Ce monument e în poza de mai jos?
Ieri am prezentat Farul Carol I din portul CONSTANȚA.
Farul vechi Carol I din municipiul Constanța este situat în incinta portului, fiind montat într-un turn de piatră și are o înălțimea de 21,75 metri. Este decorat cu basorelieful regelui Carol I, cel care la 27 septembrie 1909 a inaugurat deschiderea portului Constanta, precum si o placă cu inscriptia „Portul Constanța”. Constanțta se moderniza și avea nevoie de noi simboluri, iar Farul Carol I era cu siguranta unul dintre ele. Primii ani de funcționare ai Farului Carol I au coincis cu o dezvoltare fulminantă a orașului, sub bagheta Regelui, cel ce a reusit sa alinieze Dobrogea la standardele vechiului Regat, după ce teritoriul dintre Dunăre și Mare a intrat între granițele țării în anul 1878. După construirea podului de la Cernavodă a lui Anghel Saligny, tot acest priceput în ale arhitecturii a creat planurile portului ce avea să devină cel mai mare din Marea Neagră. Inaugurat în anul 1909 de însusi regele Carol, modernitatea portului și schimbarea viziunii regale și a politicii românești către potențialul maritim al Constanței se materializa ș prin construirea Farului Carol I, unul dintre cele mai moderne construcții de acest gen ale vremurilor. În anul 1913, Farul Carol prelua ștafeta de la bătranul Far Genovez, ce avea să își stingă lumina după mai bine de jumătate de secol (1860-1913). În vara caldă a anului 1914, când încă niciun soldat nu intrase sub arme, Farul din portul Constanța ghida luxosul iaht și navele militare ce îl însoțeau pe țarul Nicolae al II-lea în prima sa vizită în Romania. La mijlocul anilor `30, Farul Carol avea în grijă peste 142 de hectare de platforme, 36 de dane comerciale, 3 dane militare, 4 diguri de apărare, rezervoare imense de petrol și silozuri pentru cereale. Acesta a devenit inactiv începând cu anul 1961, predând ștafeta Farului de Aterizare, unul dintre cele mai moderne la acea vreme, inaugurat în anul 1960, și a Farului Alb, aflat în extremitatea digului extins, dat în folosinţă la 12 ani mai tarziu, în anul 1972. În anul 1996 Farul este reabilitat, ocazie cu care replici ale efigiilor sunt puse în locul celor distruse de comunisti.
-->
Răspunsuri
ORA 11.16 - 2 RASPUNSURI
Uzina de apă Crângul lui Bot din Ploieşti
Puţul Central
La 31 mai 2003, s-au împlinit 100 de ani de când Primăria oraşului Ploieşti a semnat cu inginerul britanic Sir William Heerlein Lindley (1853-1917) contractul privind prospecţiunile, proiectul şi execuţia lucrărilor de alimentare cu apă a oraşului, lucrările demarând efectiv pe 1 iulie 1903.
În urma derulării contractului amintit, a fost realizat complexul de construcţii şi instalaţii de la Crângul lui Bot, precum şi primii zeci de kilometri din reţeaua de transport şi distribuţie a apei în oraş.
Sir William Heerlein Lindley, împreună cu tatăl său, William Lindley (1808-1900), au fost, pe parcursul a peste un secol, cei mai cunoscuţi ingineri civili de pe vechiul continent. Au realizat lucrări edilitare sau de arhitectură în zeci de oraşe din Europa Centrală şi de Est, printre care majoritatea capitalelor, la care se adaugă, în România, Galaţi, Piteşti, Iaşi, Craiova şi Ploieşti.
La 31 mai 1903, este aprobat în Consiliul Comunal contractul cu W. H. Lindley, iar la 30 iulie 1903, lucrările de prospecţiuni încep efectiv, termenul de predare fiind fixat la 31 octombrie 1905, iar inaugurarea fiind făcută la 31 octombrie 1910.
Deşi tehnicienii autohtoni găsiseră ca surse utilizabile pentru oraş numai câteva izvoare din Tătărani şi Ghighiu, care nu puteau furniza un debit mai mare de 4.000 mc/24 h, prospecţiunile lui Lindley au găsit nu mai puţin de 66 de izvoare în jurul Ploieştiului (Stănceşti, Târgşorul Vechi, Pantelimon, Ghighiu, Tătărani). În 1904 – an secetos – ele puteau debita până la 60.000 mc/24h, cantitate suficientă pentru nevoile unui oraş cu 4-500.000 de locuitori (potrivit necesitaţilor vremii).
Aceste sondaje au fost efectuate pe o mare suprafaţă dintre Prahova şi Teleajen, iar rezultatele i-au permis lui Lindley să localizeze zona cea mai favorabilă amplasării puţurilor în pădurea de la Crângul lui Bot, unde apele se adună ca într-o “oală” subterană, fiind şi cea mai bună din punct de vedere calitativ. EI a propus, iar Consiliul Comunal a aprobat, cumpărarea a 150-200 ha de pădure din Crângul lui Bot, pentru foraje şi uzina de apă.
Aici a fost construit şi inaugurat, la 3 octombrie 1910, complexul de construcţii şi instalaţii cunoscut sub numele de “uzina de apă Crângul lui Bot”.
Complexul de la Crângul lui Bot era alcătuit din trei puţuri de captare a apei, un puţ central destinat instalaţiilor, sala maşinilor, un turn cu rezervor pentru petrol, un post de transformare, casa pentru personalul de exploatare, un rezervor de 10.000 mc şi instalaţiile aferente.
Primele trei puţuri extrăgeau apa chiar din acea „oală”, având fiecare debite ce nu au scăzut niciodată sub 200 mc/h şi nu au mai fost atinse de restul forajelor efectuate în următorii 100 de ani.
Pentru protecţia puţurilor au fost construite clădiri circulare, dintre care cea mai mare, a puţului central, cu adâncime de cca. 80 m, are dublu acces, unul la nivelul terenului şi cel de al doilea la nivelul tunelului de legătură cu sala maşinilor.
Accesul la pompele din puţul central se face pe o scară elicoidală din beton armat, cu trepte încastrate în zidăria de cărămidă.
Soluţiile originale de aspirare a apei cu ajutorul pompelor de vid şi reducerea turaţiei motoarelor în funcţie de nivelul apelor din rezervor, ca şi cele constructive pentru realizarea puţului central, au constituit premiere în lucrările hidrotehnice din Europa.
Pentru scoaterea apei era folosit sistemul de pompe cu vid (pompe Ingersol-Rand) şi pompe centrifuge verticale (pompe Schulzer şi motoare Brown-Boveri), care au funcţionat neîntrerupt timp de 75 de ani.
Între puţul central şi sala maşinilor există un tunel de legătură. Există asemenea tuneluri şi între puţul central şi cele trei puţuri de captare a apei. Sistemul constructiv pentru toate componentele ansamblului este zidăria de cărămidă de cca. 1 m grosime, păstrată în stare excepţională, în ciuda celor două războaie şi două cutremure majore prin care a trecut.
Mai trebuie amintit şi faptul că, deşi la acea vreme oraşul număra aproape 60.000 de locuitori, Lindley a dimensionat reţelele de canalizare pentru o populaţie de 250.000 de locuitori (populaţia actuală a Ploieştiului).
Tot el a realizat şi primul plan de sistematizare a reţelei stradale, gândită atunci sub forma a trei bulevarde inelare, legate prin altele dispuse radial, ce asigurau şi penetrările în oraş. Din acest plan, s-au realizat numai porţiuni – inelul III şi inelul II (Eroilor – Torcători). În acest plan se prevedea şi un pasaj subteran de subtraversare a căilor ferate în zona de sud a oraşului.
La ora actuala, deşi subiectului apă îi sunt dedicate biblioteci întregi, doar puţine oraşe din lume au muzee dedicate celui mai răspândit element din natură.
Includerea pe lista monumentelor, conform Legii 422/2001 şi amenajarea unei expoziţii -muzeu în complexul de la Crângul lui Bot, în conditiile Legii 311/2003, ar putea însemna un nou punct de atracţie pe harta judeţului, dar şi îndeplinirea unei datorii de onoare faţă de înaintaşii noştri.
În acelaşi timp, organizarea în cadrul acestui complex a unei şcoli de vară, unde să fie abordate teme din domeniul apei, mediului şi ecologiei, la care să participe elevi şi studenţi, dar şi personalităţi din domeniu, primari si preşedinţi de Consilii Judeţene, ar trezi un real interes in rândul acestora, dar şi al locuitorilor.
Uzina de apă Crângul lui Bot din Ploieşti - Puţul central (1903 - 1910)