Ce monument e în poza de mai jos?
Ieri am prezentat Școala Superioară de Stat din ORADEA.
Școala Superioară de Stat din municipiul Oradea, denumire actuală – Colegiul Național “Emanuil Gojdu”, este o prestigioasă instituție de învățământ preuniversitar, cu statut de monument istoric, fiind situată pe Strada Spiru Haret, la nr. 3-5. Clădirea liceului fost ridicată pe malul Crișului Repede în anul 1896, după planurile arhitectului Ferenc Knapp. Actul de înființare a liceului românesc datează din 15 iunie 1919. La 1 august 1919 încep prenotările elevilor, în 2 octombrie are loc primul consiliu profesoral, iar în 5 octombrie se face inaugurarea solemnă a anului școlar, an purtător de semnificație istorică. Între anii 1920–1923 liceul parcurge o perioadă de tranziție, perioadă în care se trece la tipul de organizare a școlilor din România veche, prin înlocuirea programei maghiare din anul 1883 cu cea a lui Spiru Haret și în paralel, prin înlocuirea limbii de predare maghiară cu cea română. Din 1923 până în 1939, Liceul „Emanuil Gojdu“ se înscrie în seria metamorfozelor pe care le-a străbătut tot învățământul liceal din România, remarcându-se prin activitatea desfășurată de către profesorii școlii. Aceștia și-au dat seama că în acest oraș cu o cultură preponderent maghiară în acea perioadă, cu numeroase școli medii străine, românii așteaptă întărirea culturii noastre atât de oropsită și de oprimată în trecut. Corpul profesoral s-a achitat cu cinste de aceasta minune, fiind un animator al vieții culturale locale, fapt pentru care liceul și-a câștigat un frumos renume între liceele românești din Transilvania și din țară. Este demn de reținut că prima revistă școlară orădeană „Sf. Gheorghe“ a fost cea a liceului „Emanuil Gojdu “ și în care, după cum spune prof. Cornel Moga, elevii „vor scrie multe chestiuni de ordin moral-național, cultural, istoric, geografic“. Dar cea mai prestigioasă publicație a liceului a fost și va rămâne revista „Țara visurilor noastre“, primul număr al acesteia apărând la 1 decembrie 1937. Publicistul Ioan Bulgar, scria în ziarul „Drapelul“ din 2 aprilie 1945: „Totdeauna «Țara visurilor noastre» a fost aceeași: dreaptă, umană, românească. Niciodată nu a alunecat. Acolo în revistă, s-a plâns, s-a dorit, dar mai ales s-a crezut mult. Au fost vremuri în care atât ne-a mai rămas. Și elevii au crescut acolo așa cum îi învăța profesorul“.În urma Dictatului de la Viena, Oradea trecând sub ocupație maghiară, liceul a devenit secție română a liceului maghiar din Oradea. Prin exodul populației române, în special al tineretului școlar, cât și prin expulzarea practicată de autoritatea maghiară, efectivul de elevi și profesori a fost foarte redus în aceasta perioadă, existența școlii române plutind între a fi și a nu fi. Eliberarea orașului Oradea la 12 octombrie 1944 atrage reînființarea liceului românesc sub denumirea de „Liceul român de stat“, acțiunea de refacere a liceului de pe malul Crișului Repede începând chiar înainte de a se reinstala administrația statului român. De la 1 septembrie 1945 liceul își reia vechea denumire. În anii 1950, era numit Liceul Real de Stat nr. 1 Oradea. Cursurile liceale începeau din clasa a 8-a și durau trei ani, absolvirea fiind în clasa a zecea. Denumirea a fost schimbată și reatribuită, în 6 septembrie 1970. Astăzi, Colegiul Național „Emanuil Gojdu“ are un număr de 1000 elevi, cuprinși în învățămantul liceal și gimnazial.
-->
Răspunsuri
ora 11.34 - 5 raspunsuri
Spitatul de boli infecțioase, Gârlași - Buzău
Spitalul Gârlaşi Buzău (secţie/pavilion al Spitalului de Urgenţă Buzău)
adresă: Strada Plevnei, nr. 26
Cât priveşte alte 2 spitale buzoiene, menţionate pe aici, iată adresele lor:
Spitalul Judeţean de Urgenta Buzău
Adresa: Strada Stadionului nr. 7, Buzău
Fostul Spital I. C. Brătianu din Buzău (reabilitat, centru muzeal)
Adresă: Bulevardul Nicolae Bălcescu
La aceeaşi adresă se află şi (acelaşi pavilion)
Spitalul de Boli Infecţioase Buzău
adresă: Strada Plevnei, nr. 26
Buzăul – orașul celui de al III-lea spital din Țara Românească
Spitalul Gârlaşi Buzău
Al III-lea Spital din Țara Românească, Spitalul Gârlași, și-a avut sediul într-una dintre zonele cu un pitoresc aparte ale Buzăului. Aproape de prundul Buzăului, în comuna Gârlași de altă dată, devenită mai apoi mahalaua Gârlași de la periferia orașului, a așezat „Minculeasa” așezământul spitalicesc. Suflet caritabil, a construit pe moșia sa o biserică, „Biserica Constantin și Elena”, așezământ care dăinuie și astăzi și care stârnit interesul istoricului Nicolae Iorga și un spital, care, deși nu a avut viață lungă din cauza moștenitorilor a lăsat numele Gârlași actualului spital de boli infecțioase.
Spital Gârlași-Buzău
Anii '20 (Enciclopedia României) - Desființat în 2011...
Spitalul era în incinta Bisericii și era înconjurat de ziduri înalte, ale căror urme se mai văd și astăzi. Zidurile despărțeau așezământul de colonia de țigani aduși robi pe moșie și grădinile sârbilor, irigate de Iazul Morilor, loc peste care, conform tradiției era trecătoare de lupi.
Protejat, așadar, de exterior Spitalul avea două camere „mici și mărunte”. Actul de înființare aparține paharnicesei Maria Minculescu (născută Mănăilă), de la sud de Buzău, care prin testamentul său, datat 21 aprilie 1792, cerea să se termine și să se doteze „Spitalul de săraci bolnavi pe moșia Gârlași… și pururea să aibă dohtor și un gerah cu leafă și dohtorii și oameni trebnincioși de poslușania bolnavilor, dându-li-se și mâncare lor și alte trebuincioase.”
Acest act testamentar este întărit la 9 august 1792 de domnitorul Mihai Constantin Șuțu care prin hrisovul său recunoștea pentru prima dată, oficial, existența Spitalului Gârlași, al treilea spital din țară după Colțea (1702) și Pantilimon (1750) din București.
Dintr-un hrisov al domnului Al. Moruzi, datat 30 octombrie 1793, aflăm că Spitalul era terminat și putea funcționa, urmând să se aducă „un dohtor i un gerah cu dohtoriile trebuincioase în spițeria spitalului și de a intra în căutarea de bolnavi săraci”.
Hrisovul va fi întărit și de domnii ce vor urma (Al. Ipsilante, C. Hangerli, Gh. Caragea, Grigore Ghica, în intervalul 1797-1894).
Primii medici menționați sunt un italian și un austriac – coleg de școală cu doctorul Caracaș Constantin de la Buzău, iar pe la 1817 aflăm de „dohtorul spitalului – Gheorghe Caliarh”.
Eforturile și intențiile nobile ale întemeietoarei așezământului nu au rezistat timpului. Moștenitorii nu i-au dus mai departe inițiativa. După moartea acesteia, moșia pe care se afla Spitalul Gârlași a revenit nepotului Grigore Hrisoscoleu – paharnicul, iar urmașul acestuia, Dimitrie, devine stăpânul unei mari averi – în urma ciumei lui Caragea. Parvine la curtea domnească, datorită faptului că nu a ezitat să-și ia consoartă pe nepoata domnitorului, Sultănica, pe care alți tineri mai pretențioși o ocoliseră, găsind că are nasul prea cocârjat, bărbia cam țuguiată și oasele de tot ascuțite. Astfel, din mic boier provincial a ajuns boier cu barbă. Ion Ghica îl descrie ca fiind cam petrecăreț, iar Nicolae Filimon, în romanul Ciocoii Vechi și noi, îl prezintă ca mare iubitor de muzică.Puterea și averea pe care a deținut-o nu a fost spre binele spitalului, ci spre ruina acestuia. Cât a trăit nu a dat nimănui socoteală de averea Spitalului Gârlași, ajuns între anii 1829-1844 o simplă ficțiune.
Situația s-a agravat. Ultimul urmaș al familiei nu a mai fost un personaj important ci un mare risipitor. A ajuns împreună cu fii săi să ceară rentă viageră din averea Spitalului Gârlași fondat de Minculeasa.
Așadar, în prima jumătate a sec. XIX, spitalul a fost mai mult închis. Procesele familiei Hrisocoleu, acapararea fondurilor bănești de către aceștia, ocupația rusească și mai apoi ocupația nemțeasca în vremea căreia biserica a fost transformată în grajd pentru cai, și probabil nici spitalul nu a avut o soartă mai bună, l-au ruinat.
A fost totuși un început de tradiție spitalicească la Buzău. Din 1859 spitalul se mută într-un nou local și începe să funcţioneze în mod regulat. Vechiul local din curtea bisericii Gârlași era la acea dată ruină.
Spitalul Gârlaşi (clădirea veche)
Istoricul spitalului Gârlaşi din Buzău (aparţine Spitalului Judeţean Buzău)
La 1792 Mina Minculeasa înființează la Buzău Spitalul Gârlaşi al treilea din Muntenia după Colțea (1702) și Pantelimon (1750). Din 1865 Spitalul Gârlaşi începe să funcționeze regulat în casele lui Costache Musceleanu de pe strada Plevnei iar primăria înființează în același an Comitetul sanitar compus dintr-un medic, un vaccinator și două moașe.
La 1841 orașul avea un doctor iar în 1842 își începe activitatea prima moașă comunală autorizată. La 1853 sunt consemnați barbierii autorizați care execută operații de mică chirurgie iar la 1858 ia ființă prima farmacie a lui Ioseph Thois sub numele „La Sfânta Cruce”. La 1864 se înființează Consiliul de igienă și salubritate publică. În 1870 se înființează Spitalul Județean care funcționează în casele Ecaterina Vernescu – Chirculescu apoi la Spitalul Garlasi cu 6 paturi.
În anul 1872 Spitalul Județean se mută în casele Persescu.
În anul 1895 Prefectura începe construirea noului local al Spitalului „I.C. Brătianu”, inaugurat la 14 aprilie 1896. În anul 1880 Adolf Weber înființează farmacia „La vulturul alb” al cărei proprietar devine din 1911 Gerota care în 1923 închiriază lui Lazăr Costinescu. După 1930 aici este localul farmaciei „Crucea albă”. Pe 8 decembrie 1907 este inaugurat noul local al Spitalului „Mina Minculeasa” (Garlasi).