Ce monument e in poza de mai jos?
Ieri am prezentat clădirea fostului Tribunal al județului Muscel din Câmpulung Muscel - jud. ARGEȘ.
Tribunalul din municipiul Câmpulung Muscel, județul Argeș, denumire actuală Judecătorie, este o impozantă clădire a orașului, cu statut de monument istoric și este situată pe Strada Emilian Paveliu, la nr. 2. Clădirea fostului Tribunal Muscel a fost dată în folosinţă în anul 1907 și este singura construcție din oraș la care arhitectura este de inspirație neoclasică. Edificiul este rigid simetric după o axă perpendiculară pe frontul străzii spre care este orientată fațada principală. Scări ample conduc spre o intrare monumentală, cu patru coloane gigantice ce susțin un antablament sumar sugerat și frontonul decorat cu altoreliefuri alegorice în timpan și cu acrotere la colțuri. Un mare hol “sala pașilor pierduți” distribuie circulația pentru întreaga clădire, având o scară în centru și săli de judecată și birouri în flancuri. Decorațiile exterioare, din piatră de Albești cioplită, sunt concentrate la fațada principală: avancorpul intrării monumentale, flancat de două nișe din piatră în care este plasată câte o amforă. După reorganizarea administrativ teritoriată, în anul 1950, Tribunalul judeţului Muscel, devine tribunal raional, iar în anul 1968 tribunal orăşenesc, pentru ca din 1995 să devină tribunal municipal. Din punct de vedere ierarhic, Judecătoria Câmpulung este subordonată Tribunalului Argeş şi Curţii de Apel Piteşti.
-->
Răspunsuri
ora 11.37 - 3 raspunsuri
Castelul (Cetatea) Ineului, Ineu, Arad
Cetatea Ineului (Arad)
Cetatea Ineului este o destinație reprezentativă pentru istoria Aradului, care datează de la finalul secolului al XIII-lea. Înainte de perioada medievală, cetatea în stil renascentist târziu era centru al unui domeniu feudal mare cu 51 de localități.
Apoi devine o „fortăreață-inel” alături de alte cetăți ale vremii, cu scop de apărare împotriva otomanilor. Era sub stăpânirea lui Iancu de Hunedoara (cel care a și gândit această strategie cu cetățile), însă ajunge și în mâinile turcilor de mai multe ori. În 1599 Mihai Viteazu ia frâiele cetății, apoi e cucerită iar de Imperiul Otoman.
În secolul al XVII-lea ajunge sub ocupație habsburgică, ocazie cu care i se definește înfățișarea actuală, conform planului unui arhitect austriac, Gavril Haller, în perioada domniei principilor Rákóczi. Este asediată iarăși de turci la scurt timp, recucerită de habsburgi, ajungând să fie părăsită în 1745. De atunci s-a tot degradat.
Ridicată la sfârșitul secolului al XIII-lea, a avut inițial un rol de apărare împotriva otomanilor. Fiind cucerită de turci, a intrat sub stăpânirea lui Mihai Viteazul și apoi sub ocupația trupelor Habsburgice. Piesa arhitecturală a Renașterii târzii, fortificația a cunoscut atât vremuri glorioase, cât și perioade de declin și sărăcie.
La Ineu se pot vedea ruinele cetății interioare, înconjurate de patru bastioane circulare, cel mai proeminent fiind cel din Crișul Alb. Multe dintre elementele decorative au dispărut sau au fost ascunse de renovări nereușite.
Apreciată pentru istoria sa bogată, cetatea așteaptă să-și recapete strălucirea trecută. Investițiile nu numai că îi vor restabili spiritul, ci îl vor transforma și într-un spațiu pentru evenimente culturale, revitalizând astfel întreaga zonă.
Cetatea din localitatea arădeană Ineu are un trecut glorios. A fost reşedinţă de vară a principilor transilvăneni, iar apoi a ajuns cămin pentru copii cu dizabilităţi în vremea comuniştilor.Cetatea din localitatea arădeană Ineu are un trecut glorios. A fost reşedinţă de vară a principilor transilvăneni, iar apoi a ajuns cămin pentru copii cu dizabilităţi în vremea comuniştilor.
Este vorba despre o cetate de o valoare inestimabilă, operă a arhitecturii Renaşterii târzii, încadrată în Lista Monumentelor Istorice în clasa A.
Cetatea nu este atestată documentar decât târziu, în cursul secolului al XV-lea. Prima ei consemnare este din anul 1472. Mai târziu, importanţa cetăţii a crescut, devenind centrul unui mare domeniu nobiliar, compus din circa 30 de sate. Ea capătă importanţă după 1541 când, alături de Caransebeş, Lugoj şi Oradea, devine o verigă însemnată în centura vestică de apărare antiotomană. A făcut parte din fortificaţiile lui Iancu de Hunedoara, a fost asediată şi cucerită de otomani în 1566 şi 1658, a fost reşedinţă de sangeac (diviziune administrativă turcă), a intrat în posesia lui Mihai Viteazul în 1599, a fost cucerită de habsburgi, a fost centru de regiment grăniceresc care păzea graniţa dintre Imperiul Austriac şi paşalâcul de Timişoara, iar începând cu 1745 a fost părăsită.
Adevăratul autor al construcţiilor astăzi vizibile a fost magnatul Gabriel Haller (între anii 1645-1652). Din timpul ocupaţiei turceşti ne-a rămas o descriere a fortăreţei, realizată de călătorul Evlia Celebi la 1660:
„Este o cetate în formă pătrată, aşezată pe malul râului Criş, are bastioane mici de piatră, iar în fiecare din ele încap o mie de oameni, fiecare are câte 10 tunuri. Prin şanţurile cetăţii curge doldora râul Criş. În interiorul cetăţii se află cetatea nouă. E o mică cetăţuie în care în afară de odăile ienicerilor nu se mai află nimic altceva. În cele patru colţuri sunt patru turnuri solide, cu acoperiş de scânduri şi cu ziduri late de 20 de picioare. Această cetate interioară are o poartă spre apus şi şanţul acesteia e plin de apa râului. Oraşul are 800 de case".
Reparaţie, în timpul lui Ceauşescu
Singura dată când cetatea a beneficiat de reparaţii a fost în timpul regimului Ceauşescu, în anii '70, dar intervenţiile au afectat starea iniţială a acesteia. Directorul Direcţiei de Cultură menţionează:
„În anii 1974-1976 au fost făcute, pe baza unui proiect executat de către Ministerul Muncii, intitulat «Dezvoltarea Şcolii speciale Ineu-reamenajări interioare», următoarele lucrări: consolidare planşee cu grinzi armate; intervenţii la şarpantă în partea de sud a cetăţii; subzidiri la corpul de clădire din partea de sud a cetăţii; reparaţii tâmplărie; reamenajări şi compartimentări interioare; instalaţii sanitare şi de incendiu; instalaţii electrice; instalaţii de încălzire".
Dincolo de povestea cetăţii, care arată astăzi într-o stare deplorabilă, edificiul mai ascunde o istorie tragică, cea a şcolii speciale create în timpul regimului comunist pentru cei cu deficienţe psihice şi fizice.
Copiii de care atât părinţii, cât şi regimul se deziceau erau „închişi" aici: „În prezent se mai păstrează amprenta copiilor care au trecut prin şcoala din cetate. Vechile duşuri aduc aminte vizitatorului de lagărele naziste, în care copiii erau nevoiţi să se spele o dată pe săptămână, când era apă caldă. Sala de sport, în care au mai rămas şi acum doi pereţi vopsiţi, este şi ea în paragină. În ceea ce priveşte soarta celor care au avut ghinionul să înveţe lecţia dură a vieţii între zidurile fortăreţei, lipsa mâncării, frigul şi nu în ultimul rând sistemul au făcut ca rata supravieţuirii să fie foarte mică. Astăzi, toate acestea au rămas pradă istoriei, la fel ca întregul edificiu."
După 1989, lucrurile s-au schimbat în cadrul acestei şcoli speciale, iar din 1998 aceasta, intitulată azi Grupul Şcolar „Sava Brancovici", a părăsit clădirile cetăţii propriu-zise, folosind nişte anexe, al cărui interior a fost amenajat pentru săli de curs, dormitoare, ateliere, grupuri sanitare.
Cetatea Ineului, Arad. (Atestarea documentară din anul 1295, se pare că se referă la cetatea Jeno din comitatul Nograd)