Ce monument e in poza de mai jos?
Ieri am prezentat un monument al naturii - Stânca Baba Caia din mijlocul Dunării, în dreptul localități Coronini - CARAȘ SEVERIN.
Stânca Baba Caia, denumiri alternative Babacai, Baba Gaia sau Baba Geea, este o apariție ciudată, un pinten de stâncă, relativ aproape de malul românesc al Dunării, cu o înaltime de 7 metri, la nivelul normal al fluviului în defileu, situat în apropiere de localitatea cărăşeană Coronini (fostă Pescari), în ceea ce, până la crearea lacului de acumulare pentru hidrocentrala Porţile de Fier I, se numea Strâmtura Pescari-Alibeg. Stânca este singura aparitie de acest gen de pe toti cei 140 de kilometri ai Dunării, între localitățile Bazias si Gura Vaii-Portile de Fier. Ea reprezintă un martor de eroziune, calcaros, de vârstă cretacică, rămas din vechea albie plina de gherdapuri, dupa cum le spunea Alexandru Vlahuță, în fapt zone strâmte prin care apa curgea vijelios. Lăsând în urmă depresiunea Moldova Veche și Ostrovul Mare, inundat în parte, prin construirea barajului de la Gura Văii, Dunărea intră vijelioasă în strâmtura de la Pescari. Intrarea este anunțată de Stânca Babacai (ceea ce în limba turcă înseamna destin fatal, regret), un martor de eroziune calcaros înconjurat de ape, și de ruinele cetății de la Pescari. De acesta se legau odgoanele-barieră care nu permiteau vaselor ce intrau în defileul Dunării să scape nevămuite.
xxx
Prezenta ei a generat tot felul de legende locale, ba chiar unora le-a aprins așa de tare imaginația, încât au inclus-o în categoria așa numitelor simulacre ale civilizatiei pelasgilor, asociind numele de Baba Geea – Mama Pamânt, cu Dochia lui Zamolxe de pe Ceahlău. Legenda cea mai întâlnita este aceea a unei iubiri imposibile dintre o turcoaică care traia în Cetatea Golubac, si un tânar chipes, comandant român, care conducea una din cetățile de pe malul romanesc, Sfântul Ladislau sau Cula, și care o răpește pe aceasta când paza era mai slabă. Beiul cetății Golubac cucerește cetatea Cula, omoară soldații iar pe cei doi îi leagă de stânca Babacaia să moara în chinuri de foame și de sete.
Xxx
O altă legendă spune că un voievod sârb şi-ar fi legat nevasta de el, spunându-i: „Babo, kaji se“, ceea ce ar însemna „Nevastă, căieşte-te“. Orgolioasă, în timp ce era scufundată în apă, aceasta, în ultima ei clipă de viaţă, ar fi ridicat degetul din apă în semn că rămâne neînduplecată. Ba mai mult, ea ar fi rugat vântul predominant în zonă, Coşava sau Gorniacul, să sufle mai tare şi să le aducă astfel aminte oamenilor că i-au făcut o mare nedreptate. De atunci, Coşava a pus mereu în dificultate, în dreptul stâncii, vasele care treceau pe-aici.
xxx
O altă legendă aduce în prim-plan un căpitan al cetăţii Coronini, care ar fi răpit o cadână din haremul paşei din Golubaţ, de pe celălalt mal al Dunării, şi ar fi fugit cu ea pe malul stâng. Numai că, în dreptul stâncii Babacai el ar fi fost prins şi scurtat de cap. La rândul său, fata a fost ţintuită de stâncă şi lăsată pradă corbilor.
-->
Răspunsuri
ORA 11.05 - UN RASPUNS
Muzeul Județean Olt este un muzeu județean din Slatina, amplasat în Str. Ana Ipătescu nr. 1.
După primul război mondial câțiva colecționari slătineni inițiază colecții particulare, îndeosebi de arheologie, numismatică și artă populară.
La 1 mai 1952 a fost inaugurat Muzeul Raional Slatina. Colecționarul Jack Florescu amenajează în casa proprie două săli de prezentare a colecției. Săpăturile arheologice din tell-urile neolitice sălcuțo-gumelnițene de la Slatina (Strehareț), Brebeni și Drăgănești-Olt, din așezarea Verbicioara de la Donești (Vulturești), din dava de la Sprâncenata, din castrul și așezarea civilă Acidava (Enoșești - Piatra Olt), de la Chilia (dacii liberi), sau din așezarea de la Ipotești (cultura Ipotești-Cândești-Ciurelu) îmbogățesc substanțial colecțiile inițiale. Colecțiile de arheologie atestă o continuitate de locuire și civilizație neîntreruptă pe Valea Oltului inferior prin piese care susțin cultura materială și spirituală preistorică sau veche: ceramică, unelte, statuete antropomorfe și zoomorfe; altele atestă civilizația geto-dacă, civilizația romană din zona limes-ului alutan și transalutan, continuitatea de locuire din epoca migrațiilor (două culturi ale acestei perioade sunt descoperite în Olt:
Cultura Chilia și Cultura Ipotești lângă Slatina - Cândești - Ciurelu), precum și menținerea legăturilor cu Imperiul Bizantin (tezaurul de monede bizantine din argint, din secolul al VII-lea, fibule digitale și opaițe de tradiție bizantină).
Evul mediu este reflectat de o serie de mărturii care ilustrează legăturile unor voievozi cu județul Olt: Vlad Vintilă, Mihai Viteazul, Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu; documente despre mari familii ca: Buzești, Brâncoveanu, Deleanu etc.; arme; carte veche; podoabe; numismatică - monede sau tezaure monetare ce confirmă o susținută activitate comercială într-un important loc de vamă ca Slatina (atestare documentară la 20 ianuarie 1368).
Epoca modernă cuprinde colecții de documente, arme, presă, fotografii de epocă, artă decorativă și evidențiază rolul așezării urbane în procese de înnoire și afirmare națională. Secția de artă cuprinde lucrări de pictură și sculptură contemporană și este axată, pentru a-i conferi personalitate, pe creații ale artiștilor plastici originari din județul Olt.
În prezent, Muzeul Județean Olt are deschise publicului două secții: Secția de istorie și cultură slătineană (expoziție permanentă inaugurată la 20 aprilie 2000), cu o suprafață de expunere de 123,28 mp, și Secția de artă contemporană Ion Popescu-Negreni (expoziție permanentă inaugurată la 8 iulie 1999), cu o suprafață de expunere de 237,14 mp.
Obiecte şi documente colectate cu ajutorul unor intelectuali pasionaţi şi proprietari amatori au fost depozitate în mai multe locaţii: Palatul Administrativ, Primăria Oraşului, Biblioteca Liceului „Radu Greceanu” şi cea a Şcolii Primare de Băieţi nr.1 Ionaşcu.
O contribuţie esenţială la înfiinţarea acestui aşezământ cultural a avut-o avocatul Ion I. Florescu, preşedintele executiv al Comitetului de iniţiativă, care a colecţionat în casa sa multe din obiectele ce vor intra în patrimoniul muzeal slătinean. Printre cei care s-au distins în acţiunea de colecţionare a pieselor muzeale amintim pe avocatul Ion Leţu şi pe prof. Paul I. Dicu. Nicolae Iorga însuşi a îndemnat pe locuitorii acestor meleaguri „să îndrume pe cine are hârtii să le depue la liceu pentru un muzeu al Oltului”.
În anul 1930, Ioan Ionaşcu, directorul Şcolii Normale „Preda Buzescu” din Slatina - unul dintre discipolii profesorului Nicolae Iorga -adresa un apel emoţionant „tuturor intelectualilor şi iubitorilor de lămurire a trecutului oltenesc” prin care solicita punerea la dispoziţie a „orice act vechi, mai dinainte de 1800 – precum şi orice altă mărturie mai veche” în vederea tipăririi lucrării „Documente şi inscripţii din ţinutul Oltului” şi susţinea ideea înfiinţării unui muzeu etnografic pe lângă Şcoala Normală de Băieţi, aşezământ „în care să se adune toate obiectele caracteristice din viaţa de demult şi de azi a locuitorilor olteni”.
Prin adresa nr. 95328/1930, Ministerul Instrucţiunii Publice solicita „constituirea unui comitet şi aranjarea muzeului etnografic”.
Dintre obiectele considerate necesare constituirii patrimoniul acestui muzeu erau menţionate: „Icoane vechi pe lemn, sticlă şi chiar hârtie. Autografe de ale oamenilor noştri care au avut vreo însemnătate – fie în mişcarea politică, fie în cea literară, hrisoave şi tipărituri vechi. Medalii, monede vechi, arme vechi, buciume şi tot ce a aparţinut oştirei noastre în trecut. Costume naţionale din regiunea D-vs., resturi de ţesături din care să se vadă frumuseţea motivelor noastre naţionale, traiste, brîie, chimire şi pieptare cu cusături deosebite şi vechi. Ceramică, olărie veche smălţuită şi decorată cu smalţuri. Sculpturi şi cioplituri în lemn: furci, bîte, cuiere, tronuri, laviţe, scaune , coroane, cornuri de vânătoare etc. Poliţe şi blidare zugrăvite primitiv de maeştrii ce au trăit înaintea generaţiei noastre. Obiecte şi instrumente primitive ale gospodăriei rurale, ornamente de fier forjat ca : balamale, încuetori, zăbale, scări de şea etc.”
Apelul a fost receptat cu interes de locuitorii judeţului Olt, printre primii donatori numărându-se „d-ra E. Bogdan-Piteşti din Coloneşti, preoţii I. Căpăţâneanu din Spineni, Ionescu din Schitu Greci, Petrescu din Ciomăgeşti, dd. V. Manolescu, proprietar Drăgăneşti, I. Popescu, student Deleni, învăţătorii G. Iliescu din Mărgineni, Toma Popescu din Deleni, F. Conea din Mihăeşti, Fl. Popescu din Teiuş, T. Vieru din Radomireşti, Ion Diaconu din Smârdan, C. Diaconu din Bîrseşti, G. Dumitrescu din Gîlmeele şi G. Conea, Mihăieştii de Sus, V. Diaconu, St. Ionescu, T. Iliescu din Optaşi, I. Diaconescu, învăţător din Albeşti, P. Zamfirescu, Rădeşti, B. Sfârlogeanu din Mirceşti, I. Popescu, cântăreţ din Vlaici, I. Teodorescu din Coloneşti, Ion Ciocea din Deleni, I. Stănescu, perceptor, Potcoava, G. Nicolae din Scorniceşti, Gr. I. Belu, student din Slatina.”
La 25 mai 1951, Comitetul pentru Aşezămintele Culturale, respectiv Serviciul Muzee şi Monumente aducea la cunoştinţă Secţiei Culturale a Sfatului Popular al Raionului Argeş faptul că „ directorul Muzeului Olteniei, Nicolaescu Plopşor a fost delegat să cerceteze la faţa locului situaţia colecţiilor cât şi a înfiinţării unui muzeu în oraşul Slatina.”
Planul de Organizare a Muzeului Raionului Slatina, regiunea Argeş, elaborat de prof. Ion Moroşanu, la 13 august 1951, menţionează existenţa unei dispoziţii a Comitetului pentru Aşezămintele Culturale de pe lângă Consiliul de Miniştri transmisă prin adresa nr.12310 din 11 iulie 1951 Comitetului Executiv al Sfatului Popular Raional Slatina ce poate fi considerată esenţială demersurilor de înfiinţare a muzeului din Slatina.
Printr-o altă adresă a forului susmenţionat, datată 21 septembrie 1951 , se menţiona că prof. Ion Moroşanu a fost delegat „în vederea achiziţionării de materiale şi organizarea muzeului din Slatina”.
La 11 noiembrie 1953 Secţiunea Culturală a Sfatului Popular al Regiunii Piteşti informa Sfatul Popular Raional Slatina despre aprobarea de către Ministerul Finanţelor „a două posturi, un ghid şi un îngrijitor”.
În pofida tuturor eforturilor, muzeul s-a deschis oficial abia în anul 1952 prin eforturile prof. Ion N. Moroşanu.