Ce monument e in poza de mai jos?
Ieri am prezentat Clubul (Căminul) CFR - IAȘI
Clubul (cămin) C.F.R. este o clădire monument istoric situată în Iași: la poalele Esplanadei Elisabeta, pe Strada Râpa Galbenă, la nr. 12. Coborând din zona Fundație către Gară, admirând peisajul de pe Esplanada Elisabeta privile ne sunt atrase de o clădire care aduce ca arhitectură aer de Brașov, nicidecum de Iași. Este vorba despre Clubul CFR (sau Căminul CFR – cum era cunoscut). Acesta, dar și cartierul ce-l încadrează, a fost construit de Direcția CFR pentru salariații săi, fiind folosit ca palat (casă) de cultură. Istoria Clubului CFR a început în anul 1922 când Regionala CFR a cerut terenul grădinii părăsite de la picioarele Esplanadei Elisabeta pentru a construi un cartier modern pentru angajații CFR. Iată cum a descris Ion Mitican începuturile complexului: “...pe șesul Bahluiului s-a înfiripat un cartier ceferist, care la inaugurarea din 21 septembrii 1922 se prezenta cu 10 pavilioane gata. În aceiași zi primarul preda Direcției Regionale CFR Iași o bucată din parcul de la Râpa Galbenă pentru ridicarea unui palat de cultură ceferist, cu încăperi pentru școlarizarea a 200 de elevi, sală de conferințe, laboratoare, dormitoare, baie, dispensar medical, cât și camere de odihnă pentru personalul de drum. Alături se prevedeau câteva blocuri de locuințe. Cu această ocazie se punea și piatra fundamentală a temeliilor cu pergament.“ La trei ani de la demararea lucrărilor, cu mari cheltuieli cauzate de stabilizarea pământului și întărirea zidurilor, la 20 decembrie 1925 se inaugura Căminul cultural CFR, actualul Club CFR din capătul de jos al Râpei Galbene.
-->
Răspunsuri
ora 12.16 - un raspuns
Grand Hotel Continental este un hotel de 5 stele din București, ridicat pe temelia fostului Grand Hotel Broft.
Hotelul are 53 de camere ce au vedere către Calea Victoriei, 6 apartamente (mobilate și decorate în diferite stiluri - renascentist, baroque, impero, Ludovic XV), un centru SPA cu jacuzzi, saloane de masaj și saună, tratamente de înfrumusețare și îngrijire, fitness și aerobic, precum și șase săli de evenimente. A fost re-deschis oficial la data de 27 ianuarie 2010, după doi ani de modernizare, în urma unei investiții de circa 8,5 milioane euro.
Grand Hotel Continental face parte din lanțul hotelier Continental Hotels, deținut de omul de afaceri Radu Enache.
Hotel BROFT, situat pe locul actualului hotel Continental a dăinuit pînă către sfîrşitul secolului trecut, ridicat fiind pe fosta proprietate a lui Dimitrie Ghica (acolo unde în vremea Regulamentului Organic se găsea un cantonament al unităţilor ruse).”Guide du Voyaqeur ci Bucarest”, în care sînt menționate hotelurile existente în Bucureşti în 1877, spune:
“Grand hotel Broft cu 48 de camere elegante şi restaurant cu bucătărie franceză”. Hotelul Broft a devenit mai tîrziu proprietatea bancherului Meruachem Elias. Apoi a fiului acestuia Jacques Elias. Despre existenţa Hotelului Broft aminteşte şi scriitorul Camil Petrescu în romanul său istoric “Un om între oameni”, cînd unul din admiratorii frumoasei cîntăreţe Frusinica Băl-Ceaurescu, îngrijorat că nu o găseşte nicăieri, se întreabă cu ciudă – dacă nu o fi cu cineva la vreo petrecere, la Broft.
Constantin Bacalbaşa în “Bucureştii de altădată”, vorbind despre Broft spune că în 1850 madam Broft, în urma unor neînţelegeri cu proprietarul, se mută la hotelul Luvru din Podul Mogoşoaiei, vizavi de Capşa.
De-a lungul existenţei sale hotelul Broft a găzduit personalităţi de seamă ca: printul Napoleon, poreclit PIon-PIon, vărul împăratului Napoleon al III-lea, venit în vizită la domnitorul Carol I, Osman Paşa, comandantul armatei otomane învins la Plevna, luat prizonier în 1877. Tot aici a locuit un timp şi generalul Carol Davilla.
Dar ca orice hotel şi hotelul Broft după cum spune un “cronicar”, a avut oaspeţi şi mai aşa, ca tînăra franţuzoaică venită la Bucureşti după pricopseală şi care găsise mai practic să-şi afişeze pe uşă tariful care era de doi galbeni. A fost rugată să plece şi din hotel şi din ţară.
Hotel CONTINENTAL s-a ridicat pe temelia fostului hotel “Broft”. potrivit unor surse documentare el ar fi fost construit la sfîrşitul secolului trecut, contrar afirmaţi ei altora că edificiul s-a înălţat la începutul secolului nostru. Cercetînd arhivele am descoperit un meniu datat 8/20 decembrie 1892 pe care se precizează că a fost servit la “Grand Hotel Continental”. Meniul, scris în limba franceză şi frumos decorat, foarte boqat, întocmit cu mult gust şi rafinament, dovedeşte din plin arta bucătarilor din acea vreme. Restaurantul Continental, cu cele două saloane în formă de L, avea cea 240 de locuri, la care se mai adăugau 180 în grădină.
Continental şi Modern erau restaurantele favorite ale înalţilor funcţionari din aparatul de stat, ale oamenilor de afaceri din Capitală şi provincie, precum şi ale parlamentarilor.
...
Despre patronii care s-au perindat pe la Continental în secolul XX nu avem informaţii decît după primul război mondial. Dintre aceştia îl amintim pe Grigore Ştefănescu, asociat cu Tache Teodorescu, fost ţal la restaurantul Modern, cărora le-au urmat Marin ganciovici, iar din 1938 pînă in 1948 o asociaţie formată din Marin Ganciovici, Andrei Cernea la care, mai tîrziu, s-a adăugat Ionel Bita, fost marht timp ţal aici.
Dintr-o listă de masă şi băuturi din 1939 aflăm că la “Continental” se serveau mai ales preparate din bucătăria românească.Interesant este faptul că, la mîncărurile reci, sînt prezentate clienţilor 7 feluri de preparate fără carne, printre care bob nou a la grec, legumă care a dispărut din listele restaurantelor bucureştene. De asemenea este de menţionat că la marele număr de ciorbe şi supe, nu lipseşte româneasca ciorbă de lobodă.In lista de desert şi băuturi aflăm o varietate mare de vinuri din diferite podgorii, printre care şi renumita “Catifea”, vin pe care îl vom mai întîlni numai pe listele marilor restaurante din Capitală.
De-a lungul anilor, la Continental au cîntat viorile cele mai renumite ale vremii, printre care le amintim pe cele ale lui Cristache Ciolac, Grigoraş Dinicu, Gică Ştefănescu, ale fraţilor Ionescu Găină, Jean Marcu şi ale altora. Din lucrarea lui Viorel Cosma “Figuri de lăutari”, desprindem o frumoasă descriere a activităţii lui Grigoraş Dinicu la restaurantul Continental după întoarcerea sa de la Expoziţia Internaţională de la Paris din 1937: “Inapoiat în patrie, Grigoraş Dinicu şi-a reluat activitatea lui obişnuită de local la restaurantul Continental. Duelurile muzicale avute la Paris cu unele orchestre de prestigiu – şi în acest sens trebuie să arătăm că ceardaşurile tarafului maghiar au dat mult de furcă Iăutarilor noştri – au continuat într-o formă originală, pe calea undelor de radio în perioada care a urmat. Cu mult haz povestea Grigoraş Dinicu întrecerea sa cu marele vătaf al tarafurilor din Budapesta – Magyaros Imre. A existat o perioadă cînd transmisiunile directe din restaurante s-au bucurat de multă preţuire din partea ascultătorilor. Vioara lui Grigoraş Dinicu stîrnise admiraţia colegului său de la Budapesta. Emsiunile lor se succedau la interval de o zi, cu ore fixe de transmisie. Fără a se cunoaşte personal, au început în mod treptat să-şi schimbe repertoriile între ei. Orchestra lui Dinicu cînta acum ceardaşuri – muzică de dans maghiară. Ecoul pusiei de Meriti, Dansurile maghiare de Brams, Rapsodiile lui Liszt, în timp ce Magyaros Imre ataca cu nerv hora Calu, Sirba Petiţelor, Hora Stacato, Ciocirlie etc. Cînd violonistului nostru i s-a schimbat ora de transmisie către miezul nopţii, iar vecinii nu i-au mai auzit vioara, Magyaros Imre i-a trimis o scrisoare la restaurantul Continental întrebîndu-l – neliniştit – de … sănătate! Grigoraş l-a rugat să-l “prindă” după orele 24, fiindcă are un mesaj important să-i transmită. Mare i-a fost bucuria colegului maghiar cînd l-a reauzit pe Dinicu cîntînd întreg repertoriul muzical învăţat după postul de radio Budapesta. Virtuosul vecin a înţeles “răspunsul” şi de atunci cei doi lăutari “discutau” săptămînal prin limbajul cîntecului şi pe calea undelor, spre mulţumirea tuturor auditorilor”. La puţin timp după război, hotelul şi restaurantul “Continental” au fost închise. După anul 1954, cînd Ministerul Comerţului Interior începe să amenajeze şi să redeschidă fostele mari restaurante din Capitală, printre primele de acest gen, alături de “Cina”, .Ambasador” şi “Modern” (actuaul “Berlin”), se află şi “Continentalul”, la care va cînta o formaţie orchestrală avînd ca soli stă pe Maria Tănase. Prin anii 1960-1961 restaurantul este închis din nou şi rămîne aşa pînă la renovarea întregului ansamblu, începută în anul 1974 şi sfîrşită în 1976. Actualmente “Continentalul”, complet restaurat, dispune de 124 de locuri în 44 de camere şi 9 apartamente cu mobilier stil Louis al XVI-lea. Incadrat în categoria hotelurilor de lux, el dispune de toate dotările necesare: sală de baie în fiecare cameră, telefon, televizor sau radio. Hotelul beneficiază de un restaurant, incadrat în aceeaşi categorie ca şi hotelul, cu o sală de circa 140 de locuri, un salonaş cu circa 40 de locuri, o braserie cu circa 100 de locuri. In locul fostei bodegi “Continental” a fost amenajat un salonaş intim cu 28 de locuri. La intrarea în hotel, prin Calea Victoriei, vizitatorul va găsi în hol un cochet bar de zi, iar la subsol, tot în această parte, o altă sală de restaurant, “sala rustică”.
Vara complexul “Continental” are deschisă şi o terasă. In tot timpul anului în sălile restaurantului concertează o orchestră de muzică populară şi uşoară.
...
Din cronicile epocii. Datorită poziţiei sale centrale, hotelul “Continental” a fost martorul multor evenimente, dintre care unele triste – cum a fost cel desfăşurat în ziua de 13 decembrie 1918, cînd tipografii din toate atelierele bucureştene au declarat grevă.
Pe la ora 10 greviştii s-au adunat în faţa sediului sindicatelor. In cursul după-amiezii acelei zile, alături de tipografi, spre sediul sindicatelor din str. Si. Ionică se îndreptau mii de muncitori de la fabricile Haug, Vulcan, Wolff, Regie ş.a. Coloana, venită prin Calea Victoriei, a fost întimpinată in Piaţa Teatrului Naţional, pe portiunea din faţa hotelului “Continental”, cu focuri de armă.
Peste 100 de muncitori au iost ucişi şi cîteva sute au fost răniţi. Oamenii guvernului, așezati în balcoanele hotelului Continental, priveau cu admiratie cum generalul Mărgineanu face “ordine” lăsînd pe caldarîmul dintre teatru şi hotel sute de morti şi răniti. Mărturie a acestui trist eveniment, in fata hotelului Continental, pe locul Teatrului National a fost dezvelită o placă de marmură care aminteşte trecătorilor despre masacrul de la 13 decembrie 1918. De-a lungul anilor prin sălile “Continentalului” au trecut aproape toti marii oameni ai zilei, protipendada Capitalei, dar şi numeroşi scriitori, artişti, ziarişti. In frumoasa şi calda sa scriere ce se cheamă “Din amintirile unui ospătar· Ion Dulgheru ne dă o imagine destul de pitorească a restaurantului din urmă cu multe decenii şi nu putem să nu-l cităm: “Aici luau masa scriitori ca Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Ion Barbu, Octavian Goga, Cincinat Pavelescu, Victor Ion Popa şi altii.
Pe autorul Baltagului mi-l închipuiam ca pe un sfînt cînd îi serveam şvarţul. De multe ori căutam să-i ating doar mîna – din întîmplare s-ar zice -, mîna cea fermecată care mi-a deschis uşa spre o lume de basm şi feerie. Cuvintele lui molcome, de-aş fi putut le-aş Ii strîns ca pe nişte perle în buzunarul inimii mele, să le dau drumul numai noaptea, să mă aIinte ca nişte şoapte de mamă îndurerată. Pe Liviu Rebreanu cu iisia lui de păr alb ca o pîrtie pe un lan de grîu dat în pîrg, îI asemuiam cu .un sculptor săpînd în piatra vremii pe Ion. Pe Victor Ion Popa, blajinul moldovean, îl vedeam stînd de vorbă cu Tache, Ianke şi Cadîr, în fata dughenii lor din Iaşi. Pe Cincinat, aruncîndu-şi peste cap părul său imaginar ce-i venea peste ochi. Pe Constantin Tănase…
Marele Tănase avea frumosul obicei de a-şi sărbători cu întreg ansamblul sfîrşitul stagiunii de vară (de la Grădina Cărăbuş) la restaurantul nostru. La această petrecere de adio verii, Tănase nu-şi avea loc fix. El alerga Ia un capăt la altul al mesei întrecîndu-se cu ciracii săi în’ ghiduşii. Meniul era simplu, national, fără icre negre şi fără şampanie. In schimb se bea mult vin!
Fericit ar fii fost acela care ar fi avut norocul să asiste la asemenea spectacole nescrise, nerepetate, neregizate. Care mai de care se întrecea pe sine. Maestrul era peste tot… Mai veneau la Continental şi altfel de clienti, oameni care trăiau pe “picior mare” din ieI de lel de alaceri misterioase, dubioase, aiaceri care, atunci cind ieşeau la iveală, provocau scandaluri nesfîrşite, în presă, parlament şi uneori chiar la palat, aşa cum s-a intîmplat cu afacerea “Skoda” sau alacerea “Vasilescu- Cantalup”. Acest Vasilescu, escroc de talie internatională, gen .Btavitiskv”, lua deseori masa la restaurantul Continental. Numele de Cantalup i s-a tras de la dulcele şi apreciatul pepene galben, pentru care insul in cauză nu avea preferinte să-l consume decît in lunile de iarnă geroase, ianuarie şi februarie. Cum aceşti pepeni erau aduşi din import (Turcia) de către marile băcănii de lux înşirate pe Calea Victoriei “Draqomir”, “Dumitriu” şi “Ciobanu”), în lunile amintite aceştia se vindeau cu preturi fabuloase.
Domnul Vasilescu, care făcea un scandal monstru atunci cind patronii “Continentalului” nu reuşeau să-i procure mult solicitatul pepene, după descoperirea matrapazIîcului din care îşi permite a asemenea lux, prin verva scînteietoare şi scormoni/oare a unui gazetar a devenit “Vasilescu Cantalup”. Odată “înhăţat” de presă, s-a persistat cu atîta vehemenţă în permanentizarea acestui “botez”, incît şi azi unii bucureşteni mai în vîrstă işi mai aduc aminte de scandalul “Vasilescu-Cantalup”, scandal pentru care s-au consumat multe tone de hirtie la vremea respectivă.
La restaurantul Continental luau masa şi oameni politici ca Virgil Madgearu, N. Titulescu, Dr. N. Lupu, Gh. Duca, C. Argentoianu şi alții. Cu o seară înainte de a fi asasinat de către legionari, Armand Călinescu luase masa la Continental.
In această atmosferă, o serie de lucrători chelneri de aici manifestau veleităţi de oameni de litere, iubitori de muzică etc. Astfel, unul dintre ei încerca să scrie versuri, altul, un adevărat meloman, îşi cheltuia aproape tot cîştigul cu cumpărarea discurilor muzicale cele mai rare şi mai scumpe. Acasă la el era un adevărat muzeu.
...