Ce monument este in poza de mai jos?
Ieri am prezentat Statuia Sf. Florian din orașul Jimbolia - TIMIȘ.
Statuia Sfântului Florian este un vechi și reprezentativ monument ridicat în centrul orașului Jimbolia, denumire germană – Hatzfeld, denumire maghiară – Zsombolya, denumire sârbească – Zombolj, din județul Timiș. Monumentul, devenit simbol al orașului, este situat la intersecția străzilor Republicii, denumire veche – Hauptgass (Strada Principală) și Tudor Vladimirescu, denumire veche – Kirchengasse (Strada Bisericii). Statuia s-a ridicat înainte de anul 1866 (conform inscripției de pe soclu), în cinstea acestui Sfântului Florian (prezent în calendarul catolic), considerat protectorul pompierilor, coșarilor și ales ca patron al oraşului Jimbolia. Sculptura are dimensiuni impresionante (6,76 m) cu două socluri: unul în formă de octogon cu o înălțime de 1,75 m și unul mai îngust, sub formă de pătrat, cu bază cubică ornamentală. Pe acesta din urmă este așezat stâlpul de 2,6 m care susține statuia propriu-zisă. Aceasta are o înălțime de 2,41 m, din care 2,2 m reprezintă doar figura Sfântului Florian, îmbrăcat în vestimentație romană, care toarnă apă dintr-o căldare peste o clădire aprinsă. În anul 2002, statuia a fost restaurată de specialistul timișorean Ion Oprescu. În localitate există și Muzeul Pompierilor „Sfântul Florian” înfiinţat în anul 1993 la iniţiativa asociaţiei Pompierilor Civili „Sfântul Florian” Jimbolia, cu sprijinul Primăriei şi a Muzeului Banatului din Timişoara, unde se găsesc obiecte şi dotări specifice formaţiilor voluntare de pompieri din Banat din perioada anilor 1880 - 1970, care au aparţinut pompierilor jimbolieni, tablouri, fotografii, diplome şi trofee obţinute de pompierii voluntari la concursurile profesionale.
-->
Răspunsuri
ora 11.05 - 2 raspunsuri
Schitul CORNET, judeţul Vâlcea
Istoricul: Schitul a fost ctitorit de vel vornicul Mareş Băjescu şi soţia lui, Maria, în anul 1666, cu hramul Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul. În 1808 a fost distrus de un incendiu. S-a refăcut şi zugrăvit în 1835. După secularizarea averilor mănăstireşti, călugării greci au părăsit schitul. Toată averea a trecut în patrimoniul Eforiei Spitalelor Civile Bucureşti, aceasta îngrijindu-se de întreţinerea schitului şi de salarizarea personalului până în 1948, când a trecut sub jurisdicţia Episcopiei Râmnicului şi Argeşului, Episcop fiind PS Iosif Gafton.
Descriere: Biserica este înaltă, cu ziduri foarte groase din piatră. Interiorul este compartimentat în altar, naos şi pronaos. Naosul este despărţit de pronaos (cu spaţiul mai mic decât în naos) printr-un zid care are o deschizătură mai largă decât o uşă. Nu are pridvor. Are două turle, una pe naos şi a doua pe pronaos. Zidurile exterioare au alternanţa de tencuială şi cărămidă aparentă. Are de jur împrejur un brâu median înflorat prin vopsele. Biserica este acoperită cu tablă.
Pictura: Este lucrată în frescă, altarul a fost pictat în 1761 de pictorii: Tadu, Mihail şi Iordache (scrişi la pomelnicul din altar), cu cheltuiala jupânului căpitan Alexe Lovişte. Pictura din naos şi pronaos este lucrată în 1835 de Irinarh, stareţul schitului, care s-a autopictat în partea de nord a pronaosului. Catapeteasma s-a pictat în 1889, cu cheltuiala Eforiei Spitalelor Civile, fiind Episcop de Râmnic PS Iosif Bobulescu şi Egumen al schitului, Protosinghelul Diogen Stroeriu.
Altele: Incinta schitului este mică, are alei pavate şi este împrejmuită cu ziduri din piatră înalte de 8 metri.
Schitul este ctitorie a marelui vornic Mareș Băjescu, mare feudal și apropiat al Cantacuzinilor. Alegerea locului s-a făcut cu atenție căci, pe de o parte era apropiat de pământurile sale, pe de altă parte, datorită poziției era, la acea vreme, ferit din calea ochilor privitorilor, însă apropiat de granița cu Transilvania, oferind astfel un refugiu ideal pentru ctitor și familia sa în vremurile de restriște ce aveau să vie.
Conform pisaniei originale, sculptată în piatră de Albești, arată ca dată a terminării lucrărilor 29 august 1666, în timpul domniei lui Radu Leon. Interesant este că cel ce realizează pisania este un anume popă Stan din Băjești, cel care semnează și pisania mănăstirii Aninoasa, 11 ani mai târziu, dar și textul unei cruci de piatră din Budeasa.
Încă înainte de a se fi terminat lucrul la biserică, Mareș Băjescu, printr-un act datat 15 martie 1666, înzestrează schitul cu satul Copăceni și munții Sașa și Cornetu (cumpărate cu nici o lună înainte de danie) precum și ocini în Pripoare, Titești, Ostrov.
În anul 1761, în timpul domniei lui Constantin Mavrocordat, un anume Alecse căpitan za Loviște pune să se refacă pictura altarului de către zugravii Mihai, Radu și Iordache așa cum rezultă dintr-o altă pisanie situată în colțul de sud-est al naosului.
Un alt moment important din istoria schitului în reprezintă incendiul din 1808 care distruge aproape complet biserica și chiliile, o perioadă de timp viața monahală fiind întreruptă. Abia în 1835 noul stareț Irimah pune să se refacă clădirile și pictura murală.
În perioada 1864-1949 biserica este administrată de către Eforia Spitalelor Civile din București care în 1885 finanțează construirea iconostasului din lemn de stejar; un an mai târziu fiind pictate în ulei și icoanele de lemn. Tot instituția ce patronează schitul în cooperare cu Direcția Monumentelor refac între anii 1923-1925 cupola turlei și altarul dărâmate de obuze de altilerie în timpul luptelor din anul 1916.
În anul 1898, cu ocazia săpării tunelului pe sub zidurile de incintă ale mănăstirii, Direcția Căilor Ferate dărâmă o parte a vechiului zid de incintă și chiliile anexe, construindu-l pe cel actual. Din incinta originală astăzi mai pot fi admirate foișorul, turnul și zidurile de pe laturile de nord și est.
Ultimele renovări importante se fac în anul 1960 sub patronajul Direcției Monumentelor Istorice, cu această ocazie se restaurează pictura murală.
Schitul Cornet, Biserica „Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul”, jud. Vâlcea