INGRID-AMINTIRI DESPRE STAFII

Am plecat din bucătărie împreună cu sora mea,Sara în camera mea pe care trebuia să o împărțim amândouă în acea seară, pentru că în cealaltă cameră, nu erau încă finisate lucrările în curs.Patul era mare și făcusem focul în această primă seară în casă la mine chiar dacă nu era prea frig. Era totuși plăcut cu focul,era miros de văruit proaspăt și de vopseluri deși stătuseră deschise ferestrele până pe seară după ce curățasem podeaua. Era în stare bună, fusese pusa cu câtiva ani in urmă de tata și decisesem să nu o schimb. Se potrivea cu o parte din mobilierul din lemn ce fusese lucrat de un tâmplar prieten cu tata și-mi plăcea.Optasem pentru un stil practic și comod potrivit cu nevoile mele, și putînd folosi ceea ce deja era făcut fără a cheltui prea mulți bani. Mă costase mult construcția canalizării și a băii noi, și izolația casei.Îmi adusesem de la Târgoviște, din apartamentul unde locuisem în trecut, biblioteca și toate cărțile mele îndrăgite, o vitrină cu servantă ce trebuia s-o pun în cealaltă cameră, vitrina joasă și lungă deasupra servantei aceleia era și ea plină cu cărți. Eu le tot achiziționasem de-a lungul anilor. Mai adusesem covorul mare plușat pe fond cafeniu cu nuanțe de galben pai crem și verde și patul mare din camera mea. Nu adusesem altceva în afară de strict necesar deși îmi reveniseră mie mobilele.Transportul costa destul,fiind departe, și preferam să fac și schimbări,nu-mi erau necesare toate acele mobile vechi. Cu Sara curioasă din fire am început să scotocim prin sertare și bibliotecă după tot felul de nimicuri.Eu răsfoiam cărți, și am dat de o colecție a mea de reviste Paranormal dinainte de anul 2000. Vreo câțiva ani le colecționasem după ce le citisem aproape toate numerele, îmi plăceau mult în acea vreme și le citeam cu asiduitate. Sara a găsit albumele mele vechi cu fotografii și s-a pus în fotoliu lîngă pat să le privească. Mă tot solicita să vin să văd cu ea unele fotografii cu bunicii cu rude cu noi când eram copii,poze făcute cu diverse ocazii care ne evocau momente din trecut, care până acum se acoperiseră de colbul vremii acoperite de uitare prin cotloanele adânci ale minții. Mute erau de cînd sora mea era prea mică ca să-și mai amintească și mă folosea pe post de custode al amintirilor uitate, pe mine care atunci demult, fiind mai mare reușeam să readuc mai ușor la suprafață din oglinzile tulburate de vreme, acele momente și să le reânvii și-n memoria ei.Era o experiență pe care nu aveam ocazia să o împărțim foarte des ,căci viețile noastre aveau fiecare făgașul său și nu aveam ocazia prea des, ca în această seară, să împărțim camera, patul și amintirile din trecutul nostru comun, și să ne reânviem icoanele celor duși din lumea noastră, însă vii în inimile noastre.La un moment dat, Sara vine lângă mine cu o expresie de surprindere și mirare zugrăvită pe față, îmi pune sub ochi o poză și-mi zice:
-Când ai făcut fotografia asta, îmbrăcată astfel Ingrid,că nu am mai văzut-o niciodată?Nici îmbrăcămintea asta, așa îmbrăcată pari că descinzi din trecut, costumele astea se purtau prin filmele dinainte de anii 1945. Dacă nu ai fi tu în poză aș crede că e o poză veche,însă ești tu în ea. Ai jucat în vreo piesă de teatru la școală?Mă întreabă ea studiind cu interes fotografia. Privesc fotografia ,interesată și eu și-mi vine în minte ciudata istorie a pozei aceleia ce mi se ștersese din minte demultă vreme.Îi răspund:
-Nu sunt eu persoana din fotografie!
-Eee, tu ești ,doar că e cam stranie costumația, pare din altă epocă.E prima oară că văd poza asta, și ești foarte frumoasă aici, și părul, coafura îți stă bine însă eu nu-mi amintesc de ea.
-Îți repet Sara dragă că nu-s eu cea din poză și dacă vrei îți povestesc cine e persoana și povestea ei:
-Spune-mi că mor de curiozitate ,că seamănați ca două picături de apă.Stiu că la liceu erai poreclită Nana că te semuiau cu grecoaica aia ,Nana Muskouri ,însă asta nu e Muskouri.
-Era verișoara primară a bunicii Maria, mama mamei noastre, preoteasa Maria dacă ai auzit pe bunici că o pomeneau uneori, soția moartă a preotului bătrân, care a construit biserica nouă, din Vale de la Săliștea.Eu îmi amintesc când eram o copilă ,veneam zilnic de la școală cu ghiozdanul în spate din Linia Mare și pe drum trecând, salutam lumea pe lângă care se întâmpla să trec. Aveam vreo 13-14 ani și mi s-a întâmplat în repetate rânduri să mă oprească vreun bătrân sau vreo bătrână care nu-și dezlipea ochii de mine,își făceau cruce într-una mă întrebau :
-A cui ești tu,fată?Eu răspundeam cam stingherită ,mai cu seamă de faptul care îmi părea ciudat că toți se închinau văzându-mă pe mine , de parcă se temeau și nu-mi plăcea cum se uitau la mine.
-Sunt a lui Gheorghe G.
-Eeee ,esti nepoata lui Florea Popa și a Mariei?
-Da! Răspundeam eu.
-Doaaaamne ce semeni cu Mariaaa! Ca două picături de apă!și continuau să se închine. Eu priveam la ei uimită și-mi ziceam în sinea mea că ori sunt orbi și nu văd bine ori sunt cam bolânzi. Ma priveam de multe ori nedumerită în oglindă , după ce mă uitasem bine la bunica Maria și nu vedeam nici o asemănare așa mare între noi.Ea era micuță de statură ,eu mult mai înaltă, ea era brunetă cu părul negru, eu pe atunci eram un șaten mai deschis la păr , și la piele, la trăsături nu-mi părea că semănăm prea mult.
Le zisesem și părinților de întâmplările acelea, ei se priveau lung unul cu altul și săltau din umeri zincându-mi că lumea spune prostii.În fine, am început să nu mai dau atenție la remarcile acelea cu care mă obișnuisem.
Când aveam vreo 17 ani, într-o zi, trebuia să vin de la Pitești cu autobuzul acasă și în timp ce așteptam în autogară, era multă lume de la Săliștea și de la noi din sat, care așteptau în stație.De pe o bancă,o femeie în vîrstă, mă privea ca hipnotizată , nedezlipindu-și privirea de pe mine.O cunoșteam doar din vedere și stingherită de felul acela de a mă privi ,am salutat-o de la distanță înclinând capul,după care mi-am întors privirea ,uitându-mă dacă nu oi fi având ceva pe dos sau în neregulă, de-i atrăsesem astfel atenția.Ea între timp venise în apropiere și cînd mă întorc îmi zice:
-Mă scuzi că te întreb, tu ești nepoata lui Florea și a Mariei Popa?Eu,îi răspund, sperând să aflu misterul acelor priviri insistente:
-Da doamnă, văd că mă și cunoașteți !
-Eee maică, am auzit de tine, și văzîndu-te cum semeni cu doamna Maria, mi-am închipuit că tu trebuie să fii nepoata lor!Eu atunci cam contrariată îi zic:
-Mă scuzați doamnă, dar cum de ați auzit de mine? Cum de am devenit așa de faimoasă că oamenii au auzit de mine, că eu chiar nu știu!
-Eeee măicuță ,tu semeni cu biata Maria parcă a-ți fi gemene, însă nu sunteți. Ea dacă mai trăia era bătrână acum șărăcuța că urâtă soartă a avut deși era femeie bună ca pâinea caldă și frumoasă. Vorbește lumea, și părintele ăl bătrîn bărbatul ei, a zis odată, că atunci când vede nepoata Maiei verișoara răposatei sale neveste parcă vede icoana femeii sale. Până și semnele ce le avea preoteasa le ai și tu. Zice lumea că parcă ea a înviat a doua oară.În timpul acesta începe iar să-și facă semnul crucii.Eu mă abțin să zic ceva ,căci în mintea mea abia atunci se făcea lumină, și mă interesa să profit de bătrâna vorbăreață și să aflu mai multe că până atunci nu avusesem nici cea mai vagă idee cu cine semănam de fapt și că lumea se închina văzându-mă ca atunci când le ieșea în cale o stafie, adică eu eram considerată un fel de reîncarnare a sărmanei preotese moarte . Îmi zic în sinea mea că ar fi momentul să aflu mai multe despre această poveste și am decis să încerc să aflu de la bătrână. Mă dau mai aproape profitând că ea nu rezista și tot îmi arunca priviri pe furiși abținîndu-se cu greu să se închine:
-Scuzați vă rog tanti... nu știu cum vă cheamă deși din vedere vă știu... Dar a-ți vrea, să-mi povestiți despre doamna Maria dacă tot îi semăn atâta? Cred că a-ți cunoscuto personal,după câte îmi dau seama ! Mă adresez eu politicoasă ,zâmbindu-i .Ea mă privește și se dă mai aproape de mine;
- Da măicuță, scuză-mă dar parcă o văd pe ea cînd mă uit la tine. Doamna Maria, mi-a fost învățătoare,Dumnezeu s-o odihnească în pace sărăcuța, că mare păcat și-au făcut cu ea criminalii ăia de au omorât-o cu zile măiculițăăă! Poate ai auzit și tu de la părinții tăi,că a fost ceva de ți se făcea părul măciucă de groază de cele ce li s-a întâmplat ei și bietului părinte, bărbatul său. Eu ascultam fără să o întrerup căci nu cunoșteam ce se întâmplase în trecutul acela ce mie îmi rămăsese ascuns până atunci și ea continuă să-mi spună:
-Apăi, prin 1945, după ce sa terminat războiu maică, au venit rușii, aliații.Au venit batăi Dumnezeu! că nu se purtau ca aliați, erau niște criminali și bandiți și au făcut pe la noi prin comună jafuri și abuz. Pe părintele le-a cășunat,că ei erau comuniști și erau contra popilor și a religiei.S-au dus acasă peste el, l-au bătut, l-au legat, ca să le dea averea bisericii și nu s-au mulțumit cu atât; sau îmbătat ca porcii și au batjocorit pe preoteasă nenorociții, au chinuit-o obligâdu-l pe bărbatul ei să asiste la tot supliciul bietei femei legat și el săracul .După asta, ea nu și-a mai revenit maică, a murit repede că nici nu mai dorea să trăiască. A fost mare jale atunci,părintele o iubea și lumea, că a fost o femeie... de o puneai la rană, te vindeca, așa era de bună preoteasa!Eeee, ce vremuri! Zice ea impresionată de aducerile aminte ce mă impresionaseră mult și pe mine.Începusem să înțeleg că oamenii bătrâni ce pe la noi trăiesc în umbra superstițiilor și prejudecăților, impresionați și zguduiți de cele ce se întâmplase atunci demult,când mă întâlneau, le reînviam amintirile despre soarta preotesei și se închinau în fața insolitului, inexplicabilului. La urma urmei doamna aceea fusese o rudă de sănge a mea pe linie maternă și nu ar fi trebuit să pară anormal că se întâmplase că eu îi semănam.
Între timp, a venit autobuzul și ne-am urcat încercînd să ne ocupăm loc fiecare.Am reflectat cu tristețe atunci la cele ce auzisem și povestind acasă alor mei cele aflate ,mi-au confirmat că erau adevărate. Le-am și reproșat că nu mi-au lămurit niciodată aceste lucruri deși eu le povestisem de multe ori cum mă privea lumea și că nu înțelegeam de ce se închinau văzându-mă și nici că nu de bunica vorbeau, când ziceau că semăn cu Maria. Tot atunci mi s-au lămurit simpatia aparte și atenția inexplicabile până atunci pentru mine,de care mă bucurasem de copilă, în fața bătrânului preot. Mă stingherise mereu atenția cu care mă trata pe mine, dintre alți copii. Mă oprea pe drum când mă întâlnea, mă întreba de cum merge școala ce mi-ar plăcea să devin.Când venea la noi acasă cu botezul, deasemenea mereu dorea să vin să schimbe cu mine câteva vorbe. Ai mei cunoșteau cauza.
Când am devenit o domnișoară, și am început să merg la horă,- cred că aveam 17 ani pe atunci, am început să fiu curtată de vreo trei băieți mai mari, care am fost surprinsă să aflu că toți studiau să devină preoți. Nu mi-a trecut nici măcar prin minte în acel timp, că și asta ar putea avea vreo legătură cu asemănarea mea fatală cu acea sărmană doamnă a bătrânului preot.Unul din curtezanii mei chiar începuse să-mi placă ,ai mei, rudele,au început să-și frece mâinile de bucurie auzind lumea vorbind că băiatul respectiv pusese ochii pe mine, și eu încercând să fac pe capricioasa că nici nu eram cu adevărat înamorată de el ,când am vrut să nu mă duc la întâlnire, nu mică mi-a fost mirarea lovindu-mă de un zid de proteste și reproșuri și realizând că nu mai prea aveam loc de întors.Atunci am început să am dubii, că ceva nu e tocmai firesc.Eu eram prea tânără pe atunci și nu eram așa entuziasmată de ideea să-mi fac un prieten cu care să mă mărit. Flirtam, aveam mulți prieteni, nu aveam vreun logodnic sau un iubit și aș fi preferat să nu fiu obligată să-mi fac unul ales de alții. Dacă până atunci mă distrase să mă întâlnesc la cămin , cu el să vorbim ,să glumim să vedem împreună un film,văzând încotro bătea vântul de fapt, mai ales că tipul a început să facă gol în preajma mea încercând să-mi îndepărteze prietenii, fățiș fără să-i pese că eu eram sau nu de acord,să facă pe stăpânul, apoi eu nu am mai vrut să-l văd.Mama a făcut și greșala să- și divulge planurile într-un moment de enervare când a auzit că nu-mi place candidatul lor ,zicându-mi:
-Fato, să nu cumva să nu asculți! Nouă ne place băiatul ăsta, și am vorbit cu ai lui, te plac și ei și băiatul și părintele Mitică a zis că dacă se însoară vreunul din băieții ăștia ce fac seminarul de preoți cu tine, pe acela îl ajută să rămână preot la biserică în locul lui.Cînd am auzit eu acestea am simțit că mi se face piele de găină pe mine. Dacă mai fusesem dispusă până atunci să fiu înțelegătoare și să colaborez, în acel moment înțelegând că eu nu aveam voce în capitol deloc ,am decis să nu le fac pe plac și nu s-a mai înțeles nimeni cu mine de atunci. Le-am spus că vom discuta despre măritiș peste 2 ani când voi termina școala și că până atunci nu doresc să mă oblige să mă întâlnesc cu nimeni, că-s prea tânără pentru asta. Tata înclina să mă aprobe și astfel am profitat de răgazul acela să fac cum credeam eu.
Sara, după cele ce povestisem rămăsese privindu-mă aiurită și-n final reușește să rostească:
-Acum să știi că –mi vine și mie să-mi fac cruce, nici nu știam cu ce fenomen paranormal stau în cameră!Auzi belea ,soru-mea s-ar putea să fie reîncarnarea unei femei ucise!
Mi se făcu frică să dorm cu tine după cele ce-mi povestiși!Eu o privesc să-mi dau seama dacă vorbește serios și-i trag un ghiont zicându-i:
-Păi dragă, du-te și dormi în fânar ce pot să-ți spun!Ea începe să râdă în hohote nestăvilite , și zice:
-Hai că mâine le povestesc celorlalți despre asta. Vreau să văd ce mutră face Haralamb când va auzi cum se închina lumea când se întâlnea cu tine, crezând că ești vreo stafie!
-Aaa da? Nu mi-a fost destul că m-au traumatizat toată tinerețea fantomele trecutului, acum se întorc iar!Te mănînc cu fulgi cu tot dacă nu taci din gură!Îi zic râzând : Acum e rândul tău să-mi povestești cum băteai băieții la școală cu pantoful și despre isprăvile tale din tinerețe că am auzit că erai precum Cynthia Rothrock.Am râs și ne-am simțit grozav în seara aceea și era trecut de 2 când am decis să ne culcăm.
VA URMA.

INGRID –VIAȚA PE CONT PROPRIU-SOACRA MEA

Prima dată cînd am sosit în loclitatea de pe Valea Prahovei, Breaza, care a devenit pentru mine domiciliu pentru mai mult timp,am venit cu trenul împreună cu soțul meu, pe rutaPitești-București Ploiești-Breaza. Am coborât în halta Breaza, și am fost impresionată de pitorescul și izolarea micii gări ca să nu spun de sălbăticia locului așa cum mi s-a prezentat mie la prima impresie.Gara e situată chiar pe malul stâng al râului Prahova, la picioarele orășelului.Pe aici trec toate trenurile care circulă de la Poiești spre direcția Sinaia-Predeal-Brașov.Dincolo de râu se poate trece peste un pod de scânduri ce se legănă amețitor. Cu cât te apropii de mijlocul râului care curge dedesupt limpede săltând vioi peste pietre ,tumultul și învolburările apei e atât de puternic că acoperă zgomotul mașinilor și camioanelor mari care circulă de cealaltă parte a râului, pe E 60, șoseaua variantă de centură Ploiești- Brașov.
Gara Breaza era preferată de soțul meu în locul haltei următoare de la Gura Beliei care ar fi fost un pic mai aproape de punctul nostru de destinație.De la ambele trebuia să ajungem pe jos acasă dacă nu eram așteptați de cineva cu vreo mașină. Am coborât deci ,la Breaza tocmai pentru că ajunși acolo, nu era necesar să trecem pe podul legănător , gara fiind de aceeaș parte a râului, cu orașul pe când la Comarnic ar fi trebuit să străbatem podețul căruia îi mai lipseau și scânduri pe alocuri și dacă te apuca frica pe la jumătatea punții nu era bine.Pe partea opusă a râului,de partea cu drumul E60 se vede o coamă abruptă de deal cu coaste stâncoase cu straturi în nuanțe de culori diferite din diverse ere geologice. În spatele dealului se află localitatea Cornu ce se întinde pe pantele delurilor și pe vale, pînă aproape de Câmpina.Locurile te încântă cu frumusețe și peisaje pitorești, cu case frumoase sau vile pentru turiști, zona fiind renumită pentru aerul curat frumusețile naturale și obiectele lucarte în lemn de meșterii icusiți din Cornu, renumiți pentru arta de prelucrare a lemnului.
În Breaza localnicii se remarcau pentru calitatea produselor obținute în gospodăriile micilor producători familiari, mere, visinată, cornată și alte licori în care sunt experți, deasemenea, pentru produsele lactate sau preparatele din carne de porc, foarte bune și apreciate de turiștii ce veneau în fiecare an în vilegiatură.De la gară pentru a ajunge deasupra în oraș, am urcat voinicește strada cu serpentine repezi specifice localtăților de munte, am mai scurtat drumul și urcând zeci de trepte săpate în coasta dealului abrput. Strada e destul de lungă și obositoare ,însă la anii noștri de atunci efortul acela nu însemna mare lucru, eram bine antrenați amândoi .Când am ajuns în centru orașului, ne-am oprit în stație și am așteptat un autobuz care ne-a dus până la Breaza Uzină ,de acolo am luat-o la picior până acasă.
Casa socrilor mei e situată pe o culme a unuia din dealuri , chiar deasupra Uzinei de Mecanică Fină –Breaza. Drumul urcă în pantă repede șerpuind de pe strada uzinei spre stânga și apoi în dreapta, în urcuș pînă în vârful dealului făcând alte doua curbe, printre case frumoase de oameni gospodari ,harnici, și printre grădini. Urcușul era mai dificil cu mașina că pantele drumului sunt repezi , drumul e pietruit, de la uzină mai în sus nu era asfalt.Curtea casei începea în coborâș de la stradă. Odată intrînd pe poarta de fier,se cobora pe mai multe trepte ale unei scări de ciment până lângă casă care are două intrări.
Una cu fața la drum , odată coborâtă scara , în dreapta ei era intrarea din față a casei, compusă dintr-o altă scară cu vreo 4 trepte, ce urcau pe o verandă mică deschisă și de acolo se intra în camera din față - un fel de salonaș –verandă , mobilată cu două fotolii adânci, cu pleduri de pluș galbene, un covoraș persan bordo, cu model cu un medalion în mijloc, o măsuță joasă de cafea, și câteva scaune tapițate ,de culoarea covorului pe lângă perete. Din acea verandă se intra într-o cameră dormitor mare și drept în față,în continuarea camerei se ieșea într-o bucătărie mică și de acolo afară întrun hol mic cu vedere spre o grădină de flori ce urcă în pantă către stradă.Tot din acel dormitor mare, pe o altă ușă, în stânga, se intra într-o sufragerie , din sufragerie prin două uși una în stânga și alta în dreapta se intra în alte două camere- dormitoare mari.Alături de dormitorul din stânga care avea ferestrele alăturate intrării din față,tot din sufragerie,pe o altă ușă, se ieșea afară pe o scară înaltă ce cobora de-a lungul peretelui exterior al dormitorului din stânga, care devenise al meu și al soțului meu , jos în curte către spate. De lângă scară către dreapta spre spatele casei, terenul fiind mereu în pantă, cobora către o bucătărie cu un coridor lung din bucătărie se intra în doua cămăruțe, unde locuiau socrii mei și fratele cel mai mic al lui Florin , soțul meu.Dan era mai mic cu 15 ani decît Florin, avea pe atunci 7 ani.În continuarea camerelor și a bucătăriei unde locuiau ei erau grajdul vacii , cotețele porcilor și vizavi de ele cotețul găinilor și mai spre fundul grădinii era toaleta din scânduri. Acolo unde locuiau ei nu exista apă curentă- aveau un puț în curte, în partea mai jioasă,apa era foarte rece și bună.
Nici gaze nu erau, se gătea cu butelia și pe soba cu plită unde se făcea foc de lemne. În dormitoarele din casa mare erau sobe de teracotă și se ăncălzea tot cu lemne. În primul dormitor locuia sora lui Florin,Cornelia, care era de vârsta mea , era măritată și aștepta un copil. Ea lucra cu soțul său la uzină în Breaza.
După sosirea mea la Breaza,am avut ocazia de a mă pune la curent în detaliu despre resursele de trai ,despre îndeletnicirile localnicilor,am cunoscut și admirat frumusețile locurilor. Aici viața nu era ușoară, se muncea din greu. Am constatat că principala resursă de trai pentru locuitori era munca la Uzina de Mecanică Fină de la Breaza care era la vreo 2 kilometri de casa socrilor mei,și uzinele și fabricile din Cîmpina. Multe femei localnice care nu lucrau în uzină,își întregeau veniturile familiare cu cusăturile iilor și obiectelor de artizanat, lucrul fiind obiectul activității unei cooperative din localitate care se numea OFAR.
O angajată a cooperativei respective, era soacra mea. Femile mergeau la cooperativă și luau lucru pentru acasă. Soacra mea, era o lucrătoare iscusită în realizarea acestor ii de o frumusețe deosebită. Cosea pe pânză topită, fină,cu fir de mătase,cusăturile pe ii erau toate modele fine, delicate, unele erau făcute cu un model cu încrețituri în jurul gâtului, al sânilor și la mâneci.Un model ce eu admiram mult și ea reușea să-l realizeze foarte bine, se numea burta vacii. Altele erau cusute cu motive naționale, mereu pe pânză topită în culori delicate. Iile erau încheiate peste tot manual, cu lucrătură fină în cheițe sau în puncte eu fiind o mare admiratoare a lor.În orice caz erau lucrate cu multă îndemânare și măiestrie și obiectele respective erau foarte căutate și apreciate în țările unde se exportau. Plata lucrului era modestă, trebuia multă îndemânare și rapiditate ca să realizeze pe lună 700-1000 lei pe vremea aceea prin anii 1980-1990.Cosea și în sărbători și nopțile.
Soacra mea și alte femei din zonă se mai îndeletniceau cu creșterea câte unei vaci sau două, a porcilor astfel, mai rotunjeau veniturile vânzând lapte turiștilor sau altor clienți înstăriți ce aveau case de vacanță în Breaza și veneau de la București să petreacă sfârșiturile de săptămână la aer curat căci erau abonați permanenți și plăteau bine. Laptele Elenei,- acesta era numele soacrei mele ,era de optimă calitate, foarte bun, gros păstrat în oale mari de ceramică smălțuită. Animalele fiind hrănite cu fân de pe coastele dealurilor din apropierea casei, sau cumpărat la schimb cu alte produse, sau cu munca socrului meu, când banii nu erau destui. Obișnuiau să ia în chirie de la alții vreun teren, îl semănau și coseau fânul și-l luau pentru vaci ei avănd puțin pământ. Le dădea vacilor în afară de fân și tărâțe și cereale. Mai făcea din lapte și cașcavele. Uneori le afuma, alteori le punea la sare , mai vindea uneori și din acestea, restul era pentru ei în familie. Era foarte pricepută și îndemântică la aceste lucruri ,pot spune că din familia sa era cea mai capabilă persoană.Era, pentru că azi nu mai e nici ea,a plecat dintre cei vii. Era pricepută și la prepararea cârnaților de porc, a tobelor a muschiului și șuncilor. Toate produsele acestea le afuma și le conserva în mod impecabil.
La prepararea lor, în anii ce au urmat căsătoriei mele, am ajutat-o adesea și eu. Așa am reușit să-mi însușesc secretul ei de a face aceste produse .Nu pot să mă laud că sunt la fel de pricepută ca ea ,însă tehnica o cunosc și în anii când am avut ocazia să cumpărăm porc am reușit să le fac. Pentru a avea calitatea alor sale însă, era necesar o afumătoare ca a ei , eu le lăsam acolo la afumat. Soacrămea nu punea carnea la sare ,o toca proaspătă. Făceam cârnații ,tobele, umpleam intestinele groase după ce le spălam bine, cu carne și orez ,în aceeaș zi cu tăierea porcului sau cel târziu în următoarea. Toate le puneam la uscat în afumătoarea special construită legând cu sfoară șiuncile ,cârnații, mușchii și agățându-le pe prăjinile suspendate deasupra . După vreo zi, două , când se zvântau bine le punea la afumat.Fumul îl dădea gradual, câteva ore zilnic, timp de mai multe zile. Când produsele erau suficient afumate și uscate , le luam de acolo.Șuncilor afumate le presăra cu sare grunjoară și le învelea cu grijă în hârtie groasă de sac. Tobele înainte de a le pune la afumat, le punea pe o masă de lemn, deasupra așeza un alt fund mare de lemn și pe el ,un pietroi mare și greu, le lăsa așa vreo 2zile până se scurgeau și se zvântau bine, într-o încăpere rece ,apoi mergeau în afumătoare.Erau cele mai bune tobe care le-am mâncat în viața mea. Când le tăiam aveau consistența salamului acela mai uscat, grăsimea era bine scursă, nu moale, și împreună cu bucățile din carne ,zgârciuri și organele fierte împreună și puse la un loc în tobă, formau un mozaic perfect, aspectuos ,cu o aromă plăcută și gust pe măsură, că ar fi făcut figură bună la orice masă de VIPuri . Muschiul afumat, era deasemenea perfect, nu prea uscat în interior, că atunci când îl puneam pe grătar sau în tigaie la prăjit în compania feliilor de șuncă afumată, frumos tăiate și a cîteva bucăți de cârnați tot afumați, le puneam capacul deasupra și nu îi lăsam să se usuce prea tare în cratiță, erau absolut delicioși. Sunt buni cînd totul rămăne ușor aburit și bucățile își mențin frăgezimea. Mațele groase, umplute cu carne tocată și orez, se afumau și ele cu cârnații după ce se zvântau o zi și se consumau primii . În preajma bobotezii sau de sfântul Ion se obițnuia să se pună la masă maț cu orez considerat un fel de caltaboș ,se fierbeau atunci într-o cratiță acoperindu-i cu apă. Se făcea aparte ,varză acră călită , pentru că se asortează perfect împreună, merg bine și cu mămăliguță caldă.Mie î-mi plăceau și cu covrigi.
Aș dori să adaug că în acele timpuri eu m-am îmbogățit cu noi experiențe de viață. Au mai fost uneori și unele momente mai puțin plăcute ca în viața oricărui om. Pe atunci eu am început să-mi descopăr o plăcere în arta gătitului și o satisfacție personală.Cu soacra mea, în acel prim an când am locuit la ea m-am acomodat bine și am învățat șă gătesc feluri specifice regiunii Prahova.
Îmi amintesc că știa printre altele să ghicească bine în cafea,eu însă nu beam cafea pe atunci și ea mă ispitea mereu să beau căci nu-i plăcea să bea singură, fiind mare iubitoare a celei binecuvîntate licori.Ca să mă ademenească ,în fiecare zi îmi propunea să-mi ghicească ,însă pentru a-mi putea ghici trebuia să golesc mai întîi o ceșcă de cafea.Îmi plăcea tare mult cum îmi ghicea, că în fiece zi ea descoperea în ceșca mea,păuni care semnificau realizări, drumuri lungi sau scurte peste fiecare 2 au 3 puncte cu surprize la ele,cu întîlniri, și înnoiri , ba cu o pisică ,ce însemna că mă întîlnesc cu cineva iscoditor, ori vreo vulpe peste un punct sau două la vreun drum ceea ce însemna că peste vreo zi două mă întîlnesc cu cineva viclean ce încearcă să mă descoase sau să mă înșele și eu fiind avertizată știam ce să răspund, sau cu cineva ce trebuia să-mi facă vreun dar mai mare ,sau că voi avea o surpriză peste puține puncte, apoi când era zaț pe marginea ceștii însemna că primeam un dăruleț de bani.Știa să mă atragă și să mă încânte. În final m-a viciat cu băutul cafelei că am devenit o băutoare de cafea ,la fel ca ea și am început să găsesc plăcere atât în viciul în sine cât și în faptul că îmi ghicea în fiecare zi . Ea era fericită că nu bea cafeaua singură .După ce m-a viciat astfel, de fiecare dată când trebuia să plec la vreun drum beam câte o cafea înainte și ea îmi ghicea cum va fi la drum. Ghicea bine că adesea se realizau prezicerile sale, Era o persoană mereu pusă pe șotii , pe glume,însă și foarte aprigă la supărare, și era ea pe atunci, cea care conducea cu pricepere treburile gospodăriei sale. Soțul său nu era un om rău însă avea slăbiciune mare pentru băutură și era o fire mai slabă. Erau foarte diferiți ,ea avea o personalitate foarte puternică , multă istețime a minții și diplomație. Era o persoană de referință pentru familia sa, harnică și pricepută.

Va urma-de Maria Giurgiu.

INGRID-PRIMII PAȘI ÎN VIAȚA DE FEMEIE

După o zi frenetică, cu frământări și agitație , însorită, coboară în asfințit o seară care imi dă o nouă oportunitate de a mă aduna din împrăștierea zilei, de a-mi pune în ordine ideile de a lăsa să curgă pe apa vieții la vale,împreună cu neplăcerile ce mi-au tulburat echilibrul acestei zile ce nu se mai întoarce, poate fi considerată apusă pentru vecie. Eu scutez orizontul destinului nerăbdătoare să întrezăresc răsaritul de mâine, ce Dumnezeu mi-l va trimite în dar. Înaintea acestui nou răsărit el tocmai mi-a trimis în dar acest apus de care eu mă bucur în prezent,el apusul e prezentul-acum ,cum mâine ,noul rasărit va deveni și el prezent. În această seară după o zi obositoare, mă bucur de un pic de tihnă în compania dragilor mei părinți. Când ei se retrag în pacea camerei lor mă retrag și eu la mine și încerc să umplu lîncezeala singurătății mele cu clipe plăcute, astfel că-mi mobilizez spiritul să-mi le procure.E sfârșit de septembrie, e trecut de orele 22și cum nu am chef să mă culc încă, ies puțin afară să respir tăcerea nopții. Noaptea mă întîmpină îmbrățișându-mi făptura cu vălul ei întunecat, în adiere leneșă de vînt și răcoare, încercînd să mă seducă cu miresme de roze,mere coapte,parfum îmbătător de struguri tămâioși, fîn cosit proaspăt și alte tertipuri de vrăjitoare iscusită , îmi atrage privirea către înnalturile cupolei cerului său,fermecându-mă cu strălucirea stelelor și cu surâs palid de lună cu raze de argint.Mă abandonez îmbrășișărilor sale seducătoare fără să opun rezistență lăsîndu-mă sărutată de adierile de vînt răcoros cu miresme ademenitoare, în extaz.Mă opresc lîngă fântîna din curte, privind cerul și gustînd cu voluptate din iubirea nopții vrăjite, ascultîndu-i sonetul ce mi-l susură pe strune de adieri de vînt înmiresmat de parfumurile toamnei.Mă abandonez alinturilor nopții de septembrie,pierzînd noțiunea timpului până mă scutură din vrajă adierile tot mai pătimșe și reci ale vîntului și mă smulg din învăluirea sa toropitoare,cu fiori prea reci pentru o muritoare cu sînge cald. Mă smulg din îmbrățisarea pătimașă a nopții înainte de adeveni un sloi, retrăgîndu-mă în cameră și scufundîndu-mă în moliciunea ademenitoare ,caldă a pernelor și a patului. Era trecut de ora 23 și încă nu-mi era somn, așa că iau unul din albumele mele cu fotografii la întîmplare și încep alene să-i întorc paginile decisă să-mi umplu prezentul însingurat animînd vreo felie de trecut cu umbrele sale și aliniindul pe coordonatele acestui moment de prezent,ca să –mi țină de urît pînă ce măria sa Somnul mă fură de pe aripa vreunui vis luîndu-mă cu sine împărăția sa binecuvântată. Mă întâmpină un grup de fotografii toate făcute cu mult timp în urmă din care î-mi surîdea fericită o Ingrid foarte tînără și plină de iluzii încă nespulberate, înconjurată de prieteni,în alta îmbrățișată cu soțul ei, amîndoi foarte tineri și îndrăgostiți cu ochii ce priveau spre viitorul acelui timp luminați de încredere și surîzînd plini de speranțe viselor din sufletele lor.
Fotografiile erau făcute la puțin timp după căsătoria noastră , la Breaza în Prahova, în vecinătatea casei socrilor mei unde eu am locuit în primul an după căsătorie, pînă soțul meu a terminat școala militară orașul din Pitești unde ne și cunoscusem cînd eu eram în ultimul an de liceu. După absolvirea liceului meu ne-am căsătorit. El a terminat școala la un an după căsătoria noastră.
Cînd am venit la Breaza eram încîntată. M-am îndrăgostit de micul și pitorescul orășel Breaza,eram foarte tînără foarte încrezătoare în oameni, viața mea nu fusese încă atinsă de dezamăgiri serioase, de deziluzii. Mi se oglindea în suflet viitorul ca un roman frumos pe care credeam cu sinceriatea tinereții că-l vom scrie cu povestea viitoare a vieții noastre,presărată cu iubire, bucurii și împliniri de visuri tinerești.
Îmi făcusem repede prieteni la Breaza, prietenii soțului meu devenind și ai mei.Socrii mă tratau cu bunăvoință, și ceilalți din familie erau binevoitori.Cu mici excepții, nu am dus-o rău în anul cît am locuit acolo.După terminarea vacanței soțului meu el, a plecat la școală la Pitești și eu mi-am găsit serviciu la o uzină în Câmpina.Terminasem un liceu de specialitate și încă din primul an de muncă , aveam un salariu bun și un serviciu mulțumitor. Lucram la schimburi și făceam navetă însă nu era o dramă asta penrtu mine. De mică nu fusesem crescută în puf,în plus eram dornică să fiu pe picioarele mele să nu depind de alții.Era prima pagină reală din romanul vieții ce visam să-l trăiesc. Mă făceaa să mă simt importantă și puternică, eram îndrăgostită de viață și de omul cu care mă măritasem,aveam aproape 19ani, eram visătoare și optimistă și mă simțeam admirată și iubită și cu sufleul deschis pentru a trăi noile experiențe ce viața mi le rezerva.Priveam cu emoție voluptoasă viitorul ,ca pe o aventură misterioasă, ascunsă în spatele valurilor adînci de nepătruns ale timpului viitor, ce se pierdea în zarea vieții noastre.Tocmai începeam să scriu primul capitol din viața mea de femeie adultă.

Va urma-de Maria Giurgiu.

INGRID-UN VOIAJ CU BUCLUC

Era către sfîrșitul lui septembrie, fusese o zi plină nu avusesem un pic de răgaz pînă pe seară cînd lucrătorii au terminat lucrul pe ziua respectivă și eu îi așteptam să vină la masă. Prin părțile noastre se obișnuiește că atunci cînd ai oameni la muncă, trebuie să te îngrijești să le poți oferi prînzul și cina, uneori cînd vin dimineața devreme le oferim și pe la 10 o gustare și o cafea. E destul de incomod și eu am mai căzut la înțelegere uneori cu lucrătorii ce locuiau în sat sau aveau mașină personală să le plătesc și să se îngrijească ei de hrana lor, cel puțin de cină. Alteori, ca în acest caz, oamenii locuind mai departe și neavînd mașină , nefiind prin apropiere nici vreun bufet sau vreo bodegă unde să poată servi masa pe contul lor le oferim noi hrana, astfel ei nu sunt nevoiți să meargă acasă și lucrul merge mai repede. –În acea zi făcuseră soba de teracotă , și următoarele zile trebuiau să-mi lucreze la interioare,deci îmi făcuseră o listă cu ce materiale îmi mai trebuiau. Fratele meu se ocupa și el cu vopsitul fierului pe casă și a doua zi era necesar să merg la Pitești să cumpăr. Am vorbit cu Haralamb să vină cu mine, cu mașina la Pitești, a doua zi.El cunoaște foarte bine magazinele potrivite unde trebuia să mergem, să tîrguiesc cele de trebuință.
A doua zi am plecat de acasă de dimineață și am tot umblat prin Pitești prin mai multe magazine, pînă către prînz, tîrguind cele ce eu aveam nevoie.În final ne-am oprit un moment la un bar am luat fiecare cîte o cafea și apoi am pornit-o spre casă, pe la ieșirea din Trivale- printre păduri, până la Cocu. Soseaua e destul de bună și traficul mai redus decât pe Papucești- Moșoaia-Vedea. Și peisajul e frumos.Timpul era destul de frumos, era senin cald ,o zi însorită.După ce am trecut de grădina zoologică ce se află în pădure la cîțiva km de la ieșirea din oraș, am mai mers o bună bucată pe șoseaua ce șerpuia mereu mărginită de codrii pe ambele părți, cînd și cînd relevânduse privirilor noastre, cîte un sat cu case răzlețite prin luminișurile dintre păduri, de-a lungul străzii coborînd sau urcînd în serpentine. Observam cu un sentiment de dezamăgire terenuri ale localnicilor, multe cam lăsate în paragină, lăsîndu-mi o senzație de tristețe si părăsire. Prin luminișurile de pe marginea drumului, e măsură ce ne apropiam de Valea Cocului, pădurea lăsa loc unei vegetații mai sărăcăcioase din cauză că zona fusese împînzita cu sonde de extracție a petrolului,și era presărată cu capete de pompare. Cred că trecusem de satul Sămara și strada curgea drept, umbrită de frunzișul des și verde al srăjerilor ei falnici, cînd mașina tocmai se avîntă după o curbă pregătindu-se să înghită un alt khilometru de pantă ce curgea în jos cînd ni se ivesc pe marginea drumului o turmă de capre, conduse de un localnic mai vîrstnic, slăbănog îmbrăcat ponosit cu părul cărunt și privit mai de aproape cu o căutătură răutăcioasă iscoditoare în căutare parcă de pricini de ceartă cu cei ce-i ieșeau în cale.El tocmai încerca să mîne caprele spre interiorul pădurii speriindu-le cu o bîtă lungă ce o rotea amenințător concomitent cu niște strigăte guturale și ceva huiduieli.Cînd îl vede Haralamb ,de departe, pune o frână și oprește mașina zicînd:
-E heee ,ia uite pe cine văd!Așteaptă un pic în mașină Ingrid că trebuie să schimb 2 vorbe cu banditul ăsta de colo!
-Îl cunoști?îl întreb eu îngrijorată văzîndu-l coborînd deodată furios din mașină, el nerăspunzîndu-mi și îndreptându-se grăbit în jos pe șosea.Mie nu-m mirosea a bine ,așa că îl urmez neștiind ce o fi avînd cu șeful caprelor. Omul l-a văzut de departe și se oprește și el din mînatul turmei sale de capre,mă văzuse și pe mine venind în urma lui înainte să observe Haralamb că îl urmasem și începe de departe să profereze cuvinte obscene către Haralamb.
-Ce faci mă păcătosu dracului?Veniși iar să pângărești pădurea, cu alta? Cred că amărâtul acela când a zis alta se referea la mine, că frati-meu se uită în urmă și abia atunci văzu că îl urmasem.
-Ce vorbești bre?De aia te ai apucat alaltaieri să arunci cu pietre în mine cînd m-am dus în pădure să-mi fac nevoile că erai să-mi spargi capul?Ești nebun moșule!
-Ha!Eu nu sunt nebun mă vulpoiule? pe cine crezi tu că prostești?Te-ai dus în pădure cu bagaboanta aia ce era mai mult dezbrăcată după tine, să vă destrăbălați amîndoi ,să pîngăriți pădurea păcătoșii dracului !Ha! Vă pupați amîndoi cînd v-am văzut eu!Păcătoșii dracului!De aia nu mai dă Dumnezău ploaie din cauza voastră!Nenorociților!Eu ascultam cam năucită de câte era acuzat amărâtul de frate-meu și aveam vaga idee că dumnealui, căprarul, mă avea și pe mine în colimator cînd zicea că nu mai dă Dumnezău ploaie din cauza păcatelor noastre, mă credea drept o altă bagaboantă .Haralamb își controla furia, probabil văzându -mă pe mine, și-i zice ridcând tonul:
- Bre,pe mata nu te privește ce făceam eu în pădure , eu eram acolo pentru treaba ce-ți zisei, și aia de ai văzut-o era una din Cocu ce mi-a cerut să o iau la ocazie așa că nu eram în pădure cu ea de ce spui mata aci de față cu soru-mea.O fi venit înpădure că poate o trecea și pe ea ceva n-am luat-o eu după mine, eu m-am dus cu treaba mea și ea cu a ei iar dumneata ești țîcnit de-a binelea dacă crezi că ai dreptul să arunci cu bolonani după mine.Mă uit la dumneata că te ia vîntul dacă suflă mai tare că ai merita vreo cîteva pe cîrcă ,zice Haralamb . Atât ia trebuit acelui om, că începe iar să zică tot ce –i venea la gură și amenința cu bastonul.Eu atunci de teamă să nu înceapă duelul între cei doi, deși Haralamb era cu mîinile goale,era mai voinic, mai iute la mînie și mai tînăr și reteveie te împiedicai de ele ,că erau crăci tăiate chiat alături la marginea pădurii puse stivă , intervin trăgându-l de mânecă pe fratele meu înapoi și încercînd să-l opresc.Moșul cu un rînjet batjocoritor mă apostrofează:
-Tu ce cauți cu banditul ăsta în pădure că dacă te vede cineva ar zice că ești femeie serioasă?Eu nu cred că voi sunteți frați cum zice el,că nu semănați deloc. Îmi păstrez calmul și-i răspund, ținând strîns în acelaș timp pe Haralamb care se înfuriase și încerca să mi scape către grămada de crăci , să apuce una. Răspund încruntată , băgărețului de căprar pricinaș:
-Nene, eu chiar îi sunt soră și te sfătuiesc să te duci mai repede după caprele dumitale în loc să faci pe sfîntul Ilie și pe judecătorul păcatelor lunii ce trece pe drum că nu prea ești asa în fire și dacă- mi scapă turbatul de fratimeu eu nu te mai pot salva! Moșul ținea bîta amenințător rînjindu-mi dezgustător și mormăind răutăți și ofense printre dinții galbeni și stricați. Între timp Haralamb se dezlănțuise în înjurături și amenințări la adresa unchiașului că a ofensat-o pe soru-sa, eu nu mai reușesc să-l mai țin pe loc îmi scapă, se repede la unchiaș, îi smulge bîta și o aruncă cât colo și îl prinde de guler zicându-i:
-Hai Rembo, să te văd de ce ești capabil că m-ai enervat destul tu pe mine! Acu îți permiți să fii măgar bătrîn și nesimțit și cu soru-mea asta fraieră, care încercă să-ți apere masca să nu ți-o șifonez eu! Hai dă, uite-mă aci! dă cu pumnii dacă te ține cureaua, nu cu pietre de la distanță!Unchiașul schimba fețe fețe și încerca să-l înduplece pe Haralamb îngăimând scuze, că a greșit ,că poate ne-a judecat greșit... și altele din acestea. Eu vin mai aproape iar, temîndu-mă că îi scapă lui Haralamb un cap în fața unchiașului la furie așa cum amenința și nu doream să-l văd în belea pe frati-meu din cauza nebunului de unchiaș. De aceea mă străduiam să-l opresc că altfel unchiașul mă enesrvase și pe mine cu insinuările lui prostești. Omul se comportase urât se vedea că e foarte mărginit și nu avea minte multă dacă se preta să se comporte astfel. Unii oameni sunt de felul lor tributari, unor mentalități primitive, greșite, propriei ignoranțe și prostie,acela părea a fi întocmai și lecția primită cred că îi era de ajuns, în plus nu doream necazuri fratelui meu, având de-a face cu un om destul de bătrîn și firav, deși prost de gură.Haralamb își slăbește stînsoarea și îl împinge către pădure vorbindu-i răstit:
-Fă-ți un bine moșule și nu-mi mai ieși în cale că a doua oară nu mai scapi așa ușor! Lasă dracului lumea în pace și veziți de bătrînețele și de caprele tale!Și mulțumește-i ei că nu o încurcași așa cum ai merita! Adaugă ,făcând semn către mine cu privirea.
Unchiașul a priceput că se îngroașe gluma că începe să-și facă cărare printre fufișuri după caprele sale privindu-ne urît mai cu seamă că fratimeu continua să-și verse supărarea continuînd să- i zică de toate. Eu încerc să-l fac să tacă la început cu duhul blîndeții apoi că nu mai înceta deloc îi zic supărată:
-Încetează odată și haidem la mașină și îmi povestești sincer cum a fost treaba cu aia din Cocu!El mă privește cu un început de surîs un pic strâmb pe sub mustață ,luându-mă în primire pe mine acu că moșul se îndepărtase.
-Ești o fraieră Ingrid, crezi că lumea e bună cu tine dacă tu ești cu ea?Îl apărași pe prostu ăla care se ia de toată lumea și crezi că el ar ține cont dacă mâine ar putea să-ți facă rău?Tu, cred că ești prea visătoare! A tot continuat așa cu maximele sale asupra a cât sunt eu de fraieră , pînă la mașină și eu l-am suportat!Cînd am urcat tot nu tăcea, eu i-am tras un ghiont zdravăn, că tot îmi reproșa el că-s prea bună,și i-am cerut răstit să pornească mai repede că pierdusem destul timp . I-am zis să înceteze cu diversiunile sale că după părerea mea dorea să-mi distragă atenția să nu-l întreb ceva de dezbrăcata pentru care căprarul se pusese să arunce cu pietre în el cu două zile în urmă.El își expune dantura într-un rînjet strâmb zicându-mi:
-Eee, cine vorbește de diversiuni!Tu încerci diversiuni acu ca să nu-ți mai strig adevărul în față, că esti slăbuță Ingrid,trebuie să te faci mai lup ca lupii cînd trăiești printre ei, ca să nu te mănînce!
-Ia uite cine ajunsei eu să-mi dea lecții de școală a vieții! Tu, marele înțelept al lui Pește, d-aia muști tu întîi ca să nu aibe alții timp să o facă? Când începeam cu chestii din astea discutam în contradictoriu până-n pânzele albe cu el că nu obosea niciodată și mă tot provoca, așa era încă din copilărie.Eram obișnuiți.Am ajuns acasă și el mi-a cerut să nu-i spun Liei de incidentul din pădure ca să nu se îngrijoreze, și mi-a făcut cu ochiul.
-Ești un mizerabil Haralamb, asta ești! Eu o iubesc pe Lia mai mult decît pe tine, tu ești mai norocos decât ai merita că o ai pe ea!
-Și eu o iubesc pe răurăcioasa aia mică!îmi zice el râzînd, și în felul său chiar o iubea.Am descărcat vopselele din portbagaj și celelalte cumpărături, iar apoi m-am dus în bucătărie unde lucrătorii luau masa de prînz de care se ocupase mama, în lipsa mea. Pe seară, după ce mereriașii au plecat ,am mai stat un timp de vorbă cu părinții mei.Printre altele, i-am spus tatălui meu de drumul ce –l parcursesem de la Pitești către casă ,fiind un traseu ce în mod obișnuit nu-l făceam.Haralamb îl preferase că era mai scurt și mai cu puțin trafic.I-am spus că eram decepționată văzând terenurile omenilor părăginite, neîngrijite ,se vedea clar că nu se prea ocupă lumea să le cultive mai deloc,pomii nemunciți, îmbătrîniți . Tata mi-a răspuns:
-Eeeh taică, așa e! Tinerii s-au dus toți la oraș, preferă să trăiască din șomaj, nu vine niciunul să muncească pământul la țară,iar ăi bătrîni fac și ei ce pot, dacă mai pot. Bogăția o fac oamenii, dacă omenii vor toți la oraș satele rămîn pustii, terenurile în paragină.Eu i-am zis:
-Nu e bine tată, cu lipsa asta de locuri de muncă ar fi bine că statul , primăriile comunelor să stimuleze și să atragă pe tineri și spre agricultură.În Italia mulți dintre tinerii cu școli, au rămas fără muncă, ca și pe la noi . La ei, cei ce se ocupă cu locurile de muncă organizează cursuri de recalificare în agricultură, tăieri de pomi,de vii că în zona unde sunt eu sunt multe vii, cursuri pentru degustători de vinuri, piscicultură ,și se recalifică și în promovarea produselor agricole și a mîncărurilor tradiționale,ca bucătari adică.Mulți tineri absolvenți de universitate și-au gasit joburi în agricultură, însă sunt un pic îndrumați și stimulați de forțele lor de muncă și ca să primească șomaj sunt chemați să facă acele cursuri de recalificare care sunt gratuite ,pentru șomeri.Eu, nu sunt foarte documentată despre asta, îți povestesc din ce am urmărit la televizor.
-Păi la ei i-or ajuta pe tineri, sunt și mai bogați ,aici nu au cu ce să se apuce tinerii de agricultură.N-au bani să investească chiar de ar vrea, ăi bătrîni nu au nici ei că pensiile la noi sunt mici taică,oamenii sunt săraci, nu-i ajută nimeni.
-Știu tată, ai dreptate!Am mai discutat noi un pic după care părinnții mei s-au retras în camera lor. Tata nu se simțea prea bine, din păcate.
Va urma –de Maria Giurgiu

INGRID- LIA ȘI CIUFU

Zilele se scurgeau, încet pentru mine ,trecusera trei săptămîni de când începusem lucrările de renovare la casă și eram destul de entuziasmată văzînd că pînă la urmă lucrurile prind contur însă eram destul de ocupată. Erau destule de făcut,plecam după materiale, trebuia să urmăresc lucrările îndeaproape mai cu seamă cele penru baie.Apă curentă nu există pe la noi și baia se alimentează de la puț. Eu am dorit să o fac după noile standarde.Am cumpărat o fosă biologică și mereseriașii nu mai făcuseră niciodată astfel de baie cu fosă biologică. Erau oameni dintr-un sat vecin și cei mai buni ce există pe la noi în meseria lor.A trebuit să urmăresc schema din manualul de instrucțiuni să le spun eu pe unde să pună tuburile cum să facă groapa și să îngroape fosa. Eu din păcate nu-s expertă în instalații sanitare din contră și-mi lipsea tare mult un sfat de la cineva care construise o astfel de baie adaptată la condițiile din satul cineva competent. De unde să-l iau ,că nu am găsit niciunul pe la noi, eu eram prima care și-a pus mintea să facă baia astfel, inspirată de la occidentali , cu fosă comandată pe internet de la o fabrică de la Vîlcea.Am avut belea mare cu făcutul băii pe capul meu ,vreo două săptămîni. Curtea era plină de săpături și șanțuri pentru canalizare, că părea un cîmp de luptă plin de tranșee. Eu eram de o ignoranță totală în materie de construit băi și meseriașii mă întrebau pe mine pe unde să pună tubul de iepurare a apei din fosă.A trebuit să citesc manualul să văd mai întîi ce e acela.Ei mă sfătuiau să fac așa cum au făcut și alții din sat,o groapă. Văzusem deja cum vroiau și nu eram de acord,căci era destul de rudimentar și neecologic.Fosa e făcută astfel că corespunde normelor europene și doream să o pun, mă informasem în privința aceasta și-îmi convenea era potrivită pentru băile ca aceea a mea .Eu cumpărasem deja fosa, astfel că le-am spus clar că trebuie să o pună .În cele din urmă au făcut-o. Funcționa bine,pînă a venit iarna cu multe ploi și apele meteorice din sol ,intrau în tubul de iepurare îngropat în partea din deal a casei,se întorcea în fosă,de acolo în baie.A trebuit să aștept timpul bun, să fac modificările cuvenite, să schimb direcția scurgerii , am făcut un puț de cîțiva merti adîncime cu sraturi de piertiș cu pereți din beton găurit cu gură de scurgere în parea joasă a terenului să se iepureze apa acolo înainte de ieșire și bineînțeles am săpat alt șanț schimbînd direcția tuburilor,tubul de iepurare l-am tăiat, suspendîndu-l și am pus tuburi negăurite pînă la puțul cel nou de iepurare După aceea nu am mai avut probleme și funcționează bine,slavă Domnului!După terminarea băii m-am mai liniștit și am avut mai mult timp să mă dedic lucrurilor mai plăcute.Era către sfirșitul lui septembrie cînd am terminat cu construirea băii.Era și timpul de făcut conserve ,de pus murături și făcut gem de fructe,și dulcețuri.Am făcut înpreună cu mama din toate acestea și am pus în cămară, am mai dat și la copii cînd mergeam să-i vizitez la sfârșit de săptămînă.
Serile mă retrăgeam în cameră cînd ai mei mergeau la culcare.În unele seri mergeam la fratele meu ce locuiește în apropiere și petreceam serile cu el și Lia soția sa.Vizionam vreun film sau altceva.Haralamb are o pasiune pentru emisiunile despre natură și animale sălbatice,și priveam împreună aceste emisiuni pe Național Geographic sau alte canale preferate de el,în acest timp ne povesteam de toate, cîte-n lună și stele. Eu le povesteam de prin Italia unde îmi petrecusem ultimii ani ei imi povesteau despre viața lor, despre cîinii lui Haralamb, că are vreo 3-4.Dintotdeauna el a iubit aceste animale,e un hobby al său. Lia se ocupă de cîțiva ani de cînd a rămas făra serviciu cu creșterea aninalelor;are junci ,are și vaci, păsări și vreo 2 porci. Iubește animalele și a îndrăgit această ocupație deși nu-i ușoară.Primește și ceva bani de la stat pentru că crește vaci și viței și se descurcă cu ce cîștigă Haralamb cu munca de tinichigiu și cu ce cîștigă de pe urma animalelor. Copii nu au.Lia e o femeie cu un suflet bun, e harnică și e o plăcută companie de discuții. Nu –i tipul de femeie prea vorbăreață sau bîrfitoare ori pusă pe harță. E brunețică cu ochi frumoși mari căprui si blînzi, slăbuță și de înalțime în jur de 1,70,părul negru.Haralamb, din contră nu-i tace gura decât cînd doarme sau când e singur.E mereu pus pe harță provocator însă cu ea se poartă frumos .O alintă mai ales cînd î-și dă seama că a greșit.Cînd vede că Lia îl privește lung fără să zâmbească deloc și fără ai răspunde un cuvînt la orice ar zice el la glume, și alinturile sale cu care caută să se facă agreabil realizează că a călcat iar în străchini, greșindu-i cu ceva Liei. De obicei ea e bună cu el nu se supără așa cu una cu două,cînd o face înseamnă că e pentru un motiv întemeiat . Nu se ceartă cu el niciodată, doar îl fixează cu privirea ei făra răutate,însă încruntată și nu-i răspunde un cuvînt iar Haralamb atunci intră în criză. Zice de toate,și reproșuri ridică vocea după care începe cu vrăjeli; o pupă o mîngie ,pînă nu-i vorbește Lia iar,nu are liniște.De obicei el nu dă la animale,nu rânește,însă când vrea să reintre în grațiile Liei face și excepții. Are și el punctele sale slabe.
Într-una din seri, după cină ,merg acasă la ei și priveam împreună la televizor un documentat despre păsări de pradă,printre altele, uliul.Era și Lia,motanul ei gri cu dungi î-i torcea pe marginea fotoliului în timp ceea îl alinta mîngîindui blana moale și lucioasă. Atunci Haralamb îmi zice în contextul discuției noastre despre pasări răpitoare:
-Crezi că uliul poate fi domesticit și dresat Ingrid?Îi răspund:
-Dresat poate însă nu-i ușor,domesticit însă...nu cred.
-Întreab-o pe Lia că ea are un uliu a l ei, care vine și i se așază pe umăr și-i mănâncă din palmă fără să-i trebuiască mânușă ca la dresorii ăștia.La tv.se vorbea tocmai că pentru a dresa aceste păsări e necesară o mânușă căci sunt agresive.Lia începe să-mi povestească ,surîzătoare:
-Hmm da Ingrid,e adevătat, îl cheamă Ciufu.Eu l-am gasit la muchea Gemenii cînd am dus vaca la păscut.Era cu aripa ruptă, abia mai mișca, l-am luat și l-am pus în bluza mea de trening, așa l-am adus acasă.I-am dezinfectat rana, că eu cred că fusese împușcat de vreun vînător i-am făcut niște atele și l-am pansat.Îi dădeam apă și mîncare , și l-am ținut mai mult de o lună în colivie pînă s-a vindecat. Cînd și-a mai revenit, mă jucam cu el ,i-am pus numele Ciufu și după puțin timp, cînd îl chemam astfel el înțelegea și venea imediat pe mîna mea. La început am folosit o mînușă că mă temeam de ciocul lui, îl puneam pe umărul meu și fiind rănit ,îl mîngîiam, am început să-l mingîi de obrazul meu și el după aceea, cînd îl puneam pe umăr, se punea singur cu capul lipit de obrazul meu. L-am dus și la veterinară de i-a văzut aripa, fusese ruptă, mi-a dat o alifie să-i pun și a durat mai bine de o lună pînă i-a trecut . După ce s-a vindecat aripa îl puneam pe mînă fără mînușă și nu m-a ciupit nici măcar o dată. Cînd Haralamb în schimb încerca să întindă mîna să-l mîngâie începea să țipe la el și l-a ciugulit destul de rău. Dacă încerca el să se apropie de mine și Ciufu era pe aproate țipa la el ți sărea să-l ciugulească, nici măncare nu vroia de la el, doar de la mine , îmi povestește Lia rîzînd. Haralamb se certa cu el și țipa și el la Haralamb încercînd să-l ciugule. Cînd a putut să zboare l-am lăsat liber, mă temeam că se ia de găini, îl certasem de cîteva ori cînd era rănit și-l învățasem că nu trebuie să le atace.Ei bine,el a înțeles și nu a mai încercat, și de cînd e în libertate, deseori vine pe crengile dudului din fața casei și mă strigă în felul lui iar eu ies, îl chem-Ciufu ! Atunci el vine în zbor, se pune pe umărul meu și își lipește capul de obrazul meu, eu îl mîngîi după care îl las să plece.Vine destul de des.Eu nu mă mai miram prea mult căci cunoscînd-o pe Lia cum vorbește cu animalele sale și le îngrijește cred că animalele înțeleg cel mai bine sufletul oamenilor ,din instinct. Așa și cu Ciufu, uliul Liei cum îi zice Haralamb. El susține că Ciufu e gelos de aceea țipă la el și îl ciugule când îl vede că se apropie de Lia.

Va urma-de Maria Giurgiu.

DIN CREPUSCUL DE VREMURI RENAȘTI DEMIURG

Din crepusculare vremuri coboară mărețe Demiurg
Să ne renaști frumoasele iubiri în aste umbrite timpuri,
Renaști lumină Spirit , pe o spirală a vieții de genă ADN
Într-un fiu al timpului nostru, revino iar din veșnicii și chaos
Renaști Mărite spirit Luceafăr, să ne luminezi iar veacul,
Coboară din repaos în spirit copil indigo ,să ne salvezi de mediocritate,
Să dai avînt de geniu ,suflu de vitalitate!
Acestei lumi cuprinsă de letargo, renaști cu genă Spirit,
În fiii noii ere ,din spațiul valacho carpatic, leagăn străvechi de umanitate
Prin ei șă strălucești iar ,să redai acestei generații,lumina ta de geniu
În spirit! Să reînvii Cuvântul Veșniciei, zidire cu luciri de stele
Și doamna din înalturi să ne lumine lumea cu raze de iubire,
Scăldîndu-și chipu-n lacuri ,ascunse-n miez de codrii, cu miresme de tei,
Țesînd în spirit doruri de iubiri eterne, țeluri mărețe, de muritori uitate,
Să ne inspiri Hiperion, coborîtor din neam izvorît din adînc de veacuri
Să le insufli n-spirit românilor,dorința de-a fi mari, iubindu-și țara
De de a retrăi pentru țeluri înalte, de a cuceri glorii eterne adevărate.
Să reînvățăm iubirea de lucrul de valoare ce dură-n veșnicie
Să facem diferență între ce –i calp și fără viață,
Si ceea ce contează întru eternitate, să luptăm
Precum eroii altor timpuri, salvînd viață și libertate,
Să înălțăm iar în rang, iubirea de țară,de neam, de pămîntul ce ne dă toate,
Cinstea și omenia,înfrățirea cu natura, să promovăm valori, iubind,
Ceea cei garanție de viață pentru ai noștri fii, nepoți
Să nu-i lipsim de moșteniri ce ne-au venit, din răsărituri de lume,
De la ai noștri vrednici străbuni, ce au apărat curajoși, jerfind generoși
A lor vieți în vremuri de restriște, cînd patria i-a chemat
Au luptat, au muncit țarina, au ocrotit codrii umbroși și munții
Habitat binecuvîntat urșilor carpatini, cerbilor din povești,caprelor de stînci
Lupilor, din totemul străbun,acvilei ,și cocoșilor din păduri carpatini,
Zimbrilor din steme și povești cu descălicători de țări Românești.
Din iubire de țară,de datini stămoșești ce sunt a noastră fală,
Vorbind în legende, cînturi de-o cultură străveche, și-un port
De un popor ce-a dat lumii falnici viteji, învățați , genii mari,
Creatori, de valori ce-au durat în milenii scurse, din timpuri uitate.
Adu în a nostru spațiu și timp, ca să renască iar
Eroii din vechi timpuri ce-au făcut să cînte –n veacuri
A lor curaj și geniu de luptători, strategi, iubitori de țarini și datini
De neam ,de libertate. Pe Bătrînul Mircea din scrisoarea 3,
Domn viteaz, ce știu să-și facă oaste în lupte, rîul,ramul,
Și din iubirea de moșie, știu a face zid și înfrînse la Rovine,pe trufașul Baiazid .
Cheamă azi spre reîntrupare prea mărite Demiurg,
Spiritul lui Țepeș Doamne,să stîrpească în astă țară
El, corupția și hoții și necinstea dintre oameni și trădarea,
să stîrpească nedreptatea, să le pună-n țepe toate.
Renaști a doua oară în lumea noastră de stele căzătoare
Tu spirit Demiurg, Nemuritor, născut din veșnicie!
Căci noi bieți muritori de rând,spirite efemere,
mai aspirăm din cînd, în cînd la nemărginiri de nemurire.
Visăm la măreție, la frumuseți de infinit,mistuitoare patimi,
La Luna doamna ta din cer.Visăm să evadăm din cînd, în cînd
Din strîmtul cerc de reguli, de mărginire,limitări, prejudecăți
Să călătorim măcar o clipă înainte de mormînt
În spirit de Luceafăr, în sfera veșnicului gînd,pe aripi de cuvânt,
Să scrutăm cu privirea minții noastre de muritori de rînd,
Tărîmul sferelor de geniu, să te primim-n al nostru spirit
Lumină, fiu născut din cer iubindu-se cu marea
Locuitor al veșniciei și al genunilor adânci, din infinituri.
De Maria Giurgiu.

MI SE SCURG ÎN VIS ACORDURI DE BALADĂ

Se scurge-n șuvoi lin în visu-mi de iubire,
Acorduri de sunetele dulci de baladă, cristaline
Se întrepătrund în mine,țesîndu-se cu imagini din vis.
Mă săruți,te sărut, legănați de un val
Ce ne adună-n a sale unde de lichid de smarald,
Cu miros de sărat, de răcoare și raze de soare-n amug.
Sunete dulci de baladă din adîncimi siderale de zare
Aduse parcă la noi, pe raze din apus de soare
Și adieri tainici de vînt.
Coborîndu-ne-n vis, ne inundă ne leagă mai strîns,
Înlănțuindu-ne cu lanțuri din fire de unde, din cercuri lichide,
Ne farmecă muzica-n valuri,ne toarnă-n vene
Pe fire de cîntec, cupe cu elixirul din foc ,pasiuni și iubire.
Ne îmbată, ne pierdem pe noi iubite,îmbrățișați,
Înntr-un zbor delirant, îmbătati,în extaz,
sărutînd ,gustînd, elixirul iubirii din noi
Ce ne curge prin vene,ne mistuie. Într-un
Cerc de valuri ne înlănțuie, în balada cu sunete dulci,
Curgînd din adîncuri de univers sideral
Ne țese iubirea n-cîntec de unde, fire de vînt,
Turnîndu-ne-n-vene,cupe cu elixir
Din pasiuni,foc și dorinți amestecat cu cîntec vrăjit
De balade divine, țesîndu-ne cu tot cu a noastră iubire din vis,
Într-un poem de iubire-n-delir, cîntate în larguri
Pe strune de vînt, leganate pe aripi de unde
pe sunete dulci cîntate pe coarde de suflet iubit,
De valuri de mare, de raze de soare-n amurg
Purtate spre zările largi, pe aripi măiestre de vînt.
De Maria Giurgiu.

INGRID
-CUTREMURUL –POVESTEA ILINCĂI-2

A doua zi,pe 5 martie 1977 jurnalele prezentau stiri de coșmar.Seismul din 4 martie 1977 a provocat daune enorme României în victime umane și nenumărate daune materiale,în multe localități din țară, dintre cele ma distruse numărîndu-se însăși Bucureștiul capitala.Cutremurul a fost deosebit de puternic,7,8-7,9 grade pe scara Richter,a fost primul cutremur trăit de mine. Îmi amintesc bine acele momente și cel mai puternuc și dezastruos dintre toate care au mai urmat în decursul anilor, după el.De atunci nu a mai fost nici unul de aceeaș intensitate ca acela cel puțin pînă azi,în România.Ceva asemănător, vorbeau cei mai bătrâni că fusese în 1940.
Săptămîni la rînd cronicile negre ale ziarelor vremii au prezentat liste cu victimele umane, pe mai multe pagini în coloane nesfîrșite. Săptămîni în șir se răscoleau dărîmăturile sutelor de blocuri și edificii din București, Galați Zimnicea și alte orașe ce deveniseră după cutremur enorme grămezi de dărîmături sub care erau căutați cu disperare și perseverență supraviețuitori. Printe zeci de mii de nume mi-au rămas în minte 2 dintre cele mai îndrăgite de mine pe atunci, dintre celebritățile românești,Toma Caragiu actorul și Gigi Marga cîntăreața de romanțe.Au trecut anii, rănile dezastrului s-au vindecat și oamenii au lăsat uitarea să-și aștearnă lințoliul peste acele timpuri cum se întîmplă cu toate lucrurile trecătoare, efemere chiar dacă au lăsat multe urme dureroase.E deajuns însă să nu se uite și să nu pierdem din vedere că istoria s-a repetat dea lungul vremii și se poate repeta iar. De aceea noi oamenii ar trebui să fim instruiți cum e mai bine să ne apărăm în astfel de momente tragice și inevitabile,sau previzibile. Atunci se scria că foarte multă lume a sfîrșit în mod tragic,din cauza panicii ,fugind pe scările clădirilor,sau neștiind unde se puteau adăposti mai bine în acele momente.Însă cine poate ști cu adevărat?Dacă e adevărat că soarta omului e scrisă dinainte, nu prea știu cum să ne putem sustrage!numai Creatorul poate ști,noi totuș să încercăm a fi înțelepți să facem partea ce depinde de noi,bine,restul să lăsăm la bunăvoința celui Atotputernic.
După acel mare cutremur viața noastă a continuat să curgă normal, cu singura diferență că am ieșit greu din iarnă, rebegiți de frig, și condițiile noastre de viațăla gazdă erau mai grele din această cauză. Ne găteam și încălzeam demîncarea pe un reșou din cele ce se faceau împrovizat,pe atunci. Ni-l meșterise o cunoștință electrician.Se ardea mereu siguranța și o înlocuia Gioni că amicul electricianul îl învățase cum se face.Gioni era pasionat de electrotechnică,de fizică așa că era un specialist în devenire,și-a continuat studiile în acest cîmp devenind ceea ce promitea de mic.
În privițnța necazurilor prietenei mele Ilinca,lucrurile s-au înrăutățit. Ea trebuit în cele din urmă să abandoneze liceul înainte să poată absolvi ultimul an și să dea bacul.Tina nu era nici ea prea fericită , salariul la fabrică nu era prea mare,și cu greu reușea să plătească chiria și pentru sora ei , să și mănînce amîndouă,fără sprijinul părinților care ar fi trebuit să se ocupe de întreținerea Ilincăi.Tatăl lor muncea la C.A.P.Avea și o căruță cu cai și mai cîstiga bani cu transporturi prin comună, mai lucrînd și pămîntul,din spusele Ilincăi nu erau chiar săraci. El însă se pare că nu era interesat de soarta fetei sale.Curînd am avut ocazia să asist fără voie la o scenă ce m-a înfricoșat și care m-a convins că nu cunoscusem încă cu adevărat sensul cuvîntului brutalitate.Ilinca mă cheamă la ea într-o după amiază și-mi zice tristă:
- Ingrid dragă sunt terminată, tebuie să abandonez școala. Tina nu mai poate să mă ajute că mama nu o mai lasă, ea vrea să se mute cu prietenul ei ,se căsătoresc.
- Tu ce vei face Ilinca în acest caz?Ar trebui să insiști totuș ca ai tăi să te întrețină-n școală,e obligația părinților aceasta. Ai dreptul acesta.
-Dacă îi zic tatălui meu asta, cine mă scoate din mîinile lui?Mă bate cum nu-ți poți inchipui tu. Cum face cu mama.Vorbești astfel că nu-l cunoști.Am obținut cu greu îngăduința lor să mă mai lase la școală pînă termin anul acesta. Vor să mă mărite cu urîtul care mi l-a ales mama,vorba vine mamă: ea nu e mama mea așa cum deja ți-am marturisit și nu mă iubește deloc,de aceea nu-i pasă ce mi se întîmplă.
-Dar bunica ta Ilinca,mergi și stai de vorbă cu ea,poate te susține cumva!
-Nu poate Ingrid, eu sunt încă minoră,tata dacă află că mă duc pe acolo se duce peste ea și o bate. E singură bătrînă și bolnavă, nu-i voi complica situația buicii. Deja de cînd nu m-a răbdat sufletul și m-am luat de mama și tata reproșîndu-le ceea ce am aflat de la bunica, lucrurile merg mult mai rău, tata s-a dus peste ea și a amenințat-o că o omoară dacă nu-și vede de treabă și nu-și ține gura.Ei nu vor să afle satul de crimace el a comis-o cu mama mea.
Mai am 2 luni de școală și dacă nu voi avea de ales va trebui să-i ascult. Eu nu mă voi mărita cu omul acela însă,Ingrid! Orice ar fi nu o voi face, de asta să fii foarte sigură!Văzându-i privirea sumbră, sfidătoare si aproape tragică din ochii ei frumoși negri, statura ei nu prea înaltă,cca1,65m ,ce părea în acel moment că devenise mai înaltă lăsîndu-mi impresia că în ea se produsese ceva ce o schimbase într-o fiară încolțită gata de apărare cu orice preț.Eram convinsă că ea nu glumea și instinctul meu îmi șoptea că Ilinca ,buna mea prietenă e pe marginea unor nisipuri mișcătoare,figurat vorbind,spre care e capabilă să se avînte,deși în sinea ei știe că aceea e o cărare ce ar pierde-o.Nu știam ce să-i spun,cuvintele erau de prisos și îi intuiam bine starea de spirit, o și înțelegeam.Cumva simțeam că suntem asemănătoare în multe privințe, uneori cînd viața ne pune dinaintea unor probe extreme,iese la iveală din profundul nostru persoana care noi suntem cu adevărat atunci ne cunoaștem mai bine pe noi, propriile limite și ceea de ce putem fi capabili. În Ilinca în acele momente eu am întrezărit o forță ascunsă periculoasă ce nu se relevase niciodată pînă în acele momente,poate nici ei înseși. Am simțit respect,admirație pentru că demonstra curaj și demnitate în fața unor constrîngeri și forțe potrivnice ce încercau să o copleșască s-o doboare,gata să le înfrunte să li se împotrivească cu orice risc,fără ezitări.
I-am fost aproape în acele două luni cît mai lipsea pînă la vacața de vară și eram singura care era la curent cu planurile sale pentru a scăpa de căsătoria aranjată de mama vitregă. Era frumoasă Ilinca în felul său, era o brunetă,păr lung negru, piele aurie, ochii negri,foarte vioi, și mereu surîzători și jucăuși cînd nu era tristă.aAvea un corp subțirel cu forme însă generoase bine proporționată că îi gaseam în privința formelor o vagă asemănare cu Sofia Loren mai ales mersul și un anumit fel senzual natural, o voce foarte frumoasă; cînta muzică folclorică în cercurile școlare,participa și la concursuri și era apreciată pentru acest talent;îndrăzneață, însă plină de tact și cu mult bun simț.Când rîdea se vedea că e o fire deschisă ,te molipsea imediat de veselia sa și lăsa șă se vadă dinții albi frumoși și gura frumos conturată pe fața luminoasă și simpatică;era și foarte inteligentă se dedica studiului cu multă seriozitate și la școală avea rezultate foarte bune, era ambițioasă.Era mare păcat că trebuia să întrerupă școala astfel.
La școală avea un prieten un coleg al său care o plăcea,îl plăcea și ea însă nu ceva ceva serios. De cînd cu problema ei încerca să-l îndepărteze de sine spunînd că iubirea lui o face prea slabă și vulnerabilă și nu-și putea permite în acele momente să fie slabă. Asta îmi spunea mie nedorind să iasă la șfîrșit de săptămînă la dans,ca să-l evite.Nu dorea să-l implice în problemele sale, deloc.Mi-a mărturisit într-o zi că a vorbit la școală cu dirigintele său de faptul că are probleme cu părinții și că e obligată să întrerupă liceul neavînd posibilitatea să se întrețină. Dirigintele său s-a oferit să încerce să o ajute făcînd o cerere pentru acordarea unei burse ce ar fi putut să o ajute să termine; învăța bine și era posibil să i se acorde. Mi-a mărturisit și faptul că la școală e un profesor mai tînăr care îi tot dădea de înțeles că o place însă ei nu-i plăcea. Profesorul acesta auzind probabil de la dirigintele clasei de problema sa, a oprit-o discret și i-a spus că dacă ea are probleme să nu-l ignore că el e dispus să o ajute. Ea atunci a rîs și nu a mai stat să-l asculte însă cîteva săptămîni mai tîrziu și-a amintit de acea propunere.
Cîteva zile a fost mai liniștită și spera sincer în ajutorul promis de diriginte,pînă într-o sîmbăta cînd mi s-a întîmplat să fiu martora unei scene terifiante.Era după amiază eram acasă eu și Ilinca, fratele meu plecase acasă ,era rîndul lui să facă aprovizionarea în acea săptămînă. Tina, sora Ilincăi era la serviciu schimbul 2 venea acasă după orele 23.
Eu eram în cameră învățan căci era perioada tezelor,usa între camere era ușor întredeschisă cum statea mai mereu. Noi discutam prin ușă, paturile noastre fiind ambele de o parte și de cealaltă a ușii. În acel moment ea nu era în camera ei, era în spate gătea ceva pentru cină.La un moment dat aud o voce de bărbat necunoscută vorbind răstit și vocea Ilincăi. La început nu am dat multă atenție, auzeam că Ilinca vorbea calm însă omul vorbea răstit și era afară la intrarea din spate, nu auzeam prea bine ce spunea, gîndeam că a venit cineva în căutarea gazdelor. Ilinca a iesit și ea afară și nu eram preocupată cu cine vorbea pînă nu am auzit vocea omului răcnind și înjurînd teribil și proferînd vorbe urîte, de nedescris în acelaș moment aud pocnete și un țipăt teribil al Ilincăi. Am sărit din pat imediat,am ieșit pe ușă în grabă ocolind casa prin spate și ajung la acea intrare, trecînd pe lîngă cușca câinelui ce lătra cu înverșunare încercînd să iasă. Bătrînele nu se vedeau.După casă văd, un om foarte voinic înalt și gros cu părul cărunt cu un bici în mână ridicat amenințător și o privire urîtă fioroasă cu o față roșie și ochii înjectați de furie parcă nu avea nimic uman în privire, semăna o bestie deslănțuită. În momentul cînd eu am apărut de după colțul casei el tocmai îi dădea cu biciul lovituri Ilincăi cu sălbăticie în timp ce îi urla:
-Ai să vii cu mine acasă cățea că altfel te omor, ca pe un nimic ce ești!Ai să faci ce-ți spun eu să faci,tu nu ai drepturi!
Erau atât de încordați în încleștarea lor el și Ilinca că nici nu cred că mă observaseră.Cînd biciul a plesnit cu forță către umerii ei ea a ridicat mîna cu încrîncenare a prins lovitura peste mînă și a prins cureaua biciului în mînă înfășurîd-o și strîngând-o pînă la sînge, apropiindu-se de fața bestiei mult mai înaltă decît ea și cu o voce răgușită plină de ură pe care nu i-o recunoșteam,în care eu nu am sesizat frică, ia strigat privindu-l de-a dreptul în ochi roșie toată cu ochii secați arzînd parcă precum 2 tăciuni aprinși,zicîndu-i:
-Vrei să mă ucizi și pe mine ca pe mama mea criminalule?Dacă mai ridici o singură dată biciul să dai în mine, și nu pleci imediat jur că mă duc la miliție și te denunț pentru că tu ai violato pe mama mea și ai ucis-o și te denunț că ne maltratezi pe toate!N-o să-ți mai meargă de data asta , te voi face eu să plătești dacă te mai apropii de mine cu biciul.Tu nu esti un tată, că un tată adevărat nu face copiilor lui ce faci tu.
- Vii tu acasă viperă mică, te omor !scrîșnea el îndreptîndu-se către poartă că ieșise și una din bătrîne, un vecin se apropiase de gard întrebînd dacă trebuie să cheme miliția.Ilinca a făcut semn că nu și cînd sa întors am văzut pe fața sa urma de degete de culoare roșie care mai tîrziu sa învinețit destul de rău cu toate compresele reci ce i le-am pus pe obraz.Tremura toată, prin bluză cînd am atins-o pe spate m-am murdărit de sînge și a tresăritde durere. În cameră cînd și-a scos bluza se vedeau 3 urme urîte de bici ,una sîngerînd destul de rău.Doamna Sanda cînd a văzut-o sa speriat și îi părea rău că nu chemase miliția, ea nu văzuse scena toată la care eu fusesem martoră. Eu eram destul de șocată de cele ce văzusem și simțeam în egală măsură milă și multă tristețe pentru suferințele prietenei mele. Era tare oropsită. Seara cînd a venit sora ei au discutat destul de aprins, Tina plîngea și era îngrijorată de-a binelea pentru Ilinca,.Se pare că păinții lor făceau presiuni asupra ei , nu stiu exact de ce însă nu erau deloc bine lucrurile în familia lor.Gazdele au avut și ele o discuție în particular cu cele două fete.Mai erau vreo 3 saptămîni pînă la vacanță.Nu stiu ce discuție au avut gazdele cu Ilinca și Tina,Știu doar căvreo două zile Ilinca nu s-a mai văzut pe la gazdă, venea seara tîrziu și ușa dintre noi fusese blocată. A treia zi Ilinca mă aștepta pe stradă cînd eu mă întorceam de la școală. Era trasă la față ,tristă și semnul de la loviturile primite deși se străduise să le mascheze erau vizibile.M-a îmbrățișat cu ochii înlăcrimați și m-a invitat să vin pe o bancă într-un mic parc din apropiere căci dorea să-mi vorbească. Am venit cu ea și ne-am așezat, apoi am îtrebat-o cum se simte și unde stă. Mi-a răspuns:
-Ingrid î-ți povestesc tot, că doresc ca măcar tu să știi! Nu pot să-i spun Tinei ce am hotărît. Eu acasă la părinți nu mai mă duc și tata i-a interzis ei să-mi mai dea ajutor sub amenințări. Tina se teme de el și eu am luat o decizie pe care doar ție ți-o destăinui acum, Tinei deocamdată nu trebuie să-i spui unde mă duc,o voi înștiința doar că sunt bine să nu mai plîngă pentru mine.Unde mă duc va afla mai tîrziu. Cine mă ajută nu vreau să aibe probleme cu tata.Eram cam intrigată și î-n acelaș timp îngrijorată pentru ea, era într-o situație disperată ,era încă minoră și o credeam în stare să intre în încurcături mai mari ,i-am mărturisit ce cred :
-Ilinca ia spune-mi unde ai găsit ajutor? Nu cumva profesorul acela de fizică ce tot î-mi ziceai că-ți făcea avansuri? Îi zic eu fără ocolișuri.
-Ingrid ești grozavă! Îmi zice surîzînd, eu însă eram realmente îngrijorată pentru ea. -Da Ingrid însă nu-i așa rău cum crezi, m-a văzut cu loviturile pe față și m-a chemat să stăm de vorbă.A trebuit să-i spun de problemele mele, pentru că eu am nevoie de ajutorși nu știu unde aș putea să-l găsesc. El m-a ascultat și apoi mi-a spus că el mă iubeste mult, că vrea să se căsătorească cu mine, și atfel ar putea să mă apere și să mă ajute fără probleme. Vrea să ne căsătorim legal.Deocamdată nu trebuie să afle nimeni că stau la el, la școală merg să-mi dau tezele și să-mi încheie mediile, a aranjat el cu dirigintele meu, și mi-a promis că după căsătorie mă jută el șă-mi termin liceul la seral și să dau bacul.
Eu nu știam ce să spun, o ascultam tăcută și speram să fie adevărat ce-i promisese profesorul. Nu credeam că avea vreo alternativă mai bună.S-e părea că aceea era cea mai bună în acele momente prin care trecea.I –am promis că îi voi păstra secretul și că o voi consola pe Tina cum voi putea mai bine,la rugămintea ei.I-am dat adresa mea de acasă ca să-mi scrie cînd dorește, astfel să nu pierdem contactul și văzînd-o pe ea mai împăcată mai liniștită, i-am urat mult noroc și ne-am despărțit cu dorința și speranța de a ne revedea în circumstanțe mai fericite.
Tinei îi lăsase o srisoare în care îi explica că e bine și că o va contacta ea cînd va fi posibil. Eu nu am suflat o vorbă nimănui de cele ce-mi spusese ea.În toamnă, am primit o scrisoare de la ea,î-mi scria că e bine,că se înțelege bine cu cel ce a devenit soțul ei, mai tîrziu cînd au putut legaliza căsătoria. În toamnă noi nu am mai stat la acea gazdă, Haralamb intrase și el în primul an la liceu și tata ne-a înscris pe toți trei la internatul unuia din liceele unde învățam.În iarnă Ilinca a venit la mine la liceu, m-a căutat, eram amîndouă fericite de revedere.Ulterior mi-a mai făcut vizite la cămin, unde stăteam, îi povetisem și lui Gioni despre problemele ei și ne vizita deseori . Am purtat corespondență mult timp, ea sa căsătorit cu Jean,așa se numea soșul ei pe care l-am cunoscut și noi. Era un om bun, destul de simpatic.Ea a continuat studiile, a avut un băiețel cu Jean, m-au vizitat de cîteva ori după căsătoria mea și i-am vizitat și eu fiind ivitată, mulțumită că ea era fericită. Tina s-a căsătorit și ea la scurt timp după ce noi am plecat de la gazdă scăpînd de tirania acelui tată al lor cum eu nu aș dori nimănui să aibe unul.

De Maria Giurgiu -Va urma

UNIVERSUL INIMII OMULUI

Omule,simți înlăuntrul tău forțe-ncătușate,
Din profunzimi-le-ți nebănuite,înnălțându-se-n valuri.
Ocean ascuns nevăzut,măturând țărmurile, când briză,cînd taifun nestăpînit
De stihii,scăpate din frâu,din adîncuri de genuni de suflet,
Străbătîndu-ți Sufletul Univers, unde sălășuiește încătușată
Iubirea de viață.Forță latentă, crescând în sămânța-i
Speranțe,credințe spre a tale năzuinți;spre iubiri, pasiuni
Înlăuntrul tău clocotind,sau dorinți de mărire, sau credință în suflet
Ce te cheamă în cerul di tine, să te-nnalți în virtuți, pân- la îngeri,
Să devii cast, să te purifici pătimind din credință,din iubire de Domnul.
Și te mîntui , miluind,făcînd jertfe din iubire de spirit,te sfințești,
Te transformi în scară spre cer,înduplecînd cu rugă Divinul pentru îndurare.
-Ooo Spirit Uman!Forța din inima ta poate întrece în tărie Natura!
Din Iubiri,Dorințe ce dor în profunduri de suflet,pîn-ați istovi suflarea și viața,
Îți învie în tine instinctul de-a învinge în lupta cu Moartea,
Cu forțe potrivnici ce intervin între nevoia-ți vitală; dorinți ce- ți mistuie făptura
Precum Focul Veșnic,precum setea cruntă, foamea, sau dorința de aer
În făptura ce se duce spre fund, se înneacă,luptînd spre salvare,
Gata să dea în schimb cer și pămînt,totul ce-n viață credea el că-i sfînt
Averi cîștigate, sacrificii o viață făcînd, pentru o gură de aer!

Puterea dorinței de țeluri mărețe;forța iubirii ce crește năvalnic în tine
Să dea peste margini;puterea credinței, învie divinul din tine.
Forța cea mare ce doarme în tine, sămânță celestă,
Ar spinteca universul în două, mai puternică decît fulgerele
Relevînd privirii mărețiile din tării, a împărăției din Cer;
Ar răscoli străfundutile pămîntului ,într-o clipită de ochi, să se exprime,
Ar zbura pînă-n borta vînturilor și i-ar deslănțui furiile provocându-le,
Lăsîndu-le să zburde sălbatici, prin măruntaiele nepătrunsului, al vieților trăite
Spiritul Om, e Soare în universul său,e Forță,e Viață!
- E ceea ce-l menești tu Omule, înlăuntrul tău !
Tu îi dai numele:îl poți chema Speranță, Disperare,Cuceritor sau Învins înainte de luptă,
Curaj,Invincibil, sau Sclav ,Iubire,Fericire, Bogăție, Diavol sau Zeu al Luminii!
Tu, binecuvîntînd sau negînd năzuințe din suflet,dîndu-le drept la viață
Sau înăbușind al lor avînt, lași să-ți împânzească ogorul,
Spic mîndru, binecuvîntat dulce stîrpind neîncetat buruianul,
Sau crești pom amar, pierzînd rodul bun, lăsînd veninul să-ți umple paharul.
Drumul tău poate fi ,unul pe fund de prăpăstii,prin întuneric și tină;
Altul, străbătînd temerar urcușuri, mereu către creastă
Către cer, către stele cucerind idealuri, nepunînd stavili, iubirii din suflet
Mereu căutînd, învingînd,și crezînd în forța Puterii Creatoare de Viață,
Izvor nesecat de forță divină, ce o porți în profund,de la nașterea ta,
Stimuleaz-o să crească, crezi în ea, lăudînd, mulțumind ne-ncetat,
Nu privind circumstanțe,potrivnici, pentru a n-o exprima, și ucide în fașă!

De Giurgiu Maria.

INGRID-PE URMELE TRECUTULUI 2-CUTREMURUL

După tot ce Ilinca mi-a destăinuit, cu greu am reușit să-mi revin din șocul celor aflate. Mă întristaseră mult cele ce-mi povestise și eram destul de îngrijorată pentru prietena mea.A trebuit să ne regăsim cumpătul și să ne prefacem că totul e ca înainte,căci fratele meu se întorsese de la școală și dacă ce aflasem trebuia să rămînă doar între noi, trebuia să evităm întrebările lui.Chipurile noastre răvășite și ochii plînși ai Ilincăi vorbeau de la sine că ceva ne tulburase,era mai bine să găsim o explicație pentru ele sau să ascundem bine emoțiile . Ea s-a dus repede în camera sa,înainte să intre Gioni.Eu am pus pe sobă la încălzit demîncarea și în timp ce el se pergătea să vină la masă eu mi-am spălat fața cu apă rece reușind să maschez emoțiile ce se agitau încă în mine ca valurile mării pe timp de furtună.Cum îl chinuia o foame de lup a început să mănînce în grabă ceea ce eu i-am pus dinainte fără observe ceva.
A doua zi fiind sîmbătă am plecat acasă și m-am reîntors duminică seara aducînd provizii ;ceapă,fasole ouă cartofi și ce mai îmi pusese mama, astfel netrebuind să cheltuim bani pe alimente.Tata cîștiga bine,cu munca lui însă noi eram 4 frați ,mama se ocupa de casă de grădină și mai cosea pentru lumea din sat ,fiind croitoreasă , noi nu primeam nici un fel de alocație de la stat, chiar de tata plătea asigurări,și era cheltuială cu 4 copii la școală. Banii nu prisoseau niciodată,aș zice dimpotrivă. Era prin ianuarie către sfîrșit, era ger și camera noastră fiind mare era mai friguroasă, erau și șoareci din cei mici,spre marea mea groază și noroc, că nu eau șobolani.
Eu dintotdeauna am avut frică și repulsie, de șoareci.Din fire nu se poate spune că eram iute din fire,fără stare;dincontră,eram o fire mai domoală,visătoare și aveam un fel de-a fi mai potolit. Gioni era și el tot o fire calmă ,ne cam asemănam .Dacă însă se întîmpla să fie un șoarece prin apropiere, atunci practic imi creșteu imediat aripi la picioare. Mă cățăram cît ai zice pește pe cel mai înalt loc posibil unde credeam că nu poate ajunge șoarecele;fie o masă un gard, sau chiar un copac, sau fugeam cu o viteză că atunci, nimeni nu mă mai întrecea.Fiind cu Gioni în cameră îl zăpăcisem săracul de câte ori vedeam un șoarece.Lui nu-i era teamă și era el cel care trebuia să facă în așa fel să-i scoată din cameră că eu îmi pierdem controlul când vedeam unul,fugeam imediat afară și îl închideam cu șoarecele în cameră.Ilinca uneori cînd auzea zarvă dechidea ușa interioară dintre camere și dacă nu intra șoarecele în camera lor să se salveze îl ajuta pe fratele meu la vînătoare.Nu-mi amintesc să fi omorît ei vreun șoarece,de obicei cînd deschideau ușa soarecii fugeau și cred că veneau înapoi prin locuri de ei știute Erau din cei mici ,noi am făcut o cursă să-i prindem că altfel ne rodeau caietele, cărțile sau intrau în ghiozdan și dacă ajungeam cu unul la școală era belea.Intrau și prin dulapul unde țineam proviziile, și trebuia să punem curse mereu. Cursa noastră era făcută dintr-o strachină de lut, o puneam pe un fund mare de lemn cu gura în jos, sub marginea ei puneam o nucă cu un băț de chibrit înfipt într-o parte a nucii și la celălalt capăt al bățului punem momeală, o bucățică de șuncă sau de pîine, partea cu momeala era sub strachină. Șoarecele fiind atras de momeală,intra dedesupt pe lîngă nucă trăgea de momeală, nuca aluneca înlăuntrul stăchinii, astfel el era în cursă.Cădeau șoarecii în cursa noastră în fiecare noapte , ziua mai rar cădeau,noaptea în schimb intrau în cursă,mereu.Deseori mă trezeam noaptea auzindu-i chițăind sub stachină și auzind nuca cum o rostogole pe fundul de lemn mă treceau fiori reci de repulsie. Neputînd să dorm, îl trezeam pe Gioni să-l ducă afară. Îmi era teamă că tot mișcîndu-se sub strachină o dă jos de pe fund și putea veni în pat, se mai întîmplase.Eram terminată. Cele două surori mă auzeau și eu le auzeam chicotind prin ușă.În cele din urmă fratele meu trebuia să coboare din patul său și să ducă șoarecele afară că eu nu aș fi pus mîna pe cursă cu șoarecele înlăuntru pentru nimic în lume, repulsia era mai tare ca mine.Nu-mi pierdeam ușor firea în fața pericolelor, cu specia aceasta însă era o excepție El profita de situație cînd îl trezeam și nu cobora din patul lui să ducă șoarecele pînă nu mă făcea să promit o mulțime de lucruri;îmi cerea ca a doua zi să pun eu masa, să spăl vasele în locul lui, să fac și patul lui, si altele din acestea. Chiar dacă nu-mi plăcea nu aveam ce face, ducea șoarecii afară abia după ce promiteam.Ziua găseam cursa goală.Cred că venea vreo pisică și prindea șoarecii gata căzuți în cursele noastre Gioni punea cursa afară cu soarecele înlăuntru .
Astfel ne treceam noi zilele în casa aceea.Către sfîrșitul iernii, prin martie, într-o seară , era în jur de 9 , eu și Gioni stăteam fiecare în patul său, opriserăm radioul și povesteam bancuri sau întîmplări mai hazlii că practic ne distram și rîdeam grozav. De dincolo, Ilinca și Tina îndepărtaseră un pic patul lor din ușa dintre camere, întredeschiseseră ușa ușor ,să asculte și ele și chicoteau amîndou stînd pe brănci cu urechile la poveștile lui Gioni cerîndu-i să vorbească mai tare.
La un moment dat, cînd noi rîdeam mai cu foc, începe să se audă un huruit teribil pe stradă chiar sub ferestrele noastre , ca și cum trecea un convoi de tancuri pe șenile,și încep să se scuture geamurile casei.Huruitul devenea tot mai puternic.Ne oprim din rîs ascultînd atenți,un pic neliniștiți. Se auzeau cîinii vecinilor și al gazdelor noastre scheunînd și urlînd neliniștitor. Eu zic:
-Cred că trece un convoi de tiruri sau tancuri pe șenile.Haidem afară să vedem ce e!Între timp, începe să se miște casa, camera, paturile noastre ,totul. Huruitul devine tot mai puternic mai neliniștitor ,lugubru, văd soba că se clatină către patul meu troznind.Gioni strigă:
-Cred că ăsta-i cutremur, repede să ieșim afară!Ilinca și Tina se aub strigînd speriate:
-Pe unde să ieșim? Nu putem trece la voi! Strig:
-Ieșiți prin coridorul vostru , îdepărtați-vă de casă!Între timp,eu căutam aiurită papucii reușind cu greu săi pun din cauză că mișcările seismice erau tot mai puternice pe orizontală , cad în genunchi , și mă ridic repede fugind spre ușă,fratele meu era deja afară și țipa la mine să ies că –mi cade casa pe mine, soba deja trosnea îngrozitor crăpîndu-se și cîteva cărămizi cădeau în pat în timp ce eu ieșeam pe ușă.Abia fac doi pași în față pe trepte deschizînd și dînd de perete ușa de la intrare de da în apartamentul gazdelor noastre, strigînd tare:
-Doamna Eleonora, doamna Sanda veniți afară că e cutremur! În acelaș moment acoperișul de deasupra ușii noastre se dărîmă și cade pe scară la picioarele mele troznind.Bucăți de zid ,cărămiziși lemn cad sfîșiate unele rămînînd suspendat deasupra intrării de sîrme de beton armat ca în ghearele unei pasări de pradă hidoase, în timp ce praful si molozul în cădere aproape că mă orbesc. Fratele meu se întoarce înapoi ,pe scară ,mă prinde de mînă și mă trage cu forța pe scări îndepărtînu-mă de intrare. Ajungem la poartă,eu între timp scuturîndu-mi praful de pe mine și din păr, el o dechide,ieșim în stradă ,privind fără a intra în panică, mai mult curioși, cum stîlpii de înaltă tensiune în apropierea noastră se mișcau precum copacii în bătaia unui vînt puternic, provocînd jerbe de flăcări pe fire; pe mijlocul străzii un autobuz în mers, cu lume în el,era aruncat pe carosabil dintro parte în alta mai ,mai să se răstoarne, precum o namilă beată ce nu mai poare sta în picioare și merge pe trei cărări;de la casa vecină ies țipînd doua femei în cămăși de noapte, în mijlocul străzii, în urma autobuzului ce mergea pe trei cărări, se iau în brațe și se pun pe țipat isteric de ni se făcea părul măciucă doar auzindu-le.În acest timp eu îi fac semn fratelui meu ce mă ținea strîns de mînă:
-Hai să trecem pe partea cealaltă a străzii că riscăm să cadă firele rupte de pe stîlpi peste noi și să ne electrocuteze.Trecem strada simțind nesiguranță în a sta în picioare căci pămîntul ne fugea de sub tălpi. Ajungem dincolo și ne asezăm jos pe marginile unei gropi ce trebuia să fi fost o gură de canal, de pe șantierul de construcții . La cîțiva metri mai încolo era un bloc în construcție ce se mișca gemând amenințător, precum un copac uriaș în bătaia vîntului.Acela era unul din blocurile care după cutrenmur,în următorii ani a format cartierul Banat.Acolo ,șezuți pe marginea gropii căci în picioare nu se putea sta, am continuat să asistăm cam înfricoșați și curioși în acelaș timp, la ce se întîmplă în jurul nostru.De la Combinatul Petrochimic se aude o explozie puternică și vedem un foc ,o flacără mare cum î-și înălța limbile către cer parcă era un dragon uriaș, înfuriatce sufla pe gură jerbe flăcări către cer.De unde noi stăteam, eram în apropierea noului cartier Banat și vedeam imagini de coșmar în blocurile noi pe atunci,cu 4 etaje. Se auzeau urlete ,țipete de spaimă, bufnituri și trosnituri teribile, am văzut ferestre deschizându-se și oameni sărind în gol de la etajele superioare, obiecte căzînd de la ferestre,însă țipetele de spaimă erau cele mai înspăimîntătoare,mi se ridica părul în cap de emoție văzînd atîta panică si frică de moarte la un loc.Cînd mișcările seismului au încetat , ne-am ridicat în picioare cu teamă să nu înceapă iar pămîntul să ne fugă de sub picioare.
Vroiam să trecem strada înapoi însă ne temeam de firele electrice rupte ce făceau încă flamă ,multe atîrnînd pe asfalt.Lumea ieșise pe stradă de prin casele vecine.Începuseră să se audă sirene ale salvărilor și mașinilor miliției. La blocuri cineva fusese rănit, poate din cei ce săriseră pe geam sau răniți de obiectele în cădere ,în apartamente.Din știrile de după cutremur se pare că în Pitești era un mort doar, și răniți, mulți.La blocuri au intrat 2 salvări,la puțin timp după cutremur. Bătrînele noastre gazde, tremurau ca varga și î-și făceau într-una semnul crucii că scăpaseră tefere.Am intrat în casă în cele din urmă împinși de frig,să ne punem haine mai groase că ieșiserăm dezbrăcați. În fața ușii noastre era o grămadă de moloz și eram atenți să nu ne cadă în cap, din bucățile de zid rămase suspendate de fierul beton deasupra intrării. În camera noastră se crăpase soba de cărămidă în pat și pe jos căzuseră cîteva cărămizi din ea și de teamă că puteau fi conducte de gaz rupte,nu am putut aprinde lumina nici în acea seară nici în zilele următoare,pînă a venit careva să verifice. Acela, a închis de tot gazul în camera noastră, care se părea ca fusese cea mai afectată de seism și de atunci pînă la venirea primăverii am stat fără gaze îndurînd un frig grozav. Era abia 4 martie, era frig și iarna era încă atotstăpânitoare. Ne-am îmbrăcat mai bine și am ieșit din nou,afară,unde ne așteptau Tina și Ilinca.Se îmbrăcaseră și ieșiseră pe ușa din spate , usa dintre camere era de evitat din cauza sobei și a întunericului.În casă era dezolant fără lumină ,cu soba ce sta să cadă pereții crăpați,usa nu se mai închidea bine.Am plecat cu toții prin cartier să vedem ce se întîmplase.Strada era plină de lume ,de mașini, înainte de cutremur era aproape pustie la acea oră.La combinat nu se întîmplase nimic grav din fericire , Petrochimia era o potențială sursă de mare pericol pentru orașul Pitești și zonele limitrofe în caz de accident, sau sinistru.Explozia se pare că fusese provocată cu scopul de a împiedica să se întîmple ceva mult mai grav. Am plecat toți patru prin cartier, am trecut pe lîngă magazine ,vitrinele erau sparte și marfuri de la alimentara era împrăștiate pe jos, sticlele de alcoolice se răsturnaseră cu rafturi cu tot, peste ferestre și le spărseseră,perste tot în preajmă erau sticle sparte sau împrăștiate pe stradă.Am mers noi așa prin cartier, privind peisajul dezolant, oprindu-ne uneori și ascultînd impresiile, discuțiile aprinse ale oamenilor ,unii în pragul isteriei, se temeau sămeagî în case de teama altor replici ale seismului. Știri despre ce se întîmplase în alte orașe și locuri nu puteam afla încă pentru că nu funcționau televizorul și radioul. După miezul nopții am intrat în casă și din frînturile de știri ce am reușit să prindem cu greu la radio,am înțeles că în Bucuresti și alte localități din țară erau mulți morți ,răniți, clădiri dărîmate, se spunea de o sală de cinema ce se surpase în timp ce rula un film și sala era plină de lume. Abia atunci, după aproape 3 ore de la cutremur, m-a cuprins deodată un tremurat
îmi clănțăneau dinții de nu mă mai puteam stăpâni. Se vede că șocul evenimentelor la mine a acționat cu întîrziere,pînă în acel moment nu simțisem nimic ,poate și frigul ce nu-l simțisem pînă în acel moment să fi contribuit la acea reacție stranie ,sau cele ce reușiserăm să auzim la radio mi-a creat acea stare.
Va urma-de Maria Giurgiu.
.

DESTINUL NI-I SCRIS ÎN SUFLET

Simt, că-ne purtăm în suflet destinul.
Unul, solitar, singuratic, gândește:
-Sunt sărac, sunt singur, m-a uitat norocul,mi-e potrivnică viața
Iubirea nu cunoaște coordonatele geografice
Unde eu biet om singur, îmi consum inutila existență.
Sunt un singuratic uitat de toți!Urăsc lumea asta rea,
Propria-mi existență, totu-i posomorît în juru-mi
Nici nu mai trăiesc ,exist doar,lumii nu îi pasă
Curge indiferentă, la existența mea! Sunt indiferent și eu ,
Nici nu-mi pasă de lume, nu există iubire!
I-ar răspunde Domnul:
-Omule! Destinul ți l-ai scris tu singur.
Sufletul ți-i gol, viața ta e stearpă,
Precum goală de credință, de soarele iubirii,
E sărace, lăuntrul sterp ,din inima ta.
Dar, cum domnu-i bun, și-i luminează pe oameni,
A-ncercat și cu el:
-Ai dăruit omule tu ceva lumii ,celor sărmani ,unui semen al tău
Ai trăit milostivirea,ți-a scăldat sufletul vreodată
Un simțămînt uman izvorît din iubire de viață ?
Ai uscat din iubire de semeni, lacrimi de pe un obraz necăjit
A trezit în inima ta omenia,dorința de a provoca un surîs de speranță
În ochii unui copil chinuit de a spectrului foame,teamă sau boală,
Fără să ceri plată?Ai dat ,alinare n-durere și spaimă ,
Unui suflet disperat,încolțit?
-Păi de unde să dau Doamne?
Sunt sărac și eu, alții care au să-mi dea mie! iubire?
De unde? Sunt singur, mi-e pustie viața, iubita m-a lăsat,
lumea mi-e ostilă!Nu le pasă de mine!
-Orice om ,chiar sărac, are-n suflet o comoară,
Are un dar înnăscut,ceva ce lipsește unui animal, unui semen,
O mîngîiere, un cuvînt bun de dăruit altrui aflat la durere,
Un balsam pentr-o rană, sîngerîndă-ntralt suflet,
O comoară de omenie, ce naște spontan din iubire de viață
Cînd nu calci pe pămînt, mergînd ca un zombie,negîndind,
Neiubind, nepăsîndu-ți de alții,nevăzînd că există;
Nici soare cu-a lui raze ce dă pretutindeni lumină binecuvîntată,
Căldură și viață; nici adiere de vînt ce-ți cîntă soptit în frunze răcoare;
Nici mare cu valuri ce spală nisipuri,ce crește în unde o lume de taine;
Nici focuri în vetre, nici stele, nici luna, nici munții cei falnici cu codrii
Ce adăpostesc în împărăția lor,păsări măiestre,cerbi cu coarne de aur,
Și alte multe preafericite viețuitoare, nici tainici izvoare,ce curg în fîntîne.
Daruri mii binecuvîntare ce veșnic Domnul le-a dăruit lumii,
În măsură egală,pentru oameni;fie buni,fie răi,sărmani care dorm
Cu acoperiș cerul,sau bogați în palate, milostivi sau haini,iubitori,
Sau lipsiți de credință,protectori ai vieții sau distrugători.

-Omule! ca iubirea să intre, fă-ți o ușă în suflet!
Deschide-o! seamănă-ți ogorul cu semințe bune,
Fă măcar o jertfă din ce ai tu bun în casa din suflet,
Pe altarul vieții! las-o în cer să plece spre folosul altrui
Sau drept mulțumire pentru ce Domnul a creat
Spre folosul vieții;un apus de soare ce te-a încântat
Coborînd în ape cu-a lui raze roșii,ca un foc în unde,din aur curat;
Răsăritul lunii pe cer înstelat,fulgi de nea căzînd în roiuri
Transformați îndată, în picuri de perle,căzîndu-ți pe frunte, pe obraji,pe nas,
Dându-ți fericire de copil, ce surîde iernii de-al său joc, rece și curat.
Mulțumind de toate,nu așteptînd plată!
Astfel pe ogoru-ți sărac va germina bună sămânță ,
Dîndu-ți ceva roade!Ia seama însă, ce semințe pui,
Că e scris în pilde:vei culege rodul,din ceea ce ai semănat.
Destinul ți-l plăsmui în minte, din gînduri îl crești,din crezuri ce nutri,
Din gînduri de slavă, sau din sentimenul de zădărnicie,
Din neîncredere-n tine, sau iubindu-i pe alții
Îți iei și tu partea,te înnalți pe tine.
De Maria Giurgiu.

INGRID

PE URMELE TRECUTULUI-POVESTEA ILINCĂI

Privind cu intensitate chipurile surîzatoare din poză,spiritul meu dornic de reîntîlnire se avîntă în undele trecutului,stăbătînd negura anilor scurși,poposind la ușa unde cei patru tineri coborîti din imagine locuiau în chirie. Erau toți la vîrsta cînd își construiau visuri, idealuri plini de entuziasm,de încredere,iubind viața în toate formele sale, necrezînd în tristeți în eșecuri neconcepînd viața altfel, decît frumoasă. Greuțățile ce încercau să se interpună între visurile ce li se înnălțau din sufletele tinere,păsări de lumină către înnalturi, nu semnificau altceva decît obstacole bune de a fi înlăturate.
În casa cea veche de pe strada Exercitiu,casă ce data dinainte de 1940 și căreia i se făcuseră unele reparații recente, mai cu seamă că suferise în urma unui cutremur și a razboiului, locuiau într-un apartament de 3 camere cu bucătărie și baie separate, două femei bătrîne proprietarele casei,doamnele Eleolora Stratulat cea mai în vîrstă și sora ei cu cîțiva ani mai tînără,doamna Sanda Radu amîndouă văduve. Intrarea în apartamentul lor, se făcea din curte, în partea de la stradă,pe o scară de piatră cu vreo 3 trepte. Scara făcea un unghi drept și alături de intrarea principală, pe latura dreaptă a unghiului, ,era intrarea în camera unde locuiau în chirie cei doi frați, Gioni și eu, Ingrid cea de odinioară. Camera era mare cu ferestre la stradă cu 2 paturi , unul pe peretele cu intrarea, al lui Gioni alături cu o noptieră cu etajeră deasupra unde el își ținea cărțile de scoală și obiecte personale era în colțul cu peretele de la stradă. Celălalt pat al Ingridei se afla pe pertele opus ,lîngă o sobă de teracotă cu plită ,unde cei doi își pregăteau cîte ceva de mîncare, soba era pe peretele cu apartamentul bătrînelor sau mai exact cu un hol lung interior ce despărțea camerele chiriașilor de restul casei.Între căpătîiul patului meu și sobă era un loc de trecere, și acolo era o ușă desărțitoare ce da în altă cameră lipită de a noastră. În acea cameră,mult mai mică, cam pe jumătate decît a noastră, locuiau cu chirie două surori, una elevă de liceu de vîrsta mea, cam vreo 17 ani ,cealaltă avea 21 de ani ,era muncitoare într-o fabrică de confecții în Pitești.Cele două tinere mai aveau o intrare în camera lor pe partea din spate a casei ,de acolo se făcea și o altă ieșire la stradă, camera lor avînd ferestrele tot la strada și un singur pat unde dormeau amîndouă.Cea mai tînără se numea Ilinca, cealaltă,Martina,noi o chemam Tina.La picioarele patului meu, lîngă fereastra de la stradă, se afla o noptieră cu o etajeră la fel cu a lui Gioni și între cele două noptiere era o masă cu două scaune unde noi mîncam și ne făceam temele. La picioarele patului lui Gioni era un dulap pentru alimente și în colțul dela stradă în continuarea patului meu era un șifonier vechi cu 2 uși unde ne țineam cele cîteva haine ale noastre.Celelelte două chiriașe aveau pentru gătit un aragaz înt-un hol la iesire din camera lor,dar cum noi cei 4 tineri ne împrieteniserăm la scurt timp după ce ne cunoscuserăm, uneori gătem toți pe aragaz cu consimțămîntul gazdei, alteori găteam pe sobă și mîncam împreună, vasele le spălam într-o chiuvetă ce se afla tot în camera noastră. Baia foloseam toți una, ce se afla în coridorul ce despărțea apatramentul gazdelor de camerele noastre, toaleta era afară în curte mai în spate.Erau cam sărăcăcioase condițiile noastre de trai dar noi eram la vîrsta cînd acest lucru trecea pe ultimul plan.Nu avem nici televizor, doar un radio ce ni-l dăduse tata de acasă și îl ținem deschis mereu, pînă ne ducem la culcare.În aceeaș casă, către spate,mai locuiau 2 chiriași tineri, soț si soție, ea,Rica, era însărcinată era foarte tînără, cam de vîrsta noastră, el avea vreo 30 de ani, Sandu se numea. Noi nu prea aveam relații apropiate cu ei. Eram absorbiți de visurile noastre,ne făceam confidențe despre aspirațiile proprii, despre cuceririle noi, despre succese sau eșecuri.Ieșeam împreună, duminicile cînd nu mergeam acasă,la cinema sau la ștrand, la plimbare și seara la discoteca de la căminul vreunuia din liceele ce frecventam fiecare.
Eu și Ilinca devenisem cele mai bune prietene,sora ei venea de la muncă seara așa că noi și Gioni eram după ore, mereu împreună.Ilinca și Tina proveneau dintr-un sat nu foarte departe de al nostru,de pe lîngă Cotmeana.În una din discuțiile noastre Ilinca mi-a mărturisit un lucru destul de trist. A venit de la școală, în acelaș timp cu mine,Gioni venea mai tîrziu că se pregătea păntru examenul de treaptă și rămînea la orele de pregătire, după orele de școală.Noi ne-am făcut la repezeală ceva de mîncare și am mîncat împreună.Era vineri și în ziua următoare trebuia să plec acasă să aduc provizii.O întreb pe Ilinca:
-Nu mergi și tu acasă mîine Ilinca?am merge împreună la autogară la autobuz.
-Nu Ingrid! îmi răspunde ea oftînd și privind-o, îi văd ochii negrii ce deobicei erau mereu surâzători și luminoși,întunecîndu-se deodată de o tristețe apăsătoare.
-Dar de ce te-ai întristat așa Ilinca,ce ți se întâmplă?
-Eeee Ingrid, tu nu ai cum să știi că necazul meu nu-mi e permis să-l spun la nimeni. Sora mea dacă află că spun la cineva, mă lasă singură de tot nu mă mai ajută nici ea.Eu m-am atașat de tine mult, văd că sunteți buni amîndoi , tu și fratele tău. Simt nevoia să mă destăinui dar promite-mi că nu mă dai de gol la Tina, că știi ceea ce-ți voi spune, am încredere și-ți spun că simt că mă sufocă durerea și neputința Ingrid,îmi spune Ilinca izbucnind deodată în plîns cu suspine.Eu eram uimită, și șocată de acea reacție a ei ,așa cum plîngea părea un copil neajutorat și eu simțeam că mi se sfîșie sufletul de durerea ei. I-am zis mîgîindu-i delicat capul ,înlăturîndu-i de pe față șuvițele lungi negre și privind-o în ochii în care vedeam o staimă neștiuă:
-Ilinca ,nu mai plînge te rog! Liniștește-te și dacă tu simți dorința să-mi spui necazul ce te face să suferi, spune-mi!Eu nu voi spune la nimeni ,nici măcar lui Gioni.
-Nu trebuie să afle Tina că mai știe cineva,că se supără însă nu-i drept, eu îți spun ție Ingrid,esti prietena mea cea mai bună.Eu am crezut mereu că sunt sora bună a Tinei și a lui Florin ,fratele meu.Mama însă ,de cînd mă știu ,pe mine ma tratat altfel decât pe ei, mă privea cu răutate, mă bătea,nu mi-a dat niciodată iubirea ce lor le-o dădea. Mereu eram dată deoparte deși eu o iubeam și încercam mereu să-i fiu pe plac.M-a privit mereu cu ură și de curînd abia, am aflat cauza.În tot acest timp cît povestea Ilinca suspina fără încetare și plîngea cu lacrimi amare,eu am îmbrățișat-o copleșită de o milă imensă și am așezat-o pe pat ascultîndu-i povestea.Ea continuă:
-Tata e un om foarte rece, aspru, cu mama se poartă cu multă cruzime.De cînd mă știu, a fost așa mereu,
a bătuto numai în cap că a năucit-o de tot, ea e bolnavă din cauza lui și deși e rea cu mine mereu am apărat-o mîncînd de multe ori bătaie de la el din această cauză. Pe deasupra e zgîrcit, avar și bea mult.De el ne e frică la toți ,cînd se îmbată ne bate la rînd fără un motiv anume, doar din răutate.Pe mine la școală nu mă întreține el, mă ajută Tina din salariul ei de la fabrică. Ea plătește chiria și m-a luat cu ea sperînd că dacă termin școala voi putea lucra să scap de viața de acasă. Însă e tot mai rău, mama îi cere și ea bani Tinei de spital, de medicamente și o îndeamnă să nu mă mai ajute ,să mă trimită acasă, că a găsit unul în sat ce vrea să mă ia de nevastă. E bătrîn, urît și nu se uită nimeni la el că-i răutăcios și avar ca tata. Eu prefer să mor decît să mă mărit cu el ,Ingrid,hohotea Ilinca.
Auzindu-i povestea simțeam că-mi vine rău și nu mă mai simțeam sigură pe picioare, bine că stătem deja pe pat.
-Liniștește-te draga mea prietenă, acu că-mi spui toate astea ne vom gîndi la o scăpate pentru tine,Ilinca după ce te liniștești.Hai ,nu mai dispera că vom vedea ce se poate face.Eu aveam tot 17 ani, depindeam de părinți, ei ne întrețineau în școală și înțelegeam instinctiv prin ce trece prietena mea în plus nu-mi trecea prin minte vreo soluție, decît revolta și speram că o fi existînd vreo lege care să o apere. Era teribil.Ilinca se mai calmează puțin și continuă trista-i poveste:
-Bunica din partea mamei trăiește, ai mei sunt certați cu ea de mulți ani și î-mi interzic să merg pe la ea,dar eu pe ascuns merg uneori și o vizitez. Ea mă iubește mult și uneori făcea aluzie la o taină grozavă de care ai mei se tem că iese la iveală și de aceea nu vor ca eu să vin pe la ea. Am întebat-o de multe ori despre ce taină e vorba,însă mi-a spus că-mi spune ea cînd voi mai crește și să nu cumva să scap vreo aluzie în fața mamei că e vai și amar.Cu vreo trei săptămîni în urmă, cam de cînd ia intrat în cap mamei să mă mărite cu urîtul acela și la atras și pe tata de partea ei cu ideea asta, eu nu mai am rezistat și pe ascuns m-am dus la bunica de i-am spus și ea atunci mi-a povestit despre acea taină. Mi-a spus că ea a vut două fete,pe mama cea mai mare și o alta care a murit la nici 16 ani. Mama pe la vreo 21 de ani, a cerut-o tata de nevastă, nu era frumoasă însă avea zestre bună ea l-a vrut și părinții le-a făcut nuntă,s-au căsătorit. Pe atunci el fiind sărac , dintre cei mai săraci din satul lui,avea și mulți frați, și nu avea o casă a lui. Părinții mamei, oameni cu stare și cu suflet bun, au consimțit să-i ajute, le-a dat în casa lor mare, 2 camere ale lor să locuiască singuri,aveau ce le trbuia acolo și trăiau separat de bunici în partea lor de casă.
Sora mamei avea abia vreo 15 ani o copilă încă și era foarte frumoasă deșteaptă și bună la suflet. Tata a pus ochii pe ea, și odată cînd cei bătrîni nu erau acasă a intrat peste copilă în casă și a abuzat de ea. De atunci fata a suferit un șoc din care nu și-a mai revenit pe deplin niciodată, în plus a rămas însărcinată. Ilinca se pune pe un plîns mai tare ca la început ,că nu mai reușa să mai se facă înțeleasă însă eu deja intuisem adevărul ,pe care ea mi l-a confirmat.
-Ilinca, tu ești fata acelei copile ce a fost abuzată de tatăl tău¬?am soptit eu îngrozită de acea grozăvie.
-Da Ingrid, da! Se numea Ileana mama mea, și a murit cînd m-a născut pe mine.Femeia aceasta care toată viața nu m-a suportat e sora ei bună, ea avea 2 copii cu tata cînd m-am născut eu. Bunicii au fost distruși după acea întîmplare,mama dupa acel abuz nu mai raționa ,a rămas în stare de șoc si nu mai reușea să povestească ce i se întîmplase ,ulterior după ce au dus-o pe la doctori, au înțeles bunicii ce se întîmplase cu ea. Nu mai ieșea deloc din casă pînă la nașterea mea, bunicul s-a îmbolnăvit și el și la nici doi ani după mama sa dus și el.Tata m-a lut și a obligat-o pe nevastă să mă crească spunînd în satul de unde era el, unde s-au mutat după ce bunicul i-a dat afară din casă că-s unul din copiii lor. Lumea din satul unde trăim noi acum nu știe adevărul, eu însămi l-am aflat abia de curând.Tata a fost dat afară din casa bunicilor prin lege, de către justiție, că începuse să-i bată pe bunici, să se facă stăpîn peste toți și toate,după ce le nenorocise copilul.De atunci o urăsc de moarte pe bunica amîndoi. Bunica nu o suferă pe această fată a ei mai mare, pe Elisaveta, mama fraților mei, zice că sa înhăitat la rele cu tata și nu o compătimește de viața ce o duce cu el. Zice că o merită.
Eu eram fără grai după acea poveste, mă treceau fiori doar că o auzisem.Era greu de imaginat și descris ce simțea biata mea prietenă trăind în acel infern de viață cu astfel de părinți. Atunci am înțeles eu un mare adevăr, și anume că a fi mai sărac a trăi lipsit de unele lucruri ce uneori le dorim și nu ni le putem procura din lipsă de mijloace, nu e cu adevărat cel mai mare rău pe pământ.Există lucruri mult mai rele, mai urîte.

Va urma-de Giurgiu Maria.

CĂLĂTORI SINGURATICI
Eram călător solitar pe potecile anilor trecuți,
Străbăteam bărăganul,măsurînd orizonturi
Cu priviri obosite de atîta liniște
de nesfîrșite tăceri.În jurul meu însă,
Prin lăstărișuri ascunse de priviri
percepeam susur de viață;
perechi de mici vietăți jucăușe
bucurându-se de fericirea lor de primate.
Locuitorii cîmpiei, din vizuini ascunși,
își ițeau priviri curioase,ochii vii mișcători,
mici străluciri dintre ierburi, din tufișuri țepoase,
La acea creatură solitară ce străbate tăcută
Pe poteci nesfîrșite. Se întrebau curioase,
micile vietăți Între ele:
-Să ne tememem oare? Pare mai degrabă
O ciudată creatură rătăcită ,sărmana
Ce-și caută jumătatea –n van, rătăcită și aceea
Cine știe pe ce îndepărtat meridian.
Haideți să o ajutăm, să-i arătăm cărarea
Luminată de lună, șă-și îndrepte pașii,
Spre ținutul unde susură izvorul fermecat,
Unde dorul celor singuri,pote găsi leac,
În cumpăna vremii.La poale de munte,
Unde din înalturi stăpunge tăcerea
Cu susur vrăjit, torentul sălbatic ,săltînd tumultos
Peste colțuri de stînci, cîntînd neâncetat
Viers de iubire chemare de dor .
El curge năvalnic purtînd apa vieții,
Izvorîtă din adîncuri de munte,din tainic izvor.
Versul de iubire,crescînd tumultos,
Din undele vrăjite ale torentului sălbatic,
Atrage aproape, suflete solitare,însetate de iubire
Ratăcind pe cărările vieții căutînd în neștire,
Fie ele păsări, animale sau om.
Sunt toate atrase în mod tainic să –și curme setea
Cu apa vieții,vrăjite de viersul ce cîntă din unde,
Se regăsesc.Sufletele rătacind în singurătate,
Sunt astfel legate pe veci, într-un fir nevăzut de argint
Ce le adună unul spre altul pașii,unind în destine.
Astfel se regăsesc cei ce rătacesc singuri
Pierduți ,rătăcind ,căutînd nu știu nici ei ce
Pribegind nencetat, pe cărările vieții
Singuri, mistuind doruri prin astă lume.
Gustînd din izvorul vrăjit ce-i atrage inexorabil
Unii spre alții, se regăsesc atrași
de lumina vrăjită-a iubirii curmînd astfel,
Setea din viețile lor, de solitari pătimași!
De Maria Giurgiu

INGRID-ACASĂ 2 -continuare
În timpul reparațiilor la casă, fiind mai mult în sat, am avut ocazia să regăsesc cîteva prietene din anii tinereții ce locuiau în Săliștea.Aceasta s-a întîmplat grație fratelui meu Haralamb.El locuiește în sat cu soția sa și cum ieșeam adesea împreună în localitate sau la Vedea pentru diferite treburi sau cumpărături,procurat materiale pentru lucrări,mergem și în vizite pe la cunoștințe.Așa m-am regăsit și cu vechi prietene din tinerețe.
Una e Adriana,e căsătorită cu George, veche cunoștință și el,de fel din satul Govăra. Ne cunoștem de când eram toti tineri.Eu eram prietenă bună cu Adriana în zilele de sărbători mergem la hore, la Săliștea sau la Govăra în grup,și cu alți prieteni ai nostri ,de atunci. George fiind indrăgostit de Adriana îi era mereu pe urme, pe atunci.Așa l-am cunoscut eu.Fiind iubire mare între ei au sfârșit prin a se căsători.Azi au copii mari și sunt o familie frumoasă.Înt-o zi, cînd ne întorceam de la Vedea eu și Haralamb, el fiind bun prieten cu George, deseori merg împreună la bar la o bere,ne-am oprit pe la ei,eu nici nu știam că e vorba de ei,pierzînd contactul de mulți ani nu mai stiam unde locuiesc.Câteodată o făceau lată,el cu Haralamb, fiind prieteni, cum făcuseră cu o seară în urmă.
Adriana a fost plăcut surprinsă văzîndu-mă și eu deasmenea. Ne-a invitat la o cafea, era și ocupată cu făcutul gemului din prune, avea pe pilostrii sub șopron tuciul mare, unde fierbea gemul. A făcut cafea și am început să vorbim despre noi, ne-am amintit de timpurile din tinerețe,despre situația actuală despre copiii nostri i-am povestit cum e viața departe de casă,din experiența mea.În scurt timp apare și George însoțit de Haralamb, arăta cam obosit și fața îi era șifonată, ca după un chef.Mă salută și se adresează nevestei sale cu miere în glas:
-Pot avea și eu o cafea tare, nevestico?întreabă el cu voce răgușită de la țigări, cum am dedus din discuția ce a urmat:
-Aaa vrei cafea?Nu ți-a trecut mahmureala încă bărbate? îl întrabă ea încruntîndu-se,apoi se adresează lui frati-meu ce surîdea în felu-i caracteristic, în acelaș timp mai punând pe masă două cești mari și le umplându-le cu cafea din filtru:
-Ascultă Haralamb, și tu cînd ești mahmur te duci diminețile devreme în grădină ,te așezi pe scaun fumând și stai să admiri prazul din răzor cum crește sau ceapa pusă de Lia așa cum face George al meu?întreabă ea cu ironie.Haralamb îi răspunde surîzînd strîmb:
-Eu sunt mai al dracului: bat din picior și cu pumnul în masă, și Lia vine și mă pupă până mă calmez că altfel știe că fac rău la supărare!George așa face, se duce și admiră prazul tău cum crește? întreabă el rîzînd.
-Ești romantic George, îți place natura!i se adersează el lui George bătîndu-l pe umăr amical în timp ce acesta din urmă soarbe tăcut , un pic morocănos din cafea.După grimasă cred că mai suferă încă de migrenă. Încearcă să zîmbească la glumele lui Haralamb pe sub mustața neagră în formă de oală, însă pare cam fără chef, nu e unul ce se dă la băut în toate zilele el și aseară a cam exagerat. Adriana îl privește un pic îngrijorată zicîndu-i:
-Te doare capul George,merg să-ți aduc o aspirină! Mi se adresează apoi invitându-mă să-mi arate casa ei și eu o urmez. Trecînd pe lîngă Haralamb îl amenință cu lingura mare de lemn pentru mestecat în tuciul cu magiun zicîndu-i răstit:
-E numai vina ta,Haralamb, tu l-ai îndemnat pe George al meu la băutură, te cunooosc eu! Îmi vine să rup linguroiul pe spinarea ta!
-Eeee Adriana, ia plăcut și lui, el m-a dus pe mine la bar,el m-a corupt, nu eu pe el!Ea se întoarce cu privire întrebătoare către George al ei cu linguroiul mereu în mînă:
-Așa e George?zice ea cu ton contrariat,atunci ai merita și tu vreo două din astea, uite în ce hal ești!
-Hai,hai nevastă, adu-mi aspirina,aratăi casa Ingridei, pune lingura la locul ei, că-ți dau eu altceva ție!zice el un pic mai înviorat.
-Ea îl privește contrariată,pune lingura pe masă apoi pleacăm împreună în casă.Adriana caută aspirină într-un dulap suspendat pe perete în holul mare, de unde se intră într-un salon frumos, cu mobilă din lemn lucrată de soțul ei care de meserie e tîmplar.Se vede că-i place meseria, căci mobila era mesteșugit lucrată.Avea o bibliotecă nu prea mare, cu bar pe un perete întreg, barul era pe colț;pe celălalt perete, în tonuri de maron închis,la fel cu barul și biblioteca era o vitrină cu policioare cu un grilaj din sipci subțiri ,ușor curbate,pe policioare erau rînduite căni din ceramică cu motive,florale, și farfutii de ceramică, cîteva foarte frumoase, de Horezu. Mi-a explicat Adriana că le cumpăraseră, în timpul unor excursii la Bran. În salon, mai era o canapea din lemn curbat făcută tot de George și 2 fotolii la fel. Canapeaua și fotoliile erau acoperite cu pleduri din lînă de culoarea untului cu bordură maron cu negru și roșu, cu desen național.Fotoliile încadrau o măsuță joasă de aceeaș culoare cu mobila, ovală cu picioare curbate,pe masuța și pe mobilele erau acoperite cu mileuri din macrame. .Tot din holul mare se intra în alte 2 camere, dormitoare.În fundul holului era scară de lemn masivă, ce urca la etaj,sub scară era o baie.Alături de salon, era bucătăria cu mobile din lemn de culoare mai deschisă, cu corpuri suspendate,o masă, chiuvetă aragaz și o sobă cu plită. Celelalte camere ,erau dormitoare, unul pentru fata lor,și deasupra nu era încă terminat decît o cameră pentru băiat. Erau si acolo 3 camere un hol mare cameră de baie și în partea de la stradă din hol ,se iesea într-o terasă.În fața casei către drum, era pus pietriș, în fața garajului ce era lipit de casă deasenenea, din casă se ieșea pe o potecă din bordură ,din marginea bordurii începea gradina cu flori și cîțiva arbuști de pin, tufe de trandafiri roz ,roșu și alb, mărgineau gradina de jur împrejur;către spatele casei era grădina de legume și mai în spate, cîteva jioarde de vie și pomi de fructe. Se zărea de pe terasă, un păr cu pere văratice cu crengile proptite, mai ,mai să se frîngă sub greutatea roadelor, Adriana pusese o fructieră plină din acele pere, frumoase și foarte bune, pe masă, dinaintea noastă și piersici roșii tot din pomii lor.După ce mi-a arătat casa, am coborît amîndouă, ea ducînd cu sine aspirina pentru George.În timp ce noi ne apropiem, ea îi întinde aspirina și o cană cu apă soțului său,Haralamb i se adresează compătimitor lui George:
-Ți-ai cam făcut de cap aseară George! El surîde și-i răspunde ironic:
-Tu nu?apoi ,schimbă subiectul. Eu venisem la sugestia lui Haralamb, să vorbesc cu George, pentru a comanda uși și ferestre noi pentru casă,el era de meserie tâmplar. Am căzut de acord ca George să vină să măsoare ușile și ferestrele acasă la mine, ca să mi le facă el. Am mai discutat un timp, după care ne-am luat la revededere cu promisiunea să ne reîntîlnim în curînd apoi am plecat acasă.Se apropia ora prînzului, și trebuia să pregătesc prînzul pentru cei 2 mereriași ce-i aveam la lucru.M-am apucat imediat de pregătit, la ora prînzului am reușitsă fiu gata cu tot ce trebuia cînd au venit oamenii la masă.După prînz, eu m-am dus în casă, am mai stat un pic cu părinții mei de vorbă apoi i-am lăsat să se odihnească. Tata nu se simțea prea bine,din păcate avea probleme de sănătate.M-am retras și eu în cameră la mine și am aprins televizorul, am mai pus ordine în lucruri ,apoi m-am cuibărit în fotoliu cu o cană de cafea fierbinte alături pe măsuță și am început să rasfoiesc un album cu poze din anii de liceu.Răfoind alene filele albumului,dintre coperțile sale încet,încet încep să-mi reînvie în minte frînturi de viață trăite, chipuri de prieteni, momente ce existau adormite în cotloanele minții.Era suficient să scutur un pic pulberea vremii ce se depusese peste ele,și se trezeau imediat din amorțirea lor, răsărind pe bolta minții mele, vii animând avalanșe de imgaini,decoruri și chipuri tinere pline de viață.Unele, chipuri nespus de dragi de prietene sau prieteni, altele de mai puțin prieteni, căci omul întîlnește pe drumul vieții sale oameni de tot felul ,eu nefăcînd o excepție.Am rămas cu privirea pironită pe o frumoasă fotografie în grup. În poză eram eu, fratele meu Gioni,Ilinca o foarte bună prietenă a mea din anii de liceu și cam de aceeaș vîrstă cu mine,și sora sa mai mare Martina, pe care noi o chemam Tina. Poza era făcută în grădina cu flori în fața unei case mari veche, casa unde noi toți protagoniștii din poză stăteam în gazdă pe atunci.

Continuare-de Giurgiu Maria.

INGRID-ACASĂ

Am fost întîmpinată cu bucurie mare de ai mei și am simțit cum fericirea revederii mi-a spulberat tot dorul de ei si toate suferințele si tristețile din acești ani petrecuți departe de copiii mei și de toată familia, lăsând loc doar pentru bucuria de a fi din nou acasă în mijlocul lor.Ne-am petrecut acele cîteva zile cît au fost copiii acasă minunat. Am vorbit de toate cîte se mai întîmplasera acasă,eu le-am povestit pe îndelete despre oamenii și locurile pe unde m-a dus viața. Am ascultat cu sufletul srîngîndu-se de regret că la unele momente din viața lor eu nu fusesem prezentă, le auzisem deja la telefon însă pentru mine nu era suficient, le pierdusem. M-am consolat cu surâsurile lor smaliante, cu optimismul tineresc cu care treceau cu naturalețe peste acele detalii, ei erau mulțumiți de ceea ce aveau fiecare de la viață, și acest lucru mi-a redat și mie optimismul și eram mulțumită în sinea mea văzîndu-i astfel. În fond asta e ceea ce contează cu adevărat.Mi-a venit în minte o vorbă mare care sigur o auzisem sau citisem cîndva”Nu privi înapoi cu regret la anii ce-au trecut,/privește fericit filele albe nescrise din cartea vieții,/Ce pentru tine rămân.”Nu-mi amintesc cine le-a spus,știu însă că e un mare adevăr și un lucru demn de urmat.
Duminică seara, copiii au plecat fiecare la rosturile lor,a doua zi mergeau toți la serviciu. Eu am rămas acasă la țară cu părinții.Aveam și eu planurile mele pentru viitor, trebuia să încep să-mi aranjez locuința.Aveam o casă cu o verandă în față, ce de cînd trăia bunica mi-o destinase mie, drept moștenire, ca de altfel fiecaruia dintre noi frații ne era destinat cîte ceva de la părinti sau bunici. Tata mai făcuse și el cîte ceva la ceea ce deja exista. Mi-a cedat acea casă mie, trebuia însă să intervin cu îmbunătășiri ca să o fac locuibiă și eu deja aveam în minte să mă pun pe treabă cît voi sta acasă. Am angajat cîțiva meseriași de prin satele vecine,și de la noi și au început să pună la punct lucrurile.Au durat lucrările vreo 2 luni cel puțin. În acest timp am avut destule de făcut însă făceam cu multă bucurie,nu era ceva de lux însă era vorba de casa mea, mai bine zis de noua mea locuință și acest lucru îmi dădea un sentiment de siguranță ce aproape îl pierdusem după proces.Î-mi revenise mie la proces și un teren ce-l cumpărasem în timpul căsătoriei cu o casă veche nelocuibilă tot în sat însă am hotărît sa mă ocup pe viitor doar de teren, casa nu aveam posibilitatea să o refac cel puțin pe moment.Intenționam ca după cîteva luni cînd voi termina de construit și baia și camerele, să plec din nou la muncă în Italia. La acea dată țara noastră intrase deja în Comunitatea Europeană și era bine că eu puteam să lucrez cu contract fără să mai fac cerere si să aștept vreo sanatorie ca să păt obține un contract legal de muncă.
Pe timpul cît am stat acasă,am început să-mi regasesc vechi cunoștințe să mă reintegrez vieții de la țară, mă simțeam în formă și nu-mi lipsea entuziasmul. La sfîrșit de săptămînă plecam la oraș ,în vizite la copii.Fata mea deja dorea să stau mai puțin la țară și mai mult pe la ea.Nu era însă o problemă, aveam timp și mergem pe la copii des.Începusem să prind gust pentru astfel de viață și timp să mă plictisesc nu aveam.
Cînd lucrătorii mi-au terminat de construit soba de teracotă și lucrul în camere,eram deja sătulă de așteptare și cu toată frenezia m-am apucat de facut cutrățenie și de aranjat mobila în camere. Era trecut de jumătatea lui noiembrie cînd am făcut prima dată focul în soba nouă și am putut să petrec prima noapte în casa mea. Pînă atunci dormisem în casa părinților ce se află în aceeaș curte vizavi de a mea. Mai sunt încă lucrări de făcut la verandă ,de refăcut încă o cameră însă atît cît am reușit să fac î-mi dă posibilitatea să locuiesc în condiții bune . Am acum baie, două camere de locuit, veranda e închisă bucătăria e una penru toți în prelungirea casei mele. însă eu țntenționez să refac a treia cameră pe post de bucătărie mai tîrziu. restul voi face pe parcurs.
Continuare-de Maria Giurgiu.

INGRID-Din noua casă

Am sosit în țară azi dimineață de la Venezia cu un zbor al companiei wizzayr.De la aeroport m-am îndreptat cu taxiul direct în Militari la autogară de unde am luat autobuzul către Pitești.Am cumpărat bilet și mă îndrept cu valiza către autobuzul pentru Călimănești pentru care mi-am luat biletul ,urmînd să cobor la Pitești. Pun valiza la bagaje și cum autobuzul pleacă peste 20 de minute după ce-mi ocup locul ,cobor și mă grabesc la chioșcul de ziare din apropiere, î-mi cumpăr vreo cîteva ziare și reviste , cumpăr si o cafea și apă și mă întorc la autobuz, urc și mă cuibăresc pe scaun dornică să –mi arunc ochii pe reviste.Încerc mai întîi să mă pun în contact cu fratele meu Haralamb,în cele din urmă reușesc:
-Bună ziua frățioare! El se preface că nu mă recunoaște zicându-mi:
-Bună ziua ,cine sunteți vă rog ,că mie mi se pare că nu vă cunosc? De ce-mi ziceți frate doamnă? Sunteți de la martorii lui Iehova nu? Că ăia se cheamă între ei frați, eu nu sunt de-ai dumneavoastră!
-Hai lasă-mă! O renegi pe soru-ta?
-Care soru-mea? Eu sunt singurul copil la părinți, n-am surori! Mă cheamă Ștrul!
-Bine Ștrul dragă, acu prefăte că ai o soră mai mare totuș și vino cînd te chem iar, să o iei de la Vedea cu bagajul pe Ingrid!Cam pe la ora 17-17,30 să vii la Vedea să mă iei!Ai ințeles?
-Eeeee! Tu ești Ingrid? Ai sosit! Mai să nu te mai recunosc.A trecut un secol de cînd nu am mai vorbit!Îmi era frică să răspund,credeam că e una care mă tot molestează la telefon! Eu am luat-o o dată în mașină la ocazie de la Pitești și i-am căzut cu tronc imediat.S-a dat la mine că mă îngălbenisem tot și nu stiam ce să mă fac!I –am spus să ia mîna după mine că sunt însurat și sunt băiat cuminte dar vababoanta aia mă înncolțise, mi-a cerut numărul de telefon și ca să mă lase în pace eu i l-am dat, i-am promis tot ce mi-a cerut ca să scap de ea și de atunci mă molestează la telefon, mă sună mereu și credeam că tu ești ea,de aia ziceam că n-am surori.
-Bine mă belea,Am vorbit săptămîna trecută!Asta numețti tu un secol ? Hai că-mi mai spui snoave diseară că mi se termină creditul! Să nu mă lași mult să te aștept diseară!
-Nu!Te pup Ingrid! Am închis telefonul rîzînd pe înfundate de poznele eterne ale lui Haralamb care de cînd îl știu a rămas acelaș, neschimbat în ciuda curgerii anilor.Acelaș slăbănog , înalt, cu mustața lui castaniu gălbuie ce-i acoperă partea de sus a gurii cu dinții un pic proieminenți cu zîmbetul său ce-i descoperă dinții atunci cînd rîde cu surîsul un pic într-o parte, parcă mereu prezent în colțul gurii, pentru că mereu are în minte prezente numai farse sau pozne ce le pune în practică spontan fără să stea pe gânduri, punînd în posturi stînjenitoare deseri prieteni, frați, nu mai spun de cei pe care nu-i prea are la suflet. Nu se ceartă serios cu lumea, el doar provocă și spune verzi și uscate pe seama lor cînd sunt prezenți si de obicei atunci cînd sunt prezente cît mai multe urechi să-l audă. De obicei lucruri ce nu fac plăcere și de multe ori, pure invenții inprovizate la moment cu nerușinată dezinvoltură.Cu el prin preajmă trebuie să fim chiar și noi frații mereu, în alertă să-i parăm glumele că altfel nici nu-ți dai seama cum ai ajuns că ceilalți se strică de rîs pe seama ta, cînd el te prinde pe picior greșit. O face dinadins că așa îi e firea. Inventează mereu ceva, e o fire fără astîmpăr și e greu de ghicit ce-i mai trece prin minte,fiind foarte spontan: nu se prea repetă.Acum da, mă simt într-adevăr acasă după convorbirea cu Haralamb.El a reușit să-mi schimbe dispoziția sufletească. Mai dau vreo două telefoane la rudele mele din Pitești, că trebuie să mă întîlnesc mai întîi cu un nepot înainte de a pleca către Vedea apoi mă cufund în răsfoitul revistelor cumpărate și cînd termin, mă las furată de peisajul ce se scurge de-a lungul drumului parcurs de autocar.La Pitesti cobor, în stație mă așteaptă nepotul meu, fiul surorii mele. Îmi pune valiza în portbagaj și cum e ora prînzului, îl invit să stăm de vorbă în timp ce luăm împreună masa la un restaurant în centru.După prînz mergem acasă la ei, sosește între timp și nepoata , stăm de vorbă la o cafea, le las cîteva lucruri ce le-am adus special pentru ei din Italia,apoi ei mă duc cu mașina la iesirea din oraș,de unde trebuie să iau autobuzul către Vedea.Urc în autobuz,îmi pun valiza la bagaj și mi ocup locul pe un scaun.La Vedea ajung exact la timp și Hralamb e deja acolo punctual mă așteaptă căci îl avertizasem cînd am plecat din Pitești.Mă întîmpină surîzînd cu gura pînă la urechi , și-mi dă amîndoi obrajii să-l pup aplecîndu-se usor el fiind destul de înalt; în acelaș timp își plimbă ochii fără astîmpăr după amicii săi ce-l privesc de la barul de alături făcîndu-le cu ochiul și cu mîna zicînd:
-Asta e soru-mea Ingrid, trebuie s-o înțelegeți că ea mă iubește!Mi se adersează apoi direct de față cu toți aranjîndu-și părul cu cocheărie și mustața ca și cum i-o șifonasem eu și mîngîindu-mi usor capul cu intenția vădită de a mă face să trec drept o soră un pic ridicolă eu însă deja eram în gardă,spiritul meu antrenat din copilărie să fie gata de apărare la loviturile sale parșive ia prins mîna, cu mîna mea desupra și ia întins-o cu dosul sub nasul lui ca și cum ar fi luat-o el galant să mi-o pupe! El ca să salveze situația m-a îmbrățișat teatral și a început să mă pupe cu patos pe obraj,i dinaintea tuturor,declarînd că eu sunt cea mai dragă soră a lui,și alte elogii exagerate adresate mie de față cu toți umflându-se în pene precum un păun să vadă lumea ce om finuț e el.Lumea din părțile locului îl cunoaște ca pe un cal breaz și rîd, fiind obișnuiți cu modul lui de a fi.După ce îmi pune valiza în portbagajul mașinii,îi icer să mă aștepte pentru că merg un pic in supermarchetul din centru să cumăpăr cîte ceva de acolo pentru acasă.Termin de cumpărat și mă îndrept către mașină, Haralamb î-mi vine în întîmpinare și mă ajută să duc în mașină cumpărăturile după aceea plecăm împreună către casă.Pe drum Haralamb ca de obicei mă copleșeste cu elogii și complimente exagrate urmărind să mă atragă să-i fac confesiuni care să-i dea lui credit să mă tachineze fără menajamente ulterior de față cu cei de acasă, eu însă fac pe insensibila ă îl cunosc.Începe să mă perie cu vorbe măgulitoare:
-Ce frumoasă te-ai făcut Ingrid!!! Ai înflorit în anii ăstia de cînd nu ne-am văzut ca un trandafir, arăți mai tînără cu vreo 10, ani ca atunci cînd ne-am văzut!dacă te întîlneam pe stradă ,mai mai să nu te cunosc soru-mea!Arăți a italiancă acu! Erau niște exagerări sfruntate însă eram interesată să văd eu unde vrea el să ajungă că nu face de obicei atîtea complimente gratuite la nimeni, așa că am intrat în joc, fiind cam suspicioasă din fire și eu , îi zic cu voce suavă:
-Ooo Haralamb frățioare,cu 10 ani?Vasăzică arăt mai tînăra ca tine? (el e mai tînăr cu vreo 3 ani).
-Eee nu! Eu arăt mereu de 30 așa că nu arăți mai tînără ca mine! Mă apuca rîsul ,mă abțineam.
-Eeeh ! De aia te molestează femeile, că te văd așa tânăr și necop!El începe să rînjească mînzește.
-M-au terminat! Să vezi cînd le iau la ocazie, mai ales cele mai în vîrstă îmi fac avansuri!
-Păi ce-i de capul tău?le iei în mașină ca să le duci în tentație cu vrăjelile tale?

Îi zic neputîndu-mă abține de rîs.În anii cît fusesem departe îmi lipsiseră glumele fratelui meu, ca multe alte lucruri dragi.
-Le iau în mașină că-mi trebuie bani, mai fac și eu de țigări și îmi asum riscuri.Eu nu mă pot abține să rîd imaginîndu-mi pe nebunul de Haralamb încolțit; el care pe toți îi ia peste picior.Am ajuns repede acasă și cum era către sfîrsitul lui august,ziua era frumoasă, însorită și soarele în asfințit mi-a urat bun venit acasă, împreună cu familia mea, tata, mama, copiii mei care venisera aici la țară de la oraș,unde își au rosturile lor, special pentru că eu mă întorsesem acasă,să petrecem împreună cîteva zile după multă vreme cît trecuse de cînd nu mai fuseserăm adunați astfel toți la un loc, ca o adevărată familie.
Continuare
De Maria Giurgiu

INGRID - 2
E trecut de miezul nopții, la ora 1,45 pleacă autocarul spre Italia, cu destinația Bari. Eu am cumpărat bilet până la Pescara. Puteam să aleag orice altă destinație, am optat pentru Pescara nu pentru că acolo mă aştepta cineva, ci doar pentru că, întâmplător, în perioada când oscilam, neștiind ce loc să aleg spre care să mă îndrept, toate fiindu-mi la fel de necunoscute, am întâlnit o cunoştință, care mi-a spus că i s-a întors cumnata de la Pescara, din Italia și tot povestea că e un oraș frumos, e aproape de mare, sunt destui români acolo. Atunci, pe loc, am decis că destinația mea va fi Pescara. Cunoştința s-a oferit să mă pună în contact cu cumnata sa, pentru a-mi da mai multe amănunte despre acel loc. Am cunoscut-o pe doamna respectivă, mi-a povestit despre Pescara, despre unde va trebui să ajung cu autocarul, unde aș putea să mă cazez la un preț accesibil, unde pot întâlni conaționali. M-a avertizat de pericolele pe care le poate întâlni un nou venit într-o țară străină, de persoane ce profită de noii veniți, pentru a-i excroca, profitând că nu cunosc limba, să se descurce printre italieni. Eu mă felicitam că în ultima lună învățasem ceva italiană și speram să-mi fie de un real folos acest lucru, ceea ce ulterior s-a dovedit adevărat. Mi-am notat cu scrupulozitate fiecare detaliu pe care l-am considerat demn de a-mi fi util. Începusem să cred că pot controla situația și contam pe Dumnezeu să mă ajute cu ceva noroc, pentru a-mi găsi repede muncă, deși, dacă era să ascult pronosticurile celor cu care discutam, păreau pesimiste și după opiniile lor, nu aveam prea multe șanse, fără cunoștințe și relații la fața locului. Inima mi se făcea cât un purice ascultându-i și făceam eforturi reale să nu disper înainte de a pleca. Fiii mei mă încurajau, asigurându-mă că vom ține legătura, și dacă aveam să termin banii pe care-i aveam cu mine ( nu erau prea mulți), îmi vor trimite ei alții.
Aș dori să adaug că nu e deloc bine, în situații când avem probleme, îndoieli, momente de nesiguranță, să stăm prea mult de vorbă cu persoane care ne descurajează, chiar dacă ne sunt prieteni. În astfel de momente, cu adevărat benefice mi-au fost încurajările și asigurările că ai mei mă susțineau. Erau exact argumentele pe care eu aveam nevoie să le aud atunci. Mi-au dat imboldul de a merge pe acea cale, pe care trebuia s-o parcurg singură și decizia mea, că orice va fi, trebuie să merg înainte.
Iată-mă, în cele din urmă, la drum. Copiii mă însoțiseră la autocar. Un ultim sărut, cu lacrimi în priviri, pe care mă străduiam să le șterg pe furiș, de la dragii mei, ce mă înconjuraseră cu brațele strâns și-mi șopteau cuvinte calde de adio și de încurajare, după care am urcat în autocar. Mașina a pornit, topindu-se treptat în negura nopții, ducându-mă cu sine spre o nouă viață. Călătoria a fost cam lungă, două zile am făcut pe drum, cu lungi aşteptări prin vămi, pe atunci România nu era în Comunitatea Europeană și controlul vamal era minuțios. Eu nu am întâmpinat probleme, era prima călătorie după mult timp.Trăiam o stare de bucurie, mă simțeam liberă și nu reușeam să mă simt decurajată sau îngrijorată de viitor, simțeam o stare de siguranță și încredere inexplicabilă, având în vedere totuși că la capătul călătoriei nu mă aștepta nimeni. Când am ajuns la Pescara am coborât cu valiza, era într-o duminică pe la ora 17,00.
M-am îndreptat către ieșirea din autogară, am traversat strada conform instrucțiunilor pe care le aveam cu mine, am intrat în hotel și la recepție am cerut o cameră, într-o italiană cam trasă de păr din cauza accentului meu, însă am reușit să mă fac înțeleasă. Am plătit pentru două zile hotelul, pentru a avea o mică reducere de preț și după mai bine de cincizeci de ore de drum, am reușit să mă văd într-o cameră cu un pat și o baie mică , totuși era exact ce îmi trebuia, eram obosită frântă. Am făcut un duș și m-am schimbat, apoi am ieșit pe afară, să fac o plimbare de recunoaștere și să-mi dezmorțesc un pic oasele după atâtea ore cât a trebuit să stau pe scaunul autocarului. Fusesem informată că marea nu-i departe și doream să merg acolo, la malul mării. De la ieșirea hotelului am luat-o în stânga, cum îmi explicase recepționerul amabil, am mers până la prima stradă, unde am făcut la stânga și după aceea am continuat drept pe acea stradă, din centru

INGRID - 2

E trecut de miezul nopții, la ora 1,45 pleacă autocarul spre Italia, cu destinația Bari. Eu am cumpărat bilet până la Pescara. Puteam să aleag orice altă destinație, am optat pentru Pescara nu pentru că acolo mă aştepta cineva, ci doar pentru că, întâmplător, în perioada când oscilam, neștiind ce loc să aleg spre care să mă îndrept, toate fiindu-mi la fel de necunoscute, am întâlnit o cunoştință, care mi-a spus că i s-a întors cumnata de la Pescara, din Italia și tot povestea că e un oraș frumos, e aproape de mare, sunt destui români acolo. Atunci, pe loc, am decis că destinația mea va fi Pescara. Cunoştința s-a oferit să mă pună în contact cu cumnata sa, pentru a-mi da mai multe amănunte despre acel loc. Am cunoscut-o pe doamna respectivă, mi-a povestit despre Pescara, despre unde va trebui să ajung cu autocarul, unde aș putea să mă cazez la un preț accesibil, unde pot întâlni conaționali. M-a avertizat de pericolele pe care le poate întâlni un nou venit într-o țară străină, de persoane ce profită de noii veniți, pentru a-i excroca, profitând că nu cunosc limba, să se descurce printre italieni. Eu mă felicitam că în ultima lună învățasem ceva italiană și speram să-mi fie de un real folos acest lucru, ceea ce ulterior s-a dovedit adevărat. Mi-am notat cu scrupulozitate fiecare detaliu pe care l-am considerat demn de a-mi fi util. Începusem să cred că pot controla situația și contam pe Dumnezeu să mă ajute cu ceva noroc, pentru a-mi găsi repede muncă, deși, dacă era să ascult pronosticurile celor cu care discutam, păreau pesimiste și după opiniile lor, nu aveam prea multe șanse, fără cunoștințe și relații  la fața locului. Inima mi se făcea cât un purice ascultându-i și făceam eforturi reale să nu disper înainte de a pleca. Fiii mei mă încurajau, asigurându-mă că vom ține legătura, și dacă aveam să termin banii pe care-i aveam cu mine ( nu erau prea mulți), îmi vor trimite ei alții.

Aș dori să adaug că nu e deloc bine, în situații când avem probleme, îndoieli, momente de nesiguranță, să stăm prea mult de vorbă cu persoane care ne descurajează, chiar dacă ne sunt prieteni. În astfel de momente, cu adevărat benefice mi-au fost încurajările și asigurările că ai mei mă susțineau. Erau exact argumentele pe care eu aveam nevoie să le aud atunci. Mi-au dat imboldul de a merge pe acea cale, pe care trebuia s-o parcurg singură și decizia mea, că orice va fi, trebuie să merg înainte.
Iată-mă, în cele din urmă, la drum. Copiii mă însoțiseră la autocar. Un ultim sărut, cu lacrimi în priviri, pe care mă străduiam să le șterg  pe furiș, de la dragii mei, ce mă înconjuraseră cu brațele strâns și-mi șopteau cuvinte calde de adio și de încurajare, după care am urcat în autocar. Mașina a pornit, topindu-se treptat în negura nopții, ducându-mă cu sine spre o nouă viață. Călătoria a fost cam lungă,  două zile am făcut pe drum, cu lungi aşteptări prin vămi, pe atunci România nu era în Comunitatea Europeană și controlul vamal era minuțios. Eu nu am întâmpinat probleme, era prima călătorie după mult timp.Trăiam o stare de bucurie, mă simțeam liberă și nu reușeam să mă simt decurajată sau îngrijorată de viitor, simțeam o stare de siguranță și încredere inexplicabilă, având în vedere totuși că la capătul călătoriei nu mă aștepta nimeni. Când am ajuns la Pescara am coborât cu valiza, era într-o duminică pe la ora 17,00.

M-am îndreptat către ieșirea din autogară, am traversat strada conform instrucțiunilor pe care le aveam cu mine, am intrat în hotel și la recepție am cerut o cameră, într-o italiană cam trasă de păr din cauza accentului meu, însă am reușit să mă fac înțeleasă. Am plătit pentru două zile hotelul, pentru a avea o mică reducere de preț și după mai bine de cincizeci de ore de drum, am reușit să mă văd într-o cameră cu un pat și o baie mică , totuși era exact ce îmi trebuia, eram obosită frântă. Am făcut un duș și m-am schimbat, apoi am ieșit pe afară, să fac o plimbare de recunoaștere și să-mi dezmorțesc un pic oasele după atâtea ore cât a trebuit să stau pe scaunul autocarului. Fusesem informată că marea nu-i departe și doream să merg acolo, la malul mării. De la ieșirea hotelului am luat-o în stânga, cum îmi  explicase recepționerul amabil, am mers până la prima stradă, unde am făcut la stânga și după aceea am continuat drept pe acea stradă, din centru până la mare. Deși era seară, strada principală din centru era bine luminată și plină de lume. Mergeam agale, ascultând atentă frânturi de discuții ale trecătorilor, minunându-mă că nu înțelegeam mare lucru, accentul lor era complet divers față  de ceea ce învățasem eu, singură. Mi-am făcut curaj și am decis să-mi concentrez atenția pe unde trec, ca să nu mă pierd, fiind seară. Am mers drept, am trecut printr-o piață, Piața Saloto, era luminată perfect de lămpi ce răsfrângeau o lumină albă ca de zi, am admirat copacii de magnolii cu frunze mari și lucioase, de un verde întunecat, accentuat de umbrele nopții, m-am oprit puțin să privesc, se vedeau două bănci mari din piatră albă, rotunde, pe care ședea  lume ce ieșise  la plimbare, fiind o seară senină și vremea destul de caldă în comparație cu frigul de acasă. Am continuat să merg spre mare, intuindu-i prezența după vuietul valurilor și a mirosului inconfundabil de alge și sare şi am continuat să merg până am ajuns la marginea plajei, de unde se vedeau valurile Mării Adriatice. Am traversat plaja până am ajuns aproape, mi-am înmuiat mâna în valurile înspumate ce scăldau nisipul, dându-i un prim salut de bun găsit. Am respirat adânc, cu nesaț, aerul rece, încărcat de mirosul plăcut și proaspăt al mării ce m-a salutat și ea, aruncându-mi în mod neașteptat un val crescut din unde, direct peste ghete. I-am surâs, încântată de gluma sa, cam sărată, de a-mi arunca apă în ghete și după ce am mai respirat adânc, cu voluptate, de câteva ori miresmele mării, am făcut cale întoarsă către hotel, observând plaja pustie din jur, învăluită în umbrele adânci, de cerneală, ale nopții. În treacăt am observat că și în piața Saloto se rărise lumea, mulți invadaseră restaurantele și  barurile din preajma pieții sau se retrăseseră spre casele lor din fața vântului rece, ce începuse să sufle din valurile de cerneală ale nopții. Am ajuns si eu degrabă la hotel, am urcat în cameră, bucuroasă să mă las îmbrățișată  de căldură sub pături.

Continuare - de Giurgiu Maria.

până la mare. Deși era seară, strada principală din centru era bine luminată și plină de lume. Mergeam agale, ascultând atentă frânturi de discuții ale trecătorilor, minunându-mă că nu înțelegeam mare lucru, accentul lor era complet divers față de ceea ce învățasem eu, singură. Mi-am făcut curaj și am decis să-mi concentrez atenția pe unde trec, ca să nu mă pierd, fiind seară. Am mers drept, am trecut printr-o piață, Piața Saloto, era luminată perfect de lămpi ce răsfrângeau o lumină albă ca de zi, am admirat copacii de magnolii cu frunze mari și lucioase, de un verde întunecat, accentuat de umbrele nopții, m-am oprit puțin să privesc, se vedeau două bănci mari din piatră albă, rotunde, pe care ședea lume ce ieșise la plimbare, fiind o seară senină și vremea destul de caldă în comparație cu frigul de acasă. Am continuat să merg spre mare, intuindu-i prezența după vuietul valurilor și a mirosului inconfundabil de alge și sare şi am continuat să merg până am ajuns la marginea plajei, de unde se vedeau valurile Mării Adriatice. Am traversat plaja până am ajuns aproape, mi-am înmuiat mâna în valurile înspumate ce scăldau nisipul, dându-i un prim salut de bun găsit. Am respirat adânc, cu nesaț, aerul rece, încărcat de mirosul plăcut și proaspăt al mării ce m-a salutat și ea, aruncându-mi în mod neașteptat un val crescut din unde, direct peste ghete. I-am surâs, încântată de gluma sa, cam sărată, de a-mi arunca apă în ghete și după ce am mai respirat adânc, cu voluptate, de câteva ori miresmele mării, am făcut cale întoarsă către hotel, observând plaja pustie din jur, învăluită în umbrele adânci, de cerneală, ale nopții. În treacăt am observat că și în piața Saloto se rărise lumea, mulți invadaseră restaurantele și barurile din preajma pieții sau se retrăseseră spre casele lor din fața vântului rece, ce începuse să sufle din valurile de cerneală ale nopții. Am ajuns si eu degrabă la hotel, am urcat în cameră, bucuroasă să mă las îmbrățișată de căldură sub pături.
Continuare - de Giurgiu Maria.

------------
INGRID
VIAȚA CONTINUĂ -2

Trecuse ceva timp de când lucram în casa doamnei Paola , când mi-a sosit din țară vestea că soțul meu intentase divorț. Unul din copii venise pe acasă și din întâmplare a găsit în cutia poștală citația ce-mi era adresată. Eram citată pentru ultima înfățișare în procesul de divorț. Cum nu fusesem nici măcar anunțată, abia atunci am luat cunoștință de situație, fusesem declarată dispărută de la domiciliu, cu adresă necunoscută, deși de când plecasem trimiteam bani lunar pentru întreținere, datorii, plătisem taxele și altele în ciuda relațiilor dintre noi și el cunoștea unde mă aflu, știa și telefonul familiei unde mă aflam, mă și sunase acolo când avusese nevoie de bani. Vestea că el a intentat divorțul am resimțit-o ca pe o mare eliberare, nu aș fi mai acceptat o reîntoarcere la viața dinainte, mă temeam însă să nu-mi facă probleme la muncă, știind unde sunt. Atunci am decis să plec din acel loc și așa am făcut. Le-am comunicat copiiilor și alor mei că-s de acord cu divorțul și astfel am pus capăt acestui capitol din viața mea fără multe discuții și regrete.

Am găsit repede un alt loc de muncă, tot în Pescara. Orașul e frumos și faptul că în timpul liber aveam oportunitatea să mă bucur de îndrăgitele mele plimbări de-a lungul mării, mă recompensa pentru neajunsurile ce nu lipseau în această muncă . Făceam plimbări și prin alte cartiere ale orașului în compania prietenei mele Marcela și a altor românce pe care le cunoscusem între timp, unele dintre ele devenindu-mi bune prietene. Îmi plăcuseră casele cu terase mari, de unde se revărsau cascade de culori și strălucire din flori de toate culorile, ce cresc din abundență la Pescara, favorizate de clima blândă și adeseori umedă, pe balcoanele și în grădinile frumoase, bine întreținute ale pescaresilor.

Admirasem și vilele din Collie, Via Romană unde lucrasem înainte, pe toate străduțele pe care mă plimbasem avusesem ocazia să admir grădini minunate, luxuriante, cu arbori de magnolii cu florile mari albe și parfumate, portocali ce creșteau și pe marginea străzilor și mă încântau cu miresme și culori, lămâi, dafini, trandafiri de toate culorile, azalee, mușcate și alte minunate flori pe care doar scăldându-mi privirile în culorile și varietatea grațioasă a formelor lor, mlădiindu-se în adierile călduțe cu care briza le alinta cu grație, mă încântau nespus, mă făceau să surâd, fericită de a admira zilnic acel spectacol de frumusețe și miresme îmbătătoare al naturii. Îmi mai plăcea să vizitez magazinele frumoase, împreună cu prietenele, uneori și singură, era o petrecere plăcută a timpului liber, mai cu seamă în zilele când vremea era urâtă.

Uneori, cu ocazia unor sărbători în oraș, se organizau serbări, se dădeau concerte în aer liber, se ținea mercato, un târg mare cu toate tipurile de mărfuri, tarabele erau puse pe toate străzile. Aveam ocazia să văd acolo de toate: atât îmbrăcăminte realizată de firme particulare din mai multe zone ale Italiei, cât și mărfuri indiene, arabe, africane; un adevărat mozaic de tradiții, stiluri, culori, obiecte de artă artizanală, bijuterii realizate din cele mai variate materiale, unele adevărate capodopere, demne de admirat. Eu și amicele mele ne mai cumpăram câte ceva și atunci negociam până obțineam prețuri care ne conveneau.

Iarna, în februarie, e luna Carnavalului la Pescara și la Francavilla, localitate la ieșirea de sud a Pescarei; se organizează atunci carnaval cu măști și costume din epoci de mult apuse, cu defilări de caruri alegorice, cu personaje mascate în eroii din povești vechi, sau filme cum ar fi "Familia Adams", "Cenușăreasa" și alte personaje din basme și mituri străvechi sau din istorie. Un fel de defilare a unui nesfârșit cortegiu mitic, ce se perindă în acele fastuoase caruri alegorice, minunat împodobite, pe dinaintea privitorilor, împrăștiind diverse produse promoționale gratis în ritmuri vesele ale muzicii instrumentelor foarte diverse cântate de orchestre ce defilează în urma fiecărui car. E un spectacol frumos de văzut și de admirat acest carnaval. Sunt multe lucrurile care fac din Pescara un oraș frumos, marea însă era favorita mea. Îmi plăceau plimbările de-a lungul mării atât vara, când mergeam și la plajă, cât și iarna, când veneam să privesc agitația necontenită a infinitei mase de apă verde ce mă fascina și-mi copleșea sufletul cu măreția și imensitatea forțelor sale latente descătușate, de nestăvilit.

Munca pe care o făceam nu a fost deloc ușoară. Pe lângă un bătrân sau o bătrână deseori cu multe probleme de sănătate, adesea trebuia să fiu cu multă răbdare în confruntarea zilnică cu persoane din familie cu caractere mai dificile, mai capricioase, să reușesc să duc la bun sfârşit în cursul zilei nu doar sarcina pentru care fusesem angajată inițial, ci multe altele, care nici nu fuseseră puse în discuție, bineînțeles, salariul era singurul care nu se schimba. Munca era stresantă, obositoare și zilele și orele libere care mi se cuveneau erau vitale pentru a face față momentelor critice, stresului cotidian și a putea continua pe acest drum anevoios, care însă mi-a dat posibilitatea să mă refac în urma divorțului.

În final, când am terminat partajul, am pierdut aproape tot, apartament, lucruri realizate în 25 de ani de căsătorie, din care nu fusesem nici măcar un an fără un serviciu bine retribuit, deși avusesem trei copii, doar în timpul concediilor prenatale nu lucrasem, dar beneficiasem de drepturi legale și bani, ca oricine care a lucrat mereu. Nefiind destul de vexată cu șmecheriile care se pot face în justiție cu intervenții și pile, și fiind destul de naivă să cred că justiția se face drept și că legea e lege pentru toți, m-am trezit că am fost obligată să pun la partaj veniturile realizate după ce divorțul se terminase de mai bine de doi ani și ex-soțul meu se căsătorise legal cu cealaltă, imediat după. Nici probele că am trimis încontinuu acasă banii realizați înainte de divorț nu au contat, nici că după divorț eu mi-am schimbat numele și el s-a recăsătorit imediat . Probele erau toate clare, însă sunt ignorate probele când intervin relațiile și șpaga. Am învățat acest lucru pe propria-mi piele și nu-l voi uita. Am trecut și de această perioadă grea și am decis să nu mai privesc înapoi cu regrete, viața supune la teste și ne învață lecțiile ei adeseori cu duritate. Eu am trecut cu bine această nouă încercare, pentru că acceptasem deja când plecasem, că viața și propria sănătate valorează mai mult ca multe lucruri și eu, avându-le, am reușit să realizez alte lucruri muncind.

După ce am depășit problemele din trecut și după o lungă lipsă dintre ai mei cei dragi, copii, părinți și frați, am decis să vin acasă, să îmi reintegrez viața în țară, să-i organizez noul curs. Era necesară o pauză, se impunea. Mi-am cumpărat bilet de avion, mi-am încheiat conturile la locul de muncă, mi-am luat la revedere de la prietenii mei, mă simțeam fericită să mă întorc acasă și mă simțeam bine înlăuntrul meu, liniștită și liberă.

De Maria Giurgiu
------------

SĂ NE UNIM, SĂ ÎMPIEDICĂM DOMNIA TERORII!
Pe orizontul bătrînei Europe,
Se înngrămădesc iar negrii nori de restriște.
Vlăstarele sale sunt urmărite, ucise, de neagra teroare,
Adusă pe aripi de negre și însetate de sînge harpii,
Din îndepărtate deșerturi unde au șălaș armatele,
De demoni căzuți, slujitori ai zeului islamic.
Fundamentliști înrăiți, criminali ,asasini în suflete îndemoniți.
Ce își dau numele ISIS, Război sau Teroriști fanatici!
Fără milă, ucid de-a valma, victime inocente,
copii smulși de la sînuri de mame,
Femei neînarmate, bărtîni cu plete de nea ,
Fete copile, flăcăiași abia trecuți în adolescență,
Oameni inocenți fară vină,în numele zeului lor Allah,Mahomed.
Îi rapesc,îi închid, îi martoriază și apoi
Neagra teroare, spurcatele bestii le decapitează ,
Le vînd în sclavie, le violează sălbaticii sau le ucid.
Neagra teroare, să nu o lăsăm să ne ucidă credința, sufletele,
Să ni le încătușeze cu lanțuri de rea și distrugătoare urgie!
Să ne unim contra terorii! să ne răscolim profunzimile de lumini și adînci energii,
Ascunse de la zidirea noastră în grăunte de spirit de creatori neînfricați!
Să sondăm adânc, adînc!Să dezgropăm din uitare curajul,
Iubirea dintre noi oameni, iubirea de libertate,iubirea de tot ce avem sfînt,
De strămoși, de ce ei apărau în cumpeni de timpul trecut, cu carnea cu fierul
Cu sîngele eroilor scurs, cu ochii din cap și cu viața!
Iubirea de-ai nostrii copii, de urmașii ce după noi vin!
Să ne regăsim demnitatea în fața celor ce vor să îngroape-n
Străfunde genuni și-n infernul adânc fără fund, pacea;
Lumina, speranța, viitorul bucuria de-a iubi, de-a trăi;
Să ne unim în credința în bine, să ne apărăm ce iubim ,
Cu toate resursele ce marele creator a sădit dintr-un început
Grandios,inepuizabil, de neînvins,în spiritul nostru de OAMENI!
Să învingem teroarea uniți în iubire,credință,luptînd contra-i,
Cu ce-avem în noi mare și mai bun; cu arma –cuvînt!
Cu inteligență, inventivitate, geniu, iubire de glie scăldată de soare,
De apele limpezi și dulci, de pădurile tainici ce ne ocrotesc ne încîntă cu foșnet de frunze,
Cu cînturi de păsări, cu ritul sălbatic al cerbilor primăvara, cînd se bat sălbatic
În aprige lupte pentru iubirea perechii, fiind în stare șă-și piardă, mîndrele coarne,
Să fie răniți sau să moară din forța dorinței de împerechere, ce le curge în vene,
Ascentrală. Să ne trezim, să ne aducem aminte, că viața are valoare!
Ca și la cerbi; dacă suntem liberi să ne urmăm, chemarea din spirit,
Să împiedicăm cuști ale terorii de orice rasă, să ne-ngrădească,
Să ne transforme-n sclavi, să ne siluiască ,manipuleze;
Să ne frîngă aripi, de spirit liber; să ne învingă,iubirea de viață!
Să nu permitem terorii ,fricii,să ne subjuge, să ne decimeze!
Să ne unim! Să împiedicăm ciuma terorii să se extindă,
Bătrînul continent să nu-l contamineze cu intoleranță
Și ale ei negre, înfricoșătoare genuni de întuneric, primitiv, profund!

De Maria Giurgiu.

BALSAM DIN IUBIRE

Stau rezemată de –a mea fereastă,
Citesc fermecată un nou mesaj.
Tu iubte-mi trimiți iubire, prin rețea nevăzută
De frecvențe varii de unde, ultrascurte,adânci,
Medii sau lungi,ce-și țes văl veșnic în atmosfera terestră,
Pinjeniș.Privrea-mi se pierde în zarea albastră,
Pinul înalt de lîngă casă, profită de o adiere de vînt
Și-mi bate cu-n ram șăgalnic la fereastră,
Lăsînd să se cearnă printre a lui cetini
Raze de soare clipindu-mi în ochi,mingîindu-mi
Privirea pierdută, cu un sărut,să-mi steargă tristețea
Că tu ești departe, mă consolează șoptindu-mi dulce,
Șoptindu-mi pe un fir luminos, tainic și cald,frînturi din al tău dor
Mi la adus pe-un fir de iubire lumină și rază de gînd ,
Raza de soare cernută printre cetini de pin.
Îmi așază pe obraz peste o lacrimă furișată
Din inima-mi arsă de dor, un alint delicat ,adiere dulce
Cu parfum de iubire culeasă din firul de iubire lumină
Și frînturi din al tău dor,trimise pe rază fierbinte de gînd
Presărîndu-mi balsamuri pe focul iubirii din suflet
Și cerîndu-mi în schimb,
Un pic de pomadă din iubirea și doru-mi să-ți presare
Iubite peste patima sufletului tău,să-ți alinte făptura și ochii,
Cu-n sărut cald de iubire ce-ți aduce mesaj,
Un fir de lumină iubire, ce-ți trimit în eter pe o rază de gând
Culeasă cu descînt vrăjit de zână măiastră
din adîncul sufletului meu, unde și-a făcut cuib iubirea.

De Maria Giurgiu.