categorii forum

Ce monument e in poza de mai jos?

Ieri am prezentat Viaductul din stațiunea Borsec - HARGHITA.

 

Viaductul din stațiunea harghiteană Borsec a fost construit în anul 1951 pentru a înlesni legătura feroviară între orașele Borsec și Toplița. Între Borsec și Toplita a existat o cale ferată industriala, care s-a realizat în mai multe etape. Între anii 1912 – 1914 a fost construită o cale ferată forestieră între Topliţa şi Capu Corbului. Această linie este prelungită în anul 1954 până la mina de cărbune Borsec, tot atunci realizându-se şi o ramificaţie către uzina de îmbuteliere a apei minerale din stațiune. Pentru produsele industriale transportate de la Borsec, în stația CFR Toplița a fost realizat un depozit tampon. Această linie avea ecartamentul de 760 milimetri, era lungă de 45,5 kilometri și a fost terminată în anul 1951, odată cu viaductul. Terminalul de transbordare din stația Toplița s-a inaugurat abia în anul 1989. Pe această linie circulau 3 locomotive diesel și două cu aburi. Dacă prin anii 80 circulau câteva trenuri (mocanite) mixte pe zi transportând călători și transcontainere cu apa minerală, începând cu anul 1992 transportul pe calea ferată a încetat complet. Acum totul este istorie și subiect pentru pasionații de cărți poștale vechi!

 

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

  • ora 11.03 - 2 raspunsuri

  • Biserica „Sfântul Spiridon” din Iaşi (Turnul)

    Destinaţia iniţială a aşezământului a fost aceea de mănăstire. Astfel, prin decretul din 12 iunie 1763, patriarhul Samoil al Constantinopolului ridica biserica la rangul de stavropighie, ieromonahul Sofronie fiind numit, în acelaşi an, arhiereu şi mitropolit al eparhiei Irinopoleos.

    Iași: Turnul Bisericii Sf. „Spiridon”, construit în 1786, a intrat în proces de reabilitare. Prelații au început lucrările deși n-au strâns fondurile necesare – Inițiativa pentru o Justiție Curată

    Turnul Bisericii Sf. „Spiridon”, construit în 1786

    Afectată de cutremurul din 14 octombrie 1802, Biserica a fost reconstruită din temelii între anii 1804-1805. Apoi au urmat reparațiile din 1862, 1938, 1976, continuate cu cele din 1990.

    Turist în Orașul Iași (Iassy/Jassy): Spitalul Universitar Sfântul Spiridon

    Între anii 1831-1934, aici a vieţuit tânărul Ioan Naniescu, viitorul mitropolit Iosif Naniscu al Moldovei, alături de unchiul său, ierodiaconul Teofilact de la Mănăstirea Frumoasa din Basarabia.

    Turist în Orașul Iași (Iassy/Jassy): Spitalul Universitar Sfântul Spiridon

    În arhitectura bisericii predomină dreptunghiul. Interiorul are o navă centrală încadrată de nouă nave laterale, la vest, un pridvor, iar la est, altarul, ambele încăperi fiind ceva mai înguste decât nava centrală. Spre Apus, un vestibul cu un mic depozit şi o casă de scară conduc la cafas.

    Turnul cu ceas de la Sf. Spiridon

    Turnul cu ceas de la Sf. Spiridon


    Pictura catapetesmei a fost realizată, în aceeași perioadă cu biserica, de artistul Eustatie Altini. În 1863 catapeteasma a fost reparată și poleită cu aur prin grija logofătului Dimitrie Ghica. În partea din dreapta a naosului, între catapeteasma şi tronul arhieresc se găseşte icoana făcătoare de minuni a Sfântului Ierarh Spiridon, pictată în stil bizantin de către Matei Dunaevschi din Liov, în anul 1757.

    Foto) Biserica „Sfântul Spiridon” din Iași | Doxologia

    Biserica posedă numeroase valori inestimabile: obiecte de cult din metale prețioase, veșminte arhierești, cărți de cult ferecate în argint aurit și cu reprezentative scene biblice executate în email, donate bisericii de către personalitați care au trecut pragul acestui sfânt lăcaș.

    IASI-SPITALUL SI BISERICA SFANTUL SPIRIDON -CARTE POSTALA ANII 1910 | arhiva Okazii.ro

    În biserica Sfântul Spiridon este îngropat trupul ctitorului Grigore III Ghica (ucis de turci în 1777, din cauza opoziţiei sale faţă de cedarea Bucovinei către austrieci, în 1775), capul fiindu-i dus la Istambul. Turnul în forma mitrei Sfântului Spiridon a fost ridicat în anul 1786, fiind refăcută între 1807-1808 şi apoi reparată la 1862.

    Parohia Sfântul Spiridon - Iași

    Lângă turnul clopotniței se află cele două cişmele. Inscripții în limbile turcă, greacă și română atestă faptul că în anul 1765, în timpul domniei lui Grigore Alexandru Ghica al III-lea, a fost adusă apa în oraș prin olane de lut ars. Aceste fântâni se aseamănă cu cişmeaua de la Mănăstirea Golia. Construite din piatră, toate trei cişmelele sunt compuse sub forma unor portaluri oarbe.

    Un celebru monument istoric din centrul orașului Iași a fost abandonat

    reproducere-de-pe-o-lucrare-reprezentand-biserica-manastirii-sf-spiridon-din-iasi-2300.jpg

    Reproducere de pe o lucrare reprezentând biserica mănăstirii „Sf. Spiridon” din Iaşi

    Turnul Biserici Sf. Spiridon - Iasi | Mapio.net

  • Biserica Sfântul Spiridon din Iași a fost construită între anii 1747-1752

Acest răspuns a fost șters.

Topics by Tags

Monthly Archives

-->