Ce monument e in poza de mai jos?
Ieri am prezentat Biserica Sfântu Sava - IAȘI
Biserica „Sfântul Sava” din municipiul Iaşi reprezintă o construcţie monumentală unică în România, cu statut de monument istoric, în care se îmbină elemente arhitecturale bizantine, orientale, gotice, moldoveneşti şi munteneşti şi care este, astăzi, una dintre cele mai impresionante şi mai vechi biserici din oraşul Iaşi. Ea este aflată pe strada Costache Negri nr. 44, între liceul „V. Alecsandri” și Biserica Armenească și are patru hramuri:
- Sfântu Cuvios Sava cel Sfințit (5 decembrie)
- Sfântu Mucenic Trifon” (1 februarie)
- Sfântu Mare Mucenic Marina” (17 iulie)
- Adormirea Maicii Domnului (15 august).
Din punct de vedere cronologic este considerată ca un edificiu și așezământ monahal aparținând secolului al XVI-lea, dar originile ei se pierd în negura secolelor, fiind mult mai veche decât această dată oficială a începuturilor sale. Pe actuala stradă Costache Negri, care făcea legătura cu Dealul Sărărie s-a aflat o uliță numită mai târziu după pavare, „Podu Vechi”, câțiva călugări veniți de la Ierusalim au întemeiat ajutați de populația creștină localnică, în jurul anilor 1330, așezarea monahală cu numele "Mănăstirea călugărilor de la Sf. Sava”. Documentele istorice păstrate în Muzeul parohial Episcop Narcis Crețulescu, aflat în curs de amenajare în Turnul Clopotniță, precum și cercetările arheologice din ultimele decenii ale secolului trecut atestă faptul că primul lăcaș de rugăciune al acestei mănăstiri cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, a fost construit din lemn și sfințit de către episcopul Olivian de Ianina. Biserica Mănăstirii „Sf. Sava” are ca dată de naștere ziua de 4 august 1583, când Petru Șchiopul dăruiește călugărilor niște case făcute de domnia sa. Valoarea istorică a complexului monahal, neîntreruperea vieții liturgice nici în vremurile de război și restriște când slujbele se țineau în încăperile subterane ale lavrei, bogata activitate culturală și filantropică, precum și faptul că încă de la început aceasta a fost închinată Sfântului Mormânt, au transformat Mănăstirea „Sf. Sava” în reședința principală din Moldova a procuratorilor Sfintelor Locuri până în anul 1864, dar și în lăcaș de găzduire al celor mai înalți clerici călugări, mitropoliți greci și patriarhi răsăriteni. Mănăstirea „Sf. Sava” a fost un important centru cultural al orașului medieval Iași. În anul 1714 aici își desfășura cursurile Academia Domnească din Iași și lua ființă o tipografie slavo-română care din anul 1744 a tipărit și în limbile greacă și arabă. În anul 1864, în casele stăreției își deschidea cursurile Colegiul „Sf. Sava", ulterior Gimnaziul „Sf. Sava”. Tot aici, în anul 1877, se inaugurau cursurile școlii profesionale de fete ce a funcționat până în anul 1947. Biserica „Sf. Sava" se deosebește de celelalte biserici prin aspectul general de monolit al edificiului și prin proporții total diferite de cele caracteristice bisericilor medievale românești, ale căror siluete zvelte înălțate spre cer sunt vizibile la tot pasul în peisajul citadin ieșean. Lăcașul de cult de la „Sf. Sava" se remarcă prin impresia de masivitate pe care o degajă acest edificiu arhitectonic, care se datorează dimensiunilor exterioare a ale corpului bisericii (lungime 34,65 metri și lățime 13,25 metri), poziției celor două turle joase dar masive, precum și mărimii actualului Turn Clopotniță, adăugat fațadei sudice și dezvoltat pe trei nivele care depășesc doar cu puțin înălțimea ansamblului monumentalei ctitorii. Solitara construcție, cu aspect de fortăreață, care amintește oarecum de monumentele otomane prin cele două mari cupole turcești, este unică prin această amprenta levantină a edificiului străvechiului lăcaș de rugăciune și îi conferă acestuia o valoare simbolică unică în Țările Române. Pentru arta moldovenească definitorii sunt, în acest ansamblu, profilul de piatră al soclului de pe latura de vest și de sub Turnul Clopotniței, iar pentru arhitectura muntenească brâul median exterior din cărămidă de forma zimțată. Stilul gotic, adaptat si prelucrat în Moldova încă din timpul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, este reprezentat de chenarul în muluri al ușii de la intrarea dinspre sud și ascuțirea în arc frânt a arcadelor interioare. Cele două turle, larg deschise, cu un brâu la bază în interior, circular și cu profil rotund, cu o friză de ocnițe în exterior, deși construite în stilul artei bizantine se termină cu cupole turtite, tipic otomane. Pentru arta barocă, reprezentativ este iconostasul înalt, catapeteasma restaurată în secolul al XIX-lea cu elemente sculpturale în stil baroc, în floralii aurite, fiind bogat ornamentată între registre. Perioada Renașterii se regăsește atât pe icoanele catapetesmei pictate în ulei, pe stranele pentru arhiereu și domnitor de pe pe latura de est a naosului, cât și pe amvonul de predică, așezat pe pilastrul de nord dintre naos si pronaos. Aceasta deține un patrimoniu bogat format obiecte de cult de o valoare liturgică și artistică deosebită ca icoane, candele, sfinte vase de cult și broderii, precum și obiecte de valoare istorică documentară constând din cărți vechi în limbile slavonă, greacă și română, cele mai reprezentative fiind:
- racla cu părticele din Moaștele Sfinților Trifon și Marina, din argint, datând din anul 1781, cu capac ornamentat în relief, adăpostită în prezent într-un chivot;
- icoana în ulei a Sf. Ioan Gură de Aur, de dimensiuni mari, datată 1711
- Acoperământul mare (Sfântul Aer), cu inscripție în limba greacă, de pe peretele de nord al naosului;
- icoană de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, brodată artistic cu fir de argint aurit, reprezentând punerea în mormânt a Mântuitorului;
- icoana murală a Sfinților Haralambie și Mina de pe peretele de sud al pronaosului.
- clopotul mare donat de Ștefan cel Mare în anul 1468, care nu mai are ”sunetul” de odinioară și pe care, datorită reparațiilor la care a fost supus, nu se mai pot citi inscripțiile originale;
- un clopot din anul 1570 cu inscripții în limba polonă;
- colecția de mineie din anul 1769. Mineul este o carte bisericească ortodoxă în care sunt indicate, pe luni și pe zile, slujbele religioase.
- colecția de cărți bisericești din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, scrise în limba greacă și în limba română cu caractere chirilice precum și alte colecții de cărți.
În urma marele incendiul din aprilie 1616 a avut de suferit și Ansamblul arhitectonic al Mănăstirii „Sf. Sava”, fapt ce a impus reînnoirea acestuia din temelii, în deceniile următoare. Acest lucru s-a întâmplat în anul 1625, când biserica a fost „zidită și înnoită" de Ioan Ianachie Caradja. Noul lăcaș, construit de meșteri moldoveni și străini aduși din Orient, a fost sfințit în timpul domniei lui Radu Mihnea, de către Mitropolitul Sucevei Anastasie Crimca. Deși distrusă în timp și restaurată ori renovată în anii 1820, 1832, 1844, 1862 și 1878 - 1879 biserica și-a păstrat caracterul original al stilului bizantin al secolului al XVII-lea, unic în arhitectura moldovenească. Chiar și reparațiile din secolul al XIX-lea, care au adus o serie de schimbări clădirii de tip oriental, precum ușa de intrare dinspre vest, cafasul sau mutarea cu un metru în interior a catapetesmei, au menținut specificul ei basilical, de edificiu bisericesc înalt, lung și foarte luminos, cu altar spațios și acoperiș ce sclipea în depărtare în razele soarelui.După secularizarea din 1864, biserica a rămas sub îngrijirea unui custode, iar odată cu aplicarea Legii clerului mirean a devenit biserica parohială având filiale biserica Mănăstirii "Dancu” și biserica "Sf. Dumitru Bals”. În 1951 parohia "Sf. Sava” și-a încetat activitatea care a fost reluată după evenimentele din 1989. Biserica "Sf. Sava” este singurul lăcaș de cult din Iași unde se asigură asistență religioasă persoanelor cu dependență de alcool și droguri, bătrânilor și copiilor dezavantajați social, iar membrilor comunității, persoane cu deficiență de auz și vorbire din Iași, li se traduc slujbele bisericești în limbaj mimico-gestual.
-->
Răspunsuri
ORA 13.34 - 2 RASPUNSURI
Monumentul Eroilor Români din Primul Război Mondial - Strehaia, Mehedinţi (1922)
- în fundal-dreapta Primăria din Strehaia
Monumentul Eroilor, Strehaia - Mehedinţi
La 15 august 1922 se inaugurează în Strehaia Monumentul Eroilor români închinat comemorării eroilor implicați în evenimentele Primului Război Mondial.
Istoria monumentului
Informații ample despre acest monument am găsit, așa cum era de așteptat, în cartea marelui istoric strehăian, C.A.Protopopescu. „Pentru acesta s-a format un comitet de inițiativă compus din: Alexandru Brăescu, ofițer de rezervă, primar al strehăii (fratele scriitorului Brăescu), D. Ghimpău, plutonier de rezervă și avocat din Strehaia, V. Macarie, farmacist, secretarul comitetului, P. Muică, medic, casierul comitetului și V. Proineanu, ofițer de rezervă și avocat. Comitetul de organizare a lansat la sfârșitul anului 1919 și ianuarie 1920, un apel către populație: „Oameni buni, oameni cuminți și cu dragoste de neam, am pus la cale să ridice în Strehaia și satele Lunca Banului, Slătinic și Ciochiuți, câte un Monument în amintirea eroilor morți pentru Țară, Tron și Rege, precum și în cinstea viețuitorilor rămași infirmi, luptând a face România Mare de azi. …Să nu așteptați să cerșim și să precupețim pe acești eroi și bravi copii ai țării, ci voi singuri să veniți să aduceți bani din averea și munca voastră de toate zilele și în nici un caz mai puțin de 5 lei….La apelul lansat a răspuns cea mai mare parte a locuitorilor, reușind să se strângă prin cele 97 de liste de subscripție, 22.667,70 lei….Construcția monumentului a costat 40.000 lei. Monumentul este făcut din ciment și piatră, blocuri cioplite, sub forma unei mici capele, în care s-a instalat un ceas italian care anunță orele…și tot pe partea din față și cele două laturi au fost așezate plăci de marmură cu numele ofițerilor, subofițerilor și soldaților căzuți pe câmpul de luptă în Războiul din 1913, 1916 -1919, iar deasupra a fost așezat un vultur din piatră. Inaugurarea și dezvelirea monumentului s-a făcut pe data de 28 august 1922”, se arată în lucrarea lui C.A.Protopopescu.
Ceas unic în Strehaia
Orologiul din Strehaia este unic în sine prin faptul că a fost restaurat și redat populației pe vechiul clopot de aramă existent încă de la inaugurare, dar și prin faptul că pe cadran, cifra IV este scrisă altfel. Adică IIII. Pentru această situație există și o logică. Încă din secolul al XIV-lea, există o convenție a ceasornicarilor, ca cifra 4 să fie înscrisă cu patru linii “IIII” și nu “IV”, ca semn al originalității.
Convenția ceasornicarilor este și astăzi respectată. Niciun ceas original nu are cifra 4 altfel. Realitatea se susține din nevoia eliminării confuziei între cifra IV și cifra VI, care poziționate pe circumferința cadranului generează asemănare la o privire neatentă.