Ce monument e in poza de mai jos?
Ieri am prezentat Monumentul eroilor de pe Măgura Ocnei, Tg Ocna, jud. BACĂU
Monumentul Eroilor de pe Măgura Ocnei din orașul Târgu Ocna, județul Bacău este un monument comemorativ (mausoleu) al militarilor români morți în primul război mondial, ridicat între anii 1925 – 1928 la o altitudine de 520 m într-un punct important al arealului în care, Armata Română a dus luptele de apărare necesare susținerii frontului de la Oituz. Construcția este situată pe dealul Măgura, lângă mănăstirea Măgura Ocnei, care a servit drept spital de campanie în anul 1917. Clădirea monumentului se află într-o poziție care domină împrejurimile, la circa 3 km distanță de mers pe jos de Halta CFR Salina. Fondurile necesare pentru această construcție au fost adunate prin subscripție publică de către Mihai Teodoru, inițiatorul acestui proiect, sprijinit de arhitectul Constantin Ciogolea, fiu al orașului stabilit la București și proiectant al construcției. La punerea pietrei de temelie, în anul 1925, a asistat și principele Carol, fost comandant onorific al vânătorilor de munte în război. Lucrările de construcție au fost executate de către un colectiv format din 40 militari, zidari, pietrari și cioplitori, coordonați de plutonierul de geniu Gheorghe Angheluță. Piatra cioplită folosită la ridicarea monumentului a fost exploatată de la 300 sute de metri distanță. Fasonarea acesteia s-a făcut la locul exploatării, conform cu specificațiile proiectului, apoi materialul rezultat a fost transportat cu tărgile. Schela care a ajutat la ridicarea monumentului a fost făcută din lemn de mesteacăn. Alte materiale de construcție precum cimentul, varul, nisipul au fost urcate pe deal din oraș în căruțe cu două roți, iar pe schelă, cu scripeți manuali. La 6 august 1928 a fost făcută inaugurarea construcției, în prezența autorităților civile și militare, a populației din zonă și a elevilor de la mai multe școli. La etajul I a fost montat un ceas mecanic care acționa la fiecare jumătate de oră un clopot aflat la etajul II, ceasornicarul Neculai Nălboc urcând săptămânal pentru armarea mecanismului. La parter, se afla o cameră de refugiu cu portretele Regelui Ferdinand I și al Reginei Maria, în mărime naturală, precum și al lui Carol al II-lea în uniformă de vânător de munte. Tot în clădire se afla și un muzeu mic ce expunea fotografii, memorii de război (printre care și aceea a generalului Henri Berthelot) și cărți poștale scrise pe coji de mesteacăn, trimise de pe câmpul de luptă acasă de către militari. Până la începutul celui de-al doilea război mondial, clădirea a fost păzită de ostașii din garnizoana orașului,zi și noapte. După ultimul mare război, clădirea fost părăsită și lăsată în paragină. La 26 august 1945 monumentul a fost devastat de către trupele sovietice: ușile au fost deschise și exponatele originale au fost furate, geamurile au fost sparte, ceasul a fost furat și mecanismul acestuia distrus. Abia în anul 1972 Nicolae Costin, fiu al unui soldat ce a luptat la Mărășești, care fiu era șef de lot al Trustului de Construcții Industriale Gheorghe Gheorghiu-Dej (Onești), a început renovarea construcției, primăria orașului alocând o sumă de 40000 lei pentru reparații. Lucrările de restaurare au durat în total șase luni. Foarte greu a fost să se introducă curentul electric pentru iluminarea interioară și exterioară, stâlpii metalici pe care sunt montate cele patru reflectoare, fiind fixați în stâncă. Montarea instalației electrice a durat o săptămână. Ulterior, s-au făcut demersuri la Muzeul Militar Național pentru a obține câteva exponate. De acolo au provenit câteva arme, o uniformă, fotografii, tablouri, căști germane și franțuzești, măști de gaze și cele două drapele originale după care s-au făcut copiile fidele expuse. Drumul actual, modernizat în 1972 a înlocuit vechiul drum de căruțe, folosit în primul război mondial. Atât pe acest drum, cât și pe cărările ce duc spre monument, sunt amplasate bănci din lespezi de piatră, încrustate cu numele unor localități în care au fost realizate cunoscute fapte de arme: Rovine, Podu Înalt, Călugăreni, Plevna și Oituz. Monumentului a fost reinaugurat în data de 9 maI 1974. Monumentul este unic în țară din punct de vedere architectural. Acesta cuprinde un parter și două etaje, legate printr-o scară interioară circulară și are o înălțime de 22 m, fiind în întregime ridicată din piatră cioplită. Forma sa este de obuz, iar clădirea oferă o priveliște panoramică a zonei înconjurătoare. La etajul I se află un mic muzeu cu însemne și mărturii documentare din primul război mondial, respectiv o colecție de fotografii, armament, uniforme militare, planuri de luptă, tablouri, medalii și decorații. Printre tablourile în ulei expuse aici se regăsesc Portretul mareșalului Alexandru Averescu (pictat de col. (r) Popescu Drăgușeni), Asaltul Cireșoaiei (pictat de col. (r) Nicolae Nica) și Post de prim ajutor regimentar (la Schitul „Măgura Ocnei”, pictat de de slt. (r) Nicolae Petrovici). Printre fotografii, se găsește cea originală făcută la Masa Reginei de pe delul Cireșoaia de către fotograful bârlădean Stanciu Kotetschi, în parimăvara anului 1918. Se mai află expuse și elemente de muniție (obuze de tun folosite de vânătorii de munte, cartușe de diferite calibre etc.) precum și mărturii fotografice cu generalii Alexandru Averescu, Constantin Prezan și Eremia Grigorescu. La parter există o placă comemorativă depusă pe mormântul eroului necunoscut, în care se regăsesc oseminte descoperite în tranșeele de pe Coșna. Pe placă este gravat următorul text:
„Ostași ce ați căzut pentru țară,
Viteji ai credinței, soldați,
Oriunde în morminte voi stați,
Vă fie țărâna ușoară !”
Eroilor căzuți în războiul 1916-1919
Deasupra mormântului eroului necunoscut străjuiesc 2 drapele de luptă, unul al Regimentului 15 Infanterie și celălalt al Regimentului 4 Artilerie, două dintre regimentele care au luptat pe frontul de la Oituz. Pe frontispiciu stă înscris: “Spuneţi generaţiilor viitoare că noi ne-am făcut datoria”.
-->
Răspunsuri
ora 12.45 - 4 raspunsuri
Biserica Reformată Săcuieni Bihor
BISERICA REFORMATĂ, SĂCUIENI, Bihor
Construită în secolul al XV-lea, transformări în secolul al XVIII
Clădirea bisericii reformate se compune dintr-o navă dreptunghiulară de 21x9 m (dimensiuni interioare), un cor cu lăţimea de 6,5-6,9 m şi lungimea interioară maximă de 11,3 m, flancat de contraforţi, un turn baroc adosat faţadei vestice între 1792-1796 şi un portic construit în 1808 în faţa portalului sudic. Decroşul corului încheiat poligonal cu una dintre colţuri în ax, este asimetric: are 0,85 m în interior în partea nordică şi 1,32 m în cea sudică. Cele trei, respectiv două perechi de ferestre simple ale navei şi corului, încheiate semicircular, încadrate de chenare neprofilate cu imposte şi bolţari marcaţi, datând din secolul al XVIII-lea, contraforţii cu pinioane triunghiulare, dispuşi neregulat în jurul navei şi faţada porticului cu cele trei turnuleţe ale timpanului conferă edificiului un aspect de iz eclectic camuflând oarecum originea sa medievală. Spaţiul interior pare unitar datorită lipsei arcului triumfal – demolat cu ocazia unor transformări – şi al tavanului cilindric aplatizat, cu secţiune de segment de cerc, ce acoperă atât nava cât şi corul sugerând o anumită continuitate. Parterul turnului este boltit cu o calotă boemă. Accesul la cele două tribune din lemn de la extremităţile spaţiului interior se realizează prin scări exterioare închise, una amplasată la racordarea dintre turn şi zidul vestic al navei, – rezidită în 1996 – iar cealalta flancată de doi contraforţi estici ai corului. Ancadramentele în arc frânt ale portalurilor au profilaturi simple, compuse dintr-o baghetă şi o cavetă în cazul portalului sudic respectiv din câte două baghete şi două cavete la portalul vestic, secţionate la bază de planuri înclinate.
Cu ocazia ultimelor restaurări ale clădirii, în 1995 au ieşit la iveală goluri şi ancadramente medievale înzidite precum şi rosturi în ţesătura zidăriei, care au permis delimitarea a trei faze de construcţii. Prima biserică avea o navă de 11,2x7,2m şi un cor – probabil boltit – dreptunghiular, uşor dezaxat, de 5,8x4,8m (dimensiuni interioare), toate colţurile fiind marcate de contraforţi dispuşi în diagonală. Deschiderea arcului triumfal era de 4 m. S-a dovedit existenţa unui portal în ax şi a unei tribune vestice, iar o parte din fundaţiile sacristiei par să fi aparţinut acestui prim edificiu romanic. Din această perioadă s-a păstrat în întregime zidul nordic al navei.
În a doua etapă biserica devenită neîncăpătoare a fost extinsă în ambele direcţii: corul a fost demolat şi înlocuit cu un nou cor gotic poligonal, flancat de contraforţi, şi prevăzut cu o sacristie probabil supraetajată, iar nava a fost prelungită cu 9 m înglobând integral zidul nordic şi parţial zidul sudic al navei romanice, astfel rezultând un spaţiu disproporţionat de 21x7m. Planul astfel conturat prezintă un decalaj cu 0,7m al axului corului şi implicit un decroş al acestuia înspre exterior. Corul de lungimea a două travei a fost prevăzut cu o boltă în cruce, nava în schimb, judecând după dispunerea neregulată a contraforţilor nordici nu a fost niciodată boltită. Una din cele trei ferestre gotice ale corului a rămas intactă sub tencuială, două au fost desfiinţate de ferestrele baroce. Cele două portaluri gotice aparţin şi ele acestei perioade.
În cea de-a treia etapă a fost adosată navei o nouă încăpere cu rol necunoscut , probabil cel de capelă funerară. În etapa a patra nava a fost lărgită cu 2m înspre sud, portalurile medievale fiind remontate în poziţii noi – cel sudic de astăzi fiind probabil amplasat în perioada gotică în axul peretelui vestic – iar ferestrele corului au fost transformate, respectiv înzidite.
Turnul cu faţadele ritmate de pilaştri a fost ridicat între 1792-1796 şi adăpostea un clopot medieval până în 1895. Porticul sudic a fost realizat în 1808 iar majoritatea elementelor mobilierului – strana, uşa sudică, amvonul, băncile – de factură empire datează din jurul anului 1810, fiind opera unui meşter din Diosig, pe numele de Kerekes. Tribuna estică care adăposteşte orga, datează din 1820. În 1865 s-au efectuat lucrări de reabilitare a tavanului iar în 1886 s-a realizat o şarpantă nouă.
Biserica adăposteşte tomba funerară renascentisă a lui Toma Zólyomi din 1588.
Datorită informaţiilor de ordin stilistic şi cronologic pe care le furnizează, o importanţă deosebită o au fragmentele arhitectonice şi sculpturale înzidite în biserică.
Cele două chei de boltă circulare ce provin de la bolta gotică a corului au fost înzidite înainte de sfârşitul secolului al XIX-lea în peretele nordic al corului. Dealtfel nu avem date despre prăbuşirea sau demontarea bolţii ci doar despre o ‘’reînnoire a tavanului’’ în 1710.
Cheia de boltă care a aparţinut traveii bolţii vestice – cu bolta în cruce – poartă stema regatului maghiar în relief iar cea estică, – a bolţii septipartite vestice – blazonul familiei Zólyomi, care apare atât în scut cât şi deasupra coifului decorat cu vrejuri de frunze: un cap de vultur încoronat, cu gâtul străpuns de o săgeată.
Alături de mai multe fragmente de nervuri ale bolţii corului, sunt de remarcat un fronton încadrat de două fiale cu arhivolta în acoladă decorată pe extrados cu un frunziş conturat energic, având în lunetă un scut cu blazonul familiei Zólyomi tratată într-o plastică de o calitate deosebită şi un pinaclu decorat cu frunziş având la bază arcaturi profilate iar la vârf un fleuron crucifer păstrat fragmentar. Ele provin de la ancadramentul unui tabernacol, cu detaliile comparabile cu plastica de prim rang a blazoanelor castelului din Hunedoara.
Caracteristica planimetriei perioadei gotice este închiderea poligonală a corului, cu colţ şi contrafort în ax, întâlnită mai rar, astfel încât adoptarea soluţiei poate ridica problema unor relaţii stilistice. Configuraţia spaţială a colţului în ax, întălnită la corul şi deambulatoriul poligonal al unor biserici din Praga (biserica Tyn sau biserica Înălţării Sfintei Fecioare din Retèze), Kolin (Cehia), St. Veit an der Glan din Karintia etc. constituie un experiment interesant al arhitecturii central europene din a doua jumătate a secolului al XIV-lea. Soluţia s-a răspăndit şi în Ungaria medievală (Budaszentlőrinc, Gyöngyös etc.), iar în Transilvania o regăsim la bisericile reformate din Căpeni şi Sâncraiu.
BISERICA REFORMATĂ, SĂCUIENI - Bihor
Primul document care atestă în mod direct existenţa unei biserici la Săcuieni este conscripţia de dijmă papală din anii 1333-1335 în care preotul Marcu apare cu relativ modesta sumă de 10 groşi anual. Dispunem şi de alte câteva date din evul mediu, legate direct sau indirect de clericii de aici. Astfel în 1408 papa Grigore XII acordă lui David, fiul lui Martin Zólyomi şi soţiei acestuia, Margareta dreptul de a-şi alege propriul preot confesor. Preotul bisericii, Bartolomeu apare în 1492 ca reprezentant al văduvei lui Toma Zólyomi în faţa unor creditori ai acesteia. Nu cunoaştem exact împrejurările trecerii enoriaşilor la protestantism, este cert însă, că cel târziu momentul căsătoriei Clarei Zólyomi cu sprijinitorul înfocat al reformei, Toma Warkoch, comite de Bihor şi căpitan al cetăţii orădene aduce în fruntea bisericii un preot reformat.
Biserica Reformată, Săcueni, jud. Bihor