categorii forum

Ce monument e în poza de mai jos?

Ieri am prezentat Clădirea Teatrului Municipal din Huși - jud. VASLUI

Palatul (Casa) Adam Mitache, azi Muzeul Municipal Huşi, județul Vaslui, este un obiectiv arhitectonic situat pe Strada General Teleman nr. 8, având statut de monument istoric. Din punct de vedere arhitectural, imobilul se înscrie în curentul neorenascentist, fiind una dintre cele mai frumoase clădiri din municipiul Huşi. Clădirea a fost construită în jurul anului 1880 de către Adam Mitache, unul din cei mai bogaţi moşieri din acele vremuri. La începutul secolului al XX-lea clădirea a fost restaurată de arhitectul Lorenzzo Colavini. Urmaşii lui Adam Mitache au vândut clădirea către Primăria Huşi în anul 1934.  După vânzare, în clădire a funcţionat Prefectura fostului judeţ Fălciu. În anul 1947, după instalarea regimului comunist, casa a devenit sediul Oficiului Naţional de Turism Huşi, iar apoi a fost sediu al Goscomloc Huşi. După înfiinţarea judeţului Vaslui, în anul 1968, în clădire a funcţionat o circă medicală, iar din 1981 a devenit sediul Muzeului municipal Huşi, care a avut aici expoziţii permanente până în anul 1993. În acel an, clădirea s-a închis pentru public, desfiinţându-se expoziţiile permanente, din cauza atacului ciupercii Merulius lacrymans (buretele de casă), care a afectat atât lemnăria cât şi zidăria. În anul 2006, monumentul istoric a fost clasificat din grupa în grupa A, de importanţă naţională şi universală, fapt ce a permis demararea unui demers de finanţare a proiectului tehnic şi a lucrărilor de consolidare-restaurare, clădirea fiind inclusă în Planul Naţional de Restaurare.  Licitaţiile privind proiectarea, respectiv executarea lucrărilor de reabilitare a muzeului din Huşi au fost câştigate de SC Pro Galexim SRL Bucureşti, respectiv SC Consint SRL Bârlad, iar lucrările urmau a fi finalizate până în anul 2009. Au trecut şapte ani de la termenul limită de finalizare a lucrărilor de reabilitare, însă muzeul din Huşi continuă să fie înconjurat de bălării.  Cele aproape 7.000 de piese de muzeu, deţinute de muzeul huşean au fost mutate la parterul unui bloc din Huşi, în cutii, într-un fost spaţiu comercial, cu geamuri crăpate, fără sistem de ventilaţie care să asigure un microclimat optim conservării patrimoniului istoric. Din nouă angajaţi ai muzeului, aflat în subordinea Primăriei Huşi, au mai rămas doi: un fost muzeograf, care acum are rol de gestionar, şi un restaurator. Amândoi însearcă să salveze de la moarte mărturiile care ţin încă vie istoria acestor locuri.  Muzeul municipal din Huși a luat ființă în toamna anului 1956, in urma stăruinței unui grup de intelectuali din Huși, sprijiniți de autoritățile locale. Muzeul s-a constituit pe baza colecțiilor școlare de la Liceul „Mihail Kogălniceanu” (actualmente „D.Cantemir”) și Liceul „Cuza Voda”, cat și din donații: prof. Ștefan Bujoreanu – colecția de arheologice (vase, dălți, răzuitoare, precum și amfore grecești descoperite la Vetrișoaia), monede antice și medievale; prof. Mihai Ciobanu – monede medievale străine, care au circulat pe teritoriul nostru (poloneze, turcești, ungurești) și medalii comemorative din bronz; Episcopia Husilor – 2 tablouri pictate de Gheorghe Tatarascu, mai multe stampe legate de actul Unirii Principatelor; Școala Generala nr.3 – portretul lui Mihail Kogălniceanu pictat de C. Angheluță; Bisericile din oraș – 17 cărți vechi din sec. XVIII s.a. La inceput, muzeul a functionat in cladirea Scolii Generale Nr.3, apoi intr-o cladire din centrul orasului, din 1960, in cladirea Palatului Episcopal, iar din 1983 in Casa „Adam Mitache” situata pe strada (azi) General Teleman nr.8. Astăzi, muzeul, care apartine domeniului public local, este inchis din cauza starii de conservare a monumentului, lipsit de personal de specialitate suficient dar și de personal de pază. Se știe că în vara anului 2001 muzeul a fost ținta unui jefuitori.

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

  • ora 11.01 - 4 raspunsuri

  • 39E6C44C-6C34-11EB-B32A-160FF8D3772D.jpg?profile=RESIZE_710x

    Castelul Bethlen-Haller din Cetatea de Baltă (Alba)

  • Castelul Bethlen - Haller, Cetatea de Balta - Alba

    Castelul de plan patrulater era prevăzut cu turnuri de colţ circulare, fără rol defensiv. Acesta a fost construit în stil gotic francez, fiind ridicat pe patru niveluri.

    Castelul intrat în posesia lui Eugen Haller, a fost restaurat, în stil baroc, între anii 1770-1773, moment în care a fost amenajat şi parcul din jurul castelului, iar ansamblul a fost înconjurat cu un zid dotat cu o impresionantă poartă de acces.

    Castelul a avut de-a lungul timpului mai multe destinaţii: grădiniţă, închisoare, cantină, carmangerie şi secţie de şampanizare. În a doua jumătate a secolului trecut a fost naţionalizat, iar în prezent există intenţia de a transforma castelul în hotel de lux.

    getimage.ashx?f=Obiective&w=440&file=e0540bdd-e9cd-46d0-97f2-2dcbc775120b_bethlen_haller.bmp&profile=RESIZE_710x

  • Secretele de peste 400 de ani ale Castelului Bethlen-Haller din Cetatea de Baltă (Alba): donat, moştenit şi pierdut la cărţi

    Vechi de peste 400 de ani, Castelul Bethlen-Haller din Cetatea de Baltă, castel care în decursul existenţei sale a fost donat, moştenit, pierdut la cărţi sau naţionalizat de autoritățile comuniste, este în prezent centrul oenoturismului din Transilvania, respectiv a turismului viti-vinicol în cunoscutele podgorii din zona Târnavelor.

    După 1989, castelul este retrocedat familiei Haller, iar în ultimele două decenii, acesta se află în proprietatea companiei producătoare de vinuri din Jidvei care l-a transformat, în urma unor investiţii importante, într-un centru de promovare a podgoriilor şi vinurilor din zona Târnavelor, dar a fost păstrată și funcţia de secţie de şampanizare. Au fost refăcute pivniţa, parterul şi unul dintre etaje, precum şi fostele grajduri, care au fost transformate în camere.

    Castelul nobiliar a fost construit în perioada 1570-1580 şi a fost refăcut radical de contele Ştefan Bethlen, între 1615-1624, după modelul castelului Chambord din Franţa. Construcţia este reprezentativă pentru arhitectura renascentistă din Transilvania şi păstrează trăsături originale ca bolţi, turnuri circulare şi acadramente ale ferestrelor şi uşilor.

    Castelul şi-a căpătat forma actuală în 1770, când acesta a trecut în posesia familiei Haller, fiind vândut sau, conform altor surse, pierdut la cărţi, în proprietatea căreia a rămas până la naţionalizare în 1948. Influenţa celor două familii asupra evoluţiei construcţiei monumentale a făcut ca în prezent acesta să fie cunoscut sub denumirea de Bethlen-Haller. La început a existat şi un pod mobil care făcea trecerea peste şanţ, dar care nu a fost umplut niciodată cu apă.

    ”A fost în posesia a mai multor familii de nobili maghiari o perioadă de 150 de ani. A fost donat, a fost pierdut la cărţi. A avut o istorie destul de «aventuroasă» şi complicată. A trecut prin mâinile a vreo 30 de principi. Se ştie mai multe despre perioada în care a fost în posesia grofului Haller. Familia Haller a construit frontispiciul, înainte avea doar cele patru turnuri. În spate erau grajdurile familiei, din care, ulterior, după renovarea castelului, s-au făcut opt camere de primire. În timpul comunismului a fost trecut la IAS şi a funcţionat aici o secţie de şampanizare”, afirmă Irina Incze, cea care se ocupă de administrarea castelului.

    În perioada comunistă nu a mai rămas nici măcar un obiect care să amintească de măreţia castelului. Au dispărut piesele de mobilier originale cât şi decoraţiunile. ”După Revoluţie, castelul a fost revendicat şi s-a retrocedat familiei Haller. Ultimul descendent l-a vândut familiei Necşulescu, devenind din nou proprietate privată. Din 2003 s-a început renovarea sa.

    S-a lucrat cu specialişti, cu designeri, pentru ca renovarea şi restaurarea să corespundă unei perioade de Ev Mediu. Cei care au fost în vizită la noi au fost surprinşi că nu este aglomeraţie de obiecte. În timpul lucrărilor au fost făcute diverse descoperiri care sporesc farmecul castelului. De exemplu, poarta veche care fusese tencuită şi zidită. Se mai vede încă scripetele. Exista şi un pod, iar şanţul din care se mai văd ceva urme în jurul castelului nu era cu apă. În salonul de primire, de asemenea, sub tencuială s-a descoperit o altă uşă autentică”, susţine Irina Incze.

    O altă descoperire importantă şi interesantă a fost blazonul familiei Bethlen, care a fost găsit pe marginea Târnavei Mici şi care este expus în sala mare a castelului. Şarpele de pe blazonul familiei Bethlen reprezenta înţelepciunea, coroana arăta gradul de nobleţe al familiei, mărul reprezenta proprietatea, iar crucea arăta că erau creştini. Tot pe blazon este sculptat şi un cap de iobag. Alături de blazon mai este expusă o piatră din 1745, pe care este inscripţionat numele lui Bethlen Miklos.

    Sub castel se găseşte un tunel despre care legendele susţin că ar duce până la castelul de la Sînmiclăuş, traversând şi râul Tîrnava Mică. Blazonul era amplasat pe faţada principală a porţii de acces. Castelul era renumit pentru grădinile sale şi pentru crescătoria de cerbi. Se spune că din beciurile castelului pornea un tunel subteran care ducea până la castelul din Sânmiclăuş, o altă proprietate a familiei Bethlen, aflată la 9 km distanţă.

    De la 1560 se păstrează o uşă sculptată în piatră, în spatele căreia există o scară interioară, din lemn. Dacă în timpul grofului Haller aici era bucătăria castelului, unde, de exemplu, se curăţa vânatul, acum pivniţa este amenajată ca o sală de degustare, cu o capacitate de 60 de locuri.

    La castel este gătită zilnic mâncarea pentru cei 150 de copii care frecventează grădiniţele din Jidvei, Bălcaciu şi Sînmiclăuş, precum şi pentru muncitorii societăţi. Poate fi vizitat la cerere mai ales de grupuri care doresc să cunoască istoria locurilor, bucătăria tradiţională şi aroma vinurilor din podgoria Târnavelor.

    Imagini pentru Castelul Bethlen Haller foto vechi

    Imagini pentru Castelul Bethlen Haller foto vechi

    Imagini pentru Castelul Bethlen Haller foto vechi

    Imagini pentru Castelul Bethlen Haller foto vechi

    Imagini pentru Castelul Bethlen Haller foto vechi

    ...

  • CASTELUL BETHLEN – HALLER - Cetatea de Baltă - Jidvei - Alba

Acest răspuns a fost șters.

Topics by Tags

Monthly Archives

-->