virtuală avatarul ei ;are perdeaua în cap semn că e ștrengăriță ,dezinvoltă și romantică. E clar! Fotografia vrea să transmită mesaje subtile.
În celălalt colț... el; de cele mai multe ori fără fotografie sau cu alte imagini pe care le schimbă uneori... poate e cameleon?
Ea încearcă să-i pipăie literele. Altceva nu are ce! El Scrie cuvinte prelungite în vocale; Aha!.E copilăros!
Brusc ar vrea să se rostogolească cu el prin zăpadă și își imaginează că primește un sărut fierbinte de pe buzele lui pe care se topesc fulgi...Mmmmmm...
Îl aude strigând ,,Prințesăăăă''!!!! Numără vocalele; una, două, trei, patru, cinci... Deci e prins în pasiune dumnealui...și atunci închide ochii și visează.. visează...Sunt într-o sală de bal și dansează amândoi un vals fără sfârșit.

E trecut de amiază. Gata! Hai la treburile cotidiene!

Dintre toate lucrurile din casă oglinda o obsedează. Uneori ar vrea să o spargă alteori rămâne câteva clipe și privește; cine e străina din oglindă? Seara vine cu viteza unui taifun și odată cu noaptea apare un maill. De la el...și.... My goodddd! Câte cioburi de oglindă trebuie să reansambleze. El e spart în bucăți pe care ea le șlefuiește și încearcă să le așeze în cel mai magnific puzzle. Știe că într-o zi avatarul lui va avea chip .
Câteodată el fuge cu zilele. La naiba! Fuge? Unde? Se ascunde? Să căutăm pe invizibil...Hm! Nu e și gata! Se gândește; Ce dracu găsesc eu la el? Contrariată deschide pagina de Facebook și îl privește îndelung încercând să îi scoată ochii, să îi muște limba până îi aude țipătul de capitulare...Mai trage cu ochiul la drăgălășeniile lui cu altele, le studiază și hotărăște că e timpul să îi dea delete dar belea; Apare el cu un ,,bună seeeearaaaaa!''

Ce te faci tu acum Prințesă? Apăru Hai-hui! Doamneeee! Ce parfum are! Ahhhh! Nu te mai salvezează toate basmele lumii.

 prin mine plutesc nave încărcate cu nopți
când cerul se scutură de stele ca un apucat de friguri
un scârțâit lung leagănă miezul
până luna îmi smulge sângele la încheieturi

noroc cu bluza puțin decoltată
cu umitoarea mea bluză albastră

de câte ori număr valurile uit nordul în colivia cu canari
și-mi desenez o șa pe fiecare coamă albă de apă

câte insomnii mă fac prințesa unui șeic

nici nu mai știu dacă am barcă de salvare
doar mă învârt până ce îmi plesnesc nasturii

 eu sunt cea care răsfoiește fantele de lumină ale tunelului
prin care mergi obosit

din când în când arunci o privire pieziș
poate lanțul de întuneric îmi va încinge mijlocul

țin silabele în sân pana ies din cocon spre soare

m-ai fuma cu nesaț ca pe o ultima țigară unui condamnat
m-ai îngropa sub ureche și mi-ai șterge numele cu vin roșu

când ți-e sângele în clocot
numai eu știu alchimia trupului tău


iți curg pe buze ca o lacrimă fara căpătâi

 până și doctorii au încetat să-i mai îmblânzească viermele care roade 
mai fac câte o radiografie din când în când
apoi pleacă și îi spală măștile decupate

el se întoarce cu fața la peretele renovat de curând
deschide fereastra și ridică dantela deasupra soarelui
apoi își îmbracă hainele de Duminică

chiar azi a rupt ultima hartă plină de trasee străbătute

ce cald e în balonul agățat ca o șosetă la uscat
tocmai de culmea cerului

în spatele lui s-au închis ușile  

trecea prin oameni cu oglinda aproape de chipul ei
uneori își vedea buzele alteori ochii
trebuia să existe un loc unde să vadă și pletele pe care se coc gutuile
de aceea căuta diferite unghiuri


dacă vreun șarpe lăsa dâre sticloase
îngheța până inima devenea o calotă fără acoperiș
și atunci oglindea stelele

nesfârșitele stele călătoare


câte străzi a colindat aproape alergând
ținea ascunsă în haină o dragoste care nu se mai sătura cu firimitiri
curând zbaterea ei ar fi fost prea vizibilă
iar oamenii fug de păsări

trecea prin viscerele lor
iar ei mergeau liniștiți
o durea fiecare fermoar pe care îl închidea în urmă
chiar dacă lăsa flori întotdeauna în matcă

cum ninge 

parcă ar crește zilele copilăriei
în ochii tăcuți

duios

te țin în pumn iubire
ca pe un hulub speriat

când te așez în mine
umblu haihui fără să știu

Tu nu vezi? 
suntem copii ai luminii
doar atingem frunzele
doar sărutăm cuvintele
și se face Duminică

să ne ascundem în ulcică
cât se crapă tăcerea
apoi să ne prelingem pe rouă

să ne ținem în brațe
ca două semințe ce ies din coajă

și până atunci să scriem despre dragoste

dar înainte de toate pescuiește visele
usucă-le în cămașă ca să le crească ochi
apoi toarce bucle și invită-mă să urc



tu nu vezi?
în jur cerne Dumnezeu

dacă privești atent 
zilele pe care nu le-am trăit
stau în căptușeala ochilor
și peste toate stă noaptea


trubaduri cu zâmbete crețe
îmi pun în palmă bani cu amprente de rouă
nedeslușite pălării stau spânzurate de arcuș
agațându-mi rochia de vraja lor


îmi spun ,,vino frumoaso cu păsări albe pe buze''
iar pe chip mi se desfac bobi de soare
până cine mai știe unde
doar atunci



dacă privești atent
nopțile mele se zbat pe covoare de licurici
roiesc în fumuri fierbinți între sprâncene și inimă

...și dacă asculți bătăile mă vezi

 habar n-am cum e zidul 
cât de aproape sau cât de subțire
nici noaptea de dincolo de el nu o văd

e destul de liniște aici

ce dacă nu am ferestre
desenez liniuțe pentru fiecare latură a ochiului tău

am aruncat toate perechile de pantofi

aud voci la capătul patului
sunt pline de iarbă înaltă
încerc o emoție doar atunci când aud râsul dimineților

dacă întind o mână mi-e frică să nu scap ultima promisiune
nu vreau să pierd dansul orb și liber care a uns temelia

și dacă ar încolți grâul

tot ce caut
arde într-o cutie de chibrituri

 tot ce respiri
e ceva între strigăt și fugă

va începe să ningă

deasupra noastră sunt focuri

la capătul cerului
șuvoaie toarse picură ceară

nu-mi amintesc să fi învățat apusul crestelor
pe care calc

nu am multe lucruri să iert

mi-am lăsat cearcănele pe un balansoar
acum câteva nopți și-o zi

când ating întunericul
pariez pe nebunul ce aleargă pe tabla de șah

dacă râd trec prin mine toate pădurile
cu ușurința cu care tragi primul fum de țigară

și caprele negre șchioapătă de încă un gând

îmi calcă moartea care mi-a înfășat în voal
singurul făt frumos orb

toți m-au iubit
fără să le pese de iarna icoanelor