Ce monument e in poza de mai jos?
Ieri am prezentat Statuia lui Dosoftei - IAȘI
Statuia lui Dosoftei din municipiul Iași este situată în centrul orașului chiar lângă Casa Dosoftei. Statuia este confecționată din bronz, s-a dezvelit în anul 1975, fiind opera sculptorului ieșean Iftimie Bârlădeanu. Statuia se constituie într-un omagiu față de marele cărturar Dosoftei, unul dintre primii care au promovat tipărirea de cărți în limba română. Cărturarul este înfăţişat în poziţie şezândă, cu mâna stângă sprijinită pe o carte deschisă. Iniţial, în mâna dreaptă, Dosoftei ţinea o pană, însă aceasta a fost furată înainte de 1989. Autorităţile din Iaşi nu au înlocuit-o până acum, deşi o astfel de situaţie a fost întâlnită şi la o altă statuie din oraş, unde s-au luat măsurile necesare. Statuia lui Dosoftei este un monument impresionant, iar postamentul său este realizat din piatră.
xxx
Dosoftei, nume de botez Dimitrie Barila, a mitropolit și cărturar moldovean, care s-a născut la data de 26 octombrie 1624 la Suceava și a decedat la data de 13 decembrie 1693 la Zolkiew, în Polonia. În ședința din 5-6 iulie 2005 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Dosoftei a fost canonizat, pentru viața pilduitoare, evlavia călugărească și înțelepciunea sfântă, în tâlcuirea cuvântului lui Dumnezeu, având data de prăznuire anuală la 13 decembrie. A fost călugărit la Probota cu numele Dosoftei, a fost episcop de Huși (1658 - 1660), de Roman (1660 - 1674) și mitropolit al Moldovei (1671 – 1674 și 1675 - 1686). A fost unul dintre cei mai mari cărturari din istoria română, fiind primul poet național, primul versificator al Psaltirii în tot Răsăritul ortodox, primul traducător din literatura dramatică universală și din cea istorică în românește, primul traducator al cărților de slujbă în românește în Moldova, primul cărturar român care a copiat documente și inscripții, unul dintre primii cunoscători și traducători din literatura patristică și post patristică și care a contribuit la formarea limbii literare românești.
-->
Răspunsuri
ora 11.24 - 4 raspunsuri
Mănăstirea Rătești, Buzău
Mănăstirea Rătești este o mănăstire ortodoxă din România situată în satul Rătești, județul Buzău.
Complexul arhitectural este format din:
Biserica „Sf. Treime”
Biserica „Sf. Lazăr”
Stăreție
Turn clopotniță
Colecția muzeală
Case monahale
Biserica actuală „Sf. Treime” a fost ridicată în 1844 de Episcopul Chesarie al Buzăului și a fost pictată inițial în frescă de N. Teodorescu și Gheorghe Tattarescu. A fost repictată în ulei în 1930 de N. Șolescu.
Mânăstirea a fost grav afectată de alunecările de teren din mai 2014, maicile fiind evacuate, iar autorităție oprind alimentarea cu electricitate și gaz. Două săptămâni mai târziu, alte ploi au agravat situația, stăreția, numeroase chilii și drumul de legătură către mănăstire fiind inutilizabile, iar totalul pagubelor fiind estimat la circa 18 milioane de lei. În iulie, presa anunța că și biserica era în pericol să se prăbușească.
După ce mobilele în care trăiau călugărițele au devenit improprii locuirii, autoritățile bisericești au luat decizia de a le muta în centrul social filantropic, aflat în imediata apropiere de Mănăstirea Rătești, care aparține Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.
Mănăstirea Rătești, judeţul Buzău
Mănăstirea Rătești, satul Răteşti, comuna Berca, judeţul Buzău
Mănăstirea Rătești este o mănăstire ortodoxă cu viață de obște în care se nevoiesc în jur de 60 de maici. Mănăstirea, a cărei biserica este închinată Sfintei Treimi și Sfântului Dimitrie Izvoratorul de Mir, se află în județul Buzău, la o distanță de aproximativ 30 de kilometri nord-vest de orașul Buzău. La această se ajunge pe drumul național 10, trecându-se răul Buzău, mai înainte de localitatea Sătuc, sau pe drumul județean 203, trecând prin Berca, apoi pe drumul comunal 194, cale de doi kilometri. Adresa mănăstirii: satul Rătești, comună Berca, 127039, județul Buzău.
Mănăstirea Rătești - scurt istoric
Pe la sfârșitul secolului al XVI-lea, actuală așezare monahală de la Rătești, ctitorie a boierului Dragomir și a soției sale, era numai un smerit schit de călugări, având o biserica mică de lemn, închinată Sfintei Treimi. Așezarea monahală va apărea menționată că "schit" până în anul 1868.
Prima menționare a Schitului din Rătești se păstrează din dată de 6 mai 1634, când acesta este amintit într-un act de danie al monahului Sofronie de Gomesti. Un alt document care amintește de Schitul Rătești datează din 21 ianuarie 1652; în acesta, mai mulți bărbați dau mărturie despre faptul că "moșia Rătești aparține lui Dragomir Căpitanu", printre care se numără și "Damaschin călugărul, Daniil călugărul și Popa Dumitru călugărul, vietuitori în schitul ctitorit de căpitanul Dragomir".
Potrivit documentelor, în anul 1752, locașul monahal din Rătești va ajunge părăsit, fie din pricina unor greutăți ale vremii, fie din pricina lipsei de monahi. În anul 1760, schitul este reînființat, că urmare a donației făcute de boierii Scarlat și Alexandru Hrisoscobu, de asta dată, schitul primind o obște de maici.
În anul 1784, pentru nevoile schitului se va construi o nouă biserica, tot din lemn, închinată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mir. Pe temelia acestuia se va ridică, mai târziu, în anul 1844, biserica cea mare de zid, purtând ambele hramuri ale celor două biserici vechi de lemn: "Sfânta Treime" și "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie".
Odată cu zidirea bisericii celei mari, în cimitirul mănăstirii va fi zidită încă o bisericuța mică, tot din zid, cu o singură turla, având drept hram "Învierea lui Lazăr"; această va fi zugrăvită în frescă în anul 1874.
În anul 1875, complexul monahal de la Mănăstirea Rătești numără următoarele clădiri: școală, biserica cea mare, clopotniță, arhondaricul, corpul cu 12 chilii și trapeza. În afară incintei, tot foarte aproape de mănăstire, se înalta arhondaricul, cu numai șapte camere, pentru primirea pelerinilor, daua case mici și o gospodărie pentru păsări.
Câteva cutremure de pământ (1940, 1977, 1986) au dus la necesitatea absolută de a renova zidurile și pictură bisericii celei mari, precum și ale unora dintre clădirile cele vechi.
Biserica cea mare, îmbinând în mod armonios arhitectură bisericească autohtonă cu elemente neoclasice, are 30 de metri lungime, 15 metri lățime și o înălțime de zece metri. Planul bisericii este triconic, având un pronaos mare în partea vestică. Bolțile bisericii sunt încununate cu trei turle construite din scândură: turla mare este octogonală, iar turlele mici sunt hexagonale.
Naosul este delimitat de pronaos prin două coloane masive care susțîn o arcadă a boltei. Toate ferestrele sunt prevăzute cu grilaje metalice. Pardoseală bisericii este din scândură, iar acoperișul este din tablă albă.
Interiorul a fost îmbrăcât în frescă între anii 1843-1844, de către renumitul pictor Nicolae Teodorescu, conducătorul Școlii de zugravi de la Episcopia Buzăului, ajutat de nepotul sau, Gheorghe Tattarescu, elev al Școlii. De la acesta din urmă, din perioada cat a lucrat la Mănăstirea Rătești, se mai păstrează și azi, în Muzeul Episcopiei Buzăului, o icoană cu două fete "Sfânta Treime" și "Iubirea lui Hristos", precum și o altă, tot cu două fete, ce reprezintă pe o față pe "Sfinții 40 de Mucenici", iar pe cealaltă pe "Sfinții Dimitrie și Gheorghe".
Din pictură lui Nicolae Teodorescu se mai păstrează astăzi doar catapeteasma. Octavian Teodorescu renovează pictură între anii 1973-1974. După cutremurul din 1977, tot edificiul s-a fisurat, drept pentru care, între anii 1978-1979, pictură a fost din nou renovată. Că elemente de artă sculpturală biserica prezintă catapeteasma, iconostasul, strană arhierească, opere ale atelierului de sculptură de la Episcopia Buzăului.
În anul 1861, în Mănăstirea Rătești s-a înființat o Școală pentru maici și pentru fetele sărace din comunele învecinate, înființată și finanțată de Preasfințitul Dionisie Româno. Tradiția școlii de la Rătești a fost reluată aici prin Școală de Adulte, în anul 1912, și prin Școală de Cântări Bisericești, din anul 1922; de asemenea, prin actualul Seminar Teologic, înființat în anul 1996, prin grijă Preasfințitului Epifanie Norocel.
În stânga bisericii celei mari a mănăstirii se află o fântână, ridicată în anul 1911, de către Fotinia Xenocrat. Aproape de cișmea se află clădirea muzeului, care adăpostește colecția de artă veche bisericească a mănăstirii. Colecția a luat ființă în anul 1975, fiind amenajată într-o sala spațioasă, fosta trapeza a mănăstirii, pictată în anul 1859, de monahul Elisei de la Mănăstirea Ciolanu, astfel încât sala însăși constituie o adevărată expoziție de artă.
Referitor la colecția de carte veche bisericească expusă în sala muzeului, încă din anul 1878 aici existau în jur de 180 de volume de carte, între care figurau cele ale Sfinților Macarie Egipteanul, Teodor Studitul, Ioan Scărarul, Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur, etc. În anul 1900, în colecție se aflau deja mai multe manuscrise, cel mai prețios fiind un Tretavanghel copiat în 1780, fost al Mănăstirii Butoiul, din județul Dâmbovița.
Colecția de artă bisericească, înființată în anul 1975, este compusă din icoane pe lemn și sticlă, broderii artistice, obiecte de cult, carte veche (o raritate o constituie "Biblia poliglotă", format mare, tipărită la Paris, de Antonius Vitray, în anul1629). Tot din colecție fac parte broderii în fir de aur și argint (bedernite, palitine, veșminte arhieresti: mantie, omofor), obiecte liturgice din argint (cruci, sfeșnice, candele, cățui, ripide, cădelnițe), două chistornice din piatră, obiecte sculptate în lemn, precum și unele pomelnice ctitoricesti, scrise pe lemn.