mai departe de mine
cu un anotimp
locuiești tu
din pieptul ciugulit de ceață
aproape că țipi de câte ori întorc spatele
strigi atât de tare încât mă ajung fricile tale
până la brâu
când întorc privirea
îți cresc ramuri din podul palmei
de parcă cerul tău e mai înalt ca al meu
cu cel puțin măsura unui vis
întinși deasupra carului mare
ne sărutăm cât să cuprindem toate fântânile
în care se scufundă stelele
sau până tăcerile oamenilor se transformă în rod
...apoi îți treci mâna
printre nasturii inimii
plesnesc odată cu respirația ta
-->
Comentarii
Am fost atras de titlul ... incitant și am uitat de gluma ce-o aveam în minte din cauza frumuseții poeziei tale!
Dar să se lase descuiat la nasturi(i)...inimii!