categorii forum

CE MONUMENT E IN POZA DE MAI JOS?

Ieri am prezentat Biserica Profetul Samuil din FOCȘANI.

Biserica Profetul Samuil (Samuel), veche ctitorie voievodală și fostă mănăstire, azi monument istoric, este un lăcaș de cult ortodox, situat pe Strada Mare a Unirii, nr. 28în partea nordică a localității Focșani, județul Vrancea, lângă Școala nr.2 “Ion Basgan”. Sfântul Proroc Samuel, căruia îi este închinată această biserică veche, a trăit cu peste o mie de ani înainte de Întruparea Fiului lui Dumnezeu. El s-a născut în perioada când poporul evreu era condus de judecători. Ca fiu al lui Elcana și al prorociței Ana, Samuel a fost cel de-al cincisprezecelea si ultimul dintre judecătorii lui Israel. Prima biserică zidită pe acest loc, din lemn, a fost construită la jumătatea secolului al XVIII-lea, în prima domnie (31 august 1749 - 3 iulie 1753), de către domnitorul Constantin Racoviță Cehan al Moldovei. Nu după multă vreme, pe locul bisericii din lemn a fost construită o altă biserică, din piatră, ca parte integrantă a Mănăstirii Sfântul Samuil. În anul 1757, această mănăstire a devenit metoc al unei mănăstiri din orașul Roman. în anul 1767, din porunca domnitorului Ștefan Racoviță al Țării Românești, mănăstirea din Focșani a fost închinată Spitalului de pe lângă Mănăstirea Sfântul Spiridon, din Iași. Puțin mai târziu însă, în vremea domnitorului Alexandru Ghica, printr-un hrisov domnesc, mănăstirea și-a recăpătat independența. În anul 1789, ansamblul monahal al Mănăstirii Sfântul Proroc Samuil, era încă fortificat. Zidurile împrejmuitoare erau suficient de puternice pentru a găzdui armatele turco-române, în luptele lor contra rușilor și austriecilor. Între timp, clădirile s-au ruinat, iar zidurile s-au surpat. Începând cu anul 1863, biserica a fost folosită pe post de locaș de cult parohial. Au avut loc mai multe lucrări de reparație și restaurare, dar s-a păstrat arhitectura originală. După cutremurele din anii 1977 și 1986, biserica a fost reparată și consolidată.

 

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

  • ora 11.16 - 4 raspunuri 

  • Restaurantul „Podgoriile Hușilor" din Huşi

  • Restaurant Podgoriile Huşilor (Huşi - oraşul boierului Hus)

  • Restaurantul „Podgoriile Hușilor" din Huşi, jud. Vaslui

    Husi - orasul boierului Hus

    72984307_1118949444969121_893016094174871552_o.jpg?_nc_cat=101&_nc_sid=730e14&_nc_ohc=fxtVzIQcdCkAX96IlBe&_nc_ht=scontent.fsbz3-1.fna&oh=8bb93547bd7242360d1bea7bd395b5a4&oe=5F2E61AD

    017-husi-restaurant-podgoriile-husilor.jpg

  • Casa Monasterianu (Mănăstireanu), azi Restaurantul „Podgoriile Hușilor”, în care a fost oaspete Mihai Eminescu.

    A fost construită la sfârşitul secolului al XIX-lea, în stil eclectic cu bogate ornamentaţii cu elemente de renaştere franceză şi baroc (arcade în plin cintu, medalioane – stil rococo, casete). Intervenţii în timp nu au fost intervenţii majore, ci doar reparaţii curente.

    File:Casa Monasterianu, azi Restaurantul „Podgoriile Hușilor”.JPG

    Restaurant Podgoriile Hușilor - Nuntă Tradițională

    10980724_861422283901614_2464187451810704077_n.jpg?_nc_cat=103&_nc_sid=cdbe9c&_nc_ohc=Q1zNaSvLUvoAX9ST1Ct&_nc_ht=scontent.fsbz3-1.fna&oh=22532a7464e9b5d50b1522d749d551a9&oe=5F2FE163

    Epaminonda's Blog.....: INFO NUMIS MONDO - 92

Acest răspuns a fost șters.

Topics by Tags

Monthly Archives

-->