La răspântia întunecată a cărărilor singuratice,
Este o colibă frumoasă, de un vânător construită,
Este o zi de toamnă mai răcoroasă, obișnuită,
Trăiește de mulți ani printre animale sălbatice.
Este curată și în fiecare an de vânător văruită,
Are și zile mai triste, când plouă sunt apatice,
Pe peretele alb atârnă câteva covoare rustice,
Câteodată aici pe munte natura este dezlănțuită.
Vin de mulți ani, de când eram copil în colibă,
Merg cu el în pădure, ducem mâncare la cerbi,
Unul mai tânăr vine încet și mănâncă din mână.
Vorbesc cu vânătorul bătrân mereu aceași limbă,
Îi privesc de departe pe cerbi, sunt atât de superbi,
Se apropie de mine o ciută speriată, mai bătrână.
Răspunsuri
Doar rima, cea cuminte, și bine conturată încearcă să se ridice la valoarea imaginii postată înaintea versurilor. Nota mea este șapte.
Păi eu am înţeles aşa (dau un exemplu: că este o zi de toamnă obişnuit etc. care care trăieşte de mulţi ani printre animale sălbatice... Bizară asociere... Şi în final o ciută se apropie... dar ce face?
Nota 7 .