CE MONUMENT E ÎN POZA DE MAI JOS?
Ieri am prezentat Biserica din satul Galșa, com.Șiria - ARAD
Galșa este un sat de aproximativ 2100 locuitori din componența comunei Șiria, județul Arad. Satul este situat la 28 kilometri depărtare de municipiul Arad, in directia Moneasa și este atestat documentar pentru prima dată în anul 1214. Satul Galsa are bogate traditii viticole. Întreaga zona face parte din asa numita Podgorie a Aradului. Ca si referinte turistice puteti vizita dealurile Siriei (cetatea din Siria), un loc propice pentru practicarea parapantei dar și biserica semeață a satului Galșa. Biserica aparține cultului ortodox și are hramul “Adormirea Maicii Domnului”, ea datând din anii 1746 - 1749, cu extinderea clădirii în anul 1894. Potrivit însemnărilor istorice, în Galşa a existat o biserică de lemn cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” sfinţită în anul 1715, care fie a fost incendiată, fie a fost transferată pe un alt aşezământ din regiune. În anul 1749, vechea biserică de lemn se pare că este înlocuită cu actuala clădire zidită din piatră, în stilul barocului de provincie. Corpul principal al lăcaşului de cult prezintă elemente ale stilului baroc, iar extinderile ulterioare i-au introdus şi elemente ale stilului neoclasic. În interiorul Bisericii există un iconostas datorat lui Ştefan Teneţchi. Icoanele praznicare sunt datate între anii 1769 - 1771, unele având iniţialele “C.T.” (Ştefan Teneţchi). Pe uşa diaconească este inscripţionat anul 1749. Biserica construită din piatră are ziduri groase de 1 metru respectiv 1,50 metri. Turnul Bisericii are înălţimea de 33 de metri şi găzduieşte 5 clopote, montate în anul 1894. Abia atunci i s-a adăugat în dreapta și în stânga două încăperi, întregind astfel turnul cu corpul bisericii. Între anii 1834 – 1948 biserica a fost folosită de greco-catolici, ortodocşii din Galşa participând la slujbele religioase la biserica din localitatea Mâsca. În anul 1948, 251 familii se întorc la ortodoxie. În Revoluţia de la 1848, biserica a dat un martir, pe Onu Popa, tatăl primului prefect român – Gh. Popa de Teiuş. Acesta a fost împuşcat în centrul satului Şiria, în faţa castelului Bohuş, pentru că a tras clopotele în dungă ca să atenţioneze locuitorii satului Galşa de pericol. El este înmormântat, împreună cu fiul său în cimitirul din deal, la Galşa.
-->
Răspunsuri
ora 11.03 - 4 raspunsuri
Biserica Sfântul Nicolae Bacău, jud. Bacău
Biserica Sfântul Nicolae Bacău (Catedrala Mică)
„Catedrala mică“ a băcăuanilor - Biserica ortodoxă Sfăntul Nicolae Bacău -, monument de spiritualitate şi cultură
Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Bacău este o enorie emblemă în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, pentru tradiţia istorică şi liturgică.
„Când vorbim de Biserica «Sfântul Nicolae», vorbim de unitatea, continuitatea, de limba şi cultura, de tradiţia sfântă a poporului drept-credincios din această zonă binecuvântată, despre care dă mărturie, din neguri de istorie, fiecare piatră din situl arheologic, aşezat în partea de nord a actualului edificiu eclesiastic. Placa de marmură aşezată peste masa sfântului altar face trimitere la secolul al XV-lea, demonstrând că de-a lungul celor cinci veacuri, până a se ridica monumentala biserică, exista o organizare bisericească temeinică, o viaţă religioasă aparte“, spune părintele paroh Constantin Busuioc. Oamenii din Târgul Bacăului au ridicat la început o biserică mică din lemn, aşezată pe o fundaţie din piatră de carieră. Un veac mai târziu, în secolul XVI, pe aceste temelii se ridică o altă biserică, atribuită ctitorilor de breaslă, negustorilor şcheieni sau braşoveni. Uliţa Şheia, care a existat până nu demult în partea de nord a bisericii, vorbeşte despre acest adevăr istoric.
În 1661 biserica devine pustie şi chiar primeşte denumirea de „Biserica pustie“. Va avea apoi statut de metoc al Mănăstirii Agapia.
Din însemnarea iconomului Constantin Iutzescu, făcută pe un Pidalion (ediţie de la Neamţ, 1844), reiese faptul că biserica veche a fost demolată, ridicându-se una nouă, de către meşterul transilvănean Ioan Făgăraş. Piatra de temelie s-a aşezat în 1839, primind veşmântul sfinţirii nouă ani mai târziu, din mâna episcopului Veniamin Roset. S-a construit prin contribuţia deosebită a epitropului Pavalache Cristea, cunoscut în istoriografia timpului ca „înnoitor de biserici“. În 1848 s-a turnat şi un clopot de 508 kg, în vecinătatea bisericii, care se păstrează şi astăzi în patrimoniul acesteia.
În 1871 în incinta bisericii s-a ridicat un paraclis pentru necesităţile pastoral-misionare ale parohiei.
Restaurări şi înnoiri
De-a lungul timpului biserica a beneficiat de mai multe intervenţii, cea mai însemnată datând din anul 1888, când a fost acoperită pentru prima dată cu tablă. Au urmat mici restaurări în anii 1958, 1963, 1972. A avut de suferit în urma cutremurelor din 1934 şi 1977 şi mai ales de pe urma incendiului din 10 iunie 1976.
Structura arhitecturală exterioară a sfântului lăcaş băcăuan se caracterizează prin ritmarea faţadelor cu impozante coloane de factură compozită, care odihnesc pe un soclu masiv ce conferă edificiului un caracter maiestuos de o severă eleganţă. În interior se constată o tendinţă de monumentalizare a volumelor şi de tratare unitară a lor prin amplificarea dimensiunilor. Lucrările din marmură ce împodobesc biserica sunt deosebite. Sunt de admirat soleea în trepte, masa sfântului altar, placajul de pardoseală, iconostasele mici, proscomidiarul, pisania. Proiectat şi realizat într-o unitate stilistică deosebită, întregul mobilier apelează la un repertoriu motivistic de sorginte tradiţională, cu trimiteri dese la repertoriul de motive al sculpturii bisericeşti din secolul al XVIII-lea. Pictura murală a bisericii este realizată în stil neobizantin.
De dată recentă sunt ultimele înnoiri aduse bisericii, dintre care enumerăm crucile aurite de pe turle, cinci clopote turnate la Innsbruck, în Austria, restaurarea totală a acoperişului şi învelirea bisericii cu tablă de cupru, tâmplăria interioară şi exterioară, înlocuirea întregii instalaţii electrice, urmând a se schimba şi cea termică. În prezent, la biserică se realizează repictarea în tehnica mozaic a frescelor exterioare, renovarea şi restaurarea faţadei.
Biserica Sfântul Nicolae Bacău
Din însemnarea iconomului C.I.Iutzescu, făcută pe un Pidalion – ediţie de la Neamţ (1844), reiese referirea directă la actuala catedrală, referitor la care, în 1838, începe acţiunea de ridicare a unei biserici prin adunarea de milostenii la creştini.
În 1848 biserica a fost terminată şi dată în folosinţă prin sfinţirea ei. Biserica “Sfântul Nicolae” se caracterizează prin formele sale decorative exterioare de sugestivă monumentalitate, ingenios proporţionate. Întreaga compoziţie este axată pe ideea exprimării cât mai clare, atât în exterior, cât şi în interior, a trăsăturilor particulare a tipului structural monovat care a stat la baza concepţiei.
În ceea ce priveşte compartimentarea, spaţiul interior este tratat în spiritul formelor arhitecturale tradiţionale prin dispunerea în amfiladă, în cadrul unui plan având formă de navă unică a pronaosului, naosului şi altarului, precedat de un vestibul de intrare amplasat pe vest.
Catedrala ortodoxă „Sfântul Nicolae” se află în zona centrală a orașului și este un alt exemplu de monument istoric și de arhitectură religioasă specifică stilului bizantin. Datează din secolul al XIX-lea și i se mai spune „catedrala mică” deoarece catedrala nouă are dimensiuni mai mari. A fost ridicată cam la un secol după ce prima biserică a fost distrusă de o catastrofă naturală. Lângă biserica actuală sunt păstrate zidurile bisericii din perioada medievală, care fusese construită în secolul al XV-lea. Din păcate, în secolul al XVII-lea se ruina din cauza unei inundații alături de reședința episcopală. Aceste încercări nu au ocolit nici catedrala din prezent. Cele două cutremure (din 1934 şi 1977) și un incendiu (din 1976) o supun la grele vremuri. Însă din grija preoților parohi și a altor binefăcători, de-a lungul timpului s-au realizat lucrări de reabilitare și, astfel, catedrala dalbă și-a recăpătat locul.