08 Iulie - CONCURSUL "SĂ NE CUNOAȘTEM ȚARA!"

[Victor Bivolu]

Ce monumente e in poza de mai jos?

Ieri am prezentat Mănăstirea Horezu - VÂLCEA

Mănăstirea Horezu (Hurezi), este cea mai de seamă ctitorie a domnului martir constantin Brâncoveanu, cu statut de monument istoric, sinteză a artei românești din acel timp, ce fost construită între anii 1690 – 1693. Mănăstirea Horezu a fost inclusă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Ea este situată în satul Romanii de Jos, ce ține de orașul Horezu, județul Vâlcea. Însemnările marelui domnitor, aflate în biblioteca mănăstirii, arată că „într-al doilea an al domniei noastre pus-am temelie și am început a zidi mănăstire“. Interesul domnului Constantin Brâncoveanu pentru ridicarea acestui sfânt lăcaș este documentat și în crezul său, așa cum apare el pe pisania care se află deasupra ușii de intrare în biserica mare a mănăstirii: „Nu voi intra în sălașul case mele, nu voi sui pe așternutul patului de odihnă, nu voi da somn ochilor mei și pleoapelor mele dormitoare și repaus tâmplelor mele, până nu voi afla loc Domnului și sălaș Dumnezeului lui Iocob“. Lucrările de construcție și decorare ale ansamblului au fost date spre supraveghere lui Pârvu Cantacuzino, vărul primar al domnitorului. Bolțile bisericii fuseseră finisate în iunie 1692, dată după care au fost inițiate lucrările de pictură murală. Iată ce nota în însemnările sale marele domn: ...septembrie 6, miercuri, am sosit la Hurezi și mănăstirea am târnosit la septembrie 8 vineri... Mănăstirea, cel mai mare ansamblu monastic din România, este construită pe valea râului Romanii de Jos, în satul care la acea vreme se numea Hurezi (actual Romanii de Jos), nume care ulterior a fost luat de târgul de peste deal, actualul oraș Horezu, într-un colț pitoresc sub Munții Căpățânii, unde singurătatea și liniștea este tulburată doar de strigătul huhurezilor, pasărea care a dat și denumirea locului. Meșterii care creează această capodoperă, impulsionați de spiritul ctitorului Constantin Brâncoveanu, sunt Istrate lemnarul, Vucașin Caragea pietrarul și Manea vătaful zidarilor. Cei care au executat pictura, terminată la 30 septembrie 1694, au fost Constantin Ioan, Andrei, Stan, Neagoe și Ichim. Ei imortalizează în pronaosul bisericii mari chipurile celor două familii, familia Brâncoveanu și familia Cantacuzino. Lăcașul este o remarcabilă realizare a artei brâncovenești, care se distinge prin originalitate, măiestria liniilor și culorilor. Iată ce spunea despre execuția măiastră a pridvorului sfântului lăcaș marele istoric al neamului, Nicolae Iorga: „Frumos pridvor pe stâlpi lucrați cu o mare bogăție de podoabe... cu un rând de stâlpi tot așa meșteșugiți sculptați... flori de piatră în jurul ușii celei mari și a tuturor ferestrelor“. Întreg ansamblul se remarcă prin conceptul unitar. El este structurat pe axa principală est-vest, pe care sunt aliniate gradat patru lăcașe de cult, construite în etape diferite și de ctitori diferiți. Ansamblul monastic se compune din:

• Biserica propriu-zisă a mănăstirii, ctitorită de marele domnitor și cărturar Constantin Brâncoveanu, aflată în centrul incintei cu hramul Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena.
• Biserica bolniței, ctitorită de doamna Maria, soția domnitorului, ]n anul 1696
• Schitul „Sfinților Apostoli“, ctitorit de starețul mănăstirii Ioan Arhimandritul la 1698
• Schitul Sfântului Ștefan, numit astfel după numele fiului cel mare al domnitorului, ctitorit de acesta la 1703.

Incinta principală, pe plan dreptunghiular, este flancată la nord de corpul etajat al chiliilor, cu fațada structurată în mod armonios de anfilada de arcade. La sud se află reședința domnească, încununată de turnul clopotniță și având o impunătoare sală de sfat. Pe latura de vest se află sala trapezei și, deasupra acesteia, paraclisul. Construită pe un plan trilobat, biserica Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena dezvoltă modelul Bisericii episcopale a Mănăstirii Curtea de Argeș, în sensul unor forme mai elansate și prin adăugarea unui pridvor tipic stilului brâncovenesc, cu arcade susținute de zece coloane de piatră, împodobite cu ornamente tipice Renașterii târzii. Fațadele sunt decorate cu panouri dreptunghiulare și firide ornamentale cu cercuri. Ancadramentul ușii de intrare este din marmură sculptată, pisania conține stema Țării Românești și pe cea a familiei Cantacuzino. Catapeteasma monumentală, din lemn de tei sculptat și poleit, precum și candelele de argint sunt donate de Doamna Maria Brâncoveanu. În posesia mănăstirii se află și alte valoroase obiecte de cult, în mare parte danii din timpul întemeierii bisericii: picturi, sculpturi în piatră și în lemn. Biserica a fost reparată și restaurată în anii 1827, 1872, 1907 – 1912, și 1954 – 1964. Constantin Brâncoveanu, ca om de o aleasă cultură a epocii sale, distingându-se prin inteligență și mult echilibru politic, reușește să înființeze tipografii și să tipărească numeroase cărți. Aici a înființat domnitorul vestita bibliotecă, rămasă peste veacuri sub denumirea de Biblioteca lui Constantin Brâncoveanu, care mai numără în prezent aproximativ 4000 de volume. Catalogul bibliotecii întocmit la 1791 arată ca aceasta dispunea pe vremea aceea de 382 de volume de carte tipărită și 46 de manuscrise. De remarcat este că dintre acestea 115 volume erau scrise în limba română. Despre importanța acestei biblioteci grăiește inscripția din 1708, aflată deasupra ușii edificiului: „Bibliotecă de hrană dorită sufletească această casă a cărților îmbie înțeleaptă îmbelșugare“.

 

 

[Victor Bivolu]

ora 11.02 - 4 raspunsuri

[Ivan Watson]

Colegiul Tehnic Aiud

[Ioan Muntean]

Clădirea Colegiul Tehnic Aiud

Clădirea liceului a fost construită în perioada 1897-1898.

Aici a funcţionat până în anul 1922 şcoala de fete (Polgári leányiskola). Liceul de băieţi Titu Maiorescu a fost înfiinţat la 12 octombrie 1922 fiind primul liceu românesc din zonă.

După Reforma învăţământului (1948), numele liceului devine “Liceul Mixt Român”, iar din 1958, Liceul Avram Iancu. Din anul 1996 devine Colegiul Titu Maiorescu, preluând clasele cu profil uman şi real.

Clădirea a fost construită în perioada 1885-1887, după un proiect de arhitectură veneţiană. A avut ca destinaţie iniţială, aparatul administrativ al judeţului Alba, fiind sediul Prefectuii acestui comitat până în anul 1929, apoi Garnizoană militară, Sediul Raionului Aiud, iar din anul 1968, clădire de învăţământ.

Astăzi este sediul Colegiului Tehnic Aiud (Str. I. Creangă, nr. 14).

Instituţia de învăţământ preuniversitar care astăzi se numeste Liceul Tehnologic Aiud, a rezultat ca urmare a fuzionării Grupului  Şcolar Industrial Metalurgic Aiud  cu Grupul Şcolar Avram Iancu Aiud.

Grupului  Şcolar Industrial Metalurgic  a fost înfiinţat în anul 1967 având ca scop pregătirea forţei de muncă calificate pentru Întreprinderea Metalurgică Aiud, întreprindere care a început să se dezvolte din ce în ce mai mult, divesificându-şi producţia şi având mare nevoie de forţă de muncă calificată.

La început a funcţionat ca învăţământ profesional iar în anul 1969 s-a introdus şi învăţământul liceal, postliceal şi de maistri.

Numărul de elevi şi de clase a crescut an de an ajungându-se în anii 1977 – 1979 la un număr record de 67 de clase de elevi. Firesc a crescut si numărul cadrelor didactice, formându-se un corp profesoral tânăr, dornic de afirmare, lucru care a făcut ca în scurt timp această unitate şcolară să devină cea mai mare şi cea mai căutată scoală din Aiud, care pregătea forţă de muncă pentru Întreprinderea Metalurgică Aiud.

Claselor iniţiale de curs seral li s-au adaugat incepand cu 1969 clase de curs de zi, iar din anul şcolar 1969-1970 a început sa functioneze în cadrul liceului Şcoală tehnică de maiştri, curs de zi si seral.

Tot in cadrul şcolii a functionat o clasă de operatori produse rafinate ce pregatea muncitorii pentru Intreprinderea Refractară din Alba Iulia.

De asemenea, şcoală tehnică de maiştri primeşte o noua specialitate: proiectări metalurgice. Din anul şcolar 1975-1976 se adauga noi profile claselor de liceu şi anume: profil mecanic, maşini şi utilaje, iar la învăţământul profesional specialitatea sculer matriţer, oţelar, electrician maşini şi aparate, forje şi tratamente tehnice. Ca urmare a schimbarilor survenite, dupa 1990 au fost introduse noi profile la liceu, curs de zi: programator  analist, contabil statistician, fizică-chimie, mecanică fină, informatică, chimie, biologie, contabilitate şi matematică – informatică, iar la şcoală profesională: confecţioner îmbracaminte, instalatori, electrician întreţinere şi reparatii maşini, electrician reparaţii obiecte uz-casnic.

După Revoluţia din 1989 când economia ţării a intrat într-o restructurare rapidă, numărul claselor s-au redus treptat ajungându-se la un număr constant de clase.

La data de 1 octombrie 1961, din ordinul Ministerului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, a fost înfiinţată o şcoală de sine stătătoare sub denumirea de Şcoala de Şoferi Profesionişti Aiud şi s-a început o vastă acţiune constand din:

• construirea unei clădiri avand 25 de cabinete şi dotarea cu material didactic şi mobilier;
• construirea sălii de sport cu dotările necesare;
• construirea cantinei cu o capacitate de 300 de locuri;
• construirea a 8 ateliere pentru instruirea practică;
• construirea halei pentru întreţinerea parcului auto.

În anul 1977 şcoală s-a contopit cu Liceul Avram Iancu, sub denumirea de Grupul Şcolar Industrial Avram Iancu Aiud, cu sediul in strada Ecaterina Varga nr. 41, care cuprindea atât clase de liceu cât şi clase de profesională cu profil electronic şi meseria conducator – mecanic auto. A functionat în acest fel până în anul 1990, când au fost înfiinţate clase cu profil electrotehnic, chimie-biologie, informatică, filologie şi şcoală profesională cu profilul traditional. Din anul 1994 devine Colegiul Avram Iancu cu profil real, uman şi tehnologic avand cursuri de zi si seral.

In anul 1996 partea cu profil auto s-a separat de partea cu profil teoretic rezultând două şcoli: Colegiul Titu Maiorescu, care a preluat clasele cu profil uman şi real cu sediul în clădirea de pe Strada Ecaterina Varga nr.14 şi Grupul Şcolar Auto Aiud, care devine începand cu 1 septembrie 1999, Grupul Şcolar Avram Iancu Aiud, cu sediul central în clădirea de pe Strada Ecaterina Varga nr. 41, având clase cu profil tehnologic: electromecanici auto, poşta şi telcomunicaţii pentru liceu şi învăţământ profesional cu profilele: mecanici auto, electricieni auto şi tinichigii auto. A deţinut în continuare parcul auto, clădirea internatului şi sala de sport.

Începând cu anul şcolar 2000-2001, în urma fuzionarii celor doua unitatii de învăţământ, Grupul Şcolar Avram Iancu şi Grupul Şcolar Industrial Metalurgic, a rezultat un singur grup şcolar numit Grupul Şcolar Avram Iancu, având sediul în Strada Ion Creangă nr. 14, la care se adaugă şi clădirea fostului Grup Şcolar Auto situat pe strada Ecaterina Varga nr. 41, cu anexele aferente (internatul, cantina, parcul auto şi atelierele).

[Rodica Bogdan]

Colegiul Tehnic Aiud, jud. Alba

[Matei Ioaniţiu]

Aiud (Alba) -- Colegiul Titu Maiorescu / -- Colegiul Tehnic Aiud (Clădirea liceului a fost construită în perioada 1897-1898)