Ce monument e in poza de mai jos?
Ieri am prezentat Podul Șaguna de peste Canalul Bega - TIMIȘOARA
Podul “Mitropolit Andrei Șaguna”, alte denumiri; Podul Episcopal (Episcopilor), Podul Tinereţii sau Podul Elisabeta este un vechi pod timișorean peste râul Bega. În ianuarie 1912, Primăria Timișoara a cerut arhitectului budapestan Kálmán Gerster să proiecteze împreună cu inginerul orăşenesc Lád Károly jr., un pod nou, din beton armat, care avea să poarte numele de Podul Episcopilor. Lucrările, la fundația podului, au început pe 12 iunie 1912 fiind încheiate, în linii mari, în septembrie 1912. Turnarea betonului a început în martie 1913 şi a fost terminată în luna iunie. În toamnă, a avut loc proba de rezistenţă a podului, sub conducerea inginerului-şef al oraşului, Sedlacek. În luna noiembrie au fost montate candelabrele şi lămpile de iluminat stradal. Inaugurarea podului a avut loc în anul 1914. Podul avea o lăţime de zece metri şi câte 2,5 metri pe lateral, pentru pietoni, scări de-o parte şi de alta, la ambele capete, care coborau spre faleza Begăi, iar pe cele patru socluri care există şi astăzi, urmau să fie aşezate busturile a patru episcopi catolici ai Banatului: Gerardo Sagredo, primul episcop de Morisena (Cenad) la 1030, sanctificat ulterior, şi episcopii Lonovics József, Alexander Dessewffy şi Köszeghy László. Statuile ar fi trebuit să fie executate de sculptorul Zsigmond Kisfaludi Strobl, dar proiectul a fost abandonat ca urmare a izbucnirii primului război mondial. Acest pod face legătura între bulevardul Regele Ferdinand şi bulevardul Mihai Viteazul, fiind unul din cele trei poduri dintre cartierele Cetate şi Elisabetin.
Răspunsuri
ORA 11.25 - UN RASPUNS
Statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Alexandria, județul Teleorman
autor Ioan Iordănescu