Ce monument e in poza de mai jos?
Ieri am prezentat Biserica romano catolică din orașul Sighetul Marmației - MARAMUREȘ
Biserica romano catolică din municipiul Sighetu Marmației, județul Maramureș, este un impozant lăcaș de cult, cu statut de monument istoric, situat chiar în centrul orașului, Piața Libertății, nr. 19. Prima biserica catolică din orașul Sighetu Marmației a fost construită în secolul al XII-lea, dar a devenit reformată după ce credincioșii au trecut la noua religie. Renașterea catolicismului în anul 1717 se datorează minoriților, care în anul 1730 s-au stabilit în oraș și au construit o școală. Piatra de temelie a bisericii romano-catolice a fost pusă în data de 28 mai 1736, biserica primind hramul Sfântului Carol de Borrromeo. La origini, biserica era amplasată în centrul pieţei centrale a oraşului dar, odată construit Palatul Finanţelor (partea dinspre parcul central al clădirii Curtea Veche), biserica a ajuns în colţul pieţei. Stilul bisericii aparţine barocului târziu. Iniţial, turnul, în stil baroc transilvănean, a fost acoperit cu tablă de cupru, iar nava cu şindrilă. Din mobilierul original au rămas doar amvonul, bancile şi cele patru picturi ale altarelor laterale. Peretele opus amvonului păstrează epitaful comitelui Kvassay Josef, care marchează anul 1774. Pictura altarului principal a fost realizat de Mezey József, în anul 1862. Un detaliu deosebit de interesant este reprezentat de aşa-numitul „altar armean”, realizat în stilul rococoului austriac, care prezintă scene din viaţa episcopului martir, Sfântul Gregorie. Bolta navei este împodobită de pictura artistului Jakobély Károly, realizată în anul 1887. În timp altarul principal cât și altarele secundare au fost reconstruite. Din păcate a fost schimbată și podeaua de marmură. Vitraliile colorate au fost realizate în atelierele firmei Forgó din Budapesta. La sfârşitul secolului al XIX-lea, candelabrul, inițial pentru lumânări, a fost adaptat utilizării curentului electric
Răspunsuri
ora 11.17 - 3 raspunsuri
Iernut - Biserica Romano-Catolică Sfânta Fecioară Maria (Mureş)
Iernut - Biserica Romano-Catolică Sfânta Fecioară Maria (Mureş)
Biserica Romano-Catolică din Iernut a fost construită între anii 1896 şi 1898 de către statusul Catolic de la Alba Iulia. Edificiul amplu şi impunător, cu două turnuri masive pe faţada principală, se încadrează din punct de vedere arhitectural stilului neo-romanic. Are un plan bazilical cu trei nave, un transept clar delimitat şi corul terminat cu o absidă semicirculară. Plastica faţadei este marcată de modul de organizare al ferestrelor. Fiecărui etaj al turnului îi corespunde un alt număr de ferestre, raportul dintre goluri şi plinuri schimbându-se pe măsura ascensiunii. Acest gen des oluţie plastică este favorabilă structurilor arhitecturale masive şi in acelaşi timp cu amplă dezvoltare pe orizontală. Deschiderile semicirculare, atât în cazul portalului intrării, cât şi în cazul ferestrelor, fie ele poziţionate singular, geminate sau grupate câte trei, respectă din punct de vedere formal şi cu simplificările de rigoare, structurile specifice arhitecturii romanice.
Un alt element decorativ este fereastra oarbă de formă circulară prezentă pe faţada principală la primul nivel, reluată la nivelul frontonului triunghiular dar şi în partea superioară a turnurilor, imediat sub cornişa acoperişului.
Biserica Catolică Sf. Maria, Iernut, Mureş (construită între anii 1896-1898)