Ce monument e in poza de mai jos?

Ieri am prezentat Catedrala Sf.Iosif - BUCUREȘTI

Catedrala romano-catolică „Sfântul Iosif" a fost construită între anii 1875 – 1883 după planurile arhitecților Friedrich Schmidt din Viena și Carol Benesch. Stilul construcției aparține istorismului și împrumută mai ales caracteristici ale stilului romanic, cu unele elemente gotice. Clădirea are 40 de metri în lungime și 22 metri pe lățime. Catedrala a fost consacrată de arhiepiscopul Ignatius Paoli, la data de 15 februarie 1884; au fost prezenți „toți preoții Arhidiecezei, toți seminariștii, întregul corp diplomatic acreditat la București, președintele Consiliului de Miniștri, președintele Senatului, primarul Capitalei și mulți alții. Mihail Kogălniceanu, impresionat de măreția lăcașului de cult catolic avea să declare în același an, de la tribuna Parlamentului, că „este cel mai frumos edificiu religios care există în România. Hramul catedralei a fost ales în cinstea Sfântului Iosif, logodnicul Fecioarei Maria. Sărbătoarea hramului catedralei este anual în ziua de 19 martie. Piatra folosită la construcție a fost adusă din carierele de la Rusciuc (Bulgaria), iar cărămizile au fost achiziționate din București și localitățile învecinate. Lucrările de construcție au început în zona absidei altarului, cu ample amenajări pentru consolidarea terenului și ridicarea nivelului acestuia. Lipsa de fonduri și izbucnirea războiului pentru independență din 1877, a făcut ca lucrările să înainteze foarte greu, în etape, până în anul 1883. În toamna târzie a acestui an construcția a fost încheiată. La ridicarea palatului arhiepiscopal, în anul 1925, s-a construit un turn în care au fost montate cele șase clopote ale catedralei. Structura de rezistență a catedralei este pusă însă în pericol de construirea, începând cu finalul anilor '90 ai secolului XX, la mai puțin de zece metri de clădire a unui bloc de birouri, denumit Cathedral Plaza, clădire a cărei construcție a fost declarată ilegală în justiție. Altarul principal al Catedralei a fost executat la Roma, din marmură albă de Carrara, după planurile arhitecților Friedrich Schmidt și Carol Benesch, și apoi montat la București de specialistul Niccolo Orassi. Tâmplăria tavanului aparent a fost executată la Brașov .Firma Mayer din Munchen a executat vitraliile originale, distruse la bombardamentele din data de 4 aprilie 1944, cele opt tablouri mari dintre ferestrele absidei cu scene din viața Sfântului Iosif și a Sfintei Familii, cele șapte medalioane de pe pereții navei centrale, mozaicul „Maica Domnului” și cei doi îngeri de deasupra portalului exterior al Catedralei, ca și sculpturile din lemn ale amvonului și ale băncii pentru Sfânta Împărtășanie. Pictura decorativă a navei centrale a Catedralei a fost executată de către Georg Roder din München, iar pictorul Fr. Elsner a executat pictura decorativă din capela baptisteriului și din navele laterale ale Catedralei. Îmbrăcarea în stucatură a colonadelor, stâlpilor și a pereților este opera atelierului italian al fraților Aterio. Vitraliile actuale sunt concepute și executate de cuplul Natalia și Ion Brodeală în 1980. Rozeta mare de deasupra orgii, vitraliul corului și cel al baptisteriului sunt executate în anul 1985 de artistul Dorin Dănilă. Policandrele de deasupra altarului principal și sfeșnicul pentru lumânarea pascală au fost cumpărate de la Paris. Orga catedralei este una dintre cele mai bune orgi de concert din România. Ea este acționată de un sistem electropneumatic, are 3 claviaturi, 3375 de fluiere, 54 registre principale și 36 registre auxiliare, cu posibilitățile ample de combinații necesare practicii concertante. Orga a fost construită și montată de firma L. Wegenstein din Timișoara, în anul 1930, înlocuind orga montată în 1892 de firma Merklin din Paris. Între octombrie 2009 și aprilie 2010 a fost restaurată de către constructorul de orgi elvețian Ferdinand Stemmer de la atelierul de orgi din Hărman (jud. Brașov). Catedrala este situată în Bucureşti, sectorul 1, strada General Berthelot la nr. 19.

Vizualizări: 0

clădirea Parlamentului Republicii Moldova

Construcția actualului edificiu a început în anii 1973-1976, pe actualul bulevard Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 105.

Clădirea însă se înălța pentru Comitetul Central al Partidului Comunist, pe o suprafață de 10.950 de metri pătrați.

Potrivit șefului Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor, Ion Ștefăniță, clădirea a fost ridicată pe locul unui cartier de case particulare.

FOTO: Ion Ștefăniță/Facebook

Clădirea Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei (PCM) a fost deschisă la 6 august 1976. Construcția clădirii Parlamentului a costat 6 milioane de ruble și a fost realizată sub stricta supraveghere a prim-secretarului Comitetului Central al PC al Moldovei.

În anul 1971 "Moldghiprostroi" Institutul de Proiectare Principal Republican pentru Construirea Orașelor a anunțat un concurs intern pentru elaborarea proiectului clădirii administrative a Comitetului Central al PCM. Atunci printre arhitecți luptă pentru comenzi nu exista, dar, fiecare își dorea să devină autor al unui obiect însemnat. Astfel, cinci cei mai puternici arhitecți ai republicii și-au propus proiectele. Inclusiv, brigada lui G. Solominov, A. Gorbunțov care a construit hotelul "Inturist" (în prezent Național). A participat la concurs și Alexandr Cerdanțev, care pe acele timpuri conducea Secția de planificare generală a Institutului "Moldghiprostroi".

Arhitecții nu puteau fi prezenți la discutarea proiectelor și la prezentările proiectelor, iar lucrătorii aparatului de partid făceau observații, comentau și dădeau sugestiile lor, pe care le primea un reprezentant al Comitetul de Stat pentru Construcții, care la rîndul său prezenta toate cerințele sale Comitetului Central. În urma diferitor peripeții obiectul i-a revenit lui Cerdanțev. Lucrările au început să meargă cu viteză maximă. Problema termenului de predare era inadecvată. Data dării în exploatare a clădirii era cunoscută încă înainte de începerea proiectării: 7 august 1976. Proiectarea a început în anul 1972 și a durat doi ani.

Construcția mergea în conformitate cu planul proiectului. După aprobarea conceptului general brigada a început să excaveze. Arhitecții, între timp, mergeau mai departe. Clădirea încă nu a început să fie construită, dar deja se făceau interioarele ... Dar pe neașteptate la ședința de planificare vine prim-secretarul CC al PCM, I. Bodiul, și declară că clădirea, ridicată pînă la primul etaj este "situată" greșit. Zgomotul străzii va deranja foarte mult. Astfel, la ordinul lui, clădirea a fost mutată cu 34 de metri în adîncimea cartierului. Pentru aceasta a fost nevoie să fie demolat un bloc de locuit cu trei etaje și un magazin alimentar, iar apoi încă trei luni să caute cum ar putea fi folosit subsolul. Dar cît nu s-au chinuit constructorii acesta nu era potrivit pentru nimic. S-au văzut nevoiți să-l umple cu pămînt, "îngropînd" astfel și 240 de mii de ruble. Potrivit prețurilor de atunci, această sumă echivala cu costul unui bloc cu cinci etaje de tip "hrușciovca". Au găsit și "țapul ispășitor". Vinovat "de orientarea incorectă a clădirii" a fost ales directorul "Moldghiprostroi", care a fost demis din post.

În timpul evenimentelor din 7 aprilie 2009 au apărut zvonuri despre tunelul care face legătura dintre clădirea Parlamentului și Președinției. Poveștile despre labirintele secrete și pasajele subterane care leagă aceste clădiri nu sînt adevărate. A sparge monolitul extrem de trainic al primei fundații este o chestiune foarte dificilă. Mult mai dificilă este însă construcția unui tunel în chiar centrul orașului, oprindu-se circulația transportului public. Să păstrezi în taină construcția unei asemenea construcții subterane este pur și simplu imposibil.

De la bun început partidul a stabilit sarcina ca la construcția clădirii partidului să fie utilizate cele mai progresive metode de construcție. Moldova era pe atunci republica de bază din Uniune la construcția de tip monolit. S-a decis că partea centrală a clădirii să fie construită cu cofraje cățărătoare pentru stîlpi, pentru aripile laterale să fie folosite cofraje mobile. Pe partea din spate a clădirii, care avea ieșirea spre stradela Fontannaia (în prezent stradela V. Micle) se afla carcasa. Astfel, la construcția unei clădiri au fost utilizate trei tipuri de construcții. Erau folosite doar materiale de construcție de producție sovietică. Din cele străine erau permise doar acelea care nu erau produse de întreprinderile Uniunii Sovietice. Odată cehii au trimis lustre cu plafoniere frumoase, dar acestea s-au dovedit a fi pentru scopuri casnice. A trebuit să fie demontate, combinate și montate corpuri de iluminat de mari dimensiuni.

Lui Ivan Bodiul (din 1961 pînă în1980 - prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist din Moldova) îi plăcea să construiască și intervenea mereu la fiecare detaliu, cît de mic. Cea mai mare dificultate consta în faptul că Ivan Ivanovici, fiind apropiat al lui Brejnev, era inclus în componența delegaților sovietice, care îl însoțeau pe secretarul general în călătoriile sale în străinătate. Văzînd vreo inovație interesantă în timpul vizitelor, trimitea imediat la Chișinău cîte o telefonogramă, cu cererea ca ceva anume să fie înlocuit sau să fie stopată construcția. Adesea el subscria: "Așteptați, vin și vă explic!" Toate acestea au condus la costuri foarte mari.

Înainte ca obiectul să fie predat, Ivan Ivanovici sosea la șantierul de construcție, la fiecare trei ore. Fiecare vizită a sa decurgea conform procedurii stabilite din timp. Înainte de toate sosea un mesager de la șeful de administrație și dădea instrucțiuni. Soseau șefii departamentelor din subordine și cînd toată lumea știa deja ce și cum, venea Ivan Ivanovici cu o suită extraordinar de numeroasă. El era însoțit de toți acei care au luat parte la procesul de construcție. De îndată ce primul secretar făcea vreo observație, cum toți luau imediat în mîini pixurile.

Constructorul clădirii Comitetului Central al PCRM, Serghei Popov, unul dintre organizatorii construcției clădirii, șeful de secție al contractantului general al Direcției speciale de construcție-3 a adus un aport substanțial la siguranța angajaților, a dezvoltat și a introdus numeroase soluții tehnologice și tehnice originale în construcția clădirii principale și a Garajului CC. El a fost conducătorul de necontestat al ședințelor executorilor de "nivel mediu", al conducătorilor de șantier și al organizațiilor subcontractoare. Aceste ședințe se desfășurau după cele de planificare a conducerii superioare a comanditarului, proiectanților și conducerii trusturilor. Primind directivele ședințelor de planificare Popov a organizat realizarea lor umană și rezonabilă, ceea în condițiile unei atmosfere extrem de încinse, a politizării relațiilor de producere și termenelor limită restrînse n-a fost deloc ușor. La întîlnirile "de nivel mediu" nu țipau unii la alții, nu se trăgeau unii pe alții pe sfoară și nu-și puneau unii altora piedici, lucra autoritatea mare și calitățile morale ale lui Serghei Mihailovici.

Odată în vara anului 1976, cu puțin timp înainte de darea în exploatare, într-o încăpere unde deja se încheia o astfel de ședință a intrat I. Bodiul însoțit de un gardian. Salutîndu-se, și-a cerut scuze și a spus că a venit la tineri să se consulte referitor la demolarea Cinematografului "Patria". Toți auziseră despre această idee și erau contra. Popov a întrebat dacă Ivan Ivanovici poate ieși cu el în stradă ca să se deplaseze pînă la cinematograf.

Bodiul împreună cu bodigardul său au trecut strada Lenin pe trecerea de pietoni și s-au oprit în fața Parcului Pușkin, în punctul în care se vedea că Cinematograful îngrădea vederea spre clădirea Comitetului Central. Copacii înalți (mai înalți, decât acoperișul), deși, cu coroane frumoase împrejmuiau clădirea cinematografului. Popov l-a întrebat pe Bodul: "Copacii, urmează să fie, de asemenea, scoși?" Bodul s-a uitat atent la el, i-a mulțumit, apoi el împreună cu garda sa de corp s-au îndreptat în Parcul Pușkin. Cinematograful nu a fost demolat.

Cele mai grele au fost lucrările de interior din Sala de ședințe a Biroului Comitetului Central al PCM. Au existat 13 versiuni de proiecte! La decorarea Sălii de ședințe a Biroului a trebuit să-și reamintească principiile centralismului democratic, concepția leninistă a unui singur conducător și alte afinități. Toate acestea au trebuit luate în considerație la proiectarea Sălii de ședințe a Biroului, unde la o masă mare se aduna întreaga elită a partidului republican.

Aranjarea fotoliilor, meselor, tribunelor, totul trebuia să se adune în raze spre locul în care ședea primul secretar al Comitetului Central al PCM. În dreapta lui se așezau cei mai apropiați colegi de partid, în stânga membrii de partid din eșalonul de mai jos. Apoi locurile "proximității" față de lider erau împărțite în ordine descrescătoare. Erau locuri pentru acei care greșiseră și care nu puteau, respectiv, să stea pe picior de egalitate cu cei prezenți la ședința Biroului. Toți trebuiau să stea așezați conform "prescripției", această distribuire a locurilor colaboratorii aparatului de partid cu experiență știind-o pe de rost. Existau prescripții speciale de utilizare internă, în care erau specificate toate detaliile ierarhiei interioare. Unde trebuia să stea în cabinet portretul, ce bust, cînd se poate purta un costum de culoare închisă și când deschisă, unde trebuie să se așeze și multe altele.

Fiecare element al interiorului, inclusiv, mobilierul a fost făcut într-un singur exemplar. Inițial, biroul lui Bodul era decorat cu mobilierul rămas încă de la Leonid Ilici. Deosebit de frumoasă era masa masivă. Când Ivan Ivanovici s-a mutat într-un cabinet nou, mobilat după schițe noi, vechiul decor a trecut la Muzeul de Istorie al Partidului Comunist din Moldova. Acolo, în una din săli, a fost amenajat biroul de lucru al lui Leonid Brejnev, în timpul aflării sale la postul de prim-secretar al CC al PC al RSSM. Pentru I. Bodiul au confecționat fotolii frumoase, capitonîndu-le cu piele, iar el a luat și le-a vopsit, cum erau la Brejnev, în bleau, culoare pe care Ivan Ivanovici o prefera ca și patronul său. Elaborînd și aprobînd desenul parchetului pentru cabinetul primului secretar au plecat să-l comande în regiunea Huțul. Iar acolo s-a dovedit că, din cauza volumelor mici și, mai ales, a design-ului exclusiv, dar și din cauza termenilor restrînși comanda va costa destul de scump. Meșterii i-au propus ca să nu-și bată atît de mult capul să ia un parchet finisat. Acesta fusese produs pentru cabinetul lui V. Șcerbițchi, primul secretar al Partidului Comunist al Ucrainei, unul dintre cei cinci membri cei mai influenți ai Biroului Politic al CC al PCUS. Din partida mare rămăsese exact atîta cît era necesar. Huțulii l-au asigurat că primii secretari ai celor două republici vecine este puțin probabil să afle că au aceleași modele de parchet.

Cabinetele secretarilor erau decorate cu lemn prețios. De exemplu, cabinetul lui Ivan Ivanovici era decorat cu lemn din nuc italian, cel al secretarului II cu mahon.

În biroul lui Bodiul, la dorința lui, a trebuit să fie spartă o ușă separată din biroul său, astfel încît el să poată intra fără a intra prin antecameră. În ce scop s-a făcut acest lucru nu știm, căci în antecamera primului secretar al Comitetului Central al PCM nu putea ajunge nimeni, așa, pur și simplu. Primul și cel de-al doilea secretar aveau legătură directă cu Kremlinul și șefii aparatelor de stat unionale. În pervazul ferestrei biroului au făcut o nișă, aceasta fiind consolidată cu armatură, au pus o ladă cu o greutate de pînă la 400 kg - o legătură de comutator directă sub care se afla nodul de comutare - centrul rețelei telefonice de distribuție. Clădirea era împînzită cu o rețea de comunicații foarte complicate, despre predestinația cărora putem doar să ghicim. Toți acei care aveau vreo legătură cu schemele de instalare, semnau un acord de nedivulgare a secretelor de stat.

Birourile secretarilor aveau loc de odihnă și o cameră de baie. Lui Ivan Ivanovici i-au instalat chiar și un bideu. Apoi el a vrut să i se instaleze, de asemenea, o cadă, dar aceasta nu încăpea. Atunci cînd Bodiul a venit din nou pe șantierul de construcție al clădirii, iar el venea, mai ales, înainte de darea în exploatare a obiectului de cîteva ori pe zi, a fost întrebat de ce mai are nevoie de un asemenea dispozitiv de igienă. "Da ce credeți - a spus el - că secretar al Comitetului Central al PCM va fi întotdeauna un bărbat? Poate odată va fi femeie". La cererea lui baia a fost căptușită cu gresie, faianță și obiecte sanitare de culoare bleau.

Din start s-a convenit că etajul al treilea va fi "Secretariat". Aripa stîngă a ocupat-o primul secretar al Partidului Comunist din Moldova, lîngă el - asistentul său, care-i scria toate discursurile. Cabinetele secretarilor erau situate la același etaj cu liderul. Pentru un secretar însă nu a ajuns loc. A trebuit ca acesta să "urce" cu un etaj mai sus, unde tavanul era mai jos. Acestui secretar revenindu-i un oficiu de un asemenea metraj, ca per total să corespundă statutului funcției sale. Toate încăperile din clădirea Comitetului Central erau la fel. În afară de etajele al optulea și al nouălea, acolo, cabinetele nu foarte mari, cu ferestre mici erau ocupate de alți membri ai personalului Comitetului Central.

Construcția clădirii Comitetului Central decurgea ca una de urgență, ceea ce ducea automat la o mulțime de erori. O greșeală serioasă s-a întîmplat cu parapetul acoperișului, care trebuia să aibă un coronament de 95 de centimetri. Pilonul nu închidea streașina, ci îl perfora. Eroarea a apărut din vina producătorului, dar nu au înlăturat-o: termenii erau restrînși. Nu au eliminat această eroare, nici la restaurarea de acum a clădirii Președinției.

I. Bodiul dorea ca acoperișul clădirii Comitetului Central al PCM să fie roșu. La argumentele aduse de autorul proiectului A. Cerdanțev, cu un teanc de cărți și fotografii care demonstrau că pentru o clădire administrativă nu este potrivită o astfel de culoare, primul secretat răspundea: "Întregul Paris – e sub acoperiș roșu, iar voi nu puteți face". Cu mare trudă și eforturi a reușit Cerdanțev să-și apere decizia.

Arhitecții încă de la început au propus să confecționeze streașina de culoarea aluminiului eloxat. Primului secretar însă nu i-a plăcut culoarea metalică și a propus să fie vopsită. "Faceți-o iată de culoarea aceasta", s-a pronunțat Ivan Ivanovici și a arătat cu mîna spre cer. Constructorii i-au executat ordinul. La amiază, Ivan Ivanovici a apărut pe șantier: "Cu ce ați vopsit? Ce acesta e culoarea cerului! – s-a indignat el. - O să vin la ora patru, culoarea streșinii să fie ca cea a cerului!"

În goana de a da clădirea în exploatare pe 6 august 1976 nu au avut timp să termine fațada din spate a Comitetului Central. Credeau că după deschidere vor reuși să facă mărunțișurile rămase. Dar, din păcate, cel mai trist lucru e că și la restaurarea clădirii Parlamentului, partea din spate a rămas din nou fără atenție.

Mai întîi de toate, în clădirea Comitetului Central, a fost utilată o anticameră pentru două cabinete mari. Unul l-a ocupat arhitectul Grigore Bosenco cu echipa sa de design, iar în față "s-au stabilit" toți constructorii. Acest lucru le permitea să interacționeze și să controleze toate lucrările. Aproape trei ani ei au lucrat împreună.

Costul construcției clădirii Comitetului Central al PCM, ca al tuturor obiectelor de importanță republicană, nu trebuia să depășească trei milioane de ruble. După mai multe modificări prețul construcției a trecut mult peste suma în cauză. A fost găsită soluția din situația dificilă - 3 milioane au fost alocate pentru construcție și tot atît pentru design-ul de interior, dar nici aceste mijloace nu au fost suficiente. Și atunci au anunțat că multe vor fi trecute la pierderi, în cazul în care obiectul va fi predat pînă la sfîrșitul trimestrului. Astfel, la 6 august 1976 clădirea Comitetului Central al Partidului Comunist din Moldova a fost dată în exploatare. Către data memorabilă au fost lansate trei albume mari, realizate manual "Ei au construit CC" cu texte explicative. Pentru aceasta au fost fotografiate cabinetele care miroseau a vopsea, sălile de conferințe, coridoarele, holurile, și, bineînțeles, participanții la construcție. O ediție i-a fost trimisă personal lui Brejnev, cea de-a doua a rămas la Bodiul, a treia la Comitetul Central al PCM.

Crearea proiectului monumentului din față clădirii CC al PCM i-a fost încredințată membrului de onoare al Uniunii Artiștilor României, Artistului Poporului din Moldova, laureatului Premiului de Stat al RSSM Lazar Dubinovschi. Sculptorului i-a revenit o sarcină grea, i s-a spus că va trebui să-i reprezinte pe părinții materialismului dialectic și istoric. În fața lui a fost pusă problema, cum se va privi monumentul pe fundalul clădirii imense a Comitetului Central. Pentru Dubinovschi a fost o încercare serioasă. El spunea întotdeauna că pe fundalul clădirii maiestuoase monumentului ar trebui să amintească o mică torță, luminiță.

Grupul sculptural, care a fost distrus în anul 1991, era cea de-a treia versiune a proiectului. Pe una din lucrările anterioare Marx deprimat stătea așezat, sprijinindu-se de scaun, Engels stătea în picioare lîngă el. Bodiul, privind sculptura a zis: "Lazăr, se creează impresia de parcă Engels i-a comunicat lui Marx despre distrugerea redacției Gazetei renane ("Rheinische Zeitung")!"

Dubinovschi a căutat cu migală o ieșire din situație, cum să transfere monumentalitatea în structură sculpturală de cameră, altfel sculptura "nu se înscria" pe fundalul clădirii imense. Complexitatea problemei creatoare creștea, de asemenea, din cauza exteriorului celor doi filosofi. Contribuția lui Karl Marx la știință este imensă, dar elaboratorul marxismului era jos de statură. Semnificația prietenului și tovarășului lui de idei era mai mică, Engels însă era mai înalt. Și Lazar Dubinovschi a găsit modalitatea de a lega toate aceste "discrepanțe". El i-a așezat pe prieteni pe o bancă. Engels fiind înalt s-a aplecat, ascultîndu-se reciproc, iar pe Marx, pentru a-l face să arate mai solid autorul l-a îndreptat. Astfel Dubinovschi a subliniat măreția unuia, retușînd înălțimea celuilalt... Compoziția a fost făcută de proporții mici. Apoi grupul de sculptori tineri: Serghei Dubinovschi, fiul maestrului, Iuri Horovschi și Valeriu Rotari i-au ajutat autorului să sculpteze monumentul mare, Lazar Dubinovschi finalizîndu-l cu tușe majore. Înainte ca sculptura să fie aprobată de consiliul artistic, în atelierul lui Dubinovschi a dat buzna comisia în frunte cu Grigorașcenco, pictor și grafic consacrat, Artist al Poporului din RSSM, membru-corespondent al Academiei de Pictură al URSS, care conducea pe atunci un departament al Ministerului Culturii.

Leonid Pavlovici s-a uitat la sculptură și a declarat dintr-o dată: "Lazăr, acesta nu este un monument. Ia, uite ce mîini puhave și flasce au". Dubinovschi i-a răspuns: "Lionia, dacă nu-ți place, ia și fă-le". În curînd, comisia a părăsit atelierul. O săptămână întreagă Grigorașcenco a avut de furcă cu modelul și i-a sculptat lui Engels o mînă tare încordată cu vine, figura acestuia prinzînd viață. O variantă ca la Odesa își puteau permite doar asemenea maeștri ca Dubinovschi și Grigorașcenco ...

Iar capitala Republicii Moldova, în loc de un monument pompos, de partid a primit portretul a doi prieteni, care stau pe o bancă și discută. Chiar și străinii care erau zgîrciți la laude, remarcau "umanismul" sculpturii "Marx și Engels". Acesta a fost turnat dintr-un aliaj special dens: babit. Apoi a fost acoperit cu foi de cupru, care au fost strînse și sudate bucată cu bucată. Metoda baterii în sculptură în anii '80 era una foarte progresivă, deși nu ieftină. Sculptura era bătută cu ciocane speciale din cauciuc, cu mîinile facînd corecțiile necesare, pînă cînd metalul nu umplea toate cavitățile și teșiturile rămîneau fără goluri.

Pentru elaborarea proiectului clădirii administrative a Comitetului Central al PCM arhitectul proiectului A. Cerdanțev a primit titlul de "Arhitect Emerit al RSSM." El a fost a doua persoană căreia i-a fost acordat acest titlu onorific în Republica Moldova, primul acest titlu îl primise arhitectul S. Fridlin, care a proiectat Casa Guvernului și Palatul "Octombrie".

În baza materialelor: Tatianei Soloviova, oldchisinau.com/forum

Răspunsuri

Victor Bivolu iulie 27, 2020 11:43

ora 11.42 - 4 raspunsuri
Ioan Muntean iulie 27, 2020 8:20

Clădirea Parlamentului Republicii Moldoca
Pop Dorina iulie 26, 2020 20:26

Parlamentul Republicii Moldova
Matei Ioaniţiu iulie 26, 2020 13:17

clădirea Parlamentului Republicii Moldova

Construcția actualului edificiu a început în anii 1973-1976, pe actualul bulevard Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 105.

Clădirea însă se înălța pentru Comitetul Central al Partidului Comunist, pe o suprafață de 10.950 de metri pătrați.

Potrivit șefului Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor, Ion Ștefăniță, clădirea a fost ridicată pe locul unui cartier de case particulare.

FOTO: Ion Ștefăniță/Facebook

Clădirea Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei (PCM) a fost deschisă la 6 august 1976. Construcția clădirii Parlamentului a costat 6 milioane de ruble și a fost realizată sub stricta supraveghere a prim-secretarului Comitetului Central al PC al Moldovei.

În anul 1971 "Moldghiprostroi" Institutul de Proiectare Principal Republican pentru Construirea Orașelor a anunțat un concurs intern pentru elaborarea proiectului clădirii administrative a Comitetului Central al PCM. Atunci printre arhitecți luptă pentru comenzi nu exista, dar, fiecare își dorea să devină autor al unui obiect însemnat. Astfel, cinci cei mai puternici arhitecți ai republicii și-au propus proiectele. Inclusiv, brigada lui G. Solominov, A. Gorbunțov care a construit hotelul "Inturist" (în prezent Național). A participat la concurs și Alexandr Cerdanțev, care pe acele timpuri conducea Secția de planificare generală a Institutului "Moldghiprostroi".

Arhitecții nu puteau fi prezenți la discutarea proiectelor și la prezentările proiectelor, iar lucrătorii aparatului de partid făceau observații, comentau și dădeau sugestiile lor, pe care le primea un reprezentant al Comitetul de Stat pentru Construcții, care la rîndul său prezenta toate cerințele sale Comitetului Central. În urma diferitor peripeții obiectul i-a revenit lui Cerdanțev. Lucrările au început să meargă cu viteză maximă. Problema termenului de predare era inadecvată. Data dării în exploatare a clădirii era cunoscută încă înainte de începerea proiectării: 7 august 1976. Proiectarea a început în anul 1972 și a durat doi ani.

Construcția mergea în conformitate cu planul proiectului. După aprobarea conceptului general brigada a început să excaveze. Arhitecții, între timp, mergeau mai departe. Clădirea încă nu a început să fie construită, dar deja se făceau interioarele ... Dar pe neașteptate la ședința de planificare vine prim-secretarul CC al PCM, I. Bodiul, și declară că clădirea, ridicată pînă la primul etaj este "situată" greșit. Zgomotul străzii va deranja foarte mult. Astfel, la ordinul lui, clădirea a fost mutată cu 34 de metri în adîncimea cartierului. Pentru aceasta a fost nevoie să fie demolat un bloc de locuit cu trei etaje și un magazin alimentar, iar apoi încă trei luni să caute cum ar putea fi folosit subsolul. Dar cît nu s-au chinuit constructorii acesta nu era potrivit pentru nimic. S-au văzut nevoiți să-l umple cu pămînt, "îngropînd" astfel și 240 de mii de ruble. Potrivit prețurilor de atunci, această sumă echivala cu costul unui bloc cu cinci etaje de tip "hrușciovca". Au găsit și "țapul ispășitor". Vinovat "de orientarea incorectă a clădirii" a fost ales directorul "Moldghiprostroi", care a fost demis din post.

În timpul evenimentelor din 7 aprilie 2009 au apărut zvonuri despre tunelul care face legătura dintre clădirea Parlamentului și Președinției. Poveștile despre labirintele secrete și pasajele subterane care leagă aceste clădiri nu sînt adevărate. A sparge monolitul extrem de trainic al primei fundații este o chestiune foarte dificilă. Mult mai dificilă este însă construcția unui tunel în chiar centrul orașului, oprindu-se circulația transportului public. Să păstrezi în taină construcția unei asemenea construcții subterane este pur și simplu imposibil.

De la bun început partidul a stabilit sarcina ca la construcția clădirii partidului să fie utilizate cele mai progresive metode de construcție. Moldova era pe atunci republica de bază din Uniune la construcția de tip monolit. S-a decis că partea centrală a clădirii să fie construită cu cofraje cățărătoare pentru stîlpi, pentru aripile laterale să fie folosite cofraje mobile. Pe partea din spate a clădirii, care avea ieșirea spre stradela Fontannaia (în prezent stradela V. Micle) se afla carcasa. Astfel, la construcția unei clădiri au fost utilizate trei tipuri de construcții. Erau folosite doar materiale de construcție de producție sovietică. Din cele străine erau permise doar acelea care nu erau produse de întreprinderile Uniunii Sovietice. Odată cehii au trimis lustre cu plafoniere frumoase, dar acestea s-au dovedit a fi pentru scopuri casnice. A trebuit să fie demontate, combinate și montate corpuri de iluminat de mari dimensiuni.

Lui Ivan Bodiul (din 1961 pînă în1980 - prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist din Moldova) îi plăcea să construiască și intervenea mereu la fiecare detaliu, cît de mic. Cea mai mare dificultate consta în faptul că Ivan Ivanovici, fiind apropiat al lui Brejnev, era inclus în componența delegaților sovietice, care îl însoțeau pe secretarul general în călătoriile sale în străinătate. Văzînd vreo inovație interesantă în timpul vizitelor, trimitea imediat la Chișinău cîte o telefonogramă, cu cererea ca ceva anume să fie înlocuit sau să fie stopată construcția. Adesea el subscria: "Așteptați, vin și vă explic!" Toate acestea au condus la costuri foarte mari.

Înainte ca obiectul să fie predat, Ivan Ivanovici sosea la șantierul de construcție, la fiecare trei ore. Fiecare vizită a sa decurgea conform procedurii stabilite din timp. Înainte de toate sosea un mesager de la șeful de administrație și dădea instrucțiuni. Soseau șefii departamentelor din subordine și cînd toată lumea știa deja ce și cum, venea Ivan Ivanovici cu o suită extraordinar de numeroasă. El era însoțit de toți acei care au luat parte la procesul de construcție. De îndată ce primul secretar făcea vreo observație, cum toți luau imediat în mîini pixurile.

Constructorul clădirii Comitetului Central al PCRM, Serghei Popov, unul dintre organizatorii construcției clădirii, șeful de secție al contractantului general al Direcției speciale de construcție-3 a adus un aport substanțial la siguranța angajaților, a dezvoltat și a introdus numeroase soluții tehnologice și tehnice originale în construcția clădirii principale și a Garajului CC. El a fost conducătorul de necontestat al ședințelor executorilor de "nivel mediu", al conducătorilor de șantier și al organizațiilor subcontractoare. Aceste ședințe se desfășurau după cele de planificare a conducerii superioare a comanditarului, proiectanților și conducerii trusturilor. Primind directivele ședințelor de planificare Popov a organizat realizarea lor umană și rezonabilă, ceea în condițiile unei atmosfere extrem de încinse, a politizării relațiilor de producere și termenelor limită restrînse n-a fost deloc ușor. La întîlnirile "de nivel mediu" nu țipau unii la alții, nu se trăgeau unii pe alții pe sfoară și nu-și puneau unii altora piedici, lucra autoritatea mare și calitățile morale ale lui Serghei Mihailovici.

Odată în vara anului 1976, cu puțin timp înainte de darea în exploatare, într-o încăpere unde deja se încheia o astfel de ședință a intrat I. Bodiul însoțit de un gardian. Salutîndu-se, și-a cerut scuze și a spus că a venit la tineri să se consulte referitor la demolarea Cinematografului "Patria". Toți auziseră despre această idee și erau contra. Popov a întrebat dacă Ivan Ivanovici poate ieși cu el în stradă ca să se deplaseze pînă la cinematograf.

Bodiul împreună cu bodigardul său au trecut strada Lenin pe trecerea de pietoni și s-au oprit în fața Parcului Pușkin, în punctul în care se vedea că Cinematograful îngrădea vederea spre clădirea Comitetului Central. Copacii înalți (mai înalți, decât acoperișul), deși, cu coroane frumoase împrejmuiau clădirea cinematografului. Popov l-a întrebat pe Bodul: "Copacii, urmează să fie, de asemenea, scoși?" Bodul s-a uitat atent la el, i-a mulțumit, apoi el împreună cu garda sa de corp s-au îndreptat în Parcul Pușkin. Cinematograful nu a fost demolat.

Cele mai grele au fost lucrările de interior din Sala de ședințe a Biroului Comitetului Central al PCM. Au existat 13 versiuni de proiecte! La decorarea Sălii de ședințe a Biroului a trebuit să-și reamintească principiile centralismului democratic, concepția leninistă a unui singur conducător și alte afinități. Toate acestea au trebuit luate în considerație la proiectarea Sălii de ședințe a Biroului, unde la o masă mare se aduna întreaga elită a partidului republican.

Aranjarea fotoliilor, meselor, tribunelor, totul trebuia să se adune în raze spre locul în care ședea primul secretar al Comitetului Central al PCM. În dreapta lui se așezau cei mai apropiați colegi de partid, în stânga membrii de partid din eșalonul de mai jos. Apoi locurile "proximității" față de lider erau împărțite în ordine descrescătoare. Erau locuri pentru acei care greșiseră și care nu puteau, respectiv, să stea pe picior de egalitate cu cei prezenți la ședința Biroului. Toți trebuiau să stea așezați conform "prescripției", această distribuire a locurilor colaboratorii aparatului de partid cu experiență știind-o pe de rost. Existau prescripții speciale de utilizare internă, în care erau specificate toate detaliile ierarhiei interioare. Unde trebuia să stea în cabinet portretul, ce bust, cînd se poate purta un costum de culoare închisă și când deschisă, unde trebuie să se așeze și multe altele.

Fiecare element al interiorului, inclusiv, mobilierul a fost făcut într-un singur exemplar. Inițial, biroul lui Bodul era decorat cu mobilierul rămas încă de la Leonid Ilici. Deosebit de frumoasă era masa masivă. Când Ivan Ivanovici s-a mutat într-un cabinet nou, mobilat după schițe noi, vechiul decor a trecut la Muzeul de Istorie al Partidului Comunist din Moldova. Acolo, în una din săli, a fost amenajat biroul de lucru al lui Leonid Brejnev, în timpul aflării sale la postul de prim-secretar al CC al PC al RSSM. Pentru I. Bodiul au confecționat fotolii frumoase, capitonîndu-le cu piele, iar el a luat și le-a vopsit, cum erau la Brejnev, în bleau, culoare pe care Ivan Ivanovici o prefera ca și patronul său. Elaborînd și aprobînd desenul parchetului pentru cabinetul primului secretar au plecat să-l comande în regiunea Huțul. Iar acolo s-a dovedit că, din cauza volumelor mici și, mai ales, a design-ului exclusiv, dar și din cauza termenilor restrînși comanda va costa destul de scump. Meșterii i-au propus ca să nu-și bată atît de mult capul să ia un parchet finisat. Acesta fusese produs pentru cabinetul lui V. Șcerbițchi, primul secretar al Partidului Comunist al Ucrainei, unul dintre cei cinci membri cei mai influenți ai Biroului Politic al CC al PCUS. Din partida mare rămăsese exact atîta cît era necesar. Huțulii l-au asigurat că primii secretari ai celor două republici vecine este puțin probabil să afle că au aceleași modele de parchet.

Cabinetele secretarilor erau decorate cu lemn prețios. De exemplu, cabinetul lui Ivan Ivanovici era decorat cu lemn din nuc italian, cel al secretarului II cu mahon.

În biroul lui Bodiul, la dorința lui, a trebuit să fie spartă o ușă separată din biroul său, astfel încît el să poată intra fără a intra prin antecameră. În ce scop s-a făcut acest lucru nu știm, căci în antecamera primului secretar al Comitetului Central al PCM nu putea ajunge nimeni, așa, pur și simplu. Primul și cel de-al doilea secretar aveau legătură directă cu Kremlinul și șefii aparatelor de stat unionale. În pervazul ferestrei biroului au făcut o nișă, aceasta fiind consolidată cu armatură, au pus o ladă cu o greutate de pînă la 400 kg - o legătură de comutator directă sub care se afla nodul de comutare - centrul rețelei telefonice de distribuție. Clădirea era împînzită cu o rețea de comunicații foarte complicate, despre predestinația cărora putem doar să ghicim. Toți acei care aveau vreo legătură cu schemele de instalare, semnau un acord de nedivulgare a secretelor de stat.

Birourile secretarilor aveau loc de odihnă și o cameră de baie. Lui Ivan Ivanovici i-au instalat chiar și un bideu. Apoi el a vrut să i se instaleze, de asemenea, o cadă, dar aceasta nu încăpea. Atunci cînd Bodiul a venit din nou pe șantierul de construcție al clădirii, iar el venea, mai ales, înainte de darea în exploatare a obiectului de cîteva ori pe zi, a fost întrebat de ce mai are nevoie de un asemenea dispozitiv de igienă. "Da ce credeți - a spus el - că secretar al Comitetului Central al PCM va fi întotdeauna un bărbat? Poate odată va fi femeie". La cererea lui baia a fost căptușită cu gresie, faianță și obiecte sanitare de culoare bleau.

Din start s-a convenit că etajul al treilea va fi "Secretariat". Aripa stîngă a ocupat-o primul secretar al Partidului Comunist din Moldova, lîngă el - asistentul său, care-i scria toate discursurile. Cabinetele secretarilor erau situate la același etaj cu liderul. Pentru un secretar însă nu a ajuns loc. A trebuit ca acesta să "urce" cu un etaj mai sus, unde tavanul era mai jos. Acestui secretar revenindu-i un oficiu de un asemenea metraj, ca per total să corespundă statutului funcției sale. Toate încăperile din clădirea Comitetului Central erau la fel. În afară de etajele al optulea și al nouălea, acolo, cabinetele nu foarte mari, cu ferestre mici erau ocupate de alți membri ai personalului Comitetului Central.

Construcția clădirii Comitetului Central decurgea ca una de urgență, ceea ce ducea automat la o mulțime de erori. O greșeală serioasă s-a întîmplat cu parapetul acoperișului, care trebuia să aibă un coronament de 95 de centimetri. Pilonul nu închidea streașina, ci îl perfora. Eroarea a apărut din vina producătorului, dar nu au înlăturat-o: termenii erau restrînși. Nu au eliminat această eroare, nici la restaurarea de acum a clădirii Președinției.

I. Bodiul dorea ca acoperișul clădirii Comitetului Central al PCM să fie roșu. La argumentele aduse de autorul proiectului A. Cerdanțev, cu un teanc de cărți și fotografii care demonstrau că pentru o clădire administrativă nu este potrivită o astfel de culoare, primul secretat răspundea: "Întregul Paris – e sub acoperiș roșu, iar voi nu puteți face". Cu mare trudă și eforturi a reușit Cerdanțev să-și apere decizia.

Arhitecții încă de la început au propus să confecționeze streașina de culoarea aluminiului eloxat. Primului secretar însă nu i-a plăcut culoarea metalică și a propus să fie vopsită. "Faceți-o iată de culoarea aceasta", s-a pronunțat Ivan Ivanovici și a arătat cu mîna spre cer. Constructorii i-au executat ordinul. La amiază, Ivan Ivanovici a apărut pe șantier: "Cu ce ați vopsit? Ce acesta e culoarea cerului! – s-a indignat el. - O să vin la ora patru, culoarea streșinii să fie ca cea a cerului!"

În goana de a da clădirea în exploatare pe 6 august 1976 nu au avut timp să termine fațada din spate a Comitetului Central. Credeau că după deschidere vor reuși să facă mărunțișurile rămase. Dar, din păcate, cel mai trist lucru e că și la restaurarea clădirii Parlamentului, partea din spate a rămas din nou fără atenție.

Mai întîi de toate, în clădirea Comitetului Central, a fost utilată o anticameră pentru două cabinete mari. Unul l-a ocupat arhitectul Grigore Bosenco cu echipa sa de design, iar în față "s-au stabilit" toți constructorii. Acest lucru le permitea să interacționeze și să controleze toate lucrările. Aproape trei ani ei au lucrat împreună.

Costul construcției clădirii Comitetului Central al PCM, ca al tuturor obiectelor de importanță republicană, nu trebuia să depășească trei milioane de ruble. După mai multe modificări prețul construcției a trecut mult peste suma în cauză. A fost găsită soluția din situația dificilă - 3 milioane au fost alocate pentru construcție și tot atît pentru design-ul de interior, dar nici aceste mijloace nu au fost suficiente. Și atunci au anunțat că multe vor fi trecute la pierderi, în cazul în care obiectul va fi predat pînă la sfîrșitul trimestrului. Astfel, la 6 august 1976 clădirea Comitetului Central al Partidului Comunist din Moldova a fost dată în exploatare. Către data memorabilă au fost lansate trei albume mari, realizate manual "Ei au construit CC" cu texte explicative. Pentru aceasta au fost fotografiate cabinetele care miroseau a vopsea, sălile de conferințe, coridoarele, holurile, și, bineînțeles, participanții la construcție. O ediție i-a fost trimisă personal lui Brejnev, cea de-a doua a rămas la Bodiul, a treia la Comitetul Central al PCM.

Crearea proiectului monumentului din față clădirii CC al PCM i-a fost încredințată membrului de onoare al Uniunii Artiștilor României, Artistului Poporului din Moldova, laureatului Premiului de Stat al RSSM Lazar Dubinovschi. Sculptorului i-a revenit o sarcină grea, i s-a spus că va trebui să-i reprezinte pe părinții materialismului dialectic și istoric. În fața lui a fost pusă problema, cum se va privi monumentul pe fundalul clădirii imense a Comitetului Central. Pentru Dubinovschi a fost o încercare serioasă. El spunea întotdeauna că pe fundalul clădirii maiestuoase monumentului ar trebui să amintească o mică torță, luminiță.

Grupul sculptural, care a fost distrus în anul 1991, era cea de-a treia versiune a proiectului. Pe una din lucrările anterioare Marx deprimat stătea așezat, sprijinindu-se de scaun, Engels stătea în picioare lîngă el. Bodiul, privind sculptura a zis: "Lazăr, se creează impresia de parcă Engels i-a comunicat lui Marx despre distrugerea redacției Gazetei renane ("Rheinische Zeitung")!"

Dubinovschi a căutat cu migală o ieșire din situație, cum să transfere monumentalitatea în structură sculpturală de cameră, altfel sculptura "nu se înscria" pe fundalul clădirii imense. Complexitatea problemei creatoare creștea, de asemenea, din cauza exteriorului celor doi filosofi. Contribuția lui Karl Marx la știință este imensă, dar elaboratorul marxismului era jos de statură. Semnificația prietenului și tovarășului lui de idei era mai mică, Engels însă era mai înalt. Și Lazar Dubinovschi a găsit modalitatea de a lega toate aceste "discrepanțe". El i-a așezat pe prieteni pe o bancă. Engels fiind înalt s-a aplecat, ascultîndu-se reciproc, iar pe Marx, pentru a-l face să arate mai solid autorul l-a îndreptat. Astfel Dubinovschi a subliniat măreția unuia, retușînd înălțimea celuilalt... Compoziția a fost făcută de proporții mici. Apoi grupul de sculptori tineri: Serghei Dubinovschi, fiul maestrului, Iuri Horovschi și Valeriu Rotari i-au ajutat autorului să sculpteze monumentul mare, Lazar Dubinovschi finalizîndu-l cu tușe majore. Înainte ca sculptura să fie aprobată de consiliul artistic, în atelierul lui Dubinovschi a dat buzna comisia în frunte cu Grigorașcenco, pictor și grafic consacrat, Artist al Poporului din RSSM, membru-corespondent al Academiei de Pictură al URSS, care conducea pe atunci un departament al Ministerului Culturii.

Leonid Pavlovici s-a uitat la sculptură și a declarat dintr-o dată: "Lazăr, acesta nu este un monument. Ia, uite ce mîini puhave și flasce au". Dubinovschi i-a răspuns: "Lionia, dacă nu-ți place, ia și fă-le". În curînd, comisia a părăsit atelierul. O săptămână întreagă Grigorașcenco a avut de furcă cu modelul și i-a sculptat lui Engels o mînă tare încordată cu vine, figura acestuia prinzînd viață. O variantă ca la Odesa își puteau permite doar asemenea maeștri ca Dubinovschi și Grigorașcenco ...

Iar capitala Republicii Moldova, în loc de un monument pompos, de partid a primit portretul a doi prieteni, care stau pe o bancă și discută. Chiar și străinii care erau zgîrciți la laude, remarcau "umanismul" sculpturii "Marx și Engels". Acesta a fost turnat dintr-un aliaj special dens: babit. Apoi a fost acoperit cu foi de cupru, care au fost strînse și sudate bucată cu bucată. Metoda baterii în sculptură în anii '80 era una foarte progresivă, deși nu ieftină. Sculptura era bătută cu ciocane speciale din cauciuc, cu mîinile facînd corecțiile necesare, pînă cînd metalul nu umplea toate cavitățile și teșiturile rămîneau fără goluri.

Pentru elaborarea proiectului clădirii administrative a Comitetului Central al PCM arhitectul proiectului A. Cerdanțev a primit titlul de "Arhitect Emerit al RSSM." El a fost a doua persoană căreia i-a fost acordat acest titlu onorific în Republica Moldova, primul acest titlu îl primise arhitectul S. Fridlin, care a proiectat Casa Guvernului și Palatul "Octombrie".

În baza materialelor: Tatianei Soloviova, oldchisinau.com/forum
Ivan Watson iulie 26, 2020 13:01

Parlamentul Republicii Moldova

Clădirea Parlamentului Republicii Moldova este o clădire cu destinație administrativă situată pe Bulevardul Ștefan cel Mare din municipiul Chișinău, capitala Republicii Moldova. În prezent, aici se află sediul Parlamentului Republicii Moldova.

Clădirea care găzduiește în prezent Parlamentul Republicii Moldova fost construită între anii 1976-1979, avându-i ca autori pe arhitecții Alexandru Cerdanțev (n.1931) și Grigore Bosenco. Proiectată de la început ca edificiu cu profil administrativ cu scopul de a găzdui Comitetul Central al Partidului Comunist al RSSM, această clădire a fost pregătită la începutul anilor '90 ai secolului al XX-lea, fără modificări esențiale, pentru amplasarea aparatului Președinției Republicii Moldova.

Aceast edificiu este o construcție monolită turnată în beton armat, având fațada fețuită cu plite de cotileț și de granit roz și soclul fețuit cu plite din marmură și granit roșu. Clădirea are forma unei "cărți deschise", cele două "aripi" ale ei fiind unite de partea centrală a clădirii, unde predomină ritmurile verticale a 4 piloni-pilaștri înălțați la altitudinea totală a edificiului. Deasupra intrării centrale este amplasat textul cu denumirea instituției: "Parlamentului Republicii Moldova", cu litere turnate în metal.

În interior, cabinetele de lucru sunt repartizate doar în partea clădirii ce dă spre Bulevardul Ștefan cel Mare, iar sala de ședințe a Parlamentului este situată în partea opusă bulevardului.

Clădirea Parlamentului Republicii Moldova este considerată a fi un monument de importanță națională.

În timpul protestelor de la 7 aprilie 2009, clădirea Parlamentului Republicii Moldova a fost devastată de protestatari. Reparația ei a început în 2009, dar a fost oprită un an mai târziu din lipsă de bani. Lucrările au fost reluate în 2012, fiind finalizate la sfârșitul anului 2013.