11 Februarie - "CONCURSUL SĂ NE CUNOAȘTEM ȚARA!

[Victor Bivolu]

Ce monument e in poza de mai jos?

Ieri am prezentat Castelul Jeno Haller din localitatea Cetatea de Baltă - ALBA

Castelul Jeno Haller, denumire alternativă Castelul Bethlen - Haller este un ansamblu de monumente istorice aflat pe teritoriul satului Cetatea de Baltă, comuna cu același nume din județul Alba, fiind format din următoarele monumente: Castelul propriu zis și Anexele. Comuna Cetatea de Balta, în limba maghiară -  Küküllővár, tradus -  Cetatea Târnavei,  este situată pe DJ 107, între Târnăveni și Blaj, pe malul Târnavei mici. Rezonanțele istorice ale localității sunt numeroase. Chiar denumirea localității sugerează existența unei fortificații, care, la prima vedere, ar putea fi asociată cu impunătorul castel de pe colină. Însă vechea cetate nu mai este vizibila azi, iar ruinele ei nu se află sub castel, ci la sud-vest de acesta, pe un teren viran. Teoria suprapunerii celor două clădiri a circulat o vreme în literatura de specialitate, însă a fost dezmințită de cercetările arheologice. Actualul castel datează de la sfârșitul secolului al XVI-lea – prima jumătate a secolului al XVII-lea. Anul exact al începerii constructiei, la fel ca şi beneficiarul, sunt momentan incerte. Construcția se încheie în jurul anului 1624, când domeniul îi aparține lui István (Ștefan) Bethlen de Iktár, fratele principelui Transilvaniei, Gábor (Gabriel) Bethlen de Iktár. Castelul are un plan tipic renascentist, constând într-un volum compact, rectangular, fără curte interioară, cu 5 turnuri acoperite. Dintre ele, patru sunt circulare și amplasate la colțuri, și prezintă la partea superioară guri de păcură. Al cincilea turn, alipit uneia din fațadele secundare, are formă octogonală și adăpostește o scară secundară din lemn, frumos conservată astăzi. Castelul are subsol, parter și etaj. Camerele de la parter erau dependințe sau destinate servitorilor, iar încăperile de la etaj erau destinate locuirii şi familiei nobiliare. Camerele din subsol sunt acoperite cu bolte semicirculare din cărămidă, încăperile de la parter sunt acoperite cu bolți cu penetrații, specific renascentiste, iar incăperile de la etaj sunt acoperite cu bolți de cărămidă așezate între grinzi de metal, sistem de acoperire specific secolului al XIX-lea. Tot la interior se păstrează ancadramente de uși, realizate din piatră, sculptate în manieră renascentistă. Scara principală de acces, din lemn, se află în partea din față a castelului și are în capăt o terasă închisă cu tâmplărie de lemn. Scara, împreună cu terasa au fost adăugate ulterior construcției castelului, în secolul al XVIII-lea. În stânga porții de acces în incintă se află anexele. Pe marginea colinei se află o capelă, iar la baza colinei, izolat, un fost grânar (care in 2008 se afla în stare de degradare iar în 2011 era aproape distrus).  Astăzi, în spatele castelului se găsește un fost element decorativ purtând inscripția ''Anno 1773. Arcem hane restauri, innovari et adornari fecit excel. ac. Illus. d. Comes Nicolaus de Bethlen Sacrae S. Reg. Mai. Camerarius status et gubern. act int. consiliarius et per magnum Tranniae principatum thesaurarius regius 1773'' (Nicolaus Bethlen ilustrul conte, camerar regional al statului şi guvernului, consilier şi tezaurar regal peste marele principat al Transilvaniei a poruncit să se renoveze şi să se împodobească acest castel în 1773). E probabil că acest element a făcut parte din frontonului baroc al accesului în castel, element ce apare în imaginile din epocă, dar care nu se mai păstrează astăzi. Ultimul proprietar din familia Bethlen de Bethlen a fost Márkus Bethlen. Domeniul este vândut de acesta (sau pierdut la cărţi, după cum menţionează alte surse) în a doua jumătate a secoluilui  al XIX-lea familiei Haller, în posesia căreia rămâne până în momentul exproprierii din 1948. În perioada comunistă, castelul a avut diverse funcțiuni, până când a fost transformat în secție de șampanizare aferentă IAS Jidvei. Desigur, această conversie a însemnat dispariția pieselor originale de mobilier și a decoraţiilor.  După 1989, castelul este retrocedat familiei Haller, care l-a vândut mai departe familiei Necşulescu, proprietarii cramei Jidvei. Funcţionează în continuare o perioada ca secţie de șampanizare, după care, în 2003, încep lucrarile de restaurare și reamenajare a ansamblului pentru o destinație mai apropiată de cea inițială. În prezent, imaginea castelului este asociată cu vinul Jidvei. Este proprietate privată, dar se poate vizita la cerere, contactând compania în prealabil pentru a obţine permisiunea de a vizita. Actualii proprietari au adăugat în plus diverse decorații ce oferă interiorului edificiului un aer medieval. Per ansamblu, interiorul castelului oferă o experiență artistică eclectică, în urma căreia vizitatorul poate simți evoluția de patru secole a acestei clădiri: de la bolţile și ancadramentele renascentiste, la elementele baroce, până la gresia modernă și chiar replicile contemporane de armuri medievale. Dacă în vechime castelul a fost folosit ca grădiniţă, închisoare, cantină, carmangerie şi secţie de şampanizare, în prezent există intenţia de a transforma castelul în hotel de lux.

 

[Victor Bivolu]

ora 11.08 - 4 raspunsuri

[Ivan Watson]

Biserica "Adormirea Maicii Domnului" Rucărul de Jos, Argeş

[Matei Ioaniţiu]

Biserica Adormirea Maicii Domnului II Rucăr (Biserica de Jos Rucăr, Rucărul de Jos, Argeş)

[Ioan Muntean]

Istoricul Bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnului – Parohia Rucărul de Jos

Comuna Rucăr, este așezată pe DN 73 dintre Piteşti – Câmpulung – Braşov, la o altitudine de 750 metri faţă de nivelul mării. Localizarea pe vechile hărți ale denumirii în limba latină de Ruffa Arbor (Pomul Roșu) și căreia cartografia germană au tălmăcit-o în limba lor prin Rotbom (Copacul Roșu) și consemnarea ei în documentele slavo-române sub numele de Rukel, Rukal, Rucal (sub această formă îl găsim și în Proclamația guvernului revoluționar provizoriu de la 1848), ori Rucken, Rufam Arborem, Rutbom, Rucalau, face din această așezare una din cele mai vechi ale țării, locuită neîntrerupt de-a lungul a peste 2000 de ani de istorie tumultoasă.

În comuna Rucăr funcționează astăzi trei Sfinte Biserici, care deservesc cele trei parohii: parohia Rucărul de Sus, parohia Rucărul de Mijloc și parohia Rucărul de Jos.

Biserica cu hramul principal ,,Adormirea Maicii Domnului’’ și "Sfântul Ierarh Nicolae’’ care deservește parohia Rucărul de Jos, este situată în centrul localităţii Rucăr, pe terasa inferioară de pe partea stângă a Râuşorului, la o altitudine de 695 m. şi a fost construită între anii 1890-1894, în timpul Regelui Carol I, având ca epitropi de construire pe preotul Ion Lungeanu, tatăl scriitorului Ion Lungeanu, preotul Tache Anastasescu, Iosif Bunescu şi Toma Ştefănescu, fiind cea de a patra construcție. Iniţial prima Biserică a fost construită în punctul Valea lui Ecle (Valea Bisericii), cea de a doua în locul numit Cheie, apoi, în 1749, sau 1747 (7255) , cea de a treia construcţie a fost realizată de vameşii Drăghici, Hristea şi Sterie, exact lângă construcţia actuală, loc în care se păstrează Sfânta Masă de piatră, acoperită prin grija preoţilor slujitori de o Sfântă Troiţă. Construcţia din 1749 a dăinuit pană în 1890 când a fost demolată, începându-se lucrările de construcţie a noii Biserici, prin grija Regelui Carol I, cu ajutorul boierilor şi al enoriaşilor, după cum rezultă din pisania inscripţionată la intrarea în Biserică.

În timpul războiului din 1916, Biserica a fost transformată în lagăr, nemții închizând aici prizonierii.

Un scurt istoric al Bisericii se poate citi în Pisania aflată deasupra ușii de intrare în Biserică, pe zidul exterior: "CU AJUTORU A TOT PUTERNICULUI CREATOR SA REEDIFICAT ACEST SFÂNT LĂCAȘ CU HRAMUL ADORMIREA MAICII DOMNULUI ÎN DILELE DOMNIEI M.S. REGELUI CAROL.IN I ȘI A MITROPOLITULUI PRIMAT D.D. GHENADIE PETRESCU FIIND PRIMAR AL COMUNEI ION ANASTASE CU CHELTUEALA ENORIAȘILOR ȘI AJUTORU M.S.REGELUI ÎN ANII 1891.1894, EPITROPI PR. TACHE ANASTASESCU , PR. ION LUNGIANU, IOSIF BUNESCU, TOMA ȘTEFĂNESCU.” După anul, 1948, pisania a fost acoperită, numele regelui Carol I a fost îndepărtat cu dalta de pe inscripția bisericii, însă astăzi se poate citi în întregime.

Această Sfântă Biserică are formă de navă, cu două turle, construite din lemn, din care cea din faţă are formă pătrată, măsurând în lungime 30 m şi în lăţime 10 m., 400 mp. La exterior, în dreptul despărţirii celor trei compartimente (Naos, Pronaos şi Altar), are câte două coloane pe fiecare latură. Frontispiciul, înalt şi lat cât restul edificiului, prezintă o serie de panouri geometrice, iar ferestrele sunt cu un rând de cărămidă roşie. Turla din faţă, are pe latura vestică, ceasul adus de preotul Ion Lungeanu de la o Biserică din Ardeal, zona Braşovului. Este reparat și repus în funcțiune. Altarul semicircular, cu semicupolă, este spaţios, fiind luminat de o fereastră mare, aşezată pe axa Bisericii, şi alta mică, la proscomidie ; spre sud, se află o uşa de intrare în Sfântul Altar. Catapeteasma de lemn, sculptat artistic (ornamentații cu motive geometrice și florale), prezintă trei registre cu icoane. Naosul este dominat de turla Pantocrator, largă de forma octogonală, cu opt ferestre, și are un frumos candelabru, cu 36 de lumini, iar mobilierul este din lemn de stejar. Lumina patrunde prin cele patru ferestre – câte două pe fiecare din laturile exterioare. Între naos și pronaos se interpune o arcada sprijinită pe stâlpi laterali dubli.Pronaosul, de formă patrată, are boltă sferică. Pridvorul, dreptunghiular, cu două camere în părțile laterale, iar deasupra lui aflându-se cafasul, este susținut de doi stâlpi de zid. Cafasul este luminat de o fereastră circulară, situată pe latura vestică.

Pictura în frescă a fost realizată de pictorul Nicolae Vermont (coleg al lui Theodor Aman), însă a fost recondiţionată, în anul 1987, de pictor Elena Vasilescu. Casa parohială de mici dimensiuni, 30 mp, este construită în 1927. Ca anexă mai există o încăpere cu destinația de camera centralei termice de 30 mp.

Biserica nu deţine obiecte de valoare istorică și nu este înscrisă în lista monumentelor istorice.

În 1770 Biserica din Rucăr Joseni avea doi preoți: preotul Ion Băjan, numit popa Ion proistos Băjan și preotul Gheorghe Vorovenci. Catagrafia de la anul 1810, menționează numele a trei preoți, popa Ion sin popa Ion, preot popa Bucur sin popa Radu și popa Ion sin Ion, precum și numele unui ,,țârcovnic”, Stanciu sin Țintea Grozescu. După preoții Tache Anastasescu și Ion Lungeanu, la această Biserică au păstorit preoții: Spiridon Vasilevschi (refugiat din Basarabia), Alexandru Zaharescu, Nicu Vasilescu, Zaharia Petrescu, transferat de la parohia vecină, Rucărul de Mijloc în luna iunie 1968, Petre Ignat, Florian Căţoiu, iar în prezent, aici slujesc preoții Arsulescu Ion Sebastian, preot paroh şi preot coslujitor Lipan Florentin.

...

[Rodica Bogdan]

Biserica "Adormirea Maicii Domnului" Rucărul de Jos

A fost construita în perioada anilor 1890-1894, pe locul unei biserici datând din 1749, ctitorita de vameşii: Drăghici, Hristea şi Sterie, care a fost demolată în 1890. Epitropi de zidire ai bisericii noi au fost preoții Ion Lungeanu şi Tache Anastasescu împreună cu Iosrf Bunescu şi Toma Ştefănescu. De plan dreptunghiular, cu altar semicircular şi pridvor dreptunghiular prevâzut cu cafas, biserica are turle de lemn de secţiune octogonală, peste naos şi pătrată, peste pronaos. În 1916 în timpul ocupaţiei germane, locaşul de cult a fost transformat în lagăr de pnzonieri. Pictura murală originară în frescă a fost realizată de pietoni Nicolae Vermont - "artist plastic remarcabil pin arta portretistică şi prin viziunea sa realistă", şi W. Blendovski [1894]. Iconostasul de lemn "a fost sculptat artistic" de Petru Ducanu [1892].

      În patrimoniul bisericii, se află cărţi ritualice: Evanghelie [1743], Penticostanon [1743], Triodion |1746), Mineie (1804-1805), Icoane pictate pe lemn, în sec. XIX, precum şi Icoane pictate de W. Blendowski, în 1892. În curtea bisencii, sunt amplasate busturile de bronz reprezentând pe: "Josef Bunescu", de D. P. {Dimitrie Paciurea), datat 1906, şi "Moise Bunescu" [1926]. Poarta de intrare în curtea bisericii este construita în spiritul arhitecturii populare locale tradiţionale.