De ce s-or fi retras ceilalți prieteni?
Cu speranța că sunt sănătoși îi aștept în jocul nostru de cultură.
CE MONUMENT E ÎN POZA DE MAI JOS?
Ieri am prezentat Palatul Simion Gheorghiu din GALAȚI.
Poza aplicată aici reprezintă Palatul Simion Gheorghiu din municipiul Galați, Strada Domnească, nr.24 . Simion Gheorghiu s-a născut în data de 8 februarie 1873, în Galaţi (strada Traian, nr. 55), fiind fiu de comerciant, absolvent al şcolii comerciale, intrând în afaceri comerciale direct în serviciul uzinei de gaz de la înfiinţarea ei (1894). Simion Gheorghiu a fost cel mai mare din cei patru copii ai cizmarului Ioan Gheorghiu și casnica Ioana Gheorghiu. Simion a avut sub a sa conducere la uzina de gaz toate încasările, având sub sine încasatori numiţi şi plătiţi de el. După puţin timp însă îl găsim în funcţia de casier şi magaziner, iar mai târziu i se încredinţă conducerea birourilor din oraş şi supravegherea şi bunul mers al eclerajului public. Ulterior a devenit director al Băncii Naţionale din Galaţi. În ,,Siluete gălăţene” apare ca fiind director al Băncii Galaţilor, o figură bancară lipsită de asperitatea cifrei, bun cunoscător al chestiunilor financiare şi ca atare sfatul D-sale era bine apreciat. Adept al formulei ,,Prin noi înşine“ nu se lasă cotropit atunci când este vorba de binele ce trebuie făcut aproapelui. Simion Gheorghiu a fost membru în comitetul şcolar al Liceului ,,Vasile Alecsandri“, din 1919, pentru ca în 1927 să devină preşedintele acestuia. În această calitate, în perioada februarie-octombrie 1923, printr-o corespondenţă asiduă cu Comisia Interimară a oraşului Galaţi, reprezentată de domnul Theodor Tenea, apoi de Iancu D. Prodrom, a cerut un teren pe care dorea să construiască un internat destinat elevilor săraci ai liceului, intitulat ,,Căminul elevilor secundari Simion Gheorghiu“. Pentru construcţia acestui edificiu care avea să adăpostească 100 de elevi lipsiţi de mijloace, dar silitori, aloca din averea sa suma de 5.000.000 de lei, din care 2.000.000 pentru clădire, sală de baie, mobilier etc. şi 3.000.000 de lei pentru a produce venitul necesar cheltuielilor de întreţinere a acestui cămin. Simion Gheorghiu preconiza că acest edificiu va fi gata la 1 septembrie 1924, dar pentru a demara lucrările avea nevoie de la Comisia Interimară de un teren de 2000-3000 de m.p., pe cât se poate în apropierea liceului. Comisia Interimară a oraşului Galaţi, prin amabilitatea D-lui Theodor Tenea, răspundea D-lui Simion Gheorghiu că în şedinţa din data de 6 martie 1923 s-a constituit o comisie compusă din D-nii: I. Coltofeanu, N. Protopopescu şi I. Haşiganu, care să ia legătura cu D-nul Simion Gheorghiu şi D-l Director al liceului, pentru a studia în amănunt chestiunea legată de construcţia căminului. Simion Gheorghiu apare în corespondenţă cu titlul de ,,puternic sprijinitor al culturii naţionale”. Comisia Interimară alocă construirii căminului din locul destinat şcoalelor comerciale, 30 de metri de faţadă din strada Lascăr Catargiu, cu adâcimea care o are şi anume lipit de terenul Societății Femeilor Ortodoxe Române. Mai târziu revine asupra deciziei şi acordă un alt teren în strada Heliade Rădulescu, unde se găseşte depozitul de materiale al Comunei, cerând totodată D-lui Simion Gheorghiu o schiţă a căminului. Planurile au fost întocmite de arhitectul Peternele , iar Comisia Interimară a cedat terenul din strada Cuza Vodă, nr. 72, D-lui Simion Gheorghiu pentru a construi căminul, lucrările urmând să înceapă cel târziu în primăvara anului 1924 şi să se finalizeze un an mai târziu. Comisia Interimară avertiza donatorul că în cazul în care nu se va mai putea îngriji de întreţinerea căminului, acesta va reveni Comunei, fără despăgubire. Simion Gheorghiu a fost de acord cu condiţiile impuse la data de 3 octombrie 1923. În ce priveşte Palatul Simion Gheorghiu, acesta este astăzi monument de arhitectură, menţionat la poziţia 12 pe lista monumentelor istorice pe anul 2004 din Galaţi, de unde aflăm anii construcţiei acestuia 1923 - 1925 şi locaţia, strada Domnească, nr. 24. La 27 martie 1914, Alexandru Alexandrescu şi soţia lui vând lui Simion Gheorghiu un imobil situat pe strada Domnească, nr. 48-50 (două prăvălii cu atenase); un corp de clădiri pe strada Gamulea şi un corp de clădiri pe strada Logofăt Tăutu, colţ cu strada Gamulea, împreună cu terenul care se află pe aceste construcţii. Enumerarea vecinilor evidenţiază faptul că Simion Gheorghiu mai avea proprietăţi în imediata apropiere, cumpărate de la moştenitorii Filipescu şi Buescu. La data cumpărării, Simion Gheorghiu avea domiciliul pe strada Domnească, nr. 152. Până la data cumpărării, Simion Gheorghiu a fost administrator legal al averii dotale a Mariei Alexandrescu, soţia lui Alexandru Alexandrescu. Actul se semnează la Tribunalul Covurlui la 18 decembrie 1914. Palatul se va construi aşa cum am menţionat mai sus în perioada interbelică (1923 -1925), iar în anul 1935, Simion Gheorghiu îl vinde şi se mută la Bucureşti. Clădirea se dezvoltă pe următoarele nivele: subsol parţial, parter şi două etaje. Structura de rezistenţă este din zidărie de cărămidă, bolţi de cărămidă, planşee din lemn şi metal. Şarpanta este pe scaune cu învelitoare iniţială din ţiglă cu completări din tablă. Particularitatea construcţiei constă în deschiderile mari în zona de acces. La spaţiile de locuit se ajunge printr-un gang şi o scară cu deschidere largă. Clădirea avea la parter spaţii comerciale: Braseria Palace, Gioconda, Drogheria Florenţa etc. şi la intrarea principală avea inscripţia ,,Casa Simion Gheorghiu“. Acolo era locul de întoarcere pentru Corso-ul gălăţean care în sus era delimitat de biserica grecească din colţul străzii Foti, dar care întoarcere se făcea în colţul de peste drum, în dreptul caselor lui Simion Gheorghiu, unde jos era o braserie. Strada Gamulea era scurtă şi umbrită de casele foarte înalte ale lui Simion Gheorghiu. Astăzi se mai păstrează pe partea laterală din strada Avântului, monograma ,,SG“, de la numele lui Simion Gheorghiu.
-->
Răspunsuri
ora 11.35 - 2 raspunsuri
Hotel Minerva - Craiova
Minerva Hotel & Casino Craiova
Aceasta clădire a fost construită între anii 1898 şi 1903 după planurile arhitecţilor Thoma Dobrescu şi D. Nedelcu. Clădirea a fost construită pe terenul ce era atunci proprietatea epitropiei Madona Dudu. Documentele vremii vorbesc de un contract încheiat la 23 noiembrie 1896 între epitropii Bisericii Madona Dudu din Craiova (Gh. Anghelescu şi A. Carianopol) şi arhitectul Th. Dobrescu din Bucureşti „pentru facerea planurilor reconstruirei unui nou local în Oraşul Craiova în locul celui dărâmat numit Casinul Minerva, al cărui cost să nu treacă, fie cât posibil suma de 500 mii lei“. Clădirea urma să aibă magazin, o cofetărie şi o cafenea iar în pivniţe şi sub soluri vor fi amenajări pentru laboratoriile Cofetăriei. În corpul principal al clădirii urma sa fie amenajat un Club şi camere pentru hotel. Maiestuoasa clădire va aduna laolaltă nume importante ale vremurilor ce s-au scurs, devenind simbolul Craiovei de odinioară, dar şi un adevărat altar al culturii la care au îngenuncheat artişti de mare valoare ale unor timpuri de altă dată.
„Casinul Minerva“ şi, mai apoi, simplu, Minerva, dăinuie impunător în Craiova de azi, vorbind din fiecare colţişor de o istorie a unui loc în care au călcat figuri importante ale unei vremi cu parfum vechi.
Alta era imaginea Craiovei de acum mai bine de o sută de ani. Călătorul prin străzile urbei de odinioară descoperea la întretăierea actualei străzi Kogălniceanu cu Unirii, pe locul Minervei, rachieria şi băcănia lui Ganea Bacalu. Pentru a reîntregi tabloul, aruncăm o privire în documentele vremii şi aflăm că peste drum, tot pe Uliţa Mare, era hotelul lui Hagi Panait Theodoru, „La Casinul Mercuriu“. Sub hotel era un restaurant unde călătorul în vremuri de demult citea la o masă o foaie de ziar procurată de alături, de la prăvălia în care bătrânul Aron Zwibel vindea jurnale. Tot de aici îşi putea procura tutunul, dar şi câteva volume vechi pe care negustorul le scotea pe tarabă.
Un tablou de epocă
La un pas, doi, distanţă se înălţa hotelul Paris, sub care era băcănia lui Teodor Tudoran, dar şi Zărăfia lui Farchy şi o cizmărie. Sanctuarul de la întretăierea străzii Kogălniceanu cu strada Unirii era piaţa de carne şi zarzavaturi. În mijloc, fântâna, în jurul căreia negustoresele vremii îşi mai prezentau o marfă sau încercau să-şi convingă un potenţial client de calitatea produselor şi atunci când eforturile erau zadarnice îşi umezeau fruntea, pregătindu-se să lupte cu convingere pentru câştigarea unui alt muşteriu.
Animaţie multă, ca-n toată urbea, care vine să-şi spună astăzi povestea din documentele îngălbenite de trecerea vremii. Răsfoind, aflăm cum peste timp băcănia lui Ganea Bacalu a lăsat locul „Casinului Minerva“, care avea, la parter, prăvălii, iar la etaj, saloane mari şi elegante, unde se jucau cărţi şi biliard, aici neputând intra fitecine, luxul şi, mai ales, preţurile nefiind la îndemâna oricui, aşa că cele mai dese personaje care îi treceau pragul erau din rândul boierilor craioveni.
Aflăm din presa vremii, că la 1857, când adunarea ad-hoc a Ţării Româneşti votase unirea cu Moldova „la Craiova, pretudindeni se vedea, în flăcările torţelor şi luminilor, ardorea cea vie şi neporuncită de a străluci orele acestei zile pentru totdeauna memorabile. Mai cu osebire strălucea în această seară (9 octombrie) sala Casinului Minerva, pentru că la 8 februarie 1859, la aflarea veştii despre dubla alegere a lui Cuza „toată lumea strânsă în piaţa Casinului Minerva juca, cânta, striga de bucurie“.
Traian V. Turtureanu menţiona într-un articol din presă reunit sub titlul „Casinul Minerva“ că localul intră şi în literatura acelei epoci: „Referindu-se la răscoala patentarilor, care a izbucnit la Craiova în 1860, N. Filimon, în «Nenorocirile unui slujnicar», scrie că, în loc ca liberalii să liniştească spiritele, «cea mai mare parte dintre dânşii îşi fumau ţigările şi îşi sorbeau ceaiul la otelul Minerva, cu cea mai mare linişte»“.
Naşterea Minervei
Istoria „Casinului Minerva“ s-a scris pe acele locuri, în care astăzi dăinuie „Minerva“, clădire construită în 1901, pe terenul ce era atunci proprietatea epitropiei Madona Dudu. Documentele vremii vorbesc de un contract încheiat la 23 noiembrie 1896 între epitropii Bisericii Madona Dudu din Craiova (Gh. Anghelescu şi A. Carianopol) şi arhitectul Th. Dobrescu din Bucureşti „pentru facerea planurilor reconstruirei unui nou local în Oraşul Craiova în locul celui dărâmat numit Casinul Minerva, al cărui cost să nu treacă, fie cât posibil suma de 500 mii lei“. Clădirea urma să aibă, conform contractului „Etagiul de jos în formă de pasagiu cu ieşire în strada Cogălniceanu să coprindă magazinu, o Cofetărie şi o Cafenea… în pivniţe şi sub soluri vor fi amengiari pentru laboratoriile Cofetăriei…. În corpul principal al clădirei spre strada Cogălniceanu, etagiul I să fie amenajat pentru un Club şi restul camere pentru hotel (corectat ulterior – pentru apartamente)…. Toate piesele etagiului al doilea şi masardele iarăşi camere pentru hotel şi serviciu“.
Clădirea care se va ridica avea să umbrească prin măreţia ei şi prin prezentarea arhitectonică. Finalizarea lucrărilor este datată 1903.
Maiestuoasa clădire va aduna laolaltă nume importante ale vremurilor ce s-au scurs, devenind simbolul Craiovei de odinioară, dar şi un adevărat altar al culturii la care au îngenuncheat artişti de mare valoare ale unor timpuri de altă dată.
O adevărată citadelă de cultură
De pe scena de la Minerva au pornit în drumul lor încununat de succes Madelaine şi Manu Nedeianu, Iordănescu Bruno, Ion Vasilescu, Mia Braia, Ioana Radu, Dorina Drăghici, Petre Alexandru şi mulţi, mulţi alţii. De asemenea, aici s-au născut idei, s-au făurit planuri, s-au dezbătut problemele artei vremii. Aici au putut fi văzuţi Amza Pellea, Gheorghe Cozorici, Constantin Rauţchi, Silvia Popovici, Sanda Toma, Ioana Bulcă, Andreea Năstăsescu, Rodica Tăpălagă, Ioana Măgură, Vasile Constantinescu, Vasile Niţulescu, Remus Comănescu, Geo Barton, George Mărutză sau Costel Rădulescu şi alţii. Minerva a găzduit şi oameni importanţi ai lumii: Generalul Charles De Gaule, Ciu En Lai sau Nikita Hruşciov.
Minerva Hotel & Casino 2021