Ce monument e in poza de mai jos?
Ieri am prezentat Gara din orașul Teiuș - ALBA
Gara din Teiuş este cea mai veche şi cea mai impunătoare gară din județul Alba. Ea este situată pe magistrala feroviară 300 (Bucureşti – Braşov - Cluj Napoca – Episcopia Bihorului) şi linia Simeria – Alba Iulia – Teiuş. Un nod feroviar de asemenea importanţă trebuia să aibă şi o clădire pe măsură. De peste 150 de ani este unul dintre cele mai importante noduri feroviare din România. De-a lungul vremurilor a fost ”martoră” la evenimente deosebite, care au marcat istoria acestei zone. Unul dintre aceste evenimente a fost catastrofa feroviară din anul 1968, soldată cu 22 de morţi şi peste 70 de răniţi, urmată de procesul organizat de regimul comunist în incinta gării ca exemplu pentru ceilalți ceferiști ai țării. Catastrofa feroviară a avut loc pe linia Blaj-Teiuş, în zorii de 7 octombrie 1968. Trenul personal 3340 se afla în staţia Bucerdea. Din cauza unor restricții acest tren trebuia să aștepte trecerea acceleratului 303 care venea de la Blaj, din sens opus. Numai că, noul grafic nu a fost transmis la timp de cei responsabili. Consecinţa: cele două trenuri au plecat din direcţii opuse pe aceeaşi linie. Până la catastrofă n-a mai fost decât un pas. Pe lângă pierderile de vieți omenești și rănirea altora s-a pus în sarcina vinovaților și o pagubă materială în sumă de 11 milioane de lei, de la timpul respectiv. În ziarul local apărea a doua zi după accidentul feroviar un articol scurt în care se prezenta numărul morţilor şi răniţilor şi faptul că s-a înfiinţat o comisie de anchetă din care făcea parte şi ministrul căilor ferate din acea vreme, care să afle cauzele catastrofei. Sub articol apare şi un mesaj de condoleanţe din partea Comitetului Central al Partidului Comunist Român şi al Consiliului de Miniştrii. O dovadă că autorităţile vremii au vrut să ascundă cazul „sub preş“ este şi faptul că nu s-a scris niciun cuvânt despre tragedia de pe calea ferată în „Scânteia“, ziarul central de propagandă al comuniştilor. Responsabili de producerea accidentului feroviar au fost găsiți: impiegatul Teodor Petrişor şi acarul Alexandru Cristea, pe fondul consumului de alcool în timpul serviciului. Judecata nu s-a făcut într-o sală de Tribunal, ci în Gara din Teiuş, aflată la câţiva kilometri distanţă de locul în care s-au ciocnit trenurile. Autorităţile comuniste s-au mobilizat şi au adus la proces peste 1000 de ceferişti din întreaga ţară, care să vadă cu ochii lor ce păţesc cei care „sabotează“ construcţia socialismului. Procesul cu public a început la mai bine de o lună de la producerea tragediei. Dezbaterile din gara Teiuş au durat mai bine de 10 ore. Procesul din gara Teiuş a fost gândit de autorităţile vremii, în aşa fel încât să participe cât mai mult popor. Participanţii la procesul public, în mare parte ceferişti, arătau cu degetul spre cei doi inculpaţi. Oamenii murmurau, oftau, se manifestau zgomotos, în funcţie de ceea ce spuneau martorii în faţa completului de judecată. Tribunalul judeţean l-a condamnat pe impiegatul Teodor Petrişor la la moarte şi confiscarea totală a averii. Ulterior, pedeapsa a fost schimbată cu închisoarea pe viaţă. A executat 18 ani de pedeapsă la Penitenciarul Aiud, după care a fost eliberat. Acarul Alexandru Cristea a primit 20 de ani de muncă silnică, confiscarea totală a averii şi 10 ani de degradare civică. Chiar dacă tragedia de pe linia ferată Blaj-Teiuş din anul 1968 era la acea vreme cea mai mare catastrofă din istoria Căilor Ferate Române, autorităţile comuniste nu au scos niciun cuvânt despre personalul slab pregătit şi starea deplorabilă a infrastructurii feroviare. Am prezentat aici un monument arhitectonic deosebit, pot spune, chiar monument istoric dar și un eveniment tragic care mă pune pe gânduri chiar și în ziua de astăzi.
-->
Răspunsuri
ORA 11.05. - UN RASPUNS
Mănăstirea Ciolanu
Mănăstirea Ciolanu este localizată la aproximativ 25 de kilometri de Monteoru, pe drumul local direct prin Vernești, și la aproximativ 45 de kilometri dacă se ocolește pe șoseaua principala prin Buzău. Că reper pe hărți se poate lua localitatea Măgura, mănăstirea fiind plasată în imediată vecinătate (peste drum) a Taberei de Sculptură de la Măgura.
Această mănăstire este singură dintre așezările monahale aflate în județului Buzău atestată documentar încă din secolul al XVI-lea. Are două biserici, situate la o distanță de 100 de metri între ele. Aici există și un muzeu unde pot fi admirate icoane, unele pictate de Gheorghe Tattarescu prin anul 1886, obiecte de cult și veșminte religioase.
După tradiție, mănăstirea ar fi fost ctitorită de Doamna Neagă la anul 1590, deși alte izvoare indică drept ctitori, la anul 1568, pe boierii Dumitru Ciolanu din Transilvania, Radu și Dragomir Sorescu din Vernești.
Clădirea bisericii din vale datează din 1828, fiind clădită de episcopul Chesarie al Buzăului. Biserica din deal este mai veche și mult mai interesantă. Intrarea sobră, impozantă, căsuțele care formează incinta mănăstirii, biserica mare și cimitirul în miniatură și liniștea formează un tot unitar.
Numele acesta de Ciolanu vine, cel mai probabil, de la oasele unor sihaștri care au fost descoperite în această poiana. Se pare că aici și-au găsit refugiul câțiva călugări scăpați din Bizanțul care fusese ocupat de turci, în secolul al XV-lea.
Biserica veche, cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, a fost ridicată de Doamna Neagă, soția lui Mihnea Turcitul, în anul 1589. Era în timpul unei invazii, și Doamna Neagă, împreună cu cei 5 copii ai săi, s-a refugiat în vatra de sihăstrie ce funcționa aici.
Unul dintre copii a murit și, după toate probabilitățile, ale lui sunt oscioarele ce-au fost găsite, după multă vreme, îngropate în dreapta bisericii. Inițial, biserica era fără turle și fără pronaos. Timpul s-a scurs peste rugile și trudă monahilor din dealul Ciolanului.
În secolul al XVII-lea, după obiceiul epocii, mănăstirea a fost închinată, vremelnicul beneficiar al acțiunii fiind lavra Rusicon, din Grecia. Evident, pustiirea și-a făcut simțită prezența, la scurt timp după aceea, știut fiind că proastă administrare a grecilor a surpat multe dintre ctitoriile românilor.
Culmea, un străîn avea să redea Mănăstirii Ciolanu strălucirea spirituală pierdută. Sfântul Vasile de la Poiana Mărului, "de neam din Malo-Rusia", a adus aici, în anul 1763, un număr de 12 monahi moldoveni și munteni. De ce tocmai 12? Pentru că marele stareț, reorganizatorul vieții călugărești de la noi - împreună cu Paisie de la Neamț - consideră că numărul 12 este ideal pentru a închega o obște monahală puternică, unită.
Anul 1766 este păstrat în arhivele mănăstirii că reperul cronologic ultim al Evului Mediu, atunci când mănăstirea beneficiază de un tardiv hrisov domnesc. După această, Ciolanu dispare aproape un secol din scriptele istoriei scrise, obștea presupunându-se a fi risipită.
Anul 1825 este important pentru Ciolanu, căci Episcopul Chesarie al Buzăului începe ridicarea marii biserici, cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel. De atunci, din prima jumătate a secolului al XIX-lea și până la Decretul 200 din anul 1959, obștea de aici a numărat între 80 și 100 de vietuitori.
Printre aceștia, renumiți pentru talanții lor au fost: Varlaam Protosinghelul, marele compozitor de muzică psaltică, mort în anul 1849 și îngropat în cimitirul mănăstirii; Gherontie Schimonahul, mutat la Domnul în anul 1952, cel ce a cules nenumărate manuscrise cu texte patristice, a tradus texte filocalice - înaintea părintelui Stăniloae - printre care "Introducerile" Sfântului Vasile de la Poiana Mărului; apoi părintele Dometie Manolache, buzoian de loc, cel care prin râvna lui a reînviat Mănăstirea Ramet din Ardeal.
Părintele Dometie - un posibil sfânt contemporan - a venit cu câteva maici de la Ramet la Mănăstirea Rătești - aproape de Ciolanu - unde funcționa o școală de maici, pentru deprinderea corectă, profundă, a viețuirii monahale.
Această enumerare succintă trebuie să-l includă și pe arhim. Neofit Smarandoiu, cel care a păstorit mănăstirea timp de aproape 30 de ani (1967-1997) și care a construit multe corpuri de chilii, a organizat muzeul etc.
La Mănăstirea Ciolanu sunt adăpostite și multe dintre icoanele realizate de Tattarescu, nepot al lui Nicolae Teodorescu Pitarul, cel ce a zugrăvit biserica mare și care a condus școală de pictură de la Buzău, pe la jumătatea secolului XIX.
Apoi, singură icoană bizantină a mănăstirii, pictată la Athos, ce îl înfățișează pe Sfântul Gheorghe, sau o copie - din 1925 - a icoanei Maicii Domnului cu Pruncul de la Dalhauti.
Tot aici găsim un semn de prețuire din partea Patriarhului de Constantinopole, Ioachim al IV-lea, datat în anul 1909; acest Patriarh a fost cel care, la anul 1885, a temeinicit autocefalia Bisericii Ortodoxe din Vechiul Regat.
Din Grecia, în jurul anului 1830, au fost aduse la Ciolanu moaștele mai multor sfinți, care se află într-o raclă, în biserica mare. Astfel, mănăstirea se bucură de ocrotirea Sfinților Gheorghe, Mercurie, Pantelimon, Haralambie, Trifon, Eftimie, Ignatie, Acachie, Neofit și Parascheva.
Aici își petrecea timpul și marele patrolog I. G. Coman. Pe timpul verii își petrecea vremea studiind cu ucenicii săi. Dar pe atunci lavra buzoiană era populată cu aproape 100 de călugări.
Chiar lângă mănăstire, pe terenurile acesteia, a funcționat, în ultimele decenii ale secolului XX, tabăra de sculptură de la Măgura.