03 Martie - CONCURSUL "SĂ NE CUNOAȘTEM ȚARA"

[Victor Bivolu]

Ce monument e in poza de mai jos?

Ieri am prezentat Biserica greco catolică ucrainiană din orașul Siret, județul Suceava.

 

Biserica greco catolică ucrainiană din orașul Siret, județul Suceava, este un lăcaș de cult pentru credincioșii greco-catolici ucrainieni din oraș, ce a fost construită în anul 1908 și are hramul “Schimbarea la Față”. Primii greco-catolici ruteni s-au stabilit în sudul Bucovinei după anexarea părții de nord a Moldovei de către Imperiul Hansburgic (1775). Ei proveneau din Galiția și au fost aduși aici de autoritățile austriece pentru a coloniza noile teritorii ale imperiului. În anul 1780 Curtea Districtuală austriacă recomanda înființarea de parohii greco-catolice în orașele și satele Bucovinei. Prima menționare a prezenței în Siret a greco-catolicilor ruteni (ucraineni) datează din anul 1780, când primul grup de emigranți ruteni s-a stabilit în hotarul orașului pe un loc numit Seliștea, situat între Dealul Horaițul Înalt și Dealul Târgului, în apropierea Drumului Sucevei. Cu acordul tacit al autorităților, ei și-au întemeiat o așezare lângă pârâul de sub Dealul Horaiț pe care au numit-o „Staroe Selo”, o traducere liberă a toponimului Seliștea. Încă de la începutul secolului al XIX-lea, exista în orașul Siret o comunitate mică de greco-catolici ruteni. Ei foloseau Biserica ortodoxă a Sbierenilor pentru slujbele religioase, care se afla în apropierea satului lor. Misionarul greco-catolic rutean Aleksei Studinecki a vizitat în 1811 orașul Siret și i-a convins pe greco-catolicii ruteni să ceară administrației guberniale de la Lemberg să aprobe înființarea unei parohii greco-catolice în oraș. Demersul său nu a avut însă succes la Negostina, unde rutenii din localitate au rămas ortodocși. La începutul anului următor (1812), Siretul a fost vizitat de misionarul Vasili Terlecki; cu acel prilej, preotul Ftoma Kalisiewicz a acceptat să treacă la greco-catolici, împreună cu majoritatea enoriașilor săi. Începând din 1812, împăratul Francisc I al Austriei a aprobat înființarea de parohii greco-catolice în Bucovina. Astfel, prin Ordinul nr. 1524 din 1 mai 1812 al Guberniului de la Lemberg au fost înființate mai multe capelanate și parohii greco-catolice în acele localități din Bucovina în care locuiau ruteni greco-catolici: Cernăuți, Cacica, Sadagura, Siret și Suceava, iar mai târziu au fost înființate parohii și la Rădăuți (1833), Câmpulung Moldovenesc (1883) și în alte localități. Toate aceste parohii și capelanate erau administrate de un decanat greco-catolic cu sediul la Cernăuți, unde până în 1820 s-a construit cu sprijinul autorităților o biserică. Prin ordinul mai sus-menționat s-a înființat un capelanat greco-catolic la Siret, care a fost condus de preotul Ftoma Kalisiewicz. Autoritățile au cedat biserica Sbierenilor către comunitatea greco-catolică ruteană, iar credincioșii ortodocși din apropiere au fost arondați Parohiei ortodoxe “Sfânta Treime.”După înființarea în 1826 a Parohiei ortodoxe „Sf. Dumitru” și numirea preotului Vasile Burlinschi ca paroh, credincioșii greco-catolici ruteni nu li s-a mai permis să-și țină acolo slujbele religioase. Până la construirea unei biserici proprii, credincioșii greco-catolici ruteni din Siret au folosit biserica romano catolică (care fusese construită în 1816-1824 și sfințită în 1826) pentru ținerea slujbelor religioase. Credincioșii greco-catolici ruteni din Siret au rămas fără preot aproape 10 ani, dar în anul 1834 autoritățile ecleziale superioare au ridicat capelanatul la statutul de parohie și au numit un nou preot. Ca urmare a pierderii arhivei parohiei, nu se cunoaște numele primului paroh. Conform cronicii întocmite un secol mai târziu de pr. Clement Zlepko, primul paroh este considerat preotul Grigorji Sengalewicz, numit la Siret în anul 1836. El a păstorit aici doar doi ani, după care i-a succedat preotul Ignatji Buczacki, care a administrat parohia timp de 36 de ani (1838-1874). În perioada păstoririi parohului Buczacki, s-a înființat filiala greco-catolică ruteană de la Gropeni, iar rutenii s-au organizat într-o comunitate etnică (Grămada Rusească) al cărei rol a crescut în viața politică a orașului. Parohia greco-catolică din Siret a trecut printr-o perioadă de înflorire în timpul păstoririi preotului Clemente Zlepko (1868-1934), paroh al comunității siretene timp de 40 de ani (1894-1934) și administrator apostolic al parohiilor greco-catolice rutene din România (1923-1930). Ca urmare a eforturilor sale, credincioșii greco-catolici ruteni din Siret au reușit în anul 1908 să-și construiască o biserică cu hramul „Schimbarea la Față a Domnului” sau „Preobrajenia”, hram sărbătorit în fiecare an pe 6 august. În anul 1922 a fost înființată o administratură apostolică cu sediul în orașul Siret cu rol de a-și exercita jurisdicția asupra parohiilor greco-catolice rutene din Regatul României. Administratura era subordonată direct Nunțiaturii Apostolice din București. Preotul Clemente Zlepko, parohul greco-catolic de Siret, a îndeplinit între anii 1923-1930 funcția de administrator apostolic al parohiilor greco-catolice rutene din România. În negocierile pentru încheierea Concordatului cu Vaticanul, Guvernul României a insistat asupra eliminării Administraturii apostolice a greco-catolicilor ruteni. În anul 1930, după încheierea Concordatului cu Vaticanul și ratificarea sa de către Parlament, Papa Pius al IX-lea a desființat administratura apostolică, dar a stabilit un vicariat greco-catolic rutean sub jurisdicția Eparhiei Române Unite a Maramureșului. Preotului Clemente Zlepko i-a succedat parohul Vladimir Vorobchievici, care a păstorit parohia timp de 48 de ani. Acesta a administrat în perioada iulie - septembrie 1945 și parohia romano-catolică, rămasă fără preot. Desființarea Bisericii Române Unite cu Roma prin decretul nr. 358 din 1 decembrie 1948 a determinat și desființarea Vicariatului Ucrainean. Pentru credincioșii ucraineni trecuți la ortodoxie, a fost înființat un Vicariat cu sediul la Sighetul Marmației (județul Maramureș), care cuprindea parohii din Maramureș, Transilvania, Crișana și Banat. Vicariatul ortodox a fost desființat în anul 1952, fiind transformat în protopopiat ortodox ucrainean de coordonare. Preoții greco-catolici ruteni din Bucovina au cerut protecția Episcopiei romano catolice de Iași, dar, prin adresa nr. 4502 din 21 februarie 1955, aceasta a comunicat Guvernului României că „preoții Maniu Nicolae, Rogojinschi Emil, Toniuc Isidor și Vorobchievici Vladimir nu aparțin bisericii noastre catolice, nu-i avem în evidența preoților noștri și nu au legături de jurisdicție cu noi”.Preotul Vladimir Vorobchievici a continuat să țină slujbele în limba ucraineană, potrivit tradițiilor Bisericii Greco-Catolice Ucrainene. După Revoluția din decembrie 1989 a fost reînființat Vicariatul greco catolic ucrainean din România, iar fosta biserică ucraineană din Rădăuți, împreună cu preotul și credincioșii, a revenit la confesiunea greco-catolică. În anii următori biserica a suferit unele reparații care s-au realizat cu ajutor extern și purtarea de grijă a preotului Vasile Popovics. În primii 20 de ani de după Revoluție, recensămintele au arătat o scădere atât a comunității ucrainene, cât și a celei greco-catolice. În prezent, biserica aparține de Vicariatu geco catolic ucrainean din România, cu sediul la Rădăuți iar slujbele religioase sunt oficiate în limba ucraineană. În cimitirul catolic din Siret se află mormintele preoților Clemente Zlepko (1868-1934) și Vladimir Vorobchievici (1913-1992). Pe monumentul funerar al preotului Zlepko este următoarea inscripție: „Aici odihnește părintele Klementi Zlepko, administrator parohial. Să-i fie memoria eternă.”), iar pe cel al preotului Vorobchievici: „Aici odihnește preotul Vladimir Vorobchievici, paroh greco-catolic de Siret. Născ(ut) 1913, hirot(onit) 1938, decedat 28.06.1992. Și soția sa Maria. Veșnica ei pomenire.”).

 

[Victor Bivolu]

ora 11.07 - 3 raspunsuri

[Marin Anghelescu]

Unul dintre cele mai renumite hoteluri din Timişoara de acum 200 de ani, era “Der Trompeter”, devenit apoi hotelul Hungaria, Casa "La Trompetist" Timișoara, azi Casa Spania

[Matei Ioaniţiu]

Hanul şi ospătăria „La Trompetist” (Fostul han „La Trompetistul” („Gornistul”, „Trompeta”, „Hungaria”)), Timişoara, 1746-1747/1894

[Ioan Muntean]

Fostul Han „La Trompetist” - Timişoara

 

Cea mai populară clădire în perioada Imperiului Habsburgic 

În imediata apropiere a Pieţei Unirii se află clădirea care a găzduit, din anul 1752, hanul şi ospătăria „La Trompetist”, care era considerat un hotel de lux, fiind cea mai căutată modalitate de cazare şi loc de a petrece timpul din oraş. Numele hanului provine de la proprietarul casei, maiorul Anton Seltman, care a fost trompetist în Armata Imperială.

Aflat pe colţul străzilor Pacha şi Eugeniu de Savoya, hanul se bucură de o poziţionare foarte bună deoarece la această intersecţie se află şi staţia poştalionului care asigura cursele regulate între Viena şi Sibiu. În timp, hanul şi-a schimbat denumirea în Hotelul Trompetă. Cu o vechime de peste 150 de ani a devenit rapid cel mai vestit loc de odihnă din oraş, datorită condiţiilor moderne pentru acea perioada, având băi cu apă curentă, 50 de camere elegante dispuse pe două etaje. Printre clienţii hotelului erau reprezentanţi din înalta societate a vremii, moşierii bogaţi şi străini cu pretenţii. Nu doar cazarea era pe placul clienţilor pretenţioşi, ci şi restaurantul careservea mese îmbelşugate.

La data construcţiei, în 1747, clădirea avea un singur etaj, cel de-al doilea fiind adăugat în 1899. Din punct de vedere al stilului arhitectural, clădirea a fost ridicată iniţial în stil baroc, în prezent remarcându-se stilul eclectic, istoricist. Ferestrele sunt încadrate de pilaştri de factură ionică la etajul 1 şi de factură corintică la etajul 2. În partea superioară, acestea sunt încoronate de decoraţiuni neobaroce.

Oaspeţi şi legende

Printre oaspeţii însemnaţi ce au fost găzduiţi de Hotelul „La Trompeta” ne aminteşte şi o plăcuţă de pe clădire, care spune „Mihai Eminescu venit cu trupa lui Pascaly la o reprezentaţie în oraş”. De asemenea, legenda spune că între 7 şi 8 martie 1866, domnitorul Alexandru Ioan Cuza s-a cazat în hotel aşteptând să ia trenul pentru a putea pleca în exil, spre Europa Centrală. Cuza era însoţit de soţia sa Elena, copiii lor şi ajutantul Pisochi. Din acest motiv, clădirii i se mai spune „Casa Cuza”, iar până nu demult, a găzduia o cafeneaua „Cafe Cuza”. Un alt oasepte de seamă al hanului a fost împăratul Austriei, Franz I. Folclorul spune că restaurantul hanului găzduia cele mai înfocate partide de cărţi unde se pare că tatăl poetului Nikolaus Lenau, oficial al guvernului habsburgic la Timişoara, şi-ar fi pierdut jumătate din avere, deoarece era un împătimit al jocurilor de noroc.

Până acum două secole strada s-a numit „Strada Trompetei”, iar simbolul Hanului, un trompetist aurit călare, poate fi văzut astăzi la Muzeul Banatului.

În prezent, clădirea găzduiește locuințe la etaj, iar la parter se află restaurantul Casa Spania, un restaurant cu specific spaniol, frecventat și îndrăgit de către timișoreni.